Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat iunie 27, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat

Ca urmare a stării de nemulţumire generalizată la nivelul întregii ţări, la Timişoara, în seara zilei de 15.12.1989, în faţa casei parohiale situată pe strada Timotei Cipariul, mai mulţi cetăţeni, informaţi de mass-media internaţională, au manifestat împotriva punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti de evacuare din sediul parohial a pastorului reformat Laszlo Tokes.

În jurul orelor 17:00, de la fereastra casei parohiale, pastorul a solicitat cetăţenilor adunaţi să plece acasă, iar pe uşa parohiei a fost aplicat un afiş cu acelaşi îndemn. Apelul nu a avut efect.

Ajuns în zonă pentru calmarea spiritelor, secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului Municipal de Partid a comunicat public anularea hotărârii de evacuare şi a solicitat oamenilor să plece acasă. Nici această acţiune nu a avut efect.

În seara aceleiaşi zile, au început să apară primele manifestări anticeauşiste, iar reprezentanţii puterii au fost întâmpinaţi cu huiduieli. În cursul nopţii de 15/16.12.1989, în faţa casei parohiale, au rămas câteva zeci de persoane.

În dimineaţa zilei de 16.12.1989, deşi sursa conflictului a fost închisă, nemulţumirea oamenilor a determinat creşterea numărului manifestanţilor, astfel că în jurul orelor 13:00-14:00 aceştia erau peste 1000.

În aceeaşi zi, la solicitarea organelor de partid, se trimit în zonă 28 de cadre de miliţie, sosirea acestora accentuând starea de tensiune. Totodată, inspectorul şef a hotărât să trimită în zonă, echipate civil, toate cadrele disponibile aparţinând DSS şi Miliţiei. Tot mai mulţi cetăţeni, nemulţumiţi de condiţiile de viaţă, au ieşit în stradă mărind numărul demonstranţilor. Manifestaţia a luat un caracter revendicativ, fiind cerută schimbarea lui Ceauşescu Nicolae şi, implicit, condiţii mai bune de viaţă.

În jurul orelor 18:00 (16.12.1989), în zonă este adus plutonul de intervenţie al MI, echipat cu bastoane de cauciuc, scuturi şi căşti de protecţie. Această forţă militară a fost formată din 80 de cadre ale MI. Concomitent, în zonă au fost aduse şi 3 maşini de pompieri.

În jurul orelor 18:30-19:00 au început ciocnirile între forţele de ordine şi manifestanţi, ciocniri soldate cu înfrângerea scutierilor survenită în jurul orelor 20:30. Ulterior, un grup de manifestanţi format din 600-700 persoane, s-a deplasat către Comitetul Judeţean de Partid, iar un alt grup s-a îndreptat spre Piaţa Operei unde forţele de ordine existente au intervenit din nou şi au determinat replierea manifestanţilor. O parte dintre aceştia au pornit spre căminele studenţeşti.

Acţiunile forţelor de represiune au crescut în amploare şi intensitate prin angrenarea progresivă a efectivelor miliţiei, trupelor de securitate, pompierilor şi trupelor de grăniceri – toate aparţinând MI. Aceste acţiuni s-au soldat cu arestarea în noaptea de 16/17.12.1989 a aproximativ 180 de persoane, unele dintre acestea fiind supuse brutalităţilor.

În ziua de 16.12.1989, orele 21:00, generalul Vlad Iulian – şeful DSS, a convocat toţi şefii de direcţii din cadrul DSS, fiind dispusă trimiterea la Timişoara a unei grupe operative care să preia conducerea pe probleme specifice. Astfel, în noaptea de 16/17.12.1989, cu un tren special, au pornit spre Timişoara gl. Macri Emil – şeful Direcţiei de Contrainformaţii Sector Economic, col. Teodorescu Filip – adjunct al Direcţiei Contraspionaj, lt.col. Glăvan Gheorghe – şeful Serviciului Infomativ al USLA, lt.col. Anastasiu Gabriel – şeful Direcţiei de Informaţii Interne.

În aceeaşi noapte, în baza ordinului Comandantului Suprem – Ceauşescu Nicolae, s-a dispus alarmarea unităţilor militare din Garnizoana Timişoara şi s-a hotărât că Armata va ieşi în stradă, fără armament şi muniţie.

Acţiunile desfăşurate la Timişoara până la acest moment (dimineaţa zilei de 17.12.1989) au determinat intervenţia directă a preşedintelui Ceauşescu care a hotărât restabilirea de urgenţă şi fermă a ordinii, folosind în acest scop toate forţele existente, inclusiv trupele MApN.

În dimineaţa zilei de 17.12.1989, orele 09:00, a ajuns la Timişoara o grupă din cadrul MStM al Armatei – Direcţia Operaţii, condusă de col. Ionescu Dumitru.

În jurul orelor 14:00 (17.12.1989) în mai multe zone importante ale municipiului au fost realizate dispozitive militare de apărare. Cu toate acestea, străzile Timişoarei urmau să se umple din nou cu manifestanţi, numărul acestora crescând rapid şi ajungând la 4000.

La orele 11:00, ministrul apărării naţionale gl. Milea Vasile a ordonat comandantului Marii Unităţi Mecanizate să intervină cu 400 de militari pentru blocarea căilor de acces spre Consiliul Judeţean.

În urma convorbirilor avute cu Ceauşescu Nicolae, sub presiunea acestuia, ministrul apărării a comunicat la orele 13:30 (17.12.1989) pentru toată armata „Situaţia în Timişoara s-a agravat. Este ordin să intervină armata. Armata intră în stare de luptă. În judeţul Timiş este stare de necesitate.”

La orele 13:45, ministrul apărării a ordonat telefonic trimiterea pe străzile din Timişoara a unor tancuri de instrucţie cu echipajele constituite din comandant şi mecanic conductor. În faţa acestora au fost ridicate baricade, iar tancurile au fost blocate, unele fiind incendiate.

În jurul orelor 15:30, pentru conducerea unităţilor din Garnizoana Timişoara, a fost constituită o grupă operativă a MStM şi a organelor centrale ale MApN. Grupa a fost condusă de gl.mr. Guşă Ştefan – prim adjunct al ministrului apărării şi şef al MStM, gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor – prim adjunct al MApN, gl.lt. Chiţac Mihai – comandant al Garnizoanei Bucureşti, col. Gheorghe Radu – locţiitor al şefului Direcţei Operaţii din MStM, col. Cârneanu Gheorghe – locţiitor al comandantului CAAT, iar de la MI gl.mr. Nuţă Constantin – adjunct al ministrului de interne. Împreună cu această grupă, la Timişoara s-a deplasat şi secretarul CC al PCR – Coman Ion.

Mulţimile de manifestanţi au luat cu asalt sediul Comitetului Judeţean de Partid. Confruntarea din faţa sediului a fost extrem de violentă, iar sediul a fost cucerit, fiind distrusă inscripţia PCR de pe clădire.

Urmare ordinului ministrului apărării, efectivele MApN au fost suplimentate cu militari aparţinând UM 01233 Buziaş, UM 01140 Lugoj şi UM 01380 Arad. Două elicoptere militare au executat zboruri de recunoaştere deasupra municipiului, transmiţând operativ informaţii despre locurile unde se găseau aglomerări de persoane.

În jurul orelor 16:00 (17.12.1989) în Timişoara s-au executat primele focuri de armă.

La orele 18:00, gl.mr. Guşă Ştefan, sosit de la Bucuresti, a preluat în întregime conducerea forţelor militare aparţinând MApN. După cum s-a precizat, mai multe tancuri ale UM 01115 Giroc au fost blocate de către persoane civile înarmate cu răngi şi bare metalice, pe Calea Girocului. Gl. mr. Guşă Ştefan a ordonat recuperarea blindatelor întrucât pentru întreaga zonă acestea prezentau pericol de explozie. Au fost formate subunităţi,care au deschis focul în plin asupra mulţimii care a fost împrăştiată, iar tancurile tractate în unitate. Recuperarea acestor tancuri s-a făcut cu preţul multor vieţi omeneşti.

Concomitent, o coloană de manifestanţi, printre care se afla şi revoluţionarul Marcu Ioan, a fost supusă focului militar în dreptul Facultăţii de Electrotehnică. Au tras atât trupele MI, cât şi cele ale MApN. Coloana s-a imprăştiat, fiind urmărită de scutieri care au efectuat arestări. Unii militari au făcut uz de baionetă.

La orele 18:45, MApN a transmis către Comandamentul Marii Unităţi Mecanizate din Timişoara indicativul militar „Radu cel Frumos”, ce reprezenta trecerea la alarma de luptă parţială, indicativ transmis ulterior tuturor unităţilor din garnizoană. Ulterior, în judeţul Timiş s-a declarat „stare de necesitate”. Drept urmare, s-a trecut la înarmarea militarilor cu muniţie de război.

În seara zilei de 17.12.1989, pentru cercetarea persoanelor reţinute la Penitenciarul Timişoara, s-a deplasat din Bucureşti, Diaconescu Gheorghe – procuror general adjunct al României, însoţit de o echipă de procurori. Acesta a dispus neautopsierea cadavrelor din Timişoara.

În după-amiaza zilei de 17.12.1989, la Bucureşti, preşedintele Ceauşescu Nicolae a convocat Comitetul Politic Executiv pentru a primi girul măsurilor în forţă deja ordonate. La şedinţă au participat Ceauşescu Nicolae, Bobu Emil, Ceauşescu Elena, Dăscălescu Constantin, Milea Vasile, Dincă Ion, Mănescu Manea, Curticeanu Silviu, Rădulescu Gheorghe, Andrei Ştefan, Postelnicu Tudor, Toma Ioan, Ciobanu Lina, Constantin Nicolae, Dobrescu Miu, Fazekaş Ludovic, Niculescu Paul, Radu Ion, Popescu Dumitru, Gere Mihai, Giosan Nicolae, Stoian Ion, Szasz Iosif, Ursu Ioan, fiind invitaţi Bărbulescu Vasile, Radu Constantin şi Vlad Iulian. În cursul şedinţei, acuzaţiile preşedintelui i-au vizat în special pe ministrul apărării, ministrul de interne şi şeful DSS, aceştia fiind acuzaţi de trădare, laşitate şi insubordonare prin neexecutarea ordinului Comandantului Suprem.

Acţiunile militare desfăşurate de forţe ale MI şi MApN au atins intensitatea maximă în după amiaza zile de 17.12.1989 şi în noaptea de 17/18.12.1989. În acest interval au fost ucise prin împuşcare 66 de persoane şi rănite alte 196. În dimineaţa zilei de 18.12.1989, în jurul orelor 05:30, Coman Ion i-a raportat lui Bobu Emil că „(….)La Timişoara situaţia este sub control”. Acest raport i s-a repetat în mod direct preşedintelui Ceauşescu Nicolae. Este foarte posibil ca situaţia raportată să-l fi determinat pe preşedintele statului să nu contramandeze vizita oficială de stat planificată a fi efectuată în Iran (18-20.12.1989).

Pentru îndeplinirea unor misiuni specifice, organele de comandă militară din Timişoara au ordonat aducerea unor cadre specializate în cercetarea militară, de la UM 0404 Buzău, Batalion de cercetare.

Conform OZU nr. 297 din 18.12.1989, emis de UM 0404 Buzău „Din ordinul şefului Direcţiei Informaţii, începând cu data de 18.12.1989 un detaşament militar constituit din 40 militari sub comanda mr. G.R execută o misiune pe teritoriul RSR. Pentru îndeplinirea misiunii, fiecărui militar i se distribuie câte 12 cartuşe calibru 7,65 mm, pentru pistol. Deplasarea în raioanele misiunilor se face cu avionul.” Prin OZU nr. 302 din 23.12.1989 aparţinând aceleiaşi unităţi militare s-a menţionat că „Urmare la OZU nr. 297/18.12.1989, s-au prezentat la unitate efectivele din garnizoana Timişoara, la data de 23.12.1989, 11:30.”

Având cunoştinţă despre existenţa unui număr mare de victime, Ceauşescu Elena, Bobu Emil şi Postelnicu Tudor, au dispus transportul a 40 de cadavre aflate la Spitalul Judeţean Timişoara spre Bucureşti, unde urmau a fi incinerate, scopul fiind cel de a şterge urmele represiunii sângeroase. Acţiunea urma să se desfăşoare în cel mai deplin secret, planul în întregime fiind cunoscut de Ceauşescu Elena, gl. Nuţă Constantin (MI), gl. Macri Emil (DSS) şi gl. Mihalea Velicu (MI). Astfel, în seara zilei de 17 decembrie 1989, col. Corpodean Ion – locţiitor al şefului Miliţiei Judeţene Timiş, a fost chemat de gl. Nuţă Constantin care i-a ordonat să se ocupe de transportul cadavrelor de la morga Spitalului Judeţen Timişoara la IML Bucureşti. Numele de cod al acestei operaţiuni a fost „Trandafirul”.

În jurul orelor 01:00 din noaptea de 17/18.12.1989, a început îmbarcarea celor 40 de cadavre într-o autoizotermă aparţinând Comtim, încărcarea fiind încheiată la orele 05:00. Transportul a ajuns la crematoriul „Cenuşa” din Bucureşti în după amiaza zilei de 18.12.1989. Operaţiunea de incinerare a cadavrelor s-a încheiat la 20.12.1989, orele 10:30. A fost raportată executarea ordinului gl.Nuţă Constantin, iar în baza indicaţiilor acestuia, cele patru tomberoane pline cu cenuşa rezultată au fost transporatate cu o autofurgonetă TV, iar cenuşa deversată într-o gură de canal în apropierea localităţii Popeşti-Leordeni.

Această operaţiune a fost una dintre cele mai josnice din istoria comunismului românesc, s-a făcut cu ştirea Elenei Ceauşescu şi a unor ofiţeri de miliţie si de securitate.

În cursul zilei de 18.12.1989, muncitorii de pe marile platforme industriale ale municipiului Timişoara se aflau în grevă generală. Între orele 09.00-17:00 situaţia s-a retensionat treptat, întreaga populaţie revoltându-se împotriva acţiunilor represive. Organizându-se în grupuri masive, manifestanţii s-au îndreptat spre centrul oraşului. După lăsarea întunericului, un grup de revoluţionari, cu lumânări în mâini, s-a grupat în faţa Catedralei Mitropolitane. Asupra acestora s-a deschis focul, rezultând morţi şi răniţi, acţiunea de represiune fiind condusă în mod direct de gl.lt. Chiţac Mihai. Acesta a ordonat inclusiv folosirea substanţelor chimice împotriva manifestanţilor (Marin Paul Cătălin, martor, în decembrie 1989 militar în termen – „Mă aflam în faţa Catedralei pe data de 18.12.1989, când a apărut o maşină Aro din care a coborât gl. Chiţac (….) Domnul general se plimba şi zâmbea ironic (….) a zis: ”La canaliile astea le trebuie revoluţie? Lasă că le arătăm noi revoluţie!” şi a tras foc automat în mulţimea de pe treptele Catedralei.”).

În zilele de 18 şi 19.12.1989, acţiunile represive s-au soldat cu 7 persoane decedate prin împuşcare, 98 de răniţi, cu toţii din rândul civililor.

Începând cu orele 07:00 ale zilei de 19.12.1989, acţiunile revoluţionare au marcat o schimbare esenţială, determinată de apariţia manifestărilor protestatare de masă ale muncitorilor din marile întreprinderi timişorene (Întreprinderea Optica Timişoara, AEM, Electro-Timiş, ELBA, Solventul, Azur, 6 Martie, Electromotor etc.). Pe acest fond, gl.mr. Guşă Ştefan a ordonat grupurilor de cercetare de la UM 0404 Buzău ca, sub acoperire conspirativă să pătrundă în întreprinderi pentru a determina starea de spirit a muncitorilor. Gl. Guşă personal s-a deplasat la Întreprinderea ELBA unde a intrat în dialog cu muncitorii şi a determinat schimbarea atitudinii acestora, astfel încât, la plecarea generalului, o parte a mulţimii a scandat pentru prima dată „Armata e cu noi!”. Întors de la ELBA, gl. Guşă Ştefan i-a raportat lui Coman Ion „La uzină nu sunt huligani, sunt oameni serioşi care mi-au arătat gloanţele trase în ei, de acum, în stradă ies muncitorii.” Înţelegând realitatea situaţiei, la orele 13:50 ale zilei de 19.12.1989, gl.mr. Guşă Ştefan a ordonat retragerea în unităţi a tancurilor şi TAB-urilor, precum şi a unei părţi din efectivele dislocate. S-a interzis total folosirea armamentului din dotare.

Miercuri, 20 decembrie 1989, dimineaţa, au început să afluiască spre centrul Timişoarei coloane masive de demonstranţi, grupate pe întreprinderi. Coloanele sau îndreptat spre Piaţa Operei, pe care au umplut-o. Se strigau lozinci precum „Jos dictatorul!”, „Libertate!”, „Armata e cu noi!”. Din acest moment a rezultat clar caracterul de masă, paşnic, al mişcării revoluţionare. Militarii aflaţi în dispozitiv au primit de la manifestaţi pâine, apă şi ţigări. După orele 11:15, forţele de miliţie şi securitate au părăsit dispozitivele in care se aflau. Militarii MApN au permis trecerea coloanelor fără incidente. În perimetrul cuprins între Catedrală şi Operă sau adunat astfel aproximativ 150.000 de oameni. Manifestanţii au urcat pe TABuri, iar fraternizarea cu Armata s-a realizat în fapt. La scurt timp, întreaga adunare a îngenuncheat fiind rostită rugăciunea „Tatăl nostru”. Revoluţionarii au proclamat Timişoara – primul oraş liber de comunism al României!

Balconul Operei din Timişoara, simbol al Revoluţiei , a fost locul din care şiau expus opiniile primii lideri : Fortuna Lorin, Marcu Ioan, Iordache Claudiu, Bădilescu Nicolae, Trofim Traian, Vrăneanţu Traian şi alţii. S-a pus problema constituirii Frontului Democratic Român (FDR), lucru realizat în ziua de 20 decembrie 1989.

La orele 14:30, pe Aeroportul Internaţional Timişoara a sosit primul-ministru Dăscălescu Constantin, însoţit de Bobu Emil. Premierul a purtat o discuţie la sediul Comitetului Judeţean de Partid cu o delegaţie a revoluţionarilor, aceştia din urmă prezentându-i, în scris, revendicările celor prezenţi în stradă (transmiterea manifestaţiilor din Timişoara la TVR şi Radio, demisia întregii puteri de stat, alegeri libere, judecarea vinovaţilor pentru victimele din Timişoara etc.).

Ziua de 20 decembrie 1989 a însemnat extinderea mişcării revoluţionare pe întregul teritoriu al judeţului Timiş.

La orele 17:00 ale zilei de 20 decembrie 1989, preşedintele Ceauşescu Nicolae a revenit din vizita oficială efectuată în Iran. A fost informat despre situaţia reală din Timişoara, iar pe fondul nemulţumirii cu privire la modul în care au fost coordonate forţele de represiune, l-a numit pe gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor comandant unic al tuturor forţelor armate din municipiu şi a decis să decreteze starea de necesitate pe întregul teritoriu al judeţului Timiş.

În după-amiaza aceleiaşi zile, preşedintele Ceauşescu a ţinut o teleconferinţă cu primii secretari ai comitetelor judeţene de partid. A vorbit despre „incidentele grave de la Timişoara, organizate şi dirijate de cercurile revanşarde, revizioniste şi serviciile de spionaj străine”. A folosit termenul „terorişti” pentru a-i numi pe manifestanţii din Timişoara. (vol.XII – Documente, pag. 2-17)

În seara zilei de 20 decembrie 1989 (orele 19:00), prin intermediul TVR şi Radio, preşedintele Ceauşescu Nicolae a ţinut o cuvântare prin care s-a adresat poporului român. A spus: „Dragi tovarăşi şi prieteni, cetăţeni ai RSR, mă adresez în această seară, întregului popor al patriei noastre socialiste, în legătură cu evenimentele grave ce au avut loc în ultimele zile la Timişoara (….) Deoarece acţiunile grupurilor antinaţionale, teroriste au continuat, unităţile militare – conform Constituţiei şi în conformitate cu legile ţării – au fost obligate să se apere, să apere ordinea şi bunurile întregului oraş, de fapt să apere ordinea în întreaga ţară (….) Din datele de care se dispune până în prezent, se poate declara cu deplină certitudine că aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercurile reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine. Scopul acestor acţiuni antinaţionale a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste (….) Armata şia îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor şi cuceririle socialismului! (….) Regretăm foarte mult că s-a ajuns la o asemenea situaţie, dar aceasta nu se datoreşte organelor de ordine şi unităţilor militare, care timp de două zile au dat dovadă de maximă răbdare şi îngăduinţă faţă de acţiunile elementelor teroriste, fasciste din Timişoara, ci a celora care s-au pus în slujba agenturilor străine.”

Tot în cursul zilei de 20 decembrie 1989, au apărut şi primele reacţii oficiale ale reprezentanţilor unor importante state. Astfel, preşedintele Franţei, Francois Mitterrand, a condamnat regimul de la Bucureşti; deputaţii Adunării Naţionale şi premierul francez au susţinut dreptul poporului român la democraţie; delegaţii celor 16 state membre NATO au condamnat represiunea brutală a autorităţilor române; membrii Congresului SUA au acuzat guvernul de la Bucureşti; cancelarul Austriei a anunţat restrângerea relaţiilor economice cu România; presa din URSS a relatat despre situaţia de la Timişoara.

În noaptea de 20/21 decembrie 1989, Frontul Democratic Român a elaborat o Proclamaţie cu următorul conţinut:
„I. Frontul Democratic Român este o organizaţie politică constituită la Timişoara pentru a realiza un dialog cu Guvernul Român în scopul democratizării ţării. Frontul Democratic Român condiţionează începerea acestui dialog cu demisionarea tiranului Ceauşescu.
II. Propunem Guvernului României ca bază de discuţii următoarele revendicări:
1. Organizarea de alegeri libere.
2. Libertatea cuvântului, presei, radioului şi televiziunii.
3. Deschiderea imediată a graniţelor de stat.
4. Integrarea României în randul statelor care garantează şi respectă drepturile fundamentale ale omului.
5. Eliberarea neîntârziată a tuturor deţinuţilor şi dizidenţilor politici din România.
6. Revitalizarea economiei naţionale.
7. Reforma învăţământului în spirit democratic.
8. Dreptul de a manifesta liber.
9. Libertatea reală a cultelor religioase.
10. Îmbunătăţirea asistenţei medicale şi a alimentaţiei publice.
III. Referitor la evenimentele din Timişoara
Cerem cu fermitate să fie traşi la răspundere cei care au dat ordin să se tragă în popor.
Cerem restituirea decedaţilor pentru a fi îngropaţi după datină, cu doliu naţional.
Cerem eliberarea imediată a tuturor celor arestaţi în urma manifestaţiilor.
Cerem autorităţilor recunoaşterea oficială a Frontului Democratic Român înfiinţat la Timişoara.
Mulţumim tuturor celor care s-au ridicat împotriva tiraniei, precum şi colectivului Teatrului Naţional din Timişoara pentru sprijinul acordat.”

Proclamaţia a fost tipărită la data de 22 decembrie 1989.

Constatând ineficienţa MI şi MApN, Ceauşescu Nicolae a ordonat trimiterea la Timişoara a unor detaşamente de Gărzi Patriotice din judeţele Olt, Vâlcea şi Dolj, care să participe la înăbuşirea revoltei. Garniturile cu luptători, aproximativ 25 de mii de oameni, au sosit la Timişoara cu trenul în dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989. Unele garnituri au fost întoarse, iar din altele luptătorii au debarcat, însă au fraternizat cu revoluţionarii timişoreni, deplasându-se în Piaţa Operei.

La 2 martie 1990 a început judecarea ofiţerilor de miliţie şi securitate şi a reprezentanţilor de vârf ai PCR, consideraţi vinovaţi pentru represiunea din Timişoara, proces intitulat generic „Procesul Timişoara”. Prin hotărârea definitivă de condamnare (sentinţa penală nr. 6 din 09.12.1991, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie – Secţia militară, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 30 din data de 06.06.1997, CSJ – Completul de 9 judecători) s-a dispus: Gheorghe Avram (maior miliţie) – condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Ciucă Valentin (căpitan de miliţie) condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Corpondeanu Ion (lt.col. miliţie),condamnat la 18 ani închisoare pentru omor, pedeapsă redusă la 15 ani în 1997; Deheleanu Ion (fost şef al miliţiei Timiş), condamnat la 18 ani închisoare pentru omor, pedeapsă redusă la 15 ani în 1997; Ghircoiaş Nicolae (col.de miliţie) – condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Grui Tiberiu (căpitan miliţie), condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Mişea Eugen (căpitan miliţie), condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Popescu Ion (colonel de miliţie), condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, tentativă de omor, arestare ilegală, pedeapsă redusă la 15 ani în 1997; Preda Laurenţiu (lt.maj.miliţie), condamnat pentru favorizarea infractorului, faptă amnistiată prin Decretul FSN din 04.01.1990; Sima Traian (colonel, şef al DSS Timiş) condamnat la 20 de ani închisoare pentru omor, tentativă de omor, arestare ilegală, pedeapsă redusă la 15 ani în 1997; Veverca Iosif (maior de miliţie) – condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor şi favorizarea infractorului.

Se observă că, într-o primă fază, nimeni din MApN nu a fost inculpat. După 1996 (!), au fost trimişi în judecată generalii Stănculescu Atanasie Victor şi Chiţac Mihai. Generalii Stănculescu şi Chiţac au fost condamnaţi la câte 15 ani de închisoare fiecare (prin rechizitoriul 11/P/1996 din 30.12.1997, Secţia Parchetelor Militare a dispus trimiterea în judecată a celor doi generali pentru săvârşirea în concurs real a infracţiunilor de omor deosebit de grav, constând în aceea că au organizat şi coordonat, alături de alţi inculpaţi, trimişi anterior în judecată, întreaga activitate de reprimare a manifestanţilor din Timişoara. Prin sentinţa penală nr. 250/03.04.2007, ÎCCJ – Secţia penală a dispus condamnarea celor doi generali, hotărâre judecătorească rămasă definitivă prin decizia penală nr. 558/15.10.2008 a ÎCCJ – Completul de 9 judecători).

Prin raportare la toate cele mai sus menţionate, având în vedere mai ales condamnările pronunţate (care conferă întregii situaţii autoritatea de lucru judecat) cu privire la represiunea existentă la Timişoara în intervalul 15-20 decembrie 1989, se desprinde concluzia certă conform căreia TOATE structurile militare ale României (MI – DSS, MApN) au participat pentru reprimarea violentă a revoluţionarilor din Timişoara.

Raportul Comisiei Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989 concluzionează că „La Timişoara s-a tras din ordin sau din proprie iniţiativă. Au tras unii activişti de partid, unii ofiţeri ai MI şi MApN, au tras şi simpli soldaţi. Însă este clar că militarii nu au tras niciodată în plin cu toată puterea focului de care dispuneau, nu pentru că nu au primit ordinul să o facă ci pentru că nu au vrut. Dacă ar fi făcut-o, dacă ar fi folosit întreaga capacitate de foc, ar fi rezultat mii de morţi şi răniţi. Au tras în primul rând cei zeloşi, iar apoi cei speriaţi de furia maselor revoluţionare”.

Mai citește:
1997. Ion Iliescu cercetat penal pentru revoluție. Emisiune a lui Marius Tucă (video)
– Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus trimiși în judecată în „dosarul revoluției”. Nici un cuvînt despre „agenturili străine” în comunicatul Parchetului
– Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog
– O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată
– Manipularea mediatică legată de comunicatul Parchetului despre dosarul revoluției
– O problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989
– George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, decembrie 1997: „Pe 22 decembrie nu s-a întîmplat nici o lovitură de stat… Clanul Ceaușescu a fost trădat de capii armatei, securității și miliției. Trădarea acestora s-a întîmplat însă numai în ultimul moment, și nu a fost făcută de dragul revoluției… ci de teama acesteia… Acțiunea lor contrarevoluționară, cunoscută sub denumirea de diversiunea teroriștilor, a însemnat o baie de sînge” (video)
– Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu (video)
– Petre Roman: „teroriştii (…) erau cei mai mulţi ai armatei – de ce? Pentru că generalii aveau o mare teamă, ei fuseseră represiunea şi la Timişoara şi la Bucureşti, şi au creat această diversiune”
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre
– Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
– Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”
– Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?”
– Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieșiu
– Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara
– Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.