Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Un adept al ideologiei Statului Maximal: Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru septembrie 29, 2017


Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru a făcut în 26 septembrie 2017 o declarație politică care este publicată pe saitul USR – filiala Cluj (linc). Declarația se numește „Evaziunea fiscală sărăcește România. Furtul de la Măguri-Răcătău” și din ea aflăm că domnul deputat a depus și o plîngere la DIICOT, în care demască că „un grup structurat bine dezvoltat care operează în zona bazinului Someșului Rece exploatează persoane vulnerabile pentru a recolta ilegal ciuperci și fructe de pădure cu scopul de a le introduce în lanțul economic din Uniunea Europeană”.

În timpul verii, în zona respectivă lucrează între 1000 și 2000 de persoane care se ocupă de culesul ciupercilor și fructelor de pădure. Dohotaru face niște calcule proprii, care nu știu pe ce se bizuie, legate de cantitatea de ciuperci culeasă și banii care se cîștigă din asta, apoi spune că „au fost depuse sesizări atît la postul de Poliție Comunal din Mărișel și Muguri Răcătău, cît și la ANAF Cluj și ITM Cluj, însă acestea au rămas fără răspuns în teren”. În ciuda faptului că poliția locală, fiscul și Inspectoratul Teritorial de Muncă nu au găsit nereguli, domnul deputat pretinde că munca prestată în acea zonă e fără forme legale și nefiscalizată. Au mai fost făcute sesizări către alte organisme ale statului polițienesc, precum Jandarmeria Cluj, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, Garda Forestieră Cluj și Garda Națională de Mediu. Situația tot nu s-a rezolvat. „Mai mult, Ocolul Silvic care gestionează aceste zone a refuzat să colaboreze pentru a soluționa problema, dar sînt complici prin nerespectarea regimului drumurilor forestiere, care trebuie închise cu barieră și care pot fi deschise doar cu emiterea unei autorizații scrise”, arată indignat domnul deputat.

Avem de-a face aici cu aplicarea în practică a ideologiei Statului Maximal. Niște „persoane vulnerabile” își cîștigă existența culegînd ciuperci din pădure. Dohotaru vrea să le interzică această activitate. Persoanele vulnerabile nu trebuie lăsate să-și cîștige existența prin muncă, ci trebuie să devină asistați ai statului. Desigur, pentru binele lor, ca să nu fie „exploatate”.

Ca de obicei, măsurile de restrîngere a libertății sînt învelite în propagandă frumoasă. Cică sînt îndreptate împotriva „profitorilor”, „evazioniștilor fiscali” etc. Rezultatul e însă limpede – oamenii care își cîștigau existența culegînd ciuperci și fructe de pădure nu vor mai putea s-o facă. Nu le va oferi deputatul USR Dohotaru un loc de muncă mai bine plătit. Cîștigă și ăia care cumpără de la culegători și vînd mai departe? Foarte bine, treaba asta se numește capitalism. Toată lumea cîștigă, chiar și orășeanul care găsește ciuperci și zmeură de cumpărat. Numai supermarcheturile, care vînd ciuperci la borcan la preț de 3 ori mai mare decît se găsesc în piață, au de pierdut. Acestea îi vor mulțumi probabil lui Dohotaru pentru eforturile sale de a le înlătura concurența. Dacă ar fi să preiau și eu retorica anticorupție de tip Dohotaru, cu insinuări fără dovezi, aș spune că poate Dohotaru a fost răsplătit deja de supermarcheturi pentru intervenția sa.

Domnul Dohotaru a găsit ce anume sărăcește România – evaziunea fiscală la culesul ciupercilor și fructelor de pădure. ANAF-ul și Inspectoratul de Muncă au fost sesizate, au făcut controale și n-au găsit nimic în neregulă. De fapt, ăsta e unul din pretextele clasice cu care se dorește distrugerea libertății economice ale micilor întreprinzători – faptul că aceștia sînt incorecți și nu plătesc impozitele. În unele cazuri poate fi adevărat, dar situația e exagerată propagandistic și folosită pentru promovarea unei legislații care să limiteze libertatea economică. E adevărat că pentru instituțiile statului, e mai lesne să controleze cîțiva mari agenți economici decît o puzderie de mici întreprinzători, motiv pentru care statul ia măsuri pentru distrugerea firmelor mici și favorizarea celor mari. Însă statul trebuie să funcționeze cu scopul de a asigura cadrul pentru dezvoltarea economiei, nu economia funcționează cu scopul de a plăti bani la stat, cum au impresia mulți dintre politicienii noștri (promovîndu-și de fapt propriile interese, votînd relativ recent mărirea propriilor indemnizații și privilegii).

Domnul Dohotaru mai aduce și argumentul ecologic: „Această activitate produce pagube importante și faunei de interes cinegetic. Un exemplu ar fi populația de urși, care este îndepărtată din arealul natural înspre zonele populate de oameni, unde cauzează pagube în rîndul animalelor domestice și culturilor agricole. De asemenea, se resimte și în cadrul populației de mistreți și cerbi din aceste zone”. Deci, „interesul cinegetic” trebuie pus pe primul loc. România este una din țările europene cu cele mai multe animale sălbatice. Specii care în alte țări care acum dau lecții de ecologism României au fost exterminate – lupi, urși, rîși -, se găsesc în libertate în primitiva și lipsita de educație ecologică Românie. Acolo unde animalele sălbatice au dispărut, altele au fost motivele, nicidecum culesul fructelor de pădure, care se practică de oameni de sute de ani, nu numai de cînd fenomenul a fost observat de Adrian Dohotaru. Dacă se consideră necesar, se pot declara unele zone ca rezervații naturale (cum e de pildă în Retezat), și acolo culesul fructelor de pădure să fie interzis. Însă în afara acestor zone declarate prin lege specială rezervații naturale, culesul fructelor de pădure ar trebui să fie liber, cum a fost de la începuturile existenței poporului român. În zona Răcătău de care vorbea Dohotaru nu e nici o rezervație naturală.

Cînd am mers în concediu în zonă de munte, dacă era sezonul potrivit totdeauna culegeam zmeură și mure, pentru consum propriu. E una din plăcerile de a-ți face concediul la munte. N-aveam nici o autorizație pentru asta. Probabil săvîrșeam o ilegalitate, noroc că nu era prin preajmă cineva de felul domnului Dohotaru să mă aresteze.

Mai citește:
– Noi atacuri la adresa libertății economice
– Ambalarea şi etichetarea obligatorie – metodă prin care Statul Maximal elimină de pe piaţă micii producători
– Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!
– Acordul comercial – armă juridică a birocraţilor în lupta împotriva liberei concurenţe. Cazul Pencoop Timişoara
– Uniunea Europeană ustură la buzunar: De ce s-a scumpit evacuarea gunoiului la Timişoara
– Isteria suprareglementărilor: Senatul a aprobat o lege care interzice fumatul în spaţiile publice închise
– O problemă neglijată de Traian Băsescu: schimbarea legislaţiei pentru a reduce “necesarul de birocraţie”
– Statul maximal ia avînt în guvernarea PSD. Limitarea plăţilor cu bani peşin
– Cursurile speciale de calificare şi asigurările obligatorii – mod prin care Statul Maximal limitează concurenţa
– Statul Maximal se opune liberei concurenţe în domeniul transporturilor
– Ofensiva ideologiei Statului Maximal continuă: Legea picnicului
– Statul maximal limitează concurenţa în telefonie, televiziune prin cablu şi internet
– Libertate economică, dar nu pentru căţei (2)
– În apărarea taximetriştilor piraţi
– Statul maximal dorește să limiteze posibilitățile românilor săraci de a deveni proprietari de locuințe

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.