Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Mădălin Hodor: În agenda de serviciu a generalului Ștefan Alexie sînt notate ordinele generalului Iulian Vlad. După ședința C.P.Ex. acesta a ordonat „Se lichidează radical!”… La Timișoara trebuie „să se facă liniște într-o oră” octombrie 5, 2017


Istoricul Mădălin Hodor, consilier superior în cadrul Direcției de Investigații a CNSAS, publică în revista „22” articolul „Adio, bătrîne asasin!” (linc) consacrat recent răposatului Iulian Vlad, fost șef al Securității Statului. În acest articol domnul Hodor face dezvăluiri interesante cu privire la ordinele date în timpul revoluției de generalul Vlad, consemnate în agenda personală a generalului Ștefan Alexie, membru în conducerea Departamentului Securității Statului. Citez din articolul lui Hodor:

Ți-am urmărit lucrătura „fină“, ţi-am contabilizat victimele. Ce-ar fi să le spunem şi lor, acestor prieteni ai tăi, care te ridică astăzi în slăvi, acum, că am ajuns la final, câte ceva despre adevărata ta faţă? Ce-ar fi să începem cu ziua de 17 decembrie 1989? Mai ţii minte ce ai ordonat atunci? Ai dat următorul ordin:

„Se lichidează radical!“

Da, tu ai spus-o, nu Ceauşescu. De unde ştiu eu? Din agenda de serviciu a fostului tău subordonat, generalul Ştefan Alexie, membru al CSS (Consiliul Securităţii Statului, organul colectiv de conducere al Securităţii, n.n.), care şi-a notat, cuvânt cu cuvânt, ordinele tale din zilele acelea. Şi-a notat, referitor la acesta, şi de unde l-ai transmis, adică direct de la şedinţa CPEx. Iată că nu e chiar aşa cum spunea în Evenimentul Zilei Aurel Rogojan, că „despre cele mai multe dintre aceste fapte (adică cele pe care istoria naţională „le va asuma ca bun de patrimoniu al patriotismului real“) nu există nimic consemnat oficial, fiindcă aşa a fost rânduiala deciziilor“. Uite că s-a mai consemnat câte ceva şi oficial. Pentru că „în rânduiala deciziilor“ şi „sub incidenţa, deopotrivă benefică, dar şi malefică, a secretului şi raţiunilor de stat“ aţi uitat să ardeţi şi agendele lui Alexie. Ghinion.

În ele este scris negru pe alb ce le-ai transmis în realitate subordonaţilor tăi să facă în decembrie 1989 şi cum să privească „cu discernământ politic“ situaţia. Le-ai spus că este vorba despre „o lovitură de stat anti-socialistă“ (antisocialistă, şi nu antinaţională, dragi prieteni ai lui Vlad), o provocare „din afară“ şi că la Timişoara trebuie „să se facă linişte într-o oră“. „Radical“? „Linişte“? Nu tocmai imaginea pe care o vor promovată despre tine. Prietenii tăi ar jura că „diplomatul în ştiinţe juridice, militar de carieră, spiritul erudit, reformistul împătimit al locurilor prin care a trecut, loial României şi devotat cauzelor naţionale“ nu avea cum să se exprime în acest fel. Nu în cuvinte demne de Himmler sau Heydrich. Dar ei nu ştiu că tu exact aşa vorbeai când erai în cercul tău intim, împreună cu ceilalţi şefi ai Securităţii.

Tu le-ai spus, cu dispreţ suveran, atunci când ţi s-a raportat că la Timişoara în stradă nu sunt „agenţi străini“ şi „diversionişti“, ci muncitori şi studenţi, că „Gloata nu se revoltă singură“. Da, asta credeai tu şi securiştii tăi cu adevărat despre români. Gloata. Prostimea. Nu aveau ei cum să se ridice împotriva voastră singuri. Nu-i ducea mintea. I-a învăţat cineva. Trebuia să vină agenţii spionajului internaţional ca să le deschidă ochii că mor de foame şi de frig. I-ai admonestat pe cei care îţi raportau situaţia în timp real şi le-ai cerut să caute neapărat „cine este în spate“. Le-ai ordonat să scoată din pământ, din iarbă verde, spioni, turişti, CIA, KGB, Malta şi Ialta. Deşi tu ştiai foarte bine că nu au de unde să-i scoată. Nu hotărâsei tu, împreună cu Postelnicu, să treceţi trupele de grăniceri de la Armată la Ministerul de Interne, tocmai pentru a avea controlul direct al graniţelor? Nu aveai încredere în Armată, cum nici şeful tău Ceauşescu nu avea, şi ai vrut să ştii tot ce mişcă. Şi ai ştiut. Ţi se raporta zilnic câţi turişti intră în ţară, de unde vin, unde se duc, naţionalitatea, numărul de la maşină etc. Tot. Pe unde să intre cu arme şi bagaje „diversioniştii“?
(…)
După ce le-ai ordonat să „lichideze radical“, securiştii tăi de la Timişoara te-au ascultat şi s-au înarmat. Toţi, fără excepţie. Ofiţeri de birou, operativi, paznici, subofiţeri au primit arme automate şi cartuşe de război. „Nimeni nu iese fără muniţie de război“, ai ordonat tu. Alexie, fatalitate, şi-a notat şi asta. De altfel, listele cu numele celor care s-au înarmat atunci au fost publicate, precum şi faptul că, atunci când au adus înapoi armele, majoritatea aveau urme de praf de pușcă pe ţeavă. Se ştiu şi seriile celor cu care s-a tras.

(…)

Pe 18 decembrie 1989 erai supărat că oamenii tăi făcuseră „prea mare gălăgie“. Le-ai recomandat „să nu se mai facă uz de armă“ (să nu se mai…? păi asta nu înseamnă că se făcuse până atunci?) şi să folosescă mai mult „bastoanele, scuturile şi tunurile cu apă“. Au înţeles. Venise momentul să-şi şteargă urmele şi să se concentreze pe arestaţi. Acum, că era acolo şi Armata, avea cine să se ocupe de „linişte“. Ţi-au raportat că au arestat aproape 1.000 de oameni şi ţi-au trimis statististicile pe ocupaţie, vârstă, antecedente. Timişoreni, majoritatea între 25-35 de ani, majoritatea muncitori, fără antecedente. Nici un diversionist. Nici un străin. În schimb foarte mulţi copii. „Diversionişti“ care aveau 12-14 ani. Aţi căutat să vedeţi în ce penitenciare din ţară puteţi să-i înghesuiţi. Nu prea erau locuri. Ai ordonat ca de anchetă să se ocupe exclusiv Securitatea („Să îi alegem pe ai noştri“) şi să scoată de la ei că sunt agenţi ai puterilor străine. Îi voiai pe „iniţiatori“.

Ai tăi, ai lor şi ai noştri

Le-ai ordonat apoi să înceapă să-şi şteargă urmele şi să se ocupe de cadavre. Le-au strâns pe toate la morga Spitalului Judeţean (s-au grăbit şi au ratat câteva, pentru că aşa au aflat şi procurorii militari ce aţi făcut) şi Ghircoiaş i-a selectat pe cei omorâți de voi. Cei împuşcaţi în cap, cei împuşcaţi din apropiere, cei înjunghiaţi. I-a urcat în maşina frigorifică şi i-a ars la crematoriul de la Bucureşti. Aţi vrut iniţial să-i îngropaţi într-un judeţ vecin sau să-i ardeţi chiar la Timişoara. S-a opus primarul, de frică să nu se răspândească mirosul în oraş şi să nu vadă familiile, care îi căutau, fumul de la coşul crematoriului.

Ai stabilit asta tot în şedinţa CSS, pentru că Alexie şi-a notat în agendă şi a încercuit cu pixul problema pe care trebuia să o rezolvaţi voi: „Unde sunt copiii noştri?“. Bocetele părinţilor de la Timişoara. Tot tu ai inventat povestea care trebuia să li se spună familiilor, cum că morţii „au fugit peste graniţă“. Ai putut să spui apoi că a fost ideea Elenei Ceauşescu. Ea oricum nu se mai putea apăra. Postelnicu te-a acoperit la proces pentru că i-a convenit şi lui să dea vina pe „odioasa“. Singurul care a apucat să spună ceva care să aibă cât de cât legătură cu adevăratul scop al operaţiunii „Trandafirul“ a fost Ştefan Guşă, şeful Statului Major al Armatei. Când oamenii lui de la DIM (Direcţia de Informaţii Militare, n.n.), pe care îi adusese de la Buzău tocmai ca să strângă informaţii din oraş (pentru că începuse să nu mai aibă încredere în bazaconiile voastre cu atacul extern) şi care aveau comandamentul instalat chiar în interiorul Spitalului Judeţean, i-au raportat ce făcuse Ghircoiaş, a izbucnit: „Ce? Şi i-au luat pe ai lor?“. Da. Şi aţi lăsat Armata să se descurce cum poate cu „ai ei“. Dar Guşă a murit repede. Nu a avut ocazia să fie întrebat de nimeni ce a vrut să spună atunci, iar istoria a consemnat că de vină pentru arderea cadavrelor de la Timişoara a fost Elena Ceauşescu. Tu nici nu ai fost menţionat. Păcat. Era meritul tău.

Pe 20 decembrie 1989, când pierduseţi deja Banatul şi flacăra „loviturii de stat anti-socialiste“ îşi croia drum spre Bucureşti, încă erai ferm convins că „nu există altă cale decât lichidarea acestei mişcări îndreptate împotriva securităţii statului“. Tu i-ai trimis cu avionul, la solicitarea lui Postelnicu, pe cei 40 de uslaşi în trening să-l apere pe Nicuşor la Sibiu. Aţi spus după aceea, ba că erau omniprezenţii „turişti sovietici“, ba că erau „cercetaşi de la DIA“. Dar nu erau. Erau de la USLA şi tu ştiai asta, pentru că erau băieţii tăi de suflet. USLA era sub directa ta comandă. Nu răspundeau decât în faţa ta. Tot tu îi trimisesei şi la Iaşi pe 10 decembrie 1989, când ai mutat acolo Dinamoviada de judo (care fusese planificată de la începutul anului la Oradea) ca să poţi reprima tentativa de miting. „Judokanii“ tăi i-au luat pe sus pe cei câţiva ieşeni care au avut curaj să vină în Piaţa Unirii. „S-a încercat la Iaşi, dar s-a lichidat la timp“, ai spus. Da, s-a lichidat pentru că aţi aflat şi aţi avut timp să vă organizaţi. La Timişoara n-aţi avut norocul ăsta. Spontaneitatea revoltelor autentice, ce să-i faci? Ani la rând tu şi prietenii tăi aţi aruncat cu noroi în episodul respectiv şi aţi spus că a fost organizat de „KGB“. Atunci erai de altă părere. N-ai zis nimic de ruşi.

(…)

Cu privire la noaptea de 21-22 decembrie 1989, ai făcut o altă „dezvăluire bombă“: i-ai fi propus lui Milea, căzut fizic şi psihic după ce dirijase tancurile de la Intercontinental, să-l arestaţi pe Ceauşescu. De fapt, conform lui Ştefan Alexie, ai ordonat ca în noaptea aceea „Să se facă arestări dintre cei pretabili să se erijeze în conducătorii acestei mişcări. Cine mişcă, îi vedem!“. Îi vedeaţi, da, prin luneta de la armele care trăgeau din casele de lucru ale USLA şi ale Serviciului Trasee de la Securitatea Municipiului Bucureşti. Ştii tu, alea pe care le aveaţi în fiecare bloc din intersecţiile mai importante, pe unde trecea de regulă Tovarăşul. Că doar nu vă dispuneaţi aleatoriu lunetiştii, care asigurau de regulă securitatea „Conducerii superioare de partid şi de stat“, de fiecare dată când se deplasa. Aveaţi puncte fixe. Despre asta ai spus tu ceva atunci, pe 22 decembrie 1989, când au început să tragă din nou, dar prietenii tăi nu o ştiu nici pe asta. În fine, ai spus că Dumitru Mazilu a fost arestat datorită excesului de zel al lui Aristotel Stamatoiu şi că, atunci când ai aflat, ai ordonat să fie eliberat imediat. Din nou, o minciună. De fapt, chiar tu ai dat ordinul să fie arestat împreună cu întreaga familie (cum au fost şi Brucan şi Dinescu, şi alţii) şi probabil că oameni tăi l-ar fi executat, dacă nu se schimba situaţia. Cât despre Vasile Milea, tot tu îl ai pe conştiinţă. Tu şi Ceauşescu, care l-aţi manipulat permanent şi l-aţi împins constant de la spate să antreneze întreaga Armată în măcel pentru a vă acoperi crimele. Spre deosebire de tine şi de restul securiştilor, Vasile Milea chiar a crezut că va plăti pentru obedienţa lui prostească şi a avut suficientă conştiinţă rămasă să se sinucidă. Tu nu. Tu ai avut cinismul să spui că nu ai putut să-l arestezi pe Ceauşescu din cauză că nu a vrut Milea. Şi Milea cum să te contrazică? Era, ca şi Guşă, ca şi Elena Ceauşescu, mort, nu-i aşa?

Dar situaţia s-a schimbat. În dimineaţa de 22 decembrie 1989, oamenii tăi din întreprinderi te-au informat că muncitorii s-au pornit spre centru şi că nu-i mai pot opri. Au încercat să sudeze porţile fabricilor, „să-i întârzie printr-o poveste, ceva“ (cum spune pe staţie unul dintre ei), dar nu mai mergea. La ora 10.00 ai ordonat tuturor unităţilor de Securitate să înceapă arderea dosarelor pentru că partida era în sfârşit definitiv pierdută şi îţi era teamă că „gloata“ va pune mâna pe ele. Şi cine ştie ce se întâmpla dacă se apucau să le citească ? Ai pretins ulterior că ai dat exact ordinul contrar, şi anume să nu se ardă nici un dosar. Te-au trădat doi securişti de la Argeş, singurii care, din prostie sau neglijenţă, au menţionat în rapoartele lor din 1990 că ordinul de ardere a dosarelor nu a fost o iniaţitivă locală, ci a venit de la Centru, de la generalul Ţencu, ofiţer de serviciu pe DSS în ziua de 22 decembrie. Iar lui Ţencu doar tu ai fi putut să-i ordoni aşa ceva. Apoi te-ai dus la ultima şedinţă a CPEx şi ai răspuns la îndemnul şefului tău de a „lupta până la capăt“: „Aşa vom face!“. Prietenilor tăi din presă le-ai spus că ai zis „Luptăm pe dracu’!“. Serios? Şi Nicolae Ceauşescu ce-a spus când a auzit asta? „Bine Vlad, cum vrei tu, numai nu mai fi supărat.“

 

A urmat fuga. Altă minciună. Ai „prevenit un măcel“ pentru că aveai 2.000 de securişti înarmaţi până în dinţi în CC şi dacă le dădeai tu ordin trăgeau, iar oamenii din piaţă „cădeau ca spicele“. Mulţumim frumos. Ai uitat să ne spui ce plănuiai să faci după aceea cu restul de zeci de mii de oameni care te-ar fi făcut bucăţi şi pe tine, şi pe toţi securiştii tăi ultraînarmaţi, mai ceva ca la Budapesta în 1956. Ca să nu mai vorbim de tancurile Armatei pe care veniseră demonstranţii şi ale căror echipaje tocmai aflaseră că ministrul lor „fusese sinucis“. Dar nu e nevoie să te întreb. Pentru că ştiu că, de fapt, şi asta este o minciună sfruntată şi că nici prin gând nu ţi-a trecut să dai vreun ordin în acele momente. În acele momente ai vrut să fugi împreună cu şeful tău, Nicolae Ceauşescu, şi ţi-ai lăsat oamenii de izbelişte să se descurce cum pot. Cei de la Direcţia a V-a şi-au aruncat armele şi s-au amestecat în mulţime, uslaşii umblau speriaţi pe coridoare, iar temutul general Neagoe s-a ascuns în sediul secret din subsolul clădirii, mascat de magazia cu măturile femeilor de serviciu. Tu ai urcat cu soţii Ceauşescu spre acoperişul unde vă aştepta elicopterul şi, pentru că ascensorul s-a blocat din cauza supraîncărcării, s-au dispensat scurt de prezenţa ta. Şi de cea a lui Dincă, pe care îl bănuiau de trădare din momentul în care Gorbaciov avusese proasta inspiraţie să-l strângă în braţe, gest interpretat automat de paranoicul Ceauşescu drept o desemnare a succesorului. Te-au abandonat în clădirea CC şi te-ai ascuns şi tu, ca toţi ceilalţi, într-un birou, până când ţi-ai dat seama că oamenii nu vor să se răzbune pe tine (nici nu ştiau cine eşti) şi ai recunoscut între cei care se agitau în jurul noii puteri figuri familiare. Ai descins în mijlocul lor însoţit de gărzile tale de corp şi de staff-ul tău, care câteva ore înainte lucra febril la planurile de lichidare ale „loviturii de stat anti-socialiste“ şi te-ai alăturat Revoluţiei. Apoi ai spus că fără tine nu ar fi reuşit. De mult doreai tu răsturnarea regimului. „Salvatorul“ României.

Pe lîngă informațiile preluate din agenda generalului Alexie, Manuel Hodor dezvăluie și alte lucruri din cariera lui Vlad, cum ar fi faptul că a fost la un curs de specializare în URSS și că lucrarea de admitere la școala de ofițeri ai M.I. din 1951 era despre lupta poporului sovietic cu imperialismul, dar era o „catastrofă” în care se confundau perioadele istorice, fapt compensat prin repetarea la fiecare două propoziții a unor trimiteri la genialitatea lui Stalin.

Deasemeni, domnul Hodor se referă și la cazul Trosca:

Pe Trosca sunt sigur că ţi-l aminteşti. Da. Gheorghe Trosca, şeful de stat major de la USLA, care a murit împreună cu prietenul lui Eugen Cotună şi cu alţi cinci uslaşi la MApN în noaptea de 23-24 decembrie 1989. Ştiu că deja le-ai povestit prietenilor tăi cât de îndurerat eşti de moartea lui şi cât de nenorocit a fost „KGB-istul“ ăla de Militaru, care i-a asasinat cu sânge rece. Pentru că, nu-i aşa, despre asta a fost vorba. Tu şi securiştii tăi aţi fost în decembrie 1989 victimele unui complot KGB-ist. Dacă ai putut să spui asta până în 22 decembrie, ce te-ar fi împiedicat s-o afirmi după aceea? Păi nu ai făcut decât să te ţii de povestea ta şi a lui Ceauşescu din 17 decembrie. N-ai schimbat nicio virgulă.

Dar de ce nu le-ai spus, de exemplu, că Trosca te-a căutat pe tine în acea noapte la MApN? Da, pe tine, nu pe Militaru. Bleorţ, celălalt adjunct de la USLA, l-a auzit pe staţie, imediat după ce tancul a tras prima rafală asupra lor, încercând să-l contacteze pe „80“. A declarat asta în faţa procurorilor militari, dar ei nu aveau idee ce e chestia asta cu „80“. Cine ştia ce coduri folosea Securitatea? Te-au întrebat pe tine. Ai scris în declaraţie că habar nu ai şi că Bleorţ sigur inventează, din cine ştie ce motive, totul. A rămas ca tine. Pentru că, nu-i aşa, cine are tupeul să-l contrazică pe generalul Vlad?

Dar am aflat că ai minţit şi în privinţa asta. „80“ era indicativul tău. Ştiu sigur, pentru că am găsit în arhivă tabelul cu distribuţia indicativelor de staţie a tuturor şefilor Ministerului de Interne întocmit pentru situaţiile de alarmă. Ca să vă poată găsi oriunde şi oricând şi ca să puteţi comunica între voi pe frecvenţe rezervate. Logic, de altfel. Deci Trosca, care ştia şi el indicativul, te-a căutat pe tine în timp ce asupra lui începuse să se tragă. De ce? Ca să-i opreşti pe cei de la MApN şi să-l salvezi, normal. Pentru că şi-a dat seama că planul tău şi a lui Ardeleanu, oricare ar fi fost el, a eşuat şi el o să plătească pentru asta. L-aţi ţinut 30 de minute în faţa Centrului de Calcul fără să-i daţi nici un semn, fără să-i trimiteţi omul de legătură care să-l introducă în sediu, fără nimic, până când cei din dispozitiv au devenit suspicioşi şi au vrut să vadă ce-i cu el acolo. Care era planul vostru? Păi să scăpaţi voi. Tu şi Ardeleanu. Conducerea CFSN se trezise puţin că poate nu sunteţi aşa de loiali Revoluţiei cum susţineaţi şi a început să vă suspecteze. Pe Ardeleanu l-au luat la întrebări despre uslaşii care tot apăreau prin oraş, deşi el jura că sunt toţi în unitate, iar pe tine, pe Stănculescu şi pe Guşă v-au înlocuit de la comandă. Ţi-ai dat seama că te bănuiesc. Brucan ţi-ar fi luat gâtul imediat, dar Iliescu, fricos cum îl ştii, nu vroia încă să se pună rău cu voi.

L-aţi chemat pe Trosca la MApN (în fine, Ardeleanu i-a dat efectiv ordinul direct), în caz că aveaţi nevoie urgent de „băieţii voştri“. A venit cu cea mai bună grupă de intervenţie pe care o avea la dispoziţie. Ştiu că aţi spus că este ridicol ca cineva să-şi imagineze că uslaşii cu două ABI-uri puteau să atace ministerul apărat de atâtea tancuri, atâţia militari etc. Aparent aşa este. Dar, dacă citeşti ordinele de zi pe unitate ale USLA şi vezi că oamenii lui Trosca făceau trageri în fiecare zi, 365 de zile pe an, cu toate tipurile de armament, că simulările lor prevedeau situaţii de pătrundere în obiective puternic apărate, că Trosca însuşi se ocupa de conceperea şi desfăşurarea unor astfel de exerciţii, că deghizarea în uniforme MApN, ale Gărzilor Patriotice sau Miliţiei era rutină, îţi mai schimbi părerea. Mai ales când ştii că militarii în termen ai MApN abia dacă trăgeau trei cartuşe şi apoi erau trimişi restul stagiului militar la porumb. A fost un miracol că nu s-au împuşcat toţi singuri în decembrie 1989. Da. Uslaşii lui Trosca ar fi putut, dacă li se ordona, să intre în MApN. Dar nici tu şi nici Ardeleanu nu mai puteaţi să-i daţi un astfel de ordin şi, în general, nici să-i spuneţi ce să facă. Eraţi izolaţi. Iar Trosca a murit din cauza voastră.

Deasemeni, găsim în articol și referiri la diversiunea electronică:

Mai e ceva. Ai uitat să le povesteşti despre diversiunea electronică. Că asta e într-adevăr o chestie de mare artă. Poţi să spui că nu au existat terorişti, că s-au împuşcat între ei revoluţionarii şi Armata, că au fost diversionişti, că au vrut ruşii şi americanii să dezmembreze România, în fine, orice. Dar ţintele alea electronice de pe radarele Aviaţiei cine le-a generat? Cine putea să imite semnăturile radar ale unor grupuri de elicoptere suficient de bine, încât CAAT (Comandamentul Apărării Antiaeriene a Teritoriului, n.n.) să tragă sute de rachete în aer, avioanele de vânătoare să fie ridicate de zeci de ori de la sol ca să intercepteze ţintele şi toată lumea să creadă că suntem atacaţi din toate părţile? Răspunsul? Voi. Adică tu, Stănculescu şi Guşă. Comandamentul Militar al Revoluţiei. De ce? Păi voi aveaţi nevoie de un nou duşman extern, ca să vă erijaţi în salvatorii Revoluţiei şi să scăpaţi de răspunderea pe care o aveaţi pentru represiunea dinainte de 22 decembrie 1989. Pompierii-piromani. Le-aţi împuiat capul tuturor cu terorişti arabi, comandouri ale lui Ceauşescu şi baze subterane de elicoptere, aţi pus oamenii voştri să sune la Televiziune şi să anunţe otrăvirea apei, bombe şi coloane blindate, ca să nu aibă nimeni timp să vă întrebe ce aţi făcut până atunci. V-aţi negociat supravieţuirea. Pe noi nu ne-a costat decât câteva sute de morţi şi câteva mii de răniţi în plus.

A, da. Nu e doar o supoziţie şi o teorie a mea. Simulările de ţinte aeriene s-au făcut cu ajutorul unor staţii montate pe camioane, care se găseau la detaşamentele de cercetare diversiune de pe lângă marile unităţi ale Armatei şi pe care le aveam de la aliaţii noştri ruşi. Poate vă aduceţi aminte că eram în Tratatul de la Varşovia şi că aveam tehnică de luptă de provenienţă sovietică. Da. Tu, Stănculescu şi Guşă aţi simulat atacurile aeriene, ironia sorţii, cu echipamentul prietenilor sovietici, pe care i-aţi acuzat după aceea că au vrut să atace România.

Ştii bine că aţi şi testat tot scenariul în vara lui 1989, chiar în Dobrogea, ca să vedeţi reacţia CAAT-lui la un posibil atac de desant asupra litoralului. Atunci, Aviaţia s-a confruntat cu aceleaşi ţinte false pe radar, a ridicat (ca şi în decembrie) avioanele de vânătoare şi nu a găsit (iar ca în decembrie) nimic. Aţi văzut că merge. Singurii care v-au observat au fost tot ruşii, care v-au monitorizat comunicaţiile prin staţia lor de ascultare de lângă Chişinău.

Citiți articolul complet la lincul indicat. Domnul Grigore Cartianu a cerut un drept la replică care deja a fost publicat pe saitul revistei „22” (linc). La un moment dat în articolul lui Hodor e pomenit și numele meu, motiv pentru care am cerut și eu drept la replică. Nu comentez deocamdată ce am cerut în dreptul la replică, aștept să fie publicat de revista „22”.

Mai citește:
– Revista „22”: Traseul profesional a lui Trosca nu se intersectează deloc cu cel al generalului Militaru
Un atac la adresa libertății de exprimare: Propunerea unei legi de incriminare a negării revoluției din 1989
– Minciunile istoricului Cristian Troncotă. Declaraţia lui Iulian Vlad în procesul revoluţiei de la Timişoara
– Mă adresez generalului Vlad de la Securitate. Încă se mai poate salva onoarea trupelor şi ofiţerilor
– Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)
– Raportul serviciului de filaj al Securităţii Timiş din 19 decembrie 1989
– Raportul Securităţii despre filajul făcut la locuinţa lui Tokes
– Registrul comunicări teren al serviciului de filaj al Securităţii Timiş în decembrie 1989
– Caraşcă cu 2 ofiţeri de miliţie au plecat la Bucureşti să ducă nişte dosare generalului Vlad
– Trebuia să fie un dosar istoric, prin care să aducă sancţiuni capitale
– Securistul Gheorghe Stan: Întreaga unitate, care eram înarmaţi şi pregătiţi să intervenim, am depus armele
– Generalul Aurel Rogojan și fostul șef al securității Iulian Vlad la Timișoara. Lansarea cărții „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor” de Aurel Rogojan (video)
– Iulian Vlad, fostul şef al securităţii, îşi elogiază colegii şi informatorii (video)
– Tudor Postelnicu despre cadavrele incinerate, generalul Vlad și colonelul Filip Teodorescu
– În decembrie 1989 securiștii au fost înarmați ori au ținut armele în depozit?
A murit Iulian Vlad, șeful securității ceaușiste

 

2 Responses to “Mădălin Hodor: În agenda de serviciu a generalului Ștefan Alexie sînt notate ordinele generalului Iulian Vlad. După ședința C.P.Ex. acesta a ordonat „Se lichidează radical!”… La Timișoara trebuie „să se facă liniște într-o oră””

  1. Cuatu Catalin Says:

    Excelent articol…..ar putea fii primul care gaseste o solutie logica la haosul din decembrie 1989.Evident dupa 22 dec, ora 12:06


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.