Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Asociația „17 Decembrie” Timișoara către Casa de Pensii: „Vă cerem să luaţi măsuri disciplinare, în conformitate cu Codul Muncii şi cu statutul funcţionarilor publici, împotriva acelor funcţionari ai dumneavoastră care refuză să pună în aplicare OUG 95/2014” iunie 25, 2018


După decizia nr. 23 din 19 martie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (linc), asociația „17 Decembrie” a răniților și familiilor îndoliate Timișoara a trimis către Casa de Pensii o scrisoare care este publicată pe saitul asociației (linc). În scrisoare se cere respectarea prevederilor OUG 95/2014 (care a intrat în vigoare de 3 ani și jumătate, dar Casa de Pensii încă n-o respectă). Redau respectiva scrisoare:

Către
Casa Naţională de Pensii Publice

petitii.sesizari@cnpp.ro

Bucureşti, Str. Latină nr. 8, Sector 2, Cod poştal 020793

Prin aceasta vă informăm că  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a stabilit prin  Decizia nr. 23/2018, pronunţată în 19 martie 2018 în dosar 3340/1/2017, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 490 din 14 iunie 2018:

„Dispoziţiile art. 4 alin. (2) lit. c) ultima teză din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2014nu impun nicio condiţie pentru acordarea indemnizaţiei lunare reparatorii copilului eroului-martir după vârsta de 26 de ani”.

În consecinţă, vă rugăm să puneţi în plată beneficiarii Legii nr.341/2004 art. 4, alin. (2) lit. c) ultima teză.

Hotărîrea completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este obligatorie pentru toate instanţele de judecată, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Conform acestei hotărîri a Înaltei Curţi, copiii de eroi martiri ai revoluţiei au drept la o indemnizaţie de 0,5 din cîştigul salarial mediu brut folosit la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, fără nici un fel de condiţie.

Deoarece pînă acum au existat din partea Caselor de Pensii refuzuri de a plăti indemnizaţia prevăzută de OUG 95/2014, sub pretextul impunerii unor condiţii neprevăzute de textul legal, vă cerem să prelucraţi cu toate Casele de Pensii judeţene recenta hotărîre a ÎCCJ cu privire la faptul că indemnizaţia de 0,5 din cîştigul salarial mediu brut prevăzută de OUG 95/2014 trebuie acordată fără nici un fel de condiţie. Totodată vă cerem să luaţi măsuri disciplinare, în conformitate cu Codul Muncii şi cu statutul funcţionarilor publici, împotriva acelor funcţionari ai dumneavoastră care refuză să pună în aplicare OUG 95/2014 chiar şi după această hotărîre a ÎCCJ, care lămureşte orice eventuale neclarităţi ar fi putut exista în interpretarea legii (lege care pentru noi a fost mereu extrem de clară, nu ştim de ce a fost atît de greu de interpretat de Casele de pensii).

Orice proces între Casa de pensii şi copiii de eroi martiri ai revoluţiei avînd ca temă indemnizaţia prevăzută de OUG 95/2014 va fi cîştigat de aceştia, instanţele fiind obligate să respecte hotărîrea ÎCCJ. Noi vom face o campanie de informare pe plan naţional pentru copiii de eroi martiri, ca să ceară această indemnizaţie şi să atace în instanţă orice eventual refuz al Caselor de Pensii.

Credem însă că este de interes general să se evite calea instanţei, care înseamnă timp şi bani pierduţi, iar Casele de pensii ar trebui în final să plătească cheltuieli de judecată şi să reactualizeze sumele plătite conform ratei inflaţiei.

Totodată vă sugerăm ca în viitor, cînd faceţi propuneri de buget pentru instituţia dumneavoastră, să ţineţi seama de prevederile Legii 341/2004 modificată prin OUG 95/2014 prin care copiii de eroi martiri ai revoluţiei au dreptul necondiţionat la o indemnizaţie de 0,5 din cîştigul salarial mediu brut.

Cu deosebită consideraţie,

Asociaţia “17 DECEMBRIE A RĂNIŢILOR ŞI A FAMILIILOR ÎNDOLIATE DIN REVOLUŢIA 1989”, Timişoara

Reamintesc că în problema acestei indemnizații cuvenită copiilor de eroi martiri rămîne deschisă problema conform cîștigului salarial mediu din ce an se calculează această indemnizație. Indemnizațiile acordate în temeiul legii 341/2004 au fost plafonate, prin ordonanțe de urgență succesive, la valoarea salariului mediu din 2010. În cazul indemnizației copiilor de eroi martiri de peste 26 de ani (adică toți copiii de eroi martiri la momentul actual), aceasta fiind introdusă prin OUG 95/2014 nu se pot aplica ordonanțele de plafonare anterioare intrării în vigoare a ordonanței, ci doar cele ulterioare. Deci, după părerea mea, calculul ar trebui să se facă conform cîștigului salarial mediu din legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul 2015 care era de 2415 lei (linc) după cum a stabilit legea 187/2014, adică indemnizația ar trebui să fie 0,5 * 2415 = 1207 lei (din care se pot reține asigurări de sănătate 10%). Dar și în acest domeniu există practică judiciară diferită, și acest aspect nu a fost obiect al deciziei ÎCCJ.

Mai citește:
– Decizia ÎCCJ referitoare la dreptul de indemnizație al copiilor de eroi martiri ai revoluției
– Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să hotărască situația indemnizațiilor copiilor de eroi martiri ai revoluției
– Practica judecătorească în problema indemnizațiilor copiilor de eroi-martiri ai revoluției stabilite prin OUG 95/2014
– ÎCCJ s-a pronunţat: dreptul la indemnizaţie al copiilor de eroi martiri e necondiţionat
– Model de cerere pentru primirea indemnizației pentru copii de eroi martiri
– Model revizuit de cerere pentru copiii de eroi martiri ai revoluției care vor să primească indemnizație
– Curtea de Apel Brașov obligă Casa de Pensii la plata indemnizației de 0,5 pentru un copil de erou martir al revoluției
– Tribunalul București confirmă dreptul copiilor de eroi-martir la indemnizație de 2020 lei/lună FĂRĂ condiția de a nu realiza alte venituri
– Guvernul schimbă legea revoluţionarilor printr-o ordonanţă de urgenţă. Răniţii fără invaliditate şi reţinuţii rămîn fără indemnizaţii. Cresc indemnizaţiile părinţilor de eroi-martiri. Apare o nouă tagmă – “luptători cu rol determinant”. Noiembriştii braşoveni vor trebui confirmaţi de SSRMLÎRC
– Comunicat SSRMLÎRC: Omiterea indemnizațiilor răniților fără grad de invaliditate și reținuților în OUG 95/2014 a fost o „regretabilă eroare”
– Nouă ordonanţă despre revoluţionari. Răniţii fără invaliditate şi reţinuţii primesc indemnizaţii
– Guvernul Grindeanu susține adoptarea fără schimbări a OUG 95/2014. Comisia pentru buget-finanțe a propus un amendament
– Curtea Constituțională respinge excepția de neconstituționalitate a OUG 95/2014. Dreptul la indemnizație reparatorie nu reprezintă un drept fundamental, legiuitorul are libera apreciere asupra instituirii unor astfel de beneficii și a stabilirii criteriilor de acordare
– Corpul de control al primului ministru despre indemnizațiile de revoluționar. Cea mai spectaculoasă creștere a numărului revoluționarilor indemnizați – în președinția lui Traian Băsescu
– Cheltuielile bugetare pentru diferite tagme beneficiare de legi speciale
– Participanții la greva minerilor din Valea Jiului, din 1977 și membrii familiilor acestora – incluși în legea revoluționarilor
– Asociaţia „17 Decembrie” Timişoara se adresează parlamentarilor în problema OUG 95/2014

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.