Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Revista „Time” din 8 ianuarie 1990 compară căderea lui Ceaușescu cu cea a lui Noriega în Panama. „În timp ce sovieticii nu făceau nimic în România, SUA își încălca angajamentele din fața Organizației Statelor Americane de a nu invada un vecin” octombrie 29, 2018


Una dintre cele mai cunoscute reviste de politică internațională din lumea apuseană, „Time”, a publicat în 8 ianuarie 1990 articolul lui Otto Friedrich „Cînd tiranii cad”, în care e comparată răsturnarea lui Ceaușescu în România și a lui Manuel Noriega, în Panama. În afară de faptul că amîndoi sînt niște tirani, revista găsește că nu prea există asemănări între cele 2 cazuri. Românul Ceaușescu a fost răsturnat de propriul popor, în timp ce Noriega, de o oaste străină. În timp ce sovieticii nu s-au amestecat în România, americanii și-au încălcat angajamentele internaționale și au intervenit brutal pentru înlăturarea lui Noriega – sînt diferențe între cele 2 cazuri observate de revista „Time”. Articolul era „cover story”, adică articol principal pentru respectivul număr de revistă.

De remarcat că mai apoi, în cadrul campaniei de falsificare a istoriei, s-a pretins că evenimentele din România și Panama au fost legate între ele, existînd o înțelegere sovieto-americană ca fiecare țară să intervină în zona ei de influență. Adică exact contrariul a ce se afirmă în acest articol din „Time”.

Redau articolul pentru cititori, în tălmăcire proprie.

Cînd tiranii cad
de Otto Friedrich

Imaginile care-ți zăbovesc în minte sînt cele ale trupurilor despuiate zăcînd pe pămînt, în rînduri, multe avînd gleznele legate cu sîrmă ghimpată. Unul este al unui băiat de vreo 3 ani, prea tînăr să fie un luptător pentru libertate, prea tînăr ca să fie un rebel, prea tînăr ca să zacă dezgolit în zăpadă; altul este un prunc de 7 luni stînd pe pieptul mamei sale care avea burta despicată. Dar săptămîna trecută în România nu a fost doar un măcel al nevinovaților. După cîteva zile a venit o altă imagine de neuitat: dictatorul răsturnat Nicolae Ceaușescu, ucis de un pluton de execuție, cu o baltă de sînge sub cap.

Pînă acum, procesul de schimbare din lume își urma calea aproape incredibil de pașnic. Exceptînd China, unde primăvara militarii au secerat studenții care manifestau pentru democrație în Piața Tiananmen, națiune după națiune a văzut mulțimi mărșăluind pașnic pe străzi și guverne cedînd pașnic, chiar dacă cu neplăcere. Vrem libertate!, au strigat mulțimile în Varșovia, Budapesta, Berlinul de Est, Sofia, Praga. Unul cîte unul, conducătorii contestați ai fostelor țări supuse URSS, abandonați de Moscova, au făgăduit alegeri libere și apoi au devenit, mai mult sau mai puțin, nesemnificativi (politic). Zidul Berlinului s-a prăbușit. Războiul rece s-a sfîrșit. Și chiar săptămîna trecută istoria a fost iar rescrisă cînd fostul reformist al Cehoslovaciei, Alexander Dubcek, a cărui încercare de a clădi „socialismul cu față umană” a fost zdrobită în 1968 de tancurile sovietice, a revenit din uitare în calitate de șef al parlamentului național. Puțin după asta, Vaclav Havel, dramaturgul deseori întemnițat, a fost ales președinte. A fost ca și cînd străvechile reguli ale conflictelor politice au fost suspendate, iar lupul va sta alături de miel și leopardul alături de copil. Asta pînă la perioada de Crăciun din România, cu mii de morți, cea mai mare vărsare de sînge din Europa după răscoala ungară din 1956.

Printr-o ironie mai degrabă neplăcută, SUA a fost și ea amestecată într-o vărsare de sînge. O ironie neplăcută deoarece, în timp ce sovieticii stăteau și nu făceau nimic în România, SUA își încălca angajamentele luate prin statutul Organizației Statelor Americane de a nu invada un vecin. Desigur, în multe privințe, înlăturarea generalului Manuel Noriega din Panama a avut puține în comun cu răsturnarea lui Nicolae Ceaușescu. Românul a fost îndepărtat de la putere de propriul său popor, panamezul de o oștire străină. Românul a fugit și a fost prins. Panamezul și-a găsit refugiu la ambasada Vaticanului din Panama și încă poate să scape de pedeapsă. Ceea ce au în comun cele 2 evenimente este simplul fapt că au scăpat lumea de doi dictatori.

Comparînd tiranii, Ceaușescu a fost în mod sigur mai crud, mai sistematic și mai mînjit de sînge decît Noriega, care părea un dictator de mîna a doua. Totuși, asemănările sînt izbitoare. Ca mulți de felul lor, amîndoi s-au pretins reformatori, Ceaușescu ca un conducător independent de Moscova, Noriega ca un naționalist panamez. SUA i-a folosit pe amîndoi cînd i-au slujit anumite scopuri. Richard Nixon a considerat binevenit ajutorul lui Ceaușescu în negocierea primei deschideri cu China; sub Ronald Reagan, CIA a căutat ajutorul lui Noriega în susținerea contrașilor nicaraguani [rezistența armată împotriva guvernului sandinist din Nicaragua, de orientare socialistă]. Dar cei 24 de ani de dictatură drastică a lui Ceaușescu și cei 6 ani ai lui Noriega, amîndouă cazurile au dovedit încă o dată valabilitatea teoriei lordului Acton că puterea corupe și puterea absolută corupe absolut.

Amîndoi au devenit beți de înfumurare. Ceaușescu s-a pretins „geniul Carpaților”, și-a pus chipul pe afișe împrăștiate în întreaga țară și a publicat 30 de volume din cuvîntările sale. Una din ultimele acțiuni politice ale lui Noriega a fost să-și atribuie titlul de „liderul maxim”. Amîndoi își urmau toanele. Ceaușescu a făcut-o pe nevastă-sa adjunctul său, și aceasta nu doar că se îmbrăca în blănuri și giuvaeruri dar folosea poliția pentru a iscodi viața amoroasă a propriei fiice majore. Conform investigatorilor armatei americane, Noriega pratica o religie mistică, santeria, și purta chiloți roșii pentru a se feri de duhurile rele.

Amîndoi au fost acuzați că au furat sute de milioane de dolari pe care i-au ascuns în afara țării în timp ce sărăceau poporul. Amîndoi au creat servicii secrete care să le respecte poruncile și și-au suprimat oponenții fără milă. Amîndoi par să fi ajuns la iluzia finală a dictatorilor corupți, fantasma megalomană că ei dețin țara ca pe o proprietate particulară și că poporul le admiră puterea. Sic semper tyrannis. [Așa trece vremea tiranilor – latină]

În ciuda protestelor împotriva invaziei din Panama și problemelor juridice legate de justificarea americană, e greu să-i atribui regimului Noriega legitimitate reală. În afara presupuselor sale încălcări ale legii, de la trafic de droguri la omoruri, el pur și simplu a anulat ultimele alegeri din primăvara trecută, după ce acestea îi erau nefavorabile, și a condus apoi prin forță. Au existat deasemeni critici internaționale și cu privire la procesul tainic și execuția grăbită a lui Ceaușescu. Dar în amîndouă cazurile, chestiunile juridice au fost depășite de nevoia politică – și pentru amîndouă țările trebuie să fie mai bine în noul an. Dacă, aceasta e problema, se dovedesc a fi capabile de sarcina lungă și dureroasă a reconstruirii dărîmăturilor pe care cei doi dictatori le-au lăsat în urmă.

Comentariul redacției: Cînd anul 1989 se sfîrșește, schimbările pașnice lasă loc violenței; în Panama, SUA înlătură un dictator; în România, poporul răstoarnă altul.

Mai citește alte articole din presa străină despre revoluție la pagina Mass-media străină în 1989.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.