Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării” octombrie 30, 2017


12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu în amintirea mucenicilor revoluției, a fost ziua în care puterea FSN s-a clătinat. Doliul național a fost prilejul adunării unor mari mulțimi de oameni care să discute despre revoluție. Inevitabil, în discuții s-a ajuns și la întrebări legate despre ce s-a întîmplat în acele zile și nedumeririle apărute cu pivire la teroriști și la cei care au preluat puterea. De aici o parte a mulțimii venită pentru comemorarea victimelor revoluției s-a transformat în mulțime protestatară. Despre cele întîmplate în 12 ianuarie 1990 am scris deja pe acest blog, pe baza relatărilor din presa momentului:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”

Prezint acum articolul redactorului șef al ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, despre mitingul din 12 ianuarie 1990, articol publicat în ziarul din 14 ianuarie 1990. Articolul urmează linia ziarului de calmare a spiritelor și susținere a FSN. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să fim lucizi: Tiranul e mort!

Între euforie și luciditate, adunarea din Piața Victoriei a introdus pentru cîteva ore, nu numai în acest spațiu, ci în toată țara, anarhia, lichelismul și vînătoarea de capete. N-a fost un miting, nici o manifestație, cum cu multă eroare se mai susține. Aceasta presupuns ordine, atitudine politică limpede, platformă sau listă de revendicări la fel de limpezi și, neapărat, reprezentanți onești. Așa ceva n-a existat în Piața Victoriei. A fost doar o adunare, mă tem că nu chiar spontană; o înghesuială perfectă, stăpînită de geometria imundă a haosului, capabilă să pună în pericol destinul fragil al libertății abia cîștigate.

Nimic mai inoportun în ziua cînd patria și-a coborît drapelele în bernă și s-a rugat în toate bisericile ei, cinstind memoria eroilor care i-au adus această libertate încă fragilă.

Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării: multe din lozincile care s-au rostit țîșneau direct din gîtul sticlelor cu băuturi alcoolice. Unele erau îndreptățite, altele numai explicabile. Și înclin să cred că, poate, era bine ca Frontul Salvării Naționale să nu fi apărut deloc în fața acestei înghesuieli. Pentru că, dincolo de aceste lozinci, lucrul cel mai neadevărat și mai fără temei n-a venit din masă, ci de la Front, de la singurul microfon în stare de funcționare: „Noi sîntem poporul!”, a strigat Dumitru Mazilu, reprezentant al Frontului [vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale în acel moment; în 12 ianuarie 1990 o parte din mulțime a cerut „jos Iliescu” și părea să sprijine preluarea puterii de Dumitru Mazilu], în momentul în care un gunoi cu aspirații politico-artistice cerea îndepărtarea din Front a unui alt reprezentant, absolut reprezentativ pentru acest Front [bănuiesc că se referă aici la momentul cînd s-a cerut îndepărtarea lui Ion Iliescu]. Dumnezeule! Vocea care a rostit acest neadevăr tragic, repetîndu-l de cîteva ori pentru ca cei fără discernămînt să și-l însușească și certifice, ar trebui să tacă pentru mult timp, să facă penitență și să ceară iertare poporului român. Pentru că poporul nu se afla în piață decît ca noțiune și n-a fost reprezentat în acest spațiu decît prin prezența celor cinstiți și demni față de ei înșiși. Nimeni în această țară nu mai are dreptul să confiște poporul în folosul său personal. Ajunge că timp de douăzeci și cinci de ani a stat confiscat de tiranul care a făcut ce a vrut într-o țară la fel de confiscată și ea, cu toate nopțile și zilele ei. Tiranul e mort. Nu mai vrem alt tiran!

Nu, poporul nu se afla în acest spațiu al rușinii și oportunismului. La orele acelea, poporul se afla în patria sa, în casele, în uzinele și în cîmpiile sale. Pe rîurile și în munții săi. În istoria, suferința și speranța sa. Nedreaptă și tragică tentativă de însușire pentru sine a unui întreg popor de către un individ perisabil.

Privită chiar numai sub aceste aspecte puține, din multele care pot fi invocate, netemeinicia acestei adunări devine evidentă. Dar nu avem dreptul să ne oprim la evidențe. Niște motive reale ale acestei adunări au existat, totuși. Cîteva dintre ele, după orele de confuzie, s-au și concretizat, exprimîndu-se clar și fiind consemnate cu promptitudine în cele trei decrete emise pe loc de Frontul Salvării Naționale [decretele se refereau la convocarea unui referendum pentru reintroducerea pedepsei cu moartea – referendum care nu s-a mai ținut, scoaterea în afara legii a Partidului Comunist și crearea unei comisii care să preia sesizările cetățenilor]. N-are sens să discutăm și să analizăm acum importanța și semnificația lor, deopotrivă de limpezi pentru toată lumea. Mai importante, poate, sînt explicațiile acestor motive și ale altora încă nerostite. Și, poate, mult mai importante pentru acest moment sînt cîteva adevăruri care implică aceste explicații, sînt substanța lor fundamentală. Adevăruri pe care presa noastră, precum și celelalte mijloace de mass-media, inclusiv televiziunea, ocupate prea mult cu senzaționalul, cu prioritatea senzaționalului, și nu numai cu asta, nu s-au grăbit să le rostească nici măcar în șoaptă. Sîntem liberi, sîntem democrați, dar nu sîntem demni decît parțial. Și această parțialitate subminează libertatea și democrația abia cîștigate.

Nu-i loc, aici, pentru toate aceste adevăruri care trebuie să fie rostite. Cu onestitatea și răspunderea fiecăruia în parte. Ele fac să sîngereze clipa și ființa noastră. Și o țară există atît timp cît această ființă e sănătoasă și funcționează.

Graba cu care dorim să avem într-o singură zi ceea ce ne-a lipsit 45 de ani e absolut condamnabilă. Nu putem să mai așteptăm, oare, cîteva luni, pînă la alegeri, primele noastre alegeri cu adevărat libere și democratice? Avem, oare, numai drepturi și nu mai avem nici o obligație? De ce trebuie să dezorganizăm țara, exact în momentele în care era nevoie de unitate și de cea mai desăvîrșită organizare? Nici un partid, din cele care s-au înfiripat și pretind că există, n-ar fi putut să se înfiripe fără ziua de 22 decembrie 1989 și fără constituirea în această zi a Frontului Salvării Naționale [se observă prezentarea FSN ca realizator al revoluției, deși acesta se constituise abia după fuga lui Ceaușescu, pentru a umple vidul de putere]. Pentru care motiv aceste partide subminează existența Frontului și-i pun la îndoială buna credință înainte ca acesta să și-o poată dovedi? Deși, în multe feluri, și-a dovedit-o cu prisosință. Și atunci, pentru care motiv, atît de absurd, unele dintre aceste partide au cerut la adunarea din piața rușinii să aibă cîte trei reprezentanți într-un Front la constituirea căruia nu au pus un deget de ajutor? [Această revendicare ca în organismul de conducere al țării să intre cîte 3 reprezentanți ai partidelor nou înființate, s-a realizat mai apoi, după alt miting masiv anti-FSN din 28 ianuarie 1990, prin constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională care a preluat atribuțiile CFSN] Ca să-l poată submina și dinlăuntru?

E bine ca poporul român să știe ce au făcut și cum vor fi pedepsiți criminalii săi [anularea pedepsei cu moartea de către CFSN și emiterea unui decret de amnistie prin care infracțiunile mai mărunte, cum ar fi purtarea abuzivă, au fost iertate, a creat îndoieli într-o parte a populației referitoare la dorința noii conduceri de a pedepsi pe cei vinovați de reprimarea revoluției]. Dar e mult mai bine să fim lucizi și să recunoaștem că în România n-au existat comuniști, ci un partid care se intitula astfel, confiscat și acesta de amintiții criminali. Carnetul de partid, a spus-o Mircea Dinescu, și el, cîndva, membru de partid, era egal cu permisul de conducere a automobilului. Cred că și mai puțin.

E nedrept să pornim la vînătoarea de capete sub trompetele anarhiei și lichelismului. Ar fi prea multe și dacă le așezăm în spatele gratiilor va trebui să le hrănim. Jumătate din popor va transpira pentru a hrăni gratis cealaltă jumătate.

E important pentru poporul român să afle, zi de zi, date și amănunte despre atrocitățile tiranului mort. Dar mult mai important este să recunoaștem că atrocitățile acestei tiranii n-au permis constituirea unei opoziții – ar fi fost așa de simplu în 22 Decembrie! -, ci doar cîțiva dizidenți. Avem multe scaune înalte și nu avem dizidenți pentru toate. Și, îmi cer iertare, nu toți dizidenții care au reușit să rămînă în viață au pregătirea pentru a ocupa aceste scaune înalte. Nu dizidenții au făcut poporul ci poporul a născut dizidenții. Aparte, amănuntul trist că în clipa de față unii dintre ei vor să-și construiască propriile patrii.

E important să știm totul, dar se cuvine să observăm că în clipa de față nu avem, și parcă nici nu vrem să avem, lideri. Pentru că liderii adevărați, ca și poeții, nu se fac peste noapte, ci se nasc din aspirația poporului pe care îi reprezintă. Tiranul a confiscat și această aspirație. Să așteptăm să se nască și să ajutăm în această naștere a lor, cunoscîndu-i cu adevărat, și nu după date senzaționale, vîrîte cu nerespect față de gramatică în pagini de ziar; să-i cunoaștem în adîncul lor și să fim neiertători numai la clipa cînd aceste adîncuri au cultivat ura, respectul și cruzimea față de popor.

E important să cunoaștem și să ne cunoaștem. Și, mai ales, e important, e foarte important, să fim lucizi: tiranul e mort.

Mai citeşte:
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– Alte articole din presa românească din perioada revoluţiei şi imediat următoare la pagina Presa românească 1989-1990

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.