Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Interviul din 1989 a lui Laszlo Tokes de la TV Budapesta, subtitrat în limba română (video) ianuarie 10, 2018


Am pus pe youtube o înregistrare a interviului cu Laszlo Tokes difuzat în 24 iulie 1989 de televiziunea maghiară cu subtitrare în româneşte. Tălmăcirea a făcut-o domnul Istvan Bandi din Budapesta (născut la Tîrgu Mureş). Respectivul interviu a avut un rol important în creşterea importanţei de dizident a lui Laszlo Tokes şi în acutizarea conflictului său cu regimul comunist.

Pe youtube exista şi anterior acest interviu, dar numai în limba maghiară. Cred că acum este prima oară cînd respectivul interviu devine disponibil şi cu subtitrare în limba română. Pentru activarea subtitrării poate fi nevoie să apăsați unde scrie „cc” în partea de jos-dreapta a ecranului.

Transcriere înregistrare:
00:02 Chrudinak Alajos: În România astăzi acela este un om cu adevărat curajos, cu adevărat patriot, care este capabil să dărîme zidul groaznic al tăcerii, care se opune ideilor otrăvitoare ciocoieşti şi practicii inumane. În vecinătatea noastră români şi maghiari sparg zidul tăcerii şi arată lumii umilinţele şi propriile lor nedreptăţiri personale şi colective. Un astfel de om curajos şi curat este Tőkés László, de 37 de ani, pastor reformat din Transilvania, care s-a confruntat cu dictatura lui Ceauşescu şi politica acestuia devastatoare de ţară, şi prin urmare cu conducerea Bisericii Reformate din Transilvania. Care – după cum vom auzi – probabil de frică, slujeşte puterea, şi nu oferă apărare pastorilor şi credincioşilor săi în faţa asupririi. Tatăl pastorului, dr. Tőkés István, renumitul profesor de teologie din Cluj, a fost pensionat forţat. Mai mult, i-a fost interzis pentru totdeauna să predice în biserici reformate. În septembrie anul trecut, Tőkés László le-a adresat conducătorilor Bisericii sale un memoriu, cerîndu-le să protesteze împotriva distrugerii satelor. După un interviu acordat unui ziarist francez, pastorul a fost suspendat din post şi surghiunit într-un sat din Sălaj. În semn de protest faţă de discriminarea săvîrşită de autorităţile româneşti, el s-a auto-condamnat la arest la domiciliu. Dealtfel, atît acest preot maghiar caracterizat prin francheţe, cît şi tatăl său, au avut de suportat represalii şi pînă acum. La întrebarea pentru ce anume îşi asumă acest interviu atît de primejdios pentru el în asemenea condiţii, pastorul Tőkés ne-a răspuns în felul următor:
01:43 Laszlo Tokes: Eu… Vedeţi, domnilor, v-am adus la biserică deoarece nu îndrăznim să vorbim. După cum îmi spunea un prieten, pînă şi în baie avem interceptoare. O fi aşa, n-o fi, dar nu cutez să vorbesc decît sub cerul liber şi pe culoar. Nici în biserică n-am curajul să vorbesc cu adevărat, căci după cîte ştiu, se interceptează în direct şi serviciul divin. Socot însă că deoarece în dimineaţa aceasta nu oficiez, pericolul nu are actualitate. De ce îmi asum acest dialog? E şi un grăunte de absurd la mijloc, căci nu numai conştinţa îmi porunceşte să vorbesc, ci simt un irezistibil imbold lăuntric să rostesc tot ce am înghiţit deja de atîtea ori. Însă n-o fac din dorinţa unei satisfacţii personale, ci şi în locul altora şi în interesul lor. De ce mereu să ne încastrăm şi noi în zidul tăcerii? Zidul acesta este mult mai masiv şi mai greu de pătruns decît cel de la Berlin, de pildă şi consider că cineva trebuie să-l spargă. Eu sînt preotul unei Biserici, preot al Bisericii Reformate din România, al cărei cler şi în primul rînd episcopi aderă deplin la acea politică care este printre altele caracterizată de consternantul proiect de distrugere a satelor. Imaginaţi-vă, domnilor, că în septembrie, cînd le-am adresat episcopilor acel memoriu, cerîndu-le să intervină în problema distrugerii satelor, ne-au chemat la episcopie pe toţi cei ce luaserăm cuvîntul şi vorbiserăm în sprijinul memoriului. A fost prezent printre alţii şi un inspector de stat al cultelor, iar episcopul Papp László a luat cu elocinţă apărarea proiectului de sistematizare a satelor, ba chiar a declarat că pentru noi ar fi foarte avantajoasă lichidarea unor parohii şi strămutarea oamenilor şi că nu trebuie să regretăm dărîmarea bisericilor, deoarece nu piatra este esenţialul, ci ceea ce se petrece între ziduri. I-a spus ad litteram protopopului prezent atunci: „Domnule protopop, chiar dacă ar fi demolată biserica reformată din Arad, oamenii ar avea unde să se roage, pentru că ar merge în lăcaşurile de rugăciune de la periferie”. Deci nici aceasta nu este o pierdere regretabilă. Într-un cuvînt, vreau să spun că Biserica nu poate asista fără reacţie la ceea ce se întîmplă. În primul rînd trebuie obţinute informaţii, ca să se ştie ce anume se pregăteşte, căci totul este într-o ceaţă totală, nu se rostesc numai lozinci, aşa, în general. Pe de altă parte să acţioneze şi să apere interesele fundamentale ale Bisericii. Consider că a fost de datoria noastră s-o spunem, de vreme ce toată lumea tace. În primul rînd tace înalta conducere bisericească. Fraţii mei întru preoţie şi enoriaşii simt arsura pe propria lor piele, însă le este frică să dea glas. Iată de ce ne-am gîndit să punem chestiunea în cadrul unei astfel de adunări, unde, între noi fiind, prindem mai uşor curaj. Şi am organizat această acţiune în întreaga Biserică Reformată din România, deci în cele 13 protopopiate existente. Peste tot s-a găsit cîte cineva să-şi ia angajamentul de a pune problema în adunarea protopopială de la începutul lui septembrie. Din păcate, urmează o cifră caracteristică: din 13 protopopiate, numai într-unul singur au îndrăznit oamenii să vorbească, ceea ce demonstrează clar – 13 la 1 – cît sînt de timoraţi pînă şi preoţii, pe care chestiunea îi afectează existenţial, căci ei vor rămîne fără parohii, trebuind deasemenea să părăsească locul unde se găsesc. Distrugerea satelor, sistematizarea localităţilor, nu în forma romantică – cum s-ar zice, cu ghilimele romantică – se desfăşoară, nu cum şi-o închipuie cei aflaţi la distanţă, adică apar să zicem zece buldozere, năvălesc peste sat şi fac praf totul de la un capăt la altul. Chestiunea este mult mai complicată. A doua întrebare este: cum va fi continuarea, căci se pare – şi de bună seamă acesta este adevărul – că nu s-a renunţat la proiect. Politica aceasta nu este din cele ce ar da înapoi datorită unui protest internaţional. Deci nu s-a renunţat, ci s-a modificat doar metoda, prin tărăgănare şi şmecherii tactice, încercînd să disimuleze ceea ce pînă la urmă se va realiza totuşi. Cunosc de exemplu un sat unde i-au pus pe oameni să semneze o hîrtie în care ei înşişi cer să fie strămutaţi în blocurile ce urmează a fi construite. În locul distrugerii vizibile a satelor, se practică politica aproape imperceptibilă a atrofierii. De pildă, este transferat doctorul dintr-un sat, se desfiinţează şcoala cu un efectiv mic de elevi, constrîngînd copiii să meargă la altă şcoală, în comuna vecină, mai mare. Silind bolnavii să-l caute pe doctor în satul vecin. Curentul electric este întrerupt tot mai des, ca şi diverse alte prestaţii, şi se diminuează aprovizionarea magazinelor pentru ca situaţia fiind tot mai lipsită de perspectivă în acel sat, oamenii să părăsească aşezarea din proprie iniţiativă. Este o politică scornită la modul diabolic. Dealtfel să vedem în ce măsură este real programul de distrugere a satelor – căci adesea pînă şi aici în ţară se pune întrebarea dacă toată chestiunea aceasta este sau nu adevărată. Are să se aleagă într-adevăr ceva din treaba aceasta? Ce problemă falsă – spun unii – căci pînă la urmă nu o să fie, nu o să poată realiza din lipsă de fonduri acest proiect grandios. Este ceva cu totul real, vă asigur, căci opera de distrugere nu a început doar acum, de cînd au declarat-o. Dealtfel consider că au făcut o mare greşeală declarînd. În realitate, au început cu ani în urmă. De exemplu la Cluj, în Hóstát, o populaţie echivalentă cu cinci-şase sate, populaţie agricolă, au scos-o din case şi au mutat-o în blocuri, luîndu-le oamenilor gospodăria, deposedîndu-i de casă, grădină, pînă şi de pămînturile ţinute în arendă.
În protestul împotriva „sistematizării” rurale, accentul pus de românii care se împotrivesc nu cade tot acolo unde îl punem noi, maghiarii, care ne împotrivim acestui plan. Fireşte, au dreptate şi românii cînd spun că în calea acestei politici stă îndeosebi masa masivă, încă nedestructurată fatal a existenţei ţărăneşti, masele rurale. Deci această pătură socială trebuie slăbită, descompusă, dezorientată şi spulberată. Şi asta este adevărat. Căci în fond aceasta este singura pătură socială care dispune de baza materială şi morală capabilă să facă faţă unei astfel de politici: ţărănimea. În schimb, pentru noi, maghiarii, primejduiţi la maxim, accentul cade pe faptul că în esenţă aici este vorba despre ultima sau eventual penultima fază a unui proces. Este vorba despre faptul că în deceniile din urmă, au nimicit pe rînd, treptat şi planificat, instituţiile noastre, au nimicit cultura noastră, sistemul nostru de învăţămînt. Au declanşat ofensiva împotriva tuturor posibilităţilor noastre de viaţă comunitară etnică. Am impresia că în această suită acum a venit şi rîndul Bisericii. Se dă un atac frontal şi împotriva Bisericii, fie ea catolică sau reformată, căci în fond acestea două reprezintă totalitatea maghiarilor din România. Dar aceasta deja are o semnificaţie demografică, deoarece în deceniile din urmă au românizat complet oraşele ardeleneşti cu populaţie majoritar maghiară sau germană. Nu se poate constata exact, dacă numărul românilor colonizaţi de dincolo de munţi se cifrează la trei sau la cinci milioane. Izraelul este blamat sub aspect demografic, pentru că colonizează evrei printre arabi. Nu este mai puţin vrednic de atenţie nici fenomenul de aici, de vreme ce toate oraşele noastre, care au fost sută la sută maghiare, sau cel puţin în proporţie de 60-70 la sută, au acum mase româneşti recrutate de dincolo de munţi în asemenea proporţii, încît au răsturnat complet echilibrul demografic al naţionalităţilor. Numai satelor nu li s-a putut face nimic, deoarece la ţară n-a vrut să se aşeze românul din vechiul regat. După opinia mea – şi nu sînt singurul – acum au pus ochii şi pe sate, cu intenţia ca şi această relativ cea mai puţin fisurată, cea mai compactă, etnic cea mai unitară pătură maghiară să fie fisurată şi descompusă. Şi pentru aceasta este un mijloc splendid sistematizarea satului, strămutatul, amestecarea populaţiei. Oamenii nu au de ales în faţa acestui proces. Ce pot să facă oamenii? Este o dezbatere aici: să plecăm, să nu plecăm, să rezistăm? Sau nu are rost să rămânem? Eu obişnuiesc să spun că această chestiune a depăşit nivelul discuţiilor. Ne aflăm oarecum în situaţia animalelor care presimt erupţia vulcanului sau cutremurul şi îşi caută scăparea, orbeşte, în fugă. Aici nu mai ajută la nimic vorba bună, convingerea, predica. Din păcate, adesea îmi dau seama că nici predica nu mai ajută. Pentru că oamenii fac ceea ce le impune momentan situaţia lor socială şi istorică. Situaţia noastră ne obligă să nu punem problema drepturilor omului la modul obişnuit în Apus ci într-un fel corespunzător situaţiei noastre specifice, în sensul că aici drepturile colective împing pe planul doi simplele drepturi ale omului. Căci într-un astfel de regim totalitar, pare un adevărat lux a te gîndi la ceea ce am voie eu personal şi ce ai tu voie personal. Noi nu am atins încă nivelul apusean al dezvoltării sociale care să ne permită revendicarea unor drepturi ale omului de felul celor practicate în Apus şi în lumea dezvoltată. Pentru noi, lipsa drepturilor omului se resimte în însăşi existenţa noastră colectivă. Deci eu nu ca Tőkés László mi se interzice ceva sau sînt lipsit de un drept al meu, de libertatea de exprimare, de dreptul la opinie, la corespondenţă, la legături personale, la participare la învăţămîntul în limba maternă şi aşa mai departe. Nu ca Tőkés László, ci ca membru al colectivităţii maghiare. Fireşte, presupun că în cazul românilor problema aceasta se pune întrucîtva diferit, deoarece faţă de ei nu există nedreptăţire pe temeiul naţionalităţii. Deci în cazul românilor drepturile omului şi drepturile colective nu se întreţes în măsura în care ne afectează pe noi. Dealtfel drepturile prevăzute în documentul de bază al ONU şi în declaraţia de la Helsinki sînt lezate zi de zi în modul cel mai brutal, dar chiar în aşa măsură încît nici măcar nu comentăm îndeajuns fenomenul. Acest popor nici măcar nu este conştient de drepturile omului ce i se cuvin. Socot că această chestiune este legată de evoluţie, de dezvoltarea socială şi a conştiinţei de sine căci atîta timp cît nu-ţi cunoşti drepturile, nu poţi vorbi despre drepturile omului. Aici, noi n-am ajuns încă la nivelul de a şti măcar care sînt drepturile noastre, drepturi care sînt lezate şi trebuie apărate. Mă refer la cei mulţi. Fireşte există deja o parte a populației, mai ales în Ardeal, care este deja conştientă de drepturile omului de care este lipsită zi de zi.
20:02 Chrudinak Alajos: Aş vrea să-i rog pe toţi cei de aici, din Ungaria, şi de dincolo de hotare, să luăm apărarea lui Tőkés László prin grija, abnegaţia şi sprijinul nostru, pentru ca solidarizarea noastră cu el să-i poată da putere şi curaj în aceste zile grele.

Mai citeşte alte articole legate de activitatea lui Laszlo Tokes la pagina Cazul Laszlo Tokes.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.