Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

17 decembrie 2019 – filmare de la lansarea cărților mele februarie 19, 2020


După cum anunțasem pe acest blog, în 17 decembrie 2019 a avut loc, la Uniunea Artiștilor Plastici din Timișoara, a avut loc o triplă lansare de carte (linc): 2 cărți ale mele – „Istoricii și revoluția din 1989. Minciuni, falsificări, manipulări” și „Revoluția de la Timișoara prin mărturii”- și cartea asociației „17 Decembrie” din Timișoara – „Ori învingem, ori murim!” (coordonator Cornel Secu).

Sala Uniunii Artiștilor Plastici din Timișoara a fost plină cu acest prilej, o parte dintre invitați a trebuit să stea în picioare.

De la respectiva lansare prezint o filmare de 3 minute. Cel care vorbește este Eugen Gherga, care prezintă una din cărțile mele, apărute în cadrul colecției „Nu vrem să aflăm adevărul despre revoluție, fiindcă îl cunoaștem” a editurii Partoș. Relatarea domnului Gherga despre revoluție apare într-una din cărțile lansate cu acel prilej – „Revoluția de la Timișoara prin mărturii” și a fost publicată și pe acest blog (linc).

Locurile de unde puteți procura cărțile mele le găsiți explicate pe pagina Cărți de vînzare (linc).

Mai citește:
Cărțile mele
Cărți de vînzare
Au zis să rezistăm, să-i batem pe miliţieni, tot cartierul era în picioare (Eugen Gherga)
Ultimele mele cărți – unde se pot găsi în țară

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.