Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în „dosarul revoluției” (2). Considerații generale. Contextul intern și internațional mai 13, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din „dosarul revoluției” cu prezentarea contextului intern și internațional în care s-a desfășurat revoluția, în viziunea procurorilor. Primul episod din acest rechizitoriu, deja prezentat: Inculpații, suspecții și obiectul cauzei (linc).

Remarc că se citează copios din raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Amintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara. Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

La „obiectul cauzei” (linc) Parchetul a precizat că cercetările au vizat perioada 16-31 decembrie 1989. După părerea mea, diversiunea legată de revoluție nu s-a oprit în 31 decembrie 1989 ci a continuat. Inițierea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din această diversiune. Această convingere m-a determinat să inițiez boicotarea activității acelei comisii. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele. Mai apoi diversiunea a continuat prin campaniile de presă pretinse pentru „adevărul revoluției” duse de „Jurnalul Național” (am scris o carte întreagă pe acest subiect) și de „Adevărul”, ori prin cărțile lui Alex Mihai Stoenescu (găsiți, la pagina Analize despre revoluția din 1989 – linc, mai multe articole pe acest subiect). Trimiterea în judecată a unora dintre vinovații de crimele din 1989, mai ales a generalilor Stănculescu și Chițac, a fost unul din motivele activizării campaniei de diversiuni despre revoluție (cum de altfel, începerea diversiunii în 22 decembrie 1989 e legată tot de dorința celor vinovați de a evita răspunderea penală). E complet greșit să se creadă că diversiunea a fost doar la TVR, iar în 31 decembrie 1989 cei care aveau de ascuns crimele revoluției s-au oprit brusc din activitatea diversionistă. Îl citez pe conducătorul revoluției arădene, Valentin Voicilă: „Diversiunea din România a început în data de 22 şi nu s-a terminat nici astăzi” (linc).

Un alt aspect pe care-l remarc este folosirea de către Parchet a prezumției de sinceritate atunci cînd se citează din declarații ale lui Nicolae Ceaușescu ori din rapoarte ale securității. Această prezumție este după părerea mea greșită, minciuna fiind o a doua natură a șefilor regimului comunist. Dacă Nicolae Ceaușescu vorbea despre agenturili străine asta nu înseamnă că el credea sincer acest lucru, ci că aceasta era varianta pe care a considerat necesar să o înfățișeze pentru a obține sprijin. Asemănător, vedem azi politicieni acuzîndu-și adversarii că sînt fie în slujba lui George Soros, fie în slujba lui Putin, dar, chiar și în cazurile în care afirmațiile respective se fac cu vehemență, ele nu sînt decît dovadă că asta au considerat folositor să spună politicienii respectivi, fără a dovedi nimic despre convingerile lăuntrice ale respectivilor politicieni.

Pentru a deduce convingerile lăuntrice ale personajelor trebuie urmărite nu vorbele ci faptele, iar în justificarea faptelor nu neapărat explicațiile date de făptași sînt cele adevărate. Spre exemplu, este un fapt că în 17 decembrie 1989 Ceaușescu a poruncit interzicerea intrării turiștilor străini în țară, dar asta nu înseamnă că el credea ce spusese, că asemenea turiști sînt „agenți de spionaj”. E vorba pur și simplu de dorința ca evenimentele începute să nu fie cunoscute peste hotare (Ministerul de Externe al RSR instruia ambasadorii români de pretutindeni: „În cazul în care veţi fi întrebat (repetăm: numai în cazul în care veţi fi întrebat) în legătură cu aşa-zisele evenimente de la Timişoara, răspundeţi cu toată claritatea că nu aveţi cunoştiinţă despre aşa ceva” – linc), iar Ceaușescu își dădea seama că niște turiști străini aflați în România pot vedea ce se întîmplă și, întorși în țara de origine, vor povesti presei. Faptul că abia după începerea evenimentelor de la Timișoara s-a luat măsura interzicerii pătrunderii în țară a turiștilor străini arată că ascunderea evenimentelor a fost motivul acțiunii, nu faptul că regimul se temea că asemenea turiști vor declanșa tulburări (ele deja fuseseră declanșate).

Totodată, și în cazul rapoartelor securității este greșit să se aplice prezumția de sinceritate. Nici față de Ceaușescu securitatea nu era sinceră. Nu își îngăduiau securiștii să-i raporteze lui Ceaușescu că însuși poporul român este împotriva sa și nici că, într-o anumită problemă pentru care Ceaușescu a cerut informații (să zicem, întrunirea Bush-Gorbaciov de la Malta), sînt incompetenți și n-au putut să le adune. Astfel, este foarte plauzibil ca rapoartele securității să fie încropeli din bănuieli și informații culese din ziare ca să-l mulțumească pe Ceaușescu.

Mai remarc o greșeală în rechizitoriu: Se vorbește de George W. Bush (linc) care s-ar fi întîlnit cu Gorbaciov la Malta, dar în 1989 președintele SUA era tatăl acestuia, George H. W. Bush (linc). Abia în 2000 a ajuns George W. Bush președinte al SUA.

Mai jos, următorul fragment din rechizitoriu:

B. SITUAŢIA DE FAPT
I. Consideraţii generale. Contextul intern şi cel internaţional.

Anul 1989 a însemnat o schimbare fundamentală în istoria Europei, dar şi a României. Revoluţia Română din Decembrie 1989 a constituit unul dintre momentele cruciale ale istoriei recente a ţării. Revoluţia Română a fost actul de naştere a unei lumi noi.
Ea nu a fost, însă un fenomen singular, ci s-a înscris într-un ciclu mult mai complex, care a cuprins întreaga zonă a fostelor state comuniste din Europa Central – Răsăriteană. Ceea ce a singularizat Revoluţia Română în cadrul acestui proces a fost modul violent în care s-a manifestat.
Dacă în celelalte state din zonă, foste state satelit ale Moscovei, revoluţiile anticomuniste s-au concretizat în forme nonviolente, prin aşa-numitele revoluţii ”de catifea”,”blânde”,”constituţionale”,”negociate”,”autolimitate”, nu acelaşi lucru avea să se întâmple în România, unde procesul de transfer al puterii de la o parte a vechii elite spre noua elită s-a realizat prin acţiuni violente.
Într-adevăr, în România, în 1989 şi în Albania în 1991, revoluţiile s-au transformat în ciocniri armate ale manifestanţilor cu apărătorii regimurilor de la putere, ceea ce a provocat numeroase victime, dar şi distrugeri de bunuri materiale, unele ireparabile.
Forma de comunism totalitar – opresiv, neostalinist, îmbrăţişată de fostul secretar general al PCR, Ceauşescu Nicolae, ideologizarea atotcuprinzătoare şi sufocantă, deşănţatul cult al personalităţii, supravegherea populaţiei prin intermediul poliţiei politice, lipsa voinţei oficiale de a lua cele mai mici măsuri de democratizare a sistemului politic, dar şi lipsa dialogului între putere şi societate, precum şi nemulţumirea populară profundă, acumulată în timp, înrăutăţirea situaţiei economice din ţară, a nivelului scăzut de trai, lipsa hranei de bază şi a bunurilor de consum, militarizarea unora dintre instituţii, au constituit, în acelaşi timp, trăsături generale ale comunismului în România şi implicit cauze posibile ale formei sângeroase prin care s-a manifestat Revoluţia Română.
Ceauşescu Nicolae, aproape singur, închistat în dogmele ideologiei sale ”originale”, în megalomania sa paranoică, a rămas insensibil la toate semnalele exterioare, incapabil să recepteze corect sensul istoriei şi prea puţin dispus să se adapteze progresului acesteia. Rezultatul, o izolare totală a ţării noastre pe plan extern ,fără precedent în trecutul istoric al României.
Noile raporturi internaţionale impulsionate de proaspătul secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, venit la conducerea partidului în martie 1985, au complicat şi mai mult situaţia ţărilor cu regimuri comuniste. Politica de restructurare/ reformare/ reorganizare a sistemului – ”perestroika” şi ”glasnosti” – pe care noul lider de la Kremlin a iniţiat-o în Uniunea Sovietică, nu putea să nu se răsfrângă şi asupra statelor din blocul comunist.
Acest curent reformator nu a găsit ecou în structurile de conducere de la Bucureşti şi mai ales la dogmaticul secretar general al partidului.
Spre deosebire de regimul dictatorial ceauşist, regimurile comuniste din ţări precum Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia au început din deceniul al optulea să devină mai permisive, fapt ce s-a manifestat printr-o serie de concesii atât în domeniul economic, spiritual cât şi cel politic. Nu este lipsit de importanţă faptul că în aceste ţări au funcţionat şi alte partide decât partidele comuniste şi care, chiar dacă nu reprezentau decât un simulacru al sistemului pluripartidist, au făcut posibilă apariţia unor nuclee opoziţioniste faţă de politica oficială sau cel puţin a unor puncte de vedere diferite de cele oficiale şi totodată s-au putut cristaliza aripi reformatoare în interiorul partidelor comuniste şi care, în cele din urmă au permis apariţia unor nuclee de rezistentă faţă de politica oficială.
În România, orice fel de politică novatoare se lovea de un refuz categoric din partea ultraconservatorului secretar general al partidului comunist. Stăpân absolut al întregii puteri, el a promovat în ierarhia superioară a partidului şi statului rude sau persoane care îi datorau aproape în totalitate poziţia privilegiată. Aşa încât, în interiorul structurilor de putere din România, curentul reformator iniţiat de Gorbaciov a avut un ecou redus, legăturile de rudenie şi clientelare nepermiţând constituirea unei elite reformatoare care să ia puterea. Dacă la acestea se adaugă şi teama pe care regimul ceauşist o reprezenta, prin structurile de represiune, precum şi lipsa unei rezistenţe civice puternice şi închegate, se poate contura un tablou mai apropiat de realităţile societăţii româneşti în preajma Revoluţiei Române.
La începutul anului 1989, se remarcă, totuşi, o schimbare de climat şi în România cu toate restricţiile impuse de regim. Societatea românească părea să reacţioneze cu timiditate, la modificările structurale ce aveau loc în Europa. Din ce în ce mai mult devenise vizibil decalajul dintre regimul politic din România şi regimurile din celelalte state cu aceeaşi orientare politică. În timp ce în aceste ţări, inclusiv în Uniunea Sovietică, se tindea spre o liberalizare a regimului, în România, din contră era evidentă restrângerea permanentă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, o înăsprire a represiunii.
Întreaga comunitate internaţională, cu excepţia Albaniei şi a statelor comuniste din Asia, condamna regimul comunist de la Bucureşti. În interior, însă, poziţia lui Nicolae Ceauşescu părea destul de solidă, el preconizând paleative pentru remedierea unor grave disfuncţionalităţi ale organismului economic şi compensaţii ridicole pentru lipsurile materiale în care se zbătea cvasitotalitatea populaţiei ţării. Consecinţa a fost accentuarea stărilor de nemulţumire în toate categoriile sociale şi radicalizarea sensibilă a opiniei publice până la crearea unei stări prerevoluţionare, explozive, aşa cum evenimentele ulterioare aveau să o confirme.
Cercetările efectuate au demonstrat că Ceauşescu Nicolae a cunoscut bine situaţia internaţională a momentului şi a fost informat continuu prin organele specializate ale statului cu atribuţii în domeniu, asupra cursului pe care istoria îl prevedea, însă a refuzat să le ia în considerare.
În acest sens sunt de redat constatările cuprinse în documentele unor instituţii, dar şi în ”Raportul Comisiei Senatoriale privind cercetarea evenimentelor din Decembrie 1989”.
Astfel, în capitolul introductiv al raportului, referitor la activităţile externe ce au precedat Revoluţia Română se menţionează o serie de documente care ilustrează cunoaşterea prin organele specializate, a unor acţiuni ostile României: ”Prin manevrarea grupării autointitulate „România Liberă” se are în vedere organizarea în zona Ambasadei RS România de la Budapesta, în a II a jumătate a lunii noiembrie a.c. a două manifestări duşmănoase în jurul datei de 15.11. a.c. şi la 20.11. a.c.
Uniunea Liber Democrată din Ungaria (Fidesz) şi alte organizaţii ungare de opoziţie, împreună cu aşa-zisa grupare „România Liberă” au tipărit mai multe mii de manifeste cu conţinut ostil în legătură cu politica internă şi externă a partidului şi statului nostru şi lucrările Congresului al XIV lea al PCR. Din informaţiile de care dispuneam rezultă că se va încerca introducerea manifestelor respective în România, pe diferite canale, îndeosebi prin intermediul echipajelor unor nave care circulă pe Dunăre, urmând a fi difuzate prin depunerea lor în cutii poştale aparţinând unor cetăţeni, precum şi unor instituţii sau intreprinderi (lucru ce s-a şi realizat). În Ungaria există preocupări pentru folosirea mai intensă a Televiziunii în vederea propagării unor idei naţionalist-iredentiste precum şi pentru incitarea la activităţi ostile a populaţiei de naţionalitate maghiară din Transilvania” (…). (Departamentul Securităţii Statului / Nota nr.00420/782 din 04.11.1989).
La întâlnirea dintre cancelarul german Kohl şi preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, pe plan mai larg ”…s-a stabilit să se intensifice aplicarea măsurilor elaborate în cadrul NATO pentru stimularea evoluţiilor din Europa de Est, îndeosebi prin sprijinirea constituirii unui front comun al forţelor de opoziţie din ţările socialiste.” (D.S.S./Nota nr. 00252/793 din 07.11.1989).
O altă notă confidenţială menţiona: ”Din date certe rezultă că după recenta reuniune la nivel înalt a NATO de la Bruxelles, Guvernul Olandei preconizează următoarele orientări privind relaţiile cu România: intensificarea campaniei propagandistice de denigrare a realităţilor din România şi stimularea prin toate mijloacele, inclusiv prin posibilităţile Ambasadei Olandei la Bucureşti a elementelor protestatare din ţara noastră; sprijinirea în continuare a organizării în Olanda de manifestări antiromâneşti, îndeosebi pe tema pretinsei nerespectări a drepturilor omului şi a programului de modernizare a localităţilor; tolerarea pe mai departe a activităţii grupurilor iredentiste –maghiare din Olanda” (D.S.S./Nota nr.00286 din 11.11.1989).
În contextul întâlnirilor diplomatice intense ce au avut loc la finele anului 1989, Administraţia americană a comunicat principalilor aliaţi din NATO: ”…evenimentele din Europa de Est se desfăşoară cu rapiditate, fiind necesară o coordonare şi mai strânsă între statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice pentru controlarea situaţiei şi accelerarea cursului favorabil intereselor occidentului. În acest sens trebuie să se asigure o redistribuire a rolurilor statelor occidentale şi o mai mare implicare a lor în acţiunile de implicare a evoluţiilor din diferitele ţări socialiste. SUA se vor concentra îndeosebi asupra situaţiei din URSS, urmând ca RFG şi Marea Britanie să se ocupe mai mult de problemele legate de RDG, Polonia, Cehoslovacia, iar Franţa şi Italia de cele din Ungaria, Bulgaria şi România.” (D.S.S./Nota nr.00257/815 din 13.11.1989).
Este evident că serviciile de informaţii externe, dar şi interne din România se aflau în alertă. Culegerea de date se materializează în multiple ”note şi sinteze” ce se prezentau şefului DSS sau şefului Direcţiei Informaţii din cadrul Marelui Stat Major al MAPN, care informau la rândul lor factorii de răspundere.
Într-un material întocmit pe baza unor informaţii culese din exterior, organele de securitate au informat că: ”Recent, CIA a înfiinţat o organizaţie denumită „Trust Organization”, care îşi propune: încurajarea şi sprijinirea mişcării de dizidenţă în ţările socialiste; organizarea şi dirijarea activităţilor informative în rândul emigraţiei originare din aceste ţări; iniţierea unor acţiuni îndreptate contra statelor socialiste prin intermediul elementelor ostile din rândul emigraţiei sau al dizidenţei (…). Printre acţiunile considerate reuşite ale lui „Trust Organization” este contribuţia adusă la destabilizarea politico-socială din Polonia, Ungaria şi RDG. Potrivit datelor ce le deţinem, pentru viitor, organizaţia îşi propune să îşi concentreze acţiunile cu preponderenţă împotriva României şi Cehoslovaciei” (D.S.S./Nota nr.00444/814 din 14.11.1989).
Înr-o altă consemnare se menţionează: ”Prin iniţiativa de a convoca la Paris o reuniune de urgenţă a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale Pieţei Comune, preşedintele francez urmăreşte să promoveze unele din punctele de vedere ale Franţei în problema evenimentelor ce au loc în unele ţări din Europa de Est. Cu acest prilej partea franceză va insista pentru: adoptarea unei poziţii unitare la nivelul CEE faţă de evoluţiile din unele ţări est-europene, pornind de la premisa că actuala conjunctură oferă condiţii favorabile iniţierii de noi măsuri coordonate care să permită obţinerea unor poziţii tot mai influente în statele respective; implicarea sporită a ţărilor comunitare în acţiunile de destabilizare a situaţiei din Europa de Est şi prevenirea realizării unor înţelegeri separate între SUA şi URSS privind impunerea unui echilibru pe continent care să nu ţină seama de obiectivele pe termen lung ale comunităţii vest-europene; susţinerea ţărilor din Europa de Est care au trecut pe calea reformelor, atât prin acordarea de ajutoare financiare limitate cât mai ales prin determinarea adoptării de către acestea a unor măsuri pentru extinderea aplicării mecanismelor de piaţă; abţinerea de la stimularea în continuare a fluxului de persoane din est către vest, pe de o parte pentru a nu se crea probleme economice şi chiar conflicte sociale în Europa Occidentală şi pe de altă parte pentru a se încuraja direct constituirea în ţările socialiste a unei mase de manevră formată din cetăţeni nemulţumiţi pretabili la acţiuni protestatare” (D.S.S./Nota nr.00260 din 16.11.1989).
Printre hotărârile reuniunii de la Paris a şefilor de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale CEE ”cu privire la ţara noastră, în contextul poziţiilor concertate ale SUA şi URSS, se are în vedere intensificarea acţiunilor vizând crearea unor tensiuni interne, destabilizatoare prin folosirea unor stări de nemulţumire şi incitări în mediul minorităţii maghiare, considerându-se că în acest fel România ar putea fi determinată să nu mai obstrucţioneze procesele ce au loc în est” (D.S.S./Nota nr.00263 din 22.11.1989). Acţiunile par a se precipita, iar mesajele din exterior aduc în atenţie tot mai pregnant, preocupări pentru schimbarea sistemului politic în Europa de Est.
La sfârşitul anului 1989, personalităţi politice şi organizaţii străine au început să ia frecvent atitudini publice faţă de situaţia din România, unele dintre mesajele transmise constituindu-se în tot atâtea avertismente la adresa dictatorului.
În interviul acordat postului „Radio France International” la data de 24.11.1989, consilierul prezidenţial sovietic Oleg Bogomolov declara: „Procesul care se desfăşoară în prezent în unele ţări din Europa de Est are un caracter ireversibil şi de generalitate. Anumiţi conducători politici pot să nu fie conştienţi de necesitatea unor asemenea schimbări, dar viaţa însăşi le-o va impune. De aceea, eu privesc cu un anumit optimism evoluţia viitoare a României” (D.S.S./Nota nr.0086 din 27.11.1989).
Luna decembrie 1989 se anunţa a avea o agendă extrem de încărcată pentru contactele diplomatice internaţionale. În acest context problema României a fost mereu prezentă pe ordinea de zi a discuţiilor şi contactelor la nivel înalt şi a frecventelor reuniuni ale unor organisme suprastatale.
În sinteză, organele de securitate informau: ”Raportăm următoarele informaţii obţinute pe mai multe linii cu privire la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov: în cadrul noilor convorbiri la nivel înalt dintre SUA şi URSS, organizate la iniţiativa sovieticilor, cele două părţi vor aborda cu prioritate probleme privind redefinirea sferelor de influenţă şi elaborarea unor noi strategii comune care să le asigure în continuare un rol dominant în toate problemele internaţionale (…). Sunt date că URSS va face noi concesii în favoarea americanilor în schimul obţinerii de ajutoare economice şi financiare. Se urmăreşte stabilirea unui nou echilibru pe continentul european care să permită atenuarea treptată a diferenţelor de sistem politic şi economic între ţările socialiste şi cele capitaliste (…). Din datele de care dispunem rezultă că la întâlnirea dintre Bush şi Gorbaciov ar urma să se discute şi problema exercitării de noi presiuni coordonate asupra acelor ţări socialiste care nu au trecut la aplicarea de reforme reale, fiind avute în vedere îndeosebi R.P. Chineză, Cuba şi România. Cu privire la ţara noastră, Bush va releva că statele membre ale NATO vor continua aplicarea de restricţii în relaţiilor lor cu România şi va solicita ca şi URSS să procedeze în mod similar, mai ales prin reducerea livrărilor sovietice de ţiţei, gaz metan şi minereu de fier (…). În cadrul consultărilor din ultimele zile cu administraţia de la Washington guvernele Angliei, Franţei, RF Germania şi Italiei au insistat pentru ca fiecare dintre statele vest-europene să aiă un rol sporit în influenţarea situaţiei din Europa de Est, astfel încât să îşi asigure promovarea propriilor interese pe termen lung în această zonă”. (D.S.S./Nota nr.00275 din 01.12.1989).
Concomitent, ”Buletinul de ştiri” al Casei Albe a publicat un interviu al preşedintelui George Bush acordat unor ziarişti americani, în care, referitor la România se afirma: ”Aş dori să văd unele acţiuni şi în această ţară… Nu ştiu când se va întâmpla acest lucru. Am trimis în România un nou ambasador, Alan Green, care îmi este prieten. L-am trimis în România tocmai pentru că este un om ferm şi intransigent, ce cunoaşte bine părerile mele despre democraţie şi libertate. Cred că Alan Green a plecat la 29.11.1989 spre România şi el va prezenta punctul nostru de vedere, al meu personal, preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În orice caz, vom încerca, dar va fi foarte greu”. Conform aceluiaşi ”Buletin de ştiri” al Casei Albe, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru problemele Europei şi Canadei, Raymond Seitz, a declarat la o conferinţă de presă ţinută la Washington următoarele: ”Nu pot să anticipez ce se va întâmpla în România. Este o ţară insensibilă sau imună la toate schimbările care au loc în Europa răsăriteană. Ea are unele particularităţi proprii. Situaţia drepturilor omului este de-a dreptul deprimantă. Pentru moment, nu există niciun indiciu că ceea ce s-a întâmplat în mod atât de fericit şi salutar în majoritatea altor regiuni din Europa răsăriteană se va întâmpla şi în România. Dar în orice caz îi ţinem pumnii” (D.S.S./Nota nr.00277 din 02.12.1989).
După întâlnirea crucială dintre G.W.Bush şi M. Gorbaciov de la Malta în 02-03.12.1989, preşedintele american i-a informat pe şefii de stat şi de guvern ai ţărilor membre ale NATO că: ”Poziţia pe care s-a situat Gorbaciov atestă că URSS este dispusă să facă în continuare concesii substanţiale în majoritatea problemelor de interes pentru occident. Ca urmare, statele NATO trebuie să facă uz de toate posibilităţile şi pârghiile de care dispun pentru a determina accelerarea proceselor de reforme din Europa de Est”. (D.S.S./Nota nr.00282 din 05.12.1989).
În paralel, organele de informaţii ale MApN au cules şi transmis în ţară suficiente date pentru a fi înţeleasă corect situaţia internaţională efervescentă a acelei perioade.
Astfel, Direcţia Informaţii a Marelui Stat Major a primit la finele lunii noiembrie 1989 date conform cărora: „Actualele manifestări şi demonstraţii antisocialiste din Cehoslovacia au fost iniţiate şi provocate de către minoritatea maghiară din Cehoslovacia (…). În fruntea acestor demonstraţii antisocialiste sau aflat îndeosebi intelectualitatea şi studenţii cehoslovaci de origine ungară, care, printre altele, cer crearea unor provincii autonome ungare în Cehoslovacia (…). Acţiunile şi demonstraţiile minorităţii ungare din Cehoslovacia sunt susţinute propagandistic şi material de către Ungaria şi de către unele ţări occidentale (…). A rezultat că Ungaria pregăteşte un amplu plan pentru iniţierea şi provocarea de demonstraţii ale minorităţii maghiare din ţara noastră în unele localităţi din Transilvania şi chiar la Bucureşti (…). Pentru declanşarea acestor demonstraţii antisocialiste şi antinaţionale în România, în scopul destabilizării situaţiei politice interne şi realizării pretenţilor ungare, Ungaria le susţine propagandistic şi material, inclusiv prin acţiuni de spionaj şi cu ajutorul altor ţări. Ungaria speră ca la demonstraţiile menţionate mai sus să fie atrase şi alte minorităţi naţionale de la noi, chiar şi români” (MApN, Marele Stat Major, Direcţia Informaţii, telegrama nr.D.10.015201 din 29.11.1989).
O altă notă transmisă prin ataşatura militară română menţionează că: ”Ungaria acţionează intens pe diferite canale, inclusiv diplomatice, în mod ascuns şi descoperit, printr-o mare varietate de metode şi procedee, îndeosebi acoperite, în scopul destabilizării situaţiei politice interne din ţara noastră, cu prioritate în Transilvania. Conducerea ungară mai acţionează pentru internaţionalizarea problemei Transilvaniei, precum şi pentru izolarea politică şi economică a ţării noastre. Simultan cu provocarea unor demonstraţii ale populaţiei de origine maghiară din Transilvania, Ungaria are intenţia să provoace incidente la graniţa cu ţara noastră care să degenereze în conflict militar între cele două ţări, după care să ceară intervenţia unor ţări ale Tratatului de la Varşovia, îndeosebi din partea URSS, pentru aşa-zisa împăcare a părţilor. Acest scenariu, Ungaria îl are în vedere să îl realizeze cu ştirea URSS şi cu sprijinul Austriei, precum şi a altor ţări”. (MApN, Marele Stat Major, Direcţia Informaţii, telegrama nr.015771 din 09.12.1989).
La consfătuirea conducătorilor statelor participante la Tratatul de la Varşovia din 04-05.12.1989 de la Moscova, Mihail Gorbaciov i-a informat pe cei prezenţi cu privire la discuţiile purtate cu preşedintele George W. Bush la Malta.
Poziţia preşedintelui Ceauşescu Nicolae a fost cea obişnuită, intransigentă şi cu replici tăioase privind conţinutul înţelegerilor între cei doi lideri. Într-o întâlnire bilaterală care a urmat consfătuirii, Ceauşescu Nicolae a insistat pentru sporirea livrărilor de gaze şi petrol către România, fără să primească, însă asigurările aşteptate.
Reîntors la Bucureşti, preşedintele Ceauşescu a decis să accentueze tensiunea internă prin măsuri suplimentare de supraveghere a dizidenţilor, iar cu privire la politica externă a optat pentru izolarea aproape completă a ţării.
Incapabil să înţelagă cursul evenimentelor şi fidel crezului politic care l-a consacrat, dar pe care l-a şi pervertit în interes personal, s-a adresat conducerii partidului, dar şi poporului român, în cele câteva luări de cuvânt, înfierând acţiunile externe conjugate şi făcând apel la ”naţionalism”, în încercarea de a reedita momentul emoţiei colective a anului 1968 şi de a-şi asigura astfel, sprjinul populaţiei.
”Tot ce s-a întâmplat şi se întâmplă în Germania, în Cehoslovacia şi în Bulgaria acum şi în trecut în Polonia şi Ungaria, sunt lucruri organizate de URSS cu sprijinul american şi al occidentului. Trebuie să fie foarte clar acest lucru, iar ceea ce s-a întâmplat în ultimele trei ţări – RD Germană, Cehoslovacia, Bulgaria – au fost lovituri de stat organizate şi cu sprijinul plevei societăţii, cu pleava societăţii cu sprijin străin. În acest fel trebuie înţelese lucrurile. Nu se pot judeca altfel (…). Acum în Europa este o situaţie de capitulare, de pactizare cu capitalismul, pentru lichidarea socialismului (…) . Vom trece de această situaţie. Am mai avut şi situaţia din 1968, dar acum este mai rău decât în 1968 pentru că se face demagogie, se înşeală poporul cu lozinci anticomuniste (…)” (Stenograma şedinţei CPEx din 17.12.1989).
Referindu-se la mişcarea socială ce tocmai debutase, Ceauşescu Nicolae a concluzionat: ”La Timişoara au avut loc unele evenimente, care s-au reluat astăzi la prânz …Aici este amestecul cercurilor din afară, a cercurilor străine de spionaj, începând cu Budapesta …De altfel, este cunoscut şi faptul că atât în răsărit cât şi în apus toţi discută că în România ar trebui să se schimbe lucrurile. Şi-au propus şi cei din răsărit şi cei din apus să schimbe şi folosesc orice…. O serie de elemente declasate s-au adunat din nou şi au provocat dezordine (…). Sunt acţiuni puse la cale atât din est cât şi din vest, care s-au unit pentru a distruge socialismul (…)”.(Stenograma şedinţei CPEx din 17.12.1989).
Ceauşescu Nicolae a fost informat permanent cu privire la situaţia internă şi mai ales internaţională, însă a mizat pe forţa de represiune şi pe solidaritatea populaţiei supusă unui puternic proces de ideologizare în ultimele decenii. Cu convingere, a anunţat măsuri care în viziunea sa ar fi putut stopa fenomenul de derapaj al României în contextul schimbărilor din Europa răsăriteană, izolând şi mai mult ţara. Printre altele, în şedinţa CPEx din 17.12.1989 a menţionat: ”Am dat, de altfel indicaţia să se întrerupă orice activitate de turism. Nu trebuie să mai vină niciun turist din străinătate, pentru că toţi s-au transformat în agenţi de spionaj (…). Pentru că toate ţările socialiste vecine nu prezintă încredere. Cei din ţările socialiste vecine sunt trimişi ca agenţi.”
În perioada 18-20.12.1989 Ceauşescu Nicolae s-a aflat în vizită oficială în Iran pentru a-şi demonstra sieşi şi întregii lumi că situaţia din România este ţinută sub control.
La întoarcere, a decis să facă dezvăluiri importante cu privire la implicarea SUA, URSS şi Ungariei în evenimentele din România, declarând ferm că este decis să continue lupta.
”Este necesar să se explice tuturor cetăţenilor, încă în această seară, că toate aceste incidente grave de la Timişoara au fost organizate şi dirijate de cercurile revarşarde, revizioniste, de serviciile de spionaj străine (…). Acum, după declanşarea atacurilor SUA împotriva Republicii Panama, reiese clar că şi evenimentele acestea, de la noi, fac parte din planul mai general împotriva statelor care îşi apără independenţa, integritatea şi suveranitatea (…). Noi va trebui să dăm la radio şi ceea ce a spus Bush că a discutat despre situaţia din România cu Mihail Gorbaciov, la Malta. Să dăm aceasta după ce dăm ştirea în legătură cu intervenţia din Republica Panama. Reiese clar din declaraţia lui Bush, că a discutat despre situaţia din România, că trebuie să se ia măsuri împotriva României. Bush a declarat că a discutat cu Gorbaciov la Malta acest lucru, iar Gorbaciov a ascultat fără să dea niciun răspuns. De fapt, a fost de acord. Gorbaciov a spus că nu a dat niciun răspuns”.
Acţiunile externe şi interne s-au succedat cu rapiditate.
Ataşatul militar român la Belgrad (RSF Iugoslavia), a raportat că: ”Pe timpul desfăşurării ultimelor evenimente din RS Cehoslovacia, au acţionat intens serviciile de informaţii străine şi ambasadele ţărilor occidentale. Personalul ambasadelor ţărilor occidentale şi alţi emisari străini au participat direct la aceste evenimente prin legături şi contacte, precum şi prin îndrumări date concret conducătorilor forţelor antisocialiste. Unele materiale de propagandă ca: lozinci, pamflete, au fost tipărite de către ambasadele occidentale, printre care şi de către cea a SUA, fiind difuzate populaţiei. În plus, ambasada SUA de la Praga a tipărit un chestionar pentru sondarea şi cunoaşterea opiniei publice cehoslovace. În mod nepermis, acoperit şi chiar deschis, persoane din ambasadele ţărilor occidentale au avut contacte cu conducătorii forţelor antisocialiste. Pe baza unui plan, ataşaţii militari ai ţărilor ocidentale, zi şi noapte, s-au aflat în jurul obiectivelor şi unităţilor militare, precum şi în apropierea organelor şi unităţilor de miliţie şi de securitate din teritoriu, urmărind activităţile desfăşurate de aceste forţe şi informând conducătorii forţelor antisocialiste”. (MApN, Marele Stat Major, Direcţia Informaţii, informarea nr.S/D.I./4108 din 18.12.1989).
La data de 20.12.1989, ora 19:00, Ceauşescu Nicolae s-a adresat poporului prin intermediul posturilor de radio şi televiziune, reiterând problema intervenţiei externe, folosind pentru prima dată termenul ”terorist”.
”Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, unităţile militare – conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării – au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară (…). Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercurile reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine”.
Ulterior, ”teroriştii” au fost menţionaţi în mod excesiv în toate luările de cuvânt de către membrii noii conduceri provizorii a ţării, iar televiziunea, radioul şi presa scrisă au ”inundat” spaţiul informaţional cu trimiteri explicite la actele comise de către aceşti ”superluptători”.

(va urma)

Mai citește:
– 1997. Ion Iliescu cercetat penal pentru revoluție. Emisiune a lui Marius Tucă (video)
– Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus trimiși în judecată în „dosarul revoluției”. Nici un cuvînt despre „agenturili străine” în comunicatul Parchetului
– Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog
– O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată
– Manipularea mediatică legată de comunicatul Parchetului despre dosarul revoluției
– O problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989
– George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, decembrie 1997: „Pe 22 decembrie nu s-a întîmplat nici o lovitură de stat… Clanul Ceaușescu a fost trădat de capii armatei, securității și miliției. Trădarea acestora s-a întîmplat însă numai în ultimul moment, și nu a fost făcută de dragul revoluției… ci de teama acesteia… Acțiunea lor contrarevoluționară, cunoscută sub denumirea de diversiunea teroriștilor, a însemnat o baie de sînge” (video)
– Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu (video)
– Petre Roman: „teroriştii (…) erau cei mai mulţi ai armatei – de ce? Pentru că generalii aveau o mare teamă, ei fuseseră represiunea şi la Timişoara şi la Bucureşti, şi au creat această diversiune”
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre
– Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
– Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”
– Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?”
– Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieșiu
– Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.