Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Procesul memorandului (13). Discuții despre legitimitatea juraților și despre limba care să fie folosită la proces noiembrie 29, 2018


Cu privire la Procesul memorandului, am mai publicat pe acest blog multe articole, cu extrase din ziarele vremii.
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”
– Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor”
– Procesul memorandului (12). Ungaria – revistă în limba română care făcea apologia statului maghiar milenar. „Își primi tot martirul leafa sa regulat”

Continui acum relatări despre proces cu extrase din ziarul sibian „Tribuna” din 28 aprilie (10 mai stil nou) 1894. Ni se povestesc hărțuirile la care erau supuși acuzații pe străzile Clujului și în legătură cu care trimiseseră o telegramă ministrului de interne ungar. (more…)

 

Membrii vechi ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române contestă numirea noilor membri de către Klaus Iohannis noiembrie 26, 2018


Pe portalul revoluției (linc) a apărut o petiție trimisă Administrației Prezidențiale de către membrii vechi ai Colegiului Institutului Revoluției, prin care este contestată numirea, de către președintele Klaus Iohannis, a celor 6 noi membri din acest colegiu, invocîndu-se nulitatea absolută  Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018. După cum am mai scris, președintele Iohannis a numit 6 persoane în conducerea Institutului Revoluției (linc), și anume pe Ion Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea și Dan Voinea, în locul a 6 membri ai Colegiului Național al acestei instituții care au răposat între timp ori și-au dat demisia.

Redau această petiție, înregistrată cu nr 8271 din 31 octombrie 2018 la Administrația Prezidențială.

Domnului Klaus Werner IOHANNIS, Președintele României,
Administrației prezidențiale

Noi, Petrică Dorin BALINT, Emilian Vasile CUTEAN, Emil (Cico) DUMITRESCU, Cazimir Benedict IONESCU, Eugenia IORGA, Mihail ISPAS, Dumitru MAZILU, Alexandru MIRONOV, Gheorghe PASTOR, Romeo RAICU, Petre ROMAN, Ioan SAVU, Adrian SANDA, Răzvan Emil THEODORESCU, Dan TOADER, Dorel VIȘAN, Valentin VOICILĂ, Gelu Voican VOICULESCU, membri cu mandat permanent și neretribuiți ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 – IRRD, vă prezentăm mai jos motivele de nulitate absolută ale Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018, privind completarea colegiului național, prin ocuparea locurilor vacante, publicat în Monitorul Oficial parte I nr. 871 din 15 oct.: (more…)

 

„Luptătorul Bănățean” lansează, sub anonimat, chemarea: „Fără milă!” noiembrie 22, 2018


„Luptătorul Bănățean” (numele luat după căderea lui Ceaușescu de fostul ziar comunist timișorean „Drapelul Roșu”; era de fapt o revenire la numele din perioada stalinistă; acum ziarul respectiv are denumirea „Renașterea Bănățeană”) din 24 decembrie 1989 – al treilea număr al ziarului de după căderea lui Ceaușescu, publica numai articole nesemnate. Ziariștilor de acolo fie le era rușine de ceea ce făcuseră în vremea ceaușistă (la Timișoara rușinea era mai mare decît în alte părți), fie încă nu îndrăzneau să semneze articolele în care combăteau vehement fosta dictatură, că nu erau siguri cum vor evolua lucrurile. La acea vreme încă se trăgea pe străzile Timișoarei, în cadrul așa-zisei lupte cu teroriștii. Printre articolele din acest ziar se află și unul intitulat „Fără milă!”, care anume la „teroriști” se referă. Să-l savurăm!

Fără milă!

Așternem încet pe hîrtie primele slove cu lumină și adevăr. Ieșirea din dogme, din închisoarea sintagmelor superuzate se face cu dificultate. Vom izbuti și aici, pentru că forța cugetului, vibrația conștiinței sînt mai puternice decît gălușca prostiei… (more…)

 

Decretul de instituire a stării de necesitate, citit la TVR în 22 decembrie 1989: Se interzice circulația în grupuri mai mari de 5 persoane, precum și după ora 23 (video) noiembrie 19, 2018


TVR a pus pe youtube fragmentul din emisiunea sa din 22 decembrie 1989 în care George Marinescu anunță instituirea stării de necesitate. După aceea vorbește și despre moartea ministrului apărării naționale, Vasile Milea. Redau acest fragment și pentru cititorii mei.

Transcriere înregistrare: (more…)

 

Generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara, face apel către populație noiembrie 15, 2018


În „Luptătorul Bănățean” din 28 decembrie 1989 apare articolul „Armata e cu noi” iscălit de generalul Gheorghe Popescu, proaspăt numit la comanda garnizoanei Timișoara. Gheorghe Popescu era din lotul de generali reactivați de către noul ministru Nicolae Militaru. De precizat că după numirea lui Gheorghe Popescu în funcția de comandant al garnizoanei n-au mai fost morți în luptele cu „teroriștii” din oraș (Coca Ioachim, angajat civil la o unitate militară, care s-a sinucis în 30 decembrie, nu cred că poate fi considerat mort al revoluției).

Armata e cu noi!

Din partea comandantului garnizoanei, general maior Gheorghe Popescu (more…)

 

Fostul senator Laurențiu Coca numit secretar de stat la SSRMLÎRC noiembrie 13, 2018


Prin decizia nr 288/2018 a doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă, publicată în Monitorul Oficial din 12 noiembrie 2018, fostul senator PSD Laurențiu Coca a fost numit secretar de stat la SSRMLÎRC (linc). (more…)

 

Oliviu Tocaciu explică la TVR treaba cu teroriștii: „Cei care nu se vor preda pînă la ora 17,00 în cursul zilei de joi vor fi judecați de tribunalele militare excepționale, după o procedură sumară, de excepție, pedeapsa aplicată fiind pedeapsa capitală (…) Pînă acum s-au înregistrat cîteva cazuri de predare voluntară” noiembrie 12, 2018


„Luptătorul Bănățean” din 28 decembrie 1989 redă cele rostite la TVR de către Oliviu Tocaciu, membru al CFSN, referitor la teroriști. Tocaciu dă o definiție a „teroristului” și explică comunicatul-ultimatum al CFSN care cerea ca toți teroriștii să se predea pînă în 28 decembrie 1989 ora 17 (deci nici vorbă de încetarea activităților „teroriste” odată cu executarea soților Ceaușescu), anunțînd că cei care se vor preda vor beneficia de clemență, iar ceilalți vor fi pedepsiți cu moartea. Deasemeni, mai anunță că există cazuri de teroriști care s-au predat voluntar. Redau acest articol pentru cititorii mei.

Precizări făcute la Televiziune de avocatul Oliviu Tocaciu, membru al Consiliului Frontului Salvării Naționale

Mai înainte de a face precizările cu privire la terorist, la actele de terorism, se impune a preciza că în țara noastră Codul penal, cu excepția dispozițiilor expres abrogate prin Decretul recent publicat, este și rămîne în vigoare, pînă la adoptarea unui nou cod penal. Ca atare, săvîrșirea infracțiunilor prevăzute de Codul penal atrage răspunderi penale pentru cei care le săvîrșesc și care vor fi judecați ținînd seama de faptele săvîrșite. Dată fiind starea excepțională în care ne găsim prin continuarea împotrivirii elementelor teroriste la cuceririle pe care le-am realizat, a fost necesară emiterea acelui Comunicat și ultimatum care dă posibilitatea ca elementele teroriste să se predea pentru a se curma astfel vărsarea de sînge în continuare. Înainte de toate trebuie să precizez ce se înțelege prin terorist. Menționez că toate prevederile legale care vor veni în completarea Comunicatului-ultimatum vor fi la rîndul lor publicate pentru a nu exista nici o neînțelegere.

Este declarat terorist și declarată ca atare persoana care poartă asupra sa armă de foc sau armă albă, muniție, explozivi sau orice alt mijloc de distrugere ori aparatură de emisie-recepție și care, folosindu-se de astfel de mijloace, luptă cu ele împotriva Frontului Salvării Naționale și a cuceririlor României libere.

De asemenea, este considerat terorist și declarată ca atare persoana care răspîndește sau publică zvonuri sau informații exagerate sau tendențioase cu privire la situația excepțională cu scopul derutării populației civile și creării stării de panică, ori în scop de diversiune.

În fine, tot terorist va fi considerată și declarată ca atare persoana care ține legătura cu teroriștii sau favorizează actele de terorism. (more…)

 

A murit Mihai Ispas, fost membru al CFSN noiembrie 9, 2018


Mihai Ispas, una din persoanele aflate pe lista inițială a CFSN anunțată de Ion Iliescu la TVR în 22 decembrie 1989 (linc), a murit azi, la vîrsta de 54 de ani, anunță saitul Federației Române de Rubgy (linc). În decembrie 1989 Mihai Ispas era taximetrist și a jucat rol de șofer a lui Ion Iliescu în acele zile, motiv pentru care a fost poreclit de presă „umbra lui Ion Iliescu”. (more…)

 

Noi cărți ale mele, epuizate în librării, disponibile în format electronic noiembrie 8, 2018


Actualizare 28 aprilie 2019: Schimbat adresa de e-mail la care se trimite comanda

Anunțam în luna septembrie (linc) că pun la dispoziția celor interesați cărțile mele în format electronic, așa cum le-am pregătit pentru tipar. La vremea aceea nu aveam la dispoziție cărți ale mele mai vechi, pe care le salvasem doar pe dischete de 1,4 MB pentru care nu mai am computer care să le citească.

Între timp, am izbutit să recuperez fișierele și pot pune acum la dispoziția cititorilor și alte cărți în format electronic, care nu se mai găsesc în librării. Cărțile le am în format Word for Windows. S-ar putea ca să existe mici diferențe între varianta care o am și cea care a fost tipărită, căci am mai adăugat schimbări de ultim moment în tipografie. Deasemeni fișerele nu conțin fotografii și documente scanate care au fost adăugate în carte.

Costul trimiterii prin e-mail al textului unei cărți este 20 lei/carte. Procedura pentru a primi cărți ale mele prin e-mail este următoarea:

  1. Mergeți la o agenție CEC Bank și depuneți în contul RO18CECETM0102RON0020002 deschis pe numele Mioc Marius Remus la CEC Bank sucursala Timișoara banii pentru cărțile pe care vreți să le comandați (sau faceți ordin de plată pe acel cont). Scrieți la explicație „plată carte”.
  2. Trimiteți un mesaj la mioc.marius@gmail.com în care precizați că ați plătit banii și spuneți textul căror cărți doriți să-l primiți și adresa de poștă electronică la care vreți să primiți cărțile. Dacă sînt cărți disponibile și în format pdf, precizați dacă doriți formatul Word, altfel presupun că preferați formatul pdf care e mai aproape de forma finală a cărții tipărite.
  3. După ce am confirmarea faptului că mi-au intrat banii, vă voi trimite un mesaj electronic la adresa indicată de dumneavoastră, avînd atașate fișiere cu cărțile comandate, în format Word for Windows sau – dacă e disponibil – pdf. Nu aveți dreptul să redistribuiți fișierul primit.

(more…)