Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul mineriadei din 1990 (11). Consecințele interne și internaționale ale evenimentelor din 13-15 iunie 1990. Situația persoanelor vătămate. Mijloacele de probă iulie 18, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului din procesul mineriadei. Chiar dacă Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat acest rechizitoriu (linc), trimițînd dosarul înapoi la Parchet, rechizitoriul își păstrează o anumită valoare istorică.

Vezi primele 10 părți ale rechizitoriului:
– Inculpații și obiectul cauzei
– Date privind contextul general al cauzei
– Manifestația din Piața Universității
– Starea de fapt (8-12 iunie 1990)
– Starea de fapt. Intervenția din dimineața de 13 iunie, Atacul asupra Institutului de Arhitectură și atacul muncitorilor de la IMGB
– Starea de fapt. Evenimentele petrecute în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 la Poliţia Capitalei, sediul Serviciului Român de Informaţii, sediul Ministerului de Interne, Televiziunea Română, Romarta Copiilor
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale (județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Buzău, Călărași, Dîmbovița, Galați, Giurgiu)
– Starea de fapt. Organizarea şi deplasarea la Bucureşti a muncitorilor din diferite centre industriale, precum şi a minerilor din bazinele carbonifere (jud. Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Teleorman)
– Starea de fapt. Sosirea muncitorilor și minerilor în Capitală și acțiunile desfășurate de aceștia în zilele de 14-15 iunie 1990
Unităţile în care au fost reţinute persoanele ridicate de mineri alături de forţele de ordine, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990

Rechizitoriul pe care l-am avut la dispoziție are unele părți anonimizate, inclusiv în ceea ce privește persoanele vătămate și părțile civile. De aceea pun capitolul „Situația fiecărei persoane vătămate” (1392 persoane) doar simbolic, pentru a arăta că există în rechizitoriu, dar prin anonimizare s-au eliminat informațiile relevante despre acestea cît și despre eventualele despăgubiri pe care le-au pretins.

Deasemeni, la capitolul „Mijloace de probă” a fost anonimizat numele martorilor și ale suspecților ale căror declarații sînt folosite, cît și înscrisurile folosite. Prezint cititorilor ce am primit. Mi-ar fi plăcut să pot prezenta mai mult dar nu am posibilitatea.

Remarc folosirea în rechizitoriu a cărții lui Adrian Năstase „România după Malta”, pentru ilustrarea consecințelor internaționale ale mineriadei.

V. CONSECINŢELE INTERNE ŞI INTERNAŢIONALE ALE EVENIMENTELOR DIN 13-15 IUNIE 1990 DIN BUCUREŞTI

          Pe plan intern

          În ziua de 16 iunie 1990, la ora 15:00, a avut loc o şedinţă de Guvern, condusă de către primul-ministru, inculpatul Petre Roman. Acesta a expus evenimentele care au avut loc în Bucureşti, începând cu data de 11 iunie 1990, când s-ar fi încercat un dialog între Guvern şi reprezentanţi manifestanţilor.

(…).

La un moment dat, în şedinţa de guvern, ministrul Folea l-a întrebat pe inculpatul Petre Roman, dacă există cazuri din care să rezulte că minerii au bătut oameni din senin, fără să fie ei provocaţi sau agresaţi. Inculpatul îi confirmă acest lucru şi i-a mai spus: „De exemplu, a fost publicat cazul lui Munteanu. Acum dacă Munteanu, acum dacă pe Munteanu îl includem în categoria neprihăniţilor, ne-am aranjat” (…).

Prin această remarcă, reiese, fără putinţă de tăgadă, dorinţa primului-ministru Petre Roman, de a fi prezentată opiniei publice evenimentele din 13-15 iunie 1990, într-un mod denaturat, astfel încât populaţia să nu aibă percepţia că persoanele care deţineau puterea politică se fac vinovate de ceea ce s-a întâmplat.

La această şedinţă de guvern a participat, din partea Ministerului Minelor, (…), adjunct al ministrului minelor. (…).

Din această intervenţie a ministrului adjunct al minelor reiese că, inculpatul Burlec Plăieş Cornel, alături de liderii de sindicat,  au  fost implicaţi, în activitatea de mobilizare a minerilor din Valea Jiului, pentru ca aceştia să facă deplasarea la Bucureşti, la chemarea persoanelor cu funcţii de conducere în stat.

Pe plan intern, puterea politică s-a străduit din răsputeri, prin mijloace specifice, pentru a manipula percepţia publică, cu privire la evenimentele din Bucureşti, petrecute la jumătatea lunii iunie, astfel încât să pară că acestea au fost provocate de opoziţia politică. În acest scop au fost prezentate, în presa scrisă, interviuri luate minerilor, prin care acestea justificau acţiunile, astfel:

„Am găsit la PNȚ droguri, armament, muniție, mașină de scris automată, tipărit bani la PNL, este în ziarul Adevărul rubrică…” .

„Nu s-au justificat partidele astea, pentru că au coordonat din umbră, drogând pe unul și pe altul…”.

„Contra studenților și tinerilor n-avem nimic, să fie liniștiți”.

„Studenții care sunt pașnici și își desfășoară activitatea pe stradă, plimbarea, și n-are nimic la un moment dat cu nicio personalitate, n-avem nici noi nimica cu ei. În momentul când sunt violenți și noi trebuie să ne apărăm și să ne gândim la viitorul nostru că înainte muream de foame, nu găseai un salam în alimentara…”.

În noaptea de 13 spre 14 iunie 1990, în timp ce trecea cu maşina prin Piaţa Victoriei, Liviu Petrina, fruntaş al P.N.Ţ.-C.D., a fost oprit de către simpatizanţii F.S.N., care i-au vadalizat autoturismul, după care a fost condus, împreună cu fiica sa, în sediul Guvernului, iar de aici la arestul Direcţiei Cercetări Penale unde, Alexandru Stark, redactor la Televiziunea Română, i-a luat un interviu, cu următorul conţinut:

„A.S.: Am aflat cu stupefacție că ați fost reținut. În calitate de conducător de partid?
L.P.: Nu am fost reținut, domnule Stark. Mi s-a spus că sunt protejat în Palatul Victoriei.
A.S.: Păi… un moment. Ăăăă… Iertați-mă, dar am venit în goană când am auzit că sunteți aici. Dumneavoastră… Mi s-a spus că ați făcut toată noaptea niște curse, televiziune, consiliul de miniștri…
L.P.: Nu, n-am făcut niște curse. Nu, n-am făcut cursele acestea. Am…
A.S.: Ați fost văzut la televiziune, colegii noștri ne-au spus și noi am spus „e treaba domnului Petrina, face ce dorește”…
L.P.: Eu am fost, dar pe o stradă lăturalnică, mi-am căutat niște copii, da.
A.S.: Ă, hm… Și totuși, ați provocat și un accident.
L.P.: Nu, n-am provocat niciun accident.
A.S.: Există o femeie care este accidentată, e mașina dumneavoastră și erați în stare de ebrietate.
L.P.: Mda. Este o înscenare întreagă.
A.S.: Adică toată lumea are ceva cu dumneavoastră? Special?
L.P.: Nu, dar se pregătește, constat, o înscenare.
A.S.: Credeți că înscenare a fost și găsirea în subsolulurile PNȚ-CD a unor cantități de… droguri, să le spunem, halucinante, sticle cu incendiare, arme? Tot înscenare a fost? Le-am filmat, le avem, dacă le vreți le puteți vedea.
L.P.: Nu am văzut, nu pot crede așa ceva. Suntem un partid creștin și democrat, nu avem asemenea ocupații.
A.S.: În ultimele zile, în ziarul Dreptatea au fost niște articole de analiză ale activității partidului dumneavoastră, conducerea dumneavoastră de partid l-a exclus chiar pe unul din vechii membri pentru anumite acțiuni care nu au fost acceptate nici de partidul dumneavoastră, deci chestiunea cu armele și cu tot ce  s-a găsit în subsoluri ar fi tot o înscenare a cuiva?
L.P.: Nu am nicio cunoștință, partidul nostru nu are asemenea ocupații. Noi suntem un partid politic, nu folosim asemenea…
A.S.: Dar în sediul partidului dumneavoastră s-au găsit astea. Le-a adus cineva?
L.P.: Eu nu am știre despre asemenea lucruri, nu puteau să fie la partidul nostru asemenea lucruri, domnule…
A.S.: Dar din moment ce au fost găsite acolo? Iar dumneavoastră vi s-au făcut analize pentru stare de ebrietate, conducând în stare de ebrietate
L.P.: Nu este exact, domnule. Mi s-a făcut analiza care se face… în mod forțat mi s-a făcut. Și rezultatul mi se va da mâine, mi s-a spus. De ce veniți dumneavoastră să…
A.S.: Am aflat că sunteți aici și ne-a uimit…
L.P.: … deturnați din nou…
A.S.: Ce înseamnă „din nou”? Când am mai deturnat-o? Conducerea partidului dumneavoastră, la emisiunea în care dumneavoastră…
L.P.: Vă rog să nu amestecați lucrurile.
A.S.: Conducerea partidului dumneavoastră, în ziua în care nu a acceptat să participați la emisiunea noastră, a recunoscut obiectivitatea emisiunilor făcute de televiziune. Ce am deturnat? Ați spus deturnare… Ce am deturnat?
L.P.: Domnule Stark, nu sunt în… nu suntem în situația să vă povestim acuma toate… Lăsați oamenii să se liniștească…
A.S.: Un moment…
L.P.: …să ne vedem fiecare de treburile lui…
A.S.: Un moment. De ce apelați…
L.P.: Nu incitați oamenii. Oamenii trebuie să se înțeleagă în aceste vremuri…
A.S.: Dar acei…
L.P.: Nu trebuie să puneți paie pe foc.
A.S.: Sunt de acord cu dumneavoastră, dar, presupunând că se pun paie pe foc acum, presupunând, ceea ce au declarat cei reținuți, că au primit bani, nu vrem să dăm nume…
L.P.: N-are nicio legătură cu prezența mea aici, care este abuzivă. Este abuzivă. Am fost protejat la Palatul Victoriei, dimineața am fost adus aici și sunt purtat pe drumuri.
A.S.: Deci are cineva ceva cu dumneavoastră, da?
L.P.: Sper că nu are nimeni nimic cu mine. Sper că cu toții vom fi drepți și adevărul va ieși la iveală.
A.S.: Care adevăr socotiți dumneavoastră că trebuie să iasă la iveală?
L.P.: Adevărul tuturor. Adevărul tuturor.
A.S.: Bandajul din capul meu este tot un adevăr?
L.P.: Este inacceptabil să se folosească violența în orice împrejurare. Am condamnat, condamnăm și vom condamna totdeauna orice recurgere la violență.
A.S.: Și dacă vă spun acuma că acela care a dat în mine și în colegii mei a primit fonduri de la dumneavoastră ca să vină la televiziune?
L.P.: O spuneți pe răspunderea dumneavoastră, domnule Stark.
A.S.: Eu am întrebat numai.
L.P.: Răspunsul acesta este.
A.S.: Îmi pare rău, domnule Petrina, că dumneavoastră, conducător de partid istoric, vă găsesc aici, am venit special, am crezut că v-a luat așa simplu de pe stradă, mi s-a spus că totuși nu așa simplu a fost și că nu ați fost numai o dată să vă căutați copii – spuneți dumneavoastră – în jurul televiziunii, că ați făcut mai multe curse cu diferiți…
L.P.: Am făcut două curse. Am mers o dată acolo, copiii mei au coborât și în timpul acesta eu am mers cu mașina mai departe și ei n-au venit la mașină unde aveam întâlnire și atunci am rugat să-i caute. Nevenind, am plecat acasă și am constatat că ei erau acasă și prietenul care i-a căutat… i-am promis că mă voi întoarce, m-am întors și l-am luat și am plecat spre Piața Victoriei. Au fost lucruri foarte simple. Și nu am avut nimic comun cu acțiunea de la Televiziune.
A.S.: Noi constatăm ceea ce spuneți dumneavoastră, înregistrăm, aveți dreptul să declarați ceea ce doriți și așa cum spuneți dumneavoastră așa vom…
L.P.: Vă mulțumesc frumos!”

Despre caseta cu acest interviu a fost informată şi presa scrisă, care a manipulat informaţia, afirmând că există o înregistrare video, cu un conducător de partid, care distribuia sticle cu benzină din propriul autoturism, pentru a fi folosite ca şi cocktailuri Molotov. Abia în data de 10.07.1990, a apărut o  precizare, din partea Televiziunii Române, publicată în ziarul Adevărul şi care făcea referire la caseta pe care o deţinea, cu interviul ce îi fusese luat lui Liviu Petrina. (…)

Parlamentul României, prin cele două camere, a hotărât înfiinţarea unei comisii de anchetă, pentru elucidarea evenimentelor din 13 – 15 iunie 1990, stabilirea cauzelor şi condiţiilor care au generat şi, respectiv, favorizat producerea lor. Prin hotărârea Senatului nr. 12 din 18 iunie 1990 şi hotărârea Adunării Deputaţilor nr. 11din 19 iunie 1990, s-a stabilit componenţa nominală a Comisiei de anchetă, respectându-se configuraţia politică a celor două camere ale Parlamentului. Din această Comisie de anchetă, unde cei mai mulţi reprezentanţi erau din grupul parlamentar al F.S.N., a făcut parte, printre alţii şi inculpatul Dumitru S. Nicolae, adică unul dintre aceia care au organizat şi au dirijat modul de desfăşurare a tot ceea ce s-a petrecut la jumătatea lunii iunie, în Bucureşti.

Concluzia comisiei, fără punctul de vedere al parlamentarilor opoziţiei, au fost că:

„1. În zilele de 13-15 iunie 1990 au avut loc în Capitală şi în unele localităţi din ţară evenimente violente în care au fost implicate grupuri de populaţie, efective ale Ministerului de Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, în urma cărora au rezultat morţi, răniţi şi importante daune materiale…;
2. Evenimentele din 13-15 iunie 1990 s-au produs în anumite condiţii favorizante, decurgând din specificul perioadei de tranziţie de la statul totalitar comunist, spre statul de drept…;
3. S-a încercat constant, de anumite forţe, înlocuirea câmpului politic existent, rezultat în urma constituirii Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, cu un alt câmp politic, bazat pe grupuri de presiune…;
4. Manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a permanentizat şi desfăşurat într-o atmosferă marcată de violenţă verbală şi uneori chiar şi fizică, a determinat situaţii ilegale speciale…;
5. Pe fondul degradării fenomenului Piaţa Universităţii, mai ales după alegerile din 20 mai 1990, decizia de degajare a acesteia de către forţele de ordine este legitimă…;
6. Pretextul violenţelor din după-amiaza zilei de 13 iunie soldate cu devarstarea sediilor unor instituţii de stat-Ministerul de Interne,Poliţia Capitalei, Serviciul Român de Informaţii, Televiziune – l-a reprezentat evacuarea demonstranţilor din Piaţa Universităţii în dimineaţa aceleiaşi zile…;
7. Amploarea pe care au luat-o violenţele în ziua de 13 iunie 1990 a fost posibilă datorită slăbiciunii sau chiar inacţiunii forrţelor de poliţie, dovedite, de altfel şi în ocazii anterioare, în perioada guvernului provizoriu…
8. Din materialul probator, la dispoziţia Comisiei, rezultă că există probe în sensul implicării unor personalităţi de frunte ale unor partide şi grupuri politice în evenimente… şi că există indicii privind implicarea unor partide politice şi grupări în aceste evenimente;
9. În susţinerea materială, morală şi politică a manifestanţilor din Piaţa Universităţii au fost implicate atât unele partide prin persoane cu responsabilităţi în cadrul acestora, cât şi unele asociaţii, instituţii şi particulari;
10. În condiţiile stări de necesitate existente în după-amiaza zilei de 13 iunie, Preşedintele ales şi Guvernul provizoriu au recurs la o modalitate excepţională pentru apărarea ordinii publice atunci când, confruntaţi cu actele de violenţă împotriva unor instituţii fundamentale ale statului, care luau amploare, au lansat apeluri populaţiei de a contribui la oprirea acestora;
11. Faptul că minerii au venit în număr mare în Capitală este consecinţa directă a impactului pe care l-au avut evenimentele violente din 13 iunie, a întreruperii emisiunii Televiziunii Române şi are o motivaţie civică cât şi o explicaţie psiho-sociologică specifică;
12. Se constată că venirea minerilor în Capitală conţine, pe lângă elemente de spontaneitate şi elemente de organizare…;
13. Între evenimentele din 13 iunie, pe de o parte, şi evenimentele din 14-15 iunie, pe de altă parte, există un raport cauză-efect, izbucnirea violentă din 13 iunie fiind urmată de o replică de autoapărare…;
14. Prin natura lor, grupurile de menţinere a ordinii, alcătuite ad-hoc din mineri şi alte categorii de populaţie nu aveau capacitatea de a acţiona după regulile specifice forţelor de ordine…;
15. În starea generală de confuzie creată de intervenţiile grupurilor ad-hoc de cetăţeni, forţele de poliţie şi ale armatei au procedat la ridicarea unor persoane bănuite a se fi dedat la acte de violenţă împotriva instituţiilor de stat.Parte din aceste acţiuni s-au efectuat în mod abuziv;
16. În acelaşi timp, forţele de ordine nu au procedat, de îndată, aşa cum ar fi fost firesc în condiţii normale şi la reţinerea acelora dintre participanţii la grupurile ad-hoc de ordine – mineri sau alte categorii de cetăţeni – care s-au dedat la violenţe excesive ori s-au făcut în alt fel vinovaţi de încălcarea legii şi trimiterea lor în faţa justiţiei;
17. În activitatea Ministerului de Interne, a forţelor de ordine în zilele de 14-15 iunie se remarcă grave deficienţe…;
18. Intervenţia tardivă a trupelor Ministerului Apărării Naţionale şi ezitarea cu care au acţionat în prima fază a intervenţiei lor se explică prin: precaritatea informaţiilor…, starea psihomorală a trupelor…, inadecvarea tehnicii militare existente în dotare…
[…]
20. În perioada premergătoare datei de 13 iunie s-a constatat implicarea unor parlamentari şi cetăţeni străini, ziarişti, reporteri, reprezentanţi ai ambasadelor în susţinea acţiunii din Piaţa Universităţii.

Se poate conchide că evenimentele din 13-15 iunie 1990 au fost de o deosebită gravitate, au traumatizat societatea românească şi au deteriorat imaginea României pe plan internaţional” (…).

O singură remarcă ne permitem să facem, pentru respectarea adevărului, referitor la concluzia de la pct.10 şi anume că, în România nu a fost decretată stare de necesitate, în perioada evenimentelor din luna iunie 1990.

Reprezentanţii partidelor de opoziţie, care au făcut parte din comisie, au avut o opinie separată, concluziile acestora fiind:

„1. Hotărârea de evacuare a Pieţei Universităţii a fost luată la 11 iunie 1990 într-o întrunire condusă de Preşedintele României şi de Primul Ministru. S-a prevăzut ca forţele de ordine să fie sprijinite de circa 5.000 de cetăţeni civili…;
2. Acţiunea violentă a forţelor de ordine în zorii zilei de 13 iunie, a depăşit necesitatea măsurilor de restabilire a ordinii şi s-a transformat într-un act de represiune asupra manifestanţilor care nu au opus niciun fel de rezistenţă, cei mai mulţi încercând chiar să fugă…;
3. Violenţa cu care manifestanţii au ripostat la acţiunea forţelor de ordine prin reocuparea Pieţei şi atacarea instituţiilor de stat (Poliţia Capitalei, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Televiziunea) a constituit o încălcare gravă, cu caracter penal a dispoziţiilor legale…;
4. Abandonarea de către forţele de ordine a misiunii de pază şi apărare a obiectivelor atacate de agresori şi retragerea în momentele când Capitala avea nevoie de prezenţa şi intervenţia lor, a constituit un act grav de indisciplină militară şi de comandă…;
5. Apelurile către populaţie ale Preşedintelui României şi ale Guvernului pentru a participa la restabilirea ordinii nu erau necesare în raport cu situaţia reală existentă în Capitală…;
6. Informarea opiniei publice de către televiziune, în mod selectiv în zilele de 13, 14 şi 15 iunie, oprirea nejustificată a emisiunii în seara zilei de 13 şi intervenţia incitatoate a conducerii televiziunii în seara respectivă a constituit un factor major în amplificarea situaţiei reale, în implicarea civililor în acţiuni agresive şi incitarea împotriva comunităţii rromilor…;
7. Mobilizarea şi organizarea transportului la Bucureşti, a cca. 20.000 de persoane, majoritatea mineri, s-a efectuat în baza unor solicitări ale organizaţiilor partidului de guvernământ şi a puterii locale din numeroase centre miniere şi oraşe din ţară…;
8. Cu toate că în zorii zilei de 14 iunie armata restabilise ordinea în Capitală, Preşedintele României a ţinut discurs minerilor sosiţi în Bucureşti în care au fost îndemnaţi să reocupe Piaţa Universităţii, discurs care conţinând neadevăruri a constituit şi o incitare la agresiune…;
9. Conducerea grupurilor de mineri la adrese precise ale unor partide politice de opoziţie, asociaţii, facultăţi, redacţii de ziare şi locuinţe de lideri politici, pătrunderea fără drept în aceste sedii şi locuinţe şi comiterea de distrugeri şi furtunui însemnate au constituit infracţiuni grave…;
10. Su
primarea temporară a apariţiei unor ziare de opoziţie sau independente, molestarea şi punerea în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea a ziariştilor români şi străini constituie o gravă încălcare a libertăţii presei, ale prevederilor documentului final al reuniunii de la Helsinki şi Viena…;
11. Atacarea instituţiilor de învăţământ superior, distrugerea laboratoarelor şi bibliotecilor acestora, agresarea unor studenţi şi cadre didactice, a diverşilor cetăţeni suspectaţi de a fi intelectuali sau participanţi la fosta manifestaţie din Piaţa Universităţii, a unor femei care deranjau prin ţinută vestimentară, a unor cetăţeni care au protestat la legitimarea lor de către mineri ori interveneau în favoarea victimelor, a constituit o gravă încălcare a Drepturilor Omului şi a dispoziţiilor Codului Penal…;
12. Dirijarea şi pătrunderea unor grupe de mineri în cartiere şi locuinţe ale rromilor sub pretextul unor controale economice, reţinerea şi maltratarea acestora, efectuarea de percheziţii şi confiscări abuzive au constituit încălcări ale legii penale şi ale Convenţiei Internaţionale din 7 martie 1966 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, ratificată şi de România…;
13. Discursul Preşedintelui României cu ocazia plecării minerilor din Capitală prin care adresa mulţumiri şi încurajări minerilor, pentru «atitudinea lor civică», a cuprins şi unele neadevăruri dar a avut şi un caracter aprobativ pentru actele ilegale comise…;
14. Deţinerea cu privare de libertate a peste 1.000 de persoane în alte locuri decât cele de reţinere, neadecvate, mai multe zile în mod abuziv, fără forme legale, minori şi majori împreună, adesea bărbaţi şi femei în aceleaşi încăperi, supunerea la rele tratamente inumane şi degradante, lipsiţi de dreptul de apărare, privaţi de orice contact cu familiile constituie grave încălcări ale legii penale române, a Declaraţiei Universale ale Drepturilor Omului şi Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice…;
15. Neidentificarea celor care a instigat, condus şi dirijat grupurile de mineri în actele de agresiune comise, în zilele de 14 şi 15 iunie, se datoreşte organelor Ministerului de Interne şi Serviciului Român de Informaţii”
 (…).

Pe plan internaţional

Evenimentele din 13-15 iunie 1990 din Bucureşti au fost redate de presa străină şi  transmise, în direct, de numeroase posturi de televiziune, mai ales din Europa şi America de Nord. Imaginile au stârnit puternice emoţii în rândul cetăţenilor occidentului care, până atunci, nu mai văzuseră cum forţele de ordine, dar mai ales o anumită categorie socială, în speţă minerii, să lovească cu atâta sălbăticie simpli cetăţeni, care se aflau pe stradă, a căror vină nu era alta, decât aceea de a avea alte idei decât persoanele care se aflau la conducerea ţării sau care aveau o înfăţişare de intelectuali, imagine ce era asimilată cu aceea de „huligani” sau de reprezentanţi ai „forţelor reacţionare”, care vor răul ţării.

(…)

De asemenea, ca urmare a tot ceea ce s-a întâmplat la jumătatea lunii iunie 1990, în România, unele personalităţi ale diasporei româneşti au refuzat să mai vină în ţară, hotărârea fiindu-le determinată, fie ca reacţie la violenţele care au avut loc, fie, pur şi simplu, temându-se pentru viaţa lor.

(…)

Tot capitalul de simpatie de care se bucura România  în occident, ca urmare a Revoluţiei din decembrie 1989, a fost şters, peste noapte, de evenimentele din 13-15 iunie 1990.

(…)

Ţările occidentale şi numeroase organisme internaţionale, fie au îngheţat relaţiile cu ţara noastră, iar în cel mai fericit caz, au avut o atitudine de răceală. Alte ţări au căutat să speculeze climatul politic existent în România, pentru rezolvarea relaţiilor bilaterale, conform intereselor proprii.

La 18 iunie 1990, miniştii de externe ai Comunităţii Economice Europene au luat decizia de a îngheţa relaţiile  C.E.E. – România. De asemenea Grupul celor 24 de state membre ale OECD, au luat hotărârea amânării includerii României în Programul de Asistenţă Phare.

Adrian Năstase a fost numit ministru al afacerilor externe, în guvernul Petre Roman II, care a condus ţara, în perioada 28 iunie 1990 până în 26 septembrie 1991. În cartea sa institulată „România după Malta”, publicată  în anul 2006, la Editura Fundaţia Europeană Titulescu, a afirmat, la pag. 24, că „a fost obligat, ca ministru de externe, alături de colegii din minister, să adun cioburile rămase în urma mineriadelor. Dar se pare că unele cioburi erau produse şi de alte instrumente, nu doar de bâtele minerilor”.

(…) În aceeaşi carte, „România după Malta”, în vol. 2, pag. 168-175, Adrian Năstase a redat întâlnirea pe care a avut-o la masa rotundă, organizată de Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (I.F.R.I.), în data de 21 noiembrie 1990. La începerea discuţiilor, Thierry de Montbrial, directorul I.F.R.I., a spus că s-a organizat acest eveniment, dedicat României, pentru că se face o anumită injustiţie ţării. Tot acesta a afirmat, la un moment dat, însă, că „evenimentele din iunie 1990 ocupă un loc considerabil în viaţa politică. Au fost similare cu evenimentele din Piaţa Tien An Men. Rămân numeroase semne de întrebare. Guvernul a dat explicaţii contradictorii, minerilor li s-a mulţumit de către preşedinte. Cei ce au urmărit evenimentele, au constatat că minerii erau foarte bine organizaţi, că li s-au pus la dispoziţie trenuri, că ştiau adrese ale unor instituţii şi persoane, care au fost agresate. Acestea vor lăsa urme asupra României”.

Acest fapt dovedeşte că,  în cancelariile occidentale, se cunoştea foarte bine că puterea din România, iniţiase şi organizase, în mod amănunţit, evenimentele petrecute în Bucureşti, în 13-15 iunie 1990.

Evenimentele din 13-15 iunie 1990, au marcat nu numai istoria României, dar au influenţat şi destinul unei generaţii şi anume a tinerilor care, în 1990, au avut curajul, voinţa şi maturitatea să ceară, ca în ţară, să se înfăptuiască o democraţie reală.

VI. SITUAŢIA FIECĂREI PERSOANE VĂTĂMATE: (…) (1392 persoane vătămate).

În cauză au mai fost audiate, la solicitarea acestora, în calitate de persoană vătămată, sau cu ocazia audierii în calitate de martor au declarat că se constituie părţi civile, ori au existat date că au fost cercetate cu privire la evenimentele din 13-15 iunie 1990, însă din actele de urmărire penală efectuate, a rezultat că nu au suferit vreo vătămare în urma comiterii infracţiunii ce formează obiectul cauzei, ori aspectele sesizate nu s-au confirmat: (…) (55 persoane).

VII. MIJLOACELE DE PROBĂ

Starea de fapt expusă în rechizitoriu rezultă, atât din mijloacele de probă expuse în cuprinsul său, cât şi din următoarele:       

          DECLARAŢIILE MARTORILOR: (…)

          ÎNSCRISURI: (…)

ÎNREGISTRĂRI AUDIO-VIDEO:

  • procese verbale de redarea a înregistrărilor audio-video.

FOTOGRAFII:

  • planşe foto cu capturi după înregistrările audio-video;
  • albume foto conţinând fotografii ale persoanelor reţinute la unităţi militare: (…)

DECLARAŢIILE PERSOANELOR VĂTĂMATE ȘI DECLARAŢIILE PĂRŢILOR  CIVILE: volumele şi fila sunt indicate la poziţia fiecărei persoane vătămate.

DECLARAŢIILE SUSPECŢILOR: (…)

(va urma)

Urmărește evoluțiile de pînă acum în dosarul mineriadei:
– Rezoluţia din 17 iunie 2009 de scoatere de sub urmărire penală
Hotărîrile judecătorești ale ÎCCJ prin care s-au respins contestațiile împotriva rezoluției de scoatere de sub urmărire penală:
– Sentinţa penală nr. 37 din 18 ianuarie 2010. Dosar 7440/1/2009. Petent Negru Vasile. Rămasă definitivă prin decizia 468/28.11.2011 a ÎCCJ, prin care s-a respins recursul lui Negru Vasile ca neîntemeiat.
– Sentinţa penală nr. 1702 din 5 noiembrie 2010. Dosar 9792/1/2009. Petenţi Cuza Constantin şi Dima Nicolae. Rămasă definitivă prin nerecurare.
– Sentinţa penală nr. 1953 din 29 noiembrie 2010. Dosar nr. 4118/1/2010. Petent Enache Mituş Ionel. Rămasă definitivă fiind pronunţată după abrogarea recursului prin Legea nr. 202/2010.
– Sentinţa penală nr. 985 din 8 iunie 2010. Dosar 186.1/1/2010. Petent Lazăr Nicolae. Rămasă definitivă prin decizia 337 din 20 iunie 2011 a ÎCCJ prin care s-a respins recursul ca neîntemeiat.
– Sentinţa penală nr. 368 din 7 martie 2011. Dosar 9172/1/2009. Petent Teodor Mărieş. Hotărîre definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului prin Legea 202/2010.
– Sentinţa penală nr. 383 din 9 martie 2011. Dosar nr. 9723/1/2009. Petent Stoica Marin. Hotărîre definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului.
– Sentinţa nr. 969 din 30 iunie 2011. Dosar 8952/1/2010. Petentă Crăciun (fostă Buia) Doina. Definitivă, fiind pronunţată după abrogarea recursului.
– Hotărîre CEDO despre mineriada din iunie 1990
– Marea Cameră CEDO – cauza Mocanu și alții împotriva României (saitul CEDO, limba engleză)
– Ion Iliescu, Petre Roman și alți șefi FSN, puși sub acuzare în dosarul mineriadei din 1990
– Ion Iliescu, Petre Roman și alți șefi FSN trimiși în judecată în dosarul mineriadei din 1990 (video din 13 iunie 1990)
– Dosarul Mineriadei, restituit către Parchetul Militar

Mai citește:
– Agenturili străine, acum şi la mineriada din iunie 1990
– 13 iunie 1990. Ion Iliescu: Sînt momente dramatice pentru ţara noastră. Avem de-a face cu o încercare de rebeliune de tip legionar. Este nevoie de unirea întregului popor pentru a da riposta necesară (video)
– 14 iunie 1990. “Am găsit la PNŢCD droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată (video)
– Teodor Mărieş în dialog cu Angela Băcescu (iunie 1991)
– Speranţa, un film de Sorin Ilieşiu
– Revoluţia trădată
– Teodor Mărieş: Cînd echipa lui Voinea a predat dosarul mineriada, au plîns acei copii după munca lor (video)

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.