Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ion Coman: „Îmi recunosc în întregime vinovăția… că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților… Adaug însă că alături de mine răspund direct pentru deschiderea focului în Timișoara, în primul rînd generalii Nuță și Gușe, cărora eu le-am ordonat să tragă” decembrie 6, 2017


Ion Coman, conducătorul represiunii revoluției de la Timișoara, a dat în 16 ianuarie 1990 o declarație în cadrul urmăririi penale pe care am găsit-o pe saitul dosarelerevolutiei.ro. Declarația este la dosarul „procesului celor 25” al revoluției din Timișoara și o pun acum și la dispoziția cititorilor acestui blog. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Coman a fost osîndit la proces la 15 ani de închisoare. A ispășit efectiv 3 ani și 3 luni, fiind grațiat de președintele Emil Constantinescu.

Procuratura GENERALĂ – Direcția Procuraturilor Militare
Dosar nr.517/P/1989

DECLARAȚIE
a învinuit/inculpat ION COMAN

astăzi 16 luna ianuarie 1990 a cărui identitate s-a stabilit prin Buletinul de identitate nr. ………. eliberat de ……

Numele și prenumele… ION COMAN
Porecla …
Data nașterii (anul, luna, ziua)… 25 martie 1926
Locul nașterii… com. Asan-Aga, jud. Teleorman
Numele și prenumele părinților… Petre și Ioana
Cetățenia… română
Studii… Academia Militară
Situația militară (grad ctg. și centrul militar de care aparține)… satisfăcut – Gral colonel
Locul de muncă ……….
Ocupația… secretar al CC al PCR
Stare civilă (căsătorit, necăsătorit, nr. copiilor)… căsătorit, fără copii minori
Numele și prenumele înainte de căsătorie…
Averea ce posedă… în jur de 300000 lei, pe librete CEC cu soția
Domiciliul… București (…)
Antecedente penale (instanța, faptul, data)… nu are
Apărător…

După ce i s-a adus la cunoștiință obiectul cauzei și i s-au explicat drepturile sale procesuale conform art. 202 al. 3 C. pr. pen. i s-a pus în vedere să declare tot ce știe cu privire la fapta și învinuirea ce i se aduce în legătură cu aceasta și care constă în genocid și complicitate la subminarea economiei naționale

declară următoarele:

La Congresul al IX-lea al PCR din anul 1965 am fost ales membru al Comitetului Central al PCR. În acel an îndeplineam pe linie de stat funcția de adjunct al ministrului apărării naționale și secretar al Consiliului politic superior al armatei. Din anul 1973, pînă în anul 1974, am fost șeful secției CC pentru problemele militare și de justiție. În anul 1974 am fost numit șeful marelui stat major, iar în 1976 ministrul apărării naționale. Această funcție am deținut-o pînă în martie 1980, cînd am fost ales secretar al CC al PCR, răspunzînd de problemele militare și de justiție.

Precizez că în momentul numirii ca ministru al apărării naționale, am fost ales și membru al C.P.E. [Comitetul Politic Executiv al CC al PCR], mai întîi supleant și, cred că la Congresul al XIII-lea, membru plin.

În legătură cu evenimentele dela Timișoara declar următoarele:

Duminică, 17 decembrie 1989, am fost chemat în jurul orelor 14,30, la clubul soților Ceaușescu, unde erau prezenți aceștia doi împreună cu Emil Bobu. N. Ceaușescu mi-a spus că de două zile, la Timișoara, un grup de derbedei provoacă acte de vandalism, distrug centrul orașului, dau foc la magazine, fură mărfuri și încearcă să intre în unitățile militare, în sediile organelor de partid și de stat. A adăugat că, cu toate încercările organelorlocale de partid și de stat de a se instaura ordinea și disciplina în oraș, nu s-a reușit, ba mai mult, s-aajuns ladevastarea Comitetului județean al PCR.

N. Ceaușescu a spus că, avînd în vedere situația creată, pe care acalificat-o drept gravă, a hotărît săconsulte C.P.E. al CC al PCR, pentru a se lua măsurile necesare restabilirii ordinii, inclusiv folosirea forțelor armate. Mi-a mai spus că M.S.N. [corectat de mînă M.Ap.N.] și MI [Ministerul de Interne] au desemnat deja un grup de generali care vor merge la Timișoara, fără a-mi preciza numele lor. A subliniat că avion militar special ne așteaptă pe aeroportul Otopeni. Alte discuții nu am avut cu N. Ceaușescu și nici cu ceilalți prezenți.

În jurul orelor 15 m-am și prezentat la aeroportul militar Otopeni unde am găsit într-adevăr avionul special, pregătit pentru decolare. Erau prezenți acolo următorii generali: Gușe, șeful marelui stat major, Stănculescu Victor – primadjunct al ministrului apărării naționale, Chițac – cred că îndeplinea funcția de comandant al garnizoanei București (de fapt știu că era comandantul trupelor chimice), Nuță Constantin – adjunctul ministrului de interne și șeful I.G.M. și alți ofițeri de grade superioare și inferioare pe care nu i-am cunoscut. În total cred că eram 10 oameni și am plecat spre Timișoara cu un avion AN-24. Nu cunosc cine, cînd și cu ce misiune li s-a ordonat generalilor de mai sus să se deplaseze la Timișoara și aș dori ca acest lucru să fie verificat. Am ajuns la Timișoara în jurul orelor 17,30. La sediul comitetului județean de partid am fost întîmpinat de Radu Bălan prim secretar al comitetului jud. de partid, Ilie Matei – secretar al CC și fost prim secretar la Timișoara, precum și de Mihalache – adjunct șef secție organizatorică la CC al PCR. Fac precizarea că la sediul comitetului jud. de partid m-am deplasat singur. Generalii din M.Ap.N. s-au deplasat la sediul diviziei 18 Timișoara [în Piața Libertății]. Revin și arăt că după cît îmi amintesc, Gral Nuță m-a însoțit la comitetul jud. PCR în timp ce ceilalți ofițeri din MI s-au dus direct la sediul I.M.J. Timișoara.

Organele locale m-au informat că de 2 zile elemente huliganice devastează orașul. Practic mi-au repetat ce[-]mi spusese N. Ceaușescu la plecare. Totodată mi-au arătat și sediul comitetului jud. PCR care era devastat în sensul că geamurile erau sparte, ușile distruse, mobilierul distrus, etc.

Vreau să precizez că la sosirea mea la comitetul jud. de partid, am găsit în fața acestuia unitățile militare ale M.Ap.N. și M.I. și formație de luptă, inclusiv tehnica grea plasată în punctele strategice. În fața sediul[ui] comitetului jud. de partid apreciez că erau în jur de circa 3000 persoane, însă erau mulțimi masate și în alte părți ale orașului, după cîte mi s-a spus.

În jurul orelor 18, N. Ceaușescu a organizat o teleconferință. Printre altele a întrebat care este situația la Timișoara. I-am spus că unitățile sînt în formație de luptă, iar cînd m-a întrebat nde sînt generalii care mă însoțiseră, i-am spus că sînt plecați la unitățile respective. Am adăugat că se așteaptă sosirea trupelor de la Arad și Lugoj, așa cum aflasem în avion de la Gral Gușe. După ce i-am raportat că situația în Timișoara este aceeași pe care o cunoștea, și că mase de oameni sînt pe străzi, a dat ordin să se treacă la executarea focului de armă. I-am răspuns că „am înțeles”. Primele măsuri pe care le-am luat au fost să întăresc paza la sursele de lumină, apă, gaze, depozitele de alimente, de mniții și armament, de asemenea la sediile de partid și de stat (bancă, poștă, etc.). În jurul orelor 18,30-19, am transmis telefonic Generalului Gușe, care se afla la sediul diviziei 18 și verbal cred generalului Nuță care se afla la sediul comitetului județean de partid, ordinul lui N. Ceaușescu să se treacă la executarea focului de armă. În aplicarea acestui ordin am făcut următoarele precizări:
– să se someze prin voce;
– să se tragă foc de avertisment;
– să se tragă la picioare.

Nu cunosc cum s-au transmis în jos de către Gl. Nuță și Gl. Gușe precizările pe care le-am făcut.

Menționez că am dispus să fie folosit numai armamentul de infanterie, interzicînd cu desăvîrșire folosirea armamentului greu (tancuri, T.A.B.-uri, elicoptere, avioane, tunuri).

Cred că trupele au început să tragă în jurul orelor 19,00. Cu intermitențe, focul a durat pînă în jurul orelor 22,00, oră la care eu am plecat – bineînțeles însoțit de Ilie Matei și Gral. Gușe – pentru a verifica care e situația în oraș. Am constatat că mulțimea se împrăștiase, rămînînd numai unele grupuri mici. Nu am văzut nici cadavre și nici răniți. Centrul orașului Timișoara între catedrală și operă era devastat complet. Geamurilor magazinelor și altor unități erau sparte, marfa sustrasă, în fața librăriilor ardeau focuri mici, 2 mașini de pompieri ardeau, unele autoturisme erau distruse ca, de altfel și cîteva mijloace de transport în comun (autobuze). Revenind la sediu l-am găsit acolo pe Cornel Pacoste, vicepreședinte al guvernului, care venise și el însoțit de Sas Iosif – secretar al CC (acesta din urmă și-a continuat drumul la Caraș Severin). Primul lucru pe care l-am stabilit cu organele locale, a fost acela de a se lua măsuri de refacere a bunurilor distruse, în primul rînd punerea geamurilor. Am dispus de asemenea, ca populația să fie bine aprovizionată cu alimente, căldură, și apă. Faptul că ordinul a fost eficient, este dovedit de împrejurarea că în toată noaptea respectivă curentul electric a ars, gazele au funcționat, iar apa nu a fost întreruptă. Mijloacele de transport în comun, în special tramvaiele, au mers normal. În jurul orelor 24,00 m-a chemat la telefon N. Ceaușescu interesîndu-se care este situația. În paranteză menționez că pînă la acea oră mai dăduse vreo 4 telefoane, insistînd să se pună ordine în Timișoara. Eu i-am răspuns că după deschiderea focului de armă și după ce mi se raportase, în sensul că mulțimea se dispersează, situația reintră în normal și că intenționez să verific personal acest lucru în jurul orelor 23. Mi-a ordonat să plec imediat. Pentru aceasta am plecat la ora 22.

Revenind la convorbirea de la ora 24,00, i-am raportat că situația este în general liniștită, că au mai rămas pe străzi mici grupuri care nu pun însă probleme.

După convorbire, după o scurtă perioadă, cred că însoțit de C. Pacoste, ne-am dus pe jos la căminul partidului unde am reușit să dormim circa 2 ore și jumătate. În jurul orelor 5,00, luni dimineața, m-am întors la sediul C.j. al PCR, unde am fost informat că nu au mai fost lucruri deosebite. În jurul orelor 5,30-6,00, a dat telefon N. Ceaușescu și a întrebat din nou care este situația. I-am răspuns că practic este liniște în orașul Timișoara. Nemaifiind probleme deosebite, în jurul orelor 9,00, împreună cu Ilie Matei m-am deplasat din nou în oraș, în special în centru și la 7 mari întreprinderi industriale. Conducerile celor 7 întreprinderi, separat, m-au informat că aproape toți muncitorii lucrează în schimburi, absențele fiind normale, ca în zilele anterioare (20-50 în plus față de normal). După ce le-am recomandat să ia măsuri pentru ca procesul economic să se desfășoare normal, le-am recomandat să întărească paza și să folosească gărzile patriotice în măsura în care vor fi atacați. Le-am spus că armata nu are voie să intre în întreprinderi. Reîntors la sediul C.J. al PCR în jurul orelor 12,30 – 13,00, ne-a telefonat Elena Ceaușescu. Foarte nervoasă s-a interesat care este situația. I-am răspuns că este liniște și că viața se desfășoară normal. Mi-a cerut să iau toate măsurile pentru a împiedica repetarea ieșirii oamenilor în stradă. Vreau să revin cu această ocazie și să precizez că înainte de a se trage în manifestanți, cei circa 3000 oameni din fața sediului C.J. al PCR strigau următoarele lozinci: „vrem libertate”, „vrem alegeri libere”, „vrem alimente”, „vrem căldură”, „jos dictatura”, „jos dictatorul Ceaușescu”, „jos criminalul Ceaușescu”, „azi în Timișoara, mîine în toată țara”.

Revenind la discuția cu Elena Ceaușescu, i-am raportat și ei ce lozinci se strigaseră în Timișoara și continuau să se strige în grupuri izolate. Arăt însă că soldații nu au mai tras.

Arăt că din dispoziția mea se pregătise pentru ziarul local un material însoțit de fotografii, referitor la evenimentele din Timișoara, care urma să apară în ziarul local. Informînd-o pe Elena Ceaușescu despre aceasta, mi-a dat ordin să nu se mai publice nimic și otodată să sistăm măsurile de reparare a magazinelor.

După amiaza zilei de 18 decembrie 1989 a fost relativ calmă. Aceleași mici grupuri de demonstranți care nu prezentau practic nici un fel de pericol. Am repetat acest lucru și lui Emil Bobu și altora de la CC care se interesau (în special lui Emil Bobu și Silviu Curticeanu).

În noaptea de luni 18, spre marți 19 decembrie, am fost informat că au fost 2 sau 3 incendii la CAP-uri din jurul orașului, iar în oraș la un depozit de anvelope și la un depozit de ambalaje al unei fabrici. Precizez însă că nu s-a mai tras nici un foc de armă.

Marți, dimineața, în oraș era o acalmie rea prevestitoare. Chiar m-am exprimat în sensul că această liniște poate aduce furtună. Așa a și fost. În jurul orelor 9,00, mai mulți directori de întreprinderi din oraș au informat C.J. al PCR că muncitorii din respectivele întreprinderi se organizează și ies în curțile acestora. Mulți dintre ei au cerut ajutor. Eu personal le-am spus categoric că din acest moment de la armată nu mai primesc ajutor și să ia măsuri în cadrul întreprinderii. În jurul orelor 9,30, am primit un telefon de la Elena Ceaușescu care m-a întrebat ce se întîmplă la Întreprinderea ELBA. Eu știam de la directorul întreprinderii că circa 700-800 femei ieșiseră în curte, însă am rămas nedumerit de unde știe acest lucru Elena Ceaușescu. I-am spus ce știam și că încercăm prin intermediul administrației întreprinderii să le determinăm să reia lucrul. Iritată, pe un ton isteric, mi-a răspuns: „firar ale dracului de nebune, de nenorocite să se ducă să muncească nu să strige lozinci, trageți în ele la picioare”. I-am răspuns că nu se poate trage, femeile respective fiind în curtea întreprinderii, iar armatei nu i-am permis să intre în incinta întreprinderii. După telefonul menționat, în cursul zilei, Elena Ceaușescu m-a căutat de multe ori la telefon. I-am repetat că în general situația în oraș este calmă, dar că muncitorii se organizează în întreprinderi continuînd să strige lozinci de genul celor la care m-am referit.

Vreau să precizez că în timpul acestor convorbiri telefonice, Elena Ceaușescu mi-a dat tot felul de sugestii de genul celor de a pune miliția să asmută cîinii asupra femeilor. I-am răspuns că asemenea cîini nu au decît grănicerii. A cerut atunci să intervină miliția călare. I-am răspuns că așa ceva nu avem în Timișoara. Rețin un telefon mai deosebit dat în jurul orelor 17,00. I-am spus E. Ceaușescu că probabil după ce se vor organiza, muncitorii vor ieși masiv în stradă. A dat ordin să luăm toate măsurile pentru a nu permite ieșirea în stradă. Am răspuns încă o dată că în Timișoara armata nu mai poate face nimic, și că dacă se mai poate face ceva, aceasta este treaba miniștrilor de resort. I-am propus să-i trimită pe aceștia în Timișoara. După o scurtă pauză, cu telefonul deschis, în care cred că s-a consultat cu cineva, mi-a comunicat că a doua zi, adică miercuri, vor veni la Timișoara C. Dăscălescu și Emil Bobu, împreună cu Vaidescu de la electrotehnică (ministru), Rădulescu ministrul construcțiilor de mașini și Flucsă – ministrul industriei ușoare.

Vreau să arăt că în cursul zilei de marți am primit mai multe telefoane și de la Emil Bobu, care, de asemenea, mi-a cerut să iau cele mai hotărîte măsuri pentru a împiedica vreo manifestație. Unul dintre aceste telefoane este mai deosebit. Acesta m-a întrebat cîți morți sînt în Timișoara. I-am răspuns că 58, potrivit rapoartelor pe care le primisem. Am adăugat că sînt de asemenea 210 răniți, dintre care 40 fuseseră externați. Am precizat deasemeni că sînt reținuți circa 700. Emil Bobu mi-a spus că părerea lui și a tovarășei (E. Ceaușescu) este ca morții să fie incinerați. I-am spus că este o problemă deosebită și că după cîte știu, crematoriu uman nu există decît în București. Am mai ridicat obiecția că nu vom putea justifica dispariția oamenilor în fața familiilor lor. Bobu mi-a răspuns că Timișoara fiind oraș de graniță, puteam să sugerăm familiilor respective că persoanele care fuseseră împușcate, fugiseră în realitate peste graniță.

L-am rugat să se gîndească foarte bine la această problemă deoarece este cu totul deosebită. Mi-a răspuns că va reveni. Cred că acest telefon a fost dat pe la ora 18,00. Imediat după telefonul lui Emil Bobu, l-am sunat eu pe Silviu Curticeanu spunîndu-i că Emil Bobu îmi cere să incinerez morții și atrăgîndu-i atenția că este o problemă gravă. Mi-a răspuns că „o să mai vedem”. Imediat l-am sunat apoi pe N. Popovici – procurorul general al RSR, căruia i-am spus același lucru. I-am atras atenția că este o problemă deosebită și să fie atent cum se rezolvă. Acesta mi-a răspuns că reține problema, adăugînd de asemenea „o să vedem”.

În noaptea de marți 19, spre miercuri 20 dec. 1989, în Timișoara a domnit calmul. Miercuri dimineața în jurul orelor [… – nu se vede ora fiind la marginea filei], practic toate întreprinderile din Timișoara au ieșit în stradă și au început să manifesteze ocupînd în special spațiul din fața C.j. al PCR, piața catedralei și a operei și alte locuri. Lozincile pe care le strigau erau aceleași. În special „jos Ceaușescu”, „jos dictatorul” și „azi în Timișoara, mîine în toată țara”. Nu pot aprecia numărul exact al demonstranților însă era de ordinul zecilor de mii. Deși organele locale m-au rugat insistent să folosesc armata, am reuzat categoric. Repet, practic, de luni dimineața, armata nu a mai tras în Timișoara. Manifestația a fost relativ pașnică în sensul că nu s-au înregistrat acte de violență sau de a se forța intrarea în sediul C.j. al PCR. În jurul orelor 13 au sosit la sediul C.J. al PCR C. Dăscălescu și Emil Bobu împreună cu cei trei miniștri la care m-am referit. Toți au fost aduși de Gl. Nuță care îi așteptase la aeroport. La sosirea lui Emil Bobu și C. Dăscălescu am remarcat expresia lor de stupoare, se întrebau „ce este asta”, „cum e posibil”. Practic mi-au reproșat că am lăsat lucrurile să evolueze astfel. Le-am replicat că armata nu mai poate face nimic și că este necesar un dialog cu masele. Dăscălescu a ieșit la ușa sediului – după multe insistențe – și i-a întrebat pe manifestanți ce doresc. Au continuat lozincile la care m-am referit. Și la insistențele mele, Dăscălescu a cerut demonstranților să formeze o delegație care să intre în sediu și să formuleze formulările respective. Cred că înainte de invitarea delegației la sediul C.J. al PCR, C. Dăscălescu a luat legătura cu Bucureștiul și a cerut aprobarea.

În sediu au venit circa 5-6 manifestanți, care s-au prezentat ca lideri ai demonstranților. Aș vrea să fac precizarea că unul din cei 6 avea o toporișcă într-o servietă. La discuția cu delegația demonstranților eu n-am participat. Au participat C. Dăscălescu, Emil Bobu și Toma ministrul tineretului, care sosise luni sau marți, nu rețin, precum și Cornel Pacoste – viceprim ministru și fost prim secretar al C.j. PCR Timișoara. Ulterior, Dăscălescu și ceilalți m-au informat că reprezentanții demonstranților doresc următoarele:
– mai multă mîncare;
– mai multă căldură,
– libertate în România
– alegeri libere;
– familiile să-și primească morții;
– să fie eliberați cei reținuți;

I-am cerut lui Dăscălescu să fie de acord cu restituirea cadavrelor familiilor și cu eliberarea celor reținuți. C. Dăscălescu m-a întrebat cîți morți sînt și i-am răspuns că 58. Nuță m-a corectat spunînd că sînt numai 21 identificați pînă miercuri dimineața, în cursul zilei mai fiind identificați încă 7. Dăscălescu a dat un telefon la București cu N. Ceaușescu care revenise din Iran, în prezența mea și a celorlalți și a întrebat ce facem cu morții și reținuții, după ce, în prealabil îl informase de toate revendicările demonstranților. Răspunsul lui Ceaușescu a fost cam așa „spuneți-le că vom analiza problemele și că le vom comunica”. Am insistat ca Dăscălescu C. să-i spună lui Ceaușescu să fie de acord imediat cu restituirea cadavrelor și cu eliberarea deținuților. Ceaușescu a rămas pe aceeași poziție.

În discuțiile ce au urmat am insistat pe lîngă Dăscălescu și Bobu, că trebuiesc înapoiate cadavrele și eliberați deținuții. Erau prezenți Pacoste Cornel, Radu Bălan, Toma – ministrul tineretului, Gl. Stănculescu, Gl. Nuță. După circa o oră, am telefonat la București și am vorbit cu N. Ceaușescu eu și C. Dăscălescu, rugîndu-l din nou să cedăm în privința celor 2 probleme la care m-am referit. Cu această ocazie N. Ceaușescu a fost de acord. S-a reluat discuția cu reprezentanții demonstranților cărora le-am adus la cunoștiință că sîntem gata să dispunem imediat restituirea cadavrelor și eliberarea celor reținuți. Le-am spus că celelalte probleme le vom rezolva ulterior. Reprezentanții au fost mulțumiți și au părăsit sediul. Împreună cu ei a ieșit și C. Dăscălescu și prin portavoce i-a anunțat pe toți cei masați în fața sediului C.J. al PCR, despre cele stabilite. În general reacția oamenilor a fost pozitivă. I-am dat dispoziție generalului Nuță să fie aduși imediat reținuții cu o mașină. Nuță a avut o oarecare reținere, insistînd să nu le dăm drumul la toți fiindcă ei îi caută pe instigatori [nici nu s-a dat drumul la toți, cei considerați instigatori au fost păstrați în arestul Miliției Județene]. Am insistat și spus să le dea drumul la toți. În seara respectivă, pînă în jurul orelor 22,00, toți reținuții au trecut cu mașinile prin fața sediul C.J. al PCR și a manifestanților. Au coborît și s-au amestecat în mulțime. După eliberarea reținuților mulțimea a început să se disperseze încet. În noaptea de miercuri 20 spre joi 21 dec. 1989, în jurul orelor 03,00 Bobu și Dăscălescu au plecat la București. Joi dimineața, în jurul orelor 7,30, m-a sunat N. Ceaușescu întrebîndu-mă din nou care mai este situația. I-am spus că în general este calm, că reținuții au fost eliberați și că nu mai există pe străzi decît mici grupuri. M-a întrebat unde sînt Dăscălescu și Bobu și i-am răspuns că plecaseră la București. A fost iritat, întrebînd cine le-a permis să o facă, cînd și de ce au plecat.

Aș vrea să menționez că, despre decretul de instaurare a stării de necesitate în Timișoara, am aflat miercuri la ora 22,00 fiindu-mi comunicat prin telefon. Am observat de la început că este o aberație, dispozițiile lui neputînd fi puse în practică, și exprimîndu-mă în acest sens față de cei prezenți în sediu, inclusiv față de C. Dăscălescu și Emil Bobu care se mai aflau acolo.

Vreau să subliniez că, conținutul decretului mi-a fost comunicat telefonic, inițial, de Silviu Curticeanu, iar apoi Apostoiu mi l-a citit integral, spunîndu-le și lor că decretul nu poate fi aplicat, i-am telefonat eu lui N. Ceaușescu, repetîndu-i același lucru. Mi-a ordonat să iau măsuri de aplicare. I-am răspuns din nou că nu se poate aplica. A insistat să iau măsuri de aplicare. Cu aceasta convorbirea cu el a luat sfîrșit. I-am telefonat din nou lui S. Curticeanu și Gral Milea spunîndu-le că este nebunie. Ambii au spus să-l aplic, deoarece este ordinul lui N. Ceaușescu și s-a emis un decret prezidențial. Fac precizarea că eu nu am aplicat acest decret în mun. Timișoara.

Joi dimineața la ora 7,30, Gral Chițac Mihai, la cererea mea, a citit decretul prezidențial din balconul C.J. al PCR unui grup de circa 500 oameni făcînd un apel ca aceștia să se întoarcă în casele lor și să reia lucrul. În cursul zilei de joi, în fața sediului comitetului județean fluctuau grupuri de manifestanți (circa 1000) scandînd lozinci. Repet nu am aplicat dispozițiile cuprinse în decretul lui Ceaușescu. În general însă toată ziua de joi a fost calmă. De asemenea, și noaptea de joi spre vineri.

Fac precizarea că joi, după ce am văzut mitingul eșuat de la București, am mai primit cîteva telefoane de la soții Ceaușescu, C. Dăscălescu și Bobu interesîndu-se de situație și cerîndu-mi să iau măsuri de oprire a manifestanților. Le-am răspuns că nu mai este nimic de făcut. Vineri dimineața demonstrațiile au continuat în Timișoara, diverse grupuri trecînd prin fața sediul C.J. al PCR și scandînd lozinci.

În cursul dimineții de vineri am avut 2 convorbiri telefonice cu N. Ceaușescu. În prima m-a întrebat care este situația, i-am repetat că situația este neschimbată și că manifestația continuă prin fața C.J. al PCR. Am precizat că oamenii sînt pașnici și scandează aceleași lozinci.

Ultimul telefon de la N. Ceaușescu l-am primit în jurul orelor [… – nu se vede ora fiind marginea filei]. A întrebat din nou care este situația. Am răspuns: „Aceeași”. A continuat: „la București situația este gravă, eu voi pleca, nu știu încă unde. Vom încerca să luăm legătura, pentru a continua [… – nu se înțelege cuvîntul fiind marginea paginii] de partid”. Așa s-a încheiat. Aș vrea să mai precizez că în dimineața zilei de vineri, nu rețin exact ora, întrecele două telefoane, Gl. Gușe m-a anunțat verbal, că Gl. Milea este mort. Am rămas stupefiat și l-am întrebat ce s-a întîmplat cu el, însă nu mi-a putut da nici un fel de amănunte. În jurul orei 13,30, am plecat împreună cu Cornel Pacoste spre aeroportul Timișoara, după ce anunțasem în prealabil, prin telefon, pe col. Rotariu, șeful diviziei [Constantin Rotariu, șeful diviziei de apărare antiaeriană, condamnat după revoluție la închisoare pentru reprimarea manifestanților din Calea Lipovei dar grațiat de președintele Ion Iliescu], că vin spre ei. Plecînd pe jos, ne-am dat seama că nu avem nici un act asupra noastră și atunci ne-am hotărît să mergem [pe jos? – nu se poate citi la marginea filei] pînă la prima gară. În gara Remetea, după cum am declarat anterior, am fost reținut de 4 cetățeni, care m-au condus la Timișoara – ca și pe Pacoste de altfel – și ne-au predat Frontului Democratic Român din Timișoara. După o oră am fost transferat la sediul diviziei 18 unde am rămas pînă în ziua de 5 ianuarie 1990 cînd am fost adus în București.

Îmi recunosc în întregime vinovăția și nu vreau să mă disculp prin faptul că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților, fapt ce a avut ca urmare uciderea a 58 de persoane și rănirea altora. Țin totuși să fac următoarele precizări:

1. Încă de la începutul venirii mele, am interzis folosirea armamentului greu împotriva demonstranților. Am ordonat foc de [cuvînt necitibil la marginea filei] numai cu armament de infanterie (pușcă, automat). Am dat dispoziție să nu fie folosite tancuri, tunuri, TAB-uri, elicoptere, avioane.

2. Fără a obține aprobarea Bucureștiului am dispus să fie trimiși acasă circa 100 de tineri între14 și 18 ani, care fuseseră reținuți. Spre surpriza mea, imediat după eliberarea acestora, am primit un telefon de la Elena Ceaușescu care m-a admonestat sever. Susnumita m-a întrebat următoarele: „de unde știi tu că printre aceștia, chiar dacă au 16-17 ani, nu există vreun lider?”. Am bănuit că, peste capul meu, E. Ceaușescu fusese informată de reprezentanții M.I. probabil de Gl. Macri ori Nuță. Menționez că Macri și adjunctul lui Mihalea, se aflau deja în Timișoara cînd amajuns eu acolo. De altfel, vreau să menționez că activitatea mea a fost în permanență supravegheată și raportată soților Ceaușescu de organele de securitate. Afirm cu toată certitudinea acest lucru deoarece în mai multe rînduri mi s-a telefonat de la București, cerîndu-mi-se explicații în legătură cu unele amănunte pe care nu aveau de unde să le cunoască decît de la respectivele organe. Dau următoarele exemple, în continuare: După cum am mai menționat într-o declarație anterioară, în momentul sosirii la Timișoara, am găsit trupele în formație de luptă, inclusiv tancurile și TAB-urile care blocau toate punctele strategice. Ca militar, luni dimineața mi-am dat seama că folosirea acestora din urmă este absolut inutilă, și am dat dispoziție să fie retrase imediat. La foarte puțin timp mi s-au cerut explicații de la București de ce am procedat astfel și mi s-a ordonat să readuc tancurile și TAB-urile în vechile poziții. Am explicat inutilitatea unei asemenea operații și în final am refuzat să execut ordinul. Un alt exemplu: într-un telefon, Elena Ceaușescu mi-a ordonat să distrug stația de amplificare prin care manifestanții își exprimau opiniile în fața Operei. Tot ca militar, am explicat că o asemenea acțiune ar fi însemnat distrugerea vechiului centru al Timișoarei, precum și uciderea a mii de oameni. Am refuzat să execut acest ordin. Ca și în cazul precedent, era evident că E. Ceaușescu fusese informată tot de M.I. În fine, un ultim exemplu: circa 2500 oameni au încercat să ia cu asalt tipografia orașului ca să tipărească ziarul F.D.R. Am interzis să se tragă asupra lor, lucru ce mi-a fost de asemenea imputat de București.

De altfel, aș vrea să precizez că deși am fost ani de zile secretarul Comitetului Central care teoretic răspundea de activitatea organelor de armată, interne, procuratură și justiție, niciodată nu am avut acces la documentele Departamentului Securității Statului. Acest departament nu era subordonat nici C.P.E., nici biroului acestuia, ci numai soților Ceaușescu. Niciodată vreun raport al departamentului și nici al Ministerului de Interne adresat fostei conduceri superioare, nu mi-a fost adresat înainte.

Niciodată, vreo propunere de promovare, de plecare în străinătate, etc. privind personalul din Departamentul Securității Statului și Ministerului de Interne nu mi-a trecut prin mînă.

Tot în legătură cu problemele menționate mai sus, aș vrea să adaug că niciodată în ultimii 10 ani, nu am intrat la N. Ceaușescu sau E. Ceaușescu împreună cu șefii DSS [Departamentul Securității Statului] și M.I. pentru a discuta probleme de resortul acestora. În același timp, respectivii intrau zilnic la cei doi dictatori.

3. Cred că marți seara, Ion Dincă m-a anunțat telefonic din București, că în Timișoara vorsosi 22000 de luptători din gărzile patriotice pentru a mă ajuta să restabilesc ordinea. Mi-a spus că sînt trimiși din județele Dolj, Vîlcea și Olt. Mi-a cerut să le asigur casă și masă. A adăugat că planul de acțiune îl vor trimite [joi? – cuvînt necitibil la marginea filei]. Joi dimineața, au sosit în Timișoara mai multe garnituri în care se aflau cei din gărzile patriotice. Deși aveam spații de cazare, am interzis debarcarea lor, iar după ora 14 i-am trimis înapoi în județele de origine, după ce primul secretar al mun. Timișoara, Moț, le-a servit prînzul în tren.

4. Miercuri înainte de decretarea stării de necesitate, [E. – din context, nu se vede la marginea filei] Ceaușescu mi-a dat telefon să lichidez întrunirea din fața Catedralei unde se oficia o slujbă. Mi-a cerut să trag în catedrală dacă este nevoie. Am refuzat să dau curs și acestui ordin. Mi-am dat seama că E. Ceaușescu fusese informată tot de M.I.

5. Deși interzisesem folosirea tehnicii grele, 2 elicoptere au zburat, din ordinul Bucureștiului, îndreptîndu-se spre Timișoara. Nu știu unde aveau baza. I-am telefonat col. Rotariu și i-am cerut imperios să recheme elicopterele, iar acesta s-a conformat.

Și de această dată am fost apostrofat de E. Ceaușescu.

6. Marți și miercuri, prima secretară de la Lugoj și comandantul batalionului de intervenție a securității din Lugoj, mi-au cerut insistent să trimit armată sau să aprob deschiderea focului de către batalion, deoarece manifestanții amenință sediul comitetului municipal PCR. Personal am vorbit atît cu prima secretară cît și cu comandantul batalionului și le-am interzis cu desăvîrșire să folosească focul de armă. Am evitat astfel o altă baie de sînge.

ÎNTREBARE pentru inculpat

– Admiteți că, prin trimiterea dv. la Timișoara de către soții Ceaușescu, cu indicația de a restabili ordinea, inclusiv pe cale militară, răspundeți direct de tot ce s-a întîmplat acolo?

RĂSPUNS

– Da. Adaug însă că alături de mine răspund direct pentru deschiderea focului în Timișoara, în primul rînd generalii Nuță și Gușe, cărora eu le-am ordonat să tragă, conform celor stabilite de N. Ceaușescu. Nu exclud și răspunderea celorlalte persoane care m-au însoțit precum și a organelor locale de partid și de stat.

ÎNTREBARE

– Vă rugăm să precizați încă o dată, cîți morți și cîți răniți s-au înregistrat la Timișoara?

RĂSPUNS

– După cum am precizat, din informațiile primite, au fost 58 de morți și 210 răniți. Nu exclud posibilitatea ca această cifră să nu fie întrutotul exactă.

După cum am menționat, din anul 1976, sînt membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR. Răspundeam de activitatea gospodăriei de partid de circa 2 ani și jumătate, pe baza indicației verbale a lui N. Ceaușescu.

Știu că în cadrul secției gospodăriei de partid, funcționa un așa-zis „sector de reprezentare” condus de un anume Burciu, despre care cred că s-ar putea să fie ofițer de securitate. Știam că se ocupă de acoperirea cheltuielilor necesare familiei Ceaușescu. Nu cunosc nimic în legătură cu activitatea acestui sector și nu m-am interesat niciodată de el. Mihai Gere, șeful gospodăriei de partid, nu m-a informat niciodată despre activitatea sectorului.

Declar că niciodată nu m-am opus hotărîrilor dictate de soții Ceaușescu în Comitetul Politic Executiv.

Declar că în sinea mea am fost conștient de hotărîrile dezastruoase luate în materie economică și de consecințele pe care acestea le au pentru nivelul de trai al populației (investiții inutile, planuri nerealiste care nu aveau acoperire în materii prime, materiale, etc.). Planurile de export erau de asemenea fanteziste. Știam foarte bine în ce condiții trăiește poporul român, afirm acest lucru cu toată sinceritatea, mai ales că pînă și în propria mea locuință aragazul nu putea fi folosit decît după orele 24,00. Nu ridic această problemă în apărare, însă subliniez că deși am fost somat de Elena Ceaușescu să mă mut în cartierul prezidențial de la șosea, am continuat să locuiesc în Cotroceni, în apropierea Ministerului Apărării Naționale.

Într-o discuție pe care am avut-o, destul de recent – cred că cu circa o săptămînă înaintea evenimentelor – cu Barbu Petrescu, […]lucea și Silviu Curticeanu le-am spus: „Dați-le domnule nițică căldură și mîncare la oameni. Duceți-vă la Ceaușescu și spuneți-i că răspundeți de municipiu”.

Nu știam că populația este hrănită cu înlocuitori și că după o anumită vîrstă spitalele nu mai primeau bolnavii.

Declar, susțin și semnez.

[pe fiecare pagină declarația e iscălită de procuror și de inculpat]

Mai citește:
– alte documente despre revoluția din Timișoara la pagina Revoluția din Timișoara (documente)
– Mărturii din revoluția de la Timișoara la pagina Revoluția timișoreană (mărturii)
– Înregistrări din revoluția de la Timișoara la pagina Revoluția din Timișoara (înregistrări audio-video)

 

3 Responses to “Ion Coman: „Îmi recunosc în întregime vinovăția… că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților… Adaug însă că alături de mine răspund direct pentru deschiderea focului în Timișoara, în primul rînd generalii Nuță și Gușe, cărora eu le-am ordonat să tragă””

  1. Criminalii traiesc si au pensii de lux de la statul roman pentru crimele comise !

  2. Ioan Danila Says:

    Sunt minciuni de ultimă oră scornite de adevărații criminali ai evenimentelor din decembrie 1989. Declarația de mărturisire este un fals grosolan pus la cale de hoardele securității conduse de răposatul Iulian Vlad cu oamenii săi infiltrati în Armata Română pentru ai ponegri pe Coman, Gușă și ceilalți generali și ofițeri din Marele Statul Major al M.Ap.N. Cum pot să debiteze asemenea inertia despre oameni ce sau opus cu toată ființa lor participării armatei române în Planul Tratatului de la Varșovia impus de ruși! Prin lichidarea lui Ceaușescu și-au propus să lichideze întreg corpul de generali și ofițeri adevărații patrioți ce nu li sa alăturat pregătirii Loviturii de Stat pusă la cale încă de la începutul lui 1989. În Securitate Pacepa, lăsat liber să zburde prin SUA, în pribegia sa a cooptat și din vechii săi colaboratori pentru a defini ceea ce el plănuise a se întâmpla mai devreme sau mai târziu.
    Jurații, în dezbaterile lor de ce nu a luat în calcul implicarea generalului Militaru, Iliescu, Brucan și a unor colaboraționiști fin fostul CC al PCR cooptați de Mafia Interlopă condusă de Gorbaciov și SUA în a distruge Sistemul Socialist ce amenința în dezvoltarea sa Sistemul Capitalist!
    Generalul Coman, Milea și Gușă sunt victim ale trădătorilor de țară și de neam, au fost și rămân adevărați patrioți.

    • mariusmioc Says:

      Declarația a fost dată de Ion Coman la urmărirea penală, în ianuarie 1990. Nu putea să fie pusă la cale de Iulian Vlad, fiindcă Iulian Vlad la rîndul său a fost arestat în 1990 și apoi condamnat.
      Declarația lui Ion Coman e parte din dosarul procesului în care Ion Coman a fost condamnat la 15 ani închisoare. A ispășit efectiv doar 3 ani și 3 luni, ieșind din închisoare cu un decret de grațiere.
      Nu e o surpriză pentru mine să văd că propaganda comunistă, care îi declară pe criminalii comuniști „adevărați patrioți”, pretinde că această declarație ar fi falsă. Această propagandă comunistă nu se dă în lături de la nimic pentru a falsifica istoria.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.