Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 Decembrie 20, 2017


V-am prezentat deja comunicatul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stadiul cercetărilor în dosarul revoluţiei (linc). După cum a spus în faţa jurnaliştilor procurorul militar Marian Lazăr (de la secunda 48 a înregistrării): „menţionăm că a fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică emis la data de 21 decembrie 1989 în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu, care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor din Bucureşti”.

Domnul Lazăr nu a dat mai multe amănunte despre ce fel de sunet e vorba, dar în presa anilor 1990 subiectul tulburării mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989 a fost intens dezbătut, vorbindu-se în numeroase articole despre un zgomot de petardă care s-ar fi auzit şi care a creat panică în mulţime (un ziarist o numea „petarda fericirii noastre”). În articole ulterioare s-a vorbit şi de o funcţionare greşită a difuzoarelor, care după unele afirmaţii s-au scurtcircuitat, după altele în mod voit ar fi difuzat zgomote de tipul huruitului de tancuri.

În 2011, în articolul „Despre metodologia cercetării istorice” (linc), îmi exprimam scepticismul cu privire la mărturiile despre revoluţie apărute la mult timp după evenimente şi reliefam „penibilitatea celor care pretind că dezvăluie adevărul despre revoluţie căutînd acum, după peste 20 de ani, diferite mărturii, şi neglijînd exact declaraţiile care s-au făcut în focul revoluţiei şi imediat după”, în contextul existenţei campaniei de „acoperire a adevărului despre revoluţie printr-un potop de minciuni” despre care am scris încă din 1990 (linc). Îmi exprimam părerea:

Principalul obstacol în calea falsificării istoriei revoluţiei sînt exact declaraţiile şi dovezile care datează chiar din perioada revoluţiei şi cea imediat următoare. De aceea efortul de rescriere a istoriei revoluţiei s-a concentrat pe ideea de a face uitate acele prime declaraţii şi a le înlocui cu altele, luate la ani buni după evenimente, după ce persoanele interesate ajunseseră să discute între ele pentru a se pune de acord cu privire la varianta de istorie a revoluţiei care trebuie livrată publicului.

Exact acest tip de cercetare apreciat de mine ca „penibilă” pare să fie urmat de Parchetul General în aşa-numitul dosar al revoluţiei, cînd se bizuie pe „probe testimoniale” luate la 27 de ani de la evenimente şi neglijează mărturiile din chiar acea perioadă şi din cea imediat următoare. Amintesc că pe lîngă aşa-numitul dosar aflat în cercetare există o mulţime de dosare ale revoluţiei închise prin hotărîri judecătoreşti definitive. De pildă, legat de Timişoara, „procesul celor 25” (inculpaţi Ion Coman, Radu Bălan şi alţii), procesul Chiţac-Stănculescu, procesul Calea Lipovei. În aceste dosare închise au fost administrate o mulţime de dovezi – documente oficiale (ale securităţii, armatei, miliţiei, PCR), mărturii (luate „la cald”; unii martori acum nici nu mai trăiesc). Sînt zeci de mii de pagini de documente, dar acestea se regăsesc în aceste dosare care sînt finalizate, nu şi în aşa-numitul dosar al revoluţiei care a rămas deschis. Astfel se realizează uitarea primelor declaraţii şi înlocuirea lor cu „probe testimoniale” apărute după 27 de ani.

Legat de tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989, pe lîngă relatările presei româneşti de la începutul anilor 1990, avem şi relatări ale agenţiilor de presă din chiar ziua de 21 decembrie 1989.

Domnul Richard Andrew Hall, cercetător american care şi-a luat doctoratul cu o teză avînd ca subiect revoluţia română (am prezentat unele scrieri ale sale pe acest blog – vezi pagina Analize despre revoluţia română) a publicat pe saitul dînsului (linc) relatările făcute de Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 despre tulburarea mitingului lui Ceauşescu de la Bucureşti. Preiau şi eu respectivele relatări, oferind cititorilor şi tălmăcirea în româneşte. Sînt 2 relatări ale agenţiei France Presse în acea zi: una la ora 14,24, alta la ora 16,38. Amîndouă vorbesc despre faptul că forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor şi că acesta e momentul întreruperii transmisiei televizate. Iată relatările:

AFP [Agenţia France Presse] General – joi 21 decembrie 1989 – 14,24 ora Parisului (169 cuvinte)

România manifestaţii

Manifestaţii de masă în Bucureşti, conform Tanjug.

Belgrad, 21 decembrie. Mii de persoane manifestează în Bucureşti în timp ce centrul e blocat de importante forţe militare şi de poliţie, relatează agenţia Tanjug [agenţia de presă a Iugoslaviei].

„Mitingul de susţinere” al preşedintelui Ceauşescu s-a prefăcut într-o manifestaţie de ostilitate faţă de regim, a spus corespondentul agenţiei iugoslave.

Mii de persoane scandau „jos Ceauşescu!” şi „jos criminalii!”.

Numărul manifestanţilor nu încetează să crească, indică agenţia iugoslavă.

Conform corespondentului agenţiei iugoslave, aceste manifestaţii au început în timpul mitingului oficial în timp ce un grup de tineri au început să-şi manifeste nemulţumirea la începutul discursului domnului Ceauşescu. Retransmiterea acestui discurs a fost întreruptă în timp ce poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene pentru a încerca să îndepărteze tinerii. Conducătorul român a fost silit să-şi scurteze discursul, scrie agenţia.

A 2-a relatare:

AFP General – joi 21 decembrie 1989 – 16,38 ora Parisului (348 cuvinte)

România manifestaţie

Manifestaţia împotriva regimului Ceauşescu continuă la Bucureşti, conform radioului bulgar – Sofia 21 dec (300 cuvinte).

Manifestaţia antiguvernamentală a continuat joi după-masa la Bucureşti, unde mii de persoane s-au adunat în piaţa din faţa hotelului Intercontinental, conform martorilor oculari citaţi de radioul bulgar.

Un tanc şi 4 vehicule blindate sînt staţionate în acest loc. Miliţia n-a intervenit împotriva persoanelor adunate aproape de hotel dar miliţienii au atacat cu cîteva ore înainte oamenii care scandau lozinci duşmănoase faţă de şeful de partid şi de stat român, Nicolae Ceauşescu, în timpul manifestaţiei care fusese organizată iniţial pentru susţinerea „Conducătorului”, a precizat aceeaşi sursă.

Forţele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor care strigau „libertate” şi „democraţie”, în timpul unei adunări care s-a prefăcut într-o manifestaţia împotriva regimului, conform angajaţilor companiei bulgare Balkanair şi ai agenţiei de călătorii bulgare Balkanturist, ale căror birouri sînt în apropierea hotelului.

Intervenţia forţelor de ordine a provocat o mişcare de panică la mitingul oficial şi reportajul în direct al televiziunii s-a întrerupt pentru cinci minute, conform aceloraşi surse. Manifestanţii strigau „criminalii!”, „jos Ceauşescu!” şi „nu sîntem fascişti!”.

(Conform unor informaţii anterioare transmise de agenţiile sovietică TASS şi iugoslavă Tanjug, poliţia şi armata au deschis focul asupra manifestanţilor din centrul Bucureştiului, făcînd numeroşi răniţi şi probabil şi morţi, au indicat martori oculari).

Între timp la Sofia, angajaţii agenţiei de presă bulgare BTA au protestat joi faţă de „represiunile sîngeroase prin care regimul Ceauşescu încearcă să-şi prelungească agonia politică”. Într-o declaraţie, BTA cere adunării naţionale, consiliului de stat şi guvernului Bulgariei să facă totul pentru „a-i ajuta pe români şi a garanta respectarea drepturilor lor conform actului final de la Helsinki”.

Acelaşi domn Richard Andrew Hall, în teza sa de doctorat din 1997 „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” avea un capitol consacrat anume tulburării mitingului din 21 decembrie 1989. Am publicat deja tălmăcirea acelui capitol (linc), dar o reiau acum considerînd-o potrivit de a fi amintită în actuala situaţie.

Cine a aruncat „petarda”?

Multe surse au sugerat că explozia unei „petarde” şi agitaţia simultană a mulţimii l-au surprins pe Ceauşescu şi au făcut posibil pentru demonstranţi să strige lozincile anti-Ceauşescu. Încă odată discrepanţa dintre ceea ce s-a raportat despre acest incident şi adevărul despre ceea ce pare să se fi întîmplat este semnificativă. Raportul primei Comisii Senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989 (publicat în 1992) susţine că în timp ce [Ceauşescu] vorbea, s-a auzit o explozie care a pricinuit o tulburare de proporţie. După scurtă vreme, mitingul s-a destrămat în dezordine<Raportul Comisei Senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989, “Cine a tras în noi, în 16-22?” România Liberă, 27 mai 1992, pag. 5>. Stoian descrie incidentul „petardei” după cum urmează:

…a luat cuvîntul Ceauşescu. Atunci s-a întîmplat lucrul care ni se pare cel mai important din toată acea perioadă. Nu este adevărat că spontan, mulţimea a început să-l huiduie. În mijlocul unei frazei bîlbîită la tribună, undeva în centrul Pieţei, acolo unde se găseau mai multe femei, cineva a făcut să explodeze o petardă de genul celor de Crăciun. Prima reacţie a fost a acelor femei, care, speriate, au început să ţipe. De abia pe urmă, toţi cei adunaţi acolo au început să huiduie<Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, pag. 23. Numai după aceasta, susţine Stoian, a intervenit Nica Leon cu faimosul său strigăt>.

Uneori, românii s-au referit la aceasta ca la „petarda fericirii noastre”<Tudorel Urian, “Cabala Teroriştilor”, revista Cuvîntul, nr. 20 (13 iunie 1990), pag. 4>

Problema scenariului „petardei” vine din faptul că nu există un consens cu privire la cine a explodat-o şi nimeni nu şi-a asumat responsabilitatea pentru acest act istoric. Totuşi, mai multe nume au fost înaintate în legătură cu asta<Suspecţi sînt o droaie: Dubiosul Leon Nica pretinde că un om de 60 de ani pe nume Andrei Ilie, “care l-a pupat pe Iliescu cînd acesta a ajuns la CC [în 22 Decembrie]” a aruncat petarda (Leon Nica, interviu, “Nica Leon în război cu toată lumea” în revista Flacăra nr. 34 din 26 august 1992, pag. 4-5). Ziaristul de opoziţie A. Corneliu Giagim scrie că “autorul” petardei a fost Matei Ilie care a asamblat-o dintr-un tub de şprei (A. Corneliu Giagim, “16-22, Cine-a tras în noi?!” Baricada, nr. 49-50 din 18 decembrie 1990, pag. 6). La începutul lui 1990, Petre Mihai Băcanu a afirmat că un tînăr pe nume Adrian Constantin a aruncat petarda (Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 31 martie 1990, pag. 1). Deşi Băcanu a fost în stare să-i intervieze pe Leon Nica şi pe tînărul mecanic de aviaţie care au început strigătele împotriva lui Ceauşescu, el n-a putut să-l găsească pe Constantin ca să vorbească cu el. Dan Iosif, demnitarul FSN care l-a acuzat pe Leon Nica ca fiind “terorist”, a fost şi el propus ca sursă a petardei (Expres Magazin, nr. 30 din 20-26 februarie 1991, pag. 8). Foarte probabil că sînt şi alte nume creditate cu această faptă>. Sursele securiste doresc să sugereze că punerea la cale a acestei petarde şi cauzele agitaţiei care a urmat sînt parte a unui plan premeditat de a dezorganiza mitingul. Încă o dată, ele încearcă să tăgăduiască spontaneitatea revoltei anti-Ceauşescu. Un ziarist de la jurnalul ceauşist „Democraţia” scria în decembrie 1990: „… trebuie subliniat că în cadrul acestui miting au fost aplicate metode îndelung studiate de manipulare psihologică a maselor compacte (semnale acustice, cu efect asupra subconştientului, transmise prin staţiile de amplificare, imitînd vuiet de cutremur, zgomot de trupe şi tancuri şi împuşcături, mişcări ale unor grupuri în piaţă menite să dizloce masele, petarde)”<C. Maltese Martine Ui (probabil un pseudonim), “De la ‘Jos Ceauşescu!’ am ajuns la ‘Jos România!’ Dubla lovitură împotriva României”, Democraţia, nr. 48 / decembrie 1990, pag. 3>.

Conform „unui grup de foşti ofiţeri de Securitate”, „turiştii” şi colaboratorii lor din interior s-au deplasat de la Timişoara la Bucureşti şi s-au infiltrat în mulţimea de la miting. „Turiştii” au încercat să-i sperie pe cei din mulţime folosind furcile din oţel-beton care susţineau unele lozinci din poliuretan expandat pentru a înţepa în spate participanţii şi a le crea impresia, pe fondul zgomotelor produse de petarde şi de scurtcircuitarea difuzoarelor staţiei de amplificare, că se trage asupra lor<Un grup de foşti ofiţeri de securitate, “Aşa vă place revoluţia? Aşa a fost!” Democraţia, nr. 36 (24-30 septembrie 1990), pag. 4>. Iată cum a descris evenimentul un fost ofiţer USLA:

În ziua de 21 decembrie 1989 am asigurat măsurile antiteroriste la mitingul „de adio”. În mulţime, am identificat şi luat în supraveghere opt bărbaţi ciudaţi: toţi erau îmbrăcaţi aproximativ la fel (loden, pălărie), toţi fumau deodată, stăteau în grup. Unii arătau a slavi, alţii, asiatici. La un moment dat, au scos din buzunare globuri de pom, le-au dat foc de la ţigări şi le-au aruncat în mulţime; în globuri erau petardele care au pus mulţimea în mişcare<“S.V., ofiţer USLA în rezervă” (poate Strat Vintilă, pe baza altor relatări), în Pavel Coruţ, Floarea de Argint, Bucureşti, Editura Miracol, 1994, pag. 171. În fapt, descrierea acestor bărbaţi ca purtînd paltoane pînă la genunchi şi pălării îi face să arate suspecţi ca înşişi securiştii şi cei de la USLA, după cum vom vedea mai tîrziu>.

Raportul SRI din 1994 despre evenimente sugerează că „tunetele puternice” care au fost auzite ar fi putut veni de la detonarea unei petarde şi că bubuitul care s-a auzit nu era de la mulţime ci de la difuzoare<“Fapte care trimit la o acţiune premeditată a unor ‘actori’ din afară (II)”, Curierul Naţional, 10 iulie 1994, pag. 2>. Panica în rîndul mulţimii a fost pricinuită de transmisia unor ultrasunete (din afara spectrului auzibil) şi de faptul că demonstranţi neidentificaţi au înţepat pe alţii cu vergele de oţel în timp ce strigau „fugiţi, ne omoară!” şi „vin tancurile!”<Ibidem. Fostul viceprimministru şi senator, Gelu Voican Voiculescu, face afirmaţii asemănătoare. El pretinde că explozia a fost pricinuită de „o petardă artizanală” făcută dintr-un tub de şprei. Deasemeni el sugerează că panica a fost intensificată de “probabil voita” funcţionare greşită a difuzoarelor şi emiterea unor sunete înspăimîntătoare care semănau cu huruitul tancurilor. Voiculescu adaugă că “e de asemenea posibil…că a fost un fel de bombă acustică”. Gelu Voican Voiculescu, interviat de Neti Luchian şi Val. Voiculescu, “Haosul nostru i-a paralizat (I)” Libertatea, 16 iulie 1991>.

Povestirile din rîndul opoziţiei încorporează elemente asemănătoare. Influentul ziarist Cornel Nistorescu a plasat incidentul petardei în contextul unei lovituri de stat susţinută de o facţiune din cadrul Securităţii:

„În acelaşi timp, la mitingul din 21 decembrie, conform unor informaţii certe, un ofiţer de securitate a lansat cele două petarde care au provocat panica şi au declanşat mînia bucureştenilor. În acelaşi timp, pe staţia de amplificare controlată tot de securitate au fost difuzate fluierături şi huiduieli”<Cornel Nistorescu, “Complot sau conspiraţie cu pretenţii la putere?”, Cuvîntul, nr. 20 din 13 iunie 1990, pag. 5>.

Ecaterina Rădoi de la revista Zig-Zag sugerează că panica incredibilă care a urmat a fost rezultatul unei emisiuni de sunete asemănătoare cu huruitul tancurilor şi focul de mitralieră<Ecaterina Rădoi, “Remember 15 decembrie 1989 – 20 mai 1990”, revista Zig-Zag, nr. 190 (23-31 decembrie 1993), pag. 4-7>.

Dar incidentul „petardei” şi tulburarea simultană ar putea avea o explicaţie mai simplă. Este folositor să revedem cum a fost raportată tulburarea mitingului de către corespondenţii de presă străini din Bucureşti, imediat după ce-a avut loc incidentul. Scurt timp după ce adunarea populară s-a destrămat, un ziarist bulgar a relatat că motivul tulburării a fost folosirea de grenade cu gaze lacrimogene de către forţele regimului pentru a împiedica demonstranţii să intre în piaţă şi panica pe care aceasta a dezlănţuit-o printre cei care erau deja în piaţă<Sofia Domestic Service, 1400 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 71>. Ziaristul sugerează că demonstranţii s-au adunat iniţial lîngă Piaţa Romană pe bulevardul Magheru şi erau de ordinul miilor cînd au ajuns în Piaţa Palatului unde avea loc discursul [lui Ceauşescu].

Relatări similare vin de la ziaristrul agenţiei iugoslave Tanjug care a transmis că demonstranţii s-au adunat în colţul din nord-vest al Pieţii Palatului lîngă hotelul Athenee Palace, şi cînd „au încercat să se apropie de mitingul oficial, s-a aruncat cu grenade de gaz lacrimogen asupra lor”<Belgrade TANJUG Domestic Service, 1359 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-245, 22 decembrie 1989, pag. 77>. Conform aceluiaşi corespondent, bărbaţi tineri au început să strige lozinci anti-Ceauşescu şi cînd au fost alungaţi de miliţie au luat-o pe străzi laterale pentru a ajunge la o altă parte a mitingului<Belgrade Domestic Service, 1410 GMT 21 decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 decembrie 1989, pag. 70-71>. Miliţia a folosit atunci gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe aceşti demonstranţi să ajungă la mitingul oficial şi după ce „au explodat grenadele cu gaze lacrimogene, transmisia directă la radio şi televiziune a fost tulburată pentru cîteva minute”<Ibidem>.

Este semnificativ că şi martori oculari ai confruntărilor dintre forţele regimului şi demonstranţi din după-masa şi seara de 21 decembrie se referă la forţele regimului folosind „petarde” împotriva demonstranţilor<Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990; 5 aprilie 1990; 19 aprilie 1990>. Un martor ocular al întîmplărilor din Piaţa Universităţii din 21 decembrie povesteşte că „Securitatea fugea după ei [demonstranţi] în grupuri şi folosea petarde şi bastoane contra lor”<Vezi comentariile lui Marcel Constantinescu în Băcanu, “Intercontinental 21/22”, România Liberă 15 martie 1990, pag. 3>. Mai mult, Rady a observat că în noaptea de 21/22 decembrie Securitatea „a detonat bombe în cîteva locuri cu speranţa că va răspîndi panica”<Rady, Romania in Turmoil, pag. 104>.

Care forţe ar fi putut folosi „petarde” şi grenade cu gaze lacrimogene împotriva demonstranţilor? În procesul său de la începutul lui 1990, ministrul de interne din perioada evenimentelor, Tudor Postelnicu, a afirmat că „USLA aveau grenade cu gaze lacrimogene” la miting<Emil Munteanu, “Postelnicu a vorbit neîntrebat”, România Liberă, 30 ianuarie 1990, pag. 3>. Stoian a notat diferenţa dintre mitingul din 21 decembrie şi mitingurile din trecut ale regimului în stilul său tipic colorat:

„[Aflat în oraş în acele clipe, am putut urmări personal desfăşurarea evenimentelor]. Ce frapa în primul rînd, era că, dacă altă dată, la mitingurile cu care bucureştenii erau deja obişnuiţi, oamenii erau indiferenţi, ba unii chiar veseli pentru că puteau să mai chiulească trei-patru ceasuri de la muncă, acum nimeni nu zîmbea. Aproape toţi înaintau într-o linişte rău prevestitoare. Încă o noutate o reprezenta verificarea identităţii a cît mai multor persoane aflate pe străzi şi cu această ocazie, cei străini de grupurile de muncitori erau puşi, ce-i drept politicos, să iasă din rînduri. Participanţii la miting erau aduşi în mod organizat, pentru a putea fi controlaţi mai uşor. În momentul în care Piaţa Palatului a fost ocupată, s-a mai întîmplat un lucru nou. Dacă pînă atunci, perimetrele erau înconjurate de civili (securişti, activişti) şi miliţieni care nu permiteau să plece celor care se plictiseau să mai asculte prostiile lui Ceauşescu, de data aceasta se întîmpla invers şi asta încă înainte ca mitingul să înceapă. Oricine dorea să se ducă la treburile lui era liber s-o facă, dar nimeni din afară nu putea pătrunde în zona protejată”<Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, pag. 22. Interpretarea lui Stoian despre acest fapt este că oamenii nu erau lăsaţi să intre în piaţă fiindcă “se aştepta ceva”, insinuînd astfel că tulburarea mitingului a fost organizată de dinainte>.

Martori oculari au identificat forţele care i-au împiedicat să intre în piaţă ca „trupe USLA”<Vezi comentariile lui Nistor Ruxăndoiu în Gheorghe Ioniţă, “Culcaţi-i la pămînt!”, Adevărul de Duminică din 14 ianuarie 1990, pag. 2>.

Transcrierile parţiale ale comunicaţiilor între unităţile USLA şi de miliţie au fost publicate la sfîrşitul lui ianuarie, începutul lui februarie 1990 în ziarul „Libertatea”<Libertatea între 27 ianuarie şi 15 februarie 1990 sub titlul “Dintre sute de…catarge! Revoluţia ascultată prin staţie”. Asemenea înregistrări puteau veni doar dintr-o sursă: fosta Securitate. Interesant că, cu excepţia unui singur episod (3 februarie 1990), toate aceste comunicări sînt din după-amiaza de 21 decembrie sau dimineaţa de 22 decembrie. Lipsesc comunicările USLA de la ora 3:30 din după-masa 21 decembrie pînă la ora 8 din dimineaţa de 22 decembrie – perioada în care forţele regimului au deschis foc asupra demonstranţilor>. Aceste transcrieri sugerează că încă înainte ca adunarea populară să fi început, grupuri mari de demonstranţi adunate în mai multe intersecţii ducînd spre Piaţa Palatului strigau lozinci împotriva regimului şi puneau la încercare capacitatea forţelor de ordine de a-i împiedica să intre în piaţă<“Dintre sute de catarge”, Libertatea, 27 ianuarie 1990; 29 ianuarie 1990>. Se pare că demonstranţii au înţeles foarte bine excelenta oportunitate oferită de transmiterea mitingului în direct. Astfel, impresia lăsată de multe relatări, că a fost vorba de cîţiva bărbaţi curajoşi izolaţi într-o mulţime de zeci de mii care au îndrăznit să-l înfrunte pe Ceauşescu, este romanţată. Acţiunile celor împiedicaţi să intre în piaţă au dat curaj şi cîtorva din mulţime să strige jos Ceauşescu.

Transcrierile arată deasemeni că din ordinele generalului Vlad, şeful Securităţii, USLA a folosit „gela” (codul folosit de Securitate pentru „petarde”) împotriva demonstranţilor<“Dintre sute de catarge”, Libertatea, 30 ianuarie 1990, pag. 2. La sfîrşitul acestui episod un redactor anonim defineşte “gela” ca însemnînd “petarde”. Ştefănescu confirmă folosirea petardelor în declaraţia sa că şeful USLA, colonel Gheorghe Ardeleanu, a fost văzut în clădirea Comitetului Central strigînd la un subordonat „dă-mi ‘gela’…dă-mi ‘gela’.” Conform lui Ştefănescu, ‘gela’ a fost numele de cod pentru “petarde” folosite de USLA în reprimarea demonstranţilor. Paul Ştefănescu, Istoria Serviciilor Secrete Româneşti (Bucureşti, Editura Divers Press, 1994, pag 287)>. Ilie Stoian pretinde că generalul Grigore Ghiţă, comandantul trupelor de securitate, şi-a încălcat instrucţiunile cînd a inclus unităţi USLA, inclusiv o unitate de geniu-chimic (care ar fi răspuns de gaze lacrimogene) printre forţele regimului detaşate pentru miting<Stoian, Decembrie ‘89: Arta Diversiunii, pag. 21>. Totuşi o asemenea acţiune pare să fie în concordanţă cu Ordinul 2600 al Ministerului de Interne. Mai mult, pînă şi raportul comisiei senatoriale ilustrează că măsurile de siguranţă ale mitingului din 21 decembrie au fost lăsate aproape în întregime în sarcina Securităţii şi că generalul Gianu Bucurescu, adjunctul generalului Vlad, a fost personal răspunzător de miting<Raportul Comisiei Senatoriale, “Cine a tras in noi, în 16-22?”, România Liberă, 27 mai 1992>.

Se pare că factorul cheie care a contribuit la tulburarea cuvîntării lui Ceauşescu a fost încercarea forţelor guvernamentale de a opri intrarea unor demonstranţi anticeauşişti în Piaţa Palatului. Agitaţia şi confuzia rezultate au schimbat caracterul mitingului, încît cîţiva din rîndul acelei mulţimi aleasă cu grijă să participe la miting au profitat de prilej şi au trecut de la lozincile în favoarea lui Ceauşescu la huiduieli. E posibil ca „petarda” de la miting să fi fost lansată de Securitate, dar puţin probabil că aceasta a fost un act de sfidare împotriva dictatorului. „Petarda” pare a fi fost folosită ca să împiedice protestatarii să intre în piaţă sau să dezorineteze mulţimea şi să mascheze sunetul unor lozinci anti-Ceauşescu. Tulburarea mitingului ar putea fi astfel mult mai puţin organizată decît s-a presupus în mod obişnuit.

Mai citeşte:
– Richard Andrew Hall: Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România (teză de doctorat – fragmente) (IIIIIIIVVVIVII123455 bis678)
– Richard Andrew Hall: Cazul Petre Olaru (1234567)
– Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (1234567891011121314151617181920)
– Reflectarea revoluţiei române în străinătate la pagina Mass media străină în 1989.

 

5 Responses to “Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989”

  1. Tudor BUCUR Says:

    La 21 Decembrie ma aflam intr-un birou la etajul 1 din cladirea Arhivelor Nationale, situata intre Primaria Capitalei si Ministerul Justitiei si ascultam transmisia mitingului la radio.
    Dupa spargerea mitingului, am vazut sute sau poate mii de persoane care veneau in liniste prin Cismigiu spre bulevard. Multi purtau cu ei lozincile sau portretele lui NC si EC, pe care le aveau in primire si trebuiau sa le predea celor de la care le primisera initial. Aratau ca la orice plecare de la un miting fara probleme.
    Dece redau acest fapt ? Pentru ca el denota ca marea masa a celor care fusesera la miting nu constientizau deloc semnificatia momentului pe care il traiau. De unde rezulta ca numarul celor activi care s-au manifestat la miting a fost destul de scazut.
    Inca ceva : aveam vedere si spre zona bulevardului inspre Calea Victoriei. Dupa catva timp, am vazut cum acolo, cam pe unde se aflau cinematografele, un singur tanar agita un steag in mijlocul partii carosabile dar nimeni nu i se alatura. Cu teama de represalii, recunosc, nici eu nu as fi facut nimic in acele momente. Asta era atmosfera atunci. Putini au reusit sa depaseasca frica in care traiam. Cu atat mai mare e meritul celor care atunci, in 21 Decembrie, au avut curajul de a actiona.

  2. t a Says:

    Vreti sa spuneti ca fortele de ordine dadeau cu petarde in timpul discursului lui Ceausescu? Chiar aatt de idioti erau?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s