Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada iulie 8, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu
Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc).

„Dezorganizarea mitingului a fost provocată şi prin implicarea directă a unor cadre MApN ce activau în cadrul unei unităţi cu profil special . Martorul citat nu a dorit să precizeze dacă, pentru folosirea celor două benzi magnetice, a avut girul structurilor superioare din cadrul MApN”, mai scrie în rechizitoriu. Se mai face apoi o afirmație complet neadevărată: „Este important de reţinut faptul că acţiunea de dezorganizare a mitingului din 21 decembrie 1989 nu a fost revendicată”.

Adică, zice Parchetul, pînă în 2017 nimeni n-a revendicat dezorganizarea mitingului, dar iată că în 2017 am obținut mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu și am lămurit problema asta.

De fapt, chiar din 1990 dezorganizarea mitingului lui Ceaușescu a fost revendicată de Leon Nica, șef al Partidului Liber Democrat și membru al CPUN, organism în care s-a arătat ferm contestatar a lui Ion Iliescu și al FSN. Eu nu știu dacă acest Leon Nica spune adevărul, se poate presupune inclusiv că mințea pentru a cîștiga capital politic, fiind sigur că dorea o carieră politică (care a eșuat). Dar cum poate Parchetul să spună în rechizitoriu că acțiunea de dezorganizare a mitingului nu a fost revendicată? Putea să spună eventual că a fost revendicată de Leon Nica dar acesta este mincinos. Să-l cheme pe Leon Nica ca martor și apoi să-l acuze de mărturie mincinoasă.

Fără a afirma că tot ce spune Leon Nica e adevărat, între Ionel Dumitrescu și Leon Nica mai mare credibilitate îmi inspiră declarațiile lui Leon Nica, din următoarele motive:
– A revendicat dezorganizarea mitingului lui Ceaușescu imediat după revoluție, nu a așteptat 28 de ani pentru asta;
– Este dovedit că Leon Nica era o persoană dispusă să acționeze împotriva lui Ceaușescu. Dînsul a trimis o scrisoare anticeaușistă presei canadiene, care a și fost publicată în ziarul „The Globe and Mail” din 20 decembrie 1989 (linc); în schimb în cazul ofițerilor M.Ap.N. de la UM 02348 București nu există vreo dovadă independentă că ar fi fost tipul de persoane dispuse să-și asume riscuri prin acțiuni anticeaușiste (totuși, în contextul revoluției, multe persoane care anterior nu acționaseră împotriva lui Ceaușescu au acționat atunci)
– Leon Nica este cunoscut ca revoluționar, apare și în filmarea cînd primministrul ceaușist Constantin Dăscălescu își dă demisia (linc); aceasta, ca și scrisoarea din „The Globe and Mail”, fără să fie dovezi directe că ceea ce a spus despre tulburarea mitingului din 21 decembrie ar fi adevărat, adaugă un plus de credibilitate pretențiilor sale;
– faptul că martorul Ionel Dumitrescu „nu a dorit să precizeze dacă, pentru folosirea celor două benzi magnetice, a avut girul structurilor superioare din cadrul MApN”, lasă o îndoială asupra dorinței acestuia de a spune adevărul;
– faptul că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității, iarăși lasă un semn de întrebare. Totuși, niște benzi magnetice nu par ceva foarte sofisticat și de valoare foarte mare.

Pe lîngă revendicarea de către Leon Nica a tulburării mitingului din 21 decembrie 1989, există și varianta susținută de profesorul american Richard Andrew Hall, conform căreia mitingul a fost tulburat cînd un grup de manifestanți anticeaușiști, care se formase în afara mitingului oficial (deci se contrazice ideea că tulburarea mitingului lui Ceaușescu a fost începutul revoluției la București), a încercat să pătrundă în zona mitingului oficial. Forțele de ordine au aruncat înspre ei cu grenade lacrimogene, pentru a nu-i lăsa să pătrundă în piață, și asta ar fi dus la tulburarea mitingului ceaușist. Am publicat pe acest sait tălmăcirea fragmentului corespunzător al tezei de doctorat a domnului Hall: Rescrierea istoriei revoluției. Triumful revizionismului securist în România (5). Cine a aruncat petarda? (linc). Personal, această teorie a domnului Hall mi se pare cea mai credibilă, și m-a făcut de altfel să-mi schimb capitolul legat de 21 decembrie 1989 din cartea mea „Revoluția din 1989, pe scurt” în ediția revizuită a cărții – „Revoluția română explicată pentru to(n)ți”. Interpretarea profesorului Hall e susținută și de relatări ale agențiilor de presă străine din 21 decembrie 1989, care arată drept cauză a tulburării mitingului aruncarea de petarde, de către forțele de ordine, într-un grup de manifestanți care strigau lozinci anticeaușiste, dar și de numeroase articole din presa românească de la începutul anilor 1990 care susțineau același lucru. Aceste relatări ale mijloacelor de informare străine (pe care le-am analizat deja în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 – linc), mi se par credibile fiindcă provin chiar din 21 decembrie 1989, imediat după evenimente, și nu există interese deosebite ale acestor agenții de presă de a falsifica istoria.

Sigur, Parchetul nu avea vreo obligație să preia în rechizitoriu varianta „Nica Leon”, ori varianta „France Presse” cînd vorbește de tulburarea mitingului din 21 decembrie 1989. Dar trebuia să analizeze și aceste variante și eventual să le respingă cu argumente. Nu să pretindă că alte variante decît cea prezentată în rechizitoriu nici n-au existat.

Cu atît mai ciudată este neglijarea altor variante de tulburare a mitingului lui Ceaușescu, cu cît în rezoluția precedentă a Parchetului din acest dosar, care fusese alcătuită de procurorii Codruţ Mihalache, Marian Tudor şi Claudiu Culea (rezoluție de NUP care a fost infirmată) se susținea că tulburarea mitingului a provenit de la o petardă. Citez: „Pe data de 21.12.1989, cu ocazia mitingului organizat la iniţiativa lui Nicolae Ceauşescu în Piaţa Palatului, în urma exploziei unei petarde s-a produs o busculadă, în urma căreia, au fost răniţi numiţii Tudosie Lăcrămioara (raport medico-legal nr A1/1595/1991 a suferit leziuni ce au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale), Dumitrescu Virginia (fiica lui Victor şi Maria, născută la 02.06.1942 în Bucureşti, raport medico-legal A1/5300/1991 a suferit leziuni ce au necesitat 100-150 zile de îngrijiri medicale), Valuţă Vasilica (raport medico-legal A1/17 347/1991 a suferit leziuni ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale), Heroviceanu Gheorghe (raport medico-legal A1/315/1992 a suferit leziuni ce au necesitat 22-25 zile de îngrijiri medicale), Jocea Ioana (raport medico-legal A1/89/1992 a suferit leziuni ce au necesitat 40-45 zile de îngrijiri medicale), Ioniţă Maria (raport medico-legal A1/7046/1992 a suferit leziuni ce au necesitat 20-22 zile de îngrijiri medicale), Ionică Vasile (raport medico-legal A1/6108/1990 a suferit leziuni ce au necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale), Petre Vasilică (raport medico-legal A1/6100/1990 a suferit leziuni ce au necesitat 30-40 zile de îngrijiri medicale), Stanciu Ecaterina (raport medico-legal A1/6107/1990 a suferit leziuni ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale), Anghel Elena (raport medico-legal A1 6101/1990 a suferit leziuni ce au necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale), Simion Angelica (fără act medicolegal), Stoian Maria (fără act medico-legal), Ghica Victoria (fără act medico-legal), Gruia Maria (a suferit leziuni ce au necesitat 60-65 zile de îngrijiri medicale), Marinache Petre (fără îngrijiri medicale) şi Paraschiv Sanda (a suferit leziuni ce au necesitat 50 zile de îngrijiri medicale), care făceau parte dintr-un grup de persoane care a pătruns în piaţă scandând lozinci anticomuniste.
Prin rezoluţia cu nr. 171/S/1992 din data de 27.05.1992 a Procuraturii Militare Bucureşti s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la împrejurările în care s-a produs rănirea celor 16 persoane”.

Unde au dispărut toți acești martori care erau amintiți acolo, unde au dispărut cercetările care au stat la baza rezoluției 171/S/1992 a Procuraturii Militare București? Sînt toate acestea anulate de declarația din 2017 a lui Ionel Dumitrescu și de declarațiile indirecte ale cîtorva activiști și membri ai forțelor de represiune care nici n-au fost prezenți în mulțimea din Piața Palatului, plus declarația ziaristului Cristian Tudor Popescu care personal n-a văzut nimic dar a auzit ceva de la un coleg activist de partid al cărui nume refuză să-l spună?

Eu văd în lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” inițiată de Sergiu Nicolaescu dorința de a șterge din istoria revoluției persoane care se manifestaseră anti-FSN, precum Leon Nica, și atribuirea meritului răsturnării lui Ceaușescu exclusiv celor din FSN și din forțele de represiune cu care, cum spune și Parchetul azi, FSN făcuse o înțelegere care să le asigure impunitatea. Iar parchetul se inspiră azi din lucrările acelei comisii.

Legat de represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989 remarc că se confirmă în rechizitoriu implicarea ministrului apărării, generalul Milea. Poate asta va fi un argument pentru a schimba denumirile de străzi cu numele acestui criminal comunist care există în diferite orașe. Personal, de multă vreme cer acest lucru: Mă revoltă că avem în Bucureşti stradă cu numele Milea (linc).

„În intervalul 16-22 decembrie 1989 – orele 12:00, totalul decedaţilor a fost de 153 persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari”, este scris în rechizitoriu, dar ceva mai sus se afirmă, referitor la evenimentele din noaptea de 21/22 decembrie 1989: „Represiunea a continuat până în jurul orelor 02:00 din 22 decembrie 1989, acţionându-se cu violenţă extremă. Au fost arestate 1245 de persoane din care 670 au fost introduse direct la Penitenciarul Jilava, iar celelalte au ajuns în acelaşi loc de detenţie după ce, în prealabil, au fost introduse în unele unităţi de miliţie şi securitate, unde au fost supuse violenţei”. Cum în întreg intervalul 16-22 decembrie 1989 au fost lipsiți de libertate 890 de revoluționari, dar numai în noaptea de 21/22 decembrie au fost 1245 de arestări? În 1994 am cerut de la Procuratura Militară Timișoara, în numele asociației „17 Decembrie”, numărul celor reținuți la revoluție (numai în Timișoara) și din răspunsul primit reiese că acest număr este de 978.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu:

IV. Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada.

La întoarcerea din Iran a preşedintelui Ceauşescu Nicolae (în timpul efectuării vizitei, conducerea de stat a fost asigurată de Ceauşescu Elena, Bobu Emil şi Mănescu Manea), în după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989, acesta a dispus măsurile amintite în capitolul precedent. Totodată, a început să se contureze ideea ca la data de 21 decembrie 1989 să fie organizat un mare miting popular prin care, în accepţiunea fostului preşedinte, masele populare urmau a fi convinse de justeţea politicilor interne şi externe ale conducerii de stat.
Martorul Curticeanu Silviu – şeful Cancelariei prezidenţiale, a sintetizat foarte bine atmosfera în care s-a luat decizia organizării mitingului (SPM, 10.07.2018 – vol.V – Declaraţii, f. 298-308). Acesta a spus: „La întoarcerea din Iran în după-amiaza zilei de 20.12.1989, în jurul orei 18:00 l-am întâmpinat la aeroport aşa cum era protocolul. Cunosc faptul că a avut şi o întrevedere separată cu Elena Ceauşescu şi cred că aceasta l-a informat, în rezumat, asupra faptului că starea de spirit de la Timişoara era departe de a se linişti. Nu cunosc dacă i-a spus şi despre morţi, însă Nicolae Ceauşescu a devenit tăcut, nu a comentat nimic despre vizita sa în Iran şi a ordonat măsurile cunoscute legate de şedinţa de la CC, anunţata teleconferinţă de la ora 20:00. Mai arăt că în cadrul informării sale, Elena Ceauşescu a precizat că a trimis la Timişoara o echipă formată din Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu. Reacţia lui Nicolae Ceauşescu a fost una violentă ce denota nemulţumirea pentru trimiterea lui Dăscălescu la Timişoara. Eu am interpretat gestul ca fiind unul de neîncredere în Dăscălescu întrucât în ultimii ani Ceauşescu manifesta nu neapărat prudenţă cât o totală neîncredere în persoanele din jurul său. În această conjunctură, în seara de 20.12.1989 l-am văzut şi pe Barbu Petrescu, primarul capitalei, care a venit la CC şi a avut o discuţie personală cu Ceauşescu. Nu am cunoscut conţinutul, dar după plecarea acestuia m-am prezentat la şeful statului pentru a primi eventuale ordine şi sarcini. Atunci am auzit exprimarea „lasă că le arăt eu ăstora de la Timişoara!”. Am înţeles totodată că se preconiza organizarea unui mare miting în ziua următoare 21.12.1989, în faţa CC-ului prin care populaţia şi muncitorimea să îşi exprime adeziunea faţă de conducătorul suprem şi să dezaprobe faptele produse la Timişoara. Sunt convins că iniţiativa i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, iar întâlnirea cu Barbu Petrescu a avut doar rolul de a se asigura că poate fi organizată această întrunire.
Totul a fost spontan şi fără organizare prealabilă. Spun acest lucru întrucât seara târziu am fost sunat de gl. Vlad – şeful DSS care a cerut lămuriri în legătură cu acest miting, declarându-se surprins de decizia luată. De obicei, la astfel de manifestări erau angrenate importante forţe de ordine şi erau întocmite planuri pentru desfăşurarea fără incident. Întrucât mitingul a fost organizat exclusiv de către comitetul municipal Bucureşti cu resursele necesare, eu nu am fost implicat cu nimic şi nici nu am date care să dezvolte acest subiect. Mai mult, Ceauşescu nu m-a invitat să particip a doua zi în balconul în care a vorbit, lucru surprinzător pentru mine întrucât în situaţii similare m-am aflat întotdeauna acolo. Aşadar am rămas în biroul meu şi precizez că fereastra era orientată către piaţă astfel încât am putut observa nemijlocit afluirea oamenilor în piaţă până în jurul orei 12:00. Era o masă imensă de cetăţeni şi muncitori cu recuzita cunoscută în astfel de împrejurări, respectiv pancarte, lozinci, tablourile celor doi conducători, alte inscripţii cu caracter ideologic. Am remarcat de asemenea, o anumită lipsă de entuziasm, chiar lehamite în atitudinea oamenilor ce păreau a fi aduşi cu forţa. În general am rămas majoritatea timpului în faţa ferestrei. Personal nu am agreat decizia şefului statului întrucât deja în ţară erau cunoscute întâmplările de la Timişoara. S-a întâmplat ceea ce şi televiziunea a arătat şi anume după ce o serie de vorbitori şi-au încheiat discursurile, la foarte scurt timp după ce Nicolae Ceauşescu a luat cuvântul am auzit un vuiet în creştere, nefiresc, produs probabil cu mijloace tehnice apoi câteva bubuituri, iar lumea s-a dislocat haotic în toate direcţiile, de neoprit. Ceauşescu a încercat inutil să calmeze spiritele şi în final s-a retras în cabinet. Am observat că Ceauşescu a trăit personal un moment nemaiîntâlnit pentru el. În ultima perioadă avea convingerea că este iubit şi adulat de către popor întrucât toate manifestările, mitingurile şi odele conduceau către această concluzie. Acum a avut ocazia să observe o alterare a ceea ce însemna organizarea perfectă cu care era obişnuit astfel încât părea nedumerit, dar şi speriat în acelaşi timp. Era atitudinea omului care nu găsea o explicaţie, în schimb Elena Ceauşescu afişa aceeaşi inconştienţă, răutate şi duritate cu înclinarea către măsuri imediate de reprimare.”
Aşadar, mitingul s-a organizat în mod precipitat, nefiind luate aceleaşi măsuri organizatorice precum în numeroasele alte situaţii de acest gen. Forţele de protecţie ale mitingului nu au fost numeroase, fiind amplificate abia după compromiterea acestuia. La orele 12:00, Ceauşescu Nicolae, însoţit de Ceauşescu Elena şi Dăscălescu Ion, au apărut în faţa mulţimii, în balconul CC al PCR. Preşedintele a luat cuvântul, iar după aproximativ 7 minute s-au declanşat o serie de evenimente ce au dus la totala dezorganizare/spargere a mitingului popular.
Raportul Comisiei Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989 stabileşte că „A urmat efectul sonor care a creat panică şi a determinat pe unii manifestanţi să arunce tablourile, steagurile, lozincile şi să încerce a părăsi prin fugă piaţa. Astfel mitingul s-a transformat într-o panică totală care a surprins întregul aparat de opresiune (….) Numeroşi martori confirmă zgomotul insuportabil echivalent cu cel produs de formaţii de avioane, elicoptere sau tancuri, care iniţial a provenit dintr-o sursă de bruiaj amplificată la maximum prin difuzoare. Panica produsă s-a datorat existenţei unei senzaţii fizice de spaimă atât de puternică încât lăsa impresia unei treceri la inconstient, în timp ce în urechi răsuna un huruit insuportabil (….) Asemenea trăiri pot fi provocate, după afirmaţiile unor specialişti de emiterea unor sunete de joasă frecvenţă, sub pragul audibilului.”
În legătură cu cele afirmate prin paragraful anterior, este important a se reţine declaraţia martorului Dumitrescu Ionel, audiat la sediul SPM, la data de 30.10.2017 (vol.II – Declaraţii, f.292-298). Acesta a relatat că „În decembrie 1989 eram ofiţer al MApN, cu gradul de inginer colonel în cadrul Secţiei cu înzestrare cu materiale tehnice a Consiliului Politic Superior al Armatei. Unitatea unde activam purta numărul 02348 şi avea în subordine UM 02381 şi UM 02487 Bucureşti. Ocupam funcţia de ofiţer I, având ca principală atribuţie de serviciu, asigurarea cu tehnică de propagandă specială – război psihologic (….) La 21.12.1989 de la unitatea unde activam au fost trimise patru autospeciale care au avut rolul de a amplifica sunetul, respectiv de a dubla sistemul celor de la Radiodifuziunea Română. Aceste autospeciale s-au aflat sub comanda lt.maj. Grumaz Alexandru. Conform planificării, cele patru autospeciale au fost instalate. Afirm în deplină cunoştinţă de cauză că una dintre autospeciale a fost sursa sunetului de joasă frecvenţă cu efect de panică, sunet care a provocat dezordine în mulţimea adunată în Piaţa Palatului, cu ocazia mitingului popular convocat de preşedintele Nicolae Ceauşescu. În timp, s-a acreditat ideea conform căreia acest sunet a fost generat de sovietici sau americani, însă realitatea este că sunetul a fost generat de una dintre cele patru autospeciale dispuse de UM 02348 Bucureşti în perimetrul pieţei. Semnalul de panică a fost opera propagandei speciale la inamic (….) Precizez că acel sunet cu efect de panică, înregistrat pe două benzi magnetice a fost probabil importat. Anterior datei de 21.12.1989 nu a existat nicio situaţie în care respectivele benzi să fie scoase pe teren. Este important de precizat că cele două benzi nu au apărut ca fiind înregistrate în evidenţele unităţii. La 21.12.1989 ele au fost scoase şi folosite în premieră (….) Din câte cunosc de la persoanele cu care am intrat în contact, cele două benzi cu efect de panică urmau a fi folosite în timpul discursului preşedintelui Ceauşescu, doar dacă s-ar fi ivit ocazia. Concret, această ocazie s-a ivit atunci când anumite persoane infiltrate în rândul manifestanţilor au declanşat acţiuni diversioniste cu scopul de a sparge mitingul. Este vorba de împunsături cu diverse obiecte contondente şi ascuţite, victimele acestei acţiuni fiind în special femeile. Busculada a fost creată dinspre exterior spre interior, fiind generată o mişcare ce nu a putut fi controlată. În acel moment, a fost declanşat sunetul cu efect de panică existent pe benzile respective. Rezultatul acestor acţiuni este binecunoscut. Precizez că, Mircea Andrievici (comandantul UM 02487 Bucureşti) nu a luat singur decizia de folosire a acestui sunet cu efect de panică, ci doar după ce s-a consultat cu mine şi Ionescu Dan (comandantul UM 02381 Bucureşti). Împreună am decis să experimentăm pe viu folosirea acelui sunet. Cunoşteam la modul teoretic ce efecte poate genera difuzarea unui astfel de sunet. Sunetul era emis pe o bandă de joasă frecvenţă şi odată generat crea efecte de panică maximă, în funcţie de subiecţii asupra cărora acţiona (….) Benzile cu sunet de panică au fost distruse prin ardere în seara zilei de 21.12.1989. Pentru realizarea acestui sunet de panică se folosesc huruit de blindate, împuşcături de mitraliere grele sau uşoare, explozii (petarde, grenade). În acest fel, este posibil ca zgomotele unor explozii de grenadă sau petarde raportate de unii martori să fie generate tot de emiterea sunetului respectiv.”
Analiza acestei declaraţii confirmă ceea ce foarte mulţi participanţi la miting au declarat că au simţit în timpul discursului preşedintelui Ceauşescu Nicolae. Mai mult, şi foarte important, este faptul că dezorganizarea mitingului a fost provocată şi prin implicarea directă a unor cadre MApN ce activau în cadrul unei unităţi cu profil special. Martorul citat nu a dorit să precizeze dacă, pentru folosirea celor două benzi magnetice, a avut girul structurilor superioare din cadrul MApN.
Cele relatate mai sus, sunt completate de martorul Curticeanu Silviu, care a specificat că „Eu nu cunosc ordinele pe care Ceauşescu le-a dat în continuare, dar la scurt timp am putut observa nemijlocit pe o masă aflată într-una din săliţele de la nivelul cancelariei mai multe obiecte aduse probabil din piaţă. Erau prezenţi gl. Neagoe – şeful Direcţiei a V-a şi alte persoane din aparatul de partid şi de stat. Pe masă am văzut mai multe bucăţi de lemn, iar unele aveau la capete, sub forma a două cârlige, „coarne de drac”, foarte bine ascuţite, metalice. Am mai văzut bucăţi de lemn care aveau în vârf „ace”. Aceste „ace” erau de fapt nişte bucăţi metalice de circa 5-6 cm foarte bine ascuţite la vârf şi prinse în acele cozi din lemn. Rolul lor era fără îndoială acela de a împunge şi a provoca evident răniri. Cred că au fost folosite pentru a crea panica şi a dezorganiza respectivul miting. Sunt convins că s-a acţionat în mai multe puncte, ca nişte focare pentru dislocarea mulţimii. Faţă de masa de oameni aflată în acel moment în piaţă nu era suficient să se acţioneze singular de câteva persoane doar într-o anumită zonă. Aşa am şi avut reprezentarea că lumea a alergat în mai multe părţi ca urmare a existenţei mai multor focare de panică. Pe acea măsuţă am văzut şi resturile unei sau unor petarde. Aşa se discuta acolo. Am remarcat prezenţa lui Nicolae Ceauşescu care a vizualizat acele obiecte aflate pe masă şi puteam constata cum teama lui incipientă se transformă în furie. În mod cert Nicolae Ceauşescu înţelegea că acele obiecte au fost folosite cu intenţie pentru destructurarea mitingului. Aşadar, înţelegea că cele petrecute au fost urmarea unor provocări. Ştiu că la scurt timp l-a chemat pe Bobu şi cu una din maşini au plecat spre Intercontinental. Nu cunosc ce s-a întâmplat acolo, însă la întoarcere părea un om hotărât în luarea măsurilor întrucât i-a chemat la el pe Milea, Postelnicu şi Vlad şi le-a ordonat să formeze un comandament militar cu sediul în CC, ordonându-le să nu părăsească în niciun caz clădirea.”
La rândul său, Constantin Manea – fostul şef de cabinet al lui Ceauşescu Nicolae în intervalul 1962-1989, Comisia Senatorială, dosar nr. 208/J.I.4, Stenograma nr. 23 din 28.12.1993, a spus : „După evacuarea populaţiei adunate la miting au rămas foarte multe pancarte, lozinci şi s-a făcut curăţenie. Nu ştiu cine spunea, parcă Barbu Petrescu (primarul capitalei), că au fost adunate foarte multe sule. Unele din ele cu vârful însângerat. Explicaţia că ar fi fost o echipă pregătită care a înţepat femeile şi ele au ţipat, de disperare şi durere. Deci aşa s-a produs. A fost foarte bine organizat.”
Martorul Lăzărescu Florian, fost colonel, adjunct al şefului Direcţiei a V-a şi şef al Serviciului de operaţii tehnice a declarat în Stenograma nr. 29 din 25.01.1994 la Comisia Senatorială, dosar nr. 258/J.I.4: „În ziua de 21.12.1989 mitingul a început la ora 11:00 şi a durat puţin. După ce Nicolae Ceauşescu a luat cuvântul, am auzit, la interval scurt, două şuierături puternice, ca la lansarea şi căderea unei rachete, am simţit durere în stomac. Lumea s-a speriat, mitingul s-a spart. Zgomotul venea dinspre Athenee Palace. Putea să vină şi prin difuzoare, căci era foarte puternic. Au fost şi două explozii ca de petarde. (…) În dreptul Bibliotecii Centrale Universitare era parcată o maşină de culoare kaki de la armată, cu difuzoare. Cred că de aici au venit şuierăturile. Eu am discutat cu colonel Ciobanu – şef de stat major la punctul nostru de comandă şi el mi-a spus că zgomotul a venit de la maşina armatei. (…)”
Jurnalistul Popescu Cristian Tudor, audiat ca martor la data 03.04.2018 (vol.I – Declaraţii, f.257-258), a arătat că: „Într-o împrejurare, la circa 1 an şi jumătate după decembrie 1989, am purtat o discuţie cu colegul meu de redacţie (solicit înţelegere pentru păstrarea în anonimat a numelui acestuia deoarece este decedat) care, înainte de 1989, lucrase ca activist în aparatul de partid, la capitală. Respectivul mi s-a confesat cu privire la momentul spargerii mitingului şi a afirmat că s-a aflat în mijlocul oamenilor în acea zi de 21 decembrie 1989 în Piaţa Palatului. Cu privire la cauzele care au putut determina agitaţia şi dispersarea ulterioară a celor prezenţi în piaţă, acesta mi-a spus că a simţit personal o vibraţie extrem de puternică ce i-a indus o stare de spaimă şi acest lucru l-a constatat şi la ceilalţi participanţi la miting, în jurul său. Am cerut detalii, iar colegul meu mi-a spus că a perceput acea vibraţie ca pe un sunet compact, profund, omogen, posibil de joasă frecvenţă, iar descrierea senzaţiei a fost categoric una subiectivă. Nu mi-a relatat nimic despre alte sunete sau zgomote specifice şenilatelor sau exploziilor de petarde ori de altă natură. De asemenea, mi-a relatat şi despre acţiuni individuale prin care femeile în general erau înţepate cu corpuri ascuţite, cum ar fi băţul de la steag. Această ultimă acţiune părea a fi concomitentă cu cea a generării sunetului care i-a indus starea de spaimă”.
Cu privire la dezorganizarea mitingului popular din 21 decembrie 1989, în „Punctul de vedere preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimentele din Decembrie 1989”, Comisia Senatorială, dosar nr. 70/J.I.4, se precizeză că „Ceea ce nu mai lasă loc de dubii în privinţa premeditării evenimentelor este faptul că din datele obţinute ulterior, în plan informativ, coroborate cu unele informaţii certe, precum şi cu mărturii provenite de la diverse persoane care au participat nemijlocit la miting sau care au avut ocazia să-l privească de la distanţe propice unor imagini de ansamblu, pun în evidenţă numeroase aspecte care nu pot ţine în niciun fel de acţiunea maselor – purtătoare ale revoluţiei. Vacarmul sonor (asemănător cu cel produs de formaţiuni de avioane, elicoptere sau tancuri) a provenit iniţial dintr-o sursă de amplificare, nu din rândul manifestanţilor. Starea de panică s-a datorat unei senzaţii fizice de spaimă, resimţită sub forma unei nelinişti (….) Date de interes privind elucidarea acestor afirmaţii ar putea oferi personalul tehnic şi specialiştii care asigurau la data respectivă sonorizarea unor astfel de manifestaţii. (Acest indiciu a fost valorificat în cursul urmăririi penale şi astfel a fost audiat martorul Dumitrescu Ionel). Mai multe persoane au relatat că, exact înaintea începerii panicii, pe laturile exterioare ale mulţimii, au apărut maşini ARO din care au coborât persoane cu bâte, care, penetrând cordonul de asigurare exterior au început să-i lovească pe participanţi. Penetrarea cordoanelor exteriore ridică semne de întrebare în privinţa atitudinii unor cadre de comandă din MI. Alte persoane au afirmat că, aflându-se în mijlocul mulţimii, au observat cum unii purtători de lozinci au scos lozincile şi, cu mânerele cu vârfuri ascuţite – atipice pentru cele confecţionate în acest scop – au început să-i împungă pe cei din jurul lor, strigând în acelaşi timp „Fugiţi, că ne omoară!”, „Vin tancurile!” etc.”
Este important de reţinut faptul că acţiunea de dezorganizare a mitingului din 21 decembrie 1989 nu a fost revendicată.
Cu toate că presedintele Ceauşescu Nicolae a reuşit să-şi reia cuvântarea după câteva minute de întrerupere, tensiunea generalizată a fost instaurată în mod iremediabil iar centrul de greutate al Revoluţiei s-a mutat la Bucureşti.
După dezorganizarea adunării populare convocată de preşedintele Ceauşescu Nicolae, manifestanţii au format trei grupuri importante în centrul Bucureştilor. Aceste grupuri au fost localizate în zona Universităţii Bucureşti, Piaţa Romană şi Piaţa Unirii.
Concomitent au fost organizate primele dispozitive de represiune alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate şi ale Ministerului Apărării Naţionale. Aceste forţe au fost coordonate de un Comandament Militar alcătuit din ministrul apărării naţionale (gl. Milea Vasile), ministrul de interne (Postelnicu Tudor), şeful DSS (gl. Vlad Iulian), şeful Securităţii municipiului Bucureşti (col. Goran Gheorghe) şi şeful de Stat Major al Gărzilor Patriotice (col. Pârcălăbescu Corneliu).
Forţele aparţinând MApN au sosit în Piaţa Palatului în jurul orelor 14:30, cu misiunea de a întări dispozitivele de blocare existente deja în zonă. De la UM 01656 Bucureşti, în Piaţa Palatului, au ajuns 100 de militari care au staţionat, fără să intervină până a doua zi (22.12.1989), orele 12:00, când au fost retraşi în unitate. În jurul orelor 13:30, din ordinul ministrului Milea Vasile, gl.mr. Voinea Gheorghe (comandant al Armatei I) a transmis comandantului UM 01908 Bucureşti (unitate subordonată Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor) să trimită două companii (aprox. 300 de militari) la Hotelul Intercontinental. Ulterior, în intervalul 14:00-16:00, s-a ordonat UM 01210 Bucureşti şi UM 01305 Bucureşti să trimită militari şi transportoare auto blindate (TAB) în Piaţa Palatului pentru apărarea sediului CC al PCR.
Forţele Miliţiei Capitalei au intrat în dispozitiv şi au început să acţioneze începând cu orele 13:30, în zona centrală a capitalei, cu aproximativ 150 de cadre.
În seara zilei de 22 decembrie 1989, în zona Hotelului Intercontinental, au acţionat şi 6 autospeciale ale pompierilor.
La orele 13:45 ale zilei de 21 decembrie 1989, din ordinul gl.lt. Ceauşescu Nicolae Andruţa – comandant al Şcolii de Ofiţeri a Ministerului de Interne, această unitate a fost alarmată, astfel încât 35 de cadre şi 927 de elevi, în ţinută militară, s-au deplasat în centrul capitalei (Hotelul Intercontinental, Piaţa Romană, Sala Palatului, Piaţa Amzei şi B-dul.Primăverii). Iniţial, acestor forţe nu li s-a distribuit muniţie, însă ulterior fiecare elev a primit câte 10 cartuşe. Aceste efective nu au primit ordin de deschidere a focului şi nu au efectuat foc cu armamentul din dotare. S-au retras la ordin din zonele în care au fost dispuse la data de 22.12.1989, orele 12:00. Totuşi, ancheta penală efectuată ulterior a stabilit că doar gl.lt. Ceauşescu Nicolae Andruţa, în seara de 21 decembrie 1989 a tras în revoluţionari, cu pistolul din dotare, faptă pentru care a fost judecat şi condamnat ulterior.
La orele 14:30 ale zilei de 21 decembrie 1989, primele subunităţi şi TAB-uri ale UM 01305 Bucureşti au ajuns în zona Universităţii Bucureşti unde au primit misiunea ordonată de ministrul apărării de a ocupa un dispozitiv de blocare în sprijinul forţelor de ordine.
La orele 16:15,gl.lt. Hortopan Ion (şeful Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor) a ordonat ca în zona Hotelului Intercontinental să fie trimişi suplimentar 10 ofiţeri şi 100 de militari în termen pentru ca aceştia să facă joncţiunea cu cele 10 TAB-uri aparţinând UM 01305 Bucureşti. Deplasarea acestor forţe s-a făcut cu 8 autocamioane de la Autobaza MApN. După sosirea în zonă, şoferul unuia dintre autocamioane (sold.C.N) a fost lovit în cap cu o cărămidă de către un revoluţionar, şi-a pierdut pentru scurt timp cunoştinţa şi astfel controlul asupra autocamionului, intrând în plin în manifestanţi şi forţele de ordine, deopotrivă. Incidentul s-a soldat cu 7 decedaţi şi 7 răniţi grav din rândul revoluţionarilor şi rănirea unui elev militar.
La orele 17:30, în baza ordinului ministrului Milea Vasile, o grupă de transmisionişti cu dotarea necesară, a fost trimisă la sediul CC al PCR, pentru asigurarea sistemului de legături necesar conducerii operative a efectivelor militare ce desfăşurau misiuni în zona centrală a capitalei. În acelaşi timp, din cadrul MStM al Armatei, a fost constituită şi s-a deplasat la sediul CC al PCR o grupă operativă de ofiţeri de stat major.
Ministrul apărării naţionale a ordonat comandantului Aviaţiei Militare (gl.lt. Rus Iosif) să ordone executarea unui zbor de recunoaştere cu două elicoptere, cu scopul informării corecte privind mişcările revoluţionarilor în diferitele zone din Bucureşti. Cu această ocazie, din elicoptere au fost lansate manifeste care îndemnau populaţia Bucureştilor la calm.
În după-amiaza aceleiaşi zile, Gărzile Patriotice au primit misiunea de a interveni pentru împrăştierea revoluţionarilor din zona centrală a capitalei. Începând cu orele 18:00, din punctul de comandă unde îşi desfăşura activitatea Comandamentul Militar (etajul 1 al CC) s-a solicitat ca efectivele Gărzilor Patriotice să intervină în Piaţa Universităţii şi Piaţa Unirii.
În jurul orelor 22:00, ministrul apărării a ordonat conducerii Academiei Militare să trimită la sediul CC al PCR două detaşamente de cadre şi ofiţeri elevi, complet înarmate. Drept urmare, la orele 22:45 un efectiv de 784 de cadre şi elevi ai Academiei Militare, îmbarcat în autobuze, a ajuns în faţa sediului CC, formând un dispozitiv de blocare în zona Hotelului Intercontinental, în spatele dispozitivului deja existent format din militari ai UM 01908 Bucureşti (MApN).
În toată această perioadă, în dreptul Hotelului Intercontinental, revoluţionarii, dând dovadă de foarte mult curaj şi spirit de sacrificiu, au ridicat o baricadă cu scopul de a împiedica acţiunile forţelor de represiune. Cu toate acestea, foarte mulţi revoluţionari au fost brutalizaţi, urcaţi în camioane şi reţinuţi.
Baricada ridicată s-a dovedit a fi eficientă, astfel încât încercările de a o înlătura prin folosirea TAB-urilor au eşuat. Aşa fiind, in jurul orelor 23:00, ministrul Milea Vasile a ordonat ca baricada să fie înlăturată cu ajutorul tancurilor, ordin care s-a executat. Imediat după acest moment, zona a fost ocupată de către forţele de ordine ale Ministerului de Interne, cărora le-au urmat efectivele UM 01908 Bucureşti şi ale Academiei Militare. Revoluţionarii au fost obligaţi să se retragă pe străzile adiacente.
Probatoriul administrat a relevat că iniţial, forţele de represiune au executat focuri de armă în plan vertical sau într-un plan de 45 de grade, cu scopul de a-i intimida şi dispersa pe revoluţionari. Treptat unghiul de deschidere a focurilor de armă a coborât, astfel încât în jurul orelor 24:00, forţele de represiune au tras în plin asupra revoluţionarilor, rezultând numeroşi morţi şi răniţi.
Represiunea a continuat până în jurul orelor 02:00 din 22 decembrie 1989, acţionându-se cu violenţă extremă. Au fost arestate 1245 de persoane din care 670 au fost introduse direct la Penitenciarul Jilava, iar celelalte au ajuns în acelaşi loc de detenţie după ce, în prealabil, au fost introduse în unele unităţi de miliţie şi securitate, unde au fost supuse violenţei.
Relevantă pentru starea de fapt din după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 şi noaptea de 21/22 decembrie 1989 este depoziţia lui Dan Iosif, simbol autentic al revoluţionarilor (Comisia Senatorială, dosar nr. 154/J.I.4, Stenograma nr. 89 din 28.04.1994) – „Am ajuns în Bucureşti în momentul când mitingul se destrăma. Străzile erau pline de pantofi, genţi, căciuli, iar oamenii fugeau disperaţi (…) Eram în dreptul Hotelului Intercontinental (…) Nu găsesc cuvinte să descriu ce am simţit atunci când o serie de copii, tineri, au încercat să oprească TAB-urile sărind din mers pe ele(…) Pe maşinile de pompieri, pe două dintre ele, am reuşit să ne suim, să tăiem furtunele de apă. Ei au plecat şi a început construcţia baricadei, cu mese de la Dunărea şi Pescarul (…) coşurile de gunoi erau puse, a fost adus un cărucior de Aprozar, încet-încet am început să ne organizăm şi oamenii au început să asculte de mine, pentru că am fost unul dintre cei care au reuşit să depăşească chiar graniţa nebuniei (…) Au început să fie puse şi maşini în baricadă, încet-încet s-a format o baricadă care practic ne-a departajat (…) Ieşirea din strada Batiştei a fost bine blocată de un şofer care avea o izotermă, un tir metalic. Apoi erau câteva containere, câteva microbuse, o maşină mai mare de transportat materiale de construcţii, urma basculanta despre care generalul Hortopan ne acuza că i-am dat drumul spre trupe, dar nu e adevărat (…) Apoi am primit o portavoce (…) Trupele de represiune veneau în salturi, erau bine echipate, aveau scuturi, bastoane noi (…) Unul dintre băieţi a scos o baterie de la o Dacie, tot de acolo a luat o instalaţie electrică, am făcut legăturile şi a început să funcţioneze (portavocea) (…) Până la ora 18:00 le-am vorbit oamenilor şi eu şi Dincă, mai mulţi. În jurul orelor 18:00, când s-a lăsat întunericul, au început focurile de armă. Au început să tragă când s-a lăsat întunericul, până atunci au fost focuri de avertisment, în aer (…) Am avut ocazia să-l văd pe generalul Milea plimbându-se cu mâinile la spate. Ca un Ceapaev român cu mantaua pe umeri, se vedea tocul revolverului, descheiat, nu era siguranţa pusă la clapa de la tocul revolverului. L-am văzut discutând cu Postelnicu, cu Andruţa Ceauşescu. În momentul când generalul Milea s-a retras din dispozitiv, a început sarabanda focurilor, s-a tras ca la nuntă, fără discernământ. Ei spun că au tras cu gloanţe oarbe, dar eu spun că au tras cu gloanţe trasoare (…) În seara de 21 decembrie, cineva a dat ordin să se tragă în plin, se vede pe caseta filmată cum tirul este coborât sistematic (…) Când au văzut că nu pot să ne împrăştie au încercat să spargă baricada cu două TAB-uri (…) În momentul când TAB-ul a lovit în baricadă, maşina aceea pe care eram noi a fost înclinată şi noi am căzut de acolo. Nu au reuşit să o spargă, TAB-ul a rămas agăţat de una din maşinile din baricadă (…) Pe la ora 00:00, pot să vă spun cu sinceritate şi frică de Dumnezeu că cineva a dat ordin să se tragă în plin, să nu se mai ţină cont de nimic. Şi spun acest lucru pentru că în jurul orei 00:00, au începu să apară primele victime împuşcate în zona pieptului. Până atunci, mai cădea câte unul ici acolo, împuşcat în picior şi vă spun sigur că s-a tras de pe clădiri, adică pe clădirile Pescarul şi Dunărea, spun acest lucru pentru că sunt trăgător de elită. Unghiul de incidenţă al glonţului, mie îmi spune de unde se trage. Oamenii erau împuşcaţi în muşchiul piciorului, din faţă, de sus în jos, iar glonţul ieşea în apropiere de articulaţia genunchiului (…) Dar după ora 00:00 au început să tragă în plin. Mă aflam cu portavocea în mijlocul străzii şi vorbeam de acolo mulţimii, pentru că, să vă spun cinstit, nu ştiu dacă am fost 100 de oameni la ora 00.00 când a început să se tragă şi să se arunce cu grenade lacrimogene. Le-am spus să-şi pună la nas îmbrăcămintea care era udă şi să respire prin ea,iar grenadele să le arunce înapoi (…) Generalul Hortopan declară că nu au putut să facă nimic datorită gazelor lacrimogene care îi sufocau, ceea ce este o minciună sfruntată. Gazele îi sufocau într-adevăr, pentru că noi am avut curajul să aruncăm înapoi la ei toate grenadele pe care le prindeam, aveam mâinile arse. Dacă au văzut că nici aşa nu fac faţă au început să tragă în noi, în plin (…) Au început să pice unul câte unul (…) Pe un băiat l-au împuşcat exact în coşul piptului, care este foc de lunetist, tras cu multă precizie. În jurul orei 01:30 eram pe baricadă şi mi-am dat seama că urmează ceva bine gândit pentru ei şi rău pentru noi, pentru că s-a dat comandă, iar trupele de ordine din faţa baricadei s-au despărţit în stânga şi dreapta şi au lăsat culoar liber. Dispre strada Oneşti, erau masate tancurile ocolo, şi au plecat două tancuri, primul a intrat în baricadă cu o viteză de 45 -50 Km./h, deci viteza maximă pe care o puteau prinde acele T 34 din timpul războiului. Baricada a spulberat-o ca pe o coajă de nucă (…) Primul tanc care a spulberat baricada s-a dus în jos către Piaţa Unirii, cel de-al doilea care a trecut, a trecut prin breşă, a acroşat una din laturi, a ajuns la intersecţia cu Republicii şi când a ajuns în staţia din faţa Ministerului Agriculturii, a început să tragă cu mitraliera din dotarea tancului şi s-a dus către Rosetti, se vede clar pe caseta filmată cum oamenii cad (…) Sigur că ne-a împrăştiat, dar cei care am fost lideri la baricadă ne-am înţeles ca a doua zi dimineaţă să ne întâlnim acolo, aducând cu noi cât mai mulţi oameni (…) Un episod important din noaptea de 21 mi se pare momentul în care ni s-a comunicat de dincolo că armata vrea să ne transmită un mesaj. Am făcut apel prin gigafon, cred că de 4-5 ori, am cerut să se facă linişte, ca armata doreşte să ne transmită un comunicat. Noi credeam că este cel care se referea la fraternizare şi că totul s-a terminat, dar când s-a făcut linişte mormântală au început să tragă, în jurul orei 24:00. Era exact după plecarea lui Postelnicu şi Milea.”
Fostul premier al României, Roman Petre, a declarat în calitate de martor (sediul SPM, 01.03.2017, vol.I – Declaraţii, f.148-165) – „În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul prânzului, mă aflam la catedră, iar o secretară m-a atenţionat că la televizor se transmite ceva deosebit (…) Am reuşit să văd momentul în care adunarea populară organizată din ordinul lui Nicolae Ceauşescu se destrăma în mod spectaculos (…) Am fost sunat telefonic de către soţia mea care m-a informat că a fost înştiinţată că în zona Hotelului Intercontinental se formase o baricadă (…) Am hotărât să merg la baricadă (…) Am plecat direct de la faculate, cu autoturismul personal (…) Între cei prezenţi am remarcat foarte mulţi tineri, dar şi un bărbat care se manifesta cu multă autoritate, despre care am aflat că se numeşte Dan Iosif (…) Am rămas la faţa locului, alături de celelalte persoane, până cu puţin înainte de miezul nopţii când asupra noastră s-a tras cu muniţie de război. Am văzut căzând în jurul meu oameni, au fost morţi şi răniţi.”
În completarea acestor declaraţii vin cele aparţinând revoluţionarilor din Bucureşti care au participat în după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989 şi în noaptea care a urmat la confruntările violente cu forţele de represiune, în centrul capitalei României. Aceste declaraţii se regăsesc în cuprinsul volumelor 1-191, din dosarul nr. 11/P/2014, intitulate „Piaţa Universităţii”.
Cu titlu de exemplu vor fi redate câteva dintre aceste declaraţii, relevante pentru starea de fapt a respectivului interval de timp. Astfel:
1. Martorul Antonescu Pătru (vol.1 – Piaţa Universităţii, audiat 21.03.2006) arată că „În ziua de 21 decembrie 1989.. m-am deplasat pedestru în Piaţa Universităţii, am ajuns în jurul orei 17.00 şi am observat că erau strânşi mai mulţi manifestanţi (…) În jurul orei 19:30 au venit dinspre Piaţa Romană mai mulţi soldaţi îmbrăcaţi în costume militare kaki, înarmaţi cu pistoale mitralieră. Aceştia aveau în jur de 30-40 de ani, însă erau şi de 20 de ani (…) Ulterior, au venit două TAB-uri şi camioane (…) În jurul orei 20:00-21:00 focul a fost deschis de soldaţi, trăgând cu trasoare în aer, pentru intimidare. Se vedeau trasoarele fluorescente. În jurul orei 23:00 soldaţii au deschis focul, trăgând foc cu foc în populaţie. Am văzut oameni căzând (…) În acel moment m-am speriat şi am încercat să mă retrag (…) Am intenţionat să mă ascund, însă am fost prins de mai mulţi soldaţi, unul era în jur de 40-45 de ani, îmbrăcat în uniformă de soldat, cred că era ofiţer datorită vârstei şi felului cum se adresa celorlalţi soldaţi, restul erau soldaţi în termen. Am fost luat împreună cu patru manifestanţi, lovit cu bastoanele şi pumnii la nivelul feţei, m-au dus pe o stradă situată pe partea cu restaurantul Dunărea, m-au pus să stau culcat cu faţa la astfalt, am fost predaţi unui grup de circa patru civili, care ne-au încătuşat câte doi (…) Am fost urcaţi în maşini şi transportaţi la Miliţia Capitalei”.
2. Anton Corneliu (vol.1 – Piaţa Universităţii, audiat 30.07.2008) precizează că „La Universitate am văzut TAB-uri şi tancuri, foarte mulţi ofiţeri şi subofiţeri de miliţie şi armată, dar şi câţiva civili care dădeau ordine militarilor MApN (…) În momentul în care a început să se tragă eu mă aflam în apropierea cinematografului Luceafărul (…) Şi-au făcut apariţia mai multe maşini de pompieri. Au început să înainteze cu tancurile, după ce în prealabil erau trase trasoare şi gloanţe în plan vertical (…) Cadrele de miliţie au început să deschidă focul asupra noastră, fapt ce ne-a determinat să fugim (…) Am fost opriţi de mai mulţi luptători din Gărzile Patriotice care ne-au ameninţat cu armele după care i-au chemat pe miliţieni. Atunci cadrele de miliţie au început să ne înjure şi să ne lovească cu picioarele şi cu pumnii, noi căzând. Ne-au urcat în dube şi ni se adresau „Vreţi democraţie, luaţi democraţie!”, după care eram loviţi din nou cu pumnii şi picioarele. Am plecat cu dubele, pe Văcăreşti, militarii s-au oprit, au coborât din dube şi au început să alerge după grupuri de tineri, auzindu-se şi focuri de armă. Îi auzeam cum afirmau „Uite iepurii cum fug!”.
3. Avram Petru (vol. 1 – Piaţa Universităţii, audiat 11.04.2005) a spus că: „În după-amiaza zilei de 21.12.1989, am mers în centrul capitalei. Acolo erau circa 200 manifestanţi, strigau lozinci anticeauşiste. M-am integrat şi eu în grupul de manifestanţi. În jurul nostru se formase un dispozitiv al forţelor de represiune, respectiv miliţieni şi militari MApN (…) Manifestanţii ocupaseră carosabilul din Piaţa Universităţii şi tot treceau maşini militare în viteză, care încercau să ne disperseze, dar şi maşini de pompieri care au stropit cu apă. Pentru a împiedica acest lucru, ne-am hotărât să ridicăm o baricadă (…) Încercam să dialogăm cu militarii din cordoane ca să nu tragă în noi. Militarii au început să tragă la un moment dat în sus, apoi au coborât unghiul la 45 de grade, ca mai târziu la orizontală. În jurul orei 01:00, în 22.12.1989, forţele de represiune au spart baricada construită de noi şi aşa cum am arătat, au coborât unghiul de tragere la orizontală. Atunci mulţimea s-a dispersat (…) Eu şi fratele meu am fost văzuţi de o grupă de miliţieni şi militari MApN care ne-au reţinut şi ne-au dus la Secţia I Miliţie. Acolo am fost bătuţi.”
4. Arsenie Constantin (vol. 2 – Piaţa Universităţii, audiat 16.06.2008) a declarat că „În data de 21.12.1989, după ora 14:00, m-am deplasat spre centrul oraşului, ajungând la Universitate (…) După lăsarea întunericului am auzit primele focuri de armă (…) Auzeam focuri de armă şi pe lângă noi cădea câte o persoană, împuşcată fie în zona capului, fie în picior. Personal am ajutat două-trei persoane, bărbaţi în vârstă de 20-25 ani (…) Eram înconjuraţi de miliţieni. Am văzut aproximativ 10-15 astfel de persoane rănite sau decedate. În permanenţă eram supuşi la jeturi de apă, rafale de armă, gaze iritant lacrimogene (…) Am văzut câteva vehicule militare care au spart baricada (…) După ce am văzut că se trage puternic m-am îndepărtat.”
5. Gheorghe Ulise (vol. 20 – Piaţa Universităţii, audiat 05.04.1990) a spus că „În seara zilei de 21 decembrie 1989, în jurul orelor 18:00, am plecat de acasă cu intenţia de a participa la demonstraţia din faţa Hotelului Intercontinental. Am ajuns la Universitate şi am văzut că demonstranţii blocaseră căile de acces cu maşini (…) Am văzut că aici erau poliţişti, cu căşti şi scuturi, înarmaţi. Erau de asemenea şi militari îmbrăcaţi în kaki.Am văzut când o maşină blindată a armatei a încercat să desfacă baricada, dar nu a reuşit. În jurul orelor 23:00 au fost aduse tunurile cu apă (…) Atunci s-au apropiat cordoanele de poliţişti şi am văzut un soldat care trăgea în sus. Am început să ne retragem şi am dat peste o femeie şi un bărbat care se ajutau reciproc pentru a ajunge într-o scară de bloc, deoarece bărbatul era rănit la gât (…) S-au apropiat militari în termen care m-au somat să stau. Mi-a fost frică şi am fugit. Atunci au tras spre mine şi eu m-am culcat pe burtă. A venit la mine un individ îmbrăcat în kaki care nu avea nici grade, nici semn de armă, în vârstă de aproximativ 35 ani. Acesta a sărit cu picioarele pe mine. Am fost luat de miliţieni şi m-au dus la Poliţia Capitalei. Aici am fost lovit cu bastoanele de cauciuc şi picioarele”.
6. Koreanschi Marcel (vol. 24 – Piaţa Universităţii, audiat 23.11.2006) a arătat că „Am ajuns în Piaţa Universităţii în jurul orelor 17:00, constatând că perimetrul cuprins între intersecţie şi Intercontinental era ocupat de aproximativ 800 de persoane care scandau. De asemenea, am observat că în dreptul Băncii Franceze, un baraj al forţelor de ordine format din scutieri, dotaţi cu căşti albe, scuturi, bastoane şi pistoale mitralieră cu pat rabatabil, iar în spatele acestuia erau trupe MApN. În spatele acestui baraj erau mai multe TAB-uri, camioane, militari. Cineva din mulţime a avut ideea de a se construi o baricadă (…) Au avut loc mai multe intervenţii a unor autospeciale de pompieri (…) După ora 22:00, am observat mai multe TAB-uri, unul dintre ele rămânând blocat în baricadă (…) În jurul orelor 24:00 sau puţin înainte, în zonă s-a deschis focul, iar o parte din manifestanţi s-au retras. Nu ştiu din ce direcţie a venit focul, dar am auzit strigăte de durere imediat după aceea. În acel moment mă aflam lângă restaurantul Dunărea unde am văzut un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani ce avea piciorul stâng zdrobit, piciorul atârna în pantaloni, l-am tras pe trotuar (…) În acelaşi timp am auzit tropăit de bocanci în spatele meu, realizând că cei din cordon sau alte forţe de ordine interveniseră în forţă şi cu brutalitate. Am apucat să văd decât că spre mine veneau militari în kaki şi imediat după aceea am primit un pat de armă de la unul dintre aceştia în zona cervicală şi m-am prăbuşit la pământ, rămânând alături de rănitul care nu mai mişca”.
7. Mălinaş Vasile (vol. 30 – Piaţa Universităţii, audiat 23.11.2005) a declarat că „În ziua de 21 decembrie 1989 (…) am hotărât să mă deplasez înspre zona centrală a oraşului (…) Am ajuns în Piaţa Universităţii (…) În primul rând al cordonului erau scutieri cu căşti de protecţie având asupra lor bastoane de cauciuc. În spatele acestora am văzut cadre de miliţie şi civili având pistoale în tocuri, la centură, despre care cred că erau lucrători de securitate (…) Lângă Intercontinental, i-am văzut pe Dan Iosif şi Dumitru Dincă, vorbind pe rând la o portavoce (…) La aproximativ 20 de minute după ce am ajuns în piaţă, am văzut două TAB-uri venind în viteză înspre Piaţa Romană (…) La câteva minute, în aceleaşi condiţii au mai trecut alte trei TAB-uri. La scurt timp după trecerea acestor TAB-uri, miliţienii din cordonul susmenţionat au început să tragă cu pistoale mitralieră în rafale scurte sau foc cu foc, deasupra manifestanţilor, la un unghi de 45 grade. În acelaşi timp, personal am văzut cum civilii din cordon trăgeau cu pistoalele înspre manifestanţi, la nivelul picioarelor. Lângă mine, la circa doi metri, câţiva manifestanţi s-au lăsăt jos, încercând să se ferească de gloanţe. După câteva secunde am văzut cum unul dintre aceşti manifestanţi a fost lovit de un glonţ în frunte, prăbuşindu-se la pământ cu faţa plină de sânge.”
8. Grigorescu Ion Traian – dosar nr. 11/P/2014, vol. 31 – MApN, audiat ca martor la 08. 11.2005) – „În perioada 1980-1989 am activat ca ofiţer pe diferite funcţii de comandă la unitatea de paraşutişti UM 01842 Boteni . Din septembrie 1989 am început cursurile Academiei Tehnice Militare (…) În ziua de 21 decembrie ni s-a spus de către unul din locţiitorii comandantului că vom intra în dispozitiv la sediul CC, cu misiunea de a împrăştia grupurile de manifestanţi între CC şi Piaţa Universităţii (…) Eu personal, fiind paraşutist, eram echipat cu ţinută albastră. În jurul orelor 21:00 am ajuns la sediul CC, transportaţi cu autobuzele unităţii (…) Am ajuns în dispozitiv în jurul orelor 22:30, în zonă existau până în 2000 de manifestanţi (…) În jurul orelor 22:30, fiind în dipozitiv, am văzut cum o persoană scoasă din mulţime de către scutieri, încercând să scape, a fost împuşcată în cap cu pistolul de către un civil. La 10-15 minute după, scena s-a repetat cu un alt manifestant împuşcat lângă zidul Universităţii (…) Persoanele din cordonul de civili erau îmbrăcate uniform în pardesiu, cu pistolul la centură sau în ham. Pe timpul înaintării transportoarelor blindate acestea executau foc pe direcţia manifestanţilor. Deasupra acestora, la un unghi de 30-40 de grade (…) după dispersarea manifestanţilor, am primit ordin de la comandanţii noştri să rămânem în dispozitiv până la orele 07:00. Între orele 03:00-05:00 au venit maşini de pompieri şi de la salubritate care au curăţat şi spălat străzile şi trotuarele (…) M-am dresat comandantului Academiei, gen.Gheorghe Logofătu, cu solicitarea de a-mi explica ce misiune avem în stradă cu armament şi muniţie la noi, în condiţiile în care nu aveam dreptul să oprim mulţimea. Am fost admonestat de către comandantul academiei şi ameninţat că va lua măsuri împotriva mea (…) După intrarea în unitate, am predat armamentul şi muniţia şi am trecut la dormitoare.(…) S-a transmis ordinul ca ofiţerii studenţi proveniţi de la structurile MI, CI, pompieri şi securitate, să predea armamentul şi muniţia şi să se adune în amfiteatrul 58, parter. Ulterior, după circa două săptămâni, am aflat de la diferiţi colegi, că după ce au fost adunaţi în amfiteatru cei mai sus menţionaţi, generalul Soare a primit ordin verbal de la generalul Logofătu să-i împuşte pe respectivii studenţi ofiţeri. La opoziţia generalului Soare, comandantul unităţii nu şi-a retractat ordinul, dar nici nu a insistat.”
În mod deosebit sunt relevante, pentru a demonstra represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989, volumele intitulate „Jurnale de luptă”. Conţinutul acestora evidenţiază participarea nemijlocită a forţelor MApN, ca urmare a ordinelor date de preşedintele Ceauşescu Nicolae (ordine transmise ierarhic până la nivelul de execuţie), la reprimarea revoluţionarilor din oraşele ţării. Astfel, armata a fost folosită în mod ilegal şi contrar scopului ei de a fi (apărarea poporului împotriva unui agresor extern). Reprezentativ este volumul 8 – „Jurnale de luptă”. În mod cronologic sunt consemnate misiunile Diviziei 1 Mecanizate Bucureşti, începând cu data de 17 decembrie 1989. Este evidenţiată implicarea generalului Eftimescu Nicolae (prim-adjunct al ministrului apărării şi şef al Direcţiei Operaţii din MStM). Apoi, după represiunea violentă din noaptea de 21/22 decembrie (Bucureşti), Comandantului Armatei I i s-a raportat: „Cadrele şi trupele au dat dovadă de elan revoluţionar pentru a înfăptui ordinul comandantului suprem transmis la mitingul din 21.12.1989”. (pag. 61-63)
În perioada de după evenimentele revoluţionare, în spaţiul public s-a speculat că pentru represiunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989 au fost folosite şi persoane din afara ţării (în special din zona arabă, date fiind relaţile foarte bune dintre Ceauşescu Nicolae şi liderii arabi). Cu toate acestea, analiza întregului material probator nu a relevat indicii edificatoare pentru implicarea unor astfel de elemente, în exercitarea represiunii. Aşa cum se va devoala într-un alt capitol, ulterior datei de 22 decembrie au fost reţinuţi străini suspecţi de săvârşirea unor acte de terorism, însă , fără excepţie, suspiciunile nu s-au adeverit, iar aceste persoane au fost eliberate.
Conform probatoriului administrat, în intervalul 16-22 decembrie 1989 – orele 12:00, totalul decedaţilor a fost de 153 persoane, au fost înregistraţi 831 de răniţi, fiind reţinuţi/lipsiţi de libertate 890 de revoluţionari.
***
Prin raportare la cele mai sus menţionate şi la întregul material probator al dosarului, se desprinde concluzia certă conform căreia:
Represiunea armată exercitată în intervalul 16 – 22 decembrie 1989 împotriva maselor de revoluţionari a fost exercitată de toate structurile militare ale României (MI-DSS, MApN).
Coordonarea represiunii a fost făcută de preşedintele Ceauşescu Nicolae (comandant suprem al forţelor armate), prin intermediul vârfurilor de comandă din cadrul MI-DSS şi MApN. Au fost implicaţi direct şi toţi şefii de direcţii militare aparţinând MI–DSS şi MApN.
Pe cale de consecinţă, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS.
***
Conduitele acestor factori de decizie ai statului comunist se subscriu pe deplin laturii obiective a infracţiunilor contra umanităţii, definite de articolul 439 din Codul Penal. Populaţia civilă (revoluţionarii) din Timişoara, Bucureşti şi alte oraşe ale României a fost supusă în mod sistematic unui atac militar planificat, astfel rezultând ucideri, vătămări ale integrităţii fizice sau psihice, suferinţe şi privări grave de libertate.
Prin ordonanţa numărul 629/C2/2016 din data de 05.04.2016 aparţinând prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că prezenta urmărire penală trebuie să stabilească ansamblul cauzelor, condiţiilor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimentele din intervalul 16 – 31 decembrie 1989.
Judecătorul de cameră preliminară din cadrul ÎCCJ a confirmat acest punct de vedere şi a subliniat că în cauză este necesar a fi identificate persoanele care au ocupat funcţii de decizie în aparatul de stat, care au ordonat, organizat sau au participat la reprimarea revoluţionarilor.
Totodată, s-a subliniat necesitatea stabilirii formelor de vinovăţie penală a acestor factori de decizie. Precizările judecătorului de cameră preliminară sunt în deplină concordanţă cu doctrina privitoare la infracţiunile împotriva umanităţii, prin care se face trimitere la vârful piramidei decizionale în ceea ce priveşte atacul generalizat şi sistematic împotriva populaţiei civile. (Istoricul urmăririi penale urmează a fi devoalat în titlul F al rechizitoriului)
Aceste dispoziţii au stat la baza ordonanţei Secţiei Parchetelor Militare numărul 11/P/2014 din data de 01 noiembrie 2016 prin care s-a extins urmărirea penală, in rem, sub aspectul săvârşirii infracţiunii contra umanităţii (articolul 439 din Codul Penal).
Pe cale de consecinţă, prezenta anchetă penală a analizat ansamblul de conduite din intervalul 16 – 31 decembrie 1989, cu scopul de a stabili inclusiv responsabilităţile de natură penală a factorilor de decizie politico – militară din întregul interval menţionat. Or, aşa cum s-a argumentat anterior, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989 sunt fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS. Vinovăţia fostului şef al statului este fără echivoc demonstrată de probatoriul administrat. Acesta, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, a coordonat în mod direct represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989. Şefii principalelor structuri de forţă care s-au implicat în executarea ordinelor date de Ceauşescu Nicolae au fost Postelnicu Tudor – ministrul de interne, Vlad Iulian – şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS) şi Milea Vasile – ministrul apărării. Probatoriul administrat a mai demonstrat că generalul Eftimescu Nicolae (şeful Direcţiei Operaţii) a fost implicat (prin atribuţiile funcţiei deţinute) în toate operaţiunile militare desfăşurate, participând astfel la represiunea revoluţionarilor.Totodată, generalul Hortopan Ion a îndeplinit un rol cheie în represiunea armată ordonată împotriva revoluţionarilor, până la data de 22 decembrie 1989. În calitate de Comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT) a coordonat diviziile mecanizate care au acţionat contrar legii împotriva populaţiei civile a României. Aceste persoane sunt responsabile pentru represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989, conduitele lor, alături de conduita fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii contra umanităţii. Nu trebuie omis că generalii Stănculescu Victor Atanasie şi Chiţac Mihai au fost condamnaţi definitiv pentru implicarea directă în represiunea revoluţionarilor timişoreni (alături de celelalte persoane menţionate anterior)
Se constată că Ceauşescu Nicolae a decedat la data de 25 decembrie 1989, în circumstanţe care urmează a fi pe larg analizate într-un alt capitol. Postelnicu Tudor a decedat pe parcursul urmăririi penale, la data de 12 august 2017. Vlad Iulian a decedat la data de 30 septembrie 2017. Milea Vasile a decedat la data de 22 decembrie 1989, circumstanţele decesului fostului ministru al apărării urmând a fi explicate în capitolul următor.Generalii Eftimescu şi Hortopan au decedat la 06 ianuarie 2006, respectiv la data de 06 aprilie 2000.
După cum este cunoscut, la data de 25 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae şi Elena au fost judecaţi de un tribunal militar excepţional şi condamnaţi la moarte prin împuşcare, execuţia având loc în aceiaşi zi. Circumstanţele judecării şi execuţiei fostului cuplu prezidenţial sunt expuse prin capitolul IX al rechizitoriului. Condamnarea la pedeapsa capitală s-a întemeiat inclusiv pe represiunea împotriva revoluţionarilor, condusă de Ceauşescu Nicolae în calitate de comandant suprem al forţelor armate ale României. Pe cale de consecinţă, sub acest aspect, există autoritate de lucru judecat.
Nu trebuie omis faptul că, la data emiterii prezentului rechizitoriu, pe rolul Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie din cadrul PÎCCJ, se află în lucru dosarul ce are ca obiect modalitatea în care a decurs, la 25 decembrie 1989, procesul fostului cuplu prezidenţial.
Aşa fiind, pentru conduitele lui Ceauşescu Nicolae din intervalul de timp 16-22 decembrie (orele12.06), urmează a se dispune clasarea cauzei, ca urmare a existenţei autorităţii de lucru judecat.
Cu privire la Vlad Iulian, fostul şef al DSS, se constată că prin decizia penală numărul 38 din data de 28 aprilie 1992, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani, în sarcina acestuia fiind reţinută coparticiparea la represunea exercitată până la data de 22 decembrie 1989, împotriva revoluţionarilor. Aşadar, constatându-se autoritatea de lucru judecat, faţă de acesta se va dispune clasarea cauzei.
Totodată, pentru participarea la aceiaşi represiune, Postelnicu Tudor a fost iniţial condamnat la detenţiunea pe viaţă (s.p. nr.2 din 02 februarie 1990 pronunţată de Tribunalul Militar Bucureşti, pentru ca mai apoi, pedeapsa să-i fie schimbată, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, la 16 ani închisoare, cu executare). Pe cale de consecinţă, faţă de conduitele acestuia din intervalul 16-22 decembrie se va dispune, de asemenea, clasarea.
Analiza tuturor acestor hotărâri judecătoreşti de condamnare poate fi făcută prin examinarea volumelor intitulate „Copii hotărâri definitive” (două volume).
Conform prevederilor articolului 16 aliniatul 1, litera f, teza II din Codul de procedură penală, decesul este o cauză de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale. Aşa fiind, sub aspectul infracţiunilor contra umanităţii, faţă de Milea Vasile, Eftimescu Nicolae şi Hortopan Ion urmează a fi dată soluţia clasării.

(va urma)

Mai citește:
– 1997. Ion Iliescu cercetat penal pentru revoluție. Emisiune a lui Marius Tucă (video)
– Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus trimiși în judecată în „dosarul revoluției”. Nici un cuvînt despre „agenturili străine” în comunicatul Parchetului
– Motivația diversiunii din revoluție, conform Parchetului General. 2 structuri pomenite – „Consiliul Militar Superior” și „grupul de decizie politico-militară al CFSN”. În esență, Parchetul susține ideile prezentate de multă vreme pe acest blog
– O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată
– Manipularea mediatică legată de comunicatul Parchetului despre dosarul revoluției
Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989
– O problemă rămasă de lămurit: teroriştii de după 22 decembrie 1989
– George Șerban, autorul Proclamației de la Timișoara, decembrie 1997: „Pe 22 decembrie nu s-a întîmplat nici o lovitură de stat… Clanul Ceaușescu a fost trădat de capii armatei, securității și miliției. Trădarea acestora s-a întîmplat însă numai în ultimul moment, și nu a fost făcută de dragul revoluției… ci de teama acesteia… Acțiunea lor contrarevoluționară, cunoscută sub denumirea de diversiunea teroriștilor, a însemnat o baie de sînge” (video)
– Lorin Fortuna, decembrie 2014: S-a declanșat „atacul teroriștilor”, care s-a dovedit a fi însă o acțiune criminală, antirevoluționară, declanșată de o grupare din M. Ap. N. condusă de Victor Atanasie Stănculescu (video)
– Petre Roman: „teroriştii (…) erau cei mai mulţi ai armatei – de ce? Pentru că generalii aveau o mare teamă, ei fuseseră represiunea şi la Timişoara şi la Bucureşti, şi au creat această diversiune”
– 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– 26 decembrie 1989: TVR oprește primul miting anti-FSN (video)
– Cazimir Ionescu despre 26 decembrie 1989: La revoluționarii din Comitetul Central… a apărut o foarte periculoasă mișcare contrarevoluționară (video)
– 26 decembrie 1989. Brucan: Tendințele de a organiza mitinguri sînt fațeta politică a activității militare a elementelor teroriste. Doina Cornea: Avem încredere în cei care au rezistat. Pe domnul Iliescu nu-l cunosc din acest unghi. Petre Popescu: Situația devine mult mai critică. Bandiții pun megafoane pe ferestre
– Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi”
– Octavian Paler – Delapidarea revoluției (1993). „Lucrurile se agravează și mai mult prin teza complotului internațional care ar fi organizat și realizat înlăturarea lui Ceaușescu. Nu-ți trebuie prea multă logică pentru a-ți da seama că de o asemenea perspectivă asupra revoluției au nevoie, în primul rînd, cei care urăsc, de fapt, revoluția”
– Octavian Paler – După patru ani (1993). „Ce legătură mai are cu revoluția regimul Iliescu?”
– Minciuni anticomuniste marca Sorin Ilieșiu
– Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara
– Extrase din rechizitoriul în „dosarul revoluției” – disponibile public
Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (5). Cine a aruncat petarda?
Cercetările Parchetului în dosarul revoluţiei (11). Bucureşti. Busculada de la mitingul lui Ceauşescu
Scrisoarea către Ceauşescu a lui Nica Leon şi Nadia Comăneci, fata petrecăreaţă, în presa canadiană din decembrie 1989
Demisia lui Dăscălescu. 22 decembrie 1989 (video)

 

2 Responses to “Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada”

  1. Ovidiu Ivan Says:

    buna ziua. stiti cumva de ce nu merge site-ul timisoara.com? se fac trimiteri dese pe blog la acel site.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.