Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?” octombrie 4, 2017


În ziarul „România Liberă” din 17 decembrie 1993 Octavian Paler a publicat articolul „După patru ani” în care analizează cei 4 ani care se scurseseră de la revoluția română. Redau articolul pentru cititorii acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat explicații ale mele.

După patru ani

Într-una din serile dramatice petrecute lîngă un aparat de radio hîrbuit, la care mă chinuiam să ascult „Europa Liberă”, în decembrie 1989, am auzit un țipăt pe care nu-l voi putea uita, cred, toată viața. O femeie le striga, în stradă, la Timișoara, celor ce îndreptaseră mitralierele spre mulțimea răsculată: „Trageți, măăă! Și voi sînteți români!”. Clănțănitul mitralierei a acoperit apoi țipătul. Sau l-a retezat.

După patru ani, prin vocea lui Solcanu [Ion Solcanu, la acel moment senator PDSR], PDSR pune la îndoială legitimitatea „parlamentului conștiinței naționale”, de la Timișoara, cu argumentul: cine i-a ales? Și ce se poate explica, oare, cuiva care crede că, în alegeri, se împart nu mandate, ci „conștiințe”? că unii, între care mă număr, ne regăsim onoarea în acel țipăt de la Timișoara, acoperit sau retezat de gloanțe, mai degrabă decît în tot ce a urmat, ca spectacol, cu brasarde tricolore sau fără? că un vot valorează mai puțin decît o pată de sînge? Mă tem că e inutil. Trec de aceea la ceea ce mi-a adus aminte de serile de-acum patru ani. Întîmplător, mi-a căzut în mînă un ziar din decembrie 1989, de după fuga lui Ceaușescu, unde a fost publicată lista primului Consiliu al Frontului Salvării Naționale. Și am recitit-o. Am făcut, cu acest prilej, patru constatări care m-au dus, în final, la o întrebare.

  1. Pe lista aceea, pe care Ion Iliescu s-a adăugat ultimul, „cu voia dumneavoastră”, existau treizeci și nouă de nume. Din ele, treizeci și șase au dispărut de pe scena politică. Au dispărut din motive diferite și în direcții diferite, dar, oricum, niciunul dintre cei treizeci și șase nu se mai află astăzi lîngă Ion Iliescu. S-au îndepărtat ori au fost îndepărtați. Singurii „mohicani” rămași sînt Sergiu Nicolaescu, specialistul în versiuni fumigene despre revoluție, și Dan Marțian. [la acel moment deputat PDSR; între 1990 și 1992 fusese președinte al Camerei Deputaților]
  2. Primii care s-au retras din noul organism al Puterii au fost dizidenții. Și toți, absolut toți, au devenit, ulterior, nume hulite. Nu le-a fost iertată îndrăzneala de a recunoaște că s-au înșelat, întrucît înlăuntrul unui miracol se organizase o farsă. Valuri succesive de atacuri, cu pietre și noroi, s-au abătut asupra lor. De parcă toate dovezile de curaj care contraziseseră teza pasivității românești trebuiau compromise.
  3. Niciunul din cei care stau, azi, lîngă Ion Iliescu, în capul mesei, nu era cunoscut în decembrie ’89, nu se remarcase prin vreun gest de curaj. Ce făceau atunci domnii Năstase [Adrian Năstase, la acel moment deputat PDSR și președinte al Camerei Deputaților] și Gherman? [Oliviu Gherman, la acelmoment senator PDSR și președinte al Senatului] Ce făcea dl. Văcăroiu? [Nicolae Văcăroiu, la acel moment prim ministru] Ce făceau prim-soliștii de azi ai puterii? Priveau, oare, evenimentele de pe trotuar sau din dormitor, așteptînd să vadă cum se va sfîrși totul? Nu știm. Despre unii nu e nevoie să ni se spună ce făceau, fiind de notorietate cu ce se îndeletniceau la 21 decembrie ’89: cu înfierarea „huliganilor” care strigau soldaților, la Timișoara: „Și voi sînteți români!” Greșesc martorii, dle Văcaru? [Vasile Văcaru, la acel moment senator PDSR de Gorj; răposat în 2001]
  4. Așadar, toți cei care aveau merite recunoscute la 22 decembrie nu mai au, azi, nici un merit. Nici un fost dizident nu se mai află azi în preajma Cotrocenilor. Nici unul din cei care a avut curajul să se împotrivească, într-un fel sau altul, lui Ceaușescu nu se găsește în „staff”-ul politic ce decide destinele țării. În schimb, revin în forță mințile stricate de Ceaușescu, setoase de revanșă. Revin în forță vorbitorii „limbii de lemn”. Dacă n-a murit, femeia care strigase la Timișoara „Trageți, măăă!” regretă, probabil, că n-a murit atunci. Temerarii disperați, de acum patru ani, s-au ales cu infirmități și medalii. Profitorii disperării lor s-au ales cu fotolii de înalți dregători și cu tribune de la care batjocoresc, uneori chiar în numele lui Ceaușescu, ideile pentr care s-a murit în decembrie 89.

Încît întrebarea de care vorbeam se naște de la sine. Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?

Mai citește:
– Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
– Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.