Domnul Lucian Mîndruță, cunoscut realizator de emisiuni TV în trecut (avea la ProTV emisiunea „Profeții despre trecut” cu invitat Silviu Brucan, dizident comunist și fost membru CFSN), în prezent blogăr, este ateu. A declarat-o singur în 2016, pe saitul propriu, în articolul „De ce nu e nici o sfîrîială să fii ateu” (linc).
După eșecul referendumului legat de definirea în constituție a căsătoriei, domnul Mîndruță publică un alt articol pe saitul propriu – „6 idei laice pentru reforma morală a bisericii noastre” (linc). „Practicanți sau nu, credincioși sau nu, avem cu toți o biserică pe inventar. O plătim din banii noștri. Merită serviciul?”, sînt cuvintele cu care își începe domnul Mîndruță articolul.
N-am înțeles ce serviciu așteaptă de la biserică Lucian Mîndruță, de ce o consideră „a noastră” și crede că are o biserică pe inventar, cîtă vreme dînsul s-a autodeclarat ateu. Dar nevoia de reformare a bisericii pare să fi fost provocată domniei sale de recentul referendum, în care biserica a susținut ideea de definire a căsătoriei ca uniune între bărbat și femeie. „Ce e de făcut cu o biserică ce-a ajuns să îi asmută pe enoriașii ei fideli (iată, deja o minoritate) împotriva restului românilor?”, se întreabă domnul Mîndruță.
Ideea că a susține definirea căsătoriei ca unire dintre bărbat și femeie înseamnă asmuțirea enoriașilor împotriva restului societății am găsit-o răspîndită și în alte părți. Ziarul „Adevărul” numea acest referendum „referendumul urii” (linc), aceeași expresie fiind folosită de saituri precum hotnews (linc), contributors (linc), republica (linc), ebihoreanul (linc), ziare.com (linc), jurnaliștii (linc) și altele pe care nu le mai enumăr.
După părerea mea, în societatea românească nu există o „asmuțire” sau o „ură” între enoriași și restul românilor, așa cum cred Lucian Mîndruță și alți jurnaliști. Mai degrabă aș zice că anume cei care vorbesc despre „asmuțire” și „ură” încearcă să creeze în societatea românească asemenea manifestări.
Nu știu cît de minoritari sînt enoriașii. 21,1% dintre alegători au participat la vot (dintre care 91% au votat DA), dar asta nu înseamnă că majoritatea, care a lipsit, este împotriva propunerii de la referendum. La alegerile parlamentare din 2016 prezența la vot a fost de 39,4%. Față de această prezență, să o considerăm normală, scăderea de prezență a fost de 18,3%. Nu știu cît e efectul boicotului conștient și cît al dezinteresului rezultat din miza mică a referendumului, comparativ cu niște alegeri care stabilesc conducerea țării în viitorii 4 ani. Dar și în cazul boicotului conștient, nu cred că acesta înseamnă neapărat dezaprobarea propunerii supusă votului. Printre ideile principale ale campaniei pentru boicot au fost: 1. Referendumul este inutil, fiindcă Codul Civil deja definește căsătoria ca uniune dintre bărbat și femeie și 2. Referendumul este o diversiune a lui Dragnea și a PSD. Consider că au existat mulți enoriași care n-au participat la referendum din simplul motiv că n-au vrut ca participarea lor să fie interpretată ca un sprijin pentru actuala guvernare. Temerea nu e lipsită de temei. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a făcut o declarație (linc) – desigur politicianistă – în care sugera că numărul de participanți la referendum arată că partidului său e „foarte puternic”.
Biserica este „a poporului român” și „trebuie musai reformată” este ideea principală a domnului Mîndruță. Ca argument principal este folosit faptul că biserica primește subvenții de la stat.
Aici cred că e o greșeală. În primul rînd, să stabilim care biserică e a poporului român, că sînt mai multe biserici în România care primesc finanțare de la statul român. De pildă, biserica calvină maghiară din Ardeal, care primește subvenții de la bugetul României, e a poporului român? După părerea mea, fiecare biserică în parte (că sînt mai multe) aparține doar enoriașilor ei, nicidecum „poporului”. Și numai enoriașii au drept să hotărască cît și cum trebuie reformată biserica și ce principii trebuie să propăvăduiască aceasta în societate.
Mîndruță nu e de acord cu această părere și anunță un plan de acțiune: „Începem cu un audit. Cîți angajați, ce salarii, cîți credincioși mai deservește? Cîte biserici sînt, de fapt, sedii formale, lipsite de public? Cîte performează? (…) neapărat un sondaj de calitate a serviciului. Care e satisfacția cetățeanului față de acest serviciu public?”. Nu știu de ce ateul Mîndruță se crede îndreptățit să facă audit despre performanțele bisericii. Dînsul nu este satisfăcut despre prestația bisericii, dar dacă e ateu, cum s-a autodeclarat, de ce ar trebui biserica să îi satisfacă pretențiile? De ce ar dori un ateu ca biserica să fie performantă?
Situația actuală este că doar cam 60% din lefurile preoților sînt subvenționate de stat (linc). Restul se finanțează din venituri proprii, cum ar fi donații, taxe de la nunți, botezuri, înmormîntări. O biserică care e doar un sediu formal, lipsit de public, e o biserică care, în condițiile actuale, nu poate finanța salariul preotului.
În calitate de plătitor de impozite, domnul Mîndruță ar fi îndreptățit să ceară oprirea finanțării de la stat pentru culte. Înțeleg nemulțumirea ateilor față de faptul că Statul cheltuie bani pentru biserici. Această nemulțumire e tot atît de îndreptățită ca și nemulțumirea celor care nu-s interesați de fotbal față de construirea unor stadioane din bani publici, a celor nepasionați de teatru față de subvenționarea unor teatre de la buget, a celor care n-au mașină personală față de cheltuirea banilor publici pentru autostrăzi, a celor care n-au copii și nici n-au de gînd să facă față de subvenționarea școlilor. Nu există proiect public care să fie considerat necesar de 100% dintre plătitorii de impozite. Contractul social implicit între membrii societății democratice spune că plătitorii de impozite acceptă finanțarea din bani publici a unor proiecte care nu-i interesează în ideea că vor fi finanțate și proiecte de care sînt interesați. Nimeni nu obține 100% ce vrea, dar dacă se dorește o armonie în societate se încearcă armonizarea intereselor diferite, astfel încît să nu existe grupuri care să se simtă excluse. O mare parte din bugetul statului e formată din impozite plătite de credincioși. Cînd statul subvenționează biserici, se poate considera că întoarce o parte din bani contribuabililor credincioși.
Ideea opririi finanțării de către stat a bisericii este un subiect legitim de discuție, dar prezentarea subvențiilor către biserică ca find o problemă majoră a bugetului de stat este manipulare. În 2017 bugetul secretariatului pentru culte a fost de 417 milioane lei (linc), care include subvențiile pentru toate cultele recunoscute legal, susținerea parohiilor românești din străinătate cît și cheltuielile proprii ale instituției. Bugetul consolidat al statului a fost în 2017 de 251,8 miliarde lei (linc). Adică, finanțarea cultelor a costat 0,16% din buget. Spre comparație, Agerpres anunța că în același an 2017 pentru sănătate erau prevăzute 37,4 miliarde lei de la buget (linc), adică de vreo 90 de ori mai mult decît pentru biserici.
Interesant este că domnul Mîndruță NU cere oprirea finanțării bisericii de la bugetul statului. „Dacă e nevoie de ele” (de biserici) dînsul explică că „în mod clar nu” trebuie oprită finanțarea. Adică, dacă auditul acela pe care-l propune stabilește că există destui contribuabili care vor biserică, e în regulă ca statul să susțină financiar aceasta. Dar pune condiția ca statul să controleze strict biserica, și nu e vorba aici de cheltuirea banilor alocați ci de ideile propăvăduite. E exact ce se întîmpla în perioada comunistă (căci și comuniștii alocau bisericilor bani de la stat). Domnul Mîndruță dorește de fapt o biserică creștină cu numele dar care să fie golită de creștinism. Pe ateul Mîndruță nu-l deranjează dacă se dau niște bani de la stat pentru biserică, cîtă vreme în schimbul acestor bani popii pot fi convinși să nu mai propăvăduiască principiile Bibliei, cum ar fi ideea că doar uniunea dintre bărbat și femeie poate fi numită căsătorie.
Sprijinul financiar al statului pentru biserică, cu care domnul Mîndruță e de acord condiționat, e de tipul „dau cu o mînă și iau cu două”. „Taxarea bisericii. Taxe pe proprietăți și pe activități economice. Taxe pe salarii. Taxe pe venituri, inclusiv veniturile de la nunți și botezuri. Case de marcat și chitanțe. Și controale ANAF”, cere domnia sa. Aici e și o dezinformare – se prezintă ca o dorință „taxe pe salarii”, cînd de fapt biserica totdeauna a plătit taxe pe salarii. Se întreține mitul că biserica nu plătește impozite. În fapt, biserica are statut fiscal asemănător cu al ONG-urilor laice – nu plătește impozite pe veniturile din cotizațiile membrilor și pe venituri care finanțează propria activitate. Mai are scutire de impozit pe clădirea propriu-zisă a bisericii în care se desfășoară activitatea religioasă, dar pe alte clădiri în proprietate plătește impozite.
Asemănător cu biserica, nici Fundația Soros sau Asociația „Accept” nu au de plătit impozit pe donațiile primite ori pe cotizațiile membrilor. Dar dacă banii primiți sînt folosiți la angajarea unor persoane cărora li se plătește leafă, la leafa respectivă se plătesc impozit și contribuții sociale conform condițiilor generale din codul fiscal, atît de ONG-urile laice cît și de biserică.
„Denunțarea publică de către biserică a Mișcării Legionare și a celei neo-legionare de azi”, mai cere domnul Mîndruță, insinuînd, complet neadevărat, că ar fi o mare problemă a bisericii apologia legionarismului. În fapt, un număr foarte mic dintre preoții români de azi laudă Mișcarea Legionară.
În final, Lucian Mîndruță își exprimă dorința ca biserica să devină „reper moral al societății”. De ce oare vrea un ateu ca biserica să fie un reper moral?
Deși ateu, domnul Mîndruță nu e lipsit de religie. Religia sa este Statul, și ANAF este Dumnezeul său. Nu acceptă ca oamenii să se organizeze independent de Stat, vrea ca Statul să controleze totul. Cei 0,16% din buget pe care statul îi dă bisericii sînt doar un pretext pentru impunerea controlului statului.
Mai citește:
– Propaganda antibisericească, aproape la fel de mincinoasă ca şi propaganda împotriva revoluţiei din 1989!
– S-a găsit vinovatul pentru violul în grup din Vaslui: e patriarhul Daniel
– Constatările CNSAS despre mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu
