Președintele României, Klaus Iohanis, a emis în 25 iulie 2018 un decret prin care a aprobat alte 7 titluri de luptători în revoluție „cu rol determinant”. E vorba de persoane care au avut hotărîri judecătorești conform cărora li se cuvine acest titlu. Titlul de „luptător cu rol determinant” a fost introdus în legea nr. 341/2004 prin OUG 95/2014, ordonanță prin care s-a anulat dreptul la indemnizație a luptătorilor în revoluție „remarcați prin fapte deosebite”, dar se dă acestora posibilitatea de a cere noul titlu de „luptător cu rol determinant” prin care să obțină indemnizații. Redau anunțul făcut pe saitul Președinției României (linc): Citește în continuare „Încă 7 revoluționari cu rol determinant aprobați de Iohannis”
Lună: iulie 2018
Generalul Gușă a spus: Totul ia o turnură anticomunistă intolerabilă. Întreaga sală, militari și securiști, s-au ridicat în picioare, au aplaudat și ovaționat îndelung (video)
Fragment din documentarul „Complotul de fum” realizat de răposatul George Borcescu, difuzat la TVR în 1997, cu mărturia lui Traian Andronic despre o ședință desfășurată la M.Ap.N. în 24 decembrie 1989, unde erau prezenți și reprezentanți ai securității.
Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Generalul Gușă a spus: Totul ia o turnură anticomunistă intolerabilă. Întreaga sală, militari și securiști, s-au ridicat în picioare, au aplaudat și ovaționat îndelung (video)”
Televiziunea franceză La Cinq în decembrie 1989 despre România (video)
Pe vimeo am găsit o înregistrare despre care se spune că provine de la televiziunea franceză La Cinq, în care se relatează despre revoluția română. Cel care a încărcat (în 2012) înregistrarea pe vimeo are numele de utilizator vimeo „Revoutia Romana 1989”. Nu e precizată data exactă a emisiunii, dar se pomenește despre vizita lui Ceaușescu în Iran cu explicația „această dimineață”. Bănuiesc așadar că emisiunea e din 19 sau 20 decembrie 1989, Ceaușescu ajungînd în Iran în 18 decembrie pe la prînz și întorcîndu-se în 20 decembrie pe la ora 15 (linc).
Tălmăcire proprie (rog ajutor dacă sesizați greșeli la tălmăcire ori cuvinte care n-au fost deslușite bine; cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele): Citește în continuare „Televiziunea franceză La Cinq în decembrie 1989 despre România (video)”
Nicolae Militaru: Opriți măcelul! (video)
Intervenția generalului în rezervă Nicolae Militaru, care avea să devină în scurt timp ministru al apărării, la TVR în 22 decembrie 1989. Cu litere cursive între paranteze drepte, comentarii ale mele.
Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Nicolae Militaru: Opriți măcelul! (video)”
„Ceau, cinema”, festival de film la Timișoara cu filme inclusiv despre revoluție, despre perioada comunistă și din perioada comunistă
În perioada 19-22 iulie 2018 la Timișoara și în satul Gottlob va avea loc festivalul de filme „Ceau cinema” (linc), în al cărui program sînt cuprinse și filme despre revoluția din 1989. Va fi prezent la festival regizorul timișorean emigrat în Germania Andrei Ujică, ale cărui filme „Videogramele unei revoluţii” (linc cu filmul prezentat pe acest blog), „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu” (linc cu recenzia pe care am făcut-o la film pe acest blog) și „Out of the present” vor fi prezentate spectatorilor. Primele 2 filme le-am văzut și eu, sînt excelente și le recomand.
Alt film care pare legat de revoluție este „Porția de libertate” al timișorencei Daniela Rațiu, care figurează la categoria „filme bănățene”.
Alt regizor timișorean, Florin Iepan, este prezent la festival cu filme despre perioada comunistă: „Zece minute cu clasa muncitoare” și „Născuți la comandă – Decrețeii” (linc la un articol în care am inserat și filmul respectiv), dar și cu filmul „Odesa”.
Sînt și filme vechi din perioada comunistă, precum „Reconstituirea” de Lucian Pintilie, dar și filme apărute anul acesta.
În festival sînt prezente producții din România, Ungaria, Danemarca, Germania, Sîrbia, Ucraina, Rusia, Polonia, Slovacia, Bulgaria, Croația.
Iată programul complet al festivalului: Citește în continuare „„Ceau, cinema”, festival de film la Timișoara cu filme inclusiv despre revoluție, despre perioada comunistă și din perioada comunistă”
George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, decembrie 1997: „Pe 22 decembrie nu s-a întîmplat nici o lovitură de stat… Clanul Ceaușescu a fost trădat de capii armatei, securității și miliției. Trădarea acestora s-a întîmplat însă numai în ultimul moment, și nu a fost făcută de dragul revoluției… ci de teama acesteia… Acțiunea lor contrarevoluționară, cunoscută sub denumirea de diversiunea teroriștilor, a însemnat o baie de sînge” (video)
George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, răposat în decembrie 1998, a fost ales deputat PNȚCD în 1996. PNȚCD a ajuns atunci la putere în cadrul coaliției Convenția Democratică, împreună cu Partidul Democrat a lui Petre Roman. În decembrie 1997, la ședința parlamentară legată de aniversarea a 8 ani de la revoluție, George Șerban a ținut discursul pe care-l prezint mai jos.
Iulian Vlad, cuvîntare la sediul USLA, 24 decembrie 1989: Moartea celor din grupul Trosca s-a produs într-un accident de nedorit (video)
Filmare în care se vede cuvîntarea ținută de șeful securității ceaușiste, Iulian Vlad, la sediul USLA, în 24 decembrie 1989. Nu cu mult timp înainte fuseseră uciși cîțiva ofițeri USLA în fața sediului M.Ap.N. Iulian Vlad se referă și la moartea acestora, exprimînd părerea că nu e nimeni de vină.
Filmarea nu a făcut parte din emisiunea TVR din decembrie 1989 dar a fost inclusă în documentarul „Complotul de fum” realizat de George Borcescu (răposat în 2000) și prezentat de TVR în decembrie 1997.
Transcriere înregistrare: Citește în continuare „Iulian Vlad, cuvîntare la sediul USLA, 24 decembrie 1989: Moartea celor din grupul Trosca s-a produs într-un accident de nedorit (video)”
Cozi la ANAF pentru depunerea declarațiilor on-line

Avînd niște activități economice independente am și eu obligația (pînă la 16 iulie) să depun declarația 212 cu veniturile realizate în 2017 și estimate pentru 2018. Am încercat s-o depun on-line, că domnul ministru Teodorovici a făcut mare reclamă pentru acest sistem, dînsul fiind hotărît să modernizeze ANAFul. Se acordă și 5% reducere la impozite pentru cei care depun online și plătesc impozitele mai devreme (condiții care trebuie îndeplinite cumulativ). Domnul Teodorovici e cunoscut și pentru uimirea cu care a aflat că în trecut la ANAF se practica metoda „formularele online se depun la etajul 2” (linc), și că această expresie nu e o glumă, ci o realitate.
Am încercat și eu să-mi depun declarația online. Înregistrarea în spațiul virtual ANAF am izbutit-o, am completat formularul de declarație 212, dar cînd să o trimit îmi apare eroare. De 4 ori am încercat să trimit declarația, în 2 zile diferite, am consumat timp și nervi, dar saitul ANAF îmi trimitea mereu mesaje de eroare. Așa că m-am dus personal la sediul ANAF (noroc că locuiesc în capitala de județ) să rezolv problema, cu un stic pe care salvasem declarația completată.
Aici era un afiș că se oferă asistență pentru trimiterea declarațiilor online la mezanin, camera 03C. Iar în fața camerei respective era coada pe care o vedeți în imaginea alăturată. Colegi de suferință cu mine care nu izbutiseră să depună declarația online de acasă, cred că majoritatea tot cu 212 aveau probleme, că asta e la modă în perioada asta a anului. În camera respectivă puteai beneficia de un computer din partea casei de pe care să-ți depui declarația online și de sfaturi de la un angajat ANAF. Totul s-a isprăvit cu bine, am izbutit depunerea declarației, și am fost cuprins de un simțămînt de satisfacție de care nu aș fi avut parte dacă depunerea declarației ar fi fost ceva simplu. Citește în continuare „Cozi la ANAF pentru depunerea declarațiilor on-line”
Model de chemare în judecată a Casei de pensii pentru copii de eroi martiri ai revoluţiei cărora li se refuză indemnizaţia prevăzută de OUG 95/2014
Notă (actualizare 10 iulie 2018): Modelul cuprins în această cerere e orientativ. O juristă îmi atrage atenția că pot exista particularități în fiecare caz în parte, dacă persoanele în cauză au mai cerut sau nu indemnizație, cînd au formulat acea cerere și dacă au primit răspuns sau nu, dacă răspunsul a fost administrativ sau decizie de respingere, dacă au făcut contestație sau nu, dacă au primit răspuns la constestație deoarece numai într-un anumit termen te poți adresa instanței. Pentru o chemare în judecată adaptată situației concrete în care vă aflați, consultați un avocat.
Aşa cum am arătat deja pe acest blog (linc), în 19 martie 2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în problema dezlegării problemei de drept legată de indemnizaţia cuvenită copiilor de eroi martiri ai revoluţiei conform Legii 341/2004, modificată prin OUG 95/2014. Înalta Curte a confirmat interpretarea dată legii de „blogul lui Marius Mioc” conform căreia indemnizaţia respectivă, de 0,5 din salariul mediu, este necondiţionată (rămîne însă de stabilit: salariul mediu din ce an?, căci ulterior au apărut ordonanţe de urgenţă care au plafonat indemnizaţiile acordate prin legea 341/2004; după părerea mea ar trebui să fie salariul mediu din 2015, anul în care a intrat în vigoare OUG 95/2014). Totodată, a respins interpretarea dată de Casele de pensii, conform cărora indemnizaţia ar fi condiţionată de nerealizarea de venituri din motive neimputabile.
În 14 iunie 2018 Hotărîrea ÎCCJ a fost publicată în Monitorul Oficial (nr. 490) (linc). Din acest moment ea a devenit obligatorie pentru toate instanţele de judecată, conform art. 521 alin. 3 din Codul de Procedură civilă.
Deoarece un mare număr de copii de eroi martiri n-au primit indemnizaţia respectivă, fie pentru că Casele de pensii au refuzat să le-o dea, fie nici n-au cerut-o, descurajaţi anume de faptul că celor care au cerut-o li s-a respins cererea, am întocmit acum, în ajutorul acestora, un model de chemare în judecată a Casei de pensii pentru a o obliga să plătească această indemnizaţie prevăzută de lege. Ţinînd seama de hotărîrea recentă a ÎCCJ, cîştigarea proceselor ar trebui să fie foarte uşoară. Citește în continuare „Model de chemare în judecată a Casei de pensii pentru copii de eroi martiri ai revoluţiei cărora li se refuză indemnizaţia prevăzută de OUG 95/2014”
ANAF Timiș: Răniții din revoluție datorează CASS
Am pomenit pe acest blog despre OUG 88/2017 (linc) care prin art. I pct. 7 a schimbat art. 224 din legea asigurărilor de sănătate precizînd că persoanele prevăzute în art. 3 alin. 1 lit. b) din Legea 341/2004 (adică răniții din revoluție) beneficiază de asigurare fără plata contribuției.
Arătam în articolul Reforma fiscală micșorează veniturile majorității celor care primesc indemnizații de revoluționar. Schimbări la asigurările de sănătate pentru răniții din revoluție. Diletantismul saitului avocatnet.ro (linc), că respectiva ordonanță a determinat apariția a mai multor articole și emisiuni TV (avocatnet.ro, bzi.ro, Antena 3) în care se spunea mincinos că revoluționarii, în totalitate, ar fi scutiți de plata asigurărilor de sănătate, deși OUG 88/2017 face referire doar la răniți. Scriam însă în articol și despre răniți:
Neclară îmi este situația răniților în revoluție care au alte cîștiguri decît indemnizația de revoluționar. Ei „beneficiază de asigurare, fără plata contribuției”, dar beneficiază și de scutire de la plata contribuției? Înțeleg că dacă nu au nici un fel de venituri ori dacă singurul lor venit este indemnizația de revoluționar (care, zice legea 341/2004, nu e considerată venit), vor beneficia de asigurare medicală fără să plătească. Deasemeni, ei fiind prevăzuți la art. 224 alin. 1 din legea asigurărilor de sănătate, nu mai sînt prevăzuți la art. 224 alin. 2 din aceeași lege, printre cei care „au obligația să se asigure”. Dar dacă au alte venituri, nu li se poate totuși stabili obligație de plată? Adică obligație de asigurare nu există, beneficiază de asigurare și dacă nu plătesc, dar obligație de plată există totuși? Cam ăsta a fost mereu modul de interpretare a legilor cînd e vorba de drepturile revoluționarilor. Deocamdată lucrurile sînt prea proaspete ca să știu cum se va interpreta legea la ANAF.
Citește în continuare „ANAF Timiș: Răniții din revoluție datorează CASS”