Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

„Le Monde” din 16 ianuarie 1990 despre divergențele din CFSN decembrie 4, 2017


După mitingul din 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), ziarul francez „Le Monde” relatează, în numărul din 16 ianuarie 1990, despre divergențele apărute în interiorul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Redau acest articol, în tălmăcire proprie.

România: răzgîndiri, atacuri la persoană
Divergențele cresc în sînul Consiliului Frontului Salvării Naționale

București, de la trimisul nostru special

Consiliul Frontului Salvării Naționale (CFSN) estimează că hotărîrea luată vineri 12 ianuarie 1990 sub presiunea cîtorva mii de manifestanți de a scoate în afara legii partidul comunist român a fost „pripită”. Noii conducători au făcut un pas înapoi și au anunțat organizarea uni referendum cu privire la viitorul PCR pe 28 ianuarie. Alegătorii se vor pronunța desemeni pentru sau împotriva restabilirii pedepsei cu moartea. Aceste răzgîndiri arată existența unor profunde neînțelegeri și rivalități personale în interiorul conducerii CFSN.

Și-a pierdut revoluția română romantismul, vineri, 12 ianuarie 1990, în piața Victoriei din București? Asta este ceea ce crede scriitorul Octavian Paler, vechi opozant a lui Ceaușescu, care a exrimat, duminică, în „România Liberă”, un simțămînt de tristețe și amărăciune împărtășit de mulți români cu privire la dezastroasa întîlnire față în față a manifestanților agitați cu conducătorii Consiliului Frontului Salvării Naționale (CFSN) puternic contestați. „S-ar spune că Ceaușescu se răzbună”, zice el, cînd vedem că „după anii lungi de monolog nu mai sîntem capabili să dialogăm. Ne vom lăsa urmăriți de fantoma acestui monstru?”.

După un moment de panică care a făcut-o să emită în grabă trei decrete-lege, din care nul scoțea în afara legii partidul comunist, pentru a oferi ceva mulțimii (Le Monde 14-15 ianuarie), conducerea CFSN a încercat sîmbătă să-și revină. Deja în timpul nopții, primul ministru, domnul Petre Roman, a izbutit să pună capăt manifestației preluînd conducerea, nu fără un oarecre curaj, unei coloane de manifestanți căreia a hotărît că trebuie să meargă să ofere un ultim omagiu mucenicilor revoluției, în Piața Universității. Era încă răgușit de cît strigase, cînd a apărut, sîmbătă seara tîrziu, la televiziune, pentru echivalentul românesc a ceea ce numim în Franța „discuție la gura sobei”, alături de președintele și vicepreședintele CFSN, domnii Ion Iliescu și Dumitru Mazilu.

A arăta un front unit

Problemele provin, în parte, din lipsa comunicării între noul organ conducător și populație, lucru care am hotărît să-l reparăm prin emisiunea televizată; hotărîrea de a scoate în afara legii partidul comunist a fost „pripită” și am hotărît în loc, în mod firesc, de a supune în 28 ianuarie acest decret-lege unui referendum, care va hotărî, deasemeni, oportunitatea restabilirii pedepsei cu moartea pentru „teroriștii” lui Ceaușescu.

În sfîrșit, ziua de vineri a amenințat grav unitatea CFSN, lăsînd să se vadă în fața manifestanților și a camerelor de televiziune o opoziție între domnii Iliescu și Mazilu, acesta din urmă fiind el însuși cel care a lansat lozinci dintre cele mai radicale alături de mulțime, care, agitată, nu l-a lăsat pe domnul Iliescu nici măcar să-și deschidă gura cînd i-a venit rîndul. În numele consensului, trebuie să arătăm un front unit telespectatorilor, cărora li se explică de către domnul Iliescu că domnul Mazilu mersese la întîlnirea cu manifestanții nu din proprie inițiativă, ci ca trimis al CFSN și că, din păcate, fiind o persoană „sensibilă și influențabilă”, a lăsat lucrurile să ia o altă evoluție decît cea care ar fi trebuit.

Într-un efort pedagogic, domnul Roman a informat publicul român, în cursul emisiunii, despre gravitatea situației economice, în timp ce domnul Mazilu a expus principiile legii electorale la care lucrează.

Criza a fost astfel depășită? Dacă spiritele par să se fi liniștit duminică, cel puțin la București, căci situația la Timișoara (unde armata exercită provizoriu puterea) și la Brașov, de pildă, e departe de a se fi stabilizat, CFSN de fapt a creat mai multe întrebări decît a răspuns. Neliniștile românilor cu privire la metodele de guvernare ale Frontului și prezența comuniștilor în sînul său stăruie. CFSN nu le-a putut risipi. El legiferează prin decrete, menține ambiguitatea despre intențiile sale în contextul alegerilor libere într-un moment în care mulți îl bănuiesc că vrea să confiște revoluția, folosește formulări vagi și se arată incapabil să liniștească pe cei care consideră că prea mulți dintre demnitarii fostului regim sînt încă pe poziții riscînd prefacerea Frontului Salvării Naționale în Frontul Salvării Nomenclaturii. Toate aceste neliniști au ieșit la lumina zile vineri în fața conducătorilor total surprinși și dezarmați.

Dumitru Mazilu înfierat…

Multe lucruri crează preocupări. Prima se referă la campania de presă, cu puternice nuanțe staliniste, declanșată împotriva domnului Mazilu. Cotidianul „România Liberă” a deschis ostilitățile sîmbătă cerînd, peprima pagină, destituirea domnului Mazilu din CFSN pentru „atentat grav la politica de consens național”. Fostul raportor al comisiei pentru drepturile omului a Națiunilor Unite, care a avut probleme grave pentru că a încercat să denunțe încălcările din țara sa, e acuzat că ar fi fost colonel de securitate – el a recunoscut că a condus „mai puțin de un an” școala ministerului de interne, între 1964-1965 -, de a fi omorît o persoană într-un accident de mașină, de a fi plagiat lucrări universitare și de a fi devenit dizident doar cînd i s-a refuzat ieșirea din România pentru a merge „să-și ia valuta”. Duminică, a fost rîndul ziarului „Adevărul” (care a înlocuit fostul organ de partid „Scînteia”) de a cere demisia sa sub semnătura unui „purtător de cuvînt al militarilor” care amintește legăturile domnului Mazilu cu securitatea și-l acuză că „vineri, prin oportunismul său, a încurajat haosul și anarhia”, în timp ce „România Liberă” și reluat atacurile bănuind că vicepreședintele CFSN a vrut să-l răstoarne pe numărul unu, domnul Iliescu, și a publicat n comunicat al asociațiilor juriștilor care-l consideră vinovat de „înaltă trădare”.

Acest tip de atacuri poate deschide calea unei serii de reglări de conturi în cascadă deoarece, după cum observă un colaborator al domnului Mazilu, cine a cunoscut atît de bine biografia acestuia „fără îndoială a avut el însuși legături cu fosta securitate”. Dintr-un asemenea joc puțini oameni vor ieși neatinși, căci regimul Ceaușescu a știut să împingă spre compromitere și pe omul simplu.

…și Ion Iliescu tămîiat

Altă situație care stîrnește preocupări: felul în care românii, în special la televiziune, aduc laude președintelui Iliescu. Sîmbătă și duminică au defilat pe ecran toate felurile de angajați, studenți și „români simpli” care nu găseau superlative destul de puternice pentru a-și exprima admirația față de conducătorul CFSN. O angajată a Editurii Tehnice, instituție care a fost condusă de Ion Iliescu după ce căzuse în dizgrație în partid, a mers pînă la a spune că „ascultînd un glas care seamănă cu al său, tresare de bucurie”. O asemenea practică, pe termen lung, riscă să stîrnească românilor amintiri neplăcute dintr-un trecut încă proaspăt.

În sfîrșit, noua răzgînire a echipei conducătoare cu privire la interzicerea partidului comunist crește impresia de confuzie: CFSN dorește serios să organizeze în două săptămîni și în haosul înconjurător un referendum despre pedeapsa cu moartea și interzicerea partidului comunist?

Dacă există un lucru care unește fără îndoială noii conducători și populația acestei țări, acesta este simțămîntul de amărăciune. Cone poate fi fericit azi în România? Oamenii de la putere care au preluat o țară în ruină și cu slujitori ai vechiului regim – căci pe cine alții pot să-i pună în loc? – constrînși de a-și justifica fără încetare legitimitatea,ei care n-au putut, spre deosebire de colegii lor poloneji sau cehoslovaci, prezenta poporului „certificate de opoziție”? La trei săptămîni după revoluție, criza umană și morală în care anii de dictatură i-au aruncat pe români aruncă o lumină mai puternică ca niciodată asupra unui popor traumatizat, umilit, neîncrezător, plin de angoase. „Încrederea a dispărut în această țară, Frontul trebuie să ne dea motive să avem încredere în el”, cere un tînăr student. Înainte de a pleca, Ceaușescu a distrus totul.

Sylvie Kaufmann

Mai citește:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Întrebări pentru Dumitru Mazilu, în ianuarie 1990
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluția are nevoie de calm!”
– 12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării”
– Alte articole din presa străină din perioada revoluției la pagina Mass media străină în 1989.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.