Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu iunie 21, 2019


Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini).

Componența acestui grup dizident filosovietic este astfel apreciată de Parchet: Ion Iliescu, Nicolae Militaru, Victor Stănculescu, Virgil Măgureanu, Vasile Ionel, Ștefan Kostyal, Emil (Cico) Dumitrescu, la care se adaugă Radu Nicolae, care făcea parte din grup dar care nu a făcut parte dintre cei care au preluat puterea în 1989, fiind „singura excepție”. În fapt, nici Ștefan Kostyal nu a preluat vreo putere în 1989, ci doar a reprimit gradul de general-maior „după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice”, rămînînd însă în rezervă. Parchetul nu indică vreun document în temeiul căruia face afirmația că trecerea în rezervă a lui Ștefan Kostyal a fost ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice. Este de amintit că Ștefan Kostyal nu doar a fost degradat în perioada socialistă ci a făcut și închisoare, fiind coleg de celulă cu omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu. Acuzația oficială care i s-a adus lui Ștefan Kostyal cînd a fost închis a fost furt de curent. Faptul că Kostyal însuși a susținut că acel furt de curent ar fi fost o înscenare și că de fapt era complotist anti-Ceaușescu ar trebui dovedit cu documente. De amintit cazul inculpatului Gelu Voican Voiculescu care a fost osîndit înainte de 1989 pentru falsificare de deconturi (linc) dar a răspîndit în anturajul său (iar unii l-au crezut și au retransmis legenda) că a fost închis pe motive politice, fapt inexact care apare și în „Dicționarul Revoluției Române” editat de Institutul Revoluției (linc).

Imediat după revoluție, legitimitatea FSN de a conduce România nu a fost contestată pe motiv că ar fi dat o lovitură de stat, cum e la modă să se pretindă acum, ci pentru că șefii acestuia nu contribuiseră practic la răsturnarea lui Ceaușescu (iar despre unii dintre noii guvernanți – cazul generalilor Stănculescu și Chițac, amîndoi promovați ca miniștri – existau informații, care s-au confirmat, că fuseseră implicați în reprimarea revoluției pînă în 22 decembrie 1989). Octavian Paler, în articolul „Iluziile au durat numai o lună” din „România Liberă” din 25 ianuarie 1990, articol care a pregătit marea manifestație anti-FSN din 28 ianuarie 1990 (în urma căreia Ion Iliescu a acceptat să cedeze o mică parte din putere, transformînd CFSN în CPUN), scria: „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi” (linc). Aceeași justificare a contestării FSN o regăsim în Proclamația de la Timișoara: „A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul securiştilor şi activiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat” (linc). Adică: nu FSN-ul plin de activiști comuniști (cum era și Ion Iliescu) l-a răsturnat pe Ceaușescu, ci poporul, și de aia prezența activiștilor la conducerea statului nu e legitimă. În Proclamația de la Timișoara (punctul 7) se face și amintire la anul 1979 cînd Constantin Pîrvulescu l-a înfruntat pe Ceaușescu, spunîndu-se: „I-am fi acceptat poate (pe activiștii comuniști – nota mea) în urmă cu zece ani, dacă la Congresul al XII-lea al partidului s-ar fi alăturat lui Constantin Pîrvulescu şi ar fi răsturnat clanul dictatorial”. Ion Iliescu și grupul său erau contestați în 1990 nu pentru că ar fi complotat împotriva lui Ceaușescu, cum pretinde Parchetul, ci pentru că n-au făcut nici o acțiune împotriva acestuia. Trebuie să recunoaștem totuși că în cazul lui Silviu Brucan a existat o asemenea acțiune – „scrisoarea celor 6” din martie 1989 (linc) – dar e de remarcat că Ion Iliescu, pretinsul șef al grupului conspirativ, n-a semnat acea scrisoare. În acest context – al contestării legitimității FSN – s-a început răspîndirea ideii că grupul care a luat puterea în 1989 ar fi avut o activitate anticeaușistă notabilă înainte de revoluție. Generalul Militaru a fost cel mai activ în a-și atribui merite complotiste, povestind cui stătea să-l asculte cum a plănuit el lovitură de stat alături de generalul Ion Ioniță (care murise în 1987, deci nu mai putea să confirme). Toate dovezile dizidenței lui Militaru se bizuie pe declarațiile sale și ale unor martori cu care acesta putea să se fi pus de acord după revoluție, dar nu pe documente. Era deja cunoscut, din cartea lui Pacepa „Orizonturi roșii” (linc) care fuseze difuzată la radio Europa Liberă, că fusese înlăturat din armată pentru că transmisese secrete de stat sovieticilor. Militaru avea deja agăţată tinicheaua de „om al ruşilor” prin cartea lui Pacepa, iar difuzarea cărţii la Europa liberă (şi după 1989, şi în România) a făcut faptul prea cunoscut ca să mai poată fi ascuns. În aceste condiţii, cea mai bună variantă pentru Militaru era să spună „da, am colaborat cu ruşii, dar din adînc patriotism, dorind să izbăvesc ţara de sub dictatura lui Ceauşescu”. Iar conducătorii FSN aveau și ei nevoie să pretindă o activitate concretă anticeaușistă pentru a combate contestarea la care erau supuși. În acest context văd eforturile făcute de Comisia Senatorială „Decembrie 1989” inițiată de FSN-istul Sergiu Nicolaescu de a umfla neîntemeiat acțiunile micului și nesemnificativului grup de foști demnitari ceaușisti marginalizați (care posibil mai aveau unele discuții critice despre regim), dîndu-i proporții fantasmagorice de complot care plănuia să dea lovitură de stat.

În cazul lui Radu Nicolae, singurul despre care Parchetul indică și documente din arhiva CNSAS legate de dizidența acestuia, este invocată mărturia securistului Gheorghe Cotoman. Colonelul (r) Gheorghe Cotoman a povestit despre Radu Nicolae și în cartea sa „Dosarele Securității, dezvăluirile unui anchetator de la Direcția a VI-a a DSS”, editura Obiectiv, Craiova 1999. Găsim pe internet acel capitol al cărții (linc). Cotoman scrie că la Radu Nicolae acasă s-au găsit manifeste anti-ceaușiste, că acesta ar fi făcut declarații despre alte persoane (pe care Cotoman nu le numește în carte, nu știu ce a declarat la Parchet) care ar fi conceput acțiuni „menite a conduce la înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceaușescu”, dar precizează: „reamintind despre înfloriturile, supozițiile sau speculațiile care au circulat în legătură cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae, pot afirma cu toată răspunderea că, în anchetă, nu am obținut probe care să ateste pretinsa apartenență la unele servicii de informații străine a anumitor persoane. Fac această afirmație ca fost anchetator, care am lucrat numai pe bază de probe și nu cu imaginația. Deși, vă asigur, de imaginație nu am dus și nu duc deloc lipsă!”.

Filosovietismul pe care-l invocă Parchetul în rechizitoriu mi se pare o pistă falsă. Fapta de filosovietism nu e prevăzută în legea penală, iar în contextul lui decembrie 1989 nici nu avea gravitatea și caracterul compromițător care e presupus acum („New York Times” din 24 decembrie 1989 relata de pildă cum mulțimea din București striga bucuroasă „Perestroica!” la vederea unei echipe a televiziunii sovietice – linc). În „Comunicatul către țară” al FSN, citit la TVR de Ion Iliescu în 22 decembrie 1989 și publicat în Monitorul Oficial nr. 1/1989, la punctul 9 se afirmă deschis că „vom respecta angajamentele internaționale ale României și, în primul rînd, cele privitoare la Tratatul de la Varșovia. În prima ședință a plenului CFSN Iliescu a anunțat că a vorbit la telefon cu Gorbaciov (ceea ce nu era o acțiune surprinzătoare; după o schimbare de guvern prin revoluție e firesc ca noul guvern să încerce să dobîndească recunoaștere de la marile puteri, în primul rînd de la cele vecine; aș zice că obținerea recunoașterii internaționale e un pas standard în situații din acestea). În perioada imediat următoare fugii lui Ceaușescu, cînd a existat diversiunea cu „teroriștii”, Ion Iliescu nu a încercat să-și ascundă afinitățile filosovietice, care nu erau chiar așa de totale cum spune Parchetul. Se știe că Ion Iliescu este președintele care a semnat aderarea României la NATO.

Diversiunea începută în seara de 22 decembrie 1989 nu a avut ca scop ascunderea vreunui filosovietism, ci scăparea de răspundere penală a celor care participaseră la represiunea de pînă în 22 decembrie 1989.

„Ce complot este acela care ţine de doi ani de zile? Acela nu mai e complot”, s-a întrebat în fața Comisiei Senatoriale (citat de Parchet) generalul Ștefan Kostyal, dar Parchetul susține că a existat un complot începînd din 1981-1982-1983-1985 (diferite variante care reies din declarațiile citate în rechizitoriu). Un complot care pînă în 1989 n-a făcut nimic concret, exceptînd manifestele lui Radu Nicolae (iar pentru niște manifeste nu e nevoie de un complot extins).

Ca dovadă a complotului se invocă declarația din 2017 a lui Mihail Montanu (membru CFSN): „Din cîte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu, Ion Rusu, Ion Ioniţă, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Şarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie şi organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România”. Dar Mihail Montanu nu e trecut de Parchet ca membru al complotului. Apare întrebarea – de unde știe Montanu despre întîlnirile astea frecvente ale unor persoane dintre care nu făcea parte? Cunoaște ceea ce afirmă ca martor ori ca persoană care după revoluție a citit ziare, cărți ori a văzut emisiuni TV despre „complot”? O mărturie valabilă despre un complot anticeaușist poate fi doar a unei persoane care știa despre complot din perioada Ceaușescu. Altminteri, nu e îndoială că s-a vehiculat mult după revoluție existența acestui „complot” și se pot găsi mulți care să spună că „cunosc” despre el, fiindcă au urmărit mijloacele de informare în masă. E de remarcat că componența „grupului complotist” dată de Mihail Montanu diferă de cea reținută de Parchet, care nici măcar pe inculpatul Gelu Voican Voiculescu ori pe suspectul Petre Roman nu îi reține ca membri ai complotului. Ce fel de complotist anticeaușist a fost Gogu Rădulescu, care în momentul critic al ședinței C.P.Ex. din 17 decembrie 1989 a achiesat la hotărîrea de deschidere a focului împotriva manifestanților, motiv pentru care după revoluție a fost inculpat în procesul C.P.Ex.?

Filip Teodorescu, în „Un risc asumat”, descrie încercarea generalului Militaru de a obține de la el o declarație falsă prin care să confirme existența grupului complotist al acestuia

„Toate declaraţiile se armonizează foarte bine, neexistînd contradicţii cu privire la starea de fapt relatată”, mai scrie în rechizitoriu. De fapt declarațiile nu se armonizează chiar așa de bine (vezi diferențele legate de componența pretinsului grup complotist și anul de început al „complotului”), și există declarații publice care contrazic starea de fapt enunțată. De pildă, colonelul de securitate Filip Teodorescu, fost inculpat în procesul de la Timișoara, scria în cartea „Un risc asumat”, publicată în 1992 (cînd generalul Militaru mai trăia) că a primit, pe cînd era inculpat, o propunere din partea lui Militaru „să accept că am fost exponentul Securității în «mișcare». Îmi oferea în schimb asigurări că nu voi mai fi implicat în procesul în care am fost trimis” (pag. 268 a cărții, editura „Viitorul Românesc”, București, ISBN 973-95642-5-9). Cele scrise de Filip Teodorescu sînt un indiciu că Militaru, după revoluție, a căutat să-și făurească un fals trecut de dizident căutînd persoane care să-i confirme mincinos susținerile.

Deasemeni este ignorată declarația lui Silviu Brucan, făcută presei („Adevărul” din 5 ianuarie 1990): „Dacă un complot ar fi fost organizat, atunci noi, conducătorii Frontului, am fi fost primii care să ne lăudăm cu aceasta” (linc).

Anumite documente care au ieșit la iveală în presă, și pe care Parchetul le trece sub tăcere (nici măcar nu sînt contestate; n-au  fost contestate nici de Militaru, care mai trăia la vremea respectivă), deasemeni pun la îndoială activitatea de complotist a lui Militaru: În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: „În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră” (linc). Nu contest că Militaru, ca și alții dintre cei enumerați, erau nemulțumiți de marginalizarea lor de către Ceaușescu și poate aveau unele discuții critice referitoare la regim. Dar de aici pînă la punerea la cale a unor lovituri de stat este cale lungă, pe care Parchetul o parcurge doar pe baza declarațiilor celor pretins implicați, fără vreun document din arhivele securității ori din alte arhive care să confirme asemenea încercări. Asta deși declarațiile citate pomenesc că s-au luat măsuri de contracarare a loviturii de stat; deci ar trebui să existe documente și despre cum au aflat autoritățile că se pregătește o lovitură de stat și despre măsurile luate. Deasemeni, dacă a existat o încercare de lovitură de stat despre care autoritățile ceaușiste au aflat și au zădărnicit-o, ar fi fost de așteptat și niște arestări ale celor implicați, care însă au fost lăsați în pace (cu excepția lui Radu Nicolae – dar acesta fusese prins cu manifeste anticeaușiste, nu cu încercare de lovitură de stat)

De multă vreme am cerut să fie publicat dosarul care conține motivele eliminării din armată a generalului Militaru (linc). Din păcate, nici în acest rechizitoriu nu aflăm vreun document de acolo, ci doar declarațiile lui Militaru care au mai fost făcute publice de multă vreme. Pînă la urmă, tot ceea ce scrie Pacepa în „Orizonturi roșii” (linc) rămîne cea mai sigură sursă pentru motivele îndepărtării lui Militaru, cu avantaj de credibilitate tocmai din faptul că acea carte a fost publicată într-o perioadă cînd Militaru era un neica-nimeni, pensionar M.Ap.N., fără să se poată ști că avea să ocupe vreo funcție importantă. Pacepa scrie despre Militaru că:
– a făcut sex cu o agentă sovietică, fiind înregistrat audio de securitate.
– a acceptat ideea de a da ataşatului militar sovietic la Bucureşti, fost coleg de-al său din timpul studiilor militare, cartea cu telefoanele Marelui Stat Major al armatei române, document cu caracter secret.

Ce NU spune Pacepa despre Militaru este că acesta ar fi fost implicat într-o conspiraţie care avea scopul răsturnării lui Ceauşescu.

Redau în continuare următorul fragment din rechizitoriu.

II. Constituirea grupului dizident Iliescu
Probatoriul administrat a relevat că pe fondul degenerării relaţiilor bilaterale dintre România şi URSS (degradare survenită ulterior momentului „Praga 1968”), urmare, inclusiv, a gravelor erori de politică internă – ce au produs o stare de nemulţumire profundă şi generală – s-a coagulat şi a evoluat o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS.
Această grupare complotistă a fost formată atât din civili (latura politică), cât şi din militari (latura militară), cu toţii marginalizaţi într-un fel sau altul prin deciziile fostului preşedinte. Componenţii grupului au aparţinut principalelor două filoane militare (MApN şi DSS), de la nivel mediu până la vârf, dar şi structurilor civile ale statului român.
Desigur, nu doar membrii acestui grup au manifestat atitudini ostile regimului Ceauşescu, însă prin funcţiile deţinute (implicit, influenţele exercitate), dar mai ales prin raportare la evoluţia istorică (începând cu 22 decembrie 1989), se poate afirma, fără echivoc, faptul că doar acest grup s-a dovedit eficient în demersul său.
Elocvente pentru afirmaţiile din paragrafele precedente sunt următoarele declaraţii:
1. General de armată Militaru Nicolae, Comisia Senatorială, dosar nr. 238/J.I.4, Stenograma nr. 2, vol. 1 din 16.09.1993 – „În toamna lui 1984, în timp ce Ceauşescu trebuia să plece într-o vizită în RFG, era pregătită o lovitură de stat care nu s-a executat pentru că, spre totala noastră decepţie, s-au luat nişte măsuri de contracarare (….) am fost convinşi că cineva, chiar din interiorul grupului nostru, a spus unde nu trebuie. În grupul respectiv erau şi oameni politici. Grupul era compus din două părţi distincte: civili şi militari. În fruntea civililor era dl. Ion Iliescu, în fruntea generalilor era generalul de armată Ioniţă. Contactul dintre aceste două grupuri îl făceam eu, direct între dl. Iliescu şi gen. Ioniţă.
Acest lucru era în 1982 (….) Eu am intrat în legătură cu dl. Iliescu într-un spital. El făcea o vizită într-un spital şi când m-a văzut a intrat şi la mine, am stat puţin de vorbă şi l-am condus. Pe scările spitalului am comentat că cu două zile înainte, Ceauşescu, în una din multele lui cuvântări, ultima chiar, „dădea cu barda în Dumnezeu”. Am zis că, oare chiar nu sunt forţe în România, pentru că în ultimă instanţă nu era altă posibilitate decât înlăturarea lui. Dl. Iliescu nu a zis nimic atunci, a fost de principiu de acord cu mine. Am ieşit din spital, m-am dus la serviciu plecând chiar pe teren, iar când am revenit secretara mi-a spus că m-a căutat domnul Iliescu şi a insistat să iau contact telefonic cu el. I-am dat telefon, era într-o sâmbătă dimineaţă, m-am dus la el, apoi am plecat cu maşina lui de la „ape” în Parcul Herăstrău, unde ne-am plimbat şi am discutat vreo 4-5 ore. Deci, am intrat eu în acel grup, grup din care făceau parte şi Virgil Măgureanu şi cpt. de rang I Radu Nicolae. Atunci am auzit că s-a încercat să se ia legătura cu gen. Ioniţă care, însă a refuzat, mi-am luat eu obligaţia să reiau contactul cu el, pentru că eram legaţi sufleteşte din acest punct de vedere şi i-am spus că există un grup aşa (….) iar a doua zi s-au întâlnit şi a fost primul contact. Apoi am început să lucrăm împreună (….) Armata, după planul care se stabilise, avea ca sarcină anume după ce se dădea lovitura de stat şi erau arestaţi toţi cei vizaţi, armata trebuia să se interpună între poporul român care ar fi ieşit în stradă să sprijne lovitura de stat şi forţele malefice care au fost şi acţionau opunându-se loviturii de stat (….) Nu se poate spune că (Securitatea) nu a aflat, pentru că eram urmăriţi pas cu pas şi ştiam că ceva se cunoaşte de la ofiţerii de securitate care lucrau în posturi importante şi care făceau parte din grupul nostru. Vă dau un amănunt: eu trebuia să plec la Timişoara. În seara de 16 decembrie a venit cineva şi mi-a spus să nu mai plec că la Timişoara s-a întâmplat ceva şi poate avem norocul să se extindă (….) Era ofiţer de securitate şi avea grad de maior, dacă nu am dat numele pentru alţii, nu voi da nici pentru acesta (….)Aveam patru variante de acţiune: 1.- Momentul plecării lui Ceauşescu din ţară, moment care a fost plecarea lui în RFG…Deci prima variantă se referea la plecarea lui din ţară (….) 2. A doua variantă era când fam. Ceauşescu era în ţară, dar mergea în judeţe, dar în judeţe mai îndepărtate (….) 3.- A treia variantă era într-o zi de lucru obişnuită când urma să fie arestaţi la locul lor. Pe Postelnicu trebuiau să-l aresteze oamenii lui. 4.- A patra variantă era atunci când ar fi avut loc o şedinţă de comitet executiv, trebuia să se blocheze intrarea şi să se acţioneze (….) Vă rog să reţineţi detaliul că a fost foarte greu să atragi în această acţiune oameni cu funcţii mari. Au aderat în mod deosebit ofiţerii tineri, comandanţi de subunităţi, ofiţeri din statele majore (….) Au fost comandanţii de subunităţi (….) ei trebuiau să influenţeze direct. S-au tras milioane de cartuşe şi înainte de 22 decembrie şi după 22 decembrie. Au murit cei care au murit şi eu sunt convins că nu numai armata a tras”.
2. General de armată Militaru Nicolae, Comisia Senatorială, dosar nr. 237/J.I.4, Stenograma nr. 2, vol. 2 din 23.09.1993 – „Comitetul Salvării Naţionale a fost înfiinţat mai demult, s-a dat această denumire sub care să se facă toate comunicările şi intervenţiile, iar în iarna anului 1988 -1989 acel comitet a luat denumirea de Frontul Salvării Naţionale. Denumirea de FSN şi-a însuşit-o şi domnul Iliescu. Urma ca apelul către Congresul al XIV-lea să fie semnat cu o asemenea titulatură, FSN. La început, din acel comitet făceau parte domnii Iliescu, Ioniţă, Militaru, Kostyal, cpt.rg.I Radu Nicolae, Măgureanu şi alte persoane (….) aceasta m-a determinat să insist în seara de 22 decembrie să se numească Frontul Salvării Naţionale (….) (În cadrul grupului) se discuta problema cine să fie în conducerea ţării şi în mod deosebit cine să conducă destinele economice ale ţării (….) Am discutat cu foarte mulţi specialişti, pentru că şi pentru noi era o chestiune ciudată (….) Noi nu discutam de capitalism şi nici nu puteam să ne batem cu pumnul în piept din punct de vedere moral, nimeni nu se gândea la „Jos comunismul”, noi vedeam aşa ceva cam ce era în capul lui Gorbaciov, nu ştiu dacă se potrivea şi la noi.”
3. General de armată Vasile Ionel, Comisia Senatorială, dosar nr. 272/J.I.4, Stenograma nr.169 din 14.12.1994 – „Înainte de 1989 a fost un grup de militari care se gândeau la o eventuală răsturnare a lui Ceauşescu – la răsturnarea comunismului nu se gândeau ei – dar răsturanarea dictaturii acesteia şi că în sfârşit erau o serie de ofiţeri care discutau această posibilitate (….) În 1983 el (cpt. de rang I Nicolae Radu) mi-a propus atunci, mi-a povestit că se organizează ceva pentru răsturnarea lui Ceauşescu şi dacă eu aş putea să particip la aşa ceva. I-am spus că o să mă gândesc. A venit peste vreo săptămână sau două şi i-am spus – da! Atunci când va fi nevoie şi voi fi chemat voi fi prezent (….) A doua întâlnire am avut-o cu generalul Ioniţă (….) Ne-am întâlnit pe stradă, undeva spre Piaţa Aviatorilor şi atunci mi-a spus Ioniţă că se organizează, că sunt organizaţi, că trebuie numaidecât dat jos Ceauşescu şi cu ea, că nu se mai poate lăsa, pentru că fac greşeli după greşeli şi nu mai pot fi suportaţi.”
4. Măgureanu Virgil, fost director SRI, Comisia Senatorială, dosar nr. 171/J.I.4, Stenograma nr. 10 din 27.10.1993 – „Eram în legătură, pe timpuri, cu fostul ministru al apărării Ion Ioniţă, legătura mi-a făcut-o cpt. de rang I Radu Nicolae (….) Am ajuns prima dată în casa lui Ioniţă în toamna lui 1982 (….) Am avut mai multe întâlniri cu Ion Ioniţă, cu primul ministru al armatei de după 1989 – generalul Militaru şi la două dintre aceste întâlniri a participat şi actualul preşedinte. Toate aveau acelaşi scop, adică îndreptate împotriva regimului Ceauşescu (….) S-a încercat o închegare, pot să dau numele unor generali care au fost contactaţi şi care, spre cinstea lor, au primit aceste contacte, dar nu le-au dus mai departe (….) La prima întâlnire cu generalul Ioniţă, domnul Iliescu căruia i-am servit nu numai ca partener, dar şi ca şofer, că eu îi duceam la întâlnire pe dl. Nicolae Militaru şi Radu Nicolae despre care am vorbit. Întâlnirea a avut loc într-o casă din cartierul Balta Albă, gazde sigure. La această întâlnire, dl. Iliescu a fost întrebat cine sunt eu, iar dânsul, cu sinceritate a spus că sunt cel care l-a racolat şi pe dânsul pentru cauza aceasta. Într-adevăr, noi am avut o discuţie lămuritoare în acest sens, discuţie care a fost uşurată şi de faptul că eu de câte ori mă duceam la dânsul îi dădeam nişte texte…. Pomenesc despre aceste texte pentru că ele circulau în medii cu care domnul Iliescu avea contact, dar le-au văzut şi alţii (….) Am avut nişte contacte cu Silviu Brucan, Brucan nu a făcut parte din acest nucleu. Domnul Iliescu a avut nişte contacte, totdeauna personale, niciodată în grup cu cei menţionaţi.”
5. Gl. Kostyal Ştefan, Comisia Senatorială, dosar nr. 201/J.I.4, Stenograma nr. 153 din 02.11.1994 – „Am început cu Ioniţă să tatonez problema şi să ajung la concluzia că da, trebuie să facem ceva. M-am bazat pe Ioniţă, fostul ministru al armatei. Era un tip popular (….) Din 1982 până în 1984 am evoluat împreună cu el, în sensul că am organizat un nucleu de oameni care să facă ceva pentru înlăturarea lui Ceauşescu prin forţă (….) În 1984 apare acest Radu Nicolae (….) Mi-a spus că este trimis din partea unui grup să ia legătura cu mine şi prin mine să judecăm cu grupul nostru şi să luăm legătura cu ambasada sovietică (….) Deci trimis a fost acest Radu cu aceată idee, să facem legătura spre ambasadă, ca cineva din grupul lor să poată avea o intâlnire cu ambasadorul. Eu am spus: Bine domnule! Rog să ştiu cine? Nu a avut dezlegare. Lucrurile s-au întrerupt. Noi am continuat cu grupul nostru (….) Foşti militari şi militari activi. S-a născut planul nostru în sensul următor: Sunt două posibilităţi – acţiune închisă, sectară, de grup militar, care dăm lovitura de stat sau – o acţiune în sensul să izbucnească o revoltă populară care să se dezvolte (….) Pe aceste două posibilităţi am făcut noi planurile noatre (….) După o lună şi ceva, din nou sunt căutat de acest grup, Radu Nicolae din nou mă caută. Din nou transmite insistent că trebuie să ne întrunim, să unificăm forţa noastră şi neapărat legătura către ambasada sovietică. Că e omul nostru, cum ar fi conducătorul grupului lor, să se întâlnească cu ambasada sovietică. Problema s-a încheiat ca şi prima dată pentru că nu am ştiut despre cine este vorba şi dacă nu stăm de vorbă cu omul acela n-avem ce trata!… După două zile din nou ne întâlnim şi mi-a indicat ziua, la kilometrul 36, şoseaua Piteşti-Bucureşti, mă aşteaptă o maşină, seara la ora 09:30, vine omul nostru – zice el – şi o să vă întâlniţi (….) Soseşte ziua şi înainte de a pleca la întâlnire primesc telefon că se contramandează. Deci iarăşi inimic (….) Totul părea neserios (….) Nu puteam şti cine este acest Radu Nicolae care nu avea alt rol decât de corespondent. El era în legături foarte bune cu şeful SRI–ului, cu Măgureanu, dar asta nu ştiam atunci (….) După o pauză de o lună, din nou sunt căutat şi merg pentru că nu puteam să refuz (….) S-a stabilit o întâlnire la Lacul Herăstrău. Acum nici nu s-au mai obosit să mă anunţe că se contramandează, stau acolo şi aştept o jumătate de oră şi nu vine nimeni. Aceasta a fost ultima încercare prin mine să se ajungă la noi. Toate acestea le-am discutat împreună cu Ioniţă căruia i-am spus că trebuie să îi abandonăm, că trebuie să ne ferim de ei (….) Acest Radu s-a prezentat într-o zi la Ioniţă. S-a prezentat acasă la el acest Radu cu un tip, pe urmă am aflat că era Măgureanu (….) Ioniţă i-a dat afară pe Radu şi Măgureanu (….) Nu trece mult timp, mă întâlnesc cu Ioniţă care îmi spune că a fost căutat de Militaru, cu Radu, care erau în grupul celălalt. Deci m-au ocolit, au mers direct la Ioniţă. Militaru, cu toate că era militar, era în grupul celălalt (….) Aveam nevoie de Militaru (….) Şi aici începe să fie această contopire a celor două grupuri, în care noi aveam planul nostru, iar ei vin cu planul lor ca un adaos, prin care ne anunţă că au oameni, şeful cabinetului lui Postelnicu este omul nostru, pe Ceauşescu ni-l dă legat (….) Iliescu făcea parte din grupul acest? Da. Cu el trebuia să mă întâlnesc mereu şi el tot evita (….) Au fost două cazuri când noi trebuia să acţionăm şi am fost frânaţi cumva de grupul Iliescu şi Măgureanu, spunând că nu este cazul! (….) Nehotărâre! Frică!(….) S-a stabilit, în cazuri rare ca Ioniţă să se întâlnească cu Iliescu. I-am spus lui Ioniţă, mergi domnule şi spune lui Iliescu că nu se poate aştepta! Ce complot este acela care ţine de doi ani de zile? Acela nu mai e complot (….) L-am căutat pe Militaru (ianuarie 1989) să-i transmită lui Iliescu că ajunge cu jocul de eventual înlocuitor al lui Ceauşescu! Ajunge! E timpul să iasă la suprafaţă! (….) Am fost pe stradă când s-a plecat cu elicopterul (22.12.1989). Am vrut să intru în sediul CC, dar când am văzut haosul, aiurelile de aici, m-am gândit că nu am ce face. N-am ce face şi imediat m-am gândit la planul nostru şi probabil aşa s-a gândit fiecare din grupul nostru (….) Am urcat în maşina mea şi m-am dus la Ministerul Armatei. La minister era tovarăşul ministru, generalul Stănculescu. Cândva mi-a fost ofiţer, ştiam cât valorează (….) Mă introduc în birou. În birou Stănculescu se scoală şi vine spre mine şi-mi spune: Tovarăşe general, s-a dat ordin, trupele se retrag în cazarmă (….) În condiţiile acestea spun: Stănculescule, ajută-mă cu maşina, telefoane şi, conform planului nostru, am nevoie să luăm contact şi să aducem pe Iliescu, pe Mănescu, pe Militaru. Aşa aveam noi planul atunci, unul din variantele noastre. Nu a vrut concret, însă să se decidă în ce parte să acţioneze Stănculescu, era nehotărât! Între timp s-a anunţat că generalul Militaru vorbeşte la televizor (….) S-a anunţat că a venit tovarăşul Militaru (la MApN), a intrat în cabinetul lui Stănculescu ca Bonaparte după întoarcerea de la Elba, intră şi Iliescu, Mazilu. Iliescu mă îmbrătişează, ne sărutăm, fericiţi! (….) Iliescu ezită, în câteva cuvinte spune tovarăşi, să vedem, situaţia este gravă, trebuie să formăm o conducere provizorie, propun ca acest organ temporar să fie ales, să-i dăm o denumire şi Militaru vine cu Frontul Salvării Naţionale (….) Socotesc şi astăzi că era mai civilizat să apară o Conferinţă Naţională prin care să fie condamnaţi şi eliminaţi o serie de oameni, demascaţi, lucru care nu s-a făcut (….) Au făcut un partid să poarte şi ruşinea şi greul şi bunul şi tot! Aşa socoteam eu cinstit că trebuia făcut. Iliescu nu a făcut pentru că însemna a risca să piardă puterea (….) Era mai cinstit decât cu fel de fel de manipulaţii introduse fără o ideologie, fără o concepţie, fără nimic, o grupare de oameni pentru a avea puterea, putere care să ocrotească interesele lor, ale foştilor.”
6. Radu Nicolae, căpitan rang I marină, Comisia Senatorială, dosar nr. 231/J.I.4, Stenograma nr. 183 din 14.06.1995 – „Am fost contactat de un profesor care m-a pus în legătură cu domnul Măgureanu. Asta se întâmpla în 1970. Relaţiile mele au fost continue cu Virgil Măgureanu până la arestarea mea (….) Activitatea mea în această perioadă a fost de cunoaştere a unor indivizi, a unui grup de oameni, s-a pus problema recrutării sistematice a acestor persoane, fiecare în domeniul lui, eu deja făceam parte din grupul de vârf, pentru că mie mi s-a cerut părerea de către Virgil Măgureanu dacă Ion Iliescu poate să fie atras sau nu, face obiectul sau nu face (….) I-am consultat pe Giurescu academicianul, pe Moisil, pe DD Roşca, chiar pe Frunzetti – în casă la Magdalena Popa – şi toţi aveau păreri excelente despre Ion Iliescu (….) şi i-am spus lui Măgureanu: „Uite, pe linia mea, avizul este favorabil.” (….) Virgil Măgureanu a reuşit. El mi-a spus mie şi într-adevăr reuşise să-l atragă pe Iliescu, în mod explicit într-o mişcare clandestină, conspirativă (….) Am început în această perioadă să-l tatonez pe şeful de stat major al trupelor de securitate, care, în viziunea noastră urma să fie atras. Am avut pe şeful operaţiilor de la trupele de securitate în atenţia mea, ca militar (….) În 1982 eu am avut misiunea să-l atrag în conspiraţie pe Ioniţă. Am fost la el acasă de mai multe ori sub diverse pretexte (….) Toată această activitate culminează cu 1984 când de-acuma Ioniţă aderase, Patinileţ aderase – tot datorită mie – generalul Penciuc aderase şi el (şeful operaţiilor de la trupele de securitate). În 1984 încep să aibă loc primele întâlniri ale aşa zisului vârf ale acestei structuri – la care au luat parte, la o primă întâlnire, Iliescu, Ioniţă, Măgureanu, Militaru şi eu (….) Deci, în 1984 s-a pus problema foarte clar a răsturnării lui Ceauşescu (….) Lucrurile erau foarte bine organizate, foarte, foarte bine organizate, se făcea foarte discret. Nici măcar nu pot să presupun de unde s-au scurs informaţiile ulterior. Am aflat la Moscova, în 1992 şi 1993, cu ocazia unei întâlniri cu nişte foşti mari ai KGB-ului că reţeaua lor informa, iniţial pe predecesorul lui Gorbaciov şi ulterior pe Gorbaciov despre această mişcare din România. Adevărul este că, prin Patilineţ noi întreţineam relaţii (….) Problema era aşa: În cazul în care această grupă reuşeşte să-l elimine pe Ceauşescu, să nu existe din partea ruşilor reacţii care puteau să ducă la situaţii dramatice. Patilineţ făcea legătura, prin ambasada Rusiei de la Ankara, cu Lavrentiev – cu care era în contact (….) În 1984 se stabiliseră clar legăturile în armată, lucrurile erau foarte bine puse la punct de Ioniţă… urma ca toată afacerea să se desfăşoare când Ceauşescu făcea vizita în Germania., atunci urma să se întâmple, cu ajutorul unor primi secretari.Ceauşescu n-a rămas decât o zi (….) S-a întors imediat în ţară. După care toată grupa am fost foarte riguros supravegheaţi (….) Totuşi, am reuşit în asemenea condiţii să ne întâlnim de mai multe ori cu Măgureanu şi Patilineţ – deci, grupul, care decidea: Iliescu, Măgureanu, Militaru, Radu şi Ioniţă, ne-am întâlnit de vreo şase ori (….) În maşina lui Virgil Măgureanu aveau loc discuţii. Odată, în luna noiembrie, s-a pus problema unui scenariu foarte riguros (….) Aproape întreaga responsabilitate a – să-i zicem pe nume – puciului – cădea pe spatele armatei, a militarilor. Şi atunci Ioniţă s-a înfuriat, a întrerupt orice fel de informaţii către grupul Iliescu-Măgureanu şi sa apucat cu Militaru foarte serios. Au fost atraşi o seamă de generali, ofiţeri superiori (….) Ultimii cu care s-a stat de vorbă au fost generalii Gomoiu şi Popa (….) Noi ne-am propus nu să înlăturăm sistemul ci să-l facem să funcţioneze real (….) Prin Patilineţ am avut relaţii până la nivelul lui Gorbaciov.” Relevant pentru situaţia lui Radu Nicolae este şi materialul CNSAS ataşat dosarului (vol. XI –Documente, pag. 61-63)
7. Brucan Silviu, Comisia Senatorială, dosar nr. 249/J.I.4, Stenograma nr. 42 din 08.02.1994 – „Începând din 83-84 în discuţiile cu generalul Ioniţă, ideea principală a noastră era că dictatura lui Ceauşescu se bazează pe trei piloni: partidul comunist, armata şi securitatea. Nici unul dintre acestea nu pot fi luate cu asalt direct şi singura strategie realistă este de a face o breşă în ele, aşa cum s-a întâmplat şi în alte ţări (….) Gorbaciov mi-a spus: Sunt de acord să-l trântiţi pe Ceauşescu cu condiţia ca PCR să rămână forţa conducătoare pentru că altfel va fi anarhie în ţară (….) Între Iliescu şi Militaru era o prietenie care nu avea acelaşi conţinut pe care îl avea prietenia dintre Stănculescu şi Iliescu (….) Eram în relaţii foarte bune cu Valter Roman, pe Petre Roman eu l-am propus (prim ministru).”
8. Olteanu Constantin, fost ministru al apărării, sediul SPM, 13.02.2018, declaraţie de martor (vol.III – Declaraţii, f.229-232) – „În 1988 am purtat o discuţie cu generalul Iulian Vlad, şeful DSS, în urma căreia am aflat de la acesta faptul că în mod periodic Ion Iliescu, gl. Nicolae Militaru, gl. Ioniţă Ion şi alţii se întâlneau şi purtau discuţii despre formarea unui nou guvern, în eventualitatea pierderii puterii de către Nicolae Ceauşescu. Existau date informative mai vechi cu privire la preocuparea generalului Militaru pentru accederea la o funcţie chiar acea de ministru al apărării, într-un viitor presupus guvern. În perioada cât am fost ministru al apărării, cadrele Serviciului de Contrainformaţii mi-au adus la cunoştinţă faptul că Emil Cico Dumitrescu era colaborator al unui serviciu secret străin, mai precis GRU. Nu am aflat mai multe
în acest sens, însă ulterior, în timpul mandatului de primar al capitalei, Emil Cico Dumitrescu m-a vizitat solicitându-mi să-l ajut într-o problemă. Cu această ocazie mi-a spus că se întâlneşte cu Ion Iliescu pe care îl cunoaşte relativ bine, având în vedere faptul că taţii celor doi au fost mecanici de locomotivă pe ruta Olteniţa-Bucureşti.”
9. Lupu Vasile, fost locţiitor al şefului UM 0110 (protecţie contrainformativă cu privire la ţările socialiste), sediul SPM, 19.06.2017, declaraţie de martor (vol.II – Declaraţii, f. 141-148) – „Cel mai activ serviciu pe teritoriul României ce aparţinea fostei URSS era GRU (….) După 22 decembrie 1989 primul care a preluat conducerea unităţilor DSS a fost generalul Logofătu. Din datele pe care le ştiam, gl. Logofătu s-a aflat în atenţia Serviciului de Contrainformaţii Militare, în legătură cu o anumită apropiere de GRU (….) Am fost surprinşi şi de numirea generalului Mlitaru ca ministru al apărării. Ştiam că trecerea sa în rezervă, cu câţiva ani în urmă, se datorase şi faptului că, inclusiv serviciul nostru demonstrase un anumit ataşament al acestuia faţă de GRU. Atât el cât şi generalul Kostyal au format obiectul acţiunii „Corbii”, materializat într-un documentar complex. Generalul Militaru a numit la scurt timp ca şef al Statului Major General pe generalul Vasile Ionel.”
10. Cotoman Gheorghe, ofiţer de cercetare penală în cadrul Direcţiei a VI-a din fostul DSS, sediul SPM, 02.04.2018, declaraţie de martor (vol.V – Declaraţii, f.97-109) – „În toamna anului 1987 mi s-a ordonat să intru în anchetă cu un pensionar militar, respectiv cpt. rang I Radu Nicolae (….) La un moment dat Radu Nicolae a declarat că a redactat aceste înscrisuri (300 de înscrisuri semnate CSN cu conţinut îndreptat împotriva lui Nicolae Ceauşescu) la sugestia unui profesor de la Academia Ştefan Gheorghiu – Virgil Măgureanu. Din acel moment Radu Nicolae a declarat că, fiind în relaţii apropiate cu Virgil Măgureanu acesta i-a destăinuit că face parte dintr-o organizaţie clandestină denumită Comitetul sau Consiliul Salvării Naţionale care avea ca scop desfăşurarea de acţiuni împotriva regimului Nicolae Ceauşescu (….) În continuare, Radu Nicolae a declarat că această grupare era formată din două componente, una militară din care făceau parte generalii Ion Ioniţă şi Nicolae Militaru, precum şi una politică în componenţa căreia erau Ion Iliescu şi Virgil Măgureanu (….) Ion Ioniţă, Nicolae Militaru şi Ion Iliescu făceau parte din aşa numitul nomenclator al CC al PCR de care Securitatea nu avea voie să se atingă (….) Radu Nicolae a mai declarat că se întâlnea cu Virgil Măgureanu şi Nicolae Militaru în Parcul Herăstrău şi în două case pe care el le-a numit conspirative (….) A mai declarat că, într-o împrejurare a mers la sediul Comandamentului Trupelor de Securitate din Băneasa unde a discutat cu comandantul acestuia, pe care Virgil Măgureanu i-ar fi spus că l-a atras în grupare. De asemenea, Radu Nicolae a declarat că în grupare a fost atras şi un ofiţer cu funcţie de răspundere de la Academia Militară”.
11. Măgureanu Virgil, fost director SRI, sediul SPM, 24.05.2017, declaraţie de martor (vol.II – Declaraţii, f.88-105) – „În anul 1980 eram lector la catedra de Socialism Ştiinţific şi Ştiinţe Politice (….) Aveam posibilitatea să cunosc multă lume cu funcţii dintre cele mai înalte, aşa am reuşit să cunosc înalţi ofiţeri din cadrul MApN, inclusiv pe Ion Ioniţă care avusese demnitatea de ministru al apărării. Am cunoscut şi alte perosonalităţi, de exemplu pe Ion Iliescu care în acea vreme era preşedintele Consiliului Naţional al Apelor Române şi avea rang de ministru (….) L-am cunoscut pe generalul Militaru Nicolae (….) Relaţia cu generalul Militaru a fost doar conjuncturală, eu având, însă, afinităţi cu Ion Iliescu şi profesorul Ovidiu Trăznea (….) Ceauşescu a intrat într-un declin şi astfel situaţia economică şi socială a avut de suferit (….) Pe acest fond s-a creat şi grupul nostru de rezistenţă şi s-au amplificat încercările noastre de a găsi o soluţie viabilă (….) Îl cunoşteam pe Ion Iliescu de mai multă vreme şi acesta făcând parte din cercul nostru de persoane care încercau să constituie un nucleu de opoziţie faţă de Nicolae Ceauşescu (….) În ziua de 30.12.1989 am fost convocat la Palatul Victoria unde domnul Ion Iliescu, preşedinte al CFSN mi-a propus săi devin consilier pe probleme de securitate naţională, sarcină pe care am acceptato. La 26.03.1990, în timp ce efectuam o vizită în SUA, am fost însărcinat să creez noua structură de securitate internă a României, care s-a numit SRI, iar eu am fost numit primul director al acestei instituţii. Am rămas în această funcţie până în anul 1997, luna mai (….) Nu cunosc motivele pentru care generalul Militaru a fost readus din rezervă după o lungă perioadă de timp în care nu a mai avut contact cu actul de comandă şi a fost numit ministru al apărării naţionale de către domnul Ion Iliescu (….) Cred că numirea sa a avut legătură şi cu participarea acestuia încă din anii 1981-1984 la anumite forme de rezistenţă împotriva regimului Ceauşescu. Cunosc că se afla în legătură cu alte cadre militare active sau în rezervă, într-o activitate ce poate fi numită un complot împotriva regimului Ceauşescu în interiorul căruia Militaru dorea răsturnarea sa pe o cale violentă. Aşadar este posibil ca numirea sa în funcţia de ministru al apărării de către Ion Iliescu să fie o acţiune de recunoaştere a unor merite anterioare. De altfel, Ion Iliescu era la curent cu acţiunile unor grupuri, însă a manifestat tot timpul o prudenţă deosebită.”
12. Voiculescu Voican Gelu, Comisia Senatorială, dosar nr. 187/J.I.4, Stenograma nr. 16 din 16.11.1993, Partea I, pg.86 şi următoarele – „(….) Mă întâlnesc în mulţime cu Harosa. Şi atunci îi spun să se ducă la Iliescu să-l aducă la TV. Şi aşa face. Se duce la Casa Scânteii unde lucra şi el şi Iliescu nu era acolo. Am aflat ulterior că Iliescu trecuse pe la Consiliul Culturii, pe la Suzana Gîdea şi de acolo dus de Mihai Velicu care acum e senator (….) Dar din mărturisirea domnului Iliescu a telefonat după Stănculescu. Deci el se cunoştea cu Stănculescu (….) La un moment dat facem joncţiunea cu un grup care se afla deja în televiziune, al lui Petre Roman. Petre Roman cu Iliescu, vizibil se cunoşteau. Am aflat ulterior că se cunoşteau de când era mic (….) Grupul ăsta agregat în jurul lui Iliescu, dintre care eu şi Ispas eram oamenii din spatele lui, un fel de bodyguarzi, apar Dinescu cu Brucan, facem joncţiunea (….) Petre Roman a fost primul în MApN. La scurt interval am apărut şi noi. Stănculescu a dat raport în calitate de comandant (….) Armata înţelesese că Iliescu este noul reprezentant şi primul gest al lui Stănculescu a fost să-i raporteze lui Iliescu ca şi unui lider legitim (….) Acum, reveniţi la o chestie: înainte ca el (Iliescu) să se aştepte să joace un rol, el a luat legătura cu Stănculescu. Nu ştiu ce anterioritate există între Iliescu şi Stănculescu, dar hotărât se cunoşteau şi probabil, bine”.
13. Iosub Nicolae, DSS – Contrainformaţii militare, audiat ca martor, sediul SPM, 21.10.2017 (vol.II– Declaraţii, f.274-283)– „În anul 1989 aveam gradul de maior şi activam în cadrul Departamentului Securităţii Statului – Contrainformaţii Militare (….) În anul 1983 după absolvirea Academiei Militare şi repartizarea mea la DSS , Direcţia a IV a, în Biroul de Contraspionaj Est, am primit în lucru dosarul privind pe gl. Kostyal Ştefan. Eu am preluat dosarul de la un coleg care plecase în altă structură şi am constatat că existau suspiciuni cu privire la recrutarea acestui general de către un serviciu de informaţii străin, în speţă aparţinând URSS, posibil GRU. Recrutarea s-ar fi făcut în perioada în care ofiţerul şi-ar fi efectuat studiile în URSS… Din supravegherea informativă a acestuia cât şi în urma materialelor prezentate de departamentul tehnic în urma ascultării unor conversaţii a rezultat că gl. Kostyal avea legături cu fostul ministru al apărării Ion Ioniţă, cu căpitanul de rangul I Radu Nicolae şi prin acesta din urmă cu profesorul Virgil Măgureanu, gl. Nicolae Militaru, poate chiar ca element principal. Practic cercetările noastre au pus în evidenţă existenţa unei aşa zise „reţele” mai vaste decât se bănuia, astfel încât au fost intensificate cercetările. Rezulta că gl. Kostyal vizita destul de des Ambasada URSS la Bucureşti şi că deţinea chiar un card care îi permitea accesul la magazinul alimentar al Corpului diplomatic (ODCD – Oficiul de Deservire al Corpului Diplomatic)… Iniţial dosarul care îl privea pe general a avut denumirea „Kastorul”. În anul 1985 la conducerea Direcţiei a IV-a a venit generalul lt. Vasile Gheorghe şi evident că s-a informat cu privire la lucrările aflate în derulare. Am expus şi eu activitatea în cauza pe care o lucram. Încă anterior eu am constatat că cercul relaţional al generalului Kostyal de interes operativ se extinsese şi asupra lui Ion Iliescu şi altor persoane, astfel încât am schimbat denumirea codificată a lucrării în „Corbii” (….) Din cadrul grupului supravegheat am remarcat activitatea deosebită a generalului Militaru Nicolae şi Radu Nicolae a cărui soţie era verişoară cu ambasadorul României în Turcia, Vasile Patilineţ. Am remarcat că Radu Nicolae era un om de legătură cu profesorul Virgil Măgureanu, alipit şi el grupului. Ca o paranteză vreau să menţionez că gl. Militaru Nicolae fusese atras la colaborare de către Serviciul de Informaţii al Armatei Sovietice într-o perioadă în care se afla în Dobrogea, unde se desfăşura o aplicaţie pe hartă cu statele majore ale armatelor ţărilor din cadrul Tratatului de la Varşovia (….) Personajele din dosarul pe care îl aveam în lucru au primit şi anumite nume de cod, astfel: Nicolae Militaru apărea ca „Milică”, Ion Ioniţă – „Iorgu”, gl. Kostyal – „Corbul”, Radu Nicolae – „Rodion”. Am remarcat faptul că gl. Militaru vizita din ce în ce mai des Ambasada Sovietică de la Bucureşti folosind ca acoperire motivaţia solicitării unor duplicate a unor acte de absolvire a unor cursuri în URSS pe care le-ar fi pierdut în original. Spun că acest lucru era o stratagemă, deoarece ulterior la o percheziţie făcută la domiciliul său au fost găsite atât originalele cât şi duplicatele pentru documentele solicitate la ambasadă (….) Doresc să menţionez tot ca o paranteză, deşi nu menţin cursul cronologic al discuţiei, că am avut date privind întâlnirea sau întâlnirile repetate între Nicolae Militaru şi gl. Costică Popa, locţiitor al şefului Marelui Statului Major care şi coordona Direcţia de Informaţii Militare. Prin intermediul gl. Popa am aflat că Militaru i-a prezentat un aşa zis plan de înlăturare a şefului statului şi că dorea să îl atragă în această acţiune. Recompensa ar fi constat în promovarea acestuia în funcţia de şef al MSTM. Din păcate, raportarea situaţiei operative din dosar către ministrul Postelnicu, iar de către acesta din urmă către Nicolae Ceauşescu, a condus la întreruperea investigaţiilor întrucât Ceauşescu a dispus luarea măsurilor preventive, practic demascând întreaga activitate de supraveghere. Cunosc faptul că atât Militaru cât şi Ion Ioniţă au fost convocaţi la Colegiul Central de Partid unde au fost interpelaţi şi bineînţeles au fost puşi în temă cu faptul că erau supravegheaţi informatic (….) În această grupare mai făcea parte şi gl. Pletos cu nume de cod „Petre”, care era locţiitor al comandantului Armatei a I a. În cadrul măsurilor de influenţare pe linie de partid, după deconspirarea grupului, acesta a primit o funcţie inferioară din care practic nu mai putea acţiona pe linie militară. Mai mult, a fost îndepărtat din Bucureşti şi trimis să activeze la construcţia Canalului Dunăre Marea Neagră (….) Eu precizez că mă ocupam cu prioritate sau mai degrabă de personajele cu calitate militară, iar de cele civile se ocupa unitatea specială UM 0110. Aşadar, deşi cunosc că din grup făcea parte şi Ion Iliescu acesta era supravegheat informativ de unitatea menţionată mai sus.”
14. Montanu Mihail, membru CFSN, sediul SPM, 07.02.2017, declaraţie de martor (vol.I – Declaraţii, f.36-47) – „Din câte cunosc, începând cu anul 1985 au existat întâlniri frecvente între Ion Iliescu, Gogu Rădulescu, Ion Rusu, Ion Ioniţă, generalul Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan, Dan Iosif, Cazemir Ionescu, Virgil Măgureanu, generalul Şarpe, Mircea Dinescu care au început să organizeze nucleul de reflexie şi organizare a unei structuri politice, în perspectiva unor schimbări ce aveau să survină în România. Totul trebuie privit în contextul general european, inclusiv perestroica gorbaciovistă. Aşa se explică faptul că la 22.12.1989, Ion Iliescu, Petre Roman şi alţi componenţi ai nucleului dur civil au fost imediat primiţi la sediul MApN şi recunoscuţi ca lideri politici. Sosirea grupului Iliescu la MApN s-a făcut pe un teren fertil, dacă e să mă explic în mod plastic. Aş spune că s-a făcut inserţia între partidul comunist şi partidul comunist.”

Analiza declaraţiilor de mai sus, evidenţiază mai multe aspecte.
a) Toate declaraţiile se armonizează foarte bine, neexistând contradicţii cu privire la starea de fapt relatată. Ulterior, prin probatoriul administrat, s-a demonstrat că multe dintre concepţiile complotiştilor au fost puse în practică începând cu 22 decembrie 1989. De exemplu, necesitatea majoră de a fi contactată ambasada URSS a răzbătut încă de la primele momente în care unii complotişti sau întâlnit la 22 decembrie 1989 în sediul TVR. Martorul Filipoiu Mihail (medic în decembrie 1989) audiat la sediul SPM la data de 03.05.2018 (vol. –V- Declaraţii, f.142-156), a relatat că „Ne-am deplasat la televiziune(….) am văzut că din studio a ieşit un bătrânel despre care ulterior am aflat că era generalul Militaru (….) Am fost marcat de sosirea lui Iliescu care efectiv a fost adus pe sus (….) Pe hol, în acel moment ne aflam eu, Sergiu Nicolaescu cu doi cascadori, generalul Militaru şi acea persoană care filma (….) În prezenţa mea, pe hol, Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescu au discutat despre oportunitatea de a merge la ambasada sovietică. Eu am replicat violent că nu au ce căuta la ambasada sovietică. Ion Iliescu a întrebat cine sunt, iar Sergiu Nicoalescu a replicat „Este de-al nostru de la baricadă”. Ion Iliescu mi s-a adresat spunându-mi că sunt tânăr „Tu nu ştii, dar aşa trebuie”. După acest moment Sergiu Nicolaescu, generalul Militaru şi Ion Iliescu au intrat într-unul dintre studiouri.”
b) Este foarte bine conturat filosovietismul tuturor componenţilor grupului dizident.
c) Componenţii acestui grup, prin funcţiile deţinute, puteau exercita influenţe majore, atât cu caracter militar, cât şi cu caracter civil. Se observă că latura militară era compusă din ofiţeri superiori cu funcţii la vârful ierarhiilor MApN şi DSS, dar şi din ofiţeri ce au deţinut funcţii la nivel mediu. Latura civilă era formată din persoane cu funcţii ce permiteau exercitarea de influenţă asupra tuturor mediilor civile, inclusiv asupra elitelor culturale.
d) Influenţa externă a grupului a ajuns până la vârful ierarhiei politice din URSS (Mihail Gorbaciov).
e) Aripa politică, ce-şi subordona în mod firesc aripa militară, era condusă de Iliescu Ion.
f) Aripa militară a fost iniţial condusă de generalul Ioniţă Ion (fost ministru al apărării), iar după moartea acestuia, de generalul Militaru Nicolae care, urma ca începând cu 22 decembrie 1989 să aibă un rol foarte important în desfăşurarea evenimentelor, fiind impus de Iliescu Ion în funcţia de ministru al apărării.
g) Militaru Nicolae avea, încă de la constituirea grupului, foarte clar cristalizată ideea răsturnării violente de la putere a lui Ceauşescu Nicolae, cu implicarea directă a armatei. Este important de observat că de la bun început generalul Militaru prefigura un inevitabil conflict violent între MApN şi DSS, pornind de la preconcepţia conform căreia DSS urma să se situeze în mod obligatoriu de partea preşedintelui Ceauşescu Nicolae.
***
Din perspectivă istorică se constată că toate personajele apărute în declaraţiile mai sus invocate, aflate în viaţă la data de 22 decembrie 1989, s-au coagulat în mod rapid şi eficient şi au avut un rol important în evoluţia ulterioară a evenimentelor. Singura excepţie o constituie căpitanul de rang I Radu Nicolae, care însă a fost perceput de ceilalţi componenţi ai grupului ca fiind trădător (acest aspect rezultă din analiza în integralitate a stenogramelor invocate). Cu toţii s-au regăsit şi au conlucrat în locaţiile cheie ale zilei de 22 decembrie 1989 şi intervalul următor de timp – TVR, fostul CC al PCR, MApN. La orele 14:25 ale zilei de 22 decembrie 1989, în direct la TVR, cpt. de rang I Dumitrescu (Cico) Emil, în uniformă militară, a transmis următorul mesaj: ”Dragi colegi ai promoţiei 1958 , vă vorbeşte cel care a fost pentru voi Cico, cel care a venit în marina română împreună cu voi (….) Rog pe tovarăşul Ion Iliescu, cu care am fost coleg să vină la televiziune. Trebuie tovarăşi să ne organizăm”. Şi s-au organizat.
Toţi componenţii grupului Iliescu au preluat puterea totală în stat.
Iliescu Ion a fost preşedintele României pentru o perioadă de 10 ani.
Generalii Stănculescu Victor Atanasie şi Militaru Nicolae au deţinut în mod succesiv funcţia de ministru al apărării.
Măgureanu Virgil a fost iniţial consilier al preşedintelui Iliescu Ion, iar apoi primul director al principalului serviciu de informaţii al României – SRI.
Vasile Ionel, a fost numit de Iliescu Ion în funcţia de şef al MStM al Armatei, iar apoi consilier prezidenţial.
Generalul Kostyal Ştefan şi-a reprimit gradul de general maior după ce a fost degradat în anul 1970 la gradul de soldat ca urmare a colaborării cu serviciile de spionaj sovietice.
Dumitrescu (Cico) Emil a fost numit în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne şi apoi de consilier de stat la Administraţia Prezidenţială.
La scurt timp după preluarea puterii de către CFSN, condus de Iliescu Ion, a fost reactivat un număr important de generali şi ofiţeri superiori, cu toţii filosovietici.
***
În mod constant, până în prezent, Iliescu Ion a negat în public sau a bagatelizat existenţa acestui grup pe care, în realitate, aşa cum o arată probatoriul, l-a condus. Prin toate apariţiile publice şi comunicatele de presă ale CFSN s-a insistat că Iliescu Ion şi noua conducere a ţării sunt „emanaţi ai Revoluţiei”. Realitatea contrazice această susţinere.
O astfel de negare nu a mai fost posibilă în faţa persoanelor bine informate în legătură cu trecutul şi angajamentele componenţilor „grupului Iliescu”. Acest aspect reiese inclusiv prin analiza Stenogramei „Întâlnirii preşedintelui Consiliului Frontului Salvării Naţionale, domnul Ion Iliescu, cu generali şi ofiţeri din organele centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, din ziua de 07.01.1990” (vol.X – Documente, pag. 129-136). Se desprinde totodată atmosfera tensionată în care s-a desfăşurat întâlnirea, ministrul apărării fiind vehement contestat de ceilalţi militari prezenţi.
Singura explicaţie pentru ascunderea existenţei, filozofiei şi acţiunilor acestui grup complotist–dizident o reprezintă totalul filosovietism al componenţilor grupului, începând cu Iliescu Ion. Aducerea la cunoştinţa opiniei publice a preexistenţei unui grup civilo-militar pro-sovietic care a desfăşurat acţiuni concrete de înlăturare a lui Ceauşescu Nicolae şi care a apărut în prim-planul social-politico-militar al zilelor Revoluţiei, ar fi fost în contrast evident cu dorinţa exprimată de noua putere de a fi percepută ca fiind o reală emanaţie a mişcării revoluţionare din decembrie 1989. Mai mult, o devoalare a adevărului ar fi putut însemna pentru „grupul Iliescu” o periclitare privind preluarea şi păstrarea puterii în stat.

(va urma)

Mai citește:
– Nicolae Militaru despre afirmaţia sa că „Frontul există de 6 luni”
– În 1983 Nicolae Militaru îi scrie lui Nicolae Ceauşescu: „În ultimii 25 ani viaţa mea a fost permanent legată de Dumneavoastră”
– Pacepa în „Orizonturi roşii”: „Nicolae Militaru, unul din generalii favoriţi ai lui Ceauşescu”
– Uslaşul Trosca şi alţi 4 rămîn fără titluri de revoluţionar. Necesitatea publicării dosarului generalului Militaru
– Dosarul de revoluţionar al generalului Militaru
– 1997. Ion Iliescu cercetat penal pentru revoluție. Emisiune a lui Marius Tucă (video)
– Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus trimiși în judecată în „dosarul revoluției”. Nici un cuvînt despre „agenturili străine” în comunicatul Parchetului
– Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog
– O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată
– Manipularea mediatică legată de comunicatul Parchetului despre dosarul revoluției
– O problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989
– George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, decembrie 1997: „Pe 22 decembrie nu s-a întîmplat nici o lovitură de stat… Clanul Ceaușescu a fost trădat de capii armatei, securității și miliției. Trădarea acestora s-a întîmplat însă numai în ultimul moment, și nu a fost făcută de dragul revoluției… ci de teama acesteia… Acțiunea lor contrarevoluționară, cunoscută sub denumirea de diversiunea teroriștilor, a însemnat o baie de sînge” (video)
– Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu (video)
– Petre Roman: „teroriştii (…) erau cei mai mulţi ai armatei – de ce? Pentru că generalii aveau o mare teamă, ei fuseseră represiunea şi la Timişoara şi la Bucureşti, şi au creat această diversiune”
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre
– Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
– Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”
– Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?”
– Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieșiu
Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara
– Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.