Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Andrei Caramitru (USR), supărat pe taxele prea mici plătite de PFA. Diferențele între salariat și PFA explicate pentru domnul Caramitru ianuarie 22, 2020


Preocuparea domnul Andrei Caramitru, unul dintre cei care lucrează la programul economic al USR, pentru faptul că „bani la buget sînt de fapt puțini (25% din PIB – ar trebui să avem măcar 35%)” este cunoscută de anul trecut, dintr-o postare a sa pe facebook (linc) pe care am mai comentat-o (linc). Recent (16 ianuarie 2020) domnia sa a reluat pe contul său de facebook (linc) ideea nevoii creșterii încasărilor la buget. Printre cei care plătesc prea puține taxe identificați de domnul Caramitru se numără și cei care au afaceri economice independente sub formă de persoane fizice autorizate (PFA). Redau din mesajul domnului Caramitru partea referitoare la PFA, eliminînd fragmentele în care se referă la alte tagme pe care dînsul vrea să le impoziteze suplimentar.

Am scris acum câteva zile despre taxe. Mulți au sărit in sus – cum adică spun că sunt taxele prea mici pentru cei cu PFA (…)? (…)
Așa ca va arat cifrele. Pe scurt :
– dacă ai venit sub 1000 EUR, ești taxat mai mult decât oriunde in UE.
– in schimb dacă câștigi mult și folosești porțilele, golanelile, nu plătești mai nimic. Dacă (…) câștigi bine ca PFA sau micro – ai cele mai mici taxe și contribuții din Europa. E o aberație totală. (…)
Va dau câteva exemple:
– câștigi sute de mii de EUR ca de exemplu avocat deci PFA? Nu plătești mare lucru (poți deduce cheltuieli multe și Cas/cass sunt plafonate la un nivel modic). Paradis

Eu însumi fiind PFA, deși nu fac parte dintre cei cu cîștiguri de sute de mii de euro, mă simt totuși vizat de cele scrise de domnul Caramitru. Am lucrat anterior și ca salariat, deci cunosc amîndouă situațiile. Nu am deloc impresia că taxele pentru PFA sînt mici.

Domnul Caramitru manipulează opinia publică, alcătuită în majoritate din persoane care n-au habar ce înseamnă să ai activitate economică pe cont propriu, și profitînd de ignoranța acestora încearcă să bage în capul majorității populației (alegătorilor), care este salariată, ideea că PFA-urile sînt o formă de „golăneală” prin care se fentează societatea. Lucrurile nu stau așa, cum argumentez mai jos:

1. Taxele mici nu sînt aberație. Sînt firescul spre care ar trebui să tindem.
2. PFA plătește și contribuții. La pensie poate să-și stabilească singur venitul asigurat, dar nu mai mic decît salariul minim pe economie. Nu e nici o golăneală aici – cine și-a asigurat un venit mai mic va avea pensie mai mică. Singura golăneală e la pensiile speciale unde se încasează pensii altfel decît proporțional cu contribuția. Dar nu e cazul PFA, e cazul unor angajați ai statului în favoarea cărora politicieni precum Andrei Caramitru vrea să mărească procentul din PIB colectat de stat, ca să aibe apoi de unde să dea pomeni.
3. Salariatul, dacă se îmbolnăvește, are drept la concediu medical plătit. PFA-ul dacă nu lucrează o perioadă din motive medicale, își pierde clienții și veniturile aferente. Mi s-a întîmplat să fiu internat la spital pentru niște investigații și să plec de acolo fiindcă aveam client programat pe care nu puteam să-l neglijez.
4. Ca PFA, 25% din munca mea nu e direct productivă ci e pentru birocrația cerută de stat sau urmărirea legislației. Aș putea angaja contabil, dar contabilul costă. Salariatul se poate concentra doar la munca direct productivă, că îi rezolvă angajatorul problemele de birocrație, legislație.
5. Pe lîngă munca neproductivă pe care cel care are o activitate independentă trebuie s-o desfășoare pentru a respecta cerințele impuse de lege, există și cheltuieli, cu care de asemeni salariatul nu își bate capul: de la casă de marcat și formulare fiscale, pînă la costuri de autorizare în funcție de specificul activității.
6. Statul asigură diferite drepturi pentru angajați – codul muncii, scutire de taxă de timbru în litigii de muncă, creanțe salariale declarate prioritare în caz de faliment al firmei. Ca PFA n-am nici o apărare din partea statului. Un angajat prost este greu de dat afară ca urmare a codului muncii, ca PFA dacă un client e nemulțumit poate oricînd să renunțe la mine fără explicații. Iar dacă nu-mi plătește, trebuie să mă zbat singur să recuperez banii (salariații au și fond de garantare a creanțelor salariale). Ținînd seama că salariații beneficiază de mai multe servicii din partea statului decît PFA, se poate pune întrebarea în ce măsură e corect ca procentajul de impozitare să fie același. De pildă, pentru ce trebuie PFA, cu impozitele lor, să finanțeze o instituție precum Inspecția Muncii, care lucrează exclusiv în interesul angajaților?
7. Salariatul care a suferit un accident de muncă poate cere despăgubiri de la angajator. PFA-ul n-are de la cine cere despăgubiri.
8. Salariații au drept la deducere fiscală – o sumă lunară neimpozabilă pe care nu trebuie justificată cu nimic. Ca PFA n-ai așa ceva. Poți face deduceri doar cu documente, facturi pentru cheltuieli desfășurate în scopul afacerii.
9. Dacă ai sediu în propria locuință și deduci cheltuieli legate de sediu, ți se pune impozit mărit pe locuință. Din acest motiv mulți PFAiști nici nu mai deduc cheltuieli legate de sediu, deși unele cheltuieli sînt legate de afacerea desfășurată.
10. Deducerile multe de care pot beneficia PFA nu sînt de fapt chiar așa de multe. Există condiția ca cheltuiala dedusă să fie realizată în scopul afacerii. Un PFA își poate pune într-adevăr factura de telefon ca și cheltuială deductibilă, dar există și salariați care primesc telefon ori chiar autoturism de serviciu din partea firmei. Cînd eram salariat la firma Procter & Gamble am beneficiat inclusiv de excursii cu firma în locații turistice (Băile Herculane, de pildă) unde se țineau ședințe de lucru (team-building, li se mai zicea), dar după ședințe era și posibilitate de relaxare. Cheltuielile de transport, cazare și masă erau plătite de firmă, fiind deductibile la impozitul pe profit, nicidecum nu se socoteau venit al salariaților, la care să se plătească impozit, CAS și CASS. Acum, că lucrez ca PFA, n-aș putea să justific în fața vreunui inspector fiscal o călătorie la Băile Herculane unde să stau cîteva zile la hotel pentru a-mi analiza propria mea activitate. Tot în calitate de salariat, am fost în delegații în străinătate (Belgia, Spania, Italia, Turcia) pe banii firmei, avînd și hotel și masă la restaurant plătită, prilejuri pe care le-am folosit și pentru a vedea acele țări (la Roma, de pildă, mi-am prelungit șederea cu o zi, plătind din bani proprii cazarea pentru ziua suplimentară, ca să vizitez orașul, dar am avut avantajul că avionul dus-întors fusese plătit de firmă). Cheltuielile cu delegația au fost deductibile pentru firmă la calculul impozitului pe profit.
11. Pentru salariați există prevăzute în legislație posibilități suplimentare de înlesniri fiscale – tichete de masă, tichete de vacanță.
12. În unele locuri și alte taxe sînt mai mari pentru PFA decît pentru salariați. De pildă, taxa pentru evacuarea gunoiului poate fi de 5-10 ori mai mare pentru cei care desfășoară activități economice decît pentru populație, deși cantitatea de gunoi produsă nu e neapărat mai mare datorită faptului că locul respectiv este sediu de activitate economică.
13. Ca angajat, dacă faci vreo greșeală de multe ori plătește firma pentru ea, ca PFA răspunzi singur de orice greșeală.
14. În relațiile cu autoritățile statului, dacă se dau amenzi se dau pentru firmă, nu pentru angajat. Dar PFA trebuie să-și plătească singur amenzile.
15. Salariatul are un venit sigur – angajatorul este obligat să-i plătească leafa trecută în contractul de muncă și în lunile proaste în care firma nu a avut încasări. PFA, dacă n-are clienți face foamea. Salariatul are drept la concediu, la plată mărită pentru ore suplimentare, PFA ca să-și păstreze clienții uneori renunță la concediu ori face ore suplimentare fără să poată pretinde plată mărită. PFA își asumă întreg riscul afacerii și pot exista perioade în care lucrează în pierdere.
16. Este în interesul societății să existe posibilitate simplă pentru oricine să-și înceapă propria afacere. Inclusiv salariații au interesul să aibă alternativa renunțării la statututul de salariat și începerii unei afaceri proprii. Politicienii de felul domnului Caramitru vor o legislație care să-i prefacă practic pe salariați în robi ai patronilor, prin faptul că alternativa unei afaceri proprii devine prea greoaie (există teoretic, dar greu de realizat practic).

Lăsînd la o parte toate aceste argumente, se poate observa efectul practic al actualei legislații fiscale: Dacă ar fi atît de avantajos statutul de PFA, ar trebui ca economia să fie dominată de PFA-uri. Or, putem vedea că în România sînt mult mai mulți salariați decît persoane cu activități independente. Asta arată că pentru majoritatea populației active statutul de salariat este considerat mai bun decît cel de PFA. Salariaților care cîrcotesc (la îndemnul politicienilor de felul lui Andrei Caramitru) despre privilegiile PFA-urilor, le recomand un lucru: lăsați bîrfa, treceți la fapte! Dacă vi se pare atît de avantajos statutul de PFA, renunțați la statutul de salariat și începeți-vă propria afacere independentă!

Mai citește:
Andrei Caramitru (USR) dorește continuarea tendinței de limitare a plăților cu bani peșin, începută de PSD
–  Taxa forfetară pentru IMM: Libertate economică, dar nu pentru căţei
Libertate economică, dar nu pentru căţei (2)
– Statul maximal ia avînt în guvernarea PSD. Limitarea plăţilor cu bani peşin
– O nouă măsură în sprijinul bancherilor anunţată de guvernul Ponta
– Un adept al ideologiei Statului Maximal: Deputatul USR de Cluj Adrian Dohotaru
– O propunere pentru domnul Varujan Vosganian: Impozitarea sexului. Echitate fiscală akbar!
– Noi atacuri la adresa libertății economice
– O problemă neglijată de Traian Băsescu: schimbarea legislaţiei pentru a reduce “necesarul de birocraţie”
– Mişcă? Impozitează-l! Încă mai mişcă? Reglementează-l! Dă faliment? Subvenţionează-l!
– Ronald Reagan, citate

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.