Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Milițianul Teodor Pantea despre revoluția din Arad: Șeful securității m-a amenințat cu tribunalul militar (video) decembrie 8, 2017


Teodor Pantea, căpitan de miliție la Arad în 1989, acum colonel în rezervă, povestește despre revoluția din 1989 într-un interviu acordat TVR Timișoara, în cadrul ciclului de interviuri „Generația ’89, un sfert de veac”.

Transcriere înregistrare:
0:23 Reporter: Ce rol ați jucat în evenimentele din 1989?
0:27 Teodor Pantea: Deci în 1989 eram ofițer de miliție la Inspectoratul Județean Arad. Aveam vîrsta de 39 de ani și gradul de căpitan. Eram la curent cu ce se întîmpla în țară, în special în Timișoara, că era singurul loc unde evenimentele luau amploare, încă din data de 16. Că noi am fost consemnați în unitate toate efectivele. Deci ne scoteau în perioada respectivă pe străzi, în ideea de a găsi pe cei care încearcă să împrăștie manifeste și lozinci anticeaușiste. Eu am avut un moment destul de greu atuncea, premergător la ceea ce urma să se întîmple la Arad. În zona în care eram repartizat eu și încă doi colegi, noi nefăcîndu-ne treaba… Era iarnă, ne-am instalat în mașina unui coleg, într-o dacie. Or aburit geamurile, stăteam și dormeam acolo. Ei, în sectorul unde noi îl aveam de supravegheat, dimineață au apărut două lozinci foarte mari. Asta se întîmpla în data de 18 dimineața. Urmare acestui fapt am fost amenințați de șeful securității, deși nu-mi era mie șef, dar el răspundea de dispozitive, și de șeful inspectoratului, că o să mă mănînce tribunalul militar. Data de 19, 18, auzeam în stație… Deci stațiile pe vremea aia, cu intermitențele de rigoare prindeam și ce se discuta în dispeceratul de la Timișoara. La un moment dat am avut, în 18 pe 19, am auzit pe stație dîndu-se niște ordine, de la dispozitivul 1, 2, culegeți florile sau garoafele, nu-mi mai amintesc exact. Atunci am realizat că într-adevăr este vorba despre morții Timișoarei. Ca urmare, în momentul în care s-au declanșat evenimentele în Arad, n-am stat pe gînduri deloc. În data de 20, 20, 21, în momentul în care piața a început să se umple, am avut surpriza neplăcută că peste noi a venit armata. În lipsă de șefi am fost cel care a predat armamentul securității și al miliției în custodia armatei. Am avut un rol deosebit atuncea că am mediat între armată și poliție, că pe holurile inspectoratului s-au instalat 200 de militari, în inspectorat, care terminaseră săracii, unii erau cu stadiile de pregătire neterminate încă. Rupți după venirea de la Timișoara, pentru că forțele care s-au dislocat la noi fuseseră la voi la Timișoara. E, acolo am avut momente destul de grele, acolo a început diversiune că vin elicopterele să ne atace, că aia, că aia, că aia. Se trăgea încontinuu. La un moment dat am căzut de acord cu…, am avut parte de un ofițer de armată deosebit, am rămas prieteni pe vață, deși nu ne-am cunoscut decît în momentele acelea. Că la un moment dat ne-am hotărît să înarmăm inspectoratul. Noi doi și în schimbul unui jurămînt reciproc: că dacă se întîmplă ca armata să tragă în poliție, în miliție, sau miliția în armată, să ne împușcăm reciproc. Am căzut de acord amîndoi. Este vorba de colonelul în rezervă Micu de la unitatea din cetatea Aradului. I-am înarmat, nu s-a întîmplat nimic. Am avut și momente grele. La un moment dat cetatea, efectivele cetății s-au retras de la consiliu, se trăgea în nebunie, am rămas fără, fără pază în consiliu. Șeful gărzilor patriotice, și consider că s-a făcut o mare greșeală, a distribuit armament la civili, fără nici un fel de discernămînt. Și de aici s-au produs multe necazuri. Am regrete profunde că la un moment dat, după ce armata a venit la noi și colaboram, am format o echipă comună și i-am trimis în cartierul în care sîntem acum, în Aurel Vlaicu aici, la blocul A10 din Vlaicu unde se trăgea în bloc acolo. Am trimis o echipă comună. Din păcate, la întoarcere de acolo mi-or omorît trei oameni. Un alt aparat al armatei o venit din spate și i-o ciuruit. 87 de găuri o dat ABI-ului ăla mic pe care-l aveam noi. Se continuă să se tragă pînă în data de…, în ajunul crăciunului. Am avut o ședință. Marcu, comandantul cetății, s-a angajat că din momentul ăla el ne garantează că nu se va mai trage. Și întrebarea mea pentru el a doua zi, la ședința de dimineață, a fost: Domnule Marcu, prima dată l-am felicitat pentru faptul că nu s-a tras într-adevăr. I-am pus întrebarea să ne explice dacă poate cum a convins teroriștii să nu mai tragă? Ziceam, dom’le, bun: armata, miliția, securitatea, dar pe teroriști? Pe teroriști cum i-ai convins de n-or mai tras?
6:07 Reporter: Întoarcere la momentul ’89. Care sînt motivele pentru care ați participat, în felul în care ați participat la acele evenimente?
6:14 Teodor Pantea: Ei, era sistemul închistat pe care-l propaga clanul Ceaușescu. Nu era afectată doar populația de rînd. Eram afectați și noi. Noi aveam interdicții pe toate planurile. Nu puteai pleca nicăieri, nu te lăsa. Cînd ieșeai din casă trebuia să dai telefoane. Și așa. Și de dus greu o duceam toți.
6:40 Reporter: Ce a cîștigat România în 1989?
6:44 Teodor Pantea: E, de cîștigat am cîștigat. Din păcate, din păcate, se, se diminuează sau se diluează prin ceea ce facem noi ca țară. Nu știu exact ce să zic. Am cîștigat multe. În primul rînd dreptul de a vorbi. Ai posibilitate la liberă circulație. Poți să-ți dezvolți o mică afacere, deci. Economie liberă de piață. Sînt multe, multe. Dar pe de altă parte, așa cum vă ziceam, din păcate economia asta sălbatică a noastră nu, nu aduce bunăstarea pe care noi o speram că va veni atunci.
7:24 Reporter: Cît din proiectul ’89 a fost dus la îndeplinire?
7:28 Teodor Pantea: Foarte puțin. Foarte puțin mai ales, și aici eu am durerile mele. Vedeți, din marea masă de oameni care au participat atunci la evenimente, a reușit vreunul din oamenii implicați în momentele alea în revoluție să străpungă și să ajungă cît de cît pe o treaptă socială? Nu. Să pătrunzi în rîndul politicului și a ceea ce se întîmplă în țara asta? Nu.
7:55 Reporter: Revoluția la 25 de ani. Care este moștenirea revoluției?
7:59 Teodor Pantea: Avem multe, multe posibilități, multe drepturi, multe. Eu vă admir, pe timișoreni, pentru faptul că aveți vreo 6-7 monumente ale revoluției în Timișoara. Noi avem un prăpădit de monument pe care l-am ridicat noi, cu forțele noastre, fără nici un ban primit de la nimeni. Îi făcut așa cum îi făcut, pe banii pe care i-am avut, dar îl ținem acolo, pentru că vor cu orice preț să-l dea de acolo, să-l mute în spatele primăriei, într-o altă piață. Și am zis aici au murit oamenii și aici tre’ să rămînă.

Mai citește alte articole despre revoluția arădeană la pagina Revoluția din Arad.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.