Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor” noiembrie 29, 2017


Am mai prezentat pe acest blog atmosfera existentă în rîndul românilor din Austro-Ungaria în anul 1894, cînd a avut loc procesul memorandiştilor. Vezi articolele precedente:
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”

Prezint acum articolul „Constatări dureroase” apărut în ziarul sibian „Tribuna” din 6 noiembrie 1894 (25 octombrie după stilul vechi). Liga pomenită în articol este „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, un ONG înființat în 1890 la București. Demonstrația studenților de la Constanța despre care e vorba este cea pomenită într-un articol din „Tribuna” din 5 octombrie 1894 reprodus deja pe acest blog (linc).

Constatări dureroase

În repetițe rînduri conducătorii noștri politici au declarat, că în afacerile interne ale României și ale partidelor sale noi cești de aicia nu ne amestecăm. Organul nostru, găsindu-se numai în serviciul partidului nostru național, încă a ținut și ține și astăzi cu scumpătate la acest principiu.  Dar în același timp avem sfînta datorință ca să semnalăm și să combatem pericolele ce amenință causa noastră, ori din care parte ar veni acelea.

Nu ne amestecăm în trebile partidelor din România, nu ne pronunțăm nici pentru unul din ele în afacerile lor interne, dar ne amestecăm în trebile noastre proprii și avem dreptul și datorința să ne pronunțăm, cînd cineva ne spriginește, sau cînd cineva încearcă să ne slăbească șansele luptei. Celui dintîiu îi vom arăta recunoștiința noastră, ear cestui din urmă toată reprobarea noastră, ori-cine ar fi dînsul.

Astfel și acum reprobăm cu toată puterea convingerii noastre atitudinea ce guvernul român, sau fie și numai unii din membri și oamenii sei, tot mai mult trădează în chestia națională.

Nu de acuma, ci de cînd au venit la putere, actualii guvernamentali din România, onoare și recunoștiință valoroaselor excepțiuni, au dovedit prin spusele și faptele lor, că nu se pot însufleți pentru causa noastră. Aceasta însă nu ni-a dat dreptul să ne pronunțăm contra lor și nici nu am făcut-o. Am ținut totdeauna în vedere, că guvernul României are destul de lucru cu organisarea și consolidarea propriei țeri și că este o generositate frățească, pe care în interesul românismului o dorim, dar nu o strictă datorință a sa, pe care o putem pretinde, ca să mai spriginească și causa noastră. Am fi fost mulțumiți dacă guvernul României ne lăsa în pace și nu ne făcea măcar greutăți în aspirațiunile noastre, deși sîntem și noi pătrunși de adevărul, că causa românismului una este, dincolo și dincoace de munți, că garanțiile viitorului nostru sînt garanțiile viitorului românimii întregi, și ori-ce perdere vom suferi noi aicea este perderea întreg neamului românesc.

Mai tîrziu, cînd suferințele noastre înăsprite au dat naștere în România mișcării de simpatie și de ajutor moral, tot asemenea ne-am mulțumit cu credința, că guvernul român dacă nu-i dă mîna să spriginească mișcarea, cel puțin nu i se va opune, nu va căuta să înăbușească grandiosul curent ce s-a produs în țeară în favorul nostru.

Ni-am impus cuvenitele reserve și astă-iarnă, cînd chestia ardeleană, la inițiativa ilustrului șef al opoziției național-liberale, a ajuns în desbaterea parlamentului român.

Ni-am zis și atuncia că guvernul unei țeri nu-i dă mîna să se pronunțe cu libertatea oposanților, măcar că unii dintre miniștri s-au pronunțat destul de franc – în contra noastră. Ne-am mîngăiat cu vocile de simpatie ale celor cîți-va guvernamentali neministeriabili și am tăcut, admițînd că alta este măsura cu care trebue măsurate vorbele miniștrilor.

Am tăcut și atuncia cînd știrea ni-a sosit despre diferitele ajutoare date de guvernul României antagoniștilor partidului nostru național, despre care și noi de atuncia am știut, grație chipului indiscret al împărțirii lor. Am admis, deși multe se bănuiau, că e vorba de școale și biserici, și n-am scos la iveală tendența vădită de a întări pe adversarii partidului național, spre stricăciunea direcției politice observate de aceasta.

Am tăcut va să zică, ni-am impus toate reservele posibile pînă la marginea extremă a răbdării.

Astăzi însă nu mai putem tăcea.

Începînd cu declarațiile contelui Kalnoky în delegația ungară, ca să nu mergem mai departe, tot mai dese au năvălit peste noi dovezile irecusabile, că guvernul României nu numai că nu observă o binevoitoare neutralitate față cu noi, ci a intrat de-a dreptul în tabăra adversarilor noștri.

Chiar în declarațiile contelui Kalnoky se găsesc aceste dovezi, care au fost apoi pînă la evidență completate prin destăinuirile ce dl. D. A. Sturdza a făcut în memorabilul seu discurs despre chestia națională, rostit la Orfeu în luna trecută, precum nu mai puțin prin „energia” cu care guvernul român s-a încercat să înăbușească „demonstrația” națională a studenților reîntorși dela congresul din Constanța.

De atunci încoace dovezile despre conivența dintre guvernele din București și Viena-Budapesta se țin lanț, precum și acele despre încercările lui de a slăbi mișcarea națională, dincoace și dincolo de munți.

Astăzi corespondentul nostru din București ne vestește că guvernul s-a hotărît să iee severe măsuri contra „demonstranților”, să elimineze pe studenții „neliniștiți”, ba că a discutat chiar și expulsarea fraților noștri emigrați; mîne toate foile din Budapesta laudă unisono pe acest guvern, care ar fi promis să pună capăt „uneltirilor Ligei”. În același timp dl. Pazmandy declară la Budapesta, că a isbutit să paraliseze „lucrarea Ligei” și în străinătate, cu ajutorul guvernului român, care „încă este convins de stricăciunea acestei lucrări”. Drept confirmare presa bucureșteană, cu toată desmințirea oficioaselor, susține pe baza dovezilor ce le are în mîni, că ministrul României la Paris a intervenit pe lîngă presa de acolo, ca să nu se mai publice articoli și informații de la Ligă, căci între Români și Unguri este pace. Și în aceeași zi biroul de presă din Budapesta anunță într-o foaie germană același lucru, susține că „tonul pătimaș” dintre Unguri și Români a încetat, și că împăcarea se pregătește.

Aceste și multe de aceste ne-au impus dureroasa convingere că guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre, nu numai că nu contribuie la vindecarea lor, dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor.

În interesul menținerii sale la putere, sau pentru interese pe care ei le va fi știind, guvernul țerii surori săvîrșește fapte plăcute Ungurilor și nespus de păgubitoare causei noastre. Despre aceasta astăzi îndoeală nu mai încape.

Ei bine, atîta e prea mult! Acuma ar fi lipsă de caracter politic dacă am mai persista în reserva noastră și, de dragul păcii cu toată lumea, nu am spune ce credem în fața acestui trist fenomen. O spunem dar verde și românește: Credem că actualul guvern al României este pus pe cea mai bună cale de a săvîrși, în hatîrul Ungurilor, o politică regretabilă din toate punctele de vedere, și din al binelui românismului și din al demnității proprie.

Mai citeşte:
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2)
– Dezbateri despre căsătorie în 1894: „În luptă pentru sfîntă legea noastră nici morţi noi nu ne dăm!”
– Despre Bucovina, în ziarul „Tribuna” din 1894

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.