Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul memorandului (12). Ungaria – revistă în limba română care făcea apologia statului maghiar milenar. „Își primi tot martirul leafa sa regulat” martie 15, 2018


Pe acest blog am prezentat deja mai multe articole din presa românească din Austro-Ungaria, care relatau despre procesul memorandiștilor și atmosfera existentă în rîndul românilor din Ardeal la sfîrșitul veacului al 19-lea. Vedeți articolele reproduse din ziarul „Tribuna” de la Sibiu din anul 1894:
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”
– Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor”

Prezint acum și o revistă anti-memorandistă. Este vorba de „Ungaria”, care apărea la Cluj și era condusă de Grigoriu Moldovan (sau Moldovan Gergely, cum iscălea în ungurește). Revista făcea apologia statului ungar milenar și promova printre românii din Ardeal supunerea față de acest stat. În numărul din ianuarie 1896 domnul Moldovan publică un articol de critică vehementă la adresa memorandiștilor și a celor care îi sprijineau. Redau acest articol.

Înglodați

Cîtă vreme Liga „pentru unitatea culturală a românilor” – risum teneatis! [vă puteți ține rîsul? – latină] – era în floribus [în floare – latină, adică în plină putere] și statul românesc își vărsa tot fructul sudoarei sale în hambarele acestei societăți de consum, eram mult pătrunși de oftarea și porunca marelui poet ungurean: „Uniți-vă în sîmțiri!”

Da, noi și mai ales ai noștri martiri, eram uniți în cugete și sîmțiri pentru a consuma tot fructul coadunat în numele și favorul „causei naționale”; a mînca tot ce e dulce; a roade la frunza verde ca să se uște creanga în urmele lor.

Numai cu o atare solidaritate și cu de aceste cugete se poteau aranja scandalurile cu memorandul la Viena și la Cluș; strînsurile mult vestite dela Sibiu și Budapesta; obrăzniciile mult stricătoare numelui românesc dela Haga și Brusella și blăstămățiile, ura, răutatea, răspîndite prin Europa într-o mulțime de maculaturi.

Li-au și succedat [izbutit] a goli hambarele Ligei pînă la fund; a-i păpa banii și a sărăci averea publică cu milioanele.

Pentru noi, ardelenii, pentru națiune și statul românesc, asta încă n-ar fi o daună mare. Banii să pot recîștiga. Apoi mult să lovește un prunc pînă învață a umbla. Dacă noi din păcatele de pînă acum am trage învățăturile cuvenite, am fi cu un esperiment mai bogați. Însă noi nu sîntem creați ca să învățăm din evenimentele trecutului, din înșelăciuni; sîntem ca fluturașul de sară care de zece ori să aruncă spre lumînare pînă ce să frige. Noi încă iară și iară ne tăvălim în păcatele trecutului acăror urmări și azi ne ustură și care, mult ne temem, ne vor frige de tot.

Paguba neprețuită zace în decadența noastră spirituală și morală. Îngînîndu-ne și alergînd după colorile curcubeului, făcînd planuri, noi seracii, pentru reîntemeierea Daciei lui Traian; asvîrlindu-ne cu idei mărețe și cu multe verzi-uscate, ne-am pierdut vremea și ne-am desvățat de lucru. Ne-am crescut junimea între vivaturi și strigături serbede, goale; avem o junime ușuratecă, nelucrătoare, care împodobește fruntea ticăloșilor [… – fragment necitibil]. Ce este mai periculos pentru o națiune și mai ales pentru statul românesc, s-a creat o mulțime de bărbați-luceaferi, anteluptători și martiri viețuitori în spinarea poporului, acăror vrednicie este că pre dușmanii neamului nostru să-i caute între prietenii noștri naturali, iar pre prietini în tabăra dușmanilor noștri seculari. Așa dară ai noștri dușmani sînt ungurii, cari din veac în veac ne-au lăsat în pace să trăim, și ai noștri binevoitori sînt muscalii, slavii, cari ne-au sdrobit limba, biserica obiceiurile și așezămintele noastre în stat.

Nici un neam n-are atîța bărbați-luceaferi ca poporul nostru. De la pruncul care abia își poate băga cureaua în cioareci, pînă la prim-ministru cu toți sîntem luceaferi. Cu „causa ardeleană” mai ales între noi s-a creat acești nevrednici, cari se nasc ca hribele, se nutresc ca vrabiile, și-și așează ouele ca cucul tot în cuibul altora.

Din munca acestor făpturi neamul nostru n-are nici un cîștig. Munca lor e a face gîlceavă între oameni. Trăiesc din mila comună.

Pînă-ce hambarele Ligei erau pline de grînele națiunei, între acești bărbați era o solidaritate ne mai pomenită. Își primi tot martirul leafa sa regulat. Tot ticălosul urîtor de unguri avea un sold ca să scornească minciuni. Ba ne-am luat pre cap viptuirea nistor esistențe dubioase ale altor neamuri, precum e Fava, între cari în jurul calelor Ligei să vedea o solidaritate perfectă. Solidaritatea lor era clădită cu malterul Ligei, din banul și leul poporului românesc. Ba erau viteji, ca orbul; ba erau nestrămutați în convingeri, ca un apostol, ba nu să înfricoșau nici de temniță, după care trăiesc.

Fiind statu[i]a clădită din argintul și aurul Ligei odată de anteluptătorii ardeleni și de defraudatorii de preste munți linsă, solidaritatea lor s-a resturnat; astăzi să hățesc de păr (hainele fiind scumpe) spre gloria unității culturale românești și în favorul Daciei întemeiande a marelui Traian, încît poliția maghiară mult difamată nu-i poate deshăța pre apostolii și martirii românești din Sibiu. Țigănia din capătul orașului s-a mutat în strada mitropoliei.

Dacă ar trăi vrednicul Koncz Jozsi eară ar potea cînta:

Scriu o larmă și bătaiă
Groaznică și minunată
Un potop și bobotaiă
Cînd armadia broaștelor
Și oastele șoarecilor
Făcură bălți de sînge!

Ce se fie oare causa acestei disonănți? S-a născut oară diferință de idei în merit? Este doară vorbă din imperiul lui Trăian, de „causa ardeleană”? Ba! Este vorbă de părale. Arzînd corabia pățocii [șobolanii] nu știu încătrău să alerge. Înnotînd în apele lipsei să urcă unul pre altul, să hățesc, să lovesc, să scarmînă.

Trecu baba cu colacii. În România alt vînt, alt regim, Liga fără bani. Încătrău să tragă apostolii? Unde vor fi mai multe părale? Unii țîn cu Liga, alții țîn cu Sturdza, unii țîn cu Catargiu, alții cu strada; ba – Doamne ferește! – unii să leg și de unguri ca scaiul de oaie, cugetînd cu dracul care la tîmp de nevoie se îndestulește și cu muști. „Causa sfîntă ardeleană”, „causa națională” a fost totdeauna causa păralelor. Solidaritatea ca-n palmă.

Ne vom esplica mai pe larg.  Trăind în mijlocul poporului românesc, am văzut, am auzit multe. Am văzut și ne-am scîrbit. Am văzut lupii păzînd turma, lătrînd și mușcînd pre cei ce voiau să se apropieze cu bunătate de ea. Am văzut oasele oilor zugrumate asvîrlite pre dîmburile satelor românești. Am văzut averi adunate din lîna tunsă și laptele muls; vedem în spinarea poporului o generațiune nelucrătoare, care speculează la carnea oilor rău hrănite. Vedem o grămadă de trîntori trăind fără lucru din averea curat rumânească, al lor oficiu fiind a aranja strînsuri naționale, a face memorande. Nu tirănia, bărbăria ungurească ne strică noauă, ne strică și ne roade mișelia și lăcomia noastră, celora ce umblăm în pantaloni, care în loc să-l ferim, să-l apărăm poporul de rău, ne apărăm nu cumva alții să vadă între ce tirănie și atacuri trăiește acest popor din partea noastră.

De cînd memorandele au apucat cale între noi, totdeauna s-au aflat bărbați cari au făcut speculă din călătoriile politice cu petițiuni și memorande spre capitale. Însuși Șaguna, semizeul memorandiștilor și fundătoriul de politica cu petițiuni, le-a arătat memorandiștilor calea mîntuitoare, învățîndu-i cum au să culeagă bani, banii culeși cum să-i cheltuiască fără ca să fie dător a da despre banii coadunați cuiva sămădaș.

El a introdus teoria cu coada cînelui St-lui Petru, după a cărei lungime (în taleri sau galbeni) să împărția parochiile mai bunișoare. În mînile lui să topea ajutoriul de stat destinat preoțimei sărace, în loc de bani vărsați trimițînd popilor sușigați amnare și iască, ciasloave vechi și călindare proaste cu buchele iubite de el.

După învățătura și pilda arătată a unei școli atît de mărite generațiunile născătoare n-au potut lua altă direcțiune. Ei în tot tîmpul să fereau de lupta cinstită, a da pept cu inimicii pretinși față în față. N-aveau curaj a să lovi pe teren constituțional. Dacă omul are drept și causa lui e așezată pe un fundament statornic, atunci sîngur încă poate învinge. Iar înnaintea flecurilor nu să va închina nimene fie susținute de mii. În cunoștiința acestei slăbăciuni, conducătorii în loc de inimici s-au aruncat pre popor că e subjugat, că e belit, că e lipsit de toate drepturile cetățenești? Ce știea badea Tifor ce să fie aceste drepturi cetățenești? Mai ușor era a-l înebuni pre badea Tifor cu drepturile cetățenești decît a-i convinge pre unguri că badea Tifor în vîrcolăciile sale politice are drept. Și al lor scop nici nu era ca pre unguri să-i convingă despre adevărul așezat în pretensiunile românești ci a-l ținea pre popor în obscuritatea și prostia sa politicește. Apoi mai ușor era a șede la masă, a așeza negru pre alb, a înșira și a lega la olaltă o grămadă de verzi-uscate, a scrie la petițiuni și la memorande, a le pune pre poștă, sau a le duce cu ciorecarii la Viena, decît a intra în parlamentul unguresc a le spune apriat ungurilor adevărul. Firește politica cu memorandele și cu petițiunile după spatele ungurilor e o politică ascunsă, unilaterală, consumă mulți bani, să poate culege milă națională pentru ferești sparte, pălării lovite și călcîiuri întoarse; politica însă cu fața-n față umblă cu mai multă capacitate și cu mai puține părale. Sau n-a fost un act rușinos pentru poporul românesc cînd anteluptătorii (22) naționali în treaba procesului cu memorandele dela Cluj în durata 17-lor zile să purtau ca niște copilandri necopți; iar cînd așteptam cu toții: no, acum va urma causa românească desfășurată înaintea unui tribunal public, față în față cu procurorul unguresc, anteluptătorii naționali (22 semizei și 12 advocați) după prostii de 17 zile s-au retras și causa pretinsă românească a remas sub pălăria domnului Raț. Ce să fi fost asta? Tărie, slăbiciune, prostie?

Apoi și România s-a amestecat în treburile noastre. Anteluptătorii să duceau spre București și mințiau după voie. Îi mînjau pre unguri, să făceau martiri. De cînd Liga a descoperit înmulțirea muștelor cu miere, martirii să nășteau cu miile. Dela 1890 pînă astăzi numărul martirilor s-a urcat, după statistica Ligei, la 151, iar al anteluptătorilor, la 300. Cum, domnilor! Înainte de 1890 românimea n-a avut bărbați?

Toate fundățiunile, toate cărțile folositoare să nasc înaintea anului 1890, de atunci nu s-a născut nimic. S-a născut 151 martiri și 300 anteluptători cari dacă ar fi potut ne-ar fi mîncat toate fundățiunile de pînă acum. I-au mîncat banii Ligei – bine au făcut.

Mierea mîncîndu-se, muștile au rămas fără hrană. Ce să facă? Să bat, să alungă; sbor pre nasul lui Urechea, pe a lui Sturdza, pe a lui Catargiu, ba însuși regelui îi fac incomodități. Cei ce să numeau de „martiri”, de „semizei”, să numesc între ei de hoți, de tîlhari etc.

Noi toate le-am prevăzut. Nu odată ne-am esprimat părerea: „Solidaritatea acestor oameni e zidită de banii Ligei”. („Ungaria”, 1893, nr. 10)

Apoi mai simțim una, un pericol mare pentru statul românesc și pentru românime.

Un om fără drepturi în România e sărbătorit în butul regelui, guvernului și aliaților statului românesc.

Un parvenit dintr-alte țări răstoarnă guvernele.

Pute-s-ar d-aceste întîmpla într-alte țări? Zăvozii „causei ardelene” aruncă totodată jar și în părul României, căci aestora li tot una fără patrie ori cu patrie. Cei ce își vînd patria României aceia o vor vinde și pe ea ocasionalminte.

România în loc să ne fi dat noauă lecțiuni din iubirea de patrie a făcut din noi trădători. Iacă trădătorii astăzi răstoarnă guvernele României, mîni vor răsturna și tronul.

Am potea face o politică mai sănătoasă: a trăi în tignă și frățietate cu ungurii. Aceea ar fi politica cea mai naturală pentru noi: a ne întări, a ne cultiva, a ne îmbogăți, a trăi ca români în iubire de patrie, firește cu lucru, cu muncă serioasă, iar nu cu flecuri, cu memorande, cu prostii de frasuri goale cari pot avea valoare numai înaintea proștilor. Ce s-ar alege atunci oare de martiri? În frățietate cu ungurii, n-ar fi mai mult poporul subjugat și n-ar fi belit de martiri extra.

Sîntem înglodați! Politica minciunilor și a păralelor ne-a înglodat. Ne luăm de păr. Rușine de cei ce ne-au condus.

Gr. Moldovan

Același Grigoriu Moldovan edita și o publicație în limba maghiară dar cu tematică românească: „Magyar-Roman Szemle”. În cadrul revistei găsim comentarii despre Eminescu Mihaly, semnate de Szocs Geza (o fi rudă cu scriitorul și politicianul ardelean de azi cu același nume?) și tălmăciri din Slavici Janos.

Publicistica domnului Moldovan în slujba statului maghiar milenar i-a adus acestuia funcții în statul austro-ungar, printre care cea de rector al universității din Cluj (1906-1907) (linc). După 1918, considerat renegat de către români, Grigoriu Moldovan a fost marginalizat.

Mai citește:
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (1)
– Anul 1918 şi Marea Unire, relatată de sora bunicului meu (2)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.