Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Decrețeii – generația nărăvașă (video) mai 10, 2018


„Generația decrețeilor nu e funny” este concluzia la care a ajuns deputata PNL Mara Mareș (linc), șefa organizației de tineret a PNL, care a și afișat acest mesaj pe saitul organizației Tineretului Național Liberal pe care o conduce. „Vrei să emigrezi? Cine mai rămîne să facă mișto de Dăncilă? Generația decrețeilor nu e funny” este mesajul complet care fusese afișat, dar între timp, în urma reacțiilor negative, a fost scos de pe sait.

Decrețeii sînt numiți după decretul lui Ceaușescu din 1966, prin care s-au interzis avorturile. Urmare a acestui decret, în anii următori a apărut o creștere a numărului de copii. Eu, fiind născut în 1968, sînt parte dintre „decreței”. Îmi amintesc că la liceu eram 45 de școlari într-o clasă. Fiindcă numărul de copii aproape se dublase comparativ cu generațiile precedente, dar nu se angajaseră în aceeași măsură profesori noi și nici școli nu se construiseră, eram mult mai mulți copii într-o clasă. Cînd m-am angajat la Procter & Gamble aveam de completat un chestionar destul de amănunțit (este specificul firmei de a pretinde multe date despre cei pe care vrea să-i angajeze). Mi se cerea să scriu inclusiv numărul de elevi care eram într-o clasă de liceu. Cred că după standardele lor, un număr mare de elevi într-o clasă însemna educație de nivel scăzut. Mi-a și spus unul dintre cei care îmi luase interviu că nu știe cum să interpreteze informațiile, dacă se potrivește interpretarea obișnuită cu condițiile concrete din România.

Generația decrețeilor este generația care a răsturnat regimul comunist. Este o generație născută și crescută în regimul comunist, care înțelesese falimentul acestui regim, dar nu învățase să se teamă de regim. Părinții decrețeilor prinseseră anii stalinismului cu represiunile masive. Dacă nu fuseseră ei personal supuși reprimărilor atunci văzuseră colegi ori prieteni ai lor ajunși în închisoare pe motive politice. Astfel, părinții decrețeilor deveniseră o generație în mare parte cumințită. Decrețeii însă nu avuseseră, cu mici excepții, asemenea experiențe. Dacă reprimarea revoluției ar fi izbutit, probabil acesta ar fi fost momentul în care regimul comunist ar fi îmblînzit generația decrețeilor.

Fac o comparație: Un cal sălbatic nu se lasă dominat de om. Dar dacă vine un dresor care e capabil să-l domine o dată, apoi calul se supune și se va lăsa dominat de bună voie de sute de ori.

Unul care a văzut sute de cai care se lasă călăriți, poate să spună că e de neconceput ca un cal să-și arunce din șa călărețul. E doar o persoană cu gîndire limitată dacă crede că, fiindcă el personal n-a văzut cal nărăvaș, asemenea cal nu poate exista.

Cam așa sînt generațiile mai vechi, pe care regimul comunist le îmblînzise. Nu și-au închipuit ca fiind posibilă răsturnarea regimului, iar după ce aceasta s-a realizat, nu și-o explică altfel decît prin comploturi și intervenții ale agenturilor străine.

Noi, decrețeii, am fost generația nărăvașă. Pentru noi sistemul represiv al regimul Ceaușescu nu era atotputernic, cum credeau unii (și încă mai cred). Era doar un tigru de hîrtie. Demonstrația practică a justeții punctului nostru de vedere am făcut-o în cel mai strălucit mod, în decembrie 1989.

Mai sus puteți vedea un film al regizorului timișorean Florin Iepan și a lui Răzvan Georgescu cu privire la „decreței”.

Mai citește:
Securitatea, un tigru de hîrtie
Interviu cu mine difuzat de TVR Timișoara în decembrie 2016. Nu m-am simțit manipulat. Asta am dorit, să cadă Ceaușescu, și asta am realizat (video)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.