Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

SSRMLÎRC discută „probitatea etică” a procurorului general Augustin Lazăr de a se ocupa de „dosarul revoluției” aprilie 15, 2019


În contextul trimiterii în judecată a „dosarului revoluției”, pe saitul Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC) a apărut un comunicat (linc) iscălit de domnul secretar de stat Laurențiu Florian Coca (fost senator PSD 2008-2016) în care, citîndu-se concluzia unor organizații neguvernamentale nenominalizate, se contestă „probitatea etică” a procurorului general Augustin Lazăr pentru a se ocupa de acest dosar. În comunicat se arată că SSRMLÎRC a primit „numeroase solicitări de a-și exprima oficial poziția” în „cazul Lazăr”. Dintre cei care au trimis aceste numeroase solicitări sînt amintite 2 persoane, respectiv profesorul Man Nistor din Tîrgu Mureș și Octav Bjoza, subsecretar de stat la SSRMLÎRC și președinte al asociației foștilor deținuți politici. Este de menționat că a existat o cerere de destituire a lui Augustin Lazăr și de la Teodor Mărieș (linc), președintele asociației „21 Decembrie 1989” din București, dar aceasta nu este menționată în comunicatul SSRMLÎRC. În comunicat se mai amintește că s-au mai primit mesaje de la membri ai Colegiului Consultativ al Revoluționarilor (persoanele din acest colegiu au fost numite prin ordin al secretarului de stat Laurențiu Coca în 13 februarie 2019 – linc), dar formularea este ambiguă, nu este limpede dacă acele mesaje se referă la Augustin Lazăr și dosarul revoluției ori la scopurile generale ale SSRMLÎRC. În final se face un apel „la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr” și se dau recomandări Societății Timișoara. Redau în continuare, în întregime, comunicatul respectiv:

Comunicat

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 a primit numeroase solicitări de a-și exprima oficial poziția în privința implicării tuturor categoriilor de luptători anticomuniști în „Cazul Lazăr” și să înceapă de urgență medierea posibilului conflict grav între aceștia.

Reprezentanți ai mișcării revoluționare și ai asociațiilor foștilor deținuți politici au publicat o scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Iohannis, prin care cer revolcarea procurorului general Augustin Lazăr. Profesorul Man Nistor, din Tîrgu Mureș, luptător cu rol determinant în Revoluția Română, fost deținut politic, vicepreședinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, își exprimă, alături de ceilalți semnatari, indignarea că în funcția de procuror general se află persoana care a condus Comisia de eliberări condiționate de la Penitenciarul Aiud în anii 1986-1989 (structură de represiune și teroare politică), funcție din care a refuzat eliberarea luptătorului anticomunist Iulius Filip, încălcîndu-se astfel demnitatea, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, atît înainte de Revoluția Română cît și în prezent. Subsecretarul de stat al SSRML Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România a solicitat public, de asemenea, demisia de onoare a dlui Augustin Lazăr.

Ministerul Public a anunțat, de dată recentă, trimiterea către instanță a dosarului „istoric” al Revoluției, iar procurorul general Augustin Lazăr a fost distins cu premiul „Speranța” al Societății Timișoara pe anul 2018 pentru „finalizarea” dosarului. Asociația 15 noiembrie 1987, susținută de revoluționari și urmași ai eroilor-martiri din Brașov și alte orașe-martir, au cerut retragerea premiului, făcînd apel la memoria colectivă privind lupta timișorenilor în particular și a revoluționarilor din toată țara pentru lustrație. Deși în comunicatul Parchetului Militar nu există explicit interpretarea că în decembrie 1989 ar fi fost o lovitură de stat, mass media a început o campanie virulentă în acest sens. Revoluționari din mai multe localități au ieșit în stradă pentru a-și manifesta îngrijorarea în legătură cu această denaturare a istoriei recente. Lideri ai luptătorilor din toate categoriile și-au expus punctul de vedere că „dosarele istorice” (ale Revoltelor Anticomuniste, al Revoluției, al Mineriadei ș.a.) au fost folosite adeseori în ultimele trei decenii pentru manipularea atenției și opiniei publice, considerînd că procurorul general al României, de asemenea, s-a folosit de această problemă gravă pentru a schimba agenda presei în beneficiul imaginii proprii. Concluzia la care au ajuns organizațiile neguvernamentale este că procurorul general Augustin Lazăr nu avea probitatea etică necesară pentru a se ocupa de dosarul revoluției.

Avînd în vedere mesajele transmise și de către membri ai Colegiului Consultativ al Revoluționarilor (din care fac parte, ca beneficiari ai Legii 341/2004, și noiembriști, și urmași de eroi-martiri), vă aducem la cunoștiință următoarele: Secretariatul de Stat, conform funcțiilor și atribuțiilor specifice stabilite prin lege ale acestuia, sprijină activitatea organizațiilor revoluționarilor din decmebrie 1989, a luptătorilor în rezistența anticomunistă, precum și a persoanelor care și-au jertfit viața sau au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987 și Valea Jiului – Lupeni august 1977, pentru a contribui la consolidarea democrației și a statului de drept, pentru respectarea Constituției României, care consacră și principiile Revoluției Române din Decembrie 1989, înfăptuite de întreg poporul român. SSRML este o instituție pentru revoluționari și luptători anticomuniști, reprezentînd Guvernul României în slujba acestora. În consecință, sîntem alături de ei în demersurile de apărare ale celor mai înalte valori ale românilor, pentru care s-au jertfit Eroii noștri și Sfinții închisorilor. Facem apel, deci, la organele abilitate în vederea cercetării faptelor procurorului Augustin Lazăr să urgenteze demersurile ce se impun, asigurîndu-le de întreaga noastră disponibilitate. Ne adresăm totodată, și noi, Societății Timișoara pentru a-i transmite recomandarea de a-și reconsidera aprecierea în privința acordării distincției menționate.

Secretar de stat
Laurențiu-Florian Coca

Mai citește:
– Fostul senator Laurențiu Coca numit secretar de stat la SSRMLÎRC
– Un prim comunicat al noului secretar de stat la SSRMLÎRC

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.