Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Sorin Vintilă Meșter: SSPR a trimis în instanță 7380 dosare pentru anularea unor certificate de revoluționar. Apoi a retras cca 1400 de dosare iar restul au fost respinse de instanțele de judecată sub motivația netimbrării mai 28, 2018


În 2013, Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, condus pe atunci de Victor Socaciu, a început o acțiune de mare anvergură de eliminare a „impostorilor” din rîndul revoluționarilor, deschizînd mii de procese avînd ca obiect anularea unor certificate de revoluționar. Am informat despre acesta și pe acest blog – vezi articolul „Nouă actualizare a listei acţiunilor în justiţie deschisă de SSPR pentru anularea certificatelor de revoluţionar” (linc).

Domnul secretar de stat Victor Socaciu a cîștigat admirația televiziunilor explicînd în diferite emisiuni că, pe de o parte, s-au săvîrșit grave nereguli la aplicarea legii 341/2004, ceea ce a făcut ca mii de persoane care nu au săvîrșit fapte deosebite în revoluție să primească certificate de luptători în revoluție „remarcați prin fapte deosebite”, dar pe de altă parte că dînsul e hotărît să facă ordine în această problemă. Vedeți emisiunea de mai sus din 2013 (prezentată și anterior pe blog – „Emisiune despre revoluționari la România TV” – linc), unde Victor Socaciu, din poziția sa de secretar de stat pentru revoluționari, explică despre falsurile făcute pentru obținerea certificatelor de revoluționar (de la minutul 42,51 al înregistrării), pe ecran fiind titrat „cine a mințit la revoluție pentru bani”: „Pentru prima dată în istoria SSPR-ului, de 3 luni, echipa nouă pe care o conduc, a identificat, peste 6000 deocamdată, de certificate date fără temei legal”. Apoi explică că aceste peste 6000 de certificate nelegale au fost identificate din vreo 10000 de dosare verificate (din totalul de vreo 21000 de dosare) (minutul 43,35).

Opinia publică a fost liniștită: În sfîrșit, la conducerea SSPR a venit un om îndrăzneț – Victor Socaciu -, care nu se teme să ia taurul de coarne și va rezolva problema certificatelor de revoluționar eliberate nelegal. S-a trecut și la fapte, după cum am pomenit: mii de dosare au fost trimise la instanțe cu scopul anulării unor certificate. Apoi domnul Socaciu a fost schimbat din funcție și de acțiunea respectivă nu s-a mai auzit nimic.

Pe facebook, în grupul „Revoluția din 1989” (linc) pe care îl administrez, l-am întrebat pe actualul secretar de stat la Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (noua denumire a fostului Secretariat de Stat pentru Revoluționari), domnul Sorin Vintilă Meșter, despre situația acestor procese pe care SSPR le începuse. Răspunsul domnului Meșter a fost: „7380 de dosare au fost înaintate către instanțele de judecată de către SSPR, fără a fi fost în prealabil supuse analizei comisiei pe art 49 din HG 1412/2004, privind apariția elementului de noutate. Ulterior, un nr de cca 1400 de dosare, au fost retrase din instanțe de către SSPR, sub diverse motivări, unele justificate, altele cu cântec, pe care nu vreau sa le comentez. Restul de dosare, au fost respinse de instanțele de judecată, sub motivația excepției netimbrării. În concluzie, NICI UN DOSAR NU A PARCURS CICLUL PROCESUAL! Deci, așa zisa operațiune de verificare, a fost în fapt, un bluf!”.

Redau mai jos dialogul avut pe facebook (linc) în perioada 22-27 mai 2018 cu domnul secretar de stat Sorin Vintilă Meșter:

Mioc Marius Eu aștept un bilanț al acțiunii precedente de „curățenie” a SSPR, de pe vremea lui Socaciu, cînd fuseseră date în judecată mii de persoane pentru anularea certificatului. Dacă la fiecare nou secretar de stat se uită acțiunile vechi și se încep altele noi, seamănă cu demagogie. Poate aflăm că există deja hotărîri judecătorești definitive de anulare a unor certificate, pe care nimeni nu le-a pus în practică.
Sorin MesterSorin Mester Dle Mioc, nu trebuie sa așteptați un astfel de bilanț, trebuie doar sa-l cereți de la camaradul dvs concitadin, Liviu Bacana, membru de mare vaza al cabinetului Socaciu. In plus, alta eminenta cenușie a aceleiasi echipe, referentul de atunci, George Grosu, a terminat intre timp facultatea de drept si chiar daca nu este membru al baroului, o face pe avocatul aparandu-i astăzi pe o parte dintre cei pe care i-a trimis in instanță acum 5 ani. Asta apropo de demagogie!
Mioc Marius
Mioc Marius Domnule Sorin Mester, nu știu dacă nu v-am mai zis că impresia asta pe care o văd la unii, că revoluționarii din Timișoara mereu se întîlnesc între ei ca să discute probleme legate de revoluție, e greșită. Cu Liviu Bacana nu am relații apropiate, nici la revoluție n-am fost împreună. Dar acțiunile în justiție respective au fost promovate în numele instituției, nu ale unor persoane fizice precum Băcana sau Grosu. Instituția ar trebui să facă un bilanț, măcar pentru evaluarea corectă a muncii unor funcționari publici din cadrul ei, dintre care unii poate încă lucrează acolo. Și pentru opinia publică e nevoie de un asemenea bilanț, căci domnul Socaciu a anunțat la televiziuni cum se va face curățenie prin cele cîteva mii de acțiuni în justiție, deci oamenii așteaptă rezultatul, necesar chiar și pentru partidul dv. la aprecierea activității de demnitar al statului al domnului Socaciu (al cărui talent de cîntăreț e de necontestat). E de dorit ca în statul român aprecierea activității demnitarilor să fie făcută pe baza rezultatelor concrete, nu a impresiei artistice. Să înțeleg din răspunsul dv. că unele din acțiunile în justiție începute acum 5 ani încă sînt în curs de judecată? (dar asta nu e o piedică pentru a se face un bilanț. Eu văd bilanțul ceva de felul: S-au promovat n1 acțiuni în justiție pentru anularea de certificate de revoluționar. Au fost cîștigate n2 cazuri și s-a cerut președintelui României anularea a n3 titluri de revoluționari. Instanțele au anulat n4 acțiuni și au respins n5. Un număr de n6 cazuri încă se află în curs de judecare; un asemenea bilanț s-ar putea publica pe saitul SSRMLÎRC, sigur instituția dv. trebuie să aibă datele exacte, nu persoane care nu mai lucrează în instituție)
Sorin Mester
Sorin Mester Dle Mioc Marius, nu am făcut trimiterea la prietenul dvs Bacana, ci la concitadinul dvs revoluționar, fost membru al cabinetului Socaciu. Deci, la calitatea oficiala din care cred ca avea obligația de a oferi respectivele informații. Altminteri, de când nu mai este „oficial”, solicita vehement predecesorilor date si răspunsuri. Am lăsat sa treacă câteva zile, pentru ca cei menționați sa furnizeze răspunsurile așteptate. In lipsa lor, o fac eu. 7380 de dosare au fost înaintate către instanțele de judecată de către SSPR, fara a fi fost in prealabil supuse analizei comisiei pe art 49 din HG 1412/2004, privind apariția elementului de noutate. Ulterior, un nr de cca 1400 de dosare, au fost retrase din instante de catre SSPR, sub diverse motivări, unele justificate, altele cu cântec, pe care nu vreau sa le comentez. Restul de dosare, au fost respinse de instanțele de judecată, sub motivația excepției netimbrarii. In concluzie, NICI UN DOSAR NU A PARCURS CICLUL PROCESUAL! Deci, asa zisa operațiune de verificare, a fost in fapt, un bluf!

 Mai citeşte:
SSPR vrea să anuleze 2773 certificate de revoluţionar. Vizaţi: militarii nerăniţi, cei care aveau sub 14 ani la revoluţie, colaboratorii securităţii şi alţii
SSPR descoperă problema certificatelor-duplicat şi eratelor
Nouă actualizare a listei acţiunilor în justiţie deschisă de SSPR pentru anularea certificatelor de revoluţionar
Nume cunoscute printre cei pentru care SSPR cere anularea certificatelor de revoluţionar
Emisiune despre revoluţionari la România TV (video)
Revoluţionarul – arhetip al profitorului?
Campania împotriva revoluţionarilor şi făţărnicia politicienilor
Scurt istoric al revoluţionarilor şi al compromiterii lor în opinia publică
Nevoia de onestitate şi decenţă în discuţiile despre revoluţionari
Cazul George Costin. Transferarea propagandistică a răspunderii de la politicieni la revoluţionari
“Oameni care de 21 de ani nu fac nimic”
Făcătură la Antena 1 despre revoluţionari
Politicieni, facem licitaţie! Cine dă mai multe drepturi materiale pentru anticomunişti şi recunoaşte merite anticomuniste la mai multe persoane, va cîştiga concursul de anticomunism!

 

2 Responses to “Sorin Vintilă Meșter: SSPR a trimis în instanță 7380 dosare pentru anularea unor certificate de revoluționar. Apoi a retras cca 1400 de dosare iar restul au fost respinse de instanțele de judecată sub motivația netimbrării”

  1. TRANDAFIR COSTIVA Says:

    DOMNULE SECRETAR DE STAT . DACA VRETI SA FITI AJUTAT IN A FACE CURATENIE IN RANDUL REVOLUTIONARILOR DIN TOATA TARA , BAZATIVA PE REV, DE RAND NU DE PRESEDINTI DE ASOCIATI , DEOARECE EI NU AU INTERES IN A VA DA DATE CU PERSOANELE FACUTE REVOLUTIONARI ,DEOARECE NU AU DOCUMENTE ,FIND FACUTI CU AJUTORUL LOR REVOLUTIONARI , DECI ,NICI O DATA NU VETI AVEA SPRIJIN DIN PARTEA LOR , DACA VRETI SA FACETI CEA CE ATI PROMIS , LUATI TABELELE CU TOTI REVOLUTIONARI SI VEDETI UNDE AU LUCRAT INAINTE DE 25 DECEMBRIE 1989, CU STIMA TRANDAFIR – FOCSANI – VRANCEA !


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.