Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Cronologia revoluției române, așa cum o propăvăduia Moise Guran: „Securitatea refuză să se implice în stradă”. Atît 16-17 decembrie 1989 la Timișoara, cît și 21 decembrie 1989 București sînt „diversiune externă” februarie 10, 2020


Moise Guran, steaua politică în ascensiune a Uniunii Salvați România, nu a scris despre revoluție doar articolul (linc) care a pricinuit cererea asociației „17 Decembrie” din Timișoara de înlăturare a sa din conducerea USR (linc).

În decembrie 2014 Guran a publicat un alt articol, „Revoluţie sau lovitură de stat? De fapt, nu e chiar aşa simplu…” (linc). În articol dă o cronologie a revoluției, care e de fapt copiată după o carte a lui Alex Mihai Stoenescu. Despre cartea lui Stoenescu Guran scrie: „o lucrare istorică de referinţă în ceea ce priveşte anul 1989 în România. Vă invit să o cumpăraţi şi să o citiţi”.

Legat de Alex Mihai Stoenescu, pe acest blog am scris mai multe articole despre dumnealui, pe care le găsiți la pagina „Analize despre revoluția din 1989” (linc). Despre cartea „Istoria loviturilor de stat în România” – vol. IV – „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească”, din care citează Guran, am scris următoarele comentarii:
“Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
“Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).

Din cronologia revoluției propăvăduită de Moise Guran, rețin următoarele idei de bază:

– încă din 16 decembrie 1989 „securitatea refuză să se implice în stradă”.
– Atît 16-17 decembrie 1989 la Timișoara, cît și 21 decembrie 1989 București sînt „diversiune externă”.
– Contrar variantei că au acționat turiști sovietici, la care se referă și recent (linc) cînd spune că „asociaţia „17 decembrie“ din Timişoara se poate certa cu domnul Petre Roman despre dacă au fost sau nu agenţi ruşi la Revoluţie pe teritoriul României”, aici Guran scria că au acționat „grupuri de români pregătiți în Ungaria”. Asta-i problema cu analfabeții funcționali – ei n-au o variantă clară pe care o susțin ci vreo 10 variante care se pot contrazice între ele, dar pe care le susțin concomitent; de aia e greu să polemizezi cu ei.
– Membrii C.P.Ex., care au aprobat în unanimitate reprimarea revoluției la ședința din 17 decembrie 1989 (motiv pentru care au făcut și pușcărie), de fapt fuseseră contactați de sovietici ca să dea o lovitură de stat. Comentam tipul ăsta de teorii în 1994, în articolul „Egon Krenz, Petăr Mladenov și Ștefan Gușe” (linc): Dacă în alte țări est-europene schimbările s-au petrecut cu sprijinul unei părți a elitelor comuniste, de pildă, „în R.D.G. Erich Honecker a fost înlăturat de la putere de Egon Krenz iar în Bulgaria, Todor Jivkov a fost înlăturat de către Petăr Mladenov. În România, lichelismul clasei politice conducătoare fiind mult mai dezvoltat, pentru înlăturarea lui Ceauşescu a fost nevoie de vărsare de sînge”. Culmea e că exact în România se răspîndesc (pentru uzul analfabeților funcționali) teoriile cu nomenclaturiștii care complotau de zor, pentru-al nostru drag popor, în timp ce în restul țărilor est-europene, unde chiar au existat acțiuni ale nomenclaturiștilor care să schimbe conducerea, asemenea teorii lipsesc. Nici măcar hotărîrile judecătorești definitive care arată că membrii C.P.Ex. (dar și alții înfățișați în diverse surse drept „complotiști anti-Ceaușescu”: Iulian Vlad, Victor Stănculescu) au fost de partea lui Ceaușescu nu împiedică răspîndirea acestor teorii.
– Revoltă adevărată (dar nu revoluție!) a fost abia din 20 decembrie 1989 de la Timișoara și din 22 decembrie la București. Adică în perioada cînd s-a tras în populație nu a fost revoluție și nici măcar o revoltă populară. Guran nu explică însă ce a fost pe 20 decembrie 1989 la Lugoj și pe 21 decembrie la Arad, Cluj, Sibiu, Alba Iulia, Cugir, Caransebeș, Reșița, Tîrgu Mureș. O fi fost și acolo diversiune externă?
– La Timișoara în 16-17 decembrie doar „un număr foarte mic de cetățeni autentic revoltați se asociază mișcării”. Asta-i copiată tot din Stoenescu, care în volumul 1 din „Revoluția din decembrie 1989. O tragedie românească”, la pag. 684 (ediția întîi, Rao, 2004, cu copertă roșie; Guran prezintă pe blog coperta dela reeditare, nu știu dacă coincide paginarea între ediții) scrie că în perioada 16-19 decembrie 1989 la Timișoara au fost doar 2000 de revoluționari, pentru ca în volumul 2, pag. 427 (tot ediția întîi, Rao, 2005) scrie „estimez un număr rezonabil de 120-200 de persoane pentru Iaşi, Timişoara, Cluj, Braşov şi Bucureşti, împreună – şi care merită pe drept titulatura de revoluţionari”. Dezinformările lui Stoenescu nu sînt foarte inteligente, se contrazice în propria sa carte, de la un volum la altul numărul revoluționarilor autentici a scăzut de peste 10 ori. Dar la analfabeții funcționali asemenea dezinformări funcționează. Amintesc ce comentam despre asta cînd făceam recenzia cărții lui Stoenescu: „Numai numărul celor împuşcaţi la Timişoara în 17 decembrie (morţi şi răniţi) depăşeşte ultima estimare a lui Stoenescu. Deasemeni, numai la Bucureşti în 21 decembrie au fost reţinuţi şi duşi la Jilava mai mult de 200 de persoane. Există însă interesul de minimalizare a mişcării revoluţionare din zilele în care s-au înregistrat morţi, răniţi şi arestaţi, de a pretinde că atunci nu a fost revoluţie adevărată, nici măcar revoltă, ci doar o diversiune străină. E mai legitim să deschizi focul împotriva unor „diversionişti” aflaţi în slujba agenturilor străine decît împotriva poporului revoltat! Totuşi, cei împuşcaţi sau arestaţi au fost cetăţeni români simpli, nu s-a dovedit în nici un caz legătura cu agenturile străine”.

CRONOLOGIA REVOLUȚIEI ROMÂNE (conform lui Alex Mihai Stoenescu și Moise Guran)

I. Subversiune internaţională, convenită între Marile Puteri, dintre care Uniunii Sovietice i se acordă rolul preponderent, este declanşată începând cu anul 1987.

II. Tentativa de revoltă populară – Iaşi, 14 decembrie 1989.
La Iași apare primul partid politic alternativă – Frontul Popular Român; agentura sovietică îl sprijină și încearcă preluarea lui; fiind o acțiune românească, fără legături funcționale cu subversiunea sovietică, acțiunea eșuează; liderii sunt arestați; începutul revoluţiei.

III. Diversiune externă la Timişoara – 16-17 decembrie 1989; grupuri de români pregătiți în Ungaria devastează centrul orașului; un număr foarte mic de cetățeni autentic revoltați se asociază mișcării; Securitatea refuză să se implice în stradă.

IV. Tentativă de lovitură de palat – CPEx, 17 decembrie 1989; sovieticii au contactat şi influenţat, din timp, mai mulţi membri ai CPEX în ideea înlăturării secretarului general printr-o lovitură de palat; Ceauşescu îşi dă demisia, dar este întors de fidelii săi.

V. Represiune militară ilegală – Timişoara, 17-18 decembrie 1989.

VI. Stare de asediu neoficială şi ilegală la Timişoara – 19 decembrie 1989.

VII. Revoltă populară – Timişoara, 20 decembrie 1989, apariţia unui program politic şi a celui de-al doilea partid alternativă – Frontul Democrat Român.

VIII. Diversiune externă – 21 decembrie 1989, la Bucureşti este sabotat mitingul (organizat de Ceauşescu: nota Moise) prin intermediul unor echipe de agitatori diversionişti; un grup protestatar se instalează în centrul Capitalei.

IX. Represiune militară ilegală – Bucureşti, noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989.

X. Revoltă populară – Bucureşti, 22 decembrie, ora 03.00, grupuri mari de pe platformele economice mărşăluiesc spre Centru şi îl ocupă (ora 10.00); conducerea Armatei este paralizată, în timp ce Securitatea începe să acţioneze direct pentru îndepărtarea dictatorului.

XI. Lovitură de stat militară (puci) – 22 decembrie 1989,ora 10.07, noul ministru al Apărării, generalul Victor Stănculescu, declanşează un proces de îndepărtare a lui Nicolae Ceauşescu de la putere, proces care se încadrează în categoria istorică „lovitură de stat militară“ (puci); începând cu ora 10.00, prin ordine succesive date în întreg sistemul MI, generalul Iulian Vlad retrage sprijinul acordat lui Nicolae Ceauşescu.

XII. Transfer de putere – 22 decembrie 1989, în intervalul 12.00–17.30.
Partidul Comunist Român se destramă rapid; singura putere în stat este deţinută de Armată; generalul Stănculescu dă un ordin de preluare a pazei şi controlului asupra sediilor Consiliilor Judeţene de Partid şi asupra Televiziunii. Aproximativ ora 13.40, generalul Stănculescu este contactat de Ion Iliescu şi noul ministru al Apărării îi oferă puterea.

XIII. Constituirea nucleului politic provizoriu cu caracter revoluţionar (CFSN), având drept principal sprijin în Armată – orele 16.00, la sediul MApN. Armata este preocupată în primul rând de restabilirea imaginii sale, motiv pentru care declanşează o diversiune cu scopul de a şterge urmele represiunii.

XIV. Revolta populară se transformă în mişcare anticomunistă – orele 17.30-18.30, mulţimea din Piaţa Palatului se radicalizează şi forţează nu numai înlăturarea conducerii ceauşiste, ci şi a regimului comunist. Agenţi şi colaboratori ai serviciilor de informaţii occidentale încurajează această tendinţă.

XV. Diversiune teroristă – 22-24 decembrie 1989, începând cu orele 16.30, 16.45. O organizaţie aflată în legătură cu comandanţii din eşalonul superior al Armatei încearcă să determine risipirea mulţimii şi restabilirea ordinii publice prin răspândirea zvonurilor panicarde, apoi prin simularea unor atacuri. Grupul prosovietic radical de la conducerea CFSN cere distrugerea Securităţii; este declanşată şi susţinută profesionist diversiunea cu teroriştii Securităţii, cu scopul dublu, de a dirija mulţimea spre o solidarizare cu noua putere împotriva unui inamic marcat şi de a distruge Securitatea, ca factor potenţial periculos, naţionalist, neimplicat în represiune; în acest calcul intră şi dorinţa agenţilor sovietici ajunşi la putere de a distruge instituţia care cunoştea activitatea lor de trădare de ţară.

XVI. Instituirea regimului revoluţionar – 24-31 decembrie 1989, emiterea de decrete revoluţionare care proclamă preluarea puterii de către CFSN, supremaţia Armatei, trecerea Securităţii în subordinea acesteia, instituirea tribunalelor excepţionale, execuţia cuplului Ceauşescu, arestarea şefilor Securităţii.

XVII. Lovitură de stat – 6-30 ianuarie 1990, un grup de conducere al CFSN hotărăşte transformarea FSN în partid politic, cu păstrarea puterii. El va decide, total abuziv şi ilegitim, o repartizare a locurilor în CPUN (având funcţia de parlament provizoriu) în formula 50% noul partid FSN şi 50% celelalte partide, act ce marchează caracterul ilegal şi neloial al preluării puterii prin lovitură de stat. (Definiţie: lovitura de stat este o acţiune de răsturnare a puterii organizată şi condusă din interiorul acelei puteri.)

XVIII. Contralovitură de stat – 12 ianuarie–28 februarie 1990, partidele politice nou înfiinţate organizează manifestaţii de stradă cu scopul răsturnării puterii politice reprezentate de partidul FSN, rămas ilegal la putere. FSN foloseşte grupuri sociale (muncitori de pe platformele industriale, mineri) şi forţe de ordine pentru a înfrânge contralovitura de stat. Opoziţia încearcă o prelungire a contraloviturii de stat printr-o manifestaţie permanentă în Piaţa Universităţii, devenită ilegală după alegerile din 20 mai 1990.

XIX. Încheierea procesului revoluţionar, a revoluţiei – 20 mai 1990.
Alegerile declarate oficial şi recunoscute internaţional drept libere legitimează lovitura de stat din ianuarie şi confirmă încredinţarea puterii către FSN prin votul majoritar, substanţial al populaţiei. Această nouă realitate politică marchează eşecul înscrierii României pe un scenariu occidental de desprindere din sfera de influenţă sovietică şi, totodată, rămânerea României încă un deceniu în sfera de influenţă sovietică. Întârzierile în reformarea sistemului politic şi al celui economic sunt interpretate de Occident ca acţiuni dirijate în sensul dorinţei de a rămâne în sfera de influenţă a URSS (Rusiei), motiv pentru care liderii politici ai FSN şi ai partidelor născute de acesta vor fi urmărite de o continuă şi insistentă propagandă internaţională negativă, cu efecte directe asupra situaţiei sociale a populaţiei. Tentativa guvernului Petre Roman de a aplica o reformă liberală rapidă este sabotată din interiorul puterii, astfel că, în septembrie 1991, guvernul Roman este răsturnat printr-o nouă lovitură de stat.

Mai citește:
Discuții legate de scrisoarea asociației „17 Decembrie” către USR referitoare la Moise Guran. Cristian Tudor Popescu: „Prostie alfabetizată, ceaușism congenital, hîzenie pură… Regret orice vorbă schimbată vreodată cu acest ins… asta nu se va mai întîmpla în această viață”. Forumist: „Dar e ok, nu e nevoie ca o chestie atît de mică şi insignifiantă precum apologia genocidului să oprească circulaba barnistă de pe aici”
– Asociația „17 Decembrie” din Timișoara către membrii și simpatizanții Uniunii Salvați România: „Noi, răniții și familiile îndoliate din revoluție de la Timișoara, nu dorim în funcții politice în România pentru care ne-am riscat viața ori și-au dat viața membri ai familiilor noastre, persoane mincinoase, care dezinformează voit, ori persoane cu capacitate intelectuală scăzută, lipsite de discernământ, manipulabile, analfabeți funcționali. Din acest motiv facem apel către membrii și simpatizanții Uniunii Salvați România să se împotrivească avansării domnului Moise Guran în funcții înalte în acest partid”
– Justificatorul criminalilor din 1989, Moise Guran, intră în politică
– Moise Guran justifică crimele din decembrie 1989
– Capitalismul funcționează, spre disperarea lui Moise Guran
– Mark Kramer, profesor de istorie la Harvard: Marea contribuţie a spionilor sovietici la revoluţia română e că n-au făcut absolut nimic
– Proclamaţia de la Timişoara: “A fost o revoluţie făcută de popor şi numai de el, fără amestecul activiştilor şi securiştilor. A fost o revoluţie autentică şi nu o lovitură de stat”
– Cinghiz Abdulaev, paiul de care se agaţă Stănculescu (sprijinit de Jurnalul Naţional)
– 4 decembrie 1989 – întrunirea ţărilor membre în Tratatul de la Varşovia
– Psihoza turiştilor sovietici, similară cu cea despre terorişti răspîndită în 1989
– Minciuni neruşinate (şi plagiat) la ziarul “Adevărul”
– Cu întîrziere, ziarul “Adevărul” recunoaşte că a minţit despre la tancul sovietic care, în decembrie 1989, s-ar fi pregătit să treacă graniţa la Galaţi
– Samoşchin: “Cartianu minte de îngheaţă apele”. Evacuarea sovieticilor din Bucureşti în decembrie 1989
– Comsomolscaia Pravda din 11 februarie 1990: Evacuarea cetăţenilor sovietici din Bucureşti
– Ruşii şi revoluţia română din 1989 – două păreri opuse: Ion Raţiu şi Virgil Măgureanu
– New York Times, 31 decembrie 1989: Revoluţia română îi inspiră pe moldovenii sovietici
– Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
– Teoria invaziei sovietice în 1989: un munte de documente lipsă
– Răstălmăcirile lui Larry Watts şi răstălmăcirile altora despre Larry Watts
– Teoria basarabenilor-criminali în mass-media românească
– Propagandă ceauşistă la “Vocea Rusiei”
– Vocea Rusiei continuă propaganda în favoarea lui Ceaușescu
– Declaraţii securiste despre revoluţia din Timişoara. “Informaţiile obţinute … nu au pus în evidenţă nici lideri şi nici amestecul vreunei puteri străine în producerea evenimentelor de la Timişoara. Raportarea acestor date … generalului I. Vlad a produs iritare şi chiar supărare” (Emil Macri)
Analize despre revoluția din 1989

 

One Response to “Cronologia revoluției române, așa cum o propăvăduia Moise Guran: „Securitatea refuză să se implice în stradă”. Atît 16-17 decembrie 1989 la Timișoara, cît și 21 decembrie 1989 București sînt „diversiune externă””

  1. Florin Says:

    De ce folosiți termenul ILEGAL repetat privind fapte care s-au petrecut, ordonate de ceașcă, aprobate de CPEx? Au fost LEGALE și arată dimensiunea „legalității” regimului.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.