Decizia ÎCCJ din „dosarul revoluției” prin care s-a respins reluarea urmăririi penale față de Petre Roman și Teodor Brateș

Am pomenit deja pe acest blog despre rechizitoriul în „dosarul revoluției”, prin care au fost trimiși în judecată pentru crime împotriva umanității Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus și s-a clasat cauza față de Petre Roman și Teodor Brateș. Deasemeni, s-a clasat cauza față de mai multe părți civile.

Cu privire la acest proces, am început un serial pe acest blog în care am prezentat rechizitoriul din procesul revoluției comentat. Vedeți fragmentele rechizitoriului comentate pînă acum pe acest blog:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
– Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada
– Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu
– Principalele evenimente desfășurate în intervalul orar 12,06 – 16,00 din data de 22 decembrie 1989
– Revoluția în orașele României
– Preluarea puterii de către CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Introducere. Inducerea în eroare executată în mod direct de către conducerea CFSN
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Efectele psihozei şi divizării (tehnici ale dezinformării) – resimţite la nivelul întregii populaţii a României
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare coordonată și exercitată de vîrfurile de comandă militară ale M.Ap.N. Acceptarea de către factorii politici de decizie ai CFSN. Gelu Voican Voiculescu (1994): „Lui Iliescu i s-au pus condiţii, să şteargă cu buretele ce a fost la Timişoara şi ce a fost în 21 şi 22 decembrie”… „Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei”
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Inducerea în eroare prin intermediul mass-media
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Diversiunea radio-electronică – componentă a inducerii în eroare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Cazul Otopeni. Conduita inculpatului Rus Iosif – șeful Aviaţiei Militare
– Inducerea în eroare (dezinformarea și diversiunea). Execuția fostului președinte Ceaușescu Nicolae
– Clasarea cauzei față de anumiți făptuitori, bănuiți și părți civile. Disjungerea cauzei legată de avionul prăbușit în 28 decembrie 1989
Solicitarea intervenției militare din partea URSS

În 27 noiembrie 2019 s-a judecat la ÎCCJ cererea de redeschidere a cauzei față de Petre Roman și Teodor Brateș cît și față de mai multe părți civile. Instanța a respins redeschiderea cauzei față de Petre Roman și Teodor Brateș dar a admis reincluderea în cauză a mai multor părți civile. Redau mai jos hotărîrea ÎCCJ

ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 443                                                              Dosar nr. 2705/1/2019

Şedinţa din Camera de consiliu din data de 27 noiembrie 2019

Completul compus din:

Valentin Horia Şelaru   – Judecător de Cameră Preliminară
Magistrat asistent – Mădălin Marian Puşcă
Grefier – Gabriela Elena Baciu

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procuror Georgina Bodoroncea

S-a luat în examinare cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare în dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare.

Conform art. 369 alin. 1 din Codul de procedură penală, desfăşurarea şedinţei de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio.

La apelul făcut în cameră de consiliu au lipsit intimaţii Brateş Teodor, reprezentat de apărător ales, avocat Vilău Ioan Adrian şi Roman Petre, reprezentat de apărător ales, avocat Popa Liviu.

Au fost prezenţi intimații Alecu Niculae, Bene Vasile, Căpraru Petre, Cruşoveanu Tudorel, David Anton, Dumitru Ion, Firimiţă Marian, Grigore Gheorghe, Ianăş Mihai, Ioniţă Oliver, Oancea Ion, Pantazi Nicolae, Savin Eugeniu, Vlad Gheorghe şi Zeana Corneliu, precum și persoanele interesate de această cauză, respectiv Boşnigeanu Ştefan, Bănuţă Tudor, Giurcanu Nicoleta, Stancu George, Dincă Mihai, Puşcaşu Ştefan Victor Egmont, Zoană Marin.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită, realizându-se prin publicitate în publicaţia de circulaţie naţională „România Liberă”.

S-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat că dosarul a fost amânat pentru citarea intimaţilor prin publicitate şi pentru a da ocazia intimatului Brateş Teodor de a-şi angaja apărător ales.

Apărătorul ales al intimatului Brateş Teodor, avocat Vilău Ioan Adrian, a solicitat să se constate că intimatului nu i-a fost comunicată şi ordonanţa de infirmare, împrejurare faţă de care a solicitat un nou termen de judecată pentru a i se acorda posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul ordonanţei prin care s-a solicitat redeschiderea urmăririi penale, având în vedere faptul că numai în urmă cu două zile a încheiat contractul de asistenţă juridică.

De asemenea, a solicitat introducerea ca parte responsabilă civilmente a Televiziunii Române, precizând că intimatul Brateş Teodor era angajat al acestei instituţii.

Apărătorul ales al intimatului Roman Petre, avocat Popa Liviu, având cuvântul asupra cererilor formulate, pentru garantarea dreptului la apărare a intimatului Brateş Teodor, a solicitat acordarea unui nou termen de judecată şi a apreciat că se impune introducerea în cauză a Televiziunii Române.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce priveşte cererea de introducere în cauză a Televiziunii Române ca parte civilmente responsabilă, a arătat că în această fază procesuală nu se poate dispune introducerea în cauză a unei părţi, ci doar se analizează o soluţie de infirmare a unor infracţiuni pentru care s-a început urmărirea penală in rem şi pentru care s-a redeschis urmărirea penală. Or, în conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, partea responsabilă civilmente trebuie introdusă expres în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, înainte de sesizarea cu rechizitoriu şi nu în această procedură de redeschidere.

Astfel, a menționat că, la acest moment procesual, Televiziunea Română nu poate avea calitatea de parte responsabilă civilmente, întrucât procurorul nu a introdus-o în această procedură, iar pentru că nu a fost confirmată redeschiderea urmăririi penale, cauza nu se află practic în cursul urmăririi penale. Judecătorul de cameră preliminară nu poate dispune introducerea în cauză la acest moment datorită cadrului procesual care vizează strict actele de urmărire penală, respectiv existenţa sau inexistenţa unor probe în baza cărora soluţia de clasare iniţială nu a fost temeinică sau legală. Prin urmare, cu privire la această cerere, procurorul a solicitat respingerea.

În ceea ce priveşte cererea de amânare a cauzei, procurorul a arătat că nu poate face verificări, ci doar să considere că apărătorul inculpatului Brateş Teodor nu a avut respectiva ordonanţa la dispoziţie. Mai mult, faţă de data încheierii contractului de asistenţă juridică şi de lipsa comunicării ordonanţei, precum şi faţă de complexitatea cauzei, procurorul a apreciat că se impune amânarea cauzei în vederea acordării posibilităţii apărătorului ales al intimatului Brateş Teodor de a lua cunoştinţă de conţinutul ordonanţei şi pentru pregătirea apărării.

Judecătorul de cameră preliminară, după deliberare, a precizat că nu contestă faptul că respectarea dreptului la apărare este un principiu fundamental al procesului penal, însă a constatat că exercitarea drepturilor şi garanţiilor procesuale trebuie să fie activă. În acest sens, a constatat că intimatul Brateş Teodor a primit citaţia personal în data de 24.10.2019, primul termen acordat pe fondul cauzei fiind acordat la data de 30.10.2019, la solicitarea intimatului pentru a-şi angaja apărător.

Faţă de toate acestea, a considerat că termenul acordat, în raport de data la care intimatul a cunoscut personal despre situaţia procesului penal, respectă garanţiile procesuale şi a apreciat că, invocarea la un termen de peste o lună de zile a faptului că nu i-ar fi fost comunicată ordonanţa, prin neefectuarea vreunui demers personal, nu încalcă dreptul la apărare.

De asemenea, a constatat că acordarea unui nou termen în acest sens nu se justifică, cu atât mai mult cu cât intimatul a fost parte şi a cunoscut parcursul procesual al dosarului care, în final, odată cu emiterea rechizitoriului, a cuprins în partea sa de dispozitiv şi soluţia de clasare în ceea ce-l priveşte pe intimatul Brateş Teodor, aşa cum este menţionată în rechizitoriu, şi care formează obiectul prezentei ordonanţe care urmează să fie supusă confirmării de redeschidere a urmăririi penale.

În ceea ce priveşte introducerea în cauză, în această fază procesuală, a Televiziunii Române, ca parte responsabilă civilmente, judecătorul de cameră preliminară a precizat că, în conformitate cu dispozițiile legale, aceasta nu poate fi realizată, dosarul neaflându-se într-o fază în care o asemenea instituţie procesual penală să-şi găsească aplicabilitatea.

Apărătorul ales al intimatului Brateş Teodor, a solicitat să se menţioneze în încheierea de şedinţă faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 341 alin. 2 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul de soluţionare, care este comunicat procurorului şi părţilor împreună cu un exemplar al plângerii, obligaţie pe care Înalta Curte nu a îndeplinit-o, la dosar neexistând vreo dovadă că aceasta ar fi fost comunicată.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat ori excepţii de invocat, judecătorul de cameră preliminară a constatat cauza în stare de judecată şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat că în ordonanța nr. 2556/C/2019, au fost infirmate soluţiile de clasare dispuse prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din data de 5.04.2019 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţie dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispozițiilor art. 335 alin. 1 din Codul de procedură penală, constatându-se că nu au existat împrejurările pe care s-au întemeiat soluţiile de clasare dispuse prin rechizitoriu. Prin urmare, urmează să fie confirmată sau să fie respinsă solicitarea de confirmare, judecătorul de cameră preliminară urmând să constate că începutul actelor procedurale în cauză a fost dat de ordonanţa nr. 11/P/2014 din data de 14.10.2015 a Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin care s-au dispus 23 de soluţii de clasare în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. a, b şi d din Codul de procedură penală, funcţie de infracţiunile pentru care s-au efectuat cercetările. Astfel, cele mai multe soluţii au fost întemeiate pe dispozițiile art. 16 lit. b din Codul de procedură penală, respectiv fapta nu este prevăzută de legea penală, sens în care s-au avut în vedere infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi procesuale și infracţiunii contra umanităţii.

De asemenea, s-a mai dispus o serie de soluţii de clasare, ca urmare a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale, cum ar fi infracţiunile de omor sau instigare la infracţiunea de omor, infracţiuni de vătămare corporală, de lovire sau alte violenţe, de lipsire de libertate, furt calificat, ultraj şi purtare abuzivă.

Procurorul a arătat în continuare că, prin ordonanţa nr. 692/C2/2016 din data de 5.04.2016, prim procurorul adjunct al procurorului general a infirmat soluţia de clasare, în esenţă, constatând că, practic, nu s-a făcut o anchetă efectivă, printre motivele care au stat la baza infirmării ordonanţei enumerându-se faptul că nu s-a stabilit cine trebuia să exercite comanda armatei, nu s-a stabilit momentul în care general Militaru Vasile a preluat, în fapt, conducerea armatei, nu s-a efectuat o anchetă cu privire la activitatea tuturor forţelor şi repartizarea în teritoriu, nu s-a stabilit în mod concret şi clar cum a fost gestionat sistemul de comunicaţii. De asemenea, în dosarul cauzei nu existau probe administrate cu privire la diversiunea radio-electronică şi nici dacă exista o legătură între evenimentele care au dus la pierderi de vieţi omeneşti şi mesajele transmise prin televiziune şi alte surse media, astfel încât s-a considerat necesară stabilirea existenţei sau inexistenţei unei structuri sau a unui organism care a exercitat puterea de stat în perioada respectivă.

Mai mult, a arătat că un capitol distinct în cuprinsul primei ordonanţe de infirmare a fost dedicat infracţiunilor pentru care s-a dispus iniţial clasarea în temeiul dispozițiilor art.16 lit. b, respectiv că fapta nu este prevăzută de legea penală, exemplificând în acest sens infracţiunile de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi infracţiuni contra umanităţii.

În esenţă, procurorul a precizat că în cuprinsul acelei ordonanţe infracţiunile au fost analizate atât din perspectiva unui element de continuitate între încadrările date respectivelor fapte la momentul la care se presupune că au fost comise, cât şi în momentul la care s-a dat soluţia de clasare, concluzionându-se în cuprinsul ordonanţei că nu au fost suficient analizate, pentru că altfel se putea stabili elementul de continuitate încât să se poată cerceta pe fond respectivele infracţiuni.

Ordonanţa a fost confirmată de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 469 din data de 13.06.2016, care a constatat caracterul lacunar, incomplet şi aproape formal al cercetărilor care au dus la respectivele soluţii de clasare.

De asemenea, a menționat că, prin respectiva încheiere, s-a invocat o greşită interpretare a dispoziţiilor textelor care reglementau prescripţia răspunderii penale, cu atât mai mult cu cât unele dintre infracţiuni existau atât la data comiterii faptelor, cât şi ulterior, imprescriptibile, având în vedere legea penală română, dar şi tratatele internaţionale.

Ca atare, s-a concluzionat că ordonanţa prin care s-au pronunţat respectivele soluţii de clasare nu a avut la bază o anchetă efectivă, împrejurare față de care s-a confirmat redeschiderea urmăririi penale, dosarul întorcându-se la Secţia Parchetelor Militare.

Procurorul a mai menționat că, ulterior cercetărilor efectuate în cauză, prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 al respectivei secţii, au fost trimişi în judecată inculpaţii Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu şi Rus Iosif pentru comiterea infracţiunea contra umanităţii prevăzută de dispozițiile art. 439 alin. 1 lit. a, g, i şi k din Codul penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 5 privind legea penală mai favorabilă.

În acelaşi timp însă, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus clasarea pentru infracţiuni contra umanităţii faţă de Ceauşescu Nicolae, Vlad Iulian, Milea Vasile, Postelnicu Teodor, Dumitrescu Emil, Stănculescu Atanasie Victor, Militaru Vasile, Eftimescu Nicolae, Hortopan Ion, Brucan Silviu în ceea ce privește comiterea infracţiunilor prevăzute de dispozițiile art. 439 din Codul penal, pe diferite temeiuri, cum ar fi existenţa autorităţii de lucru judecat sau intervenţia decesului unora dintre aceste persoane. Or, toţi aceştia au avut diferite funcţii, atât în cadrul structurilor de conducere înainte de anul 1989, cât şi cele create după Revoluţia din 1989, astfel încât, practic, faptele cercetate s-au aflat în strânsă legătură cu aceste persoane.

De asemenea, a arătat că, s-au pronunţat soluţii de clasare în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. c din Codul de procedură penală, respectiv lipsa existenţei probelor concludente care să dovedească existenţa faptelor comise sau stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce-i priveşte pe Mocanu Mircea și Dinu Ştefan, care au avut funcţii în cadrul Direcţiei de Informaţii și al Comandamentului Apărării Antiaeriene şi faţă de suspecţii Brateş Teodor, Roman Petre şi Toma Ioan, pentru aceleaşi infracţiuni contra umanităţii, pentru lipsa existenţei probelor concludente care să dovedească existenţa faptelor comise de aceştia.

Totodată, s-au mai dispus soluţii de clasare privind săvârșirea infracţiunilor de omor calificat faţă de Grecu Viorel şi, de asemenea, pentru infracţiunile de genocid, război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, cu excepţia cazului distrugerilor de la Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară, şi cu privire la plângerile formulate de persoanele enumerate în cuprinsul ordonanţei.

Procurorul a mai arătat că, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la faptele de distrugere a unor clădiri de patrimoniu cu valoare artistică deosebită şi a bunurilor din interiorul acestora, respectiv Palatul Regal şi Biblioteca Centrală Universitară, dispunându-se efectuarea de cercetări pentru a se verifica dacă este incidentă infracţiunea prevăzută de dispozițiile de art. 443 lit. b din Codul penal. De asemenea, s-a dispus disjungerea, în vederea efectuării de cercetări, privind catastrofa aeriană survenită la data de 28.12.1989, când un avion Tarom s-a prăbuşit în localitatea Vişina din judeţul Dâmboviţa.

Astfel, a precizat că, în general, probele care au stat la baza soluţiilor de clasare dispuse prin rechizitoriu, au fost declaraţii de martori, persoane care erau membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organizație creată imediat după Revoluţie, persoane care la data evenimentelor au fost militari obişnuiţi sau ocupau diverse funcţii în aparatul de stat, precum şi revoluţionari sau alte persoane care au participat la evenimentele din noiembrie 1989.

Prin urmare, acesta era cadrul procesual pe baza căruia, prin analiza probelor administrate în cauză şi a soluţiilor date, procurorul general a infirmat soluţiile de clasare la data de 21.10.2019, principalul argument care a stat la baza dispunerii unei astfel de ordonanţe de infirmare fiind acela că, în urma unei redeschideri a urmăririi penale confirmată de judecător, procurorii de caz aveau obligaţia să se supună celor dispuse de către acesta prin încheierea de confirmare.

Astfel, în cauză, prin încheierea menționată, judecătorul de cameră preliminară a dispus reluarea cercetărilor cu privire la toate faptele, cu excepţia celor prescrise, respectiv infracţiunile de lovire şi alte violenţe, vătămare corporală şi purtare abuzivă, confirmând practic şi ordonanţa nr. 692 din data de 5.04.2016, prin care fusese analizat în mod concret conţinutul infracţiunilor de propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri, jefuirea sau însuşirea valorilor culturale, existând astfel obligaţia procurorilor militari, care au efectuat ancheta în cauză, să se conformeze şi să se pronunţe cu privire la fiecare dintre aceste infracţiuni.

Totodată, a menționat că, aşa cum s-a constatat de către procurorul general care a infirmat respectiva soluţie, ancheta desfăşurată de procurorii militari, în urma reluării urmăririi penale, ca urmare a redeschiderii acesteia, s-a limitat la administrarea unor probatorii care au stabilit modul în care gruparea constituită în jurul inculpatului Iliescu Ion a preluat şi a exercitat puterea de stat începând cu data de 22.12.1989 şi, singurul lucru care s-a reţinut cu certitudine a fost cu privire la funcţionarea perfectă a sistemului de comunicaţii al armatei de la acel moment, menționându-se în ordonanţa de infirmare că a fost singurul care a respectat dispoziţiile ordonanţei anterioare de infirmare a soluţiilor de clasare.

Or, s-a arătat în ordonanţa a cărei confirmare se solicită, că nu au fost avute în vedere o serie de alte dispoziţii care au făcut obiectul ordonanţei iniţiale de infirmare şi a încheierii judecătorului de cameră preliminară, respectiv nu s-a efectuat o analiză privind activitatea tuturor forţelor, indiferent de repartizarea lor în teritoriu şi modul în care au acţionat, perioada, efectivele, tehnica și consumul de muniţie, pentru a se stabili practic dacă operaţiunile militare desfăşurate pe teritoriul României au fost specifice unei riposte din exterior sau, dimpotrivă, al acţionării pentru apărarea teritoriului.

Așadar, procurorul a precizat că era necesară lămurirea acestor aspecte, în condiţiile în care probele care au fost administrate în cauză dovedeau desfăşurarea unor operaţiuni de anvergură, în respectiva perioadă, care aveau la bază şi existența unei alarme de luptă parţială având indicativul ”Radu cel Frumos”, iar una dintre criticile aduse prin ordonanţa de infirmare fiind aceea că în cadrul cercetărilor efectuate procurorii militari nu au stabilit ce înseamnă alarmă de luptă parţială, ce activităţi trebuiau desfăşurate în exercitarea acestor ordine, dacă un astfel de ordin cu indicativul ”Radu cel Frumos” presupunea sau impunea trecerea pe frecvenţe de război în condiţiile în care s-a reţinut în aceeaşi ordonanţă că, în contextul internaţional de la acel moment, existau indicii cu privire la o presupusă activitate desfăşurată de unele state din vecinătate în vederea obţinerii unor anumite lucruri legate de teritoriul României.

Procurorul a mai apreciat că este foarte important faptul că, în cuprinsul dosarului finalizat cu rechizitoriu, dar şi cu soluţii de clasare, nu s-a stabilit, în concret, cine trebuia să exercite şi cine a exercitat efectiv comanda armatei după părăsirea sediului Comitetului Centrul de către fostul preşedinte Nicolae Ceaușescu şi până la înlocuirea generalului Ştefan Guşă de la conducerea Comandamentului Militar Superior, în condiţiile în care din actele dosarului a rezultat că înlocuirea generalului Milea Vasile cu generalul Stănculescu Atanasie Victor nu a fost formalizată printr-un act, decret sau alt înscris, care să fi fost comunicat şi comandanţilor din subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că era important să fie stabilit acest aspect întrucât, la dosarul cauzei, există nota nr. 39/22.12.1989 în care se preciza expres faptul că aceşti comandanţi ai marilor unităţi trebuiau să execute numai ordinele ministrului apărării naţionale, iar în actele dosarului de urmărire penală au fost reţinute ordinele Ministerului Apărării Naţionale. Mai mult, s-a susţinut în ordonanţa de infirmare că o astfel de distincţie era importantă pentru stabilirea adevărului şi, în consecinţă, nu se putea stabili acest adevăr până nu se cunoştea cine a exercitat efectiv conducerea Comandamentului Militar Superior.

Procurorul a menţionat că din dosar, astfel cum s-a desfăşurat ancheta, nu a rezultat dacă a existat o preocupare pentru asigurarea culegerii de informaţii şi obţinerea unor date reale cu privire la situaţia din acele momente întrucât ştirile erau dintre cele mai diverse şi alarmante. S-a arătat că o astfel de preocupare şi stabilire a adevărului în cauză era impusă şi de împrejurarea că exista o neconcordanţă între momentul desfăşurării evenimentelor din 17-31 decembrie 1989 şi actele depuse la dosarul cauzei, care consemnau desfăşurarea acestor activităţi, respectiv, rapoartele depuse de persoanele abilitate în care s-a consemnat data de  23.05.1991. Practic, nu s-a cercetat şi nu s-a stabilit de ce există o asemenea diferenţă, în timp, între momentul desfăşurării respectivelor acţiuni şi momentul la care ele au fost consemnate în nişte acte oficiale, fiind vorba de mai mult de un an diferenţă între cele două momente.

S-a mai precizat că în dosarul de urmărire penală s-a reţinut faptul că sistemul de apărare antiaeriană a fost supus unor diversiuni radio-electronice de o amploare nemaiîntâlnită, fără a se stabili care a fost scopul unei astfel de diversiuni, în condiţiile în care diversiunea radio-electronică exercitată pe teritoriul României de către chiar cadrele militare nu putea avea alt scop decât crearea aparenţei unei agresiuni extreme împotriva României. S-a menţionat acest lucru în condiţiile în care Direcţia de Securitate a Statului nu deţinea aparate de zbor, deci nu exista practic varianta unui atac al securiştilor terorişti și, ca atare, trebuia să se verifice condiţiile în care aceste diversiuni radio-electronice, de o amploare deosebită, au fost exercitate și în ce scop. În acelaşi context, s-a susţinut în ordonanţă că procurorul trebuia să stabilească şi circumstanţele care i-a oprit pe militari să treacă pe frecvenţele de război, care le-ar fi permis să identifice dacă ţintele de pe radiolocatoare erau false sau nu. Prin urmare, ar fi trebuit să se stabilească dacă trebuia sau nu să se treacă la acele frecvenţe de război care ar fi permis depistarea mai corectă şi mai concretă a situaţiei care se derula.

Procurorul a menționat că acestea au fost, în principal, motivele care au dus la infirmarea soluţiei. S-a arătat că prin ordonanţa nr. 692 din data de 5.04.2016 s-a dispus infirmarea soluţiei de clasare faţă de Brateş Teodor, menţionându-se identificarea persoanelor din cadrul comandamentului militar constituit în cadrul televiziunii Române, respectiv, care au fost atribuţiile acelui comandament, cine a decis înfiinţarea acelui comandament, cine au fost cei care au furnizat informaţiile care ulterior au fost transmise în spaţiul public, dacă acele informaţii erau verificate, cine le verifica, cine decidea și în ce formă cele care nu erau verificate erau aprobate pentru a fi transmise pe postul de televiziune. Or, deşi acele împrejurări erau esenţiale pentru lămurirea situaţiei, în cauză au fost audiați practic doar doi martori, Dumitrescu Emil şi Brateş Teodor, persoane care erau direct interesate.

Totodată, în cuprinsul ordonanţei de infirmare s-a arătat că nu s-a stabilit faţă de Brateş Teodor motivul pentru care acesta a chemat populaţia în Bucureşti să apere Televiziunea Română, în condiţiile în care populaţia civilă, fără pregătire militară, nu ar fi putut să apere o instituţie împotriva unor eventuale atacuri teroriste.

De asemenea, s-a mai susţinut în ordonanţă că nu s-a stabilit cine au fost curierii care transmiteau informaţii de la Comandamentul militar, aflat la etajul 11 al Televiziunii Române, către Teodor Brateş şi, mai ales, de ce acesta din urmă a fost destituit din funcţia pe care o deţinea în cadrul redacţiei Actualităţi, în ziua de 25.12.1989.

Procurorul a apreciat că și aceste împrejurări trebuiau lămurite pentru a se stabili contribuţia oricărei persoane la săvârşirea faptelor, dacă existau într-adevăr aceste fapte, existenţa sau inexistenţa lor putând fi stabilită numai prin lămurirea acestor împrejurări. Practic, cu privire la aceste ultime menţiuni, nu a fost audiată decât o singură martoră, redactor în cadrul redacţiei Actualitatea, fiind insuficientă pentru a se dispune soluţia de clasare față de posibilitatea administrării altor probe.

S-a menţionat că, soluţia în această privinţă a fost dată în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. c din Codul de procedură penală, însă s-a considerat că lipsa de probe ar fi trebuit constatată în condiţiile în care nu ar mai fi existat posibilitatea administrării altor probe. Or, acestea puteau fi uşor identificate în cadrul Televiziunii Române, a lucrătorilor care îşi exercitau activitatea la acel moment, precum şi alte persoane direct implicate care puteau aduce lămuriri.

În ceea ce priveşte soluţia de clasare faţă de Roman Petre, procurorul a menționat că aceasta s-a stabilit în cadrul anchetei desfăşurate şi finalizate cu rechizitoriu ale cărui soluţii de clasare au fost infirmate, stabilindu-se că acesta făcea parte din gruparea constituită în jurul preşedintelui Iliescu Ion, din care mai făceau parte la acel moment şi Brucan Silviu şi Voiculescu Gelu Voican, persoane care au participat activ la luarea tuturor deciziilor. De altfel, însuşi Roman Petre a recunoscut că, în cadrul activităţii în cadrul acestui grup, şi-a exprimat acordul cu privire la executarea soţilor Ceauşescu și a admis faptul că i s-a permis accesul fără niciun fel de probleme în sediul Ministerului Apărării Naţionale și că în biroul ministrului au purtat discuții şi a dat ordin să-l aresteze pe generalul Ceauşescu, ordin adresat ministrului de la acel moment, Stănculescu Victor Atanasie. Față de aceste aspecte, procurorul a arătat că ancheta nu a stabilit cum de i s-a permis unui civil, respectiv Roman Petre, accesul în sediul Ministerului Apărării Naţionale şi de ce avea competenţa de a dispune ordonarea arestării unei persoane care avea gradul militar de general, în timp ce Roman Petre era civil.

Totodată, în cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut, în privinţa acestuia, că nu a fost un factor de decizie şi nu a contribuit la inducerea în eroare cu privire la desfăşurarea evenimentelor de la acel moment, ci a fost preocupat de situaţia economică a ţării, iar din actele dosarului se observă că s-a reţinut în ordonanţa de infirmare a soluţiilor de clasare că nu au existat probe cu privire la acţiuni legate de situaţia economică a ţării.

Prin urmare, procurorul a apreciat această soluţie ca fiind netemeinică datorită  insuficienţei probelor administrate în cauză.

De asemenea, s-a precizat că au fost infirmate anumite soluţii de clasare față de temeiul invocat anterior, respectiv autoritatea de lucru judecat sau decesul acelor persoane, în condiţiile în care acestea nu aveau calitate procesuală în cauză, respectiv Ceauşescu Nicolae şi Milea Vasile, ale căror decese s-au produs anterior efectuării cercetărilor în cauza respectivă.

Procurorul a mai menționat că s-au emis soluţii de clasare împotriva mai multor persoane, cum ar fi Vlad Iulian, Postelnicu Teodor, Stănculescu Victor Atanasie, Militaru Vasile, Eftimescu Nicolae, Hortopan Ion, Brucan Silviu, Dinu Ştefan şi Mocanu Mircea, apreciind că soluţiile de clasare sunt nelegale, întrucât din verificarea succesiunii actelor de infirmare şi confirmare, aşa cum au fost arătate în cuprinsul ordonanţei, rezulta că aceste persoane nu aveau din punct de vedere procedural o calitate procesuală la momentul la care s-a pronunţat soluţia.

De asemenea, s-au mai emis soluţie de clasare față de Postelnicu Teodor, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în condiţiile în care acesta fusese trimis în judecată şi condamnat pentru infracțiunea de omor deosebit de grav la acel moment. Or, pe lângă faptul că nu se stabilise o identitate de încadrare juridică între faptele cercetate şi faptele pentru care fusese condamnat, decesul acestuia din urmă atrăgea soluţia de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 10 lit. f din Codul de procedură penală şi nu pe temeiul privind autoritatea de lucru judecat.

Totodată, procurorul a arătat că nu s-au respectat dispozițiile din ordonanţa de infirmare nr. 692/2016, confirmată de încheierea judecătorului de cameră preliminară şi nu s-au efectuat cercetări în ceea ce privește infracţiunile de omor, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor militare, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, care au făcut obiectul plângerilor persoanelor arătate în ordonanţa de infirmare.

În concluzie, a arătat că, prin nerespectarea respectivelor dispoziţii, cercetările nu au fost finalizate și nici soluțiile temeinic motivate, apreciind ordonanţa de infirmare a procurorului general din data de 21.10.2019 ca fiind întemeiată, sens în care, în temeiul dispozițiilor art. 335 din Codul de procedură penală a solicitat să se dispună confirmarea acesteia și, pe cale de consecinţă, redeschiderea urmăririi penale şi reluarea cercetărilor.

Apărătorul ales al intimatului Brateș Teodor, având cuvântul, a apreciat că cererea formulată de Parchet este inadmisibilă pentru că, dispoziţiile art. 335 din Codul de procedură penală prevăd că „reluarea în caz de redeschidere a urmăririi penale dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată ulterior că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale”. A apreciat că textul de lege este deosebit de clar şi nimeni nu poate adăuga la lege, fiind vorba despre procurorul ierarhic superior, care nu poate fi procurorul general al României, ci un alt procuror. Așadar, în opinia sa, a fost încălcat principiul independeței magistraților, întrucât procurorul ierarhic superior nu este procurorul general al României, iar prin intervenția acestuia în cauză a fost încălcat principiul independenţei şi libera conştiinţă a unui procuror.

Apărătorul a menționat că în dosarul nr. 1045/1/2019, numit generic ”Dosarul Revoluției”, rechizitoriul a fost legal, iar Parchetul a depus note, ca răspuns la excepțiile formulate în dosar, și a arătat că cele două clasări privind pe Brateș Teodor și Roman Petre se susțin, întrucât din probele administrate în dosar nu rezultă că cei doi ar fi săvârșit faptele care le-au fost imputate. Totodată, a mai arătat că în dosar au fost audiați mult mai mulți martori, nu doi cum a afirmat astăzi procurorul, există numeroase înregistrări video și audio, precum și raportul Comisiei senatoriale, condusă de senatorul Gabrielescu Valentin.

Apărătorul a precizat că nu cunoaşte de ce a fost retransmis dosarul intempestiv la Parchet în luna aprilie 2019 în condiţiile în care urmărirea penală fusese încheiată pentru toate persoanele. Pe de altă parte, a arătat că rechizitoriul a fost întocmit cu respectarea legii pentru dosarul nr. 1045/1/2019, iar în ceea ce privește soluția de clasare privind pe cei doi intimați procurorul general s-a autosesizat. Așadar, sub acest aspect, apărătorul a apreciat că cererea Parchetului este inadmisibilă.

În continuare, în ceea ce privește aspectele invocate cu privire la un război informaţional, radiolocaţii, trupe, schimbări de frecvenţe, dispoziţii militare și altele, apărătorul a apreciat că în acea stare de emoție puternică, nu putea un angajat al Televiziunii Române, de profesie ziarist, să ignore o structură militară, serviciile de informaţii de atunci, structura forţelor de ordine şi să creeze panică prin chemarea populației să apere Televiziunea Română. Într-adevăr, este posibil ca acesta să-şi fi exprimat dreptul la libera opinie atunci când a chemat populaţia să apere Televiziunea Română, singura instituţie prin care se putea comunica oamenilor schimbarea regimului dictatorial.

Apărătorul ales al intimatului Brateş Teodor a apreciat că este inadmisibil ca în urma afirmaţiei unui ziarist să se deschidă un proces penal cu o acuzaţie de crime împotriva umanităţii.

Totodată, a apreciat că din tot ce s-a enumerat de către Parchet, nimic nu-l priveşte pe Brateş Teodor, nici diversisunea radio-electronică, nici muniţia, nici de ce militarii i-au dat voie lui Roman Petre să intre în Ministerul Apărării Naţionale, nici de ce Roman Petre, în calitate de civil, a dispus să fie arestat Ilie Ceauşescu, astfel că nu vede ce ar putea aduce în plus redeschiderea şi refacerea urmăririi penale, întrucât nimeni nu a făcut vorbire despre probe noi şi nici nu se cunoaşte cum ar fi trebuit să fie comportamentul unui crainic de televiziune în momentele respective. Or, petentul Brateş Teodor nu era directorul Televiziunii Române şi nu a existat vreo declaraţie sau vreo probă din care să reiasă că a dispus sau nu să se oprească transmisiunea TV. Există probe la dosar din care rezultă că a fost scandal în momentul în care s-a oprit transmisiunea TV din cauza supraîncălzirii motoarelor. Deci, nici un moment nu s-a pus în discuţie necesitatea opririi transmisiei Revoluţiei la TV ci, dimpotrivă, s-au făcut presiuni pentru a se continua transmisia.

S-a menţionat că, la un moment dat, pe la televiziune s-a spus că apa este otrăvită, însă informaţia, care de altfel era falsă, nu a fost dată de către Brateş Teodor, ci de generalul Oprean.

Apărătorul ales al intimatului Brateş Teodor a solicitat respingerea cererii Parchetului, ca inadmisibilă, pe de o parte, pentru că este o cerere din oficiu şi nu a fost făcută de către procurorul competent, respectiv, procurorul ierarhic superior, iar, pe de altă parte, pentru că cercetarea şi urmărirea penală au fost complete în ceea ce-l priveşte pe Brateş Teodor.

Apărătorul ales al intimatului Roman Petre, având cuvântul, a solicitat respingerea cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de Parchet, ca inadmisibilă, apreciind că faza de urmărire penală îşi atinge limita în momentul în care procurorul constată că faptele au fost analizate, iar probatoriul a fost administrat, una din soluţiile pe care le poate dispune fiind emiterea rechizitoriului. Or, garanţia procesuală a legalităţii şi temeiniciei oricărui rechizitoriu, potrivit dreptului procesual, este confirmarea, în urma analizării, a procurorul ierarhic superior, în cazul de faţă procurorul Cosneanu Gheorghe. A considerat că dacă textul de procedură penală ar fi prevăzut că cine poate mai mult, poate şi mai puţin, atunci ar fi putut dispune infirmarea soluţiilor de clasare şi redeschiderea urmăririi penale oricare procuror ierarhic superior procurorului Piţu Cătălin, din structura Secţiei Parchetelor Militare, inclusiv procurorul general interimar al României. Or, procurorul ierarhic superior a verificat şi a constatat că rechizitoriul este legal şi temeinic, astfel că a sesizat instanţa de judecată, unde procurorul de şedinţă, atunci când consideră întemeiate unele din cererile şi excepţiile invocate de părţi, aflate în cameră preliminară, poate solicita el însuşi restituirea dosarului la parchet.

Apărătorul a menţionat că în „dosarul Revoluţiei” rechizitoriul a fost legal şi temeinic, iar în speţa de faţă se invocă contrariul. Procurorul general interimar al României solicită redeschiderea urmăririi penale în temeiul dispoziţiilor art. 335 alin. 1 şi alin. 4 din Codul de procedură penală, or, soluţia de clasare cu privire la petenţii Brateş Teodor şi Roman Petre s-a întemeiat pe faptul că nu există probe la dosar.

Astfel, s-a arătat că, de la contituirea dosarului nr. 11/P/2014, din anul 2014 până în anul 2019, timp de cinci ani şi cinci luni au fost administrate toate probele necesare, legale, utile şi pertinente, care au fost analizate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior, constatându-se ca fiind suficiente pentru trimiterea dosarului în judecată, pentru ca ulterior, între aprilie 2019, data rechizitoriului, şi octombrie 2019, să se constate că nu a existat împrejurarea pe care s-a întemeiat clasarea, iar motivul invocat în rechizitoriu, că nu sunt probe, nu subzistă. A considerat că se impune indicarea de către procurorul de caz a probelor şi nu de către procurorul general interimar al României. În opinia sa, este inadmisibil ca după cinci luni de la emiterea rechizitoriului să se susţină de către Parchet că nu este încheiată urmărirea penală, mai ales că în „dosarul Revoluţiei” s-a susţinut contrariul. De altfel, a precizat că în procedura penală odată cu emiterea rechizitoriului s-a pus capăt fazei de urmărire penală.

A menţionat faptul că în cuprinsul cererii cu care a fost învestit judecătorul de cameră preliminară, redeschiderea urmăririi penale, procurorul general interimar al României a folosit un termen peiorativ, acela de „grupare”. Într-adevăr, existau nenumărate grupări şi grupuleţe, care aveau atribuţii diferite, situaţia fiind volatilă, însă în ceea ce-l priveşte pe petentul Roman Petre, apărătorul a precizat că între 21 şi 25 decembrie 1989 acesta a fost civil, iar din 27 decembrie 1989 a fost numit prim-ministru al României și, mai mult, a precizat că acesta nu poartă vreo vină pentru faptul că nu a fost întrebat de nimeni de ce a pătruns în incinta Ministerului Apărării Naţionale, cum de altfel au intrat şi alţi cetăţeni, participanţi la Revoluţie.

Faţă de cele învederate, apărătorul a solicitat să se constate că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 335 alin. 1 din Codul de procedură penală, teza referitoare la probe noi, pe care s-a întemeiat soluţia de clasarea, din moment ce au fost validate sub temeiul temeiniciei şi legalităţii, astfel cum se regăsesc în „dosarul Revoluţiei”.

Pe cale de consecinţă, a solicitat respingerea actului cu care a fost învestită instanţa şi, pe cale de consecință, să nu se dispună redeschiderea urmăririi penale.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a-şi exprima punctul de vedere în ceea ce priveşte procedura de redeschidere a urmăririi penale, solicitându-i să precizeze dacă aceasta, odată redeschisă, poate continua, în condiţiile în care procurorul nu aduce la îndeplinire dispoziţiile instanţei de judecată, având în vedere şi faptul că textul de lege prevede explicit că dispoziţiile instanţei de judecată sunt obligatorii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, a arătat în ceea ce privește admisibilitatea cererii că, din susținerile apărătorilor, s-a reținut faptul că redeschiderea urmăririi penale, ca urmare a infirmării soluţiilor de clasare, trebuia dispusă de către procurorul ierarhic superior. Astfel, aceștia au afirmat că rechizitoriul din cauză a fost confirmat, în temeiul dispozițiilor art. 328 din Codul de procedură penală, de către procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare, respectiv procuror Cosneanu Gheorghe, care a confirmat întreg rechizitoriul, respectiv, atât soluţiile de trimitere în judecată, cât şi soluţiile de clasare.

Ca atare, prin viza pe care procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare a pus-o pe acel rechizitoriu de trimitere în judecată a trei inculpaţi şi de clasare faţă de mai multe fapte şi mai multe persoane, s-a confirmat atât trimiterea în judecată, cât şi clasarea. Așadar, este evident că acel procuror ierarhic superior nu mai putea să dispună infirmarea, din moment ce a confirmat-o, dar cum fiecare procuror are un procuror ierarhic superior, procurorul ierarhic superior al Secţiei Parchetelor Militare nu poate fi decât procurorul general, conform ierarhiei funcţiilor în cadrul Ministerului Public.

Or, a afirma contrariul, respectiv că procurorul Cosneanu Gheorghe a confirmat rechizitoriul şi, implicit, soluţiile de clasare ca fiind legale și temeinice, dar care să nu mai poată fi niciodată infirmate, ar însemna eludarea dispozițiilor art. 328 din Codul de procedură penală.

Așadar, procurorul a menționat că ordonanțele nu sunt supuse confirmării procurorului ierarhic superior şi, de aceea, procurorul ierarhic superior este cel care poate să le infirme, respectiv, şeful unui parchet sau, în speţa dedusă judecăţii, şeful Parchetelor Militare. Ca atare, în condiţiile legii, ordonanţa de infirmare a fost dispusă de procurorul ierarhic celui care a dispus confirmarea rechizitoriului pentru că, automat, prin această ordonanţă, a fost infirmată şi confirmarea rechizitoriului şi a soluţiilor de clasare dispusă de şeful Secției Parchetelor Militare.

În ceea ce priveşte afirmația apărării privind imposibilitatea susţinerii a două soluţii contradictorii în acelaşi timp, respectiv că nu se poate dispune confirmarea rechizitoriului cu trimitere în judecată, deci care confirma automat terminarea urmăririi penale şi, în acelaşi timp, printr-o ordonanţă de infirmare, să se considere că urmărirea penală nu era completă, procurorul a precizat că rechizitoriul cuprinde atât dispoziţiile de trimitere în judecată, în cazul rechizitoriului nr. 11/P/2014 această dispoziţie vizând trimiterea în judecată a inculpaţilor Iliescu Ion, Voiculescu Gelu Voican şi Rus Iosif, dar şi clasarea faţă de fapte sau de persoane, respectiv dispunerea efectuării în continuare a urmăririi penale faţă de anumite persoane. Faţă de cele trei persoane trimise în judecată procurorii care au efectuat urmărirea penală au considerat că probele administrate sunt suficiente pentru sesizarea instanţei, iar pentru celelalte fapte sau persoane au constatat că nu sunt suficiente.

Procurorul a exemplificat cu o situație simplificată în sensul că, la un moment dat, este trimis în judecată autorul unui furt, dar se constată că, deşi o persoană a fost suspectată ca fiind complice, din lipsă de probe s-a dat o soluţie de clasare care, ulterior, a fost infirmată faţă de complice întrucât soluţia respectivă, temeiul, nu avea corespondenţă în existenţa infracţiunii. În speță, cei trei inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru crime împotriva umanităţii, iar cele 16 soluţii de clasare vizează mult mai multe infracţiuni.

Așadar, aceasta este una din criticile aduse rechizitoriului în privinţa soluţiilor de clasare, respectiv că nu au fost cercetate acele infracţiuni pentru care s-a redeschis practic urmărirea penală (infracţiuni contra umanităţii, propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase, război contra proprietăţii) şi în ceea ce priveşte persoanele faţă de care s-a dispus începerea urmăririi penale sau faţă de alte persoane, aşa cum a rezultat din probele administrate. Însă, nu toate acele soluţii de clasare privesc pe intimaţii Brateş Teodor şi Roman Petre, unele priveau orice alte persoane, cum ar fi un comandament creat la nivelul Televiziunii Române, situație care a fost analizată în contextul în care s-a criticat prin ordonanţa de infirmare că nu s-au administrat probe suficiente pentru a se vedea rolul pe care intimatul Brateş Teodor l-a avut în acel comandament. Dar, acele probe pot să releve implicarea altor persoane care nu au fost depistate la acel moment, însă, după descriere, acele persoane pot fi depistate ulterior.

În ceea ce privește subiectul pus în discuție în ce măsură este posibilă o redeschidere a urmăririi penale dacă procurorul nu a respectat cele dispuse de judecătorul de cameră preliminară, procurorul a apreciat că nu este niciun impediment întrucât Codul de procedură penală nu prevede câte redeschideri de urmărire penală se pot realiza, considerând că se pot efectua atâtea redeschideri de urmărire penală cât să se demonstreze că au fost epuizate toate posibilităţile ca acele infracţiuni să fie cercetate.

Prin urmare, deşi judecătorul a dispus efectuarea de probatorii cu privire şi la infracţiunile respective, procurorul are obligaţia, conform Codului de procedură penală, de a respecta indicaţiile judecătorului. Deci, trebuie să existe o concordanţă între cele dispuse de judecătorul de cameră preliminară şi activitatea procurorului, concordanţă care trebuie relevată şi de cele pe care procurorul le arată în ordonanţă. De asemenea, nimic nu impune ca redeschiderea urmăririi penale să se termine tot printr-o soluţie de clasare, cum este situaţia de faţă, dacă probele administrate ulterior întăresc şi mai mult soluţia dispusă iniţial, cum, la fel de mult, administrarea altor probe ar putea conduce la o soluţie de trimitere în judecată.

Prin urmare, reprezentantul Ministerului Public a apreciat că procurorul este obligat să respecte ceea ce a dispus judecătorul de cameră preliminară printr-o încheiere anterioară, iar dacă nu respectă acest lucru, trebuie motivat în ordonanţa respectivă de ce nu s-a putut efectua acel lucru.

S-a arătat că, în speță, există o încheiere prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus mai multe aspecte, iar din conţinutul soluţiilor de clasare din rechizitoriul respectiv nu rezultă de ce procurorul nu s-a conformat celor dispuse de judecătorul de cameră preliminară.

La interpelarea judecătorului de cameră preliminară, în sensul că în ordonanță s-a indicat faptul că anumite probatorii sau anumite situaţii menţionate în prima ordonanţă de redeschidere nu au fost efectuate sau clarificate de către procurori până în momentul emiterii rechizitoriului, reprezentantul Ministerului Public a arătat că în această procedură se verifică soluţiile de clasare, soluţia de trimitere în judecată față de persoanele şi probele efectuate pentru trimiterile în judecată analizându-se într-un alt cadru procesual, astfel că este evident că judecătorul de cameră preliminară din această procedură, prin soluţia dată, nu ar putea afecta soluţia de trimitere în judecată. O problemă ar fi în măsura în care, la un moment dat s-ar suprapune ceea ce se spune în ordonanţa de infirmare, că anumite chestiuni nu au fost lămurite şi exact acele chestiuni să apară ca fiind cert stabilite față de soluţia de trimitere în judecată. Într-adevăr, nu s-ar putea ca judecătorul de cameră preliminară, învestit cu o soluţie de confirmare, să afecteze judecarea cauzei pe fond.

Însă, a arătat procurorul, prin cele susţinute, nu există o astfel de interferenţă față de persoanele şi infracţiunile pentru care s-a dispus clasarea, întrucât unele dintre infracţiuni – propagandă de război, genocid, tratamente neomenoase şi război contra proprietăţii – nu fac obiectul trimiterii în judecată care vizează numai infracţiunile contra umanităţii. Așadar, față de soluţiile de clasare criticate, urmează să se verifice în ce măsură cele invocate prin ordonanţa de infirmare ar putea să afecteze probatoriul care a stat la baza trimiterii în judecată.

Concluzionând, procurorul a apreciat că este posibilă redeschiderea urmăririi penale, întrucât, astfel cum a exemplificat anterior, nu se poate infirma o soluţie de clasare faţă de complice dacă se dovedeşte că totuşi el a participat la săvârşirea infracţiunii.

Apărătorul ales al intimatului Brateș Teodor, având cuvântul, a arătat că, astfel cum s-a statuat și printr-o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, confirmarea procurorului ierarhic superior se referă la legalitate și temeinicie și nu la modul cum s-a efectuat ancheta, având un rol mai nuanțat față de cel din vechiul Cod de procedură penală, acela de supraveghere a urmăririi penale.

Apărătorul a menționat că în temeiul dispozițiilor art. 346 din Codul de procedură penală, s-ar fi putut pune în discuție, ca „dosarul Revoluţiei” se fie restituit la Parchet, alături de excepţiile invocate de apărători şi de părţi or, din oficiu, de către instanţă, nefiind posibil ca într-unul dintre dosare să se aprecieze că rechizitoriul nu este complet pentru că procurorul nu a făcut tot ce s-a dispus prin încheiere, iar în celălat dosar să se considere că au fost administrate toate probele.

A mai arătat că nu există o legătură între termenul din camera preliminară al ”dosarului Revoluției” cu camera preliminară de la acest termen din prezentul dosar.

A conchis, apreciind că solicitarea Parchetului este inadmisibilă, iar pe fond, a arătat că tratamentul juridic se regăsește în alt text de lege și nu în judecata de la acest termen.

Apărătorul ales al intimatului Roman Petre, având cuvântul, a arătat că achiesează la concluziile colegului său și a apreciat că au existat neregularităţi, constatându-se ulterior că au fost trecute cu vederea atunci când a fost întocmit rechizitoriul şi trimis instanţei în cameră preliminară, astfel că există o soluție într-un dosar și se invocă exact contrariul în celălalt dosar.

Totodată, a mai apreciat că intimații Roman Petre și Brateș Teodor au fost indicați fără a avea legătură cu războiul radio-electronic.

Apărătorul a formulat și o cerere subsidiară, solicitând să se analizeze dacă în această fază a camerei preliminare dosarul de față poate fi conexat la ”dosarul Revoluției”.

Reprezentantul Ministerului Public, în ceea ce privește cererea de conexare formulată, a arătat că nu se poate face confuzie între judecătorul de cameră preliminară din faza procesuală a camerei preliminare și, în speță, judecătorul de cameră preliminară învestit cu confirmarea redeschiderii urmăririi penale, astfel că prezentul dosar nu poate fi conexat la „dosarul Revoluției”.

Apărătorul ales al părților vătămate, având cuvântul, a menționat că citarea părților vătămate în această procedură este un exemplu de bună practică şi de  reinterpretare a dreptului național, a dispozițiilor art. 335 din Codul de procedură penală, prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, chiar atunci când există inadvertenţe legislative, însă este vorba despre o acţiune penală care aparţine statului şi se exercită potrivit dispozițiilor interne şi a tratatelor internaţionale încheiate de România.

A menționat că dosarul penal nr. 11/P/2014 a avut la bază, pe parcursul instrumentării sale, hotărâri CEDO, cu toate că, de regulă, hotărârile CEDO apar după epuizarea procedurilor interne. Or, în speță, există o hotărâre într-un dosar de instrucţie în cercetare, respectiv împrejurarea că procurorii militari nu s-au achitat de obligațiile de anchetă prevăzute de dispozițiile art. 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi au nesocotit dispozițiile art. 6 din acelaşi tratat, ceea ce a obligat Ministerul Public, prin mecanismele sale de reglaj şi prin codul de procedură penală pe care îl are la dispoziţie, să intervină pentru a reintra în matricea legală şi constituţională, pentru că este rolul acestuia ca, în raport de dispozițiile art. 131-132 din Constituția României, să apere deopotrivă ordinea publică, precum şi drepturile şi interesele persoanelor.

Apărătorul a menționat că în ceea ce privește clasările, acestea pot fi contestate de orice persoană interesată, conform dispozițiilor art. 336 – 339 din Codul de procedură penală, iar cele dispuse prin rechizitoriu sunt supuse procedurii plângerii împotriva ordonanței procurorului de neurmărire penală.

Astfel, conform unui principiu de drept roman, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se observă că dacă legea vorbeşte despre procurorul ierarhic superior şi procurorul general este şeful Ministerului Public şi este ierarhic superior tuturor procurorilor din Ministerul Public,  având în vedere că acţiunea penală este acţiunea statului, în concordanţă cu principiul oficialităţii, care este descris în mod expres de art. 335 şi tranşat prin decizia nr. 27/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru dezlegarea unor probleme de drept, care spune că atunci când procurorul ierarhic superior ia o decizie de redeschidere a urmăririi penale, soluţia acestuia se supune controlului Înaltei Curţi.

Prin urmare, având în vedere că era obligaţia Ministerului Public, dată de dispozițiile art. 131-132 din Constituţie și de controlul judiciar efectiv pe care trebuie să-l facă asupra actelor procurorului, principiul controlului ierarhic superior este cu adevărat eficient şi este un mod efectiv de control judiciar atunci când se face de către un procuror asupra căruia nu planează dubii.

În opinia apărătorului, șeful Secției Parchetelor Militare nu ar mai fi putut efectua un control ierarhic superior, deoarece, pe lângă faptul că a fost acuzat că a făcut numeroase acte de procedură în dosar, este şi cel care a controlat pentru regularitate rechizitoriul, l-a semnat, iar cel împotriva căruia s-a emis soluţia de clasare poate face plângere ce este de competenţa acestuia. Or, acesta nu mai putea fi un control judiciar ierarhic superior și trebuia mers la următorul nivel.

A susţinut că procurorul general s-a confruntat cu cereri de recuzare care au arătat incompatibilitatea procurorului Cosneanu, şef al Secției Parchetelor Militare, în a decide asupra clasărilor care s-au dat prin rechizitoriu. Acesta era incompatibil pentru că avea un interes în cauză, or recuzările s-au întemeiat tocmai pe dispozițiile art. 6 din CEDO, respectiv cel care are un interes în cauză  trebuie să se abţină.

Curtea Constituțională, prin decizia nr. 610/2007 a vorbit despre statutul procurorului militar care, spre deosebire de procurorul civil, este sub o oarecare tutelă pe linia carierei militare şi a legăturilor cu Ministerul Apărării Naţionale, nefiind un procuror independent, astfel că cercetarea trebuie dusă către parchetele civile. Partea civilă care se plânge de soluția de clasare, nu o poate face la procurorul militar care a întocmit rechizitoriul, pentru că s-ar pierde sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar un control judiciar efectiv ar putea fi exercitat de către un alt procuror decât şeful parchetelor militare, semnatarul rechizitoriului, sens în care apărătorul a invocat decizia CEDO din 2007, Cauza Mareș contra România, în care procurorii militari au fost acuzați tocmai de lipsa independenței.

Persoana vătămată avea vocație și drept să facă plângere împotriva ordonanței de clasare, însă, înainte de a-i fi soluționat plângerile, procurorul general a constatat că Ministerul Public nu a făcut tot ceea ce a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin hotărârea de redeschidere din anul 2016, astfel că a formulat prezenta cerere de redechidere a urmăririi penale, întemeiată pe dispozițiile art. 335 alin. 4 din Codul de procedură penală.

A apreciat că ordonanţa este admisibilă şi întemeiată întrucât procurorul general a constatat lipsa unei anchete efective care ar fi trebuit să se efectueze în temeiul art. 2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, însă a grăbit trimiterea în judecată cu privire la aceste persoane, precum şi clasarea, s-a grăbit cu privire la plângerile părţilor vătămate, în loc să se fi făcut o analiză temeinică raportat la fiecare dintre situaţiile concrete.

Prin urmare, în cuprinsul ordonanţei au fost descrise aceste lipsuri ale anchetei care trebuiau acoperite pentru că aceeaşi obligație prevăzută de dispoziţiile art. 2 reieşea prin hotărârea CEDO, precum şi prin hotărârea instanței de redeschidere, care a fost pronunţată după hotărârile CEDO date în această cauză, şi nu puţine: Cauza Asociaţia „21 Decembrie 1989” şi alţii împotriva României, Cauza Mocanu şi alţii împotriva României, Cauza Alecu şi alţii împotriva României, Cauza Bosnigeanu şi alţii împotriva României, Cauza Dobre împotriva României, Cauza Apostol Elena şi alţii împotriva României, Cauza Alexandrescu şi alţii împotriva României, Cauza Alecu şi alţii împotriva României şi altele.

Apărătorul a mai apreciat că, având în vedere necesitatea completării rechizitoriului, era normal ca în ordonanţa procurorului de redeschidere a urmăririi penale să existe un plan de anchetă, instrucţiuni care să indice cum să se administreze probatoriul şi care sunt probele necesare. Or, în acest dosar nu au existat, dar s-au dispus clasări cu privire la aceste aspecte în condiţiile în care s-ar fi putut disjunge dosarul şi trimite în judecată pe cei pentru care cercetarea era făcută adecvat și întocmit rechizitoriul, iar restul să fi fost lăsaţi pentru a fi cercetaţi temeinic.

În continuare, apărătorul a menţionat că în ordonanţă sunt menţionate 671 de persoane, dar nu sunt cuprinse toate persoanele vătămate şi a apreciat că instanţa, prin prisma prevederilor art. 6 şi 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, are un rol important în aflarea adevărului şi prin analizarea eficientă a unui răspuns pe care îl poate da o persoană vătămată care nu a fost ascultată timp de 30 de ani.

Prin urmare, apărătorul a solicitat ca, interpretând prevederile aplicabile în procedura actuală prin prisma Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, să fie menţinută ca legală şi temeinică ordonanţa procurorului de redeschidere a dosarelor privind Revoluţia din decembrie 1989, apreciind că pentru persoanele vătămate s-au dat în mod abuziv soluţii de clasare cu încălcarea drepturilor fundamentale atribuite prin art. 2, 3 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La interpelarea judecătorului de cameră preliminară, în sensul de a preciza cum poate fi acordată calitatea de persoană vătămată acelor persoane în cadrul unei soluții de redeschidere a urmării penale, când soluţia de redeschidere nu menţionează vreo calitate procesuală acestor persoane, apărătorul a precizat că această chestiune a făcut obiectul unei dispute cu Parchetul, însă este vorba de persoane interesate în această procedură, interes în sensul dat şi de Codul de procedură penală şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, fiind vorba de interesul pe care îl manifestă orice persoană de a interveni într-o cauză atunci când legea nu prevede conform principiul complementarităţii Codului de procedură civilă, pentru că există şi o latură civilă a acestui proces. A menționat că persoanele vătămate care au depus plângeri s-au constituit şi părţi civile în acest dosar şi au fost audiate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte cererea de redeschidere, apărătorul a solicitat redeschiderea cu păstrarea ordonanţei procurorului general interimar, ca fiind legală şi temeinică, iar privitor la soluţia de clasare dată prin rechizitoriu, apărătorul a precizat că a atacat-o ca fiind netemeinică.

 În continuare, părţile vătămate prezente în sală l-au desemnat pe Teodor Mărieș, președintele „Asociației 21 Decembrie 1989”, să ia cuvântul în cauză, în numele tuturor celor prezenţi.

Mărieș Teodor, președintele „Asociației 21 Decembrie 1989”, având cuvântul, a arătat că sunt persoane, inclusiv prezente în sală la acest termen de judecată, care nu se află printre părțile vătămate menționate în acest dosar, dar se regăsesc în acest dosar și persoane dintre cele aproximativ 6.000 de părți vătămate din ”dosarul Revoluției”, care privește perioada perioada 16-22 decembrie 1989.

A mai precizat că, după calitate, există persoane cărora li s-a comunicat faptul că, în ceea ce-i privește, s-a emis soluţia de clasare pentru evenimentele din perioada 16-22 decembrie 1989, motiv pentru care li s-a recomandat să se adreseze instanțelor civile în cazul în care solicită daune materiale şi morale. Mai mult, există persoane care sunt părți vătămate în rechizitoriu pentru perioada de după 22 decembrie 1989, dar ei au fost reţinuţi d în noaptea de 21 decembrie 1989, au fost bătuți și nu au mai participat la evenimentele de după 21 decembrie 1989. De asemenea, un număr de persoane urmează să formuleze contestație la procurorul ierarhic superior împotriva soluției de clasare dată de către procurorul de caz Pițu Cătălin, rechizitoriul fiind contrasemnat de fostul șef al Secției Parchetelor Militare, procurorul Cosneanu Gheorghe.

A mai menționat că ”dosarul Revoluției” a fost clasat în 2005 și apoi redeschis și, de asemenea, a fost închis și în anul 2015, pentru ca ulterior, având în vedere și numeroasele decizii CEDO în care s-a dat câștig de cauză, procurorul general al României a infirmat rezoluția de clasare a procurorului militar Pițu Cătălin.

Judecătorul de cameră preliminară, a constatat că nu mai sunt persoane care vor să susţină alte puncte de vedere în afara domnului Mărieș Teodor, care îi reprezintă, și a luat act de prezența în sala de judecată a unor persoane care susţin că au suferit vătămări, dar care nu sunt cuprinse în ordonanță și cu privire la care nu s-a dat o soluție.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Deliberând asupra cererii de redeschidere a urmăririi penale formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 cu privire la soluţii de clasare dispuse prin rechizitoriul emis în dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

      I. Prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus, din oficiu, infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al rechizitoriului 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la Nicolae Ceauşescu, fost şef de stat, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la Vlad Iulian, fost şef al Departamentului Securităţii Statului, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la Milea Vasile, fost ministru al Apărării Naţionale, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu privire la Postelnicu Tudor, fost ministru de Interne şi clasarea cauzei cu privire la savârşirea de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal de către suspectul Postelnicu Tudor, în temeiul dispoziţiilor art.16 alin. 1 lit. f) din Codul procedură penală, întrucât a intervenit decesul acestuia.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Stănculescu Atanasie Victor, fost ministru al Apărării Naţionale, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Militaru Nicolae, fost ministru al Apărării Naţionale, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Eftimescu Nicolae, fost şef al Direcţiei Operaţii din cadrul Marelui Stat Major al Ministerului Apărării Naţionale, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Hortopan Ion, fost comandant al Comandamentului Infanteriei Tancurilor, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Brucan Silviu, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Mocanu Mircea, fost comandant al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.), soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca nelegală, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Dinu Ştefan, fost şef al Direcţiei Informaţii a Armatei din cadrul Marelui Stat Major, soluţia fiind dispusă faţă de o persoană care nu are calitate procesuală în cauză.

Infirmarea, ca netemeinică, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Roman Petre, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României, cu privire la  infracţiunile contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Infirmarea, ca netemeinică, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Brateş Teodor, fost redactor-şef la Televiziunea Română, cu privire la infracţiunile contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Infirmarea, ca nelegală și netemeinică, a soluţiei de clasare dispusă la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secției Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la infracţiunile de: omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art. 442 alin. 1 lit.b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal, şi art. 445 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 din Codul Penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

Infirmarea, ca nelegală și netemeincă, a soluţiei de clasare dată cu privire la plângerile formulate de numiţii  Adam Marian – Doru, Alb Mircea Emil, Albu Lucia, Alecu Niculae, Badea Nicolae, Bányai Attila – Alexandru, Bălăşcău Vasile, Bărbulescu Cristian, Bedros Anghel, Bene Vasile, Biriş Teodor, Bîrsan Valerian, Bugiu Niculae, Catalin Gheorghe Constantin, Căpraru Petre, Cândea Ioan, Cnezovici Spiru, Cruşoveanu Tudorel, Cuatu Cătălin, Cucu Vasile, Dumitru Ion, Ene Niculae, Enescu Nicolae, Firimiţă Marian, Gadină Elena, Gheorghe Dumitru, Grigore Gheorghe, Ion Niculae, Ioniţă Constantin, Iordache Niculae, Macău Manea, Mache (fostă Mitriţă) Constanţa, Manda Valeriu, Mihalcea Ştefan, Morărescu Robert Gheorghe, Motrescu Vasile, Negoi Florică, Negru Vasile, Oancea Ion, Olaru Constantin, Oniga Ioan, Paraschiv Victor, Popa Camelia, Popescu Nicolae, Predescu Nicolae, Radu Vasile, Radu Vasile, Ruset Marinela, Savin Eugeniu, Stănescu Adrian, Stănescu Gherghina, Telente Florian, Teutoc Leon, Udrişte Ion, Ursea Marin, Vîlnei Victor, Zeana Corneliu, Mureşan Nicolae, Câmpian Ioan, Deaconu Cristinel, Ene Sorin, Fabian Levente, Găzdac Ovidiu, Jurge Ioan, Kovacs (fost Notar) Mircea, Loioş Marian, Mancaş Gheorghe, Marinescu Ion  Mărginean Vasile Dan, Milăşan Teodor, Pascali Gheorghe, Pălăşan Nicolae – Florin, Podilă Florian – Adrian, Simon László – Albert, Szőlősi Eva, Anghel Elena, Beliş Vladimir, Bulearcă (fostă Petre) Vasilica, Cârciumaru Gabriel, Coteţ Ioana, Dona Constantin, Dumitrescu Virginia, Ghica Victoria, Gruia Maria, Heroviceanu Gheorghe, Ionică Vasile, Ioniţă Maria, Iordache Florin, Jocea Ioana, Marinache Petre, Milea Vasile, Paraschiv Sanda, Simion Angelica, Stanciu Ecaterina, Stoian Maria, Toader Mircea Vasile, Tudosie Lăcrămioara, Valuţă Vasilica, Herţilă Constantin Ion, Luniţă Viorel Costel, Radu Emil, Sanda Vasile, Szeri Octavian, Simion Cecilia, Vasile Sorin Alexandru, Csiszér Vasilica, Paşcu Ana Maria, Paşcu Annemaria, Paşcu Nicolae, Seres Ana, Brandsch (fost Ţompi) Vasile – Ladislau, Căprariu – Schlachter Dan, Cocoş Radu Dumitru, Coman Tiberiu – Horaţiu, Daravoinea Emanuel, Gorea Iulian, Ignat Ervin, Ion Ionel, Ionescu Cristian – Florian, Martie Sabin, Niţă Mihai, Oprea Eftimie – Roberto, Pamfil Pascal, Paraschivescu Mihnea – Niculae, Pavalaşc Gheorghe, Petre Sorin, Stoica Ilie, Ştefan Gheorghiţa, Viaşu Alexandru – Dragoş, Vulpe Ioan Graţian, Ieran Nicolae Ilie, David Anton, Gorgoteanu Gheorghe, Ioniţă Oliver, Mitulescu Gheorghe, Pantazi Nicolae, Căpăţână Ceylan (fostă Gherghiniş Mioara), Gherghiniş Marinel, Ioan Sterian, Agapciuc Ion, Albu Constantin, Aldea Mircea, Alexe Nicolaie, Andriciuc Radu, Arnăutu Corneliu, Artene Ilie, Arteni Mihăiţă, Bălan Mariana, Burcă Cătălina, Buzatu Ion, Chiriţă Vasile, Cioacă Constantin, Ciucă Florin, Cîţă Sandu, Cojocaru Ovidiu Marius, Corbu Radu, Coticopol Nicolaie, Damache Valeriu, Despan Ion, Die Florin, Drăgan Nicolae, Drăghici Rodica – Mihaela, Dumitraşcu Mircea – Emil, Gălăţeanu – Zamfir Eugen, Găleţescu (fostă Gălăţescu) Elena, Ghiniţă Mihaiu, Gîtlan Ion, Goran Valentin, Ianăş Mihail, Knox Vianne, Lăcătuşu Aurelia, Lăcătuşu Vasile, Marinescu Mihai, Melniciuc Vasile Dorel, Mihai Constantin, Mircea Ion, Mitroi Petre, Miu Ion, Moldovan Ovidiu, Moldoveanu Niculae – Decebal, Moroşanu Tivilic Marian, Muraru Petre, Nicolescu Ovidiu Dan, Niculescu Ionel, Niţu Traian, Oancea Niculae, Odăiaşu Emil – Marius, Olteanu Edmond Alexandru, Olteanu Ion, Pătraşcu Dumitru, Pârvulescu Adrian, Popa Constantin, Postelnicu Petre, Răducanu Mihai, Rădulescu Vasile, Rostaş Gheorghe, Savopol Daiana Crăiţa, Săvulescu – Filip Dumitru, Sofronie Daniel – Robert, Stan Ion, Şerb Marin, Ştefan Georgeta, Ştefan Ion, Teutoc Leon, Trofin Vasile, Ţone Adrian, Văduva Gabriel, Vlad Gheorghe, Voicu Cornel, Bădărău Mihai, Buta Sorin, Cojoacă Mitel – Daniel, Florea Petre, Gherghinescu Gheorghe, Neacşu Ion – Florentin, Popa Stelian, Roşu Ciprian, Rusu Sofia, Szabo Ernest – Francisc, Cornăţeanu Neculai, Filip Dumitru, Mabruk (fostă Anghel) Georgeta, Voicu Constantin, Ioniţă Corneliu, Mitu Nicolae, Vlăduţu Dănuţ, Cîrciumaru Atanasie, Lazăr Vasile, Stăncioiu Cristache, Tuţulescu Cornelia, Ţecu Ion, Rizea Cornel, Dima Iulian – Dimitrie, Beju Maria, Crăciun Petru, Cristea Alexandru Iulius, Dicu Daniela Mariana, Irhazi Zoltan, Luca Adrian Radu, Pandea Vasile, Presecan Daniel, Tudosoiu Neculae, Grigore Sorin Marian, Blăjan Mihai, Bulzan Liviu, Cîrstoc Gheorghe, Teişi Nicolae – Adrian, Cotrău Nicolae Ion, Hanţ Persida, Hoffmann Eduard Gheorghe, Ilie Cătălin, Kele Mihai, Konya Iosif, Micle Alexandru, Murgan Marius Aurelian, Petrea Nicu, Ţurlea Ovidiu – Octavian, Brezuleanu Mihai, Andrei Vasile, Banciu (fostă Levinte) Valentina, Bîrsan Ioan, Bîtlan (fostă Popescu) Reza Constanţa, Butuc  Costică, Căpăţînă Vasile, Clinciu Ioan Viorel, Cristian Vasile, Donosa Titus – Dan, Dumitraşcu Ioan, Grădinaru Mircea, Ivaşcu Emil, Jelcu Jean, Labici Vasile, Maier George, Mocanu Ionel, Neagu Gheorghe, Neagu Laurenţiu, Nistor Daniel Marius, Niţescu Dragoş Sorin, Oaie Daniel, Olovinar Gheorghe, Oltean Teofil, Onofrei Liviu, Paşca Valentin, Penelea Sorin, Petre Liviu, Popa Horia – Radu, Rîşnoveanu Ilie – Virgil, Stanciu Olimpia, Tabacu Teodor, Ţeghiu Vergil, Vlad Neculae, Voina Aurel, Baciu Ionel, Cazan Dan – Adrian – Leonard, Ciurar Ioan, Diószegi Miklos – Ernő, Ioniţă Constantin Daniel, Lupaşcu Gheorghe, Oniţă Valentin, Popoacă Rada, Roşioru Daniel, Tănase Bogdan Peter, Abduraman Munir – Sonmez, Andrei Ion, Baciu Florin – Mugur, Baciu (fostă Moţăţăianu) Mihaela – Cristina, Bacrea Gheorghe, Bahnean Gheorghe, Baltag Gheorghe, Bădilă Dumitru, Bianu Costică, Botoşer Nicolae, Brebenea Liliana – Brânduşa, Bubuianu Sorin, Bulgaru Costică, Caracaş Florentin, Caraman Constanţa, Călin Niculae, Căuşanu Constantin, Ciochină Ion, Constantin Ion, Coporan Aurică, Corcodel Dumitru, Costea Margareta, Crişan Dan, Dalip Erdin, Dan Florin, Dan Marin, Dinache Nelu, Dincă Teodor, Dorobanţu Marin, Dreyer (fostă Segărceanu) Alexandrina, Dumitrache Nicolae, Dumitrache Valeria, Dumitrescu Călin, Dumitru Gheorghe, Enache Doru, Enăchescu Marian, Enescu Mihai, Enuţă Ionel, Foca Petrică – Lucian, Gabor Ioan, Georgescu Mihai, Gheorghe Adrian, Gheorghe Lică, Gherasim (fost Bădulescu) Petru, Gherguţ Romeo, Gîlcă Nicu Ioan, Guramba Ioan, Guţă Dumitru, Hatim Ahmed Sabir Abdel, Holban Teodor, Huidiu Gheorghe, Iancu Cristian, Ibram Mamut, Ioana Constantin Lucian, Iolea Anda, Ionescu Elena, Ionescu Mihail, Ivan Ioan, Lazăr Marian, Lazăr Niculaie, Lupoaie Constantin, Lupuşoru Constantin, Macovei Ion, Magher Mihai Mario, Manache Marian Cristi, Măciuceanu Cezarina, Mihalache Ion, Miron Gheorghe, Miu Alexandru, Moldovan Radu, Moruz Mitruţă, Moţăţăianu Carmen – Gabriela, Muntean Florin, Nadu Octavian, Nagy Carol, Nedelcu Anica, Nică Constanţa, Nicoară Sorin Viorel, Nicolau Vasilică, Nicolescu Nicolae, Nicolescu – Vlăsceanu Mihaiela – Cristina, Niculică Florian Dan, Niţă Adrian, Niţescu Vasile, Odăiaşu Dumitru, Olaru Neculai, Oniga Ioan, Oprişan Gabriel, Osama Galal Mohamed Ahmed, Pavel Eugen, Pălăşanu Daniel Gheorghe, Preda Ionuţ, Puşcaşu Traian, Radu Constantin, Răducanu Ştefan, Romanescu Marian, Roşu Victor, Samir Galal Mohamed Ahmed, Sârbu Mitică, Scăunaşu Genu, Scînteianu Petrică, Sebe Vasile, Soare Dumitru, Spătăriuc Gheorghe, Stan Traian, Stanciu (fostă Mătuşoiu) Ana, Stoian Ion, Stoica Constantin, Stoica Mircea Viorel, Stoica Nicolae, Stamboală Costică, Tăbăcaru Petru, Tănăsescu Marian, Tărăcilă Adrian, Teglas Ghizela, Teodorescu Constantin, Toma Florin, Vasilescu Maria, Vasilescu Paul, Văcărescu Cristian, Vlad Petre, Yasir Nouri Ahmed, Zagoni Pavel, Băescu Horia Ştefan, Bubela Gigi, Magetz Mihai, Mîzgaciu Gheorghe, Molnar Laszlo, Muha Eduard Gheorghiţă, Popescu Sorin, Scriba Alexandru, Berinde Florin – Constantin, Dumitrescu David Cornel, Fetea Petru, Griga Ioan, Oblu Ion, Păsat Valentin, Tămaş Radu Simion, Dumitru Valeriu Anton, Buruiană Valerică, Bordei Corneliu), Brugger Csaba, Candoi (fostă Anghel) Mihaela – Claudia, Chiosa Manea Aurel, Cocu Iulian, Dănescu Barbu, Deleanu Gheorghe, Dinu Costel, Enache Grigore – Mihai, Gheorghe Mihai, Hodorog Petre, Iani Mircea, Lungianu Corneliu, Milu Nică, Moglan Petrică, Nedelcu Valerică, Pătraşcu Liviu, Petrea Ştefan, Pilat Constantin, Pop Ioan Ovidiu, Salomie Mircea – Ovidiu, Sârbu Tudoriţa, Serghei Eftimie, Simiz Stelică, Sapera Constantin, Zamfir Liviu, Fodor Francisc, Popa Cătălin Mihai, Albu Marian, Balaci Paulin, Busu Ionel, Bărăgan Elena, Bărbulescu Eduart, Botea Petre, Busuioc Vergil, Buşe Ion, Cazacu Ana, Călugăriţoiu Păun, Chelner Eugen Ionel, Cocîrlă Gheorghe, Cojocaru Maria, Cone (fostă Petrişor) Diana – Liana, Constantin Angela, Constantinescu Marin, Croitoru Elena, Dărac Marin, Deca Petre, Dina Cati, Drăgănescu (fostă Jimboiu) Eugenia, Ducu Vasile, Enescu (fostă Popa) Nadejdea, Găină Marian, Ghiţuică Ion, Grigoriciuc Vladimir, Grigorie Tită, Iancu (fostă Roşu) Mihaela Lidia, Ignat Alexandru, Iordache Eugenia, Ivan Nicoliţă Ana, Lepădatu Lucica, Luca Cristian, Mihai Cezar Sorin, Mitroi Gheorghe, Nişulescu Dan Mugur, Oprea Vergică, Pătraşcu Ion, Pârvulescu George, Popa Constantin, Popa Niculina, Popescu Victoria, Postolache Alexandru, Prică Ana, Roşu Stelian, Sandu Elena, Sandu Radu Cristian, Sass Ludmila, Stancu Fernando, Stoica Dorel, Tatulici Gheorghe, Teodorescu Doru, Tiţă Victor, Truică Emilian, Ţuţu Costel, Zorilă Marin, Borcea Titi, Budescu Dumitru, Anghel (fostă Horhat) Alina Viorela, Cociş Teodor, Cojocaru Cătălin, Costandache Gheorghe, Enache Traian, Jilcă Nicolae, Manole Iulian, Niţu Dumitru Lucian, Pascu Costel, Baron Valentin, Ţârdea Mihai, Preda Constantin, Androne Marin, Călin Cătălin Constantin, Hera Gheorghe, Marin Niculae, Matei Vasile, Moldoveanu Maria, Popa Adrian – Petru, Sterie Constantin, Grosu Marcel, Apopei Mihai, Covasan Sabin, Mihalcea Constantin, Crihan Gheorghe, Gârlea Gheorghe, Stoiculescu Mugurel, Alexăndroaie Vasile, Başa Alexandru, Bunda Ioan, Caraşca Eugen, Ciul Ioan – Marinel, Dan Elisabeta, Ferezan (fostă Raţă) Daniela Liliana, Furdui Doina Elena, Grigoriu Eleonora, Judeţu Alexandru, Lazăr Nicolae, Mitea Ioan Luca, Nan Aurelia, Nechifor Mihai, Rădulescu (fostăTatu) Victoria, Roşu Rodica, Slobozeanu Cristian, Stanciu Eugen Gheorghe, Stănculescu Vladimir, Strâmbeanu Elena, Tamaş Alexandru, Vulpe Pavel, Bodroghi Mihai, Grozăvescu Daniel Petru, Magyar Remus, Sos Liviu Lajos, Ioniţă Florin, Fodoroiu (fostă Stăvaru) Georgeta, Marian Ioan, Al – Ştefanii Ion, Buican Ilie, Bunea Dumitru Dorel, Catană Costache, Ciulin Dragoş, Coman Florian – Radu, Condescu Petre, Covlescu Ion, Dascaliuc Marcel, Dina Marin, Dogaru Marian, Drîmbă Vasile, Dumitrescu Constantin, Hoanţă Nicolae, Ignat Viorel, Ilinca Mihai, Ion Constantin, Ion Nicuşor, Iosif Marin, Ivan Dumitru, Ivan Gelu, Ivanovici Constantin, Lăzărescu Florea, Leşu Ionel, Mirică Emilian, Păuna Dumitru, Petcu Gheorghe, Rusu Marian, Sandu Mircea, Stan Florea, Stănescu Gheorghe, Şchiopu Dragomir, Şişu Gheorghe, Tănasi Paulică, Tălpeanu Ion, Vasile Gheorghe, Vieru Vasile, Vîlcu Gabriel – Nicolae, Ciungu Ion, Hanţu Nicu, Radu Titus, Danielescu Daniil, Paizan Ionel, Postoiu Lucian, Rusu Laurenţiu, Sandru Petru, Ungureanu Radu, Stoian Ion, Trandafir Adrian Florin, Cazan Victor Predoiu Marian, Ştefan Doru, Vlădulescu Dănuţ, Niţă Felician Costel Marinescu Nicolae Ştefan, Agache Aurel, Aramă Aurel, Beiuşanu Liviu Mihaiu, Borş Aurel, Braic Mitică, Chicea Ioan, Colban Nestor, Costache Augustin, Coşarcă Petru, Cristea Grigore Vasile, Dănăilă Gabi, Ferencz Emeric, Grama Aurel, Igna Traian, Moga Sorin Teodor, Radu Gheorghe, Rîpan Eugen, Rujoi Gheorghe, Selincean Mihai, Stan Marian, Ştefan Neculai, Tomuş Lucian, Ungureanu Costel, Mihălceanu Viorel, Militaru Vasile, Bălănean Ambrozie, Bogdan Simona Maria, Botărel Ioan, Roman Adrian, Vanga Liviu, Pârvu Constantin şi Popa Gheorghe cu privire la infracţiunile contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) din Codul Penal şi redeschiderea urmăririi penale în cauză.

În cuprinsul ordonanţei nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Prin ordonanţa nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare s-a dispus în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b) raportat la art. 16 alin. 1 lit. a), b), d), f), i) din Codul de procedură penală:

  1. Clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de propagandă de război, prevăzută de art. 405 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal (cu referire la art.356 din Codul penal din 1968), genocid, prevăzută de art. 438 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal (cu referire la art.357 din Codul penal din 1968), tratamente neomenoase, prevăzută de art. 440 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (cu referire la art. 358 din Codul penal din 1968), infracţiuni de război contra proprietăţii şi altor drepturi, prevăzută de art. 441 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (cu referire la art. 359 şi art. 360 din Codul penal din 1968), infracţiuni contra umanităţii, prevăzută de art. 439 Cod penal, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind caracterizate de tipicitate în raport cu normele legale incriminatoare.
  2. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 Cod penal, în ceea ce priveşte decesul persoanelor menţionate la punctul V.3.A.1, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  3. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 Cod penal privind decesul persoanelor menţionate la punctul V.3.C, întrucât decesul acestora nu se datorează unor fapte prevăzute de legea penală.
  4. Clasarea cauzei sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal în ceea ce priveşte rănirea persoanelor menţionate la punctul V.3.A.2, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  5. Clasarea cauzei sub aspectul tentativei la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal, în ceea ce priveşte rănirea persoanelor menţionate la punctul V.3.D, întrucât faptele nu există.
  6. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de omor prevăzută de art. 188 Cod penal şi tentativă la infracţiunea de omor prevăzută de art. 32 raportat la art. 188 Cod penal în legătură cu decesul sau rănirea persoanelor menţionate la punctul V.3.E, întrucât există autoritate de lucru judecat.
  7. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de omor prevăzută de art. 47 raportat la art. 188 Cod penal în legătură cu decesul sau rănirea persoanelor menţionate la punctul V.3.F, întrucât există autoritate de lucru judecat.
  8. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de omor prevăzută de art. 47 raportat la art. 188 Cod penal în ceea ce priveşte decesul sau rănirea persoanelor menţionate la punctul V.3.A.3, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  9. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 Cod penal, în legătură cu decesul persoanelor menţionate la punctul V.3.G, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
  10. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 Cod penal, în ceea ce priveşte vătămările suferite de persoanele menţionate la punctul V.3.A.4, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  11. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 Cod penal, în legătură cu vătămarea persoanelor menţionate la punctul V.3.H, întrucât faptele nu există.
  12. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lovire sau alte violenţe prevăzută de art. 193 Cod penal, în legătură cu vătămarea persoanelor menţionate la punctul V.3.I, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
  13. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de lovire sau alte violenţe prevăzut de art. 47 raportat la art. 193 Cod penal, în ceea ce priveşte vătămările suferite de persoanele menţionate la punctul V.3.A.5, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  14. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 Cod penal şi instigare la infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 47 raportat la art. 194 Cod penal, în ceea ce priveşte vătămările suferite de persoanele menţionate la punctul V.3.A.6, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  15. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. 2 şi 3 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (cu referire la art. 184 alin. 1 şi 3 din Codul penal din 1968), în ceea ce priveşte vătămările suferite de persoanele menţionate la punctul V.3.A.7, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  16. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 Cod penal, în ceea ce priveşte reţinerea persoanelor menţionate la punctul V.3.A.8, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  17. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 47 rapotat la art. 205 Cod penal,în legătură cu reţinerea persoanelor menţionate la punctul V.3.J, întrucât există autoritate de lucru judecat.
  18. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 205 Cod penal, în legătură cu reţinerea persoanelor menţionate la punctul V.3.K, întrucât există o cauză de neimputabilitate, fiind incidente dispoziţiile art. 30 Cod penal.
  19. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 47 raportat la art. 205 Cod penal în ceea ce priveşte reţinerea persoanelor menţionate la punctul V.3.A.9 întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  20. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 229 Cod penal şi distrugere prevăzută de art. 253 Cod penal, privind sustragerea şi distrugerea bunurilor aparţinând persoanelor menţionate la punctul V.3.A.10, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  21. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de ultraj prevăztută de art. 257 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal (cu referire la art. 239 din Codul penal din 1968), în ceea ce priveşte vătămarea persoanelor menţionate la punctul V.3.A.11, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
  22. Clasarea cauzei sub aspectul infracţiunii de purtare abuzivă prevăzută de art. 296 alin. 2 Cod penal în ceea ce priveşte vătămarea persoanelor menţionate la punctul V.3.B.1, întrucât a intervenit amnistia.
  23. Clasarea cauzei sub aspectul instigării la infracţiunea de purtare abuzivă prevăzută de art. 47 raportat la art. 296 alin. 2 Cod penal, în ceea ce priveşte vătămarea persoanelor menţionate la punctul V.3.B.2, întrucât a intervenit amnistia.

S-a precizat că prin ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus infirmarea ordonanţei nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015.

S-a reţinut în cuprinsul ordonanţei de infirmare că, aşa cum rezultă din modul de desfăşurare a anchetei, nu a existat o preocupare pentru stabilirea aspectelor esenţiale referitoare la evenimentele din perioada 17-30 decembrie 1989, iar stabilirea corectă a situaţiei de fapt în această cauză nu se poate face fără analizarea în detaliu a tuturor circumstanţelor anterioare, concomitente şi ulterioare evenimentelor şi fără luarea în considerare a factorilor externi care au contribuit la căderea guvernelor comuniste din Europa de Est.

Cu privire la comanda armatei în perioada menţionată, ordonanţa reţine că prin însăşi natura acestei instituţii, conducerea este unică şi se realizează prin intermediul ordinului (se dă ordinul, se transmite, se execută, se raportează executarea acestuia). Transmiterea ordinelor se face pe cale ierarhică, de la ministru până la unităţi şi subunităţi, aceasta fiind o obligaţie a comandamentelor şi şefilor militari.

Dacă până la 22 decembrie 1989, ora 12,00 comanda armatei era asigurată, potrivit Legii nr. 5/1969 de Consiliul Apărării Republicii Socialiste România, în mod nejustificat ancheta nu şi-a propus şi pe cale de consecinţă nu a stabilit cine a preluat comanda armatei ulterior acestui moment.

Ancheta nu a stabilit cine anume trebuia să exercite comanda armatei şi cine a exercitat-o efectiv, luând în considerare numirea generalului Victor Stanculescu în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, revenirea generalului Ştefan Guşă, prim-adjunct al ministrului şi şeful Marelui Stat Major al Armatei, de la Timişoara în ziua de 22 decembrie, demisia guvernului Dăscălescu,  difuzarea informaţiei potrivit căreia generalul Nicolae Militaru a preluat comanda armatei.

Dacă până la demisia guvernului Dăscălescu, generalul Victor Stănculescu putea exercita legal funcţia de ministru al Apărării Naţionale, deşi numirea acestuia nu s-a materializat într-un înscris oficial (decret), deci nu fusese comunicat comandanţilor de Mari Unităţi şi Unităţi, după acest moment conducerea armatei trebuia preluată de prim-adjunctul ministrului Apărării Naţionale şi şeful Marelui Stat Major, generalul Ştefan Guşă. De altfel acesta, împreună cu generalul Iulian Vlad, după instituirea Comandamentului militar unic, au încercat să asigure conducerea operaţiilor militare din sediul Comitetului Central.

De asemenea, se reţine că ancheta nu stabileşte momentul în care generalul Nicolae Militaru preia în fapt conducerea armatei şi în ce temei, niciuna din persoanele din comanda armatei nefiind audiată cu privire la aceste aspecte. Procurorii militari nu au stabilit în ce condiţii preluarea comenzii armatei a fost făcută de ofiţeri în rezervă, câţi ofiţeri în rezervă au fost numiţi la conducerea armatei, iar aceştia nu au fost identificaţi.

În cauză nu s-a făcut o situaţie (analiză) privind activitatea tuturor forţelor indiferent de repartizarea lor în teritoriu şi modul în care acestea au acţionat, perioada, efectivele, tehnica, comunicaţiile, comanda, etc., aspecte care rezultă din jurnalele acţiunilor de luptă, documente care nu au fost ataşate cauzei decât în foarte mică măsură.

Nu s-au efectuat suficiente cercetări cu privire la modul în care a fost gestionat sistemul de telecomunicaţii în perioada respectivă şi nici cu privire la existenţa preocupării pentru asigurarea culegerii informaţiilor şi obţinerea unor date reale cu privire la situaţia din acele momente, în condiţiile în care Departamentul Securităţii Statului fusese destructurat, încetându-şi activitatea, iar unităţile de contrainformaţii militare fuseseră trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.

Ordonanţa reţine, în contextul existenţei războiului radio-electronic, că ancheta nu răspunde unor întrebări fireşti privind scopul acestui război, necesitatea declanşării acestuia, rezultatul urmărit şi nu au fost identificaţi cei care l-au dispus şi pus în executare.

Nu există date referitoare la diversiunea radio-electronică, în sensul că nu s-a stabilit cine deţinea tehnica necesară efectuării unei astfel de diversiuni; nu  s-a solicitat opinia unor experţi militari în domeniul radio-electronic,  nu s-a făcut o analiză tactică a operaţiilor desfăşurate pe teritoriul României.

Cu privire la războiul psihologic, actul de infirmare reţine că nu există un război psihologic în sine, el este o componentă a războiului în general, a confruntării, iar efectele lui vizează slăbirea capacităţii de acţiune şi de reacţie a inamicului, zdruncinarea moralului şi a convingerilor sale, creşterea vulnerabilităţii sale şi, pe această cale, facilitatea acţiunilor îndreptate împotriva lui.

Războiul mediatic este în general principalul mijloc al războiului psihologic, în special televiziunea. În cauză existau indicii cu privire la faptul că acţiunile aeriene, navale şi terestre au fost precedate şi s-au desfăşurat pe fondul unui intens război psihologic cu o persistentă diversiune informaţională în care mijloacele mass media, radio şi TV au avut un rol deosebit de activ.

Or, ancheta nu a stabilit dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti, mai ales din rândurile trupelor de securitate şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio.

Ancheta nu a identificat persoanele din cadrul comandamentului militar, nu a stabilit ce atribuţii aveau acestea, dacă printre aceste atribuţii se regăseau şi cele legate de instituirea cenzurii; nu s-a stabilit identitatea persoanei/persoanelor care au decis înfiinţarea acestui comandament; nu s-a stabilit cine erau cei care furnizau informaţiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informaţii, dacă erau verificate/cine le verifica şi cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condiţiile în care liniile telefonice şi comunicaţiile în general funcţionau perfect; nu au fost efectuate verificări pentru a lămuri cine stabilea ca informaţii neverificate să fie transmise pe post; câte din aceste informaţii au fost primite pe telefoanele publice şi câte pe telefoanele operative; cine erau cei care preluau informaţiile de la Ministerul Apărării Naţionale; cine erau cei care editau aceste informaţii; câţi dintre membrii noii puteri – Frontul Salvării Naţionale – au fost prezenţi în acea perioadă în sediul Televiziunii, cine erau aceştia, dacă au participat la furnizarea/elaborarea ştirilor difuzate pe post.

Rezultau astfel indicii în sensul unei versiuni de anchetă pe care în mod nejustificat procurorii militari nu o avuseseră în vedere şi anume aceea potrivit căreia în mod deliberat, persoane rămase neidentificate, au încercat astfel dezorganizarea conducerii militare la toate nivelurile prin intermediul unor ordine, rapoarte şi informaţii false, prin răspândirea unor zvonuri privind interpretarea mişcării unor forţe ca fiind teroriste, care să ducă la conflicte reciproce urmând să aibă ca rezultat foarte multe victime, morţi şi răniţi (M.Ap.N.- USLA, Aeroportul Otopeni, Sibiu etc.), precum şi răspândirea unor zvonuri care să creeze confuzie şi panică în rândurile populaţiei precum şi crearea aparenţei unui război civil, în condiţiile în care mijloacele mass-media vehiculau, la acea dată numărul de 60.000 morţi

Dacă perioada 17 – 22 decembrie, ora 12,00 nu punea probleme referitoare la exercitarea puterii de stat în România, pentru perioada de după 22 decembrie ancheta nu a stabilit dacă a existat o astfel de structură, deşi potrivit art. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului avea o astfel de obligaţie. Statul este obligat să dispună o anchetă efectivă şi independentă cu privire la împrejurările în care s-a produs decesul unei persoane, nu numai atunci când acesta s-a produs ca urmare a utilizării forţei letale de către agenţi ai statului, ci şi atunci când agenţi ai statului doar poartă răspunderea pentru producerea decesului (Cauza Erikson contra Italiei).

De asemenea CEDO a statuat faptul că statele nu trebuie doar să se abţină de la a cauza în mod ilegal moartea unei persoane, dar trebuie şi să ia măsurile necesare în vederea salvgardării vieţii celor aflaţi în jurisdicţia sa. Eşecul în a salvgarda viaţa persoanei atrage obligaţia statului de a desfăşura o anchetă efectivă cu privire la împrejurările care au condus la deces (Cauza McCann şi alţii împotriva Regatului Unit şi Cauza Powell împotriva Regatului Unit).

În acest context, stabilirea existenţei sau inexistenţei unei structuri/unui organism care a exercitat puterea de stat, fie numai şi prin exercitarea unui control efectiv al agenţilor statului implicaţi în moartea manifestaţilor în această perioadă era necesară pentru a se putea identifica persoanele responsabile pentru atingerea adusă valorilor protejate de legea penală.

S-a arătat că în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor, ordonanța de infirmare reține:

a. Cu privire la infracţiunea de propagandă pentru război – reglementată în Codul penal din 1968 în Titlul XI, referitor la infracţiuni contra păcii şi omenirii (art.356), în Noul Cod penal, infracţiunea este reglementată în Titlul X, referitor la infracţiuni contra securităţii naţionale (art.405), dar fără modificări substanţiale în ce priveşte conţinutul constitutiv.

În raport de situaţia de fapt din decembrie 1989, este posibilă existenţa acestei infracţiuni în varianta răspândirii de ştiri tendenţionase sau inventate în scopul provocării unui răboi de agresiune, întrucât prin vehicularea pe posturile naţionale de radio şi televiziune a unui număr foarte de morţi şi răniţi, atacuri “teroriste” ale forţelor “fidele regimului Ceauşescu” coroborat cu solicitarea de ajutor militar sovietic este posibil că s-a intenţionat a se provoca intervenţie militară din exterior sub pretextul “restabilirii ordinii”, ceea ce ar fi însemnat practic declanşarea unui război de agresiune împotriva ţării noastre.

b. Cu privire la infracţiunea de genocid – Diferenţa de reglementare între Codul penal din 1968 (art. 357) şi Noul Cod penal (art. 438) este nesemnificativă.

În noua reglementare a fost emininată noţiunea de “colectivitate”, păstrându-se numai noţiunea de “grup”, dar acest lucru nu conduce la restrângerea sferei de reglementare întrucât cele două noţiuni sunt practic sinonime.

Dacă noţiunea de “colectivitate” reprezintă “un grup de oameni care trăiesc şi muncesc în comun”, grupul naţional, etnic, rasial, religios are o caracteristică în plus, el reprezentând o comunitate de persoane între care există o legătură naţională, etnică, rasială, religioasă.

În ipoteza în care în cauză se dovedeşte că atât diversiunea terorist-terestră, cât şi cea radio-electronică (aeriană şi navală) şi psihologică aveau drept scop crearea unui conflict armată-securitate, armată-armată şi ulterior determinarea unei intervenţii militare externă în scopul de a se produce un număr cât mai mare de victime (60.000 potrivit informaţiilor difuzate de mijloacele media), justificând astfel preluarea puterii de către structura nou constituită, şi descurajând astfel orice altă formă de opoziţie, în cauză se poate reţine infracţiunea de genocid.

Scopul generic al infracţiunii nu exclude şi existenţa simultană a unor scopuri imediate ale respectivelor acţiuni (scopul de a conserva puterea de stat în mâinile celor care o acaparaseră).

În condiţiile în care prin “grup naţional” se înţelege o comunitate de persoane între care există o legătură naţională, cât şi faţă de prevederile art.1 din Constituţia României, populaţia României poate fi caracterizată ca fiind un grup naţional.

O eventulă încadrare juridică a unei astfel de fapte în infracţiunea de omor calificat, în forma tentativei sau forma consumată nu poate fi primită întrucât prezumtivii autori nu au avut decât reprezentarea generică a viitoarelor victime, morţi şi răniţi, ca elemente componente ale populaţiei României, neexistând vreun criteriu unitar al selecţiei victimelor sau potenţialelor victime, fiind ucise sau rănite persoane care nici măcar nu au participat la acele evenimente.

c. infracţiunea de tratamente neomenoase – deşi în Noul Cod penal nu se regăseşte o infracţiune cu aceeaşi denumire, faptele prevăzute în art. 358 din Codul penal din 1968 sunt incriminate în Codul penal în vigoare în infracţiunile prevăzute de art. 439 şi 440.

Faptele incriminate în infracţiunea prevăzută de art. 439 Cod penal corespund celor din art.7 al Statutului Curţii Penale Internaţionale, ratificat de România prin Legea nr. 111/2002.

Potrivit art. 7 paragraful 2 din acest Statut, prin atac îndreptat împotriva unei poplaţii civile se înţelege comiterea multiplă de acte dintre cele menţionate în paragraful 1 împotriva oricărei populaţii civile, în aplicarea sau în sprijinirea politicii unui stat ori a unei organizaţii având ca scop un asemenea atac.

Curtea Europeană a definit pentru prima dată tratamentele inumane, în cauza Irlanda împotriva Regatului Unit (1978). Acestea au fost definite ca fiind acte săvârșite cu intenția de a cauza suferințe intense victimei și care provoacă victimei leziuni sau suferințe fizice și morale susceptibile să producă puternice tulburări psihice.

Fapta de tratamente neomenoase, contrar opiniei procurorilor militari, nu presupune în mod obligatoriu o situaţie de conflict armat, dovadă fiind reglementarea expresă a săvăşirii faptei în timp de război, în alin. (3) al art. 358 din Codul penal din 1968.

Din modul de reglementare rezultă în mod expres că faptele menţionate, alternativ, drept elemente materiale ale laturii obiective a infracţiunii realizează conţinutul constitutiv al acesteia şi când acestea sunt îndreptate împotriva oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, fără a face vreo distincţie după cum comiterea lor are loc în vreme de război sau în timp de pace.

Spre exemplu, situaţia de conflict – existenţa raportului de adversitate – ca situaţie premisă, poate exista şi între autorităţile statale şi manifestanţii paşnici  sau între autorităţile statului totalitar şi opozanţii politici . Ţine doar de circumstanţele concrete ale savârşirii faptelor încadrarea lor în infracţiunea de tratamente neomenoase sau crime împotriva umanităţii, după caz.

d. distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea valorilor culturale – cele două infracţiuni, incriminate în Codul penal din 1968 în art.359 şi 360 se regăsesc în prezent în prevederile art. 441 Cod penal.

Ambele infracţiuni prevăzute în Cod penal din 1968 cât şi infracţiunea prevăzută de art. 441 Cod penal, presupun drept cerinţă esenţială sau situaţie premisă, existenţa unui conflict militar.

A mai susţinut procurorul general: „Am demonstrat anterior că începând cu data de 17 decembrie şi până la retragerea armatei în cazărmi, România s-a aflat în fapt în stare de război, astfel că procurorii militari în mod greşit au apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa acestor infracţiuni.”

În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, ordonanța constată că în cauză aceasta a fost întreruptă la data de 7 decembrie 2004, prin rezoluţia de începere a urmăririi de la acea dată nr. 97/P/1990, care, a fost infirmată numai în parte.

Rezoluţia prin care se dispune începerea urmăririi penale intră în categoria actelor care trebuie comunicate învinuitului în înţelesul art.123 din Codul penal din 1968, potrivit art.6 paragraful 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, astfel că în cauză cursul prescripţiei a fost întrerupt la data de 7 decembrie 2004.

În continuare s-a precizat că prin încheierea nr. 469 din 13 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr.1483/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, judecătorul de cameră preliminară a dispus, în baza art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, confirmarea redeschiderii urmăririi penale în dosarul nr.11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia Parchetelor Militare, faţă de Postelnicu Tudor, Igreţ Viorel şi Toma Ioan, dispusă prin ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 dată de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lăngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Judecătorul de cameră preliminară a constatat caracterul lacunar, superficial, incomplet, aproape formal al cercetărilor care au condus la adoptarea ordonanţei nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia Parchetelor Militare, interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 123 şi următoarele din Codul penal anterior, aplicabile în materia prescripţiei răspunderii penale, iar, pe de altă parte, legalitatea şi temeinicia ordonanţei nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 dată de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a constatat lipsa unei anchete efective, probele administrate fiind insuficiente pentru lămurirea împrejurărilor de fapt ce se impuneau a fi elucidate, toate lacunele anchetei fiind evidenţiate pe larg în ordonanţa anterior menţionată.

Prin Rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

  • Iliescu Ion, fost preşedinte al României, cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i), k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
  • Voiculescu Voican Gelu, fost viceprim-ministru al Guvernului României, cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i), k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.
  • general (Rtr) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare, cu privire la săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, prevăzută de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i), k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus clasarea cauzei cu privire la fapte şi persoane ce formează obiectul ordonanţei nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019, dar şi disjungerea cauzei cu privire la: faptele de distrugere a unor clădiri de patrimoniu, cu valoare artistică deosebită şi a bunurilor de patrimoniu din interiorul acestora (Palatul Ragal/ Republicii şi Biblioteca Centrală Universitară), urmând a fi efectuate cercetări penale pentru a se stabili dacă privitor la această situaţie sunt incidente dispoziţiile art. 443 lit. b) din Codul penal; catastrofa aeriană survenită la data de 28 decembrie 1989 (prăbuşirea aeronavei Tarom de tipul AN-24 pe raza localităţii Vişina, judeţul Dâmboviţa), urmând a fi efectuate cercetările necesare pentru stabilirea cauzelor producerii acestei catastrofe şi a eventualelor responsabilităţi penale.

Pentru a dispune aceste soluţii după reluarea urmăririi penale, procurorul militar a arătat că a avut în vedere şi declaraţiile mai multor martori:

a) foşti membri ai Consiliului Frontului Salvării Naţionale: Mierlă Marian (filele 1-6 Vol.I. Declaraţii), Iorga Eugenia (filele 7-14 Vol.I Declaraţii), Manole Gheorghe (filele 15-19 Vol.I Declaraţii), Cornea Doina Maria(filele 24-27 Vol.I Declaraţii), Darie Crista (filele 28-35 Vol.I Declaraţii), Montanu Mihail (filele 36-47 Vol.I Declaraţii), Rusan Otilia Valeria (filele 48-56 Vol.I Declaraţii), Baciu Marian (filele 57-60 Vol.I Declaraţii), Ispas Mihail (filele 73-80 Vol.I Declaraţii), Cărjan Constantin (filele 81-87 Vol.I Declaraţii), Lăcătuşu Vasile (filele 88-95 Vol.I Declaraţii), Tokes Laszlo (filele 96-101 Vol.I Declaraţii), Ciontea Constanţa (filele 106-118 Vol.I Declaraţii), Sîrbu Adrian (filele 106-118 Vol.I Declaraţii), Caramitru Horia Leonida (filele 119-130 Vol.I Declaraţii), Mazilu Dumitru (filele131-147 Vol.I Declaraţii), Roman Petre (filele148-165 Vol.I Declaraţii), Dinescu Mircea (filele 166-178 Vol.I Declaraţii), Negruţi Paul (filele 179-185 Vol.I Declaraţii), Iliescu Ion (filele 186-188 Vol.I Declaraţii – s-a prevalat de dreptul la tăcere), Ionescu Cazemir Benedict (filele 231-247 Vol.I Declaraţii), Popescu Cristian (filele 248-258 Vol.I Declaraţii).

b) persoane care la data evenimentelor aveau calitatea de militar în diverse structuri ale Armatei Române, Ministerului de Interne, inclusiv Departamentului Securităţii Statului: Handric Marian, şef al Biroului Operaţii şi Pregătire de Luptă, Comandamentul Diviziei 57 Tancuri (filele 61-72 Vol.I Declaraţii), Cioară Ion, comandantul UM 01094 Iaţi, Divizia 10 Mecanizată (filele 192-197, 198-213 Vol.I Declaraţii), Roşu Gigi Marius, adjutantul lui Victor Atanasie Stănculescu (filele 214-218 Vol.I Declaraţii), Lungu Gheorghe, ofiţer I Biroul Special al Marelui Stat major al Armatei Române (filele 189-191 Vol.I Declaraţii), Budiăci Ştefan Mircea, inspector şef pentru Aviaţia de Vânătoare şi înclocuitorul comandatului Aviaţiei Militare (filele 219-230 Vol.I Declaraţii), Mircea Dumitru, şeful Biroului Special al Marelui Stat Major al Armatei Române (filele 259-262 Vol.I Declaraţii), Balaban Constantin Gheorghe, conferenţiar universitar la Academia Militară, Facultatea de Arme, Catdra de artilerie şi rachete terestre (filele 266-278 Vol. I Declaraţii), Ilie Marin, şef de Stat Major, Armata a III-a Craiova (filele 279-287 Vol.I declaraţii), Emil Talpă, şeful Biroului Operaţii al Comandamentului Trupelor de Grăniceri (filele 1-6 Vol.II Declaraţii), Ioan Bălăei, Ofiţer I, Secţia Pază şi Operaţii, Comandamentului Trupelor de Grăniceri (filele 6-13 Vol.II Declaraţii), Iosif Rus, general maior, Comandantul Aviaţiei Militare (filele 33-50, 59-68 Vol.II Declaraţii), Bălteanu Emil Teofil, Sef de Stat Major al Regimentului 15 Mecanizat (filele 51-53 Vol.II Declaraţii), Ciurlău Constantin (filele 54-58 Vol.II Declaraţii), Matenciuc Trifan, adjutant al generalului Victor Atanasie Stănculescu în perioada 1984-1987 (filele 69-81 Vol.II Declaraţii), Hotnog Paraschiv, şeful Securităţii Judeţului Suceava (filele 82-87 Vol.II Declaraţii), Mihail Caraman, ofiţer operativ Direcţia de Informaţii Externe şi, după anul 1989, director al Serviciului de Informaţii Externe (filele 106-111 Vol.II Declaraţii), Togan Gheorghe, comandantul Batalionului 104 grăniceri Botoşani (filele 112-118 Vol.II Decalaraţii), Gheorghiu Dorin, şeful Statului Major al Armatei a IV-a Transilvania (filele 119-121 Vol.II Declaraţii), Teacă Petre, comandantul Trupelor de Grăniceri (filele 122-123 Vol.II Declaraţii), Dumitru Vasile, şeful Securităţii judeţului Galaţi (filele124-132 Vol.II Declaraţii), Iliescu Gheorghe, şeful Securităţii judeţului Maramureş (filele 133-140 Vol.II Declaraţii), Lupu Vasile, locţiitorul şefului UM 0110 Departamentul Securităţii Statului (filele 141-148 Vol.II Declaraţii), Stan Mihai, ofiţer Serviciul Independent D (Dezinformare), Departamentul Securităţii Statului (filele 166-170 Vol.II Declaraţii), Grumaz Alexandru, inginer şef UM 02348 Bucureşti (filele 171-178 Vol.II Declaraţii), Tătuţă Ştefan, sergent major la UM 02210 Bucureşti (filele 179-186 Vol.II Declaraţii), Caraşcă Gheorghe, ofiţer Cercetări Penale, Direcţia a IV-a, Departamentul Securităţii Statului (filele 187-192 Vol.II Declaraţii), Ţecu Ion, locţiitor al comandantului UM 01417 Târgovişte (filele 193-214 Vol.II Declaraţii), Mareş Ion, maior la UM 01378 Tîrgovişte, locţiitorul comandantului (filele 222-234 Vol.II Declaraţii), Spiroiu Niculae, locţiitor al şefului Direcţiei Tehnice Tancuri Auto din Comandamentul Infanteriei şi Tancurilor (filele 235-245 Vol.II Declaraţii), Ciupitu Teodor, comandantul Regimentului I Tancuri UM 01303 Târgovişte (filele246-256 Vol.II Declaraţii), Stoica Iulian, şeful Cercetării UM 01417 Târgovişte-Apărare Antiaeriană (filele 257-273 Vol.II Declaraţii), Iosub Nicolae, ofiţer Contrainformaţii Militare, Serviciul i, Biroul Rezervişti, Departamentul Securităţii Statului (filele 274-283 Vol.II Declaraţii), Birton Iosif, şeful Biroului Documente Clasificate UM 01417 Târgovişte (filele 284-291 Vol.II Declaraţii), Dumitrescu Ionel, colonel inginer, Secţia de Înzestrare cu materiale tehnice, Consiliul Politic Superior – propaganda specială şi război psihologic (filele 292-298 Vol.II Declaraţii, filele 13-17 Vol.IV Declaraţii), Băjenaru Fănel, ofiţer la UM 0596 Departamentul Securităţii Statului (filele 299-307 Vol.II Declaraţii), Boboc Ion, şef tură Punct Control UM 01378 Târgovişte (filele 308-312 Vol.II Declaraţii), Gheorghe Apostol, şeful Statului Major al Brigăzii de Grăniceri Iaşi (filele 8-13 Vol.III Declaraţii), Gheorghe Raţiu, şeful Direcţiei I, Departamentul Securităţii Statului (filele 14-27 Vol.III Declaraţii), Corutz Pavel, şeful Biroului I, Serviciul I, Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare, Departamentul Securităţii Statului (filele 28-40 Vol.III Declaraţii), Costea Gheorghe, ofiţer în cadrul Serviciului 13, Direcţia a III-a Contraspionaj, Departamentul Securităţii Statului (filele 55-60 Vol.III Declaraţii), Sobolu Florea, maior în cadrul Serviciului I, Direcţia a IV-a Contrainformaţii Militare, Departamentul Securităţii Statului (filele 61-67 Vol.III Declaraţii), Paraschiv Nicolae, maior în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Braşov (filele 68-71 Vol.III Declaraţii), Morariu Lazăr, ofiţer în cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei Braşov (filele 80-88 Vol.III Declaraţii), Negulescu Sorin, ofiţer în cadrul UM 0391 Braşov – Compania de miliţie-securitate (filele 89-93 Vol.III Declaraţii), Buzdugan Vladimir, comandantul UM 01975 Aerodromul Militar Bacău (filele 110-115 Vol.III Declaraţii), Floca Vasile, maior la UM 02196 Managalia, Centrul de Instruire al Marinei Militare (filele 116-122 Vol.III Declaraţii), Mocanu Corneliu, şef de Stat Major UM 001903 Aeroportul Mihaiul Kogălniceanu (filele131-136 Vol.III Declaraţii), Amiteteloaie Alexandru, ofiţer în cadrul Departamentului Securităţii Statului (filele 137-138 Vol.III Declaraţii), Moldoveanu Ionel, subofiţer Comandamentul Trupelor de Grăniceri (filele 141-142 Vol.III Declaraţii), Maliciuc Ioan, locotenent colonel în cadrul Centrului Milutar al Judeţului Constanţa-Compartimentul Auto (filele 143-148 Vol.III Declaraţii), Stoica Gavril, subofiţer Brigada de Grăniceri Iaşi (filele 149-150 Vol.III Declaraţii), Banu Octavian, ofiţer transmisiuni UM 0828 Băneasa, Ministerul de Interne (filele156-160 Vol.III Declaraţii), Ghiţă Grigorie, comandantul trupelor de securitate, Băneasa, Departamentul Securităţii Statului (filele 161-170 Vol.III Declaraţii), Opran Marius Eugen, ofiţer în cadrul UM 02550 (Economia Naţională) (filele 172-177 Vol.III Declaraţii), Suciu Ioan, comandantul Regimentului 61 Elicoptere Boteni (filele 178-189 Vol.III Declaraţii), Mateiciuc Ioan Cristian, instructor trageri luptă aeriană Regimentul 61 Elicoptere Boteni (filele 190-199 Vol.III Declaraţii), Babei Zaharia, şeful Biroului 2, Serviciul 2, Direcţia de Informaţii a Apărării (filele 208-212 Vol.III Declaraţii), Tofan Nicuşor, ofiţer în cadrul Biroului 2, Serviciului 1, Direcţia de Informaţii a Apărării (filele 213-222 Vol.III Declaraţii), Spătaru Dumitru, şeful Biroului 2, Serviciul 2, Direcţia de Informaţii a Apărării (filele 223-228 Vol.III Declaraţii), Băncilă Mircea, comandant pluton antitero, trupe de securitate, UM 28 Brasov (filele 229-232 Vol.III Declaraţii), Opran Marius Eugen, ofiţer, Comandamentul Trupelor de Transmisiuni (filele 241-249 Vol.III Declaraţii), Manea Dumitru, medic militar (filele 250-253 Vol.III Declaraţii), Ilina Decebal, ofiţer în cadrul Direcţiei de Informaţii a Armatei, aflat în misiune externă în anul 1989 (filele 254-260 Vol.III Declaraţii), Păstrăvanu Vasile ofiţer, Serviciul 2, Direcţia de Informaţii a Apărării (filele 261-268 Vol.III Declaraţii), Cazamir Neculai, şef de Stat Major Regimentul 63 Tancuri Bacău (filele 269-272 Vol.III Declaraţii), Diaconiţa Sevastian, şef de Stat Major Divizionul 327, UM 01264 Bacău (filele 273-274 Vol.III Declaraţii), Moglan Paul, comandantul Unităţii de Geniu Roman, Batalionul 25, UM 01147 (filele 275-277 Vol.III Declaraţii), Năstasi Mihai, comandantul Regimentului 3 Artilerie Griviţa, UM 01034 Bacău (filele 278-280 Vol.III Declaraţii), Paul Şarpe, şeful Sectiei a 2-a a Direcţiei de Informaţii a Apărării, locţiitor al Şefului DIA (filele 281-288 Vol.III Declaraţii), Arinton Ioan, comandantul Regimentului 63 Tancuri Bacău (filele 296-299 Vol.III Declaraţii), Botea Vasiliev, căpitan, UM 01130 Botăşani, Divizionul 82 Apărare Antiaeriană (filele 293-295 Vol.III Declaraţii), Monoranu Pavel, şef de Stat Major Regimentul 3 Artilerie Griviţa, Bacău (filele 296-299 Vol.III Declaraţii), Lupu Ion, comandantul Unităţii Speciale 0391 Braşov, Comandamentul Trupelor de Securitate (filele 1-12 Vol.IV Declaraţii), Rădoi Constantin, şef de schimb Garda Consiliului de Stat (filele 18-26 Vol.IV Declaraţii), Ştefan Şoldea, ofiţer Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (filele 38-45 Vol.IV Declaraţii), Babadiţă Marin, ofiţer Serviciul de Gardă, Secţia 8, Direcţia a V-a, Departamentul Securităţii Statului (filele 46-51 Vol.IV Declaraţii), Oproiu Constantin, ofiţer Serviciul de Gardă, pază Palatul Cotroceni, Direcţia a V-a, Departamentul Securităţii Statului (filele 52-55 Vol.IV Declaraţii), Chelaru Mircia, şef Cercetare Divizia 57 Tancuri UM 01315 Bucureşti-Armata I (filele 56-64 Vol.IV Declaraţii), Jucan Ion, maior în cadrul Direcţiei a III-a Contraspionaj, Departamentul Securităţii Statului (filele 80-90 Vol.IV Declaraţii), Dumitraşcu Dumitru, şeful Inspectoratului Municipiului Bucureşti al Ministerului de Interne (filele 91-103 Vol.IV Declaraţii), Mateescu Ion, căpitan în cadrul Biroului pregătire de luptă UM 01417 Târgovişte (filele 112-121 Vol.IV Declaraţii), Lala Corneliu Ioan Dumitru, comandantul Regimentului 11 Rachete Antiaeriene Braşov (filele 122-129 Vol.IV Declaraţii), Rusan Ioan, şeful colectivului Anti Stasi, Constraspionaj Tări Socialiste, UM 0110, Departamentul Securităţii Statului (filele130-135 Vol.IV Declaraţii), Corcoţoi Neculai, comandantul Batalionului 20 Vânători de Munte Ghimbav (filele140-148 Vol.III Declaraţii), Neagoe Marin, şeful Direcţiei a V-a a Departamentului Securităţii Statului (filele154-159 Vol.IV Declaraţii), Deca Nicuşor, şef de Stat Major al UM 01826 Ianca Divizia 16 Apărarea Antiaeriană a Teritoriului (filele 160-165 Vol.IV Declaraţii), Moraru Frusinica, ofiţer, Centrul de Informatică şi Documentare, Departamentul Securităţii Statului (filele 174-182 Vol.IV Declaraţii), Niţu Eugeniu, comandantul Batalionului 30 Vânători de Munte UM 01044 (filele 187-191 Vol.IV Declaraţii), Roşu Laurenţiu, ofiţer în cadrul Diviziei I Mecanizată, Biroul Pregătire de Luptă (filele192-196 Vol.IV Declaraţii), Radu Costache, şeful Secţiei Judeţene Vaslui, Departamentul Securităţii Statului (filele 14-16 Vol.V Declaraţii), Dorofte Gheorghe, împuternicit la comanda Batalionului 101 Cercetare Vaslui, Divizia 10 Mecanizată Iaşi (filele 17-19 Vol.V Declaraţii), Ştefan Gheorghe Gelu, şef de Stat Major Batalionul 101 Cercetare Vaslui, Divizia 10 Mecanizată Iaşi (filele 20-22 Vol.V Declaraţii), Vezeteu Constantin, plutonier în cadrul UM 01046 Bucureşti (filele 23-25 Vol.V Declaraţii),Neagu Aurel, şef de Stat Major Regimentul R 33 Mecanizat Botoşani (filele 26-29 Vol.V Declaraţii), Jilavu Gheorghe, ofiţer, Biroul protocol al Ministerului Apărării Naţionale (filele 30-42 Vol.V Declaraţii), Toma Dumitru, navigator şef Regimentul 59 Elicoptere Tuzla (filele 48-55 Vol.V Declaraţii), Soporan Ioan, comandantul Regimentului Aviaţie de Vânătoare (filele 56-61 Vol.V declaraţiii), Dudaş Ioan, locţiitorul comandantului Regimentului 57 Aviaţie de Vânătoare (filele 62-66 Vol.V Declaraţii), Barbu Marin, ofiţer I, Secţia Operaţii, Comandamentul Militar al Marinei Militare (filele 67-73 Vol.V Declaraţii), Budureanu Doru Ioan, şef de tură Punct de Comandă, Regimentul 53 Rachete Apărare Antiaeriană – KUB Medgidia, Divizia 16 Apărare Antiaeriană a Teritoriului Ploieşti (filele 74-80 Vol.V Declaraţii), Enache George, ofiţer II, Biroul de operaţii şi pregătire de luptă, Divizia 9 Infanterie (filele 81-86 Vol.V Declaraţii), Pîrcălăbescu Corneliu, şef de Stat Major al Gărzilor Partriotice (filele 87-96 Vol.V Declaraţii), Gheorghe Cotoman, ofiţer Direcţia a VI-a – Cercetări Penale, Departamentul Securităţii Statului (filele 97-109 Vol.V Declaraţii), Irian Vasile, locţiitorul şefului Securităţii Iaşi (filele 110-113 Vol.V Declaraţii), Sava Mihai, şef de Stat Major UM 01156 Iaşi (filele 114-117 Vol.V Declaraţii), Briciu Ioan, subofiţer, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (filele 118-126 Vol.V Declaraţii), Lambru Gheorghe, şeful Colectivului Operaţii, Serviciul I, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (filele 127-132 Vol.V Declaraţii), Oprea Daniel, Grupul I Unitatea Specială de Luptă Antireroristă (filele 133-141 Vol.V Declaraţii), Coltz Gheorghe, colonel inginer, Institutul de Cercetări Chimice de Chimie Militară, Ministerul Apărării Naţionale (filele 157-166 Vol.V Declaraţii), Todericiu Ioan, ataşat militar şi aero la Ambasada României la Budapesta (filele 167-185 Vol.V Declaraţii), Buciu Grigore, instructor Secţia Culturală a Consiliului Politic Superior a Armatei (filele 186-197 Vol.V Declaraţii), Dumitrescu Victor, locţiitor al şefului Direcţiei Cadre şi Învăţământ din cadrul Ministerului Apărării Naţionale (filele 198-204 Vol.V Declaraţii), Marincei Nicolae, maior, Comandamentul Armatei a III-a, Secţia Cercetare (filele 205-206 Vol.V Declaraţii), Roşu Sorin Bogdănel, maior, Centrul de Calcul al Fabricii de Avioane Craiova (filele 207-208 Vol.V Declaraţii), Plătică Vidovici ilie, locţiitor al şefului Statului Major al Regimentului 301 Mecanizat Petru Rareş (filele 209-219 Vol.V Declaraţii), Sântămărean Nicolae, ofiţer I, Comandamentul Teritorial Bucureşti (filele 231-237 Vol.V Declaraţii), Plăviciosu Ion Alexandru, subofiţer, Înzestrarea Armatei (filele 238-245 Vol.V Declaraţii), Rogojan Aurel, şeful de cabinet al generalului Iulian Vlad, Departamentul Securităţii Statului (filele 267-280 Vol.V Declaraţii), Tudor Alexandru, Departamentul Securităţii Statului, Direcţia a V-a (filele 281-285 Vol.V Declaraţii), Obreja Petru, şef Secţie Operaţii şi locţiitor al şefului de Stat Major al Comandamentului Aviaţiei Militare (filele 309-314 Vol.V Declaraţii).

c) revoluţionari, alte persoane care au participat la evenimentele din decembrie 1989: Popa Ioan Florentin (filele 263-265, Vol.I Declaraţii), Sergiu Celac (filele 14-20 Vol.II Declaraţii), Olteanu Constantin, secretar CC al Partidului Comunist Român, membru al Comitetului Politic Executiv, fost Ministru al Apărării Naţionale (filele 21-32 Vol. II Declaraţii), Măgureanu Virgil, profesor la Academia Ştefan Gheorghiu (filele 88 -105 Vol.II Declaraţii), Constantinescu Mihnea Marian (filele 149-152 Vol.II Declaraţii), Ghiţulică Maria (filele 161-165 Vol.II Declaraţii), Potoroacă Paul (filele 215-221 Vol.II Declaraţii), Roman Mioara (filele 1-7 Vol.III Declaraţii), Dobre Tudorel (filele 41-48 Vol.III Declaraţii), Gălăţeanu Mircea, inginer sonorizare Radiodifuziunea Română (filele 49-54 Vol.III Declaraţii), Mihăescu Eugen (filele72-79 Vol.III Declaraţii), Iolu Samuel, anjgajat civil-zugrav UM 01417 Târgovişte (filele 94-97 Vol.III Declaraţii), Neghină Gheorghe (filele 98-109 Vol.III Declaraţii), Florescu Mugurel Cristian, prim-adjunct al procurorului general (filele 123-130 Vol.III Declaraţii), Şerbănescu Ilie Sorin, ziarist (filele 151-155 Vol.III Declaraţii), Pallocska Sandor (filele 200-207 Vol.III Declaraţii), Olteanu Constantin (filele 233-240 Vol.III Declaraţii), Opran Marius Eugen (filele 241-249 Vol.III Declaraţii), Pricină Valeriu, realizator TV –Pentru Patrie (filele 27-37 Vol.IV Declaraţii), Popovici Bogdan, student (filele 65-72 Vol.IV Declaraţii), Motilică Vasile, operator TV (filele 73-79 Vol. IV Declaraţii), Andronic Traian, angajat al Studiolului Cinematografic al Armatei (filele 104-111 Vol.IV Declaraţii), Iordache Puiu Claudiu (filele 136-139 Vol.IV Declaraţii), Andronic Octavian, jurnalist Informaţia Bucureştiului (filele 149-153 Vol.IV Declaraţii), Brateş Teodor, redactor şef TVR (filele 166-173 Vol.IV Declaraţii), Gherman Dumitru (filele183-186 Vol.IV Declaraţii), Tătaru Constantin (filele 197-206 Vol.IV Declaraţii), Petrişor Niculae (filele 208-214 Vol.IV Declaraţii), Cucu Ion, corespondent ziarul Scânteia (filele 1-13 Vol.V Declaraţii), Chiru Gabriela Georgeta, redactor Radio-Actualităţi (filele 43-47 Vol.V Declaraţii), Filipoiu Florin Mihail, medic (filele 142-156 Vol.V Declaraţii), Gurău Apostu (filele 220-224 Vol.V Declaraţii), Vasiliu Vlad Florin Sebastian (filele 225-230 Vol.V Declaraţii), Pitei Traian, salariat civil UM 02381 Bucureşti (filele 246-250 Vol.V Declaraţii), Hodor Vasile (filele 251-260 Vol.V Declaraţii), Voicu Mihai (filele 261-266 Vol.V Declaraţii), Firică Andrei, directorul Spitalului Clinic de Urgenţă (filele 286-291 Vol. Declaraţii), Firică Matei Teodor, student Facultatea Regie Film (filele 286-291 Vol.V Declaraţii), Curticeanu Silviu Septimiu, seful cancelariei prezidenţiale (filele 298-308 Vol.V Declaraţii), Dide Niculae (filele 322-335 Vol.V Declaraţii), Păcuraru Daniel (filele 336-343 Vol.V Declaraţii).

În egală măsură, procurorul a arătat că au avut în vedere şi o multitudine de înscrisuri, printre care: fond arhivă Statul Major General (filele 2-280 Vol. I Documente), Stenogramele Comisiei Senatoriale privind acţiunile desfăşurate în Revoluţia din decembrie 1989 precum şi Raportul Comisiei Senatoriale (anexe), Punctul de vedere preliminar al Serviciului Român de Informaţii cu privire la evenimentele din decembrie 1989 (filele 35-199 Vol.II Documente), Decretele –Lege emise de Consiliul Frontului Salvării Naţionale (C.F.S.N.) nr. 1-3 şi 5-39 din 1989, Regulamentul de organizare şi desfăşurare a sesiunilor C.F.S.N. (filele 200-267 Vol. II Documente), Constatări, concluzii şi propuneri rezultate din acţiunile de luptă desfăşurate în perioada 15-28 decembrie 1989, Institutul Central pentru Tehnică Militară şi Punctul de vedere al Statului Major al Comandamentului Apărării Antiaeriene a Teritoriului (filele 7-70 Vol. IV Documente), Raportului comandantului trupelor de artilerie şi rachete antiaeriene, Regimentul 17 Rachete Antiaeriene nr.0103 din 24 ianuarie 1990 (filele 81-88 Vol. IV Documente), Raport cu date şi concluzii pe linie de cercetare referitor la acţiunile Regimentului 17 Rachete Antiaeriene în perioada 22-25 decembrie 1989 nr.S  120/30 ianuarie 1990 (filele 89-93 Vol. IV Documente), Decretul-lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Militar Superior (filele 176-177 Vol. IV Documente), Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Militar Superior (filele 180-182 Vol. IV Documente).

Procuror general a susţinut că în procedura confirmării redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară analizează ordonanţa de infirmare atât sub aspectul legalităţii, cât şi sub aspectul temeiniciei, iar după confirmarea redeschiderii urmăririi penale, procurorul este obligat să se conformeze tuturor dispoziţiilor din ordonanţa de infirmare.

Cu toate acestea, deşi judecătorul de cameră preliminară a dispus reluarea cercetărilor cu privire la toate faptele – cu excepţia infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, vătămare corporală, purtare abuzivă, pentru care termenele de prescripţie s-au împlinit la 7 decembrie 2004 – şi la toate persoanele participante la săvârşirea acestora, inclusiv cele care la data dispunerii măsurii clasării nu fuseseră indentificate, întrucât prescripţia produce efecte faţă de faptă şi nu faţă de făptuitor, procurorii militari nu s-au conformat acestei dispoziţii.

S-a susţinut de către procurorul general faptul că modul în care a fost administrat probatoriul după reluarea urmării penale arată că procurorii militari nu cunosc conţinutul ordonanţei de infirmare. Astfel, s-a arătat că ordonanţa nr. 692 din 5 aprilie 2016 are un capitol distinct intitulat „Consideraţii cu privire la infracţiunile analizate în ordonanţa procurorilor militari”, în cuprinsul căruia, ulterior stabilirii existenţei stării de război pe teritoriul României – pe baza materialului administrat în cauză până la acea dată – analizează pe larg infracţiunile de propagandă pentru război, genocid, tratamente neomenoase, distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri şi distrugerea, jefuirea sau însuşirea valorilor culturale.

S-a menţionat că procurorii militari însă preiau ca situaţie premisă motivarea soluţiilor de clasare din cuprinsul ordonanţei nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 şi o prezintă ca fiind opinia exprimată în cuprinsul ordonanţei prin care a dispus infirmarea acelei soluţii. În acest context se poate presupune că lipsurile urmăririi penale se datorează și faptului că, după reluarea acesteia, procurorii militari au stabilit care sunt actele de efectuat pornind de la opinia contrară celei exprimate în ordonanţa de infirmare.

S-a arătat că pornind de la o premisă greşită, procurorii nu aveau cum să stabilească în mod corect situaţia de fapt în cauză și pe cale de consecință, încadrarea juridică dată faptelor.  În aceste condiţii s-a apreciat că urmărirea penală efectuată în cauză răspunde într-o foarte mică măsură cerinţelor actului de infirmare.

Astfel, ancheta s-a limitat la administrarea unui probatoriu care stabileşte modul în care gruparea constituită în jurul inculpatului Ion Iliescu – constituită din Silviu Brucan, generalul Nicolae Militaru, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu a preluat şi exercitat puterea de stat în România, începând cu data de 22 decembrie 1989, în jurul orei 14,00, cu sprijinul armatei condusă în acel moment de generalul Victor Atanasie Stănculescu, precum şi situaţia comunicaţiilor militare din acea perioadă.

Pe de altă parte, se arătă că cercetările efectuate stabilesc cu certitudine că ceea ce s-a reţinut în ordonanţa de infirmare cu privire la funcţionarea perfectă a sistemului de comunicaţii al armatei este corect, Departamentul Securităţii Statului fiind complet lipsit de mijloace de comunicare după 22 decembrie 1989. S-a arătat că celelalte dispoziţii ale ordonanţei de infirmare însă nu au fost avute în vedere.

De asemenea, procurorul general susţine că, deşi în cuprinsul ordonanţei din 5 aprilie 2016 se reţine faptul că – potrivit probatoriului administrat până la acea dată – începând cu 17 decembrie 1989 – după transmiterea indicativului Radu cel Frumos – şi până la retragerea trupelor în cazărmi, toate autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale au avut reprezentarea faptului că România se afla în pragul unei iminente invazii cu trupe terestre şi desant aerian şi naval, în cuprinsul rechizitoriului procurorii militari trag concluzia contrară, fără nici un fel de suport probator.

S-a precizat că depoziţiile martorilor – foști militari – audiaţi/reaudiaţi în cauză după reluarea urmăririi penale, dincolo de distanţa mare în timp care conduce în mod inevitabil la distorsionarea realităţii, percepţia acestora fiind influenţată de numeroasele discuţii din spaţiul public, documentele publicate de-a lungul timpului, vârsta, cei mai mulţi sunt născuţi în anii 1930-1940 şi chiar şi eventualele opţiuni politice ale acestora, nu conţin nici un fel de referire la modul în care au perceput la acea dată evenimentele. Or, s-a considerat că importantă pentru stabilirea situaţiei de fapt este percepţia martorilor din momentul în care evenimentele s-au produs.

S-a mai arătat că prin ordonanţa din 5 aprilie 2016 s-a dispus, dar procurorii militari nu au ţinut cont de acest lucru, efectuarea unei analize privind activitatea tuturor forţelor, indiferent de repartizarea lor în teritoriu şi modul în care acestea au acţionat, perioada, efectivele, tehnica, consumul de muniţie, tocmai pentru a se putea stabili dacă operaţiile militare desfăşurate pe teritoriul României au fost specifice unei riposte împotriva unei agresiuni externe/apărării teritoriului.

De asemenea, s-a menţionat că în aceaşi ordonanţa din 5 aprilie 2016 s-a reţinut că din actele dosarului de urmărire penală rezultă că, în perioada 22-30 decembrie 1989, pe teritoriul României s-au desfăşurat operaţii militare de anvergură, cu un consum uriaş de muniţie – peste 12.000.000 de cartuşe de diferite tipuri-, justificate numai în cadrul unui conflict armat de amploare.

Procurorul general a menţionat că procurorii militari nu stabilesc ce anume însemna alarma de luptă parţială – indicativul „Radu cel Frumos”, activităţile care trebuiau desfăşurate în executarea acestui ordin, dacă acest ordin permitea/impunea trecerea pe frecvenţele de război. Deşi, astfel cum rezultă din probele administrate anterior infirmării, la acea dată (decembrie 1989) existau informaţii cu privire la o iminentă agresiune la graniţa de vest a României şi prin ordonanţa de infirmare s-a dispus ca procurorii militari să efectueze cercetări în vederea stabilirii contextului internaţional în care s-au produs evenimentele, iar în dosarul de urmărire penală se găsesc înscrisuri din care rezultă că la acea dată Ungaria acţiona în vederea declanşării unui conflict militar la graniţa cu România, scopul final fiind revendicarea Transilvaniei (filele 107-110 Vol. I documente), procurorii militari nu au administrat probe în acest sens.

Totodată, s-a mai arătat că ancheta nu stabileşte cine trebuia să exercite şi cine a exercitat efectiv comanda armatei după părăsirea sediului Comitetului Central al Partidului Comunist Român de către fostul şef de stat Nicolae Ceauşescu şi până la înlocuirea generalului Ştefan Guşa de la conducerea Comandamentului Militar Superior, în contextul în care înlocuirea generalului Vasile Milea cu generalul Stănculescu nu a fost formalizată într-un decret şi nu rezultă că ar fi fost comunicată comandanţilor de Mari Unităţi şi Unităţi. Niciunul dintre martorii foste cadre militare nu a fost audiat sub acest aspect. Importanţa stabilirii persoanelor care au exercitat comanda armatei rezultă şi din nota nr. 39 din 22 decembrie 1989, în care se precizează expres faptul că vor fi executate numai ordinele primite de la ministrul Apărării Naţionale şi nu Ministerul Apărării Naţionale, cum greşit reţine procurorul militar în rechizitoriu. Ca urmare a acestei note (ordin), începând cu 22 decembrie 1989, teoretic, armata se subordona exclusiv ministrului Apărării Naţionale, oricine ar fi fost acesta. În rechizitoriu nu se precizează câţi ofiţeri în rezervă au fost reactivaţi, cine a dispus o astfel de măsură, cine sunt aceştia, dacă au exercitat comanda unor unităţi și dacă se fac responsabili pentru focul fratricid.

De asemenea, s-a mai arătat că, din actele de urmărire penală nu rezultă dacă a existat o preocupare pentru asigurarea culegerii informaţiilor şi obţinerea unor date reale cu privire la situaţia din acele momente, în condiţiile în care Departamentul Securităţii Statului fusese destructurat, încetându-şi activitatea, iar unităţile de contrainformaţii militare fuseseră trecute în subordinea Ministerului Apărării Naţionale. Deşi documentele aparţinând fondului de arhivă al Statului Major General care se referă la evenimentele din decembrie 1989 au fost ataşate la dosar, s-a constatat că rapoartele şi documentarele cu privire la acţiunile desfăşurate de efectivele Direcţiei Cercetare a Armatei în perioada 17-31 decembrie 1989 sunt datate mai 1991. Toate rapoartele întocmite de militari sunt dactilografiate la aceeaşi maşină de scris şi poartă aceeaşi dată, 23 mai 1991 –  un an şi şase luni după producerea evenimentelor.

S-a precizat că niciunul dintre militarii cu funcţii de conducere din cadrul acestei structuri nu a fost audiat cu privire la aceste aspecte. Au fost audiaţi numai cinci martori (Babei Zaharia, Tofan Nicuşor, Spătaru Dumitru, Păstrăvanu Vasile şi Paul Şarpe) din cadrul Direcţiei Informaţii Militare din Marele Stat Major al Armatei, dar numai sub aspectul stabilirii existenţei Reţelei 246- nucleele de rezistenţă.

S-a mai reţinut că procurorul militar reţine că „începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, sistemul naţional de apărare antiaeriană a fost supus unei diversiuni radio-electronice de o amploare nemaiîntâlnită, iar în perioada 22-25 decembrie 1989, situaţia din spaţiul aerian al României a fost deosebit de complexă, fiind descoperite, prin sistemele de radio-locaţie multiple ţinte aeriene, cu caracteristici de zbor asemănătoare elicopterelor” precum și faptul că  „diversiunea radio-electronică este o formă superioară de diversiune, prin intermediul căreia se realizează bulversarea sistemului de apărare aeriană al unei ţări şi aducerea acestuia în condiţii de inoperativitate”, concluzionând că această diversiune radio-electronică a fost exercitată de pe teritoriul României de forţe interne.

S-a menţionat că, în ipoteza în care concluziile procurorului ar fi corecte, firesc ar fi fost să stabilească şi care a fost scopul unei astfel de diversiuni, cu atât mai mult cu cât concluziile Raportului Marelui Stat Major al Armatei prezentat Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 stabilesc că “efectele războiului electronic şi al diversiunii radioelectronice sunt necesare şi premerg de regulă unor acţiuni militare. Conform concepţiei The Airland Battle 2000, întotdeauna acestea vor fi urmate, în ordine, de războiul aerian, desantări aeriene sau navale de trupe şi război terestru combinate cu război psihologic şi de diversiune armată terestră”. Diversiunea radio-electronică exercitată de pe teritorul României de către chiar cadrele militare nu putea avea alt scop decât crearea aparenţei unei agresiuni externe împotriva României, întrucât era de notorietate că Departamentul Securităţii Statului nu deţinea aparate de zbor, deci nu exista varianta unui atac al „securiştilor-terorişti”. O eventuală agresiune externă punea armata română în situaţia de a riposta dând naştere unui foc fratricid. În condiţiile în care diversiunea radio-electronică este dublată de una mediatică numărul victimelor creşte exponenţial. Cu cât numărul victimelor este mai mare, cu atât impactul este mai mare, cu atât mai credibilă şi legitimă devine puterea „salvatoare”.

S-a arătat că este dovedit faptul că gruparea constituită în jurul inculpatului Ion Iliescu a urmărit producerea unui număr foarte mare de victime atât pentru a-şi legitima puterea, pentru a o păstra cât şi pentru a opri elanul revoluţionar al zecilor de mii de oameni ieşiţi atunci în stradă. Nu trebuie omis faptul că Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman (fiul lui Valter Roman) erau exponenţii Partidului Comunist Român, iar manifestanţii începuseră să scandeze lozinci anticomuniste. În fapt, în piaţa din faţa clădirii Comitetului Central a început să se tragă în momentul în care s-a scandat „Jos comunismul!”. Această teorie este confirmată şi de conţinutul stenogramei întâlnirii dintre liderii Consiliului Frontului Salvării Naţionale,  Ion Iliescu şi Petre Roman şi ambasadorul  URSS la Bucureşti, Evgheni Tiajelnikov, ce avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Externe la 27 decembrie 1989, în cuprinsul căreia Ion Iliescu arată că sub aparenţa liberalizării vieţii politice, se va constitui o singură forţă care va conduce România, continuatoare a Partidului Comunist Român. Petre Roman, prezent la discuţie, a achiesat la această declaraţie .

În contextul concluziilor referitoare la exercitarea diversiunii radio-electronice de pe teritoriul României şi crearea aparenţei unui agresiuni externe împotriva României, s-a apreciat că procurorii militari ar fi trebuit să stabilească circumstanţele care i-au oprit pe militari să treacă pe frecvenţele de război, frecvenţe care ar fi permis acestora să identifice faptul că ţintele de pe radiolocatoare erau false. În cauză există depoziţii de martor care indică faptul că  generalul Mircea Mocanu, comandantul Apărării Antieriene, nu a dispus – după unii martori, chiar a interzis-trecerea pe frecvenţele de război.

Se mai susţine că deşi în cauză există indicii cu privire la faptul că acţiunile aeriene, navale şi terestre au fost precedate şi s-au desfăşurat pe fondul unui intens război psihologic cu o persistentă diversiune informaţională în care mijloacele mass media, radio şi TV, au avut un rol deosebit de activ, ancheta nu stabileşte dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio.

În egală măsură, s-a arătat că prin ordonanţa din 5 aprilie 2016 s-a dispus identificarea persoanelor din cadrul comandamentului militar constituit în cadrul Televiziunii Române, atribuţiile acestuia, dacă printre aceste atribuţii se regăseau şi cele legate de instituirea cenzurii; să se stabilească identitatea persoanei/persoanelor care au decis înfiinţarea acestui comandament; cine erau cei care furnizau informaţiile celor care ulterior le transmiteau pe post; cum se primeau aceste informaţii, dacă erau verificate/cine le verifica şi cum, în cazul în care nu erau verificate, de ce, în condiţiile în care liniile telefonice şi comunicaţiile în general funcţionau perfect; cine stabilea ca informaţii neverificate să fie transmise pe post; câte din aceste informaţii au fost primite pe telefoanele publice şi câte pe telefoanele operative; cine erau cei care preluau informaţiile de la Ministerul Apărării Naţionale; cine erau cei care editau aceste informaţii; câţi dintre membrii noii puteri – Frontul Salvării Naţionale – au fost prezenţi în acea perioadă în sediul Televiziunii, cine erau aceştia, dacă au participat la furnizarea/elaborarea ştirilor difuzate pe post.

Deşi în sediul Televiziunii Române la acel moment se aflau foarte multe persoane identificabile (crainici, redactori, regizori de emisie, regizori de platou, cameramani, etc.) procurorii militari s-au rezumat la a face două audieri care au legătura cu cauza: Emil (Cico) Dumitrescu şi Teodor Brateş, adică două dintre persoanele care au participat în mod direct la operaţiunea de dezinformare.

S-a arătat că, în motivarea soluției procurorul militar încearcă să acrediteze ideea că Teodor Brateş, în anul 1989 redactor-şef adjunct la Actualitaţi (Televiziunea Română), nu îi cunoştea pe Silviu Brucan, pe Ion Iliescu sau Petre Roman.

Or, chiar și numai prin prisma datelor cunoscute în spațiul public, o astfel de ipoteză este puțin credibilă. Astfel, Ion Iliescu era un apropiat al lui Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, ambii membrii marcanţi ai Partidului Comunist Român. Silviu Brucan, director al Radiodifuziunii române în perioada 1962-1966 era un bun cunoscător atât al oamenilor, dar şi al infrastructurii Televiziunii Române.

S-a susţinut că o minimă documentare ar fi permis procurorului militar să afle că Petre Roman este fiul lui Walter Roman (membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi ulterior director al Editurii Politice) şi al Hortensiei Roman (redactor-şef al al Redacţiei Emisiunilor pentru Străinătate, care a lucrat cu Teodor Brateş la Radiodifuziune începând cu anul 1954), precum şi soţul Mioarei Roman, redactor la Radiodifuziune. De altfel,  în decembrie 1989 Petre Roman cunoştea foarte bine configuraţia studiourilor de televiziune , lucru care i-a permis să ajungă foarte repede în poziţia de se putea adresa telespectatorilor în direct. Ion Iliescu, Silviu Brucan, Walter Roman, Alexandru Bîrlădeanu, Dumitru Apostoiu, Victor Stănculescu, Ştefan Guşă, Iulian Vlad, Gheorghe Raţiu, Virgil Măgureanu, Constantin Olteanu, Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu, etc., prin natura funcţiilor pe care le deţineau sau le deţinuseră se cunoşteau foarte bine. Toţi făceau sau făcuseră parte din conducerea Partidului Comunist Român sau lucrau în mod direct cu membrii din conducerea acestui partid. Chiar dacă unii dintre ei nu erau persoane publice nu pot nega faptul că se cunoşteau foarte bine.

S-a mai arătat că există și alte întrebări la care ancheta nu a răspuns. Spre exemplu, procurorii militari nu au stabilit care a fost motivul pentru care Teodor Brateş a chemat populaţia Bucureştiului să apere Televiziunea în condiţiile în care în acel moment nu exista absolut nici un pericol (ora 14,00). Fostul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu părăsise clădirea Comitetului Central, armata se retrăsese în cazărmi. Cunoştea Teodor Brateş faptul că urma să se declanşeze o ofensivă militară împotriva Televiziunii? Dacă da, de unde avea o astfel de informaţie?

S-a menţionat că procurorii nu explică cum ar fi putut oameni fără pregătire militară şi neînarmaţi să apere cladirea Televiziunii împotriva unor eventuale atacuri „teroriste”. Ce anume au discutat la etajul 11 al clădirii Televiziunii Române, în biroul directorului de atunci, Petre Popescu, Ion Iliescu, Teodor Brateş, Emil (Cico) Dumitrescu? Cine au fost curierii care transmiteau informaţiile de la comandamentul militar de la etajul 11 al cladirii lui Teodor Brateş? Teodor Brateş era singura persoană căreia îi erau destinate  aceste informaţii sau erau distribuite şi celorlalţi crainici prezenţi în cele două studiouri?  Cine erau editorii de ştiri, cititorii acestora (crainicii), colaboratorii (cei care furnizau ştiri)? Care a fost motivul pentru care, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 Teodor Brateş a fost destituit din funcţia de redacto-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi? Cine a fost cel care a stabilit ca emisia să se desfăşoare din două studiouri (Studiourile 4 şi 5 ale Televiziunii Române) şi care a fost motivul?

S-a susţinut că, deşi diversiunea mediatică exercitată prin intermediul Televiziunii a fost dublată de cea exercitată prin intermediul radioului, care avea o acoperire mult mai mare la nivel naţional, procurorii militari nu au administrat nici o probă pentru a stabili dacă această uriaşă manipulare a avut un coordonator unic.

La fel ca la Televiziune, crainicii chemau oamenii să apere sediul Radioului cu trupurile lor. Informaţiile difuzate pe toate frecvenţele erau practic identice cu cele difuzate de televiziune. Procurorii militari au audiat un singur martor, crainic în acea perioadă, depoziţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar, Chiru Gabriela Georgeta, redactor Radio-Actualităţi (filele 43-47 Vol. V Declaraţii). Deşi martora a declarat că începând cu data de 23 decembrie 1989, ora 14,00 a asigurat prezenţa la microfon împreună cu Ioan David şi Anca Bărbulescu şi informaţiile erau primite din redacţie de la redactorul şef, redactorul şef adjunct, secretarul general de redacţie şi unii realizatori, procurorii militari nu au identificat nici o altă persoană în vederea audierii şi stabilirii corecte a situaţiei de fapt.

În aceste condiţii s-a considerat neîntemeiată soluţia de clasare dispusă în ceea ce-l priveşte pe Teodor Brateş apreciindu-se că nu au fost administrate suficiente probe pentru corecta stabilire a situaţiei de fapt în ceea ce priveşte acţiunile de dezinformare.

Se susţine că urmărirea penală a stabilit modul în care gruparea constituită în jurul lui Ion Iliescu, cu sprijinul armatei, a preluat puterea de stat la data de 22 decembrie, în jurul orei 14,00. Din această grupare au făcut parte Silviu Brucan, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, care au participat activ la luarea tuturor deciziilor. Însuşi Petre Roman arată că a fost de acord cu executarea fostului şef de stat Nicolae Ceauşescu şi a soţiei acestuia, Elena Ceauşescu, în urma unui simulacru de proces (filele 148-165 Vol.I Declaraţii). S-a arătat că acesta recunoaşte că, în momentul în care s-a prezentat la Ministerul Apărării Naţionale, i s-a permis accesul fără nici un fel de probleme, a urcat chiar în biroul ministrului Apărării Naţionale, i-a ordonat acestuia sa-l aresteze pe generalul Ilie Ceauşescu – prezent în acel birou – generalul Stănculescu conformându-se imediat. Potrivit depoziţiilor martorilor Montanu Mihail (fila 40 Vol.I Declaraţii) şi inculpatului Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman a pătruns în Ministerul Apărării Naţionale, fiind primit de generalul Stănculescu, chiar înainte ca Ion Iliescu să fi ajuns acolo.

S-a susţinut că procurorii militari nu explică cum unei persoane necunoscute, unui civil oarecare, care se prezintă la Ministerul Apărării Naţionale recomandându-se ca  „împuternicit al revoluţiei”, i se permite accesul în incinta unităţii militare, în chiar biroul ministrului Apărării Naţionale, îi ordonă acestuia sa aresteze un alt general al armatei române, iar ministrul se conformează imediat.

De asemenea, s-a menţionat că procurorii militari nu explică cum lui Petre Roman i s-a permis accesul în incinta Ministerului Apărării Naționale, fără nici un fel de verificări, fără ca cineva să ştie cine este, dar trupele USLA comandate de colonelul Trosca chemate în apărare au fost efectiv măcelărite în faţa ministerului.

În rechizitoriu s-a reţinut că „probatoriul administrat în cauză a relevat că, în intervalul 22-31 decembrie 1989, Roman Petre nu a fost un veritabil factor de decizie politico-militară al CFSN şi nu a contribuit la inducerea în eroare existentă în decembrie 1989, fiind preocupat de situaţia economică a ţării”. S-a arătat că la dosarul cauzei nu a fost identificat niciun document din care să rezulte preocuparea suspectului Petre Roman pentru situaţia economică a României; de altfel, o astfel de preocupare nu putea să se manifeste decât în cadrul grupului constituit în jurul inculpatului Ion Iliescu şi numai cu acordul acestuia din urmă.

S-a arătat că Petre Roman a fost desemnat prim-ministru numai la data de 27 decembrie 1989, până la acea dată, puţinele decizii cu caracter economic fiind asumate de Ion Iliescu. La fel ca toţi ceilalţi membri ai grupării Ion Iliescu, Petre Roman a luat parte la toate deciziile şi chiar dacă nu ar fi participat în mod direct la „inducerea în eroare”, acesta a acceptat-o.

S-a apreciat că soluţia de clasare dată faţă de Petre Roman este neîntemeiată, urmărirea penală fiind superficială în ceea ce priveşte participarea acestuia la evenimentele din decembrie 1989.

S-a considerat că soluţiile de clasare date faţă de fostul şef al statului, Nicolae Ceauşescu şi fostul ministru al Apărării Naţionale, generalul Vasile Milea, sunt nelegale. Fostul preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu, a fost executat, ca urmare a punerii în executare a hotărârii de condamnare la moarte, la 25 decembrie 1989, iar generalul Vasile Milea s-a sinucis la 22 decembrie 1989, în fostul sediu al Comitetului Central. Niciunul dintre cei doi nu se afla în viaţă la data constituirii dosarului, în consecinţă aceştia nu puteau avea şi nici nu au avut calitate procesuală în cauză. Astfel s-a arătat că urmează să se dispună infirmarea soluţiilor de clasare pe considerentul existenței autorității de lucru judecat şi, respectiv, decesului, ca fiind date împotriva unor persoane care nu au calitate procesuală în cauză.

De asemenea, s-a susţinut că soluţiile de clasare date împotriva numiţilor Iulian Vlad,  Postelnicu Tudor, Stănculescu Atanasie Victor, Militaru Nicolae, Eftimescu Nicolae, Hortopan Ion, Brucan Silviu, Mocanu Mircea, Dinu Ştefan sunt nelegale.

Astfel, s-a arătat că prin rezoluţia nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 174, art. 175, art. 176, art. 356, art. 357, art. 358, art. 359, art. 360, art. 361 din Codul penal din 1968, precum şi pentru tentativă, complicitate, instigare, participaţie improprie la infracţiunile menţionate, faţă de Tudor Postelnicu, colonelul Bărbulescu Marin, generalul Andruţa Ceauşescu, colonelul Bucurescu Gianu, colonelul Dănescu Gheorghe, colonelul Vasile Gheorghe, colonelul Vârlan Mircea, colonelul Borcan Aurel,  generalul Toma Zaharia, colonelul Ardeleanu Gheorghe, generalul Dan Gheorghe, colonelul Ababei Romeo, colonelul Margeruşanu Liviu, generalul Vlad Iulian, generalul Neagoe Marin, colonelul Lăzărescu, colonelul Croitoru, colonelul Rus Alexandru, generalul Pleşiţă Nicolae, generalul Gheorghe Vasile, colonelul Stângaciu, generalul Stănculescu Victor, generalul Chiţac Mihai, generalul Voinea Gheorghe, generalul Safta, generalul Hortopan Ion, viceamiralul Dinu Gheorghe, colonelul Amăriucăi Dorel, generalul Carp Gheorghe, generalul Oană Marin, generalul Marin Ionel, generalul Cernat, generalul Suman Gheorghe, generalul Bădălan Eugen, generalul Şarpe Paul, generalul Moţ Ion, generalul Militaru Nicolae, generalul Topliceanu Iulian, generalul Caba Florian, generalul Florea Ion, generalul Vaida Cornel, generalul Dobrinoiu Nicolae, contraamiralul Emil Dumitrescu, generalul Tudor, generalul Dochinoiu Nicolae, generalul Mureşanu Mircea, generalul Geoană, generalul Chelaru Mircea, generalul Pârcălâbescu Corneliu, colonelul Grama Aurel, generalul Paul Vasile, generalul Kemenici Andrei, generalul Bâtlan, generalul Dândăreanu Ion, generalul Popa Dimitrie, colonelul Nicolescu Ion, viceamiralul Iordache Constantin, colonelul Malinciuc Ion, colonelul Ionescu, generalul Medrea Iulian, generalul Zeca Constantin, generalul Penciuc, generalul Goran, maiorul Radu Aurelian, generalul Neagoe Marin, generalul Bunoaica Ion, generalul Guşă Ştefan, generalul Mortoiu, Brucan Silviu, generalul Dumitru Iliescu, Brateş Teodor, Măgureanu Virgil, Preda Ion, Gelu Voican Voiculescu, Ionescu Victor, George Popescu, Petre Popescu, Bărlădeanu, Ion Iliescu, colonelul Stelian Pintelie, generalul Roşu, Toma Nicolae, Coman Ion, Radu Ion, colonelul Plătică Vidovici Ilie, generalul Rus Iosif, generalul Mocanu Mircea, colonelul Toma Ion, locotenent colonelul Gaţ Ion, maiorul Ivan Gheorghe, generalul Marcu, colonelul Stepan Teodor, generalul Şchiopu, căpitanul Alexa Dumitru, generalul Lache Teodor, generalul Cojocaru Constantin, căpitanul Knoblau Ladislau, Miu Dobrescu, Igreţ Viorel, căpitanul Buculei, colonelul Budiaci Mircea, colonelul Obreja Petre.

Prin rezoluţia nr. 97/P/1990/2008 din 22 august 2008, procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare a dispus infirmarea în parte a rezoluţiei nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004, numai în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale împotriva generalului Florea Ion.

Prin Rezoluţia nr. 406/C/1147/II/2/2009 din 9 aprilie 2009, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a infirmat parţial rezoluţia nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004, anume în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, Teodor Brateş, Virgil Măgureanu, Ion Preda, Gelu Voican Voiculescu, Victor Ionescu, George Popescu, Silviu Brucan, Petre Popescu şi Alexandru Bârlădeanu.

Prin rezoluţia nr. 4374/II/2009 din 5 octombrie 2009, procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare a infirmat parţial rezoluţia nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004, numai în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii care aveau calitatea de militar la data savârşirii faptei.

Astfel, s-a arătat că, în cauză nu a fost infirmată rezoluţia nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004 a Secţiei Parchetelor Militare în ceea ce priveşte începerea urmăririi penale faţă de Tudor Postelnicu, Toma Nicolae, Coman Ion, Radu Ion, Miu Dobrescu şi Igreţ Viorel.

Prin Ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus infirmarea Ordonanţei nr. 11/P/2014 din 14 octombrie 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia Parchetelor Militare.

Prin încheierea nr. 469 din 13 iunie 2016, pronunțată în dosarul nr. 1483/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorul de cameră preliminară a confirmat redeschiderea urmăririi penale.

După reluarea urmăririi penale, prin ordonanţa nr. 11/P/2014 din 1 noiembrie 2016 a Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii intitulate infracţiuni contra umanităţii, faptă prevăzută art. 439 alin.1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal.

Prin ordonanţa nr. 11/P/2014 din 23 iunie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare s-a dispus după cum urmează:

  1. schimbarea încadrării juridice din infracţiunile prevăzute de art. 174, art. 175, art. 176, art. 356, art. 357, art. 358, art. 359, art. 360, art. 361 din Codul penal din 1968, precum şi pentru tentativă, complicitate, instigare, participaţie improprie la infracţiunile sus-amintite – astfel cum au fost enunţate în rezoluţia de începere a urmăririi penale nr. 97/P/1990 din 7 decembrie 2004, în infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, propagandă pentru război, prevăzută de art. 405 alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul pen, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzute de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 445 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal.
  2. efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de suspecţii: Postelnicu Tudor, pentru infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit.a), g), i) şi k) din Codul penal cu aplicarea art.5 din Codul penal, constând în aceea că, în calitate de ministru de interne şi membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a ordonat şi a dispus luarea de măsuri prin care a urmărit uciderea şi vătămarea integrităţii fizice a membrilor grupului opozant regimului ceauşist în cadrul unui atac generalizat şi sistematic; Toma Ioan, pentru infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal, constând în aceea că în calitate de ministru al tineretului şi membru al Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al Partidului Comunist Român a ordonat şi a dispus luarea de măsuri prin care a urmărit uciderea şi vătămarea integrităţii fizice a membrilor grupului opozant regimului ceauşist în cadrul unui atac generalizat şi sistematic; Igreţ Viorel, sub aspectul infracţiunii de omor calificat, prevăzută art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal cu aplicarea art.5 din Codul penal, constând în aceea că, în calitate de prim-secretar al Comitetului Judeţean de Partid Mureş, ar fi ordonat şi ar fi dispus luarea de măsuri împotriva demonstranţilor regimului ceauşist din municipiului Târgu Mureş, acţiunea sa având ca rezultat decesul a 6 persoane.

S-a reţinut, între altele că,  din cuprinsul încheierii nr. 469 din data de 13 iunie 2016, rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat legalitatea rezoluţiei de începere a urmăririi penale din data de 7 decembrie2004 şi a menţinut prevederile acesteia faţă de învinuiţii Postelnicu Tudor, Toma Ioan şi Igreţ Viorel, ceea ce conduce la concluzia că procurorul militar este obligat să efectueze în continuare urmărirea penală faţă de foştii învinuiţi care vor dobândi calitatea de suspecţi cu privire la infracţiunile pentru care s-a început urmărirea penală în anul 2004.

Prin ordonanţa nr. 11/P/2014 din 2 februarie 2018 a Secţiei Parchetelor Militare s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor care fac obiectul cauzei, reţinute la punctul 1 al dispozitivului ordonanţei nr. 11/P/2014 din 23 iunie 2017 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit.a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit.a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art.5 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzute de art. 442 alin. 1 lit b) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal cu aplicarea art. 5 din Codul penal şi art. 445 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 din Codul penal.

Prin ordonanţa nr. 11/P/2014 din data de 19 februarie 2018 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, faţă de suspecţii general de armată (r) Rus Iosif, fost comandant al Aviaţiei Militare şi amiral (r) Dumitrescu (Cico) Emil, pentru săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

Prin Ordonanţa nr. 11/P/2014 din 22 martie 2018 s-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de suspecţii Iliescu Ion, fapte comise pentru intervalul 27-31 decembrie 1989 şi Brateş Teodor, fapte comise în intervalul 22-31 decembrie 1989.

Prin Ordonanţa nr. 11/P/2014 din 3 mai 2018 s-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal, faţă de suspectul Iliescu Ion, pentru faptele săvârşite în intervalul 22-27 decembrie 1989. S-a mai dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale, cu aceeaşi încadrare juridică, faţă de suspecţii Roman Petre şi Voiculescu Voican Gelu.

Prin Ordonanţa nr. 11/P/2014 din 2 iulie 2018 s-a dispus extinderea şi efectuarea în continuare a urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor contra umanităţii, prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal faţă de suspectul amiral (r.) Dumitrescu (Cico) Emil, membru de facto al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, pentru faptele săvârşite în intervalul 22 decembrie 1989 (momentul preluării puterii de stat de C.F.S.N.) – 31 decembrie 1989.

Prin Ordonanţa nr. 11/P/2014 din data de 18 decembrie 2018 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Rus Iosis şi Dumitrescu  (Cico) Emil, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, cu aplicarea art. 5 din Codul penal.

S-a menţionat că în cauza de faţă, numiţii Iulian Vlad,  Stănculescu Atanasie Victor, Militaru Nicolae, Eftimescu Nicolae, Hortopan Ion, Brucan Silviu, Mocanu Mircea, Dinu Ştefan nu au nici o calitate procesuală în cauză.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat se arată că atât fostul şef al Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad, cât şi fostul ministru al Internelor, Tudor Postelnicu, au fost judecaţi şi condamnaţi definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 rap. la art. 174 şi 176 alin. 1 lit. b) din Codul penal din 1968 şi complicitate la tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 26 comb. cu art. 20 rap. la art. 174 şi art. 176 lit. b) cu aplicarea art. 41 alin. 2 din Codul penal din 1968. S-a precizat că infracţiunea de omor face parte din categoria infracţiunilor de rezultat. Prin săvârşirea acesteia se produce o pagubă care dă naştere dreptului moştenitorilor victimei să ceară repararea prejudiciului.

S-a considerat că stabilirea în concret a numărului victimelor este necesară, în cazul în care victime ale infracţiunii sunt mai multe persoane, pentru că funcţie de acest lucru se stabileşte gradul de pericol social al infracţiunii şi, respectiv, de vinovăţie, al inculpatului, constituind în acelaşi timp un criteriu de individualizare a pedepsei, iar pe de altă parte, numărul persoanelor care se pot constitui parte civilă.

S-a mai arătat că în considerentele sentinţei nr. 2 din 2 februarie 1990 (dosarul nr. 33/1990 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) privind pe Postelnicu Tudor se precizează faptul că la dosarul cauzei a fost ataşată o listă a persoanelor ucise sau rănite în perioada Revoluţiei în Bucureşti, Cluj şi Turda (filele 1-73 Vol. 3 Documente). În considerentele hotărârii nu este descrisă situaţia de fapt, victimele nu sunt identificate, iar lista menţionată nu a fost ataşată la dosarul nr. 11/P/2014. De asemenea, s-a arătat că în considerentele deciziei nr. 44 din 28 aprilie 1992 (dosarul nr. 16/1992 al Curţii Supreme de Justiţie) privind pe Iulian Vlad nu este descrisă situaţia de fapt, victimele nu sunt identificate (filele 13-21 Vol.10 Acte procedurale).

Autoritatea de lucru judecat implică identitate de persoane şi de obiect, chiar dacă faptelor definitiv judecate li s-ar da o altă încadrare. Or, în cauzele în care împotriva celor doi s-au pronunţat hotărâri definitive, faptele acestora sunt descrise generic, nefiind identificate persoanele ucise sau rănite şi nefiind descrise împrejurările de fapt, astfel că nu se poate concluziona că există identitate de fapte materiale. În aceste condiţii, s-a considerat că în ceea ce-l priveşte pe suspectul Tudor Postelnicu, soluţia clasării dispusă la punctul 2 din rechizitoriu este nelegală, întrucât suspectul a decedat la 12 august 2017, însă s-a dispus clasarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. 1 lit. f) din Codul procedură penală.

În concluzie, procurorul general a constata că procurorii militari nu au respectat dispoziţiile ordonanţei din 5 aprilie 2016 şi nici pe cele ale încheierii judecătorului de cameră preliminară, astfel că în cauză nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situaţia de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului nr. 11/P/2014 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus infirmarea soluţiei de clasare şi cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a ) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor prevăzută de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal şi redeschiderea urmăririi penale.

II. Examinând solicitarea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019, judecătorul de camera preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că cererea este întemeiată numai în ceea ce privește redeschiderea urmăririi penale ce vizează soluţia de clasare dispusă cu privire la plângerile penale formulate în cauză de numeroase persoane, plângeri în privinţa cărora procurorul au susţinut că nu există probe doveditoare ale celor reclamate.

Prioritar, judecătorul de cameră preliminară evocă chestiunile de drept avute în vedere în cuprinsul motivării Încheierii nr. 469 din 13 iunie 2016, pronunţată în dosarul nr. 1483/1/2016 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, a căror aplicabilitate se menţine şi în prezenta cauză:

Potrivit dispoziţiilor art. 335 alin. 1 Cod procedură penală dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol, redeschiderea urmăririi penale are loc şi în cazul în care au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea, dar şi atunci când se constată că suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit, cu rea-credinţă obligaţiile, stabilite conform art. 318 alin. 3. Alineatul 4 al aceluiaşi articol statuează că redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale.

De asemenea, potrivit art. 332 Cod procedură penală, urmărirea penală poate fi reluată în caz de:
a) încetarea cauzei de suspendare;
b) restituirea cauzei de către judecătorul de cameră preliminară;
c) redeschidere a urmăririi penale.

Reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal.

Din analiza textelor invocate anterior se constată că redeschiderea urmăririi penale are un conţinut mai restrâns decât instituţia reluării urmăririi penale dar,în ambele situaţii, se tinde spre o reactivare a urmăririi penale, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege.

Funcţiunea proprie reluării urmăririi penale este aducerea procesului penal pe linia de desfăşurare normală, cauza revenind în stadiul procesual anterior.

Pentru reluarea urmăririi penale trebuie să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii:
a) să existe una din situaţiile prevăzute în art. 332 alin. 1 lit. a-c Cod procedură penală;
b) să nu fi intervenit între timp vreunul din cazurile prevăzute de art. 16 Cod procedură penală, care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau executarea acesteia;
c) pentru a putea fi reluată urmărirea penală, trebuie ca aceasta să se dispună printr-o ordonanţă a procurorului în toate situaţiile.

Redeschiderea urmăririi penale se dispune în următoarele cazuri:
a) dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea (art. 335 alin. 1 Cod procedură penală). În această ipoteză, legiuitorul recunoaşte procurorului ierarhic superior celui care a dispus soluţia, posibilitatea ca, în cadrul controlului ierarhic efectuat din oficiu sau la plângere, potrivit art. 339 Cod procedură penală, să redeschidă urmărirea penală;
b) dacă au apărut fapte sau împrejurări noi din care rezultă că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea (art. 335 alin. 2 Cod procedură penală);
c) când suspectul sau inculpatul nu şi-a îndeplinit cu rea-credinţă obligaţiile stabilite la momentul renunţării la urmărirea penală (art. 335 alin. 3 Cod procedură penală);
d) dacă s-a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală şi judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. 6 lit. b şi alin. 7 pct. 2 lit. b Cod procedură penală, admite plângerea şi trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.

Cu referire expresă la reluarea urmăririi penale în caz de redeschidere, art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, stabileşte că aceasta trebuie supusă, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii, confirmării judecătorului de cameră preliminară, care hotărăşte asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei procurorului dată în condiţiile art. 335 alin. 1-3 Cod procedură penală, prin dispoziţia judecătorului cauza revenind la acelaşi stadiu procesual, respectiv în faza urmăririi penale.

Rezultă, deci, că, în procedura confirmării reglementată de dispoziţiile art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, controlul efectuat de judecătorul de cameră preliminară vizează legalitatea şi temeinicia actului procedural prin care s-a dispus infirmarea, sau, după caz, revocarea ordonanţei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale, prin verificarea respectării termenului de sesizare, a competenţei instanţei, dar şi a organului desemnat să pronunţe o asemenea soluţie, a incidenţei vreunuia dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale ori continuarea procesului penal, a corespondenţei dintre prevederile invocate ca temei al soluţiei şi situaţia concretă din cauză, precum şi a motivelor pe care se sprijină ordonanţa procurorului de reluare a urmăririi penale.

În această procedură, judecătorul de cameră preliminară nu este chemat să stabilească nicio încadrare juridică certă şi nicio vinovăţie concretă, sigură, ci să constate dacă procurorul a efectuat o instrucţie penală, completă, efectivă sau dimpotrivă, incompletă, care impune reluarea cercetării penale pentru stabilirea existenţei sau dimpotrivă a lipsei probelor ori insuficienţa acestora care împiedică trimiterea în judecată a unei persoane. Indiferent de decizia adoptată de organul de urmărire penală, ea trebuie motivată convingător, atât în situaţia existenţei unor probe îndestulătoare dar şi atunci când se constată existenţa unor probe neîndestulătoare, care nu permit finalizarea urmăririi penale prin trimiterea în judecată

Prin urmare, redeschiderea urmăririi penale ca urmare a controlului ierarhic presupune îndeplinirea a două cerinţe, şi anume: a) existenţa, în cauză, a unei soluţii de clasare şi b) constatarea, ulterioară, a inexistenţei împrejurării pe care aceasta se întemeia, controlul fiind efectuat de procurorul ierarhic superior celui care a dispus respectiva soluţie, care, în urma analizării tuturor aspectelor de legalitate, o infirmă şi dispune reluarea cercetărilor.”

a. Competenţa de soluţionare a cererii de confirmare.

Procedând la verificarea competenţei de soluţionare a prezentei cereri de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, se constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 40 alin. 1 Cod procedură penală, aceasta revine judecătorului de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţă căreia îi aparţine competenţa să judece cauza în primă instanţă cu privire la infracţiunile săvârşite de membri ai Guvernului, intimatul Petre Roman având calitatea de prim-ministru.

b. Excepţia inadmisibilităţii cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apărătorii intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre au susţinut că solicitarea de redeschidere a urmăririi penale este inadmisibilă motivat de faptul că, în cauză, infirmarea soluţiilor de clasare şi redeschiderea urmăririi penale s-a realizat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu de procurorul imediat ierarhic superior al procurorilor semnatari ai dispoziţiilor de clasare ce au fost infirmate, apreciind că în cauză redeschiderea urmăririi penale trebuia realizată de procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cadrul legislativ anterior evocat prevede ca ordonanţa de infirmare şi de redeschidere a urmăririi penale să fie emisă de procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia.

În cauză, soluţiile de clasare au fost dispuse prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 05 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare de către un procuror militar, şef al Biroului urmărire penală.

Procurorul ierarhic superior al procurorului care a emis rechizitoriul este procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a şi verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 05 aprilie 2019.

În Codul de procedură penală nu există instituţia retragerii confirmării unui rechizitoriu de către procurorul ierarhic superior şi nici instituţia confirmării parţiale a unui rechizitoriu, respectiv doar a soluţiei de trimitere în judecată, aşa încât procurorul imediat ierarhic superior celui care a emis rechizitoriul, după verificarea acestuia, nu mai poate realiza în mod legal o astfel de prerogativă, tocmai datorită confirmării rechizitoriului.

În acest context, procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţiile de clasare prin rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 05 aprilie 2019 este procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, în acelaşi dosar nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, deşi prin ordonanţa unui procuror militar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare s-a dispus clasarea întregii cauze, iar plângerea a fost respinsă de procurorul militar şef al Secţiei Parchetelor Militare, prin ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016, prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus infirmarea şi redeschiderea urmăririi penale în cauză, iar redeschiderea a fost confirmată de către judecătorul de cameră preliminară.

Pe de altă parte, de drept, prerogativa procurorului general de a infirma şi redeschide urmărirea penală în orice cauză rezultă din întreaga arhitectură de organizare a Ministerului Public şi îşi are izvorul în Constituţia României – art. 132 alin. 1 – Procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei – şi de aceea nu poate fi limitată.

Conchizând sub acest aspect, judecătorul de cameră preliminară constată neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de apărătorii aleşi ai intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind abilitat de lege să dispună infirmarea soluţiilor de clasare şi redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză.

c. Termenul de formulare al cererii de confirmare.

Cu privire la termenul în care este sesizat judecătorul de cameră preliminară, conform dispoziţiilor art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii.

Verificând dacă în cauză a fost respectat acest termen, judecătorul de cameră preliminară, constată că ordonanţa de infirmare a soluţiilor de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare şi de redeschidere a urmăririi penale, a fost emisă la 21.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind sesizată a doua zi, respectiv la 22.10.02019. Astfel, a fost respectat termenul prevăzut de dispoziţiile art. 335 alin. 4 Cod procedură penală, care se referă strict la termenul în care este sesizat judecătorul de cameră preliminară după emiterea ordonanţei şi nu include şi perioada în care se desfăşoară procedura de soluţionare a cererii de confirmare de către acesta.

d. Analiza ordonanţei nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019.

   i. Cadrul de analiză.

Prealabil analizării legalităţii şi temeiniciei redeschiderii urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară constată că procurorul general a invocat explicit în ordonanţa de infirmare ca temei al redeschiderii dispoziţiile art. 335 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală.

Din analiza considerentelor ordonanței se constată că procurorul general a avut în vedere numai aspectele referitoare la faptul că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, fără a reţine şi apariţia unor fapte sau împrejurări noi din care să rezulte că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea.

Astfel, se reţine că temeiul de drept al redeschiderii urmăririi penale îl constituie art. 335 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, fără a se raporta la dispoziţiile alin. 2 din acelaşi articol.

Pentru a soluţiona cererea de confirmare în acest cadru procesual, se va verifica legalitatea şi temeinicia ordonanţei procurorului general prin care s-a dispus redeschiderea, în raport de întreg conţinutul dosarului, aşa cum a fost pus la dispoziţie instanţei.

În analiza exhaustivă a ordonanţei procurorului general vor fi verificate toate chestiunile invocate ce vizează netemeinicia şi nelegalitatea soluţiilor de redeschidere supuse confirmării.

Datorită specificului cauzei, ce vizează soluţii de clasare dispuse prin rechizitoriu, care a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei şi se află în Cameră preliminară în faţa unui alt judecător, analiza se va referi la limitele în care procurorul general poate dispune redeschiderea urmăririi penale, în principal cu referire la starea de fapt şi la încadrarea juridică, cu atât mai mult cu cât rechizitoriul are multiple trimiteri la hotărâri judecătoreşti definitive, care au o legătură indiscutabilă cu cauza supusă confirmării.

În egală măsură, judecătorul de cameră preliminară va avea în vedere deciziile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la obligația statului de a face o anchetă efectivă, decizii evocate de altfel şi în încheierea judecătorului care a confirmat redeschiderea urmăririi penale în prezenta cauză în care, în prezent, s-a întocmit rechizitoriu.

Hotărârea Mocanu și alții împotriva României din 17 septembrie 2014, prin care CEDO a arătat că scopul esențial al unei anchete este de a asigura aplicarea efectivă a legislației care protejează dreptul la viață și interzice tortura și tratamentele inumane sau degradante, în cauze în care sunt implicați agenți sau organe ale statului și de a garanta angajarea răspunderii acestora pentru decesul și relele tratamente survenite sub răspunderea lor.

Reține CEDO, că, chiar dacă faptele aflate la originea obligației de cercetare au loc într-un context de violențe generalizate și anchetatorii întâmpină obstacole și constrângeri care impun recurgerea la măsuri de cercetare mai puțin eficiente sau care întârzie cercetările, este la fel de adevărat că art.2 şi 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului impun adoptarea tuturor măsurilor rezonabile care pot asigura desfășurarea unei anchete efective și independente. Pentru ca o anchetă să fie considerată efectivă, este necesar ca instituțiile și persoanele responsabile pentru anchetă să fie independente de persoanele vizate de aceasta. Indiferent de modalitatea anchetei, autoritățile trebuie să acționeze din oficiu. În plus, pentru a fi efectivă, ancheta trebuie să permită identificarea și sancționarea persoanelor responsabile. De asemenea, aceasta trebuie să fie suficient de amplă pentru a permite autorităților responsabile să țină seama nu numai de actele agenților statului care au recurs la forță în mod direct și ilegal, dar și de circumstanțele în care au fost săvârșite aceste acte.

Deși pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică ancheta să progreseze într-o anumită situație, un răspuns rapid din partea autorităților, atunci când este vorba de anchetarea folosirii ilegale a forței, poate fi considerat, în general, esențial pentru a păstra încrederea publicului în respectarea principiului legalității și pentru a evita orice aparență de complicitate sau de toleranță față de acte ilegale. Trecerea timpului nu scutește statul român de respectarea obligațiilor sale internaționale și nici autorii încălcărilor de răspundere penală individuală a acestora.

Hotărârea din 24 mai 2011 pronunțată în cauza Asociația „21 Decembrie 1989” și alții împotriva României, prin care CEDO reține că obligația procedurală ce decurge din art. 2 cere realizarea unei anchete efective atunci când recurgerea la forță, în special de către agenții statului, a dus la uciderea unei persoane. Este vorba de o examinare imediată, completă, imparțială și profundă a circumstanțelor în care au fost comise crimele, pentru a putea realiza identificarea și sancționarea persoanelor răspunzătoare. Este o obligație nu de rezultat, ci de mijloc. Autoritățile trebuie să fi luat măsuri rezonabile pentru a asigura obținerea probelor cu privire la faptele respective.

CEDO, nu subestimează complexitatea incontestabilă a cauzei, dar cu toate acestea nu se justifică nici durata anchetei și nici modul în care aceasta a fost condusă o perioadă prea lungă de timp, fără ca cei interesați și publicul să fie informați de propunerile făcute. Dimpotrivă, importanța sa pentru societatea românească, care constă în dreptul victimelor de a ști ce s-a întâmplat, ceea ce implică dreptul la o anchetă judiciară efectivă și eventual drept la reparație obligă autoritățile naționale să se ocupe de dosar imediat și fără întârzieri inutile  (…) În cazul utilizării masive a forței letale împotriva populației civile în timpul manifestațiilor antiguvernamentale, precedând tranziția de la un regim comunist la un regim democrat, CEDO nu poate accepta ca o anchetă să fie efectivă în cazul în care se termină prin efectul prescripției răspunderii penale, în vreme ce însăși autoritățile au rămas inactive.

   ii. Limitele analizei judecătorului de cameră preliminară în cauza pendinte.

Sub aspectul legalității și temeiniciei ordonanței, judecătorul va evalua, în contextul cazului sau temeiului de drept invocat, motivele pe care se sprijină soluţia, reţinând, astfel cum s-a arătat anterior, că nu au fost invocate fapte sau împrejurări noi din care să rezulte că a dispărut împrejurarea pe care se întemeia clasarea.

Potrivit art. 335 alin. 41 din Codul de procedură penală: Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea de confirmare, verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. Încheierea judecătorului de cameră preliminară este definitivă.

Datorită particularităţii cauzei, în analiza legalităţii şi temeiniciei ordonanţei procurorului general, judecătorul de cameră preliminară va avea în vedere starea de fapt expusă de către procurorul militar în cuprinsul rechizitoriului cu care a investit instanţa de judecată în procedura camerei preliminare, după trimiterea în judecată, respectiv pentru verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

În actuala procedură, datorită acestei particularităţi, judecătorul nu va analiza aptitudinea probatoriului în dovedirea chestiunilor de fapt reţinute în rechizitoriu, întrucât ar însemna să se substituie unui alt judecător, care deja este investit cu fondul cauzei. La nivelul instanţei de judecată (ÎCCJ) dosarul a fost înregistrat sub nr. 1045/1/2019 la data de 19.04.2019, ca urmare a sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 11/P/2014 din 5.04.2019 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare, în timp ce ordonanţa procurorului general nr. 2556/C/2019 este din data de 21.10.2019, deci după 6 luni de la înregistrarea rechizitoriului.

   iii. Nelegalitatea criticilor formulate cu privire la starea de fapt şi a încadrărilor juridice din rechizitoriu. Netemeinicia ordonanţei procurorului general.

   a) Nelegalitatea criticilor formulate cu privire la starea de fapt şi a încadrărilor juridice din rechizitoriu.

În criticile formulate în cuprinsul ordonanţei, procurorul general susţine că procurorii militari nu s-au conformat anterioarei soluţii de infirmare, confirmată de către judecător, afimând că modul în care a fost administrat probatoriul după reluarea urmării penale ar arăta că procurorii militari nu cunosc conţinutul ordonanţei de infirmare.

Susţinerea procurorului general potrivit căreia prin ordonanţa de infirmare anterioară, confirmată de către judecător, s-ar fi statuat, definitiv, o asemenea împrejurare de fapt, este profund eronată, întrucât judecătorul a avut în vedere carențele anchetei şi a arătat explicit că redeschiderea urmăririi penale nu este altceva decât reînvierea acțiunii publice, iar această procedură permite administrarea oricărei probe pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului

Astfel în încheierea de confirmare a ordonanţei anterioare de infirmare (ordonanţa nr. 692/C2/2016 din 5 aprilie 2016) se subliniază: „ … având în vedere carențele anchetei, … se impune cu necesitate reluarea cercetărilor, constatându-se legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Această procedură permite administrarea oricărei probe pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului, obligând organele de urmărire penală la respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală. Redeschiderea urmăririi penale nu este altceva decât reînvierea acțiunii publice…”.

Analiza cauzei pendinte, evidenţiază că urmare a redeschiderii urmăririi penale a fost emis un rechizitoriu prin care procurorul, titularul acţiunii penale, a administrat toate probele ce le-a considerat necesare pentru lămurirea situaţiei de fapt şi pentru aflarea adevărului în raport de acuzaţiile formulate, a apreciat că acest probatoriu este apt, suficient, legal administrat, iar rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, după care a fost sesizată instanţa de judecată.

Or, numai instanţa este în măsură să cenzureze actul de sesizare, activitate realizată în procedura contradictorie a Camerei preliminare, în prezenţa participanţilor la procesul penal.

De aceea, orice critică formulată asupra stării de fapt, a aptitudinii probelor de a dovedi o acuzaţie sau alta, a încadrării juridice, procedură a cărei finalitatea este de a stabilii legalitatea probelor, pertinenţa şi suficienţei acestora într-o altă procedură decât cea prevăzută de lege, cum este cea aleasă de către procurorul general în cauza pendinte, apare ca nelegală şi nu poate fi luată în considerare.

În mod indiscutabil, titularul acţiunii penale este procurorul investit cu soluţionarea cauzei, iar procurorul ierarhic superior (fie chiar prim-adjunctul procurorului general ori procurorul general), nu pot interfera în exercitarea acestei funcţii judiciare, decât în limitele şi condiţiile legii.

De aceea, într-o procedură de infirmare şi redeschidere a urmăririi penale în cazul soluţiilor de clasare adoptate prin rechizitoriu exercitată de către procurorul general, eventualele neajunsuri (netemeinicii) ale urmăririi penale pot fi antamate numai cu privire la soluţiile de clasare şi nu la rechizitoriu în general, iar criticile trebuie susţinute explicit, cu indicarea acelor eventuale probe neavute în vedere, eventual neadministrate etc, şi a înrâuririi acestora asupra greşitei adoptari a unei soluţii de clasare (în cauza pendinte nu au fost invocate probe ori împrejurări noi).

Fiind rolul instanţei de judecată deja investite cu actul de sesizare de a decela legalitatea sesizării, apoi, eventual, existenţa faptelor pentru care s-au formulat acuzaţii în materie penală şi aptitudine probelor în susţinerea acuzaţiilor, în cauza pendinte judecătorul poate avea în vedere doar criticile formulate exclusiv cu referire la situaţia soluţiilor de clasare infirmate şi redeschise, şi cu privire la care se solicită confirmarea, dar în raport de starea de fapt reţintă în rechizitoriu.

Formularea de către procurorul general a unor critici cu privire la cauza aflată în faţa unui alt judecător ca urmare a investirii cu rechizitoriu şi critica rechizitoriului în ansamblul său nu este posibilă într-o procedură cum este cea pendinte, întrucât sunt formulate de către un „actor” judiciar care nu este parte a procedurii din camera preliminară investită cu rechizitoriul şi care, fie şi procurorul general, nu poate interfera decât în limitele şi condiţiile legii, deci nu printr-un astfel de mecanism juridic, ca cel ales în cauza pendinte.

Procurorul general, nu poate folosi ierarhia instituţională a Ministerului Public, care este de natură contituţională, pentru a interfera cu o procedură aflată în faţa judecătorului investit cu un rechizitoriu într-o cauză în care procurorul general nu are atribuţii procedurale proprii.

Aşadar, dacă legea îi permite procurorului general să infirme soluţiile de clasare dispuse de către orice alt procuror din subordine, indiferent de nivel ori structură, ca o prerogativă izvorâtă din Constituţie, procurorul general, fiind în vârful piramidei ierarhiei instituţionale a Ministerului Public, poate verifica sub aspectul legalităţii şi temeiniciei numai rechizitoriile întocmite de cei din imediata subordine ierarhică, adică rechizitorii întocmite de procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, procurorul şef al Secţiei parchetelor militare, procurorul şef al DIICOT ori procurorul şef al DNA, atribuţia fiind de altfel personală şi exclusivă, deoarece legiile de organizare judiciară prevăd expres că procurorul general conduce PÎCCJ, iar DNA/DIICOT, prin intermediul procurorilor şefi. În lipsa procurorului general, atunci când nu a fost delegat ori numit în funcţie, o asemenea atribuţie poate fi exercitată de prim-adjunctul procurorului general.

Coroborarea celor arătate conduce la concluzia că în cauza pendinte, nu se poate discuta despre existenţa unei opinii contrare celei exprimate în ordonanţa de infirmare, întrucât redeschiderea urmăririi penale a survenit ca urmare a faptului că soluţia de clasare nu a avut la bază o anchetă efectivă, aşa încât premisele, condiţiile, încadrarea juridică şi probatoriul necesar, cu atât mai puţin soluţia la care se putea ajunge nu poate fi impusă prin actul de infirmare al procurorului ierarhic superior, fie şi procurorul general, obligaţia procurorului fiind aceea de a efectua ancheta efectivă în scopul lămuririi situaţiei de fapt şi a aflării adevărului.

De altfel, în rechizitoriu, procurorul a menţionat explicit că „… cercetările efectuate în prezentul dosar penal au avut drept scop stabilirea stării de fapt existente în intervalul de timp 16 decembrie 1989 – 31 decembrie 1989, pe întregul teritoriu al României, a conduitei persoanelor ce au avut un rol determinant în desfăşurarea evenimentelor soldate cu urmările menţionate şi a responsabilităţilor de natură penală ce incumbă acestor persoane … Având în vedere timpul scurs de la desfăşurarea complexelor evenimente revoluţionare, prezenta anchetă penală nu a avut ca obiect al cercetării infracţiunile de drept comun săvârşite în intervalul supus analizei (pentru care a survenit prescripţia răspunderii penale sau faţă de care există autoritate de lucru judecat) ci doar conduitele care se subscriu infracţiunilor contra umanităţii, aşa cum sunt acestea definite prin articolul 439 din Codul Penal, infracţiuni imprescriptibile. Pe cale de consecinţă, dat fiind specificul acestor infracţiuni (atac generalizat, sistematic – aşadar planificat – îndreptat împotriva unei populaţii civile), dar şi circumstanţele concrete probate care au existat în intervalul 16-31 decembrie 1989, prin prezentul Rechizitoriu au fost avute în vedere şi reţinute doar responsabilităţile penale pentru persoanele situate la vârful piramidei decizionale politico-militare ale României, pentru întregul interval menţionat. … Pe cale de consecinţă, prezenta anchetă penală a analizat ansamblul de conduite din intervalul 16- 31 decembrie 1989, cu scopul de a stabili inclusiv responsabilităţile de natură penală a factorilor de decizie politico – militară din întregul interval menţionat. Or, aşa cum s-a argumentat anterior, responsabili pentru represiunea revoluţionarilor în intervalul 16-22 decembrie 1989  sunt fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae şi vârfurile de comandă ale MApN şi ale MI-DSS. Vinovăţia fostului şef al statului este fără echivoc demonstrată de probatoriul administrat. Acesta, în calitate de comandant suprem al forţelor armate, a coordonat în mod direct represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989. Şefii principalelor structuri de forţă care s-au implicat în executarea ordinelor date de Ceauşescu Nicolae au fost Postelnicu Tudor – ministrul de interne, Vlad Iulian – şeful Departamentului Securităţii Statului (DSS) şi Milea Vasile – ministrul apărării. Probatoriul administrat a mai demonstrat că generalul Eftimescu Nicolae (şeful Direcţiei Operaţii) a fost implicat (prin atribuţiile funcţiei deţinute)  în toate operaţiunile militare desfăşurate, participând astfel la represiunea revoluţionarilor. Totodată, generalul Hortopan Ion a îndeplinit un rol cheie în represiunea armată ordonată împotriva revoluţionarilor, până la data de 22 decembrie 1989. În calitate de Comandant al Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor (CIT) a coordonat diviziile mecanizate care au acţionat contrar legii împotriva populaţiei civile a României. Aceste persoane sunt responsabile pentru represiunea existentă până la data de 22 decembrie 1989, conduitele lor, alături de conduita fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii contra umanităţii. Nu trebuie omis că generalii Stănculescu Victor Atanasie şi Chiţac Mihai au fost condamnaţi definitiv pentru implicarea directă în represiunea revoluţionarilor timişoreni (alături de celelalte persoane menţionate anterior).

Se constată că Ceauşescu Nicolae a decedat la data de 25 decembrie 1989, … Postelnicu Tudor a decedat pe parcursul urmăririi penale, la data de 12 august 2017. Vlad Iulian a decedat la data de 30 septembrie 2017. Milea Vasile a decedat la data de 22 decembrie 1989, … Generalii Eftimescu şi Hortopan au decedat la 06 ianuarie 2006, respectiv la data de 06 aprilie 2000. …

Cert este că, la orele 09:55 din dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, gl. lt. Stănculescu Atanasie Victor s-a prezentat în faţa preşedintelui Ceauşescu Nicolae care i-a cerut verbal să preia comanda Armatei. În felul acesta, de facto, fără emiterea unui decret scris, gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor a devenit ministru al apărării.

Imediat dupa acest important moment, folosind indicativul ministrului apărării naţionale („Rondoul”), generalul lt. Stănculescu Atanasie Victor a ordonat ca efectivele Armatei să se reîntoarcă în cazărmi, inclusiv vehiculele blindate aflate în faţa CC al PCR. Urmare acestui ordin, în jurul orelor 11:00, au fost retrase din jurul CC efectivele UM 01210 Bucureşti, UM 01305 Bucureşti şi ale Academiei Militare.

Se constată că, la scurt timp după numire, ministrul apărării Stănculescu Victor Atanasie a dat un ordin militar extrem de important, vădit contrar celui dat anterior de comandantul suprem – preşedintele Ceauşescu Nicolae.

Probatoriul administrat a demonstrat că începând cu orele 12:06 ale zilei de 22 decembrie 1989, Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena au pierdut prerogativele puterii de stat în România. Important este că, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, forţele de ordine nu au mai folosit violenţa împotriva revoluţionarilor, realizându-se în fapt o pactizare generală cu revoluţionarii. (…) Acelaşi document arată că, la orele 14:10 ale zilei de 22 decembrie 1989, unităţilor militare li s-au ordonat, prin notele telefonice 38 şi 39, următoarele: „1. Unităţile militare de pe întregul teritoriu al ţării se retrag în cazărmi, în ordine şi cu calm, fără a se lăsa provocate, dezarmate sau dispersate. 2.Unităţile militare care sunt angrenate în faţa sediilor judeţene de partid, vor calma spiritele, fără să tragă, după care se retrag în unităţi. 3. În unităţi se va organiza apărarea cazărmilor şi a tuturor obiectivelor militare. 4. Se vor executa numai ordinele transmise de la Ministerul Apărării Naţionale. 5. Faţă de cele ordonate, comandanţii militari să asigure paza obiectivelor civile de importanţă deosebită cu subunităţi înarmate care să nu tragă decât în situaţia în care sunt atacate de grupuri înarmate cu arme de foc. 6. Pentru stabilirea priorităţilor în asigurarea pazei, comandanţii militari să se pună de acord cu reprezentanţii organelor locale. 7. Militarii care asigură paza acestor obiective să poarte pe mâna stângă  banderola tricoloră.”

Notele telefonice au avut la bază Directiva ministrului apărării naţionale (în acel moment prerogativele ministrului apărării au aparţinut gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor),  acestea fiind ordonate de gl. Eftimescu Nicolae (prim locţiitor al şefului MStM şi şef al Direcţiei Operaţii). Importanţa notelor telefonice nr. 38 şi 39 este deosebită. În primul rând, se poate afirma că acesta a fost momentul când conducerea superioară a Ministerului Apărării Naţionale a preluat prerogativele comandantului suprem. (…)”

Susţinerile procurorului general potrivit cărora pornind de la o premisă greşită, procurorii nu aveau cum să stabilească în mod corect situaţia de fapt în cauză și pe cale de consecință, încadrarea juridică dată faptelor, respectiv că urmărirea penală efectuată în cauză răspunde într-o foarte mică măsură cerinţelor actului de infirmare nu au o bază legală, iar suportul argumentativ este eronat aşa încât nu poate fi luat în considerare pentru analiza actului de infirmare.

Afirmaţia potrivit căreia în perioada Revoluţiei din Decembrie 1989 a existat o stare de război pe teritoriul României induce nelegal (într-o altă procedură) confuzie juridică asupra întregii stări de fapt expusă prin rechizitoriul verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procuror ierarhic superior şi aflat în analiza unui alt judecător.

În egală măsură, susţinerea procurorul general potrivit căreia începând cu 17 decembrie 1989 – după transmiterea indicativului Radu cel Frumos – şi până la retragerea trupelor în cazărmi, toate autorităţile şi instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării şi siguranţei naţionale au avut reprezentarea faptului că România se afla în pragul unei iminente invazii cu trupe terestre şi desant aerian şi naval tinde, în mod nelegal, la combaterea (într-o altă procedură), a însăşi esenţei acuzaţiilor formulate, acuzaţii ce pot fi cenzurate numai de către instanţa investită cu rechizitoiu.

În egală măsură, afirmaţiile potrivit cărora întrucât din actele dosarului de urmărire penală rezultă că, în perioada 22-30 decembrie 1989, pe teritoriul României s-au desfăşurat operaţii militare de anvergură, cu un consum uriaş de muniţie – peste 12.000.000 de cartuşe de diferite tipuri -, ar fi justificate numai în cadrul unui conflict armat de amploare au un caracter persuasiv de argumentare, nepermis într-o astfel de procedură, întrucât, aşa cum s-a arătat, nelegal se forţează schimbarea stării de fapt şi a încadrării juridice stabilită prin rechizitoiul verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în timp ce cauza se află deja în faţa unui alt judecător.

În acest context, judecătorul de cameră preliminară consideră ca fiind necesară menţionarea acuzaţiilor penale formulate prin rechizitoriu, urmare a expunerii stării de fapt verificate sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procurorul ierarhic superior:

„ Conduitele inculpatului Iliescu Ion care, în calitate de şef de stat şi guvern, preşedinte al CFSN şi al Consiliului Militar Superior, cu intenţie, începând cu ziua de 22 decembrie 1989, orele 19.30, a dezinformat în mod direct prin apariţiile sale televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel în mod decisiv la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză concretizată în numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice cu muniţie militară, etc.), a participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu (25 decembrie 1989) şi a acceptat şi şi-a asumat politic (în intervalul 22-31 decembrie 1989) inducerea în eroare coordonată şi exercitată de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN (al căror şef era), fără a interveni pentru stoparea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal, având în vedere că toate aceste conduite au contribuit decisiv la decesul unui număr de 853 persoane, rănirea unui număr de 2157 persoane, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional a 489 de persoane şi cauzarea de suferinţe psihice altor persoane. Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane, generând totodată o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei  civile de pe întregul teritoriu al României.

Faptele inculpatului Voiculescu Voican Gelu care, în calitate de factor decizional al CFSN, cu intenţie, în intervalul 22-31 decembrie 1989, a dezinformat prin mass-media (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, psihoză concretizată în numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice cu muniţie militară etc.), a participat la diversiunea şi dezinformarea existente pentru executarea cuplului Ceauşescu (25 decembrie 1989) şi a acceptat şi asumat inducerea în eroare comisă de unele cadre cu funcţii de conducere din MApN, fără a interveni pentru stoparea acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor contra umanităţii, prev. de art. 439 lit. a, g, i, k din Cod penal, având în vedere că toate aceste conduite au contribuit decisiv la decesul unui număr de 853 persoane, rănirea unui număr de 2157 de persoane, privarea gravă de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional a 489 de persoane şi cauzarea de suferinţe psihice altor persoane. Ca şi în cazul lui Iliescu Ion, urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane, generând totodată o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al ţării.

Conduitele inculpatului general (Rtr) Rus Iosif care, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, cu intenţie, a intervenit în noaptea de 22/23.12.1989 fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni contribuind decisiv la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili) precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane şi care la 23.12.1989 a dat în deplină cunoştinţă de cauză ordinul diversionist de schimbare a cocardelor elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce a dus la  deschiderea focului fratricid şi implicit la rănirea unor persoane, dând în perioada Revoluţiei din decembrie 1989 (intervalul 22-31 decembrie) şi alte ordine militare diversioniste, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate au contribuit la agravarea psihozei teroriste (cauza decesului a 805 de persoane, rănirea a 2142 de persoane, lipsirea gravă de libertate a 489 de persoane şi suferinţe psihice multor persoane) întrunesc elementele constituite ale infracţiunii de crime împotriva umanităţii prev. de art. 439 lit. a şi g Cod penal. Faptele săvârşite de fostul şef al Aviaţiei Militare, gl. (Rtr) Rus Iosif au contribuit la generarea unei stări de pericol iminent şi grav la adresa populaţiei civile a României.”

În contradicţie cu starea de fapt reţinută în rechizitoriu şi cu ignorarea explicaţiilor cuprinse în hotărâri judecătoreşti definitive existente la dosarul înaintat judecătorului pentru confirmarea redeschiderii urmăririi penale, procurorul general susţine că procurorii militari nu ar fi stabilit ce anume însemna alarma de luptă parţială – indicativul „Radu cel Frumos”, activităţile care trebuiau desfăşurate în executarea acestui ordin, dacă acest ordin permitea/impunea trecerea pe frecvenţele de război.

Astfel, în rechizitoriu se arată, printre altele: „ (…) Probele administrate în cauză au demonstrat că la orele 14:10 ale zilei de 22 decembrie 1989, de la MApN au fost emise notele telefonice cu numerele 38 şi 39. Notele au fost trimise tuturor unităţilor militare din România, fiind ordonate de gl. Eftimescu Nicolae – prim locţiitor al şefului MStM şi şef al Direcţiei Operaţii din MStM – ca urmare a Directivei ministrului apărării naţionale – gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. …, s-a ordonat ca unităţile militare să execute doar ordinele militare transmise de la MApN. Apoi, s-a mai ordonat ca unităţile militare să treacă la paza armată a obiectivelor civile de importanţă deosebită şi să tragă în eventualitatea că vor fi atacate de grupuri înarmate cu arme de foc.

Întrebarea firească, prin raportare la ordinul supus discuţiei, este de ce a fost necesar un astfel de ordin. Pe întregul teritoriu al României, la acea oră (14:10) era linişte, nu se trăgea, nu mai existau violenţe, dimpotrivă, în capitală şi în marile oraşe se sărbătorea cu entuziasm victoria Revoluţiei. Totodată, de ce ar fi existat riscul ca „grupuri înarmate cu arme de foc” să atace obiectivele civile? Pe cine să atace? S-a explicat anterior că DSS, cu toată conducerea şi efectivele, se alăturase mişcării revoluţionare, abandonându-l pe fostul preşedinte. Conducerea DSS se afla la vedere alături de conducerea MApN. Cunoşteau cei din comanda MApN că în seara aceleiaşi zile urma să se tragă? Pe ce se baza o asemenea informaţie?

Cert este că, în jurul obiectivelor civile şi militare de interes major aflate în Bucureşti şi în marile oraşe ale ţării, au fost cantonate treptat forţe militare excesiv de numeroase şi total eterogene. Foarte grav este faptul că masarea acestor forţe în perimetre reduse s-a făcut fără asigurarea unei comunicări eficiente între efectivele militare astfel încât, de cele mai multe ori, acestea nu se cunoşteau între ele şi nici măcar nu cunoşteau cu claritate propriile misiuni în care au fost angrenate.

Nu trebuie omisă realitatea conform căreia, în după amiaza zilei de 22 decembrie 1989, efectivele militare se aflau deja într-o stare avansată de oboseală fizică şi mentală, ca urmare a faptului că încă de la data de 17 decembrie 1989 se aflau în alarmă parţială de luptă („Radu cel Frumos”), stresul fiind accentuat de declararea de către preşedintele Ceauşescu Nicolae a stării de necesitate, pe întregul teritoriu al României, în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. În acelaşi timp, s-a constatat că o mare parte a efectivelor militare ce au afluit spre centrul Bucureştilor şi spre centrele marilor aglomeraţii urbane ale ţării, erau formate şi din militari în termen neexperimentaţi, insuficient pregătiţi, mulţi dintre ei fiind încorporaţi în toamna anului 1989. Toate aceste realităţi erau cunoscute conducerii MApN. Gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor, gl. Eftimescu Nicolae, gl. Logofătu Gheorghe  (şeful Academiei Militare), gl. Hortopan Ion (şeful Comandamentului Infanteriei şi Tancurilor) şi ceilalţi ofiţeri de la vârful ierarhiei militare ştiau despre situaţia „trupei”. (…)

De altfel, rechizitoiul prezintă detaliat declaraţia martorului Mateescu Ion, din data de 24.09.2018, (vol.IV – Declaraţii, fil. 112-121): „Sunt ofiţer de artilerie antiaeriană şi rachete, fiind absolvent al Şcolii militare de specialitate de la Braşov.

După absolvirea acestei şcoli am fost repartizat la o unitate de rachete KUB, unitate care la vremea respectivă era unică pe teritoriul României, fiind din punct de vedere tehnic la cel mai ridicat nivel. Aici am fost numit în funcţia de şef de staţie pentru cercetare şi dirijare. Imediat după numirea pe această funcţie am participat la un curs de specializare privitor la exploatarea acestei tehnici militare de tip nou.

După cum este bine cunoscut, începând cu 22 decembrie 1989, sistemul naţional de radio-locaţie şi luptă antiaeriană a fost suspus unei diversiuni radio-electronice fără precedent. S-a creat impresia că România este atacată pe calea aerului de numeroase aeronave, pe diverse culoare de pătrundere.

În altă ordine de idei, menţionez faptul că staţiile de radio-locaţie funcţionau pe două frecvenţe de radio-locaţie. O frecvenţă „de pace” şi o alta „de război”. Frecvenţa „de pace” era mult mai permisivă şi putea fi detectată de specialişti şi ulterior, bruiată, având drept efect apariţia pe ecranele staţiilor de radio-locaţie a unui număr mare de ţinte aeriene, aşa cum s-a întâmplat în timpul revoluţiei.

Ca o paranteză, precizez că fiecare staţie de radio-locaţie avea propriul sistem de bruiaj (imitator de ţinte). În caz de antrenament, prin intermediul staţiei de bruiaj, erau generate ţinte false, folosite pentru antrenamentul echipajelor staţiei de radio-locaţie. Bruiajul de la staţiile de radio-locaţie putea fi exercitat într-o rază limitată din punct de vedere teritorial. Aparatura de bruiaj nu putea fi detaşată fizic de staţia de radio-locaţie. În paralel, la eşalon de armată existau staţii de bruiaj (companie de bruiaj) care puteau exercita bruiajul pe o rază mare (de ordinul sutelor de km.).

În afara frecvenţei de pace, aşa cum am arătat mai sus, exista frecvenţa de război. Aceasta era frecvenţa de luptă, folosită în caz de război şi niciodată la pace . Frecvenţa de război era foarte eficientă, având în vedere că se folosea ca metodă de lucru, aşa-zisul salt în frecvenţă. Prin această metodă se făcea, practic, imposibilă bruierea staţiei respective de radio-locaţie. Altfel spus, generarea ţintelor false nu mai era posibilă. Pe lângă aceasta, în caz de război existau metode suplimentare de detectare a ţintelor reale cum ar fi  vizorul optic de televiziune. Fiecare staţie era prevăzută cu o cameră de luat vederi ce avea menirea să vizualizeze  ţinta aeriană până la o distanţă de minim 30 km. În acest fel era posibilă tragerea eficientă .

Prin urmare, dacă în decembrie 1989 s-ar fi folosit frecvenţa de război, s-ar fi dedus imediat, fără dubii, că în spaţiul aerian al României nu au existat ţinte aeriene ostile. Din câte cunosc, trecerea pe frecvenţă de război a fost interzisă de la eşalonul superior al Comandamentului apărării antiaeriene a teritoriului (CAAT). Nu cunosc cine a dat acest ordin, dar este logic faptul că un astfel de ordin putea fi dat doar de la vârful CAAT. În schimb, cunosc o persoană care a primit în mod nemijlocit acest ordin, aceasta fiind col. Spânu Petre, cel care era comandantul Regimentului 48 rachete antiaeriene KUB – Bucureşti.

Mai cunosc faptul că col. Spânu Petre a trecut pe frecvenţa de război şi astfel a constatat că ecranele staţiei sale de radio-locaţie au devenit curate, în spaţiu nefiind ţinte ostile. Drept urmare, acesta nu a lansat nicio rachetă, deşi au fost făcute presiuni serioase asupra sa, în vederea lansării.

În altă situaţie, însă, la regimentul KUB de la Craiova condus de Nica Marin, nu s-a trecut pe frecvenţa de război (în baza aceluiaşi ordin de a nu se trece – bănuiesc), fiind lansat un număr de 27 rachete KUB. Totuşi, acest lucru nu s-a făcut pur şi simplu, având în vedere că rachetele KUB erau vârful de gamă în domeniu şi nu permiteau lansarea, fără ca în mod real,  să existe o ţintă fizică în spaţiu. Această piedică a lansării putea fi înlăturată  totuşi, printr-o comandă de autodistrugere a rachetei  prevăzută pentru situaţia în care potenţialul inamic ocupa dispozitivul subunităţii. O a doua situaţie în care rachetele KUB pot fi lansate, este aşa-zisa „lansare cu prindere în aer”, folosită atunci când dispozitivul este atacat de un număr mare de ţinte. În cazul regimentului de la Craiova, comandantul Nica a lansat rachetele prin metoda „lansare cu prindere în aer”. A făcut acest lucru fără să observe efectul la ţintă. Efectul la ţintă este o obligaţie militară a ofiţerului de pe staţia de dirijare prin care, după lansarea primei rachete, se verifică dacă ţinta a fost sau nu distrusă. La Craiova, dacă s-ar fi făcut aceasta verificare s-ar fi conştientizat faptul că prima rachetă nu a lovit nimic şi astfel, lansările ulterioare nu ar fi fost necesare. Opinez că responsabilitatea pentru lansarea, în mod inutil, a unui număr aşa de mare de rachete KUB a pornit de la ofiţerul ce opera pe staţia de dirijare şi a mers până la comandant.

Prin raportare la cele spuse de mine mai sus, se desprinde concluzia certă că persoana care a dat ordin ca staţiile de radio-locaţie să nu treacă pe frecvenţa de război,a participând astfel în mod direct la exercitarea diversiunii radio-electronice. Despre acest ordin ar trebui să existe consemnări în ordinul de zi al regimentelor de apărare antiaeriană a teritoriului sau a trupelor.

Precizez că situaţia concretă din decembrie 1989, fiind emis indicativul militar „Radu cel Frumos” – alarmă parţială de luptă, permitea trecerea pe frecvenţa de război. Pe baza experienţei profesionale apreciez că bruiajul asupra sistemelor de radio-locaţie a fost făcut din interior, eventul cu participarea unor specialişti sovietici veniţi în ţară ca turişti. Existau forţe militare interne care aveau ca obiect de activitate diversiunea, inclusiv cea radio-electronică. Bruiajul asupra staţiilor se putea face cu ajutorul unei aparaturi mobile de mici dimensiuni. Era suficient ca prin intermediul acestor mijloace să fie bruiate concomitent mai multe staţii de radio locaţie pentru a se crea haosul existent. Această aparatură era foarte mobilă, nu avea nevoie de sursă de alimentare şi putea fi transportată în apropierea staţiilor de radio locaţie cu un simplu autoturism, eventual chiar cu mâna.”

Ignorarea stării de fapt din rechizitoriu este evidentă deoarece se susţine „teoria” referitoare la declanşarea unui aşa zis conflict militar la graniţa cu România, al cărei scop final ar fi fost revendicarea Transilvaniei.

Susţinerea unei alte abordări a analizei materialului probator şi critica acuzaţiilor formulate prin rechizitoiru atribuie argumentelor procurorului general, sub acest aspect, un caracter nelegal al demersului judiciar.

Contrar susţinerilor din cuprinsul ordonanţei, în conţinutul dosarului înaintat judecătorului se regăsesc hotărâri judecătoreşti definitive (invocate de altfel în cuprinsul rechizitoriului, vol.1-2,  Decizii definitive), în motivarea cărora indicativul „Radu cel Frumos” este explicat, iar cum procurorul a avut în vedere în dezvoltarea stării de fapt autoritatea de lucru judecat a acestor hotărâri, o altă dezvoltare nu mai este necesară, iar o nouă analiză nu mai este posibilă, decât dacă ar fi invocate elemente noi, ceea ce procurorul general nu a arătat:

  • sentinţa nr. 2 / 2.02.1990, dosar nr. 33/1990 Tribunalul Militar Teritorial (vol 1. fil. 18 şi urm.), definitivă prin decizia nr. 14 / 21.05.1990 a CSJ, Secţia militară (cauza Tudor Postelnicu) – totuşi împotriva ambelor hotărâri, procurorul general a declarat recurs extraordinar (în prezent eliminat din legislaţie), considerând că sunt esenţial nelegale şi vădit netemeinice în ceea ce priveşte încadrarea juridică a faptelor săvîrşite de inculpaţi. S-a învederat că, nici rezultatul acţiunilor represive şi nici intenţia manifestată de inculpaţi nu poate duce la concluzia că au urmărit distrugrerea în întregime sau în parte a unei colectivităţi sau grup naţional, etnic, rasial sau religios, cum prevăd dispoziţiile art. 357 din Codul penal şi, în consecinţă, nu se poate reţine în sarcina lor această infracţiune. Prin Decizia CSJ nr. 64/26.04.1993 – Plen, după ce s-a luat în examinare recursul extraordinar declarat de procurorul general împotriva sentinţei nr. 2 din 2 februarie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti şi deciziei nr. 14 din 21 mai 1990 a Curţii Supreme de Justiţie, Secţia militară s-a dispus schimbare încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, din infracţiunea de genocid în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav;
  • sentinţa nr. 11 / 25.03.1990, dosar nr. 126/1990 Tribunalul Militar Teritorial (vol 1. fil. 230 şi urm.), definitivă prin Decizia CSJ nr. 37 / 20.04.1992 – Complet 9 Judecători;
  • sentinţa nr. 36 / 21.09.1990, dosar nr. 95/1990 Tribunalul Militar Teritorial (vol. 1-2. fil. 465 şi urm.-vol. 1 până la fil. 142-vol. 2), definitivă prin Decizia CSJ nr. 29/03.06.1991 – Plen (cauza Nicu Ceauşescu);
  • sentinţa nr. 200 / 16.11.1998, dosar nr. 108/1996 Tribunalul Militar Teritorial (vol. 2. fil. 229 şi urm), definitivă prin Decizia CSJ nr. 539 / 31.10.2002 – Secţia penală (cauza „celor 25”) – la pag 45 şi apoi la pag. 65 este explicat indicativul „Radu cel Frumos”, indicativ invocat şi de către unul dintre inculpaţi. După condamnare unii inculpaţii au fost graţiaţi prin Decretul prezidenţial nr. 727/31.07.2002 (publicat în Monitorul Oficial 589/08.01.2002 prevede: În temeiul prevederilor art. 94 lit. d) şi ale art. 99 din Constituţia României, din motive umanitare, având în vedere circumstanţele personale ale celor cărora le este acordat acest act de clemenţă, Preşedintele României decretează: Articol Unic – Se graţiază pedeapsa cu închisoarea aplicată numiţilor Rotariu Constantin, Păun Ioan şi Gheorghe I. Constantin, condamnaţi prin Decizia nr. 359/2002 a Curţii Supreme de Justiţie. Preşedintele României Ion Iliescu).

Procurorul general pune sub semnul întrebării analiza probelor administrate de către procuror prin rechizitoiul verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior, în condiţiile în care cauza se află în faţa unui alt judecător şi afirmă: „Procurorii susţin că diversiunea radio-electronică a fost exercitată de pe teritoriul României de forţe interne, însă în ipoteza în care concluziile procurorului ar fi corecte, firesc ar fi fost să stabilească şi care a fost scopul unei astfel de diversiuni, cu atât mai mult cu cât concluziile Raportului Marelui Stat Major al Armatei prezentat Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989 stabilesc că “efectele războiului electronic şi al diversiunii radioelectronice sunt necesare şi premerg de regulă unor acţiuni militare”, pentru ca apoi să susţină, contrar stării de fapt reţinute în rechizitoriu, că „procurorii militari ar fi trebuit să stabilească circumstanţele care i-au oprit pe militari să treacă pe frecvenţele de război, frecvenţe care ar fi permis acestora să identifice faptul că ţintele de pe radiolocatoare erau false”.

Contrar celor descrise în rechizitoriu, procurorul general susţine, nici mai mult, nici mai puţin, că (…) ancheta nu stabileşte dacă există o legătură între evenimentele care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi mesajele care au fost difuzate la Televiziune şi Radio (…).

Aceste afirmaţii combat, nelegitim şi nelegal, întregul demers legal efectuat de către procuror prin emiterea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată. Sunt nelegale deoarece subminează, într-o altă procedură, concluziile care stau la baza susţinerii acuzaţiilor formulate la adresa inculpaţilor, în condiţiile în care rechizitoriul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de procurorul ierarhic superior.

În rechizitoriu procurorul a arătat, printre altele: „ (…) Probatoriul administrat a demonstrat că, începând cu orele 18:30 ale zilei de 22 decembrie 1989 a fost declanşată la nivelul întregii ţări o amplă şi complexă acţiune de inducere în eroare (dezinformare şi diversiune), unică în istoria naţională.

Consecinţa acestei situaţii a fost instaurarea la nivelul întregii populaţii a României a unei psihoze a terorismului.

Inducerea în eroare a reprezentat principala cauză a numeroaselor pierderi de vieţi omeneşti, vătămări fizice sau psihice, privări grave de libertate cu încălcarea regulilor generale de drept internaţional şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu.

Analiza aspectelor doctrinare mai sus invocate (indubitabil valabile şi la nivelul anului 1989), prin raportare la starea de fapt ce urmează a fi devoalata, relevă că întreaga populaţie a României a fost supusă în timpul Revoluţiei, în mod deliberat şi profesionist, la o amplă inducere in eroare (unică în istoria naţională).

Totodată, este elocvent a se reţine că în timpul Revoluţiei au fost folosite cu succes toate tehnicile de dezinformare. Demonizarea i-a privit pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, anturajul imediat al acestora, dar şi acele forţe dispuse (chipurile) a-i apăra pe aceştia (cadrele DSS, în principal). Divizarea s-a făcut pe deplin resimţită prin crearea începând cu 22.12.1989 a două tabere aparent oponente.

Pe de o parte, se situau poporul, Armata şi CFSN, iar pe de altă parte, elementele securist-teroriste, loiale fostului preşedinte. Psihoza teroristă instaurată a influenţat cvasiunanimitatea opiniei publice, aceasta fiind indusă în sfera iraţionalului, consecinţele acestei stări fiind deosebit de grave. Prin modul de propagare al dezinformării – TVR, Radio şi presa scrisă, ţinta psihozei teroriste au constituit-o civilii, dar şi militarii, pe întregul teritoriu al României. În această situaţie, efectele dezinformării s-au regăsit în numeroase cazuri de foc fratricid, consecinţele fiind survenirea de decese, răniri şi distrugeri de bunuri materiale. Se mai poate observa că scopul inducerii în eroare din cursul lunii decembrie 1989 a fost pe deplin realizat având în vedere că masele populare au fost într-adevăr neutralizate în timp ce puterea totală în stat a fost acaparată de o minoritate politico-militară (grupul Iliescu). După cum se va putea constata la finalul prezentei lucrări, printr-o analiză de ansamblu, toate deciziile importante luate începând cu 22 decembrie 1989, nu au implicat manifestarea de voinţă a maselor revoluţionare, fiind luate exclusiv de grupul de decizie politico-militară din CFSN. (…) Conduitele expuse în subcapitolul precedent au avut o contribuţie majoră la instaurarea psihozei terorismului, ce a atins pe alocuri cote paroxistice. (…)

Practic, toate situaţiile de foc fratricid au fost cauzate de existenţa acestei psihoze, de inocularea existenţei celor două tabere aparent inamice şi a deficienţelor majore ale actului de comandă militară. Toţi posesorii de armă (civili si militari) au fost convinşi că se află într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu „duşmanul terorist” care era foarte bine instruit, de o cruzime inumană, fanatic, sinucigaş şi fără uniformă militară. (…) Analiza celor prezentate mai sus demonstrează că la baza tuturor situaţiilor tragice trecute în revistă s-au aflat psihoza securist-teroristă şi decizia neîntemeiată venită din partea conducerii MApN de a masa în perimetre restrânse uriaşe forţe militare total eterogene. Aşa cum s-a arătat în subcapitolul precedent, Iliescu Ion şi forul decizional al CFSN au acţionat direct în sensul dezinformării grave, conduite ce au contribuit decisiv la instaurarea psihozei terorismului, la convingerea generală că militarii fostului DSS acţionează împotriva Armatei şi a Revoluţiei şi astfel la apariţia celor două tabere aparent inamice. Totodată, deciziile militare de masare a unor forţe eterogene în zone restrânse din Bucureşti şi din marile oraşe ale ţării au aparţinut practic Consiliului Militar Superior. Acest comandament militar s-a aflat în subordinea CFSN, iar astfel responsabilităţile pentru erorile grave de comandă militară revin inclusiv conducerii CFSN, mai ales că această conducere s-a implicat în activitatea militară desfăşurată (a se revedea comunicatele publice ale CFSN ) (…)

Proba indirectă, dar elocventă pentru concluzia conform căreia operaţiunea sistematică de inducere în eroare a fost făcută de la MApN, o reprezintă preocuparea conducerii acestei instituţii de distrugere a probatoriului relevant pentru aflarea autorilor inducerii în eroare, imediat după evenimentele din decembrie 1989.

Fostul ministru al apărării Spiroiu Nicolae, a declarat în calitate de martor (sediul SPM, 12.10.2017 – vol.II – Declaraţii, f.235-245) că „Din ordinul ministrului apărării, generalul Militaru, s-a dispus întocmirea Jurnalelor de luptă sau refacerea lor acolo unde a fost cazul, prin reconstituirea evenimentelor, de cele mai multe ori din memorie. În această situaţie, sunt convins că au existat cazuri în care conţinutul jurnalelor a servit pro cauza acţiunilor unităţilor militare, în justificarea unor măsuri sau întâmplări, fără a respecta întru totul adevărul. Prin declaraţia de martor (sediul SPM, 02.08.2018 – vol.IV – Declaraţii, f.56-64), gl. de armată Chelaru Mircea, fost şef al MStM al MApN, a precizat: „Arăt că în mod cert, jurnalele de luptă ale unităţilor militare implicate în acţiuni militare în cursul lunii decembrie 1989 au fost refăcute pentru a se ascunde astfel marile erori de comandă existente în acele zile. Ordinul de falsificare a venit de la vârful Ministerului Apărării. Scopul acestui ordin a fost ascunderea cu precădere a marilor greşeli existente începând cu 22 decembrie 1989

Probatoriul administrat nu a evidenţiat existenţa unei implicări armate străine pe teritoriul României în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Nu există nicio probă juridică privind participarea unor astfel de forţe în exercitarea inducerii în eroare din decembrie 1989. Trebuie menţionat că în orice ţară a lumii unde se desfăşoară evenimente precum revoluţiile, serviciile de informaţii ale diverselor state (în principal ale statelor puternice) desfăşoară activităţi de culegere a informaţiilor, cu scopul informării precise asupra evoluţiilor socio-politice ale ţării unde se desfăşoară evenimentul. Date fiind poziţia geo-strategică a României, desfăşurarea „războiului rece” între cei doi mari poli de putere ai lumii (USA şi URSS), schimbările radicale aflate în plină desfăşurare în Europa de Est, este explicabil că serviciile de „intelligence”  ale diverselor state să fie interesate de evoluţiile din România. Nu au existat probe că reprezentanţii acestor structuri de informaţii au participat prin acţiuni armate pe teritoriul României. De altfel, la dosar au fost ataşate tabelele cu situaţia numerică a intrărilor şi ieşirilor prin punctele de trecere a frontierei de stat, în intervalul de timp 01-31 decembrie 1989 (vol. XIV – Documente, pag. 9-42).

Cercetările efectuate în prezentul dosar au avut în vedere inclusiv o eventuală implicare în exercitarea inducerii în eroare a unor forţe interne total acoperite. Doctrina militară a României socialiste prevedea concepţia potrivit căreia, într-un eventual război al întregului popor român pentru apărarea patriei, un rol deosebit de important în zădărnicirea şi nimicirea oricărei agresiuni imperialiste revenea  localităţilor, tuturor centrelor industriale şi agricole ale ţării.

Prin raportare la toate cele mai sus expuse, se concluzionează că începând cu după amiaza zilei de 22.12.1989, a fost lansată o amplă, sistematică şi complexă inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea CFSN), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai CFSN. Violenţa a fost provocată şi indusă în mod intenţionat. Dintre componenţii Consiliului Militar Superior,au săvârşit în mod intenţionat acte de diversiune şi dezinformare gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor (colaborator al DSS), gl. armată Militaru Nicolae (colaborator al serviciilor militare secrete sovietice) şi  gl.lt. Eftimescu Nicolae (indicat de mulţi martori cu funcţii importante ca fiind colaborator al serviciilor de informaţii sovietice). Complici la aceste conduite au fost ,cu bună ştiinţă, ceilalţi şefi de direcţii din cadrul MApN. Militarii cu grade superioare din cadrul Consiliului Militar Superior, au avut drept scop exonerarea de răspundere penală pentru coordonarea represiunii exercitată împotriva poporului român, până la data de 22.12.1989, orele 12:00 (represiune la care au participat toate structurile militare, adică  MI -DSS, MApN şi GP).Factorii civili de decizie ai CFSN (Iliescu Ion, Voiculescu Voican Gelu, Brucan Silviu) au avut drept scop accederea la puterea politică în statul român , consolidarea poziţiei dobândite şi legitimarea în faţa poporului. Cercetările penale au evidenţiat că Armata, prin forţa împrejurărilor, s-a constituit în garant al reuşitei Revoluţiei, situându-se astfel alături de popor, acolo unde îi şi era locul. Însă, factorii de decizie, militari cu funcţii importante care au condus efectiv represiunea în intervalul 17-22.12.1989, au dorit să-şi asigure impunitatea pentru viitor, poziţionându-se imediat alături de conducerea CFSN. Cele trei valuri succesive de avansări în grad militar ce au urmat, demonstrează existenţa unui pact (confirmat de Voiculescu Voican Gelu), noua putere instalată, având nevoie nu doar de legitimare în faţa poporului, dar şi de susţinerea fără echivoc din partea singurei forţe militare care acţiona unitar la nivel naţional. De altfel, reprezentanţii armatei (unii controversaţi) au fost incluşi de facto în structurile centrale, judeţene şi locale ale noii puteri. Prin acţiunile lor, ofiţerii ante-menţionaţi au trădat atât interesele poporului român, cât şi interesele Armatei, având în vedere numărul foarte mare de militari decedaţi ca urmare a inducerii în eroare exercitată în decembrie 1989 (…) se poate concluziona că diversiunea radio-electronică  din decembrie 1989 a fost exercitată de pe teritoriul României , de forţe interne.

Totodată,se evidenţiază că diversiunea radio-electronică a debutat aproape simultan cu inducerea în eroare exercitată şi coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior – MApN. Nu au fost obţinute probe certe din care să rezulte cine anume a dispus declanşarea diversiunii radio-electronice. Cert este că, dată fiind amploarea fenomenului , o astfel de decizie putea veni doar de la vârful ierarhic al CAAT şi/sau Aviaţiei Militare. O suspiciune întemeiată, dacă se face o raportare la declaraţiile amintite, există faţă de comandantul CAAT – generalul Mocanu Mircea. Cu toate acestea, în lipsa unor probe neechivoce, nu se poate concluziona că faptele şefului CAAT au fost de natură a fi plasate în sfera crimelor împotriva umanităţii.

Ca urmare a tuturor argumentelor invocate, se poate considera că diversiunea radio-electronică din decembrie 1989 a fost parte integrantă a inducerii în eroare din decembrie 1989. Multiplele trageri cu armamentul antiaerian, ieşirile cu avioanele şi elicopterele de luptă, au accentuat starea de aparent război total cu duşmanul securist-terorist, amplificând totodată psihoza terorismului atât în rândul populaţiei civile cât şi în rândul militarilor. Trebuie menţionat că la TVR şi în presa centrală s-a repetat informaţia conform căreia forţele securist-teroriste folosesc elicoptere pentru a ataca forţele MApN şi populaţia României. Nu în ultimul rând , ca urmare a diversiunii radio-electronice,  cel puţin patru persoane au decedat. (…)

Probatoriul administrat a relevat că pe tema intervenţiei militare din partea URSS s-au purtat discuţii la vârful decizional al CFSN, existând chiar probe că o astfel de intervenţie a fost solicitată la 23 decembrie 1989 de către Iliescu Ion şi generalul Militaru Nicolae, adică tocmai de către liderii „grupului complotist Iliescu” susţinut de URSS. Analiza declaraţiilor relevă că la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung. La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întămplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul Guşă Ştefan. Lipsa acestui acord a făcut ca gl. Guşă Ştefan să cadă în dizgraţia noii puteri şi la scurt timp a fost retrogradat. Astfel, la data de 28 decembrie 1989, a fost eliberat din funcţia de şef al MStM şi numit ca şef de stat major şi prim locţiitor al comandantului Armatei a IV-a, cu garnizoana la Cluj-Napoca . (…)

O problemă controversată are în vedere persoanele suspectate de acte de terorism, reţinute în marile oraşe ale României, după debutul inducerii în eroare, adică ulterior serii de 22 decembrie 1989. Cercetările efectuate în prezentul dosar au evidenţiat că persoanele reţinute ca fiind suspecte nu au fost surprinse în circumstanţe concrete, apte a demonstra efectuarea cu rea-credinţă a unor activităţi de tip terorist. S-a arătat anterior cum, din aproape în aproape, s-a născut şi s-a extins, până la generalizare, psihoza terorismului. Pe fondul acestei psihoze au existat numeroase reţineri de persoane, suspectate ca fiind securist-teroriste. (…)

Cea mai controversată problemă de la Revoluţia din decembrie 1989 şi până în prezent este indubitabil cea a aşa-zişilor terorişti. Terorismul este definit ca fiind ansamblul de acte violente săvârşite de o grupare sau o organizaţie pentru a crea un climat de insecuritate, prin inducerea sentimentelor de pericol, de teamă, având ca scop inclusiv abolirea voinţei individuale sau colective. Pe cale de consecinţă, teroristul este un membru al unei astfel de organizaţii. Aşa cum s-a arătat, primul care a folosit public termenul de terorist în decembrie 1989 a fost preşedintele Ceauşescu Nicolae care i-a catalogat astfel pe revoluţionarii timişoreni. Apoi, în seara de 22 decembrie, succesorul lui Ceauşescu Nicolae, Iliescu Ion, a preluat termenul şi a spus „ în direct” la TVR că teroriştii sunt cadrele fostului DSS. Această afirmaţie, urmată în mod sistematic de altele cu acelaşi mesaj, a avut consecinţe dintre cele mai tragice, pe întregul teritoriu al României, punând în pericol grav populaţia ţării ( civili şi militari ). Înainte de a da un răspuns la întrebarea dacă au existat într-adevăr terorişti în decembrie 1989, se va face o analiză a armamentului folosit de aceşti super-luptători, aşa cum s-a inoculat că ar fi teroriştii.

Deşi în timpul evenimentelor s-a afirmat în mod repetat că securist-teroriştii au folosit în lupta împotriva Poporului Român, Armatei şi CFSN, inclusiv blindate, armament de artilerie şi elicoptere, această teză a fost abandonată ulterior chiar de cei care au lansat-o întrucât friza ridicolul. Nu există nici măcar un indiciu că „duşmanul terorist” a folosit astfel de mijloace de luptă.

Pe cale de consecinţă, în perioada post-revoluţionară, teza pe care au marşat factorii decizionali ai MApN,susţinuţi de noua forţă politică a ţării, a fost folosirea de către terorişti-securişti a armamentului uşor de infanterie, dar mai ales a simulatoarelor armamentului de infanterie. Aceste simulatoare au fost în mod deosebit invocate în spaţiul public,astfel încât opinia publică a fost convinsă de existenţa şi folosirea lor în timpul evenimentelor revoluţionare. Cu toate acestea, pe parcursul prezentei anchete, nu a fost identificată nicio persoană care să fi văzut în realitate un astfel de simulator al armamentului de infanterie. Nu există nicio probă juridică doveditoare a existenţei fizice privind simulatoarele armelor de infanterie. Nici în spaţiul public (mass-media) nu a fost vreodată prezentată o astfel de tehnică de simulare.

Au fost depuse diligenţele necesare edificării asupra acestei probleme. S-a pornit de la realitatea conform căreia, la nivelul anului 1989, organizarea forţelor armate ale României prevedea patru corpuri de armată, după cum urmează : Armata I cu sediul în Bucureşti, Armata a II-a cu sediul la Buzău, Armata a III-a cu sediul la Craiova şi Armata a IV-a cu sediul la Cluj-Napoca. Fiecare dintre aceste corpuri de armată avea un Batalion de cercetare. Nu exista la vremea respectivă o altă forţă internă care să aibă structuri cu această destinaţie (cercetare-diversiune). Este evident că aceşti militari de elită  (practic trupe de comando,pregătite inclusiv pentru paraşutarea în spatele linilor inamice şi provocarea de distrugeri importante în rândurile  inamicului) aveau în dotare tehnica necesară diversiunii militare, având în vedere că diversiunea era specialitatea lor de bază. Aşa fiind, ar fi fost o stare de normalitate ca aceste trupe să aibă în dotare simulatoare pentru armele de infanterie, atâta timp cât această tehnică folosea realizării diversiunii. Asta nu înseamnă, însă că dacă au avut în dotare simulatoare, militarii cercetaşi-diversionişti le-au şi folosit în decembrie 1989. (…)

Batalionul 404 Buzău (aflat în subordinea DIA, condusă de Dinu Ştefan) la care a făcut referire fostul ministru al apărării este tocmai Batalionul de cercetare al fostei Armate a II-a cu sediul la Buzău. Este probat că militarii acestui batalion au executat misiuni în Timişoara  (începând cu 18 decembrie 1989), iar apoi în Bucureşti (începând cu 22 decembrie 1989 ). În scopul edificării cu privire la starea de fapt din zilele Revoluţiei, de la Statul Major al Apărării au fost solicitate documentele de arhivă deţinute de această instituţie. Astfel ,cu privire la acţiunile desfăşurate la Timişoara de către militarii Batalionului 0404 Buzău a fost obţinută o notă prin care se arată că „Batalionul de cercetare înaintată din garnizoana Buzău a acţionat la Timişoara (….) Militarii, îmbrăcaţi în civil, au plasat pe clădirile din jurul fostului CJ de Partid, simulatoare de foc îndreptate spre mulţimea de demonstranţi. La momentul fixat, ele au fost puse în funcţiune, creând derută,oamenii părăsind incinta şi astfel, prin breşa realizată, a fost scos grupul de persoane ( primul ministru ş.a. ) care a reuşit să părăsească sediul”. Se constată că nota nu e semnată sau datată.(vol. X – Documente, pag.205-207). Mai trebuie spus că din discuţiile purtate cu militari experimentaţi, a rezultat că cea mai eficientă metodă pentru a simula focul, mai ales pe timp de noapte, este folosirea armelor clasice, dar efectuarea tragerilor cu cartuşe de manevră. În acest fel, zgomotul produs este identic celui făcut de tragerile cu muniţie de război, fiind prezentă şi flacăra la gura ţevii. Analiza multiplelor declaraţii din prezentul dosar, evidenţiază că în zilele revoluţiei, foarte multe persoane (militari şi civili) i-au identificat pe „terorişti” ca fiind persoane înarmate, îmbrăcate în combinezoane negre.

Această confuzie are o explicaţie uşor de identificat. Probatoriul administrat a relevat că în marile oraşe ale României, în preajma obiectivelor importante şi pe anumite clădiri, au fost dispuşi militari aparţinând trupelor de paraşutişti şi trupelor unităţilor mecanizate. Or, tanchiştii aveau la nivelul anului 1989 uniforme (combinezoane) negre, iar paraşutiştii aveau combinezoane de culoarea albastră. Mai mult, aceşti militari au fost implicaţi într-o multitudine de situaţii (mai ales pe timp de noapte) în care au deschis focul într-o luptă cu un inamic, în realitate inexistent (din cauzele explicate în prezentul expozitiv), astfel încât, sub imperiul psihozei teroriste, confuziile au fost inevitabile.

Revenind la problema teroriştilor din decembrie 1989, trebuie arătat că nu a fost obţinută nicio probă care să demonstreze existenţa unei grupări teroriste, cu atât mai puţin a uneia securist-teroriste, care să fi acţionat în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Aceiaşi concluzie a fost adoptată şi prin „Sinteza aspectelor rezultate din anchetele efectuate de parchetele militare în perioada 1990-1994, în cauzele privind evenimentele din decembrie 1989”. Au fost avute în vedere mii de dosare de urmărire penală, iar concluzia formulată a fost doar în sensul inexistenţei securist-teroriştilor.(…) Un alt argument concludent pentru a susţine inexistenţa securist-teroriştilor este realitatea conform căreia, ulterior evenimentelor militare din decembrie 1989, MApN, serviciile de informaţii ale României, justiţia sau mass-media nu au putut produce proba indubitabilă a existenţei măcar a unui singur terorist care să fi acţionat în timpul Revoluţiei.

Având în vedere toate argumentele prezentate prin prezenta lucrare, se desprinde concluzia conform căreia în timpul Revoluţiei din decembrie 1989 nu au existat terorişti. Pentru a întări această concluzie, în paragraful următor se va prezenta parţial conţinutul Registrului Istoric aparţinând  Regimentului 321 Mecanizat Râmnicu Sărat (vol. VII – Jurnale de luptă, pag.67-91). Militarii acestui regiment de tancuri s-au deplasat la Bucureşti pe timp de noapte, şi au desfăşurat multiple misiuni de luptă în zona Aeroportului Internaţional Otopeni ,începând cu noaptea de 22/23 decembrie 1989. Încă de la primele momente ale angajării în luptă,militarii au fost convinşi că au în faţă inamicul terorist-securist , aşa cum le-a fost inoculat de către liderii CFSN şi factorii de decizie ai MApN. Documentul conţine următoarele : „Inamicul terorist, folosind grupuri de cercetare în dispozitivul de apărare al aeroportului, acţionând violent şi prin surprindere,executând foc asupra clădirilor şi anexelor aeroportului cu armament modern, a creat un climat de nesiguranţă în rândul cadrelor şi militarilor în termen (….) Elementele teroriste declasate şi anarhiste caută să împiedice evoluţia evenimentelor de aleasă ţinută naţională, acţionând sub directa conducere a tiranului Ceauşescu, au provocat imense pierderi materiale şi umane (….) Teroriştii au posibilitatea să folosească elicoptere, să execute capcane de tot felul. Inamicul a trecut la infestarea surselor de apă potabilă (….) Introducerea noastră în luptă s-a realizat succesiv, începând cu organizarea pentru lupta cu teroriştii care au ocupat capătul pistei (….)În urma schimbului de focuri cu elementele teroriste au fost lovite două TAB-uri (….) Teroriştii au atacat sectorul „O” ceea ce a determinat riposta cu foc a militarilor. După 30 de minute focul a încetat, iar teroriştii au rămas pe loc. (….) În sectorul „1” teroriştii au deschis focul, dar au încetat total focul după ce în zonă a intrat un alt Regiment Mecanizat (….) O concluzie care se desprinde după prima zi de lupte, a fost starea de timorare a militarilor la primirea misiunilor de luptă. Nu s-a respectat regimul de foc ordonat, consumându-se foarte multă muniţie, fără un minim efect, în sensul că nu a fost nimicit s-au capturat niciun terorist. S-a consumat următoarea cantitate de muniţie: cartuş 7,62 mm – 358.228; cartuş 7,62 mm trasor – 14.944; cartuş 7,62 mm lung – 79.653; cartuş 7,62 mm lung şi trasor – 3.493; cartuş 7,62 mm B2 – 4.110; cartuş 7,62 mm incendiar – 3.788 ; cartuş14,5 mm – 8225; cartuş 14,5 mm B32 – 2554; cartuş14,5 mm incendiar – 3146; lovituri de AG 7 – 86 ; grenade de mână – 185; grenade de mână defensive – 169 ; cartuş iluminator – 867”.

Conţinutul acestui document reprezintă chintesenţa acţiunilor militare din timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Aflaţi sub imperiul psihozei terorist-securiste, indusă cu intenţie de factorii decizionali ai CFSN şi ai MApN, militarii români, folosiţi în mod intenţionat necorespunzător, au fost implicaţi într-o luptă pe viaţă şi pe moarte cu un duşman inventat de aceiaşi factori amintiţi. În realitate, din cauzele menţionate, militarii români au luptat între ei. S-a argumentat în capitolul IX că toate operaţiunile militare din jurul Aeroportului Internaţional Otopeni au reprezentat o tragică situaţie de foc fratricid. Iese în evidenţă că într-o singură noapte, un singur regiment, a executat aproape o jumătate de milion de trageri. În acelaşi perimetru s-au aflat concomitent numeroase alte efective ale MApN care, desigur, au purtat şi ele „lupte crâncene” cu teroriştii. Nu trebuie omişi nici civilii înarmaţi care s-au intercalat unităţilor militare. Toate aceste „lupte” s-au soldat cu multiple decese şi răniri prin împuşcare, dar nu din rândul ipoteticilor terorişti („nu a fost nimicit sau capturat niciun terorist”) ci din rândul militarilor MApN şi al civililor.

Acelaşi document  prezintă în continuare, în mod sumar, situaţia focului fratricid prin care, în dimineaţa zilei de 23 decembrie, au fost ucise 48 de persoane şi rănite alte 15 (civili şi militari) în ceea ce s-a numit „ cazul Otopeni”, cel mai grav incident din timpul Revoluţiei şi despre care s-a făcut o analiză la capitolul IX. Situaţia a fost prezentată tot ca una de luptă cu teroriştii care au atacat aeroportul. Despre următoarele zile s-a precizat : „Întreaga desfăşurare a acţiunilor de luptă de până acum, succesele repurtate de către unitatea noastră împotriva bandelor demenţiale, eroismul manifestat,vor rămâne pururi în conştiinţa neamului (….) 28.12.1989 – Calmul aparent al situaţiei,poate însemna pentru terorişti prilej de meditaţie şi pentru o eventuală organizare (….) 02 ianuarie 1990 – Ordin de zi al ministrului apărării – „ Soldaţi, gradaţi, subofiţeri, maiştrii militari, ofiţeri şi generali ! Revoluţia Română a învins! În vâltoarea crâncenelor lupte cu bandele clanului ceauşist, v-aţi manifestat ca adevăraţi fii devotaţi ai poporului (….)Aţi plătit cu viaţa. Faptele voastre de vitejie v-au atras elogiul întregii ţări, admiraţia întregii lumi şi vor rămâne pentru vecie în Panteonul nemuririi Poporului Român „ Reţine atenţia că „succesele repurtate” în faţa „bandelor demenţiale” au fost în realitate situaţii de foc fratricid, iar ministrul care a trimis mesajul de felicitare a fost generalul Militaru Nicolae al cărui comportament criminal a fost prezentat anterior. (…) Pornind de la principiul că uneori adevărul juridic nu este echivalentul adevărului absolut, în cele ce urmează, se va propune o situaţie ipotetică şi anume, se va impune premisa existenţei terorist-securiştilor. Însă chiar dacă se porneşte de la această ipotetică premisă, starea de fapt prezentată prin expozitiv nu se schimbă în niciun fel.

Acesta deoarece nu prezumtivii terorişti au dezinformat prin apariţiile publice radio-televizate şi prin comunicatele redactate şi ulterior transmise prin mass-media, iar prin aceste conduite sistematice au generat şi amplificat psihoza terorist-securistă, cauza principală a deceselor, rănirilor, distrugerilor, lipsirilor grave de libertate şi suferinţelor psihice. Iliescu Ion şi Voiculescu Voican Gelu au făcut-o; nu prezumtivii terorişti au pregătit şi coordonat ampla inducere în eroare prin care,alături de dezinformările grave ale liderilor CFSN, au creat aparenţa existenţei celor două tabere duşmane, factori esenţiali de declanşare a focului fratricid pe întregul teritoriu al României. Factorii decizionali ai MApN au făcut-o, cu scopul sustragerii de la răspunderea penală pentru implicarea în represiunea de dinainte de 22 decembrie 1989, scop atins prin complicitatea noii puteri politice a ţării. În mod tragic, pentru atingerea acestui scop au murit sau au fost răniţi foarte mulţi români nevinovaţi; nu prezumtivii terorişti au acceptat inducerea în eroare, fără să intervină pentru stoparea fenomenului. Factorii de decizie ai CFSN au făcut-o; nu prezumtivii terorişti au dezinformat şi au exercitat diversiuni pentru a se crea o conjunctură falsă care a permis judecarea ( fără respectarea legii ) a fostului preşedinte şi a soţiei acestuia, cu scopul ascunderii filosovietismului noii puteri şi a legitimării acesteia. Factorii de decizie din CFSN şi din MApN au făcut-o; în fine, nu prezumtivii terorişti, prin toate aceste conduite au pus în pericol grav viaţa şi integritatea fizică a populaţiei civile şi a militarilor din marile oraşe ale României. Liderii CFSN şi cadrele superioare ale MApN au făcut-o. (…)”

Modul în care, în cauza pendinte, procurorul general a înţeles să abordeze exercitarea unei prerogative legale, prin criticile formulate asupra stării de fapt şi a încadrărilor juridice reţinute în rechizitoriul verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, într-o cauză aflată deja în faţa unui alt judecător, tind să submineze demersul judiciar legitim exercitat potrivit prerogativelor legale de către procurorul din subordinea sa ierarhică şi de aceea, sub acest aspect, devine nelegal şi nu poate fi avut în vedere.

În ceea ce priveşte încadrările juridice, în rechizitoriu, procurorul a efectuat o amplă analiză şi a arătat următoarele: „ … articolul 439 din Codul Penal, defineşte Infracţiunile contra umanităţii, ca fiind uciderea de persoane, vătămarea integrităţii fizice, privarea gravă de libertate şi vătămările fizice sau psihice, survenite ca o consecinţă a unui atac generalizat sau sistematic, lansat împotriva unei populaţii civile.

La rândul său, prin doctrina militară, atacul este definit ca fiind „ofensiva unor forţe armate care urmăreşte nimicirea sau prinderea inamicului”.

Pentru atingerea scopului unui atac militar complex (nimicirea sau prinderea inamicului) sunt folosite diverse mijloace militare, printre care, în mod indubitabil diversiunea şi dezinformarea, componente ale inducerii în eroare. Aşadar, diversiunea şi dezinformarea sunt componente ale unui atac complex. Prin intermediul diversiunii şi dezinformării (inducerii în eroare a inamicului),  în decembrie 1989,au fost atinse scopurile celor care au coordonat şi acceptat aceste procedee, după cum s-a argumentat în expozitivul acestei lucrări. Pe cale de consecinţă, atacul militar complex, înglobează diversiunea şi dezinformarea (inducerea în eroare).

Atacul a fost sistematic întrucât, începând cu 22 decembrie 1989, s-a desfăşurat după o anumită metodă, fiind evidenţiat un sistem de exercitare a diversiunilor şi dezinformărilor. În mod repetat, factorii decizionali ai CFSN ( Iliescu Ion şi Voiculescu Voican Gelu ) au dezinformat opinia publică, inducând aparenta existenţă a celor două tabere adverse . Aceiaşi factori au contribuit în mod sistematic la instaurarea şi agravarea psihozei terorismului pe întregul teritoriu al ţării, cu consecinţele tragice menţionate. Pe întregul teritoriu al României, factorii decizionali ai MApN au creat, după un anume tipar, aceleaşi situaţii de foc fratricid . Comunicaţiile militare  au fost intoxicate cu acelaşi gen de dezinformări. Diversiunea radio-electronică s-a manifestat în acelaşi mod, timp de trei nopţi, pe întregul teritoriu al ţării. În paralel, prin intermediul TVR şi Radiodifuziunii, controlate militar, a fost diseminat acelaşi gen de informaţii generatoare de panică. Aceste realităţi, expuse detaliat în starea de fapt a prezentei lucrări, evidenţiază existenţa unui plan bine pus la punct (profesionist) ce a stat la baza dezinformărilor şi diversiunilor din timpul Revoluţiei. Totodată, este evidenţiată şi existenţa unui centru decizional, de comandă, format dintr-un număr restrâns de militari – componenţii Consiliului Militar Superior , ale căror conduite au fost girate şi acceptate de factorul decizional politic. Atacul a fost generalizat, întrucât diversiunea şi dezinformarea (componente ale atacului) s-au manifestat în Bucureşti şi în marile oraşe ale României, iar efectele tragice au fost resimţite la nivelul întregii populaţii a României.

Aşa cum s-a arătat mai sus, doctrina militară evidenţiază că ţinta dezinformării o reprezintă opinia publică. Apoi, unul dintre scopurile dezinformării este neutralizarea maselor, pentru a împiedica orice intervenţie spontană, cu scopul cuceririi nonviolente a puterii de către o minoritate. Totodată, tehnicile dezinformării (demonizarea, divizarea şi psihoza) au drept scop manipularea opiniei publice.

Prin exercitarea diversiunii şi dezinformării, a fost indusă la nivelul întregii populaţii a României (opinia publică) psihoza teroristă. Este probat că informaţiile false induse prin exercitarea inducerii în eroare, au fost considerate ca fiind reale de cvasiunanimitatea opiniei publice, iar poporul român a fost indus într-o stare iraţională care nu i-a permis să vadă altceva decât mesajele directe sau cu conţinut subliminal, în sensul dezinformării.

Aşa fiind, ţinta atacului (dezinformări şi diversiuni) a reprezentat-o întreaga populaţie a României, populaţie într-o covârşitoare majoritate formată din civili.

Modalitatea concretă de exercitare a diversiunilor şi dezinformărilor  (inducerea în eroare), care a generat  implicarea în focul fratricid a tuturor forţelor militare ale ţării, a  cauzat survenirea unui număr mare de decese, răniri, lipsiri de libertate şi alte suferinţe. S-a creat aparenţa existenţei a două tabere care, aflându-se sub imperiul psihozei, s-au manifestat violent una împotriva celeilalte. În realitate, cele două tabere aparent duşmane au avut acelaşi scop  (victoria Revoluţiei) şi doar inducerea în eroare a făcut ca percepţiile să fie total deformate şi situaţia generală să degenereze în mod tragic.

Ca urmare a acestui atac atipic (dezinformări şi diversiuni), ce a avut drept ţintă întreaga populaţie a ţării şi s-a desfăşurat începând după-amiaza zilei de  22 decembrie 1989,  au rezultat  862 de decese (civili şi militari), 2150 răniţi (civili şi militari), sute de persoane lipsite în mod grav de liberate (civili şi militari), multiple vătămări psihice.

Legea nr. 111/2002 din 13 martie 2002, pentru ratificarea Statului Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998, stipulează prin unicul articol  că „Se ratifică Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma  la 17 iulie 1998.”  Statutul de la Roma al CPI, în preambul, stabileşte că statele părţi ale statutului, având cunoştinţă că, în cursul acestui secol, milioane de copii, femei şi bărbaţi au fost victime ale unor atrocităţi care au sfidat imaginaţia şi au lezat profund conştiinţa umană, recunoscând că prin crimele foarte grave au fost ameninţate pacea, securitatea şi bunăstarea lumii, afirmând că cele mai grave crime nu pot rămâne nepedepsite, sunt determinate să pună capăt impunităţii autorilor acestor crime.

Articolul 7 al Statutului de la Roma defineşte crima împotriva umanităţii ca fiind una dintre faptele menţionate (omorul, întemniţarea sau altă formă gravă de privare de libertate fizică, alte fapte inumane) când aceasta este comisă în cadrul unui atac generalizat sau sistematic lansat împotriva unei populaţii civile şi în cunoştinţă de acest atac.

Articolul 25 al aceluiaşi statut, stabileşte că răspunderea penală individuală este activată dacă o persoană: „a)  comite acea crimă, fie individual, împreună cu altă persoană sau prin intermediul altei persoane; b) ordonă, solicită sau încurajează comiterea unei asemenea crime; c) în vederea facilitării unei astfel de crime, ea îşi aduce ajutorul, concursul sau orice altă formă de asistenţă la comiterea acestei crime; d) contribuie în orice alt mod la comiterea unei asemenea crime.”

Articolul 28  intitulat „Răspunderea şefilor militari şi a altor superiori ierarhici”  stipulează că : „Un şef militar sau o persoană care deţinea efectiv funcţia de şef militar, răspunde penal pentru crimele comise de forţele plasate sub comanda şi controlul său efectiv sau sub autoritatea şi controlul său efectiv, dacă nu a exercitat controlul care se cuvenea asupra forţelor în cazurile în care acest şef militar sau această persoană ştia ori ar fi trebuit să ştie că aceste forţe comiteau crime, sau superiorul ierarhic nu a luat toate măsurile necesare şi rezonabile care erau în puterea sa pentru a împiedica executarea.” Conform doctrinei juridice în domeniu, elementele crimelor împotriva umanităţii presupun ca statul sau o anumită organizaţie, în mod activ, să promoveze sau să încurajeze un atac împotriva unei populaţii civile. O asemenea politică poate fi implementată şi prin decizia conştientă de a nu acţiona într-o anumită situaţie, care este îndreptată spre încurajarea unui asemenea atac.

Constituţia României stipulează prin articolul 11 că: „ Statul Român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.”

Infracţiunile contra păcii şi omenirii au fost reglementate de Codul Penal anterior, în cadrul unui titlu distinct (XI), care cuprindea propaganda pentru război (art. 356), genocidul (art. 357), distrugerea unor obiective şi însuşirea unor bunuri (art. 359), distrugerea, jefuirea sau însuşirea unor valori culturale (art. 360), precum şi un articol distinct, care prevedea sancţionarea tentativei, tăinuirii şi favorizării pentru infracţiunile menţionate.

În actualul Cod Penal, infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război, sunt prevăzute în titlul XII, care este împărţit în două capitole. Capitolul I cuprinde infracţiunile de genocid şi cele contra umanităţii. Capitolul II cuprinde infracţiunile de război. Astfel, legislaţia penală internă a fost aliniată la standardele Statutului Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la data de 17 iulie 1998, ratificat de România. Pe cale de consecinţă, relaţiile sociale ocrotite de Codul Penal din 1968 sunt protejate în prezent prin incriminările cuprinse în Codul Penal – Titlul XII.

În cele ce urmează, se va face o paralelă între infracţiunile de genocid şi cele de tratamente neomenoase şi modul în care faptele care intrau în conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni sunt incriminate în prezent.

Conform Codului Penal din 1968, constituia genocid „săvârşirea, în scopul de a distruge în întregime sau în parte o colectivitate sau un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a uneia din următoarele fapte : uciderea membrilor colectivităţii sau grupului ; vătămarea gravă a integrităţii fizice sau mintale a colectivităţii sau grupului (….)”.

Actualul Cod Penal incriminează infracţiunea de genocid (art. 438), textul nefiind modificat în mod semnificativ faţă de cel al codului anterior, o modificare constând în renunţarea la termenul de „colectivitate” în favoarea celui de „grup”.

Codul Penal din 1968 stipula că infracţiunea de tratamente neomenoase consta în supunerea la tratamente neomenoase a răniţilor ori bolnavilor, a membrilor personalului civil sanitar al Crucii Roşii ori a organelor asimilate acesteia, a prizonierilor de război şi, în general a oricărei persoane căzute în puterea adversarului. Totodată, această infracţiune putea consta în săvârşirea, faţă de persoanele menţionate, inclusiv a lipsirilor de libertate fără temei legal sau a torturii.

Actualul Cod Penal nu prevede un corespondent ca atare, însă elementele specifice acestei infracţiuni se regăsesc mai ales în cadrul infracţiunilor de război contra persoanelor (art. 440), cu menţiunea că aceste infracţiuni prevăd ca situaţie premisă existenţa unui conflict armat, pe când infracţiunea de tratamente neomenoase din vechiul cod putea fi săvârşită pe timp de pace sau de război.

În Codul Penal actual a fost introdus un text nou – infracţiunile contra umanităţii (art. 439) , despre care s-a făcut referire anterior. Textul articolului 439 din actualul Cod Penal, reia, într-o formă adaptată, prevederile articolului 7 din Statutul Curţii Penale Internaţionale.

Cu toate că între infracţiunea de tratamente neomenoase şi cea contra umanităţii nu există, ca atare, o continuitate a incriminării, se constată că unele dintre modalităţile normative alternative de săvârşire a infracţiunii de tratamente neomenoase se regăsesc în cuprinsul infracţiunilor contra umanităţii (lipsirea de libertate în mod ilegal şi tortura). Totodată, elemente privind supunerea la rele tratamente a unor categorii de persoane, se regăsesc şi în cadrul infracţiunilor contra umanităţii. Mai precis, persecutarea unui grup sau a unei colectivităţi determinate, prin privare de drepturi fundamentale ale omului sau prin restrângerea gravă a exercitării acestor drepturi sau alte asemenea fapte ce cauzează suferinţe mari sau vătămări grave ale integrităţii fizice sau psihice.

Deosebit de important este că valoarea socială protejată este, în esenţă, aceeaşi, respectiv, siguranţa populaţiei civile. În cazul tratamentelor neomenoase aria este restrânsă la persoanele căzute în puterea adversarului, în timp ce infracţiunile contra umanităţii presupun săvârşirea, în cadrul unui atac generalizat sau sistematic, împotriva unei populaţii civile, a uneia dintre modalităţile normative descrise anterior. (…)”

Criticile formulate de către procurorul general cu privire la încadrarea juridică avută în vedere de către titularul acţiunii penale, în raport de care suspecţii şi inculpaţii şi-au formulat apărările, iar în cadrul procedurii de Cameră preliminară pot formula cereri şi excepţii ca urmare a emiterii rechizitoriului sunt nelegale.

Invocarea de procurorul general a unei analizei juridice a încadrării juridice ce poate fi dată faptelor şi cuprinsă în ordonanţa anterioară de infirmare ce a condus la redeschiderea urmăririi penale, care apoi s-a finalizat cu emiterea rechizitoriului, nu poate fi avută în vedere, cu atât mai mult cu cât, încă din anul 1993, Ministerul Public, prin intermediul procurorului general, pe calea recursului extraordinar a criticat încadrarea juridică a faptelor în genocid (Prin Decizia CSJ nr. 64/26.04.1993 – Plen, după ce s-a luat în examinare recursul extraordinar declarat de procurorul general s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, din infracţiunea de genocid în complicitate la infracţiunea de omor deosebit de grav), chestiunea fiind tranşată definitiv de către instanţele de judecată, cum de altfel se explică şi în cuprinsul rechizitoriului.

Toate aceste aspecte de nelegalitate constatate cu privire la ordonanţa de infirmare şi redeschidere nu afectează întregul demers iniţiat de către procurorul general, deoarece, în criticile soluţiilor de clasare infirmate şi redeschise, a căror verificare este supusă confirmării judecătorului în cauza pendinte, procurorul general are în vedere starea de fapt din cuprinsul rechizitoriului şi de aceea sunt legale şi permit continuarea analizei asupra temeiniciei redeschiderii urmăririi penale dispuse prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019.

   b) Netemeinicia ordonanţei procurorului general.

  • Soluţia de redeschidere a urmăririi penale cu privire la soluţia de clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5.10.2019 faţă de Roman Petre, fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României, referitor la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, este netemeinică.

În cuprinsul ordonanţei de infirmare şi redeschidere a urmăririi penale se susţine că intimatul Petre Roman a participat activ la luarea tuturor deciziilor cu privire la preluarea puterii de stat la data de 22 decembrie de către gruparea constituită în jurul lui Ion Iliescu, cu sprijinul armatei.

S-a menţionat că Petre Roman a arătat că a fost de acord cu executarea fostului şef de stat Nicolae Ceauşescu şi a soţiei acestuia, Elena Ceauşescu, în urma unui simulacru de proces şi a recunoscut că în momentul în care s-a prezentat la Ministerul Apărării Naţionale, i s-a permis accesul fără nici un fel de probleme, a urcat chiar în biroul ministrului Apărării Naţionale, i-a ordonat acestuia sa-l aresteze pe generalul Ilie Ceauşescu – prezent în acel birou – generalul Stănculescu conformându-se imediat.

Totodată, s-a reţinut că procurorii militari nu explică cum unei persoane necunoscute, unui civil oarecare, care se prezintă la Ministerul Apărării Naţionale recomandându-se ca „împuternicit al revoluţiei”, i se permite accesul în incinta unităţii militare, în chiar biroul ministrului Apărării Naţionale, îi ordonă acestuia să aresteze un alt general al armatei române, iar ministrul se conformează imediat.

De asemenea, s-a menţionat că procurorii militari nu explică cum lui Petre Roman i s-a permis accesul în incinta Ministerului Apărării Naționale, fără nici un fel de verificări, fără ca cineva să ştie cine este, dar trupele USLA comandate de colonelul Trosca chemate în apărare au fost efectiv măcelărite în faţa ministerului.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că în cuprinsul rechizitoriului procurori militari au reţinut în ceea îl priveşte pe intimatul Roman Petre următoarele:

(…) În următorul interval, la TVR au sosit şi au vorbit  foarte multe persoane (civili şi militari)  dintre care vor fi amintiţi doar aceia care urmau să aibă un rol important în desfăşurarea evenimentelor ulterioare. În jurul orelor 14:10, Roman Petre – viitorul prim-ministru, a declarat „Compatrioţi, fraţilor! Astăzi, 22 decembrie 1989, prin unitatea poporului şi cu sprijinul direct al armatei noastre, dictatorul Ceauşescu a fost înlăturat. În acest moment poporul cere ca puterea politică să fie preluată de instituţii democratice, alese de poporul liber.” (…)

În jurul orelor 15:00 ale zilei de 22 decembrie 1989, la etajul XI al TVR, în biroul directorului general adjunct, s-a instalat un Comandament Militar ce a avut drept scop controlul şi cenzura informaţiilor ce urmau a fi difuzate prin intermediul acestei instituţii. Componenţii acestui comandament au fost militari în activitate şi în rezervă. Şeful comandamentului a fost gl. (rez.) Tudor Nicolae, în timp ce inculpatul  Dumitrescu (Cico) Emil a avut funcţia de adjunct. Despre activităţile şi consecinţele acestor activităţi, desfăşurate în cadrul acestui comandament militar de la TVR, se va discuta într-un alt capitol.

Intervalul orar 12:06 – 16:00 din 22 decembrie 1989, s-a caracterizat prin atmosfera generală de euforie, bucurie sinceră a tuturor cetăţenilor României. Descătuşarea poporului român din regimul Ceauşescu a reprezentat un moment memorabil în istoria naţională. Pe întregul teritoriu al ţării s-a realizat într-adevăr fraternizarea între revoluţionarii victorioşi şi  toate forţele armate interne. Idealurile maselor revoluţionare fuseseră atinse, cel puţin în aparenţă. Imperativul momentului – „Jos Ceauşescu!” –  a fost realizat.

La data de 22 decembrie 1989, în jurul orelor 16:00, în sediul Ministerului Apărării Naţionale a pătruns un grup de civili format din Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu Voican, gl.(r.) Militaru Nicolae, Montanu Mihail, Constantin Ispas, Velicu Florin. Grupul a fost primit de gl. Stănculescu Victor Atanasie (numit ministru al apărării, în jurul orelor 10:00 ale aceleiaşi zile, de fostul preşedinte Ceauşescu Nicolae, fără emiterea unui decret) precum şi de militari cu funcţii importante aflaţi deja în minister (gl.lt. Guşă Ştefan, gl.lt. Logofătu Gheorghe, gl.lt. Dafinescu Traian, gl.lt. Eftimescu Nicolae, gl.lt. Chiţac Mihai, gl.lt. Hortopan Ion, gl.lt. Rus Iosif, din partea MApN şi gl.mr. Grigorie Ghiţă, gl.mr. Câmpeanu Romeo, lt.col. Stan Gheorghe, din partea MI – DSS). Cu toţii au intrat în sala de consiliu a MApN.

Militarii ante-menţionaţi l-au recunoscut în fapt pe Iliescu Ion ca fiind noul şef de stat şi de guvern, implicit, noul comandant suprem al Forţelor Armate Române. La rândul său, Iliescu Ion şi-a asumat imediat, fără rezerve aceste demnităţi, comportându-se ca atare. Grupul (civili şi militari) a discutat inclusiv problema denumirii noului organ de conducere politică şi militară. S-a hotărât ca denumirea să fie Frontul Salvării Naţionale, întrucât, aşa cum s-a arătat, unii dintre participanţi acţionaseră şi anterior datei de 22 decembrie 1989 prin diferite activităţi în scopul înlăturării preşedintelui Ceauşescu Nicolae.  Iliescu Ion (acceptat ca nou lider), a propus constituirea unui Comandament unic militar şi civil care avea să coordoneze inclusiv operaţiunile militare, pe întregul teritoriu al ţării.

Având în vedere cele mai sus invocate şi celelalte probe administrate în cauză, se desprinde concluzia conform căreia întreaga forţă militară a României (MApN, MI-DSS, Gărzi Patriotice), începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989 – orele 16:00 – s-a pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi a conducerii acestuia. Este momentul în care Armata şi Securitatea îşi dau acordul ca România să fie condusă de CFSN. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al CFSN format din Iliescu Ion, Brucan Silviu, gl.lt. Stănculescu Victor Atanasie, gl.(r.) Militaru Nicolae (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării), Voiculescu Gelu Voican, a exercitat în mod direct prerogativele puterii de stat şi a luat decizii importante atât cu caracter politic, cât şi cu caracter militar. (…) Roman Petre, fost prim-ministru, Comisia Senatorială, dosar nr. 92/J.I.4,  Stenogramă nr. 90 din 08.03.1994 – „ Am ajuns la Ministerul Apărării Naţionale. Am intrat peste tot. Am găsit atunci un termen pentru că nu ştiam cum să mă recomand. Şi spuneam:”Sunt Roman – împuternicitul Revoluţiei!”. Ce să spun? Dar era un cuvânt magic, pentru că am intrat foarte bine şi am ajuns până în cabinetul ministrului. Şi nu era nimeni. În spate, într-o încăpere care ţine de cabinetul ministrului erau generalul Stănculescu  şi Ilie Ceauşescu,  la o masă Stănculescu, de fapt, a avut un traseu extraordinar!” (…)  Roman Petre – declaraţie de martor – (vol.I – Declaraţii, fil.148-165) – „ Consider că fenomenul terorist este o creaţie internă în care protagoniştii au fost din interiorul ţării. Nu cred în intervenţia străină. Nu ştiu cine au fost cei care au creat diversiunea, dar ca o părere personală pot concluziona că generalii care au avut intervenţii directe în represiunea ordonată de Nicolae Ceauşescu la Timişoara, Bucureşti şi alte zone, au avut un interes major să facă uitate aceste lucruri şi să iasă din vizorul public”. (…) Roman Petre – Comisia Senatorială, dosar nr. 92/J.I.4, Stenograma nr 90 din 08.03.1994 – „Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut domnul Iliescu a fost să-l numească pe Militaru. Eu opinam să fie Stănculescu ministrul apărării, dar dumnealui a spus că îl ştia mai de mult”.

Cu privire la conduita lui Roman Petre se constată că, în pofida suspiciunilor iniţiale, probatoriul administrat nu a demonstrat că acesta a fost un veritabil factor de decizie al CFSN în intervalul 22-27 decembrie 1989 (dată la care prin Decretul numărul 1 din 26 decembrie 1989 a fost numit oficial prim-ministru al Guvernului României). Fostul premier nu a făcut parte din „grupul complotist Iliescu”,a participat activ la mişcarea de protest din Bucureşti împotriva regimului Ceauşescu (începând cu după-amiaza zilei de 21 decembrie 1989), iar apoi, la 22 decembrie 1989, cu impetuozitate s-a prezentat şi a vorbit  la TVR, s-a deplasat la MApN separat de Ion Iliescu şi de anturajul acestuia, a luat cuvântul şi din balconul fostului CC al PCR, astfel încât a dobândit notorietate atât în faţa maselor revoluţionare cât şi în rândurile factorilor de decizie din MApN. Pe parcursul evenimentelor din ziua de 22 decembrie 1989, Roman Petre s-a alăturat anturajului lui Iliescu Ion, sesizând corect că acestuia i-au dat girul factorii decizionali ai MApN. Desigur, a contat şi faptul că tatăl său, Roman Valter (fost militant şi comunist român, decedat în anul 1983), a fost apropiat de Iliescu Ion şi Brucan Silviu. Cu toate acestea, iniţial, Roman Petre a fost respins vehement de Brucan Silviu (aspect ce rezultă din vizionarea DVD-ului depus la dosar de martorul Sârbu Adrian, dar şi din analiza diverselor mărturii ale persoanelor audiate în cauză) şi doar după aflarea identităţii tatălui său a fost acceptat, fără să devină un factor decizional în legătură cu hotărârile determinante pentru cursul evenimentelor. (…)”

Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele menţionate de procurorul general în ordonanţa de infirmare nu susţin lipsa de temeinicie a soluţiei de clasare dispuse prin rechizitoriu pe acest palier.

Se constată că nicio probă administrată în cursul urmăririi penale nu evocă participarea cu rol determinant în luarea deciziilor la evenimentele din acea perioadă a intimatului Roman Petre. Fără a minimaliza participarea şi rolul acestuia la evenimentele din cadrul revoluţiei şi apartenenţa sa la gruparea formată în jurul lui Ion Iliescu, instanţă constată că intimatul Petre Roman nu a fost un veritabil factor coagulant şi de decizie apt a reţine săvârşirea infracţiunilor contra umanităţii.

În acest context, se reţine că faptul că intimatului Petre Roman i s-a permis accesul în Ministerul Apărării Naţionale, aspect indicat în cadrul ordonanţei de infirmare şi redeschidere a urmăririi penale, se datorează contextului evenimentelor ce au avut loc la acea dată, ascendeţei sale pe linie paternă (tatăul său fiind Walter Roman  – membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român) şi faptului că se afla în anturajul lui Ion Iliescu, preşedintele CFSN.

Mai mult, chiar dacă din analiza actelor dosarului nu rezultă implicarea cu rol determinant a intimatului Petre Roman în decizii politico-militare apte să conducă la tragerea răspunderii penale sub aspectul infracţiunii contra umanităţii, este de necombătut faptul că participarea sa la deciziile CFSN a fost în scopul dobândirii popularităţii necesare pentru accederea într-o funcţie importantă în stat, fiind numit prim-ministru în Guvernul României. De aceea, cum nicio probă administrată în cursul urmăriiri penale şi nici aspectele prezentate în cadrul ordonanţei de infirmare nu susţin faptul că a fost un veritabil factor de decizie, soluţia de clasare apare ca fiind cea corectă.

De asemenea, faptul că intimatul Petre Roman a fost de acord cu execuţia soţilor Ceauşescu în urma unui simulacru de proces nu poate conduce la concluzia că a fost un factor de decizie ce ar putea atrage răspunderea penală pentru infracţiuni contra umanităţii. Procesul simulat şi executarea soţilor Ceauşescu nu a fost iniţiată de intimatul Petre Roman, însă a fost acceptată în condiţiile şi circumstanţele acelor evenimente, iar conduita acestuia a fost devoalată prin cercetările efectuate ulterior redeschiderii urmăririi penale.

Faţă de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară conchide că aspectele ce se doresc clarificate pe acest palier prin infirmarea soluţiei de clasare nu conduc la stabilirea netemeiniciei soluţiei şi nu impun redeschiderea urmăririi penale.

  • Soluţia de redeschiderea urmăririi penale cu privire la soluţia de clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5.10.2019 faţă de Brateş Teodor, fost redactor-şef la Televiziunea Română, referitor la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, este netemeinică.

În cuprinsul ordonanţei de infirmare şi redeschidere a urmăririi penale s-a susţinut că pe acest palier, deşi în sediul Televiziunii Române se aflau foarte multe persoane identificabile (crainici, redactori, regizori de emisie, regizori de platou, cameramani, etc.), procurorii militari s-au rezumat la a face două audieri care au legătura cu cauza: Emil (Cico) Dumitrescu şi Teodor Brateş, adică două dintre persoanele care au participat în mod direct la operaţiunea de dezinformare.

S-a menţionat că în motivarea soluției procurorul militar încearcă să acrediteze ideea că Teodor Brateş, în anul 1989 redactor-şef adjunct la Actualitaţi (Televiziunea Română), nu îi cunoştea pe Silviu Brucan, pe Ion Iliescu sau Petre Roman. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şiJustiţie a apreciat că o astfel de ipoteză este puțin credibilă având în vedere că Ion Iliescu era un apropiat al lui Walter Roman, tatăl lui Petre Roman, ambii membrii marcanţi ai Partidului Comunist Român, Silviu Brucan, director al Radiodifuziunii române în perioada 1962-1966 era un bun cunoscător atât al oamenilor, dar şi al infrastructurii Televiziunii Române, iar o minimă documentare ar fi permis procurorului militar să afle că Petre Roman este fiul lui Walter Roman (membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român şi ulterior director al Editurii Politice) şi al Hortensiei Roman (redactor-şef al al Redacţiei Emisiunilor pentru Străinătate, care a lucrat cu Teodor Brateş la Radiodifuziune începând cu anul 1954), precum şi soţul Mioarei Roman, redactor la Radiodifuziune.

S-a arătat că Ion Iliescu, Silviu Brucan, Walter Roman, Alexandru Bîrlădeanu, Dumitru Apostoiu, Victor Stănculescu, Ştefan Guşă, Iulian Vlad, Gheorghe Raţiu, Virgil Măgureanu, Constantin Olteanu, Ilie Verdeţ, Constantin Dăscălescu, etc., prin natura funcţiilor pe care le deţineau sau le deţinuseră se cunoşteau foarte bine. Toţi făceau sau făcuseră parte din conducerea Partidului Comunist Român sau lucrau în mod direct cu membrii din conducerea acestui partid. Chiar dacă unii dintre ei nu erau persoane publice nu pot nega faptul că se cunoşteau foarte bine.

Totodată, s-a arătat că procurorii militari nu au stabilit care a fost motivul pentru care Teodor Brateş a chemat populaţia Bucureştiului să apere Televiziunea în condiţiile în care în acel moment nu exista absolut nici un pericol (ora 14,00).

De asemenea, s-a menţionat că procurorii nu explică cum ar fi putut oameni fără pregătire militară şi neînarmaţi să apere cladirea Televiziunii împotriva unor eventuale atacuri „teroriste” sau ce anume au discutat la etajul 11 al clădirii Televiziunii Române, în biroul directorului de atunci, Petre Popescu, Ion Iliescu, Teodor Brateş, Emil (Cico) Dumitrescu. Cine au fost curierii care transmiteau informaţiile de la comandamentul militar de la etajul 11 al cladirii lui Teodor Brateş? Teodor Brateş era singura persoană căreia îi erau destinate  aceste informaţii sau erau distribuite şi celorlalţi crainici prezenţi în cele două studiouri? Cine erau editorii de ştiri, cititorii acestora (crainicii), colaboratorii (cei care furnizau ştiri)? Care a fost motivul pentru care, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 1989 Teodor Brateş a fost destituit din funcţia de redacto-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi? Cine a fost cel care a stabilit ca emisia să se desfăşoare din două studiouri (Studiourile 4 şi 5 ale Televiziunii Române) şi care a fost motivul?

S-a arătat că deşi diversiunea mediatică exercitată prin intermediul Televiziunii a fost dublată de cea exercitată prin intermediul radioului, care avea o acoperire mult mai mare la nivel naţional, procurorii militari nu au administrat nici o probă pentru a stabili dacă această uriaşă manipulare a avut un coordonator unic. La fel ca la Televiziune, crainicii chemau oamenii să apere sediul Radioului cu trupurile lor. Informaţiile difuzate pe toate frecvenţele erau practic identice cu cele difuzate de televiziune.

S-a susţinut că procurorii militari au audiat un singur martor, crainic în acea perioadă, Chiru Gabriela Georgeta, redactor Radio-Actualităţi, iar, deşi martora a declarat că începând cu data de 23 decembrie 1989, ora 14,00 a asigurat prezenţa la microfon împreună cu Ioan David şi Anca Bărbulescu şi informaţiile erau primite din redacţie de la redactorul şef, redactorul şef adjunct, secretarul general de redacţie şi unii realizatori, procurorii militari nu au identificat nici o altă persoană în vederea audierii şi stabilirii corecte a situaţiei de fapt.

Judecătorul de cameră preliminară reţine că în cuprinsul rechizitoriului procurori militari au reţinut în ceea îl priveşte pe intimatul Brateş Teodor următoarele: „ (…) Analizată din perspectivă generală, atitudinea comenzii MApN este firească, pentru că în decembrie 1989, vârful decizional al MApN a coordonat inducerea în eroare, iar dezinformările prin TVR au reprezentat o componentă a inducerii în eroare. În acelaşi timp, conduita MApN a fost acceptată de factorii de decizie ai CFSN. (…)

La vremea respectivă, Brateş Teodor deţinea funcţia de adjunct al redactorului şef al Redacţiei „Actualităţi” din TVR. Practic însă, Brateş Teodor conducea această redacţie, având în vedere că şeful Redacţiei „Actualităţi” se afla de multă vreme în concediu medical. În felul acesta, se bucura de autoritate faţă de angajaţii respectivei redacţii. 

Brateş Teodor a spus: “Fraţilor, vă vorbesc în numele lucrătorilor Televiziunii. Vă rog să-i apăraţi pe cei care de acum încolo o să vă spună numai şi numai adevărul, pe cei care se pun în slujba poporului. Aici avem medici care spun că este nevoie de sânge, de donatori de sânge. Să-i ajutăm pe oamenii care sunt în suferinţă! Să nu mai avem victime cum am avut până acum.”

Ulterior acestui moment, din acelaşi studio au vorbit mai multe persoane, după care, în jurul orelor 14:05, revenind, Brateş Teodor a spus: “Pentru ca Televiziunea să rămână în continuare a poporului, vă rugăm s-o apăraţi. În afară de cei care se află în curtea Televiziunii, nimeni nu mai este în jurul nostru. Este posibilă orice fel de provocare. Adresăm chemarea locuitorilor Bucureştiului, să vină aici să ne sprijine, să audă de la acest microfon numai glasul adevărului, glasul poporului! Veniţi, sprijiniţi Televiziunea! Să nu se petreacă niciun fel de provocare. Veniţi şi sprijiniţi glasul adevărului, glasul poporului.”

Analiza apariţiilor televizate din intervalul supus atenţiei arată în primul rând euforia firească pentru conjunctura respectivă. Majoritatea mesajelor au fost pozitive, cu excepţia intervenţiei poetului Dinescu Mircea care a afirmat că la Sibiu se trage cu tunul în popor ( fără a preciza cine anume şi în ce context a avut o astfel de conduită) şi desigur a intervenţiei generalului rezervist Militaru Nicolae care a introdus în mod abrupt elementele „măcel” şi „vărsare de sânge” , acreditând idea că acestea se întâmplă chiar atunci.

Analiza acestui material video, demonstrează că începând cu orele 15.30 ale zilei de 22 decembrie 1989, prin intermediul televiziunii au început să fie diseminate treptat o multitudine de informaţii dovedite ulterior ca fiind false, informaţii cu caracter profund alarmist, apte a induce starea de psihoză generalizată în rândul tuturor celor care priveau la televizor. Începând cu după-amiaza zilei de 22 decembrie şi culminând cu cele trei zile care au urmat, prin intermediul TVR, de acum controlată militar, s-a inoculat existenţa celor două tabere aparent angrenate într-un adevărat război.

Probatoriul administrat arată că multiplele dezinformări exercitate prin TVR , toate după orele 15.00 ale zilei de 22 decembrie 1989, s-au petrecut sub mandatul şi responsabilitatea Comandamentului Militar al TVR. Acest organism militar a avut tocmai scopul de a tria informaţiile false de cele adevărate. Evidenţa arată că  această triere s-a făcut cu rea credinţă, dar nu independent, ci în deplină colaborare cu MApN. Factorii decizionali ai MApN au fost într-o permanentă legătură cu militarii de la etajul XI al TVR. Probatoriul ante-invocat arată că ofiţerii Direcţiei Operaţii din MStM al Armatei erau în legătură permanentă cu etajul XI al TVR. Or, această direcţie era condusă de gl. Eftimescu Nicolae, al cărui comportament a fost dovedit ca fiind criminal.

Prin declaraţia de suspect (…) Brateş Teodor a spus: „(….) Intensificarea informaţiilor alarmante venite din ţară a făcut ca să-l rog pe Bebe Ivanovici să se ducă la etajul 11 al TVR unde aflasem că erau mai mulţi militari, printre care Emil Dumitrescu, generalul Tudor şi lt.col. Oană. Urmare acestui demers, Emil Dumitrescu a coborât în Studioul 4, iar noi, cei de acolo i-am transmis, ca din acel moment, toate informaţiile cu caracter militar să fie verificate şi eventual cenzurate de militarii situaţi la etajul XI. Despre aceştia ştiam că se află în legătură cu MApN şi, astfel,  pot discerne între informaţiile reale şi cele false. Am instituit de comun acord un sistem de circulaţie a informaţiilor prin aceea că trei revoluţionari de încredere au fost cei care, în mape, aduceau şi transmiteau informaţiile cu caracter militar. Drept urmare, tot ce am transmis, după aceea, din Studioul 4 a fost în prealabil avizat de militarii de la etajul XI. Nu am avut niciun motiv să pun la îndoială informaţiile primite prin acest circuit. Cu toţii am fost de bună credinţă atunci când am intervenit pe post. Îmi amintesc un moment, în jurul orelor 16:00, când Emil Dumitrescu a venit cu ştirea conform căreia apa ar putea fi otrăvită la Sibiu şi Timişoara. L-am întrebat cum se poate verifica o astfel de informaţie, dacă s-au făcut analize privind calitatea apei. Emil Dumitrescu a replicat că o eventuală analiză a apei ar dura prea mult, iar dacă informaţia se dovedeşte a fi adevărată pericolul este iminent şi că nu se poate asuma un astfel de risc. Revoluţionarii prezenţi au fost de acord cu Emil Dumitrescu şi mi-au impus să difuzez acea informaţie în scop preventiv. Mai mult, a luat cuvântul lt.col. Opran Marius care, în calitate de specialist, s-a adresat lucrătorilor din cadrul industriei alimentare cu anumite indicaţii şi sfaturi pe această temă”.

Declaraţia se armonizează cu precedentele declaraţii. Probele administrate nu au fost apte a demonstra reaua credinţă a lui Brateş Teodor cu privire la informaţiile pe care le-a diseminat. Suspiciunea iniţială la adresa acestuia nu a devenit certitudine de vinovăţie având în vedere că argumentele aduse în apărare au fost solide, fiind confirmate de probe. Nu s-a probat vreo relaţie ocultă a acestuia cu vreo structură militară internă sau externă, cu „grupul Iliescu” sau cu Brucan Silviu de exemplu, care să justifice eventual un comportament intenţionat viciat. Desigur, i se poate reproşa că, având în vedere vasta sa experienţă profesională, funcţiile deţinute, trebuia să manifeste mai multă atenţie cu privire la afirmaţiile sale, dar o astfel de acuzaţie nu are legătură cu infracţiunile  împotriva umanităţii (…)”

Judecătorul de cameră preliminară constată că probele existente la dosarul cauzei confirmă faptul că intimatul Brateş Teodor prin intermediul televiziunii a disemniat informaţiile primite (verificate de militarii ce se aflau la etajul 11 al TVR) realizând o diversiune mediatică, însă întradevăr probele nu ateste reaua credinţă în diseminarea unor astfel de informaţii şi intenţia acestuia de a manipula populaţia.

Intimatul Brateş Teodor, fost redactor-şef la Televiziunea Română a fost unul dintre crainicii ce au transmis informaţii referitoare la evenimentele desfăsurate în acea perioadă, a chemat populaţia Bucureştiului să apere Televiziunea, iar informaţiile relatate au condus la manipularea populaţiei şi amplificarea evenimentelor derulate. Cu toate acestea, în condiţiile în care nu au fost evidenţiate aspecte de natură să atragă răspunderea penală a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii contra umanităţii, aspectele invocate în ordonanţa de infirmare nu ar putea conduce la un alt rezultat.

Fără a se nega rolul intimatului în cadrul procesului de dezinformare a populaţiei, se constată că acesta fost un simplu ziarist care, în virtutea experienţei profesionale şi a rolului asumat la acea perioadă în cadrul TVR ar fi trebuit să manifeste atenţie asupra relatărilor efectuate, dar care nu a participat în mod intenţionat la inducerea în eroare a populaţiei, nefiind identificate probe care să ateste că ar fi avut relaţii cu structuri militare sau gruparea CFSN din jurul lui Ion Iliescu.

Chiar dacă prin prisma funcţiei deţinute i-ar fi putut cunoaşte pe Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Victor Stănculescu, Ştefan Guşă etc, nu există date că intimatul Brateş Teodor ar fi acţionat cu rea credinţă în susţinerea demersurilor urmărite de membrii CFSN sau de structurile militare.

Mai mult, faptul că intimatul a chemat populaţia Bucureştiului pentru a apăra Televiziunea în lipsa unui pericol la acel moment nu poate sta la baza tragerii răspunderii penale a intimatului sub aspectul unor infracţiuni contra umanităţii. Informaţiile diseminate şi solicitările acestuia au avut la bază informaţii primite de la militari aflaţi la etajul 11 al TVR.

Lipsa audierii altor persoane din cadrul Televiziunii Române ori a membrilor Radioului, lipsa identificării editorilor de ştiri, crainicilor ori colaboratorilor, motivul destituirii intimatului din funcţia de redactor-şef adjunct al Redacţiei Actualităţi, motivul emisiei din două studiouri, deşi aspecte ce nu au fost lămurite cu ocazia cercetărilor pe acest palier, nu sunt apte să conducă la tragerea la răspunderea penală a lui Brateş Teodor sub aspectul infracţiunii contra umanităţii.

Faţă de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară constată lipsa de temeinicie a ordonanţei de infirmare pe acest palier apreciind că soluţia de clasare dispusă cu privire la Brateş Teodor este legală şi temeinică, urmând a fi menţinută.

  • Soluţia de redeschidere a urmăririi penale cu privire la clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 referitor la infracţiunile de omor, prevăzută de art.188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin.2 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art. 442 alin. 1 lit.b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal, şi art. 445 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 5 şi 38 din Codul Penal, este netemeinică.

În ordonanţa de infirmare şi redeschidere a urmăririi penale se reţine pe acest palier: „ (…) Constatând că  procurorii militari nu au respectat dispoziţiile Ordonanţei nr.692 din 5 aprilie 2016 a prim-adjunctului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici pe cele ale încheierii judecătorului de cameră preliminară, astfel că în cauză nu s-au efectuat actele de urmărire penală care să stabilească corect situaţia de fapt cu privire la evenimentele ce fac obiectul dosarului nr. 11/P/2014 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmează să se dispună infirmarea soluţiei de clasare şi cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni de război contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor prevăzută de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin.1 lit. b) şi c) din Codul penal şi redeschiderea urmăririi penale.

Aşa cum s-a arătat în analiza chestiunilor de nelegalitate, criticile formulate de către procurorul general cu privire la încadrarea juridică avută în vedere de către titularul acţiunii penale, în raport de care suspecţii şi inculpaţii şi-au formulat apărările şi în raport de care, în cadrul procedurii de Cameră preliminară, pot formula cereri şi excepţii ca urmare a emiterii rechizitoriului sunt nelegale.

Procurorul, urmare a redeschiderii urmăririi penale, în rechizitoriu întocmit a analizat pe larg, urmare a expunerii stării de fapt, aşa cum s-a arătat, încadrarea juridică a faptelor şi în raport de aceasta incidenţa altor texte de incriminare. Rechizitoiul a fost verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către procuror ierarhic superior.

În acest context, invocarea de procurorul general a unei alte analize juridice a încadrării juridice ce poate fi dată faptelor aşa cum era cea cuprinsă în ordonanţa anterioară de infirmare ce a condus la redeschiderea urmăririi penale, nu poate fi avută în vedere.

Judecătorul de cameră preliminară constată că aspectele referitoare la aceste infracţiuni pentru care se solicită infirmarea soluţiei de clasare şi redeschiderea urmăririi penale sunt clare stabilindu-se în mod corect clasarea cauzei sub acest aspect, situaţia de fapt stabilită în cursul cercetărilor şi probele administrate în cadrul urmăririi penale infirmând existenţa acestor infracţiuni, deşi s-au efectuat cercetări în acest sens.

iv. Legalitatea şi temeinicia ordonanţei procurorului general.

Soluţia de redeschidere a urmăririi penale cu privire la soluţia de clasare dispusă prin Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 referitoare la plângerile formulate în cauză este legală şi temeinică.

Potrivit actelor dosarului înaintat odată cu cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, plângerile formulate de persoanele faţă de care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale au fost identificate de către instanţă astfel: Abduraman Munir – Sonmez (ds. TVR, vol. 2, f. 79-80), Adam Marian – Doru (ds. Jilava, vol. 78, f. 54-64), Agache Aurel, Agapciuc Ion (ds. Radio, vol. 9, f. 39-40), Al-Ştefanii Ion (ds. TVR, vol. 63, f. 91-93), Alb Mircea Emil, Albu Constantin (ds. TVR, vol. 1, f. 43-46), Albu Lucia (ds. Jilava, vol. 136, f. 18-21), Albu Marian, Aldea Mircea (ds. TVR, vol. 113, f. 92), Alecu Niculae, Alexăndroaie Vasile, Alexe Nicolaie (ds. Arges, vol. 2, f. 43-45), Andrei Ion (ds. TVR, vol. 1 şi 63, f. 2-5; 71-72), Andrei Vasile (ds. Braşov, vol. 43 şi 44, f. 241-242; 114-116), Andriciuc Radu (ds. TVR, vol. 113, f. 67-76), Androne Marin, Anghel (fostă Horhat) Alina Viorela, Anghel Elena (ds. Jilava, vol. 58 şi 59, f. 16-17;93), Apopei Mihai, Aramă Aurel, Arnăutu Corneliu (ds. Radio, vol. 9, f. 4-7), Artene Ilie (ds. Victime prin împuşcare Calea Moşilor, f. 139-143), Arteni Mihăiţă (ds. TVR, vol. 1, f. 23), Baciu (fostă Moţăţăianu) Mihaela – Cristina (ds. MAPN, vol. 26, f. 39), Baciu Florin – Mugur (ds. TVR, vol. 7, f. 127-128), Baciu Ionel, Bacrea Gheorghe (ds. TVR, vol. 8, f. 21-26), Badea Nicolae (ds. Jilava, vol. 74, f. 113-116), Bahnean Gheorghe, Balaci Paulin, Baltag Gheorghe (ds. CC, vol. 9, f. 104), Banciu (fostă Levinte) Valentina (ds. Braşov vol. 4 A-Ba, f. 231-233), Banyai Attila – Alexandru (ds. Jilava, vol. 64, f. 50-53), Baron Valentin (ds. Ialomiţa, vol. 6, f. 176-178), Başa Alexandru, Bădărau Mihai, Bădilă Dumitru (ds. Jilava, vol. 122, f. 62-72), Băescu Horia Ştefan (ds. Buzău, vol. 12, f. 4-10) , Bălan Mariana (ds. CC, vol. 9, f. 23-24;36-39), Bălănean Ambrozie, Bălăşcău Vasile (ds. Jilava, vol. 78, f. 107-114), Bărăgan Elena, Bărbulescu Cristian (ds. Jilava, vol. 78, f. 92-99), Bărbulescu Eduart, Bedros Anghel (ds. Jilava, vol. 134, f. 10-14), Beîuşanu Liviu Mihaiu, Beju Maria, Beliş Vladimir (ds. Jilava, vol. 9, f. 56-62), Bene Vasile, Berinde Florin – Constantin, Bianu Costică (ds. CC, vol. 8, f. 81, 67, 68, 69), Biriş Teodor (ds. Jilava, vol. 6, f. 36-38), Bîrsan Ioan (ds. Braşov vol. 3 Bă-bu, f. 75-81) , Bîrsan Valerian (ds. Jilava, vol. 78, f. 75-81), Bîtlan (fostă Popescu) Reza Constanţa (ds. Braşov, vol. 42, f. 1-3, ds. Braşov vol. 3 Bă-Bu, f. 82), Blăjan Mihai (ds. Alba, vol. 1, f. 1889), Bodroghi Mihai (ds. Timişoara (97/P/1990), Vol. VIII, f. 117), Bogdan Simona Maria, Borcea Titi, Bordei Corneliu (ds. Constanţa, vol. 8, f. 43), Borş Aurel (ds. Harghita, vol. 2, f. 41-44), Botărel Toan, Botea Petre, Botoşer Nicolae, Braic Mitică (ds. Harghita, vol. 2, f. 66-71), Brandsch (fost Ţompi) Vasile – Ladislau (ds. Jilava, vol. 124, f. 70-73), Brebenea Liliana – Brânduşa (ds. TVR, vol. 65, f. 72-74), Brezuleanu Mihai (ds. Bacău, vol. 1, f. 223), Brugger Csaba, Bubela Gigi(ds. Buzău, vol. 11, f. 177-181, 218-228), Bubuianu Sorin (ds. TVR, vol. 3, f. 53), Budescu Dumitru, Bugiu Niculae (ds. Jilava, vol. 64, f. 57-59), Buican Ilie (ds, CC, vol. 72, f. 146-147), Bulearcă (fostă Petre) Vasilica (ds. Jilava, vol. 58, f. 47-50), Bulgaru Costică (ds. TVR, vol. 65, f. 108-112), Bulzan Liviu (ds. Alba Dupa, f. 73-82), Bunda Ioan, Bunea Dumitru Dorel (ds. Mărgeanului, vol. 16, f. 88), Burcă Cătălina (ds. Radio, vol. 22, f. 9-14), Buruiană Valerică , Busu Ionel, Busuioc Vergil, Buşe Ion ,Buta Sorin, Butuc Costică (ds. Braşov, vol. 27, f. 189-190, 196), Buzatu Ion (ds. CC, vol. 72, f. 135-140), Candoi (fostă Anghel) Mihaela – Claudia (ds. Constanţa, vol. 7, f. 88-89), Caracas Florentin (ds. TVR, vol. 9, f. 100), Caraman Constanţa (ds. TVR, vol. 9, f. 83-86), Caraşca Eugen (ds. Sibiu, vol. 3, f. 136-138; 139), Catană Costache (ds. CC, vol. 72, f. 58-59), Cazacu Ana, Cazan Dan – Adrian Leonard, Cazan Victor, Călin Cătălin Constantin, Călin Niculae (ds. TVR, vol. 9, f. 53-63), Călugăriţoiu Păun, Căpăţână Ceylan (fostă Gherghiniş Mioara), Căpăţînă Vasile (ds. Braşov vol 6 C, f. 48), Căprariu – Schlachter Dan (ds. Jilava, vol. 124, f. 39-40), Căpraru Petre (ds. Jilava, vol. 135, f. 30-31), Cătălin Gheorghe Constantin (ds. Jilava, vol. 78, f. 214-217), Căuşanu Constantin (ds. MAPN, vol. 25, f. 17-20), Câmpian Ioan (ds. 172/P/2007, vol. 10, f. 81), Cândea Ioan (ds. Jilava, vol. 78, f. 221-233), Cârciumaru Gabriel (ds. Jilava, vol. 65, f. 120-121), Chelner Eugen Ionel, Chicea Ioan (ds. Harghita, vol. 2, f. 85-87), Chiosa Manea Aurel, Chiriţă Vasile (ds. TVR, vol. 17, f. 133-138), Cioacă Constantin (ds. TVR, vol. 15, f. 72-73), Ciochină Ion (ds. Radio, vol. 22, f. 135), Ciucă Florin (ds. CC, vol. 69, f. 128-138), Ciul Ioan-Marinei, Ciulin Dragoş (ds. CC, vol. 17, f. 18, 8-9), Ciungu Ion (ds. Buzău, vol 7, f. 306), Ciurar Ioan, Cîrciumaru Atanasie, Cîrstoc Gheorghe, Cîţă Sandu (ds. Radio, vol. 20, f. 68-71, 58-59), Clinciu Ioan Viorel (ds. Braşov, vol. 25, f. 97-101), Cnezovici Spiru (ds. Jilava, vol. 65, f. 268-269), Cociş Teodor (ds. Giurgiu, vol. 2, f. 46-48), Cocîrlă Gheorghe, Cocoş Radu Dumitru (ds. Jilava, vol. 124, f. 78-80), Cocu Iulian, Cojoacă Mitei – Daniel, Cojocaru Cătălin (ds. Giurgiu, vol. 2, f. 86-90), Cojocaru Maria, Cojocaru Ovidiu Marius, Colban Nestor (ds. Harghita, vol. 2, f. 79-83), Coman Florian – Radu (ds. Radio, vol. 6, f. 55-57), Coman Tiberiu – Horaţiu (ds. Jilava, vol. 124, f. 74-76), Condescu Petre (ds. TVR, vol. 10, f. 2-4), Cone (fostă Petrişor) Diana – Liana, Constantin Angela, Constantin Ion (ds. Palatul Telefoanelor,vol. 4, f. 11-12, 2-7), Constantinescu Marin, Coporan Aurică (ds. CC, vol. 18, f. 75-85, 88-91), Corbu Radu (ds. TVR, vol. 63, f. 75-77), Corcodel Dumitru, Cornăţeanu Neculai (ds. Constanţa, vol. 9, f. 20-22), Costache Augustin (ds. Harghita, vol. 2, f. 196-197), Costandache Gheorghe (ds. Giurgiu, vol. 2, f. 44-45), Costea Margareta (ds. TVR, vol. 106, f. 19), Coşarcă Petru, Coteţ Ioana (ds. Jilava, vol. 74, f. 148-149), Coticopol Nicolaie (ds. CC, vol. 69, f. 92-97), Cotrău Nicolae Ion (ds. Arad, vol. 3, f. 149-152), Covasan Sabin, Covlescu Ion (ds. TVR, vol. 15, f. 80-83), Crăciun Petru (ds. Sibiu, vol. 6, f. 78-82), Crihan Gheorghe, Cristea Alexandru Iulius, Cristea Grigore Vasile (ds. Harghita/Covasns, vol. 2, f. 48-50), Cristian Vasile (ds. Braşov vol. 6 C, f. 266-268), Crişan Dan (ds. TVR, vol. 9, f. 136-137), Croitoru Elena, Cruşoveanu Tudorel (ds. Jilava, vol. 78, f. 158-163), Csiszer Vasilica (ds. 172/P/2017, vol. 11, f. 46), Cuatu Cătălin (ds. Jilava, vol. 78, f. 165-169), Cucu Vasile (ds. Jilava, vol. 65, f. 138-142), Dalip Erdin (ds. TVR, vol. 61, f. 48), Damache Valeriu (ds. TVR, vol. 18, f. 134-136), Dan Elisabeta, Dan Florin (ds. TVR, vol. 65, f. 142-143), Dan Marin (ds. TVR, vol. 65, f. 7-14), Danielescu Daniil (ds. Constanţa, vol. 21, f. 74-77), Daravoinea Emanuel, Dascaliuc Marcel (ds. CC, vol. 20, f. 76-79), David Anton (ds. Argeş, vol. 4, f. 127-130), Dănăilă Gabi, Dănescu Barbu (ds. Constanţa, vol. 12, f. 112-118), Dărac Marin, Deaconu Cristinel (ds. 172/P/2007, vol. 8, f. 84), Deca Petre, Deleanu Gheorghe, Despan Ion (ds. CC, vol. 20, f. 116-18), Dicu Daniela Mariana, Die Florin, Dima Iulian – Dimitrie, Dina Cati, Dina Marin (ds. CC, vol. 39, f. 99-103), Dinache Nelu (ds. TVR, vol. 19, f. 125-127), Dincă Teodor (ds. TVR, vol. 21, f. 17-18), Dinu Costel, Dioszegi Miklos – Erno, Dogaru Marian (ds. Radio, vol. 21, f. 17-18), Dona Constantin (ds. Jilava, vol. 122, f. 106-109), Donosa Titus – Dan (ds. Braşov vol 7 D-F, f. 101), Dorobanţu Marin (ds. TVR, vol. 21, f. 11), Dragănescu (fostă Jimboiu) Eugenia, Drăgan Nicoiae, Drăghici Rodica – Mihaela (ds. TVR, vol. 20, f. 44-45), Dreyer (fostă Segărceanu) Alexandrina (ds. TVR, vol. 5, f. 23), Drîmbă Vasile (ds. CC, vol. 72, f. 79-83), Ducu Vasile, Dumitrache Nicolae (ds. ds. Sos Oltenitei, vol. 4, f. 53-54), Dumitrache Valeria (ds. MAPN, vol. 16, f. 85-86), Dumitraşcu Ioan (ds. Braşov vol 7 D-F, f. 143-146), Dumitraşcu Mircea – Emil (ds. TVR, vol. 63, f. 36-41, 29-35), Dumitrescu Calin (ds. TVR, vol. 18, f. 35-38), Dumitrescu Constantin (ds. TVR, vol. 18, f. 95), Dumitrescu David Cornel, Dumitrescu Virginia (ds. Jilava, vol. 58, f. 110-11), Dumitru Gheorghe (ds. TVR, vol. 22, f. 14-15), Dumitru Ion (ds. Jilava, vol. 80, f. 60-66), Dumitru Valeriu Anton (ds. Călăraşi vol decl martori, f. 4), Enache Doru (ds. TVR, vol. 22, f. 70-74), Enache Grigore – Mihai (ds. Constanţa, vol. 7, f. 165-169), Enache Traian, Enăchescu Marian (ds. CC, vol. 72, f. 21-35), Ene Niculae (ds. Jilava, vol. 80, f. 70-72, 92-94), Ene Sorin (ds. 172/P/2007, vol. 2, f. 62), Enescu (fostă Popa) Nadejdea, Enescu Mihai (ds. TVR, vol. 22, f. 83-86), Enescu Nicolae (ds. Jilava, vol. 60, f. 102-104), Enuţă Ionel, Fabian Levente (ds. 172/P/2007, vol. 6, f. 202), Ferencz Emeric, Ferezan (fostă Raţă) Daniela Liliana, Fetea Petru, Filip Dumitru (ds. Constanţa, vol. 18, f. 90; 96), Firimiţă Marian (ds. Jilava, vol. 80 şi 133, f. 138-141, 146), Florea Petre, Foca Petrică – Lucian (ds. MAPN, vol. 25, f. 80-83), Fodor Francisc, Fodoroiu (fostă Stăvaru) Georgeta (ds. Argeş, vol. 1, f. 208), Furdui Doina Elena (ds. Sibiu, vol. 6, f. 251-255), Gabor Ioan (ds. TVR, vol. 65, f. 60), Gadină Elena (ds. Jilava, vol. 22, f. 31-49), Galăţeanu – Zamfir Eugen (ds. CC, vol. 69, f. 124-127), Găină Marian, Găleţescu (fostă Gălăţescu) Elena (ds. CC, vol. 69, f. 82-84), Găzdac Ovidiu (ds. 172/P/2007, vol. 6, f. 202), Gârlea Gheorghe, Georgescu Mihai (ds. TVR, vol. 63, 68-69), Gheorghe Adrian (ds. TVR, vol. 32, f. 61), Gheorghe Dumitru (ds. Jilava, vol. 67, f. 90-92), Gheorghe Lică (ds. CC, vol. 26, f. 108), Gheorghe Mihai (ds. Constanţa, vol. 12, f. 166-169), Gherasim (fost Bădulescu) Petru (ds. CC, vol. 8, f. 93), Gherghinescu Gheorghe, Gherghiniş Marinei, Gherguţ Romeo (ds. MAPN, vol. 25, f. 5-6), Ghica Victoria (ds. Jilava, vol. 58, f. 25-26), Ghiniţă Mihaiu (ds. Argeş, vol. 4, f. 92-93), Ghiţuică Ion, Gîlcă Nicu Ioan (ds. TVR, vol. 65, f. 127-128, 130-132), Gîtlan Ion (ds. CC, vol. 27, f. 345-350), Goran Valentin, Gorea Iulian (ds. Jilava, vol. 124, f. 99-101), Gorgoteanu Gheorghe (ds. Argeş, vol. 4, f. 124-126), Grama Aurel (ds. Harghita/Covasna vol. 2, f. 98-100), Grădinaru Mircea, Griga Ioan, Grigore Gheorghe, Grigore Sorin Marian, Grigoriciuc Vladimir, Grigorie Tită, Grigoriu Eleonora, Grosu Marcel (ds. Mehedinţi, f. 1-3), Grozăvescu Daniel Petru (ds. Timişoara (97/P/1990), vol. III, f. 58-59), Gruia Maria (ds. Jilava, vol. 58, f. 153-154), Guramba Ioan, Guţă Dumitru (ds. TVR, vol. 32, f. 77-79, 113), Hanţ Persida (ds. Arad, vol. 3, f. 123-124), Hanţu Nicu, Hatim Ahmed Sabir Abdel (ds. MAPN, vol. 26, f. 45,48), Hera Gheorghe, Heroviceanu Gheorghe (ds. Jilava, vol. 59, f. 42), Herţilă Constantin Ion, Hoanţă Nicolae (ds. CC, vol. 72, f. 90-95), Hodorog Petre, Hoffmann Eduard Gheorghe (ds. Arad, vol. 3, f. 145-148), Holban Teodor (ds. TVR, vol. 25, f. 164-165), Huidiu Gheorghe (ds. TVR, vol. 66, f. 104-109;112-113), Ianăş Mihail, Iancu (fostă Roşu) Mihaela Lidia, Iancu Cristian (ds. CC, vol. 31, f. 133-134;137-138), Iani Mircea (ds. Constanţa, vol. 12, f. 123-127), Ibram Mamut (ds. TVR, vol. 36, f. 135-140), Ieran Nicolae Ilie (ds. Arad, vol. 9, f. 14), Igna Traian (ds. Harghita/Covasna vol. 2, f. 24-26), Ignat Alexandru, Ignat Ervin (ds. Jilava, vol. 67, f. 201-207;209-213), Ignat Viorel (ds. CC, vol. 72, f. 122-129), Ilie Cătălin (ds. Arad, vol. 2, f. 159), Ilinca Mihai (ds. TVR, vol. 35, f. 35), Ioan Sterian, Ioana Constantin Lucian (ds. TVR, vol. 25, f. 6-7), Ioniţă Florin, Iolea Anda (ds. TVR, vol. 66, f. 12), Ion Ionel (ds. Jilava, vol. 68, f. 36-37), Ion Niculae (ds. Jilava, vol. 81, f. 2-4), Ion Constantin (ds. TVR, vol. 25, f. 71-72, 11-12), Ion Nicuşor (ds. TVR, vol. 62, f. 2-4,39-40), Ionescu Cristian – Florian, Ionescu Elena (ds. CC, vol. 31, f. 107-110), Ionescu Mihail (ds. CC, vol. 63, f. 69-72), Ionică Vasile (ds. Jilava, vol. 58, f. 43-46), Ioniţă Constantin (ds. Jilava, vol. 25, f. 78-79), Ioniţă Constantin Daniel, Ioniţă Corneliu (ds. Dâmboviţa vol. 10, f. 13-17), Ioniţă Maria (ds. Jilava, vol. 59, f. 55), Ioniţă Oliver (ds. Argeş, vol. 4, f. 64-69), Iordache Eugenia, Iordache Florin (ds. Jilava, vol. 75, f. 116-117), Iordache Niculae, Iosif Marin (ds. CC, vol. 72, f. 120), Irhazi Zoltan, Ivan Dumitru (ds. CC, vol. 70, f. 29-30), Ivan Gelu (ds. CC, vol. 72, f. 1-5), Ivan Ioan (ds. TVR, vol. 36, f. 114-118, 120-122), Ivan Nicoliţă Ana, Ivanovici Constantin (ds. TVR, vol. 36, f. 38-57, 61), Ivaşcu Emil (Braşov 8 G, f. 280-281), Jelcu Jean, Jilcă Nicolae, Jocea Ioana (ds. Jilava, vol. 59, f. 50-51), Judeţu Alexandru, Jurge Ioan (ds. 172/P/2007, vol. 10, f. 200), Kele Mihai (ds. Arad, vol. 2 şi 3, f 147-153; 135-136), Knox Vianne, Konya Iosif (ds. Arad, vol. 3, f. 164-168), Kovacs (fost Notar) Mircea (ds. 172/P/2007, vol. 8, f. 153), Labici Vasile (ds. Braşov, vol. 26, f. 104-107), Lăcătuşu Aurelia, Lazăr Marian, Lazăr Nicolae, Lazăr Niculaie (ds. Mărgeanului, vol. 4, f. 159-160), Lazăr Vasile, Lăcătuşu Vasile (ds. CC, vol. 69, f. 101-117), Lăzărescu Florea, Lepădatu Lucica, Leşu Ionel (ds. TVR, vol. 27, f. 16; 45-46), Loioş Marian (ds. 172/P/2007, vol. 8, f. 223), Luca Adrian Radu (ds. Sibiu, vol. 6, f. 242-244), Luca Cristian, Lungianu Corneliu (ds. Constanţa, vol. 5, f. 106-108), Luniţă Viorel Costel (ds. Reşiţa, vol. 8, f. 223), Lupaşcu Gheorghe, Lupoaie Constantin (ds. TVR, vol. 65, f. 144-145), Lupuşoru Constantin (ds.TVR, vol. 65, f. 458-51), Mabruk (fostă Anghel) Georgeta (ds. Constanţa, vol. 9, f. 2-5), Macău Manea (ds. Jilava, vol. 34, f. 104-105), Mache (fostă Mitriţă) Constanţa (ds. Jilava, vol. 32, f. 268-270), Macovei Ion, Magetz Mihai (ds. Buzău, vol. 12, f. 15-17), Magher Mihai Mario (ds. TVR, vol. 63, f. 79-82), Magyar Remus, Maier George (ds. Braşov, vol. 63, f. 58), Manache Marian Cristi (ds. TVR, vol. 61, f. 120-123), Mancaş Gheorghe (ds. 172/P/2007, vol. 6, f. 232), Manda Valeriu (ds. Jilava, vol. 82, f. 20-30), Manole Iulian (ds. Giurgiu, vol. 2, f. 39-40), Marian Ioan, Marin Niculae, Marinache Petre (ds. Jilava, vol. 58, f. 121-122), Marinescu Ion (ds. 172/P/2007, vol. 8, f. 166), Marinescu Mihai (ds. Argeş, vol. 3, f. 79), Marinescu Nicolae Ştefan (ds. Giurgiu, vol. 1, f. 33-34; 71; 72-75), Martie Sabin, Matei Vasile, Măciuceanu Cezarina (ds. CC, vol. 53, f. 105-107), Mărginean Vasile Dan (ds. 172/P/2007, vol. 10, f. 208), Melniciuc Vasile Dorel (ds. CC, vol. 69, f. 11-23), Micle Alexandru (ds. Arad, vol. 3, f. 169-171), Mihai Cezar Sorin, Mihai Constantin (ds. TVR, vol. 63, f. 58-60), Mihalache Ion (ds. CC, vol. 66, f. 94-97), Mihalcea Constantin, Mihalcea Ştefan, Mihălceanu Viorel (ds. Ilfov, vol. 3, f. 169-170), Milăşan Teodor (ds. 172/P/2007, vol. 7, f. 255), Milea Vasile (ds. Deces Gen Milea, vol. I, f. 146-148), Militaru Vasile, Milu Nică, Mircea Ion, Mirică Emilian (ds. Mărgeanului, vol. 20, f. 89), Miron Gheorghe (ds. Radio, vol. 14, f. 114-118), Mitea Ioan Luca (ds. Sibiu, vol. 6, f. 226-231), Mitroi Gheorghe, Mitroi Petre (ds. TVR, vol. 38, f. 80-82), Mitu Nicolae (ds. Dâmboviţa vol. 10, f. 1-4), Mitulescu Gheorghe (ds. Argeş, vol. 4, f. 61-63), Miu Alexandru (ds. MAPN, vol. 7, f. 38-39), Miu Ion (ds. TVR, vol. 38, f. 95-96), Mîzgaciu Gheorghe (ds. Buzău, vol. 11, f. 138-140; 194-195), Mocanu Ionel, Moga Sorin Teodor (ds. Harghita/Covasna vol. 2, f. 35-37), Moglan Petrică, Moldovan Ovidiu, Moldovan Radu (ds. CC, vol. 55, f. 106-109), Moldoveanu Maria, Moldoveanu Niculae – Decebal (ds. Radio, vol. 18, f. 2-6), Molnar Laszlo (ds. Buzău, vol. 12, f. 1-3), Morărescu Robert Gheorghe (ds. Jilava, vol. 81, f. 223-225), Moroşanu Tivilic Marian (ds. CC, vol. 69, f. 76-81), Moruz Mitruţă (ds. CC, vol. 54, f. 21-24,26-29), Motrescu Vasile (ds. Jilava, vol. 81, f. 228-231), Moţăţăianu Carmen-Gabriela (ds. MAPN, vol. 26, f. 49-50), Muha Eduard Gheorghiţă (ds. Buzău, vol. 11, f. 135-137; 156-162; 231-233), Muntean Florin (ds. Sos Olteniţei, vol. 5, f. 103-104), Muraru Petre (ds. CC, vol. 97, f. 184), Mureşan Nicoiae (ds. 208/P/2007, vol. XV, f. 189), Murgan Marius Aurelian (ds. Arad, vol. 2;3, f. 118; 44-47), Nadu Octavian, Nagy Carol (ds. TVR, vol. 38, f. 2-3), Nan Aurelia, Neacşu Ion – Florentin, Neagu Gheorghe, Neagu Laurenţiu, Nechifor Mihai, Nedelcu Anica (s. CC, vol. 63, f. 158-160), Nedelcu Valerică (ds. Constanţa vol. 7, f. 120), Negoi Florică (ds. Argeş, vol. 4, f. 76), Negru Vasile, Nică Constanţa (ds. TVR, vol. 39, f. 211-214), Nicoară Sorin Viorel (ds. TVR, vol. 66, f. 43-48), Nicolau Vasilică (ds. Mărgeanului, vol. 16, f. 141), Nicolescu Nicolae (ds. CC. Vol. 41, f. 106-107), Nicolescu Ovidiu Dan (ds. CC, vol. 69, f. 169-173), Nicolescu-Vlăsceanu Mihaiela – Cristina (ds. TVR, vol. 39, f. 2-5), Niculescu Ionel (ds. CC, vol. 48, f. 150-151), Niculică Florian Dan (ds. TVR, vol. 65, f. 99-104), Nistor Daniel Marius (ds. Braşov, vol. 27, f. 168-171), Nişulescu Dan Mugur, Niţă Adrian (ds. CC, vol. 65, f. 95-96), Niţă Mihai (ds. Jilava, vol. 36, f. 172-176), Niţă Felician Costel, Niţescu Dragoş Sorin (ds. Braşov vol 9 L-M, f. 393-396), Niţescu Vasile (ds. TVR, VOL. 39, F. 204, 177-184), Niţu Dumitru Lucian (DS. Giurgiu vol 2, F. 2), Niţu Traian (DS. cc, VOL. 69, F. 24-26), Oaie Daniel (DS. Braşov, vol. 14, f. 252), Oancea Ion (ds. Jilava, vol. 135, f. 92-93), Oancea Niculae, Oblu Ion, Odăiaşu Dumitru, Odăiaşu Emil – Marius, Olaru Constantin (ds. Jilava, vol. 70, f. 130-131), Olaru Neculai (ds. Sp. Floreasca, vol. 1, f. 53), Olovinar Gheorghe, Oltean Teofil, Olteanu Edmond Alexandru (ds. MAPN, vol. 4, f. 75-90), Olteanu Ion (CC vol. 69 – fil. 29-31), Oniga Ioan (Jilava vol. 83 – fil. 123-134), Oniga Ioan, Oniţa Valentin, Onofrei Liviu (Braşov vol. 24 – fil. 140), Oprea Eftimie – Roberto, Oprea Vergică, Oprişan Gabriel (TVR vol. 66 – fil. 56-60), Osama Galal Mohamed Ahmed (M.Ap.N. vol. 26 – fil. 41), Paizan Ionel (Constanţa vol. 1 – fil 175), Pamfil Pascal (Jilava vol. 82 – fil. 210-213), Pantazi Nicolae (Argeş vol. 2 – fil. 128-130), Paraschiv Sanda (Jilava vol. 58 – fil 137-138), Paraschiv Victor (jilava vol. 82 – fil. 205-207), Paraschivescu Mihnea – Niculae (Jilava vol. 124 – fil. 52-54), Paşca Valentin (Braşov vol. 27 – fil. 130), Pascali Gheorghe (172/P/2007, vol. 6 – fil. 245), Pascu Costel (Giurgiu vol. 2 – fil 79-80), Paşcu Ana Maria (Târgu Mureş vol. 1 – fil. 1-2), Paşcu Annemaria (Târgu Mureş, vol. I – fil. 6-8), Paşcu Nicolae (Târgu Mureş, vol. I – fil. 3-5), Patraşcu Dumitru, Pavalaşc Gheorghe (Jilava vol. 82 – fil. 186-187), Pavel Eugen (M.Ap.N. vol. 16 – fil. 64; 48-50), Pălăşan Nicolae – Florin (172/P/2007, vol. 10 – fil. 65), Pălăşanu Daniel Gheorghe, Păsat Valentin, Pătraşcu Ion, Pătraşcu Liviu (Constanţa vol. 10 – fil 236-237; 250), Păuna Dumitru (CC vol. 72 – fil. 74-78), Pandea Vasile, Pârvu Constantin, Pârvulescu Adrian, Pârvulescu George, Penelea Sorin (Braşov vol. 27 – fil. 208-214), Petcu Gheorghe (CC, vol. 72 – fil. 53-57), Petre Liviu (Braşov 27 – fil. 286-294; 297-299), Petre Sorin 124 – Jilava, fil. 15-17), Petrea Nicu (Arad 22 – fil. 66), Petrea Ştefan, Pilat Constantin (Constanţa, vol. 7 – fil. 132-137; 143), Podilă Florian – Adrian (172/P/2007, vol. 8 – fil. 225), Pop Ioan Ovidiu, Popa Adrian – Petru, Popa Camelia (41-Jilava, fila 46), Popa Cătălin Mihai (Dâmboviţa, vol. 5 – fil. 203, 204), Popa Constantin, Popa Constantin, Popa Gheorghe, Popa Horia – Radu (Decl. Braşov, vol. 10-0-R, fil. 165), Popa Niculina, Popa Stelian, Popescu Nicolae, Popescu Sorin (Buzău, vol. 11 – fil. 190-192), Popescu Victoria, Popoacă Rada, Postelnicu Petre, Postoiu Lucian, Postolache Alexandru, Preda Constantin, Preda Ionuţ (CC vol. 59, fil. 84), Predescu Nicolae (82-Jilava, fil. 156-159), Predoiu Marian, Presecan Daniel, Prică Ana, Puşcaşu Traian (TVR vol. 110, fil. 24), Radu Constantin, Radu Emil, Radu Gheorghe, Radu Titus (Cluj, vol. 1 – fil 5-6), Radu Vasile (39-Jilava, fil. 64-65), Radu Vasile (39-Jilava, fil. 81-84), Răducanu Mihai (TVR vol. 62, fil. 1-18), Răducanu Ştefan (CC vol. 58 – fil. 46), Rădulescu (fostă Tatu) Victoria, Rădulescu Vasile (Radio, vol. 8 – fil. 33), Rizea Cornel, Rîpan Eugen (Harghita/Covasna, vol. 2 – fil. 173; 192-194), Rîşnoveanu Ilie – Virgil (Decl. Braşov 10-0-R – fil. 242), Roman Adrian, Romanescu Marian (M.Ap.N. vol. 22 – fil. 2-8), Rostaş Gheorghe (TVR vol. 47 – fil. 112-115), Roşioru Daniel, Roşu Ciprian, Roşu Rodica (Sibiu vol. 1 – fil. 142-146), Roşu Stelian, Roşu Victor (TVR vol. 66 – fil. 186-187), Rujoi Gheorghe (Harghita/Covasna vol. 2 – fil 142-146), Ruset Marinela (Jilava 135 – fil. 49-52), Rusu Laurenţiu (Constanţa vol. 21 – fil. 37), Rusu Marian (CC vol. 72 – fil. 6-13), Rusu Sofia, Salomie Mircea-Ovidiu (Constanţa vol. 10 – fil. 288), Samir Galal Mohamed Ahmed (M.Ap.N. vol. 26 – fil. 42), Sanda Vasile (Reşiţa 8 – fil. 22-23), Sandru Petru, Sandu Elena, Sandu Mircea (CC vol. 72 – fil. 60-62), Sandu Radu Cristian, Sapera Constantin (Constanţa vbol. 1 – fil. 44), Sass Ludmila, Savin Eugeniu (46-Jilava – fil. 2-7; 8-13), Savopol Daiana Crăiţa, Săvulescu – Filip Dumitru, Sârbu Mitică (CC vol. 52 – fil. 38-40), Sârbu Tudoriţa (Constanţa vol. 13 – fil 32-33), Scăunaşu Genu (TVR vol. 53 – fil. 108-111; 121-122), Scînteianu Petrică (CC vol. 40 – fil. 2-9), Scriba Alexandru, Sebe Vasile (TVR vol. 48 – fil. 5-6), Selincean Mihai (Harghita/Covasna vol. 2 – fil. 60-63), Seres Ana (172/p/2007, vol. 7 – fil. 231), Serghei Eftimie, Simion Angelica (58-Jilava – fil. 91-92), Simion Cecilia (Constanţa 21 – fil. 9), Simiz Stelică (Constanţa vol. 16 – fil. 133), Simon Laszlo-Albert (172/P/2007, vol. 5 – fil. 126), Slobozeanu Cristian, Soare Dumitru (CC vol. 67 – fil. 71-73), Sofronie Daniel – Robert (CC vol. 64 – fil. 79-80; 72-75), Sos Liviu Lajos, Spătăriuc Gheorghe (TVR vol. 49 – fil. 119-120), Stamboală Costică (TVR vol. 63 – fil. 100-102), Stan Florea (CC vol. 72 – fil. 84-89), Stănescu Gheorghe, Stan Ion (TVR vol. 63 – fil. 20-23), Stan Marian (Harghita/Covasna vol. 2 – fil. 18-20), Stan Traian, Stanciu (fostă Mătuşoiu) Ana (TVR vol. 66 – fil. 12; 14), Stanciu Ecaterina (58-Jilava – fil. 144-145), Stanciu Eugen Gheorghe, Stanciu Olimpia (Braşov 26 – fil. 225), Stancu Fernando, Stăncioiu Cristache, Stănculescu Vladimir, Stănescu Adrian (Spitalul Colţea, vol. I – fil. 50-53), Stănescu Gherghina (47-Jilava – fil. 331-333), Sterie Constantin, Stoian Ion (CC vol. 60 – fil. 44-45), Stoian Maria (58-Jilava, fil. 34-37), Stoian  Ion (Dâmboviţa vol. 3 – fil. 159-166), Stoica Constantin (TVR vol. 48 – fil. 29-32), Stoica Dorel, Stoica Ilie (Mărgeanului vol. 13 – fil. 105-107), Stoica Mircea Viorel (M.Ap.N. vol. 24 – fil. 50-51), Stoica Nicolae (TVR vol. 63 – fil. 64-66), Stoiculescu Mugurel, Strâmbeanu Elena, Szabo Ernest – Francisc, Szeri Octavian (Reşiţa 8 – fil. 15-16), Szolosi Eva (172/P/2007, vol. 7 – fil. 216), Şchiopu Dragomir (CC vol. 72 – fil. 141-145), Şerb Marin (Şos. Olteniţei, vol. 2 – fila 67), Şişu Gheorghe (CC vol. 72 – fil.68-73), Ştefan Doru, Ştefan Georgeta (Mărgeanului vol. 21 – fil. 184-188), Ştefan Gheorghiţa (73-Jilava – fil. 138-140), Ştefan Ion (FEA vol. 5 – fil. 95-97), Ştefan Neculai (Harghita/Covasna vol. 2 – fil. 93-96), Tabacu Teodor, Tamaş Alexandru, Tatulici Gheorghe, Tăbăcaru Petru (Casa Scânteii vol. 1), Tălpeanu Ion (CC vol. 72 – fil. 14-20), Tămaş Radu Simion, Tănase Bogdan Peter, Tănasi Paulică (CC vol. 72 – fil. 37-52), Tănăsescu Marian (TVR vol. 63 – fil. 61-63), Tărăcilă-Adrian (TVR vol. 56 – fil. 41; 25-28), Teglas Ghizela (TVR vol. 65 – fil. 153), Teişi Nicolae – Adrian Alba După – fil. 331-335), Telente Florian, Teodorescu Constantin (TVR vol. 56 – fil. 82), Teodorescu Doru, Teutoc Leon (CC vol. 27, fil. 339-340), Teutoc Leon (83-Jilava, fil. 70-74), Tiţă Victor, Toader Mircea Vasile (52-Jilava – fil. 251-252), Toma Florin (CC vol. 39 – fil. 56-59), Tomuş Lucian (Harghita/Covasna vol. 2 – fil. 1-4), Tone Adrian (CC vol. 69 – fil. 73-75), Trandafir Adrian Florin (Dâmboviţa vol. 5 – fil. 226-235), Trofin Vasile (CC vol. 69 – fil. 98-100), Truică Emilian, Tudosie Lăcrămioara (58-Jilava, fil. 163-164), Tudosoiu Neculae, Tuţulescu Cornelia, Ţârdea Mihai, Ţecu Ion, Ţeghiu Vergil (Braşov 43 – fil. 181-185), Ţurlea Ovidiu – Octavian Arad 3 – fil. 153-158), Ţuţu Costel, Udrişte Ion (83-Jilava, fil. 118-120), Ungureanu Costel (Harghita/Covasna vol. 2 – fil. 29-31), Ungureanu Radu, Ursea Marin (55-Jilava – fil. 65), Valuţă Vasilica (59-Jilava – fil. 32-34), Vanga Liviu, Vasile Gheorghe (CC vol. 72, fil. 130-134), Vasile Sorin Alexandru (Mehedinţi vol. I, fil. 9-10), Vasilescu Maria (CC vol. 43, fil. 46-47), Vasilescu Paul (CC vol. 41 – fil. 1; 5; 9), Văcărescu Cristian (TVR vol. 66 – fil. 89-91), Văduva Gabriel (CC vol. 28 – fil. 121-122), Viaşu Alexandru – Dragoş (124-Jilava, fil. 33-34), Vieru Vasile (CC vol. 72 – fil. 98-103), Vîlcu Gabriel Nicolae (CC vol. 41 – fil. 17), Vîlnei Victor (83-Jilava, fil. 53-60), Vlad Gheorghe (TVR vol. 88 – fil. 41), Vlad Neculae (Decl. Braşov, vol. 12, TV – fil. 293-295), Vlad Petre (TVR vol. 59 – fil. 86-87), Vlădulescu Dănuţ (Dâmboviţa vol. 10 – fil. 5-7; 12), Vlăduţu Dănuţ, Voicu Constantin, Voicu Cornel (TVR vol. 59 – fil. 2-4), Voina Aurel (Decl. Braşov, vol. 12 – V, fil. 330), Vulpe Ioan Graţian (124-Jilava, fil. 37-38), Vulpe Pavel, Yasir Nouri Ahmed (M.Ap.N. vol. 26 – fil. 44), Zagoni Pavel (TVR vol. 113 – fil. 116-117), Zamfir Liviu (Constanţa vol. 28 – fil. 44-52), Zeana Corneliu, Zorilă Marin.

În încheierea de confirmare a ordonanţei anterioare de infirmare, instanţa a subliniat: „ … având în vedere carențele anchetei, … se impune cu necesitate reluarea cercetărilor, constatându-se legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Această procedură permite administrarea oricărei probe pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului, obligând organele de urmărire penală la respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală. Redeschiderea urmăririi penale nu este altceva decât reînvierea acțiunii publice…”.

Este indiscutabil că judecătorul a statuat asupra lipsei unei anchete efective, aşa încât, ca urmare a redeschiderii urmăririi penale, procurorul avea obligaţia de a efectua cercetări şi cu privire la plângerile penale formulate în cauză de numeroase persoane.

Modul în care procurorul a înţeles să motiveze în rechizitoriu soluţia de clasare cu privire la aceste persoane demonstrează că nu a fost realizată o anchetă efectivă.

Concluzia potrivit căreia pentru intervalele de timp 16-22 decembrie 1989, respectiv 22-31 decembrie 1989, probatoriul administrat în cauză a demonstrat că afirmaţiile din plângerile tuturor acestor persoane nu au putut fi probate ori nu au evidenţiat existenţa unor probe doveditoare ale celor reclamate prin plângeri, este nelegală.

Cu atât mai mult, această concluzie este netemeinică, câtă vreme nu există nicio explicaţie în raport de fiecare plângere formulată, care să permită o evaluare obiectivă.

Simpla înşiruire a persoanelor care au formulat asemenea plângeri, fără a se arăta explicit în ce constau faptele sesizate şi de ce în raport de acestea nu există probe, iar o analiză riguroasă a situaţiei fiecărei persoane în parte nu s-a realizat, demonstrează lipsa anchetei efective, cu atât mai mult cu cât sunt sesizate fapte împotriva umanităţii, iar imprescriptibilitatea răspunderii penale se opune unor justificări de genul „nu au putut fi probate”.

Efectuarea cercetărilor de către organele abilitate în legătură cu faptele reclamate prin plângerile penale trebuie să fie apte să răspundă cerinţei jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la obligaţia ce revine autorităţilor de a realiza o anchetă penală adecvată, fiind necesar ca autorităţile implicate să acţioneze într-un mod competent şi eficient şi să dea dovadă de diligenţă rezonabilă. Instanţa de contencios european a mai statuat că efectuarea unei anchete eficiente reprezintă o obligaţie de mijloace și nu de rezultat.

Lipsa oricărei analize faţă de situaţia juridică concretă a persoanelor respective nu poate echivala cu o cercetare efectivă a organelor de urmărire penală, soluţiile de clasare fiind fundamentate pe o cercetare formală faţă de aceste persoane.

Judecătorul de cameră preliminară subliniază complexitatea irefutabilă a cauzei şi dificultatea evidentă în efectuarea urmăririi penale ca urmare a trecerii unei perioade însemnate de timp, însă constată că acestea nu pot sta la baza lipsei unei anchete judiciare efective cu privire la aceste persoane, anchetă ce nu a oferit răspunsuri acestora cu privire la situaţia lor juridică.

Lipsa unei diligențe rezonabile a organelor de urmărire penală este demonstrată prin faptul că ancheta efectuată de Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare în ceea ce priveşte persoanele indicate la pct. 16 al ordonanţei de infirmare s-a rezumat la indicarea numelor, existenţa unei constituiri de parte civilă sau a unor acte medicale care să ateste anumite leziuni, fără o analiză concretă şi obiectivă a situaţiei fiecărei persoane.

Astfel, se reţine că ancheta nu a stabilit în concret locul şi împrejurarea în care persoanele ce au formulat plângeri au fost vătămate ori s-a produs moartea victimelor, nu s-au identificat şi audiat martori care să susţină sau să infirme plângerile depuse, nefiind lămurite sub toate aspectele situaţia juridică a acestor persoane.

Faţă de toate aceste aspecte, având în vedere carențele anchetei, judecătorul de cameră preliminară consideră că se impune reluarea cercetărilor, constatându-se legalitatea și temeinicia ordonanței prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Această procedură permite administrarea oricărei probe pentru lămurirea situației de fapt și aflarea adevărului, obligând organele de urmărire penală la respectarea tuturor dispozițiilor legale aplicabile în faza de urmărire penală. Reluarea cercetărilor va putea stabili situaţia concretă a fiecărei persoane, cu indicarea clară a situaţiei de fapt şi analiza acesteia în raport de actele existente la dosarul cauzei ori prin completarea probatoriului cu audierea acestora sau a moştenitorilor acestora şi administrarea mijloacelor de probă necesare ori solicitate de părţi.

Subliniind faptul că urmărirea penală nu este completă pe acest palier, precum și faptul că, în faza de urmărire penală, încadrarea juridică a faptelor este atributul exclusiv al procurorului, judecătorul de cameră preliminară nu va putea face aprecieri suplimentare, urmând ca după finalizarea cercetărilor, organul de urmărire penală să atribuie faptelor încadrarea juridică corespunzătoare în funcţie de rezultatul anchetei penale. Astfel, chiar dacă în cauză nu s-a dispus confirmarea redeschiderii urmăririi penale sub aspectul soluţiilor de clasare reţinute la pct. 15 din ordonanţa de infirmare, în raport de rezultatul cercetărilor efectuate cu privire la plângerilor acestor persoane, încadrarea juridică corespunzătoare poate viza şi alte infracţiuni, chiar şi cele cuprinse la pct. 15 din ordonanţa de infirmare, nefiind exclusă atragerea răspunderii penale pentru aceste categorii de infracţiuni.

În raport de toate cele expuse, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de apărătorii intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre.

Va confirma redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare dispusă prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce priveşte soluţia de clasare dată cu privire la plângerile formulate de numiţii: Abduraman Munir – Sonmez, Adam Marian – Doru, Agache Aurel, Agapciuc Ion, Al-Ştefanii Ion, Alb Mircea Emil, Albu Constantin, Albu Lucia, Albu Marian, Aldea Mircea, Alecu Niculae, Alexăndroaie Vasile, Alexe Nicolaie, Andrei Ion, Andrei Vasile, Andriciuc Radu, Androne Marin, Anghel (fostă Horhat) Alina Viorela, Anghel Elena, Apopei Mihai, Aramă Aurel, Arnăutu Corneliu, Artene Ilie, Arteni Mihăiţă, Baciu (fostă Moţăţăianu) Mihaela – Cristina, Baciu Florin – Mugur, Baciu Ionel, Bacrea Gheorghe, Badea Nicolae, Bahnean Gheorghe, Balaci Paulin, Baltag Gheorghe, Banciu (fostă Levinte) Valentina, Banyai Attila – Alexandru, Baron Valentin, Başa Alexandru, Bădărau Mihai, Bădilă Dumitru, Băescu Horia Ştefan, Bălan Mariana, Bălănean Ambrozie, Bălăşcău Vasile, Bărăgan Elena, Bărbulescu Cristian, Bărbulescu Eduart, Bedros Anghel, Beîuşanu Liviu Mihaiu, Beju Maria, Beliş Vladimir, Bene Vasile, Berinde Florin – Constantin, Bianu Costică, Biriş Teodor, Bîrsan Ioan, Bîrsan Valerian, Bîtlan (fostă Popescu) Reza Constanţa, Blăjan Mihai, Bodroghi Mihai, Bogdan Simona Maria, Borcea Titi, Bordei Corneliu, Borş Aurel, Botărel Toan, Botea Petre, Botoşer Nicolae, Braic Mitică, Brandsch (fost Ţompi) Vasile – Ladislau, Brebenea Liliana – Brânduşa, Brezuleanu Mihai, Brugger Csaba, Bubela Gigi, Bubuianu Sorin, Budescu Dumitru, Bugiu Niculae, Buican Ilie, Bulearcă (fostă Petre) Vasilica, Bulgaru Costică, Bulzan Liviu, Bunda Ioan, Bunea Dumitru Dorel, Burcă Cătălina, Buruiană Valerică , Busu Ionel, Busuioc Vergil, Buşe Ion ,Buta Sorin , Butuc Costică, Buzatu Ion, Candoi (fostă Anghel) Mihaela – Claudia, Caracas Florentin, Caraman Constanţa, Caraşca Eugen, Catană Costache, Cazacu Ana, Cazan Dan – Adrian Leonard, Cazan Victor, Călin Cătălin Constantin, Călin Niculae, Călugăriţoiu Păun, Căpăţână Ceylan (fostă Gherghiniş Mioara), Căpăţînă Vasile, Căprariu – Schlachter Dan, Căpraru Petre, Cătălin Gheorghe Constantin, Căuşanu Constantin, Câmpian Ioan, Cândea Ioan, Cârciumaru Gabriel, Chelner Eugen Ionel, Chicea Ioan, Chiosa Manea Aurel, Chiriţă Vasile, Cioacă Constantin, Ciochină Ion, Ciucă Florin, Ciul Ioan-Marinei, Ciulin Dragoş, Ciungu Ion, Ciurar Ioan, Cîrciumaru Atanasie, Cîrstoc Gheorghe, Cîţă Sandu, Clinciu Ioan Viorel, Cnezovici Spiru, Cociş Teodor, Cocîrlă Gheorghe, Cocoş Radu Dumitru, Cocu Iulian, Cojoacă Mitei – Daniel, Cojocaru Cătălin, Cojocaru Maria, Cojocaru Ovidiu Marius, Colban Nestor, Coman Florian – Radu, Coman Tiberiu – Horaţiu, Condescu Petre, Cone (fostă Petrişor) Diana – Liana, Constantin Angela, Constantin Ion, Constantinescu Marin, Coporan Aurică, Corbu Radu, Corcodel Dumitru, Cornăţeanu Neculai, Costache Augustin, Costandache Gheorghe, Costea Margareta, Coşarcă Petru, Coteţ Ioana, Coticopol Nicolaie, Cotrău Nicolae Ion, Covasan Sabin, Covlescu Ion, Crăciun Petru, Crihan Gheorghe, Cristea Alexandru Iulius, Cristea Grigore Vasile, Cristian Vasile, Crişan Dan, Croitoru Elena, Cruşoveanu Tudorel, Csiszer Vasilica, Cuatu Cătălin, Cucu Vasile, Dalip Erdin, Damache Valeriu, Dan Elisabeta, Dan Florin, Dan Marin, Danielescu Daniil, Daravoinea Emanuel, Dascaliuc Marcel, David Anton, Dănăilă Gabi, Dănescu Barbu, Dărac Marin, Deaconu Cristinel, Deca Petre, Deleanu Gheorghe, Despan Ion, Dicu Daniela Mariana, Die Florin, Dima Iulian – Dimitrie, Dina Cati, Dina Marin, Dinache Nelu, Dincă Teodor, Dinu Costel, Dioszegi Miklos – Erno, Dogaru Marian, Dona Constantin, Donosa Titus – Dan, Dorobanţu Marin, Dragănescu (fostă Jimboiu) Eugenia, Drăgan Nicoiae, Drăghici Rodica – Mihaela, Dreyer (fostă Segărceanu) Alexandrina, Drîmbă Vasile, Ducu Vasile, Dumitrache Nicolae, Dumitrache Valeria, Dumitraşcu Ioan, Dumitraşcu Mircea – Emil, Dumitrescu Calin, Dumitrescu Constantin, Dumitrescu David Cornel, Dumitrescu Virginia, Dumitru Gheorghe, Dumitru Ion, Dumitru Valeriu Anton, Enache Doru, Enache Grigore – Mihai, Enache Traian, Enăchescu Marian, Ene Niculae, Ene Sorin, Enescu (fostă Popa) Nadejdea, Enescu Mihai, Enescu Nicolae, Enuţă Ionel, Fabian Levente, Ferencz Emeric, Ferezan (fostă Raţă) Daniela Liliana, Fetea Petru, Filip Dumitru, Firimiţă Marian, Florea Petre, Foca Petrică – Lucian, Fodor Francisc, Fodoroiu (fostă Stăvaru), Georgeta, Furdui Doina Elena, Gabor Ioan, Gadină Elena, Galăţeanu – Zamfir Eugen, Găină Marian, Găleţescu (fostă Gălăţescu) Elena, Găzdac Ovidiu, Gârlea Gheorghe, Georgescu Mihai, Gheorghe Adrian, Gheorghe Dumitru, Gheorghe Lică, Gheorghe Mihai, Gherasim (fost Bădulescu) Petru, Gherghinesc, Gheorghe, Gherghiniş Marinei, Gherguţ Romeo, Ghica Victoria, Ghiniţă Mihaiu, Ghiţuică Ion, Gîlcă Nicu Ioan, Gîtlan Ion, Goran Valentin, Gorea Iulian, Gorgoteanu Gheorghe, Grama Aurel, Grădinaru Mircea, Griga Ioan, Grigore Gheorghe, Grigore Sorin Marian, Grigoriciuc Vladimir, Grigorie Tită, Grigoriu Eleonora, Grosu Marcel, Grozăvescu Daniel Petru, Gruia Maria, Guramba Ioan, Guţă Dumitru, Hanţ Persida, Hanţu Nicu, Hatim Ahmed Sabir Abdel, Hera Gheorghe, Heroviceanu Gheorghe, Herţilă Constantin Ion, Hoanţă Nicolae, Hodorog Petre, Hoffmann Eduard Gheorghe, Holban Teodor, Huidiu Gheorghe, Ianăş Mihail, Iancu (fostă Roşu) Mihaela Lidia, Iancu Cristian, Iani Mircea, Ibram Mamut, Ieran Nicolae Ilie, Igna Traian, Ignat Alexandru, Ignat Ervin, Ignat Viorel, Ilie Cătălin, Ilinca Mihai, Ioan Sterian, Ioana Constantin Lucian, Ioniţă Florin, Iolea Anda, Ion Ionel, Ion Niculae, Ion Constantin, Ion Nicuşor, Ionescu Cristian – Florian, Ionescu Elena, Ionescu Mihail, Ionică Vasile, Ioniţă Constantin, Ioniţă Constantin Daniel, Ioniţă Corneliu, Ioniţă Maria, Ioniţă Oliver, Iordache Eugenia, Iordache Florin, Iordache Niculae, Iosif Marin, Irhazi Zoltan, Ivan Dumitru, Ivan Gelu, Ivan Ioan, Ivan Nicoliţă Ana, Ivanovici Constantin, Ivaşcu Emil, Jelcu Jean, Jilcă Nicolae, Jocea Ioana, Judeţu Alexandru, Jurge Ioan, Kele Mihai, Knox Vianne, Konya Iosif, Kovacs (fost Notar) Mircea, Labici Vasile, Lăcătuşu Aurelia, Lazăr Marian, Lazăr Nicolae, Lazăr Niculaie, Lazăr Vasile, Lăcătuşu Vasile, Lăzărescu Florea, Lepădatu Lucica, Leşu Ionel, Loioş Marian, Luca Adrian Radu, Luca Cristian, Lungianu Corneliu, Luniţă Viorel Costel, Lupaşcu Gheorghe, Lupoaie Constantin, Lupuşoru Constantin, Mabruk (fostă Anghel) Georgeta, Macău Manea, Mache (fostă Mitriţă) Constanţa, Macovei Ion, Magetz Mihai, Magher Mihai Mario, Magyar Remus, Maier George, Manache Marian Cristi, Mancaş Gheorghe, Manda Valeriu, Manole Iulian, Marian Ioan, Marin Niculae, Marinache Petre, Marinescu Ion, Marinescu Mihai, Marinescu Nicolae Ştefan, Martie Sabin, Matei Vasile, Măciuceanu Cezarina, Mărginean Vasile Dan, Melniciuc Vasile Dorel, Micle Alexandru, Mihai Cezar Sorin, Mihai Constantin, Mihalache Ion, Mihalcea Constantin, Mihalcea Ştefan, Mihălceanu Viorel, Milăşan Teodor, Milea Vasile, Militaru Vasile, Milu Nică, Mircea Ion, Mirică Emilian, Miron Gheorghe, Mitea Ioan Luca, Mitroi Gheorghe, Mitroi Petre, Mitu Nicolae, Mitulescu Gheorghe, Miu Alexandru, Miu Ion, Mîzgaciu Gheorghe, Mocanu Ionel, Moga Sorin Teodor, Moglan Petrică, Moldovan Ovidiu, Moldovan Radu, Moldoveanu Maria, Moldoveanu Niculae – Decebal, Molnar Laszlo, Morărescu Robert Gheorghe, Moroşanu Tivilic Marian, Moruz Mitruţă, Motrescu Vasile, Moţăţăianu Carmen-Gabriela, Muha Eduard Gheorghiţă, Muntean Florin, Muraru Petre, Mureşan Nicoiae, Murgan Marius Aurelian, Nadu Octavian, Nagy Carol, Nan Aurelia, Neacşu Ion – Florentin, Neagu Gheorghe, Neagu Laurenţiu, Nechifor Mihai, Nedelcu Anica, Nedelcu Valerică, Negoi Florică, Negru Vasile, Nică Constanţa, Nicoară Sorin Viorel, Nicolau Vasilică, Nicolescu Nicolae, Nicolescu Ovidiu Dan, Nicolescu -Vlăsceanu Mihaiela – Cristina, Niculescu Ionel, Niculică Florian Dan, Nistor Daniel Marius, Nişulescu Dan Mugur, Niţă Adrian, Niţă Mihai, Niţă Felician Costel , Niţescu Dragoş Sorin, Niţescu Vasile, Niţu Dumitru Lucian, Niţu Traian, Oaie Daniel, Oancea Ion, Oancea Niculae, Oblu Ion, Odăiaşu Dumitru, Odăiaşu Emil – Marius, Olaru Constantin, Olaru Neculai, Olovinar Gheorghe, Oltean Teofil, Olteanu Edmond Alexandru, Olteanu Ion, Oniga Ioan, Oniga Ioan, Oniţa Valentin, Onofrei Liviu, Oprea Eftimie – Roberto, Oprea Vergică, Oprişan Gabriel, Osama Galal Mohamed Ahmed, Paizan Ionel, Pamfil Pascal, Pantazi Nicolae, Paraschiv Sanda, Paraschiv Victor, Paraschivescu Mihnea – Niculae, Paşca Valentin, Pascali Gheorghe, Pascu Costel, Paşcu Ana Maria, Paşcu Annemaria, Paşcu Nicolae, Patraşcu Dumitru, Pavalaşc Gheorghe, Pavel Eugen, Pălăşan Nicolae – Florin, Pălăşanu Daniel Gheorghe, Păsat Valentin, Pătraşcu Ion, Pătraşcu Liviu, Păuna Dumitru, Pandea Vasile, Pârvu Constantin, Pârvulescu Adrian, Pârvulescu George, Penelea Sorin, Petcu Gheorghe, Petre Liviu, Petre Sorin, Petrea Nicu, Petrea Ştefan, Pilat Constantin, Podilă Florian – Adrian, Pop Ioan Ovidiu, Popa Adrian – Petru, Popa Camelia, Popa Cătălin Mihai, Popa Constantin, Popa Constantin, Popa Gheorghe, Popa Horia – Radu, Popa Niculina, Popa Stelian, Popescu Nicolae, Popescu Sorin, Popescu Victoria, Popoacă Rada, Postelnicu Petre, Postoiu Lucian, Postolache Alexandru, Preda Constantin, Preda Ionuţ, Predescu Nicolae, Predoiu Marian, Presecan Daniel, Prică Ana, Puşcaşu Traian, Radu Constantin, Radu Emil, Radu Gheorghe, Radu Titus, Radu Vasile, Radu Vasile, Răducanu Mihai, Răducanu Ştefan, Rădulescu (fostă Tatu) Victoria, Rădulescu Vasile, Rizea Cornel, Rîpan Eugen, Rîşnoveanu Ilie – Virgil, Roman Adrian, Romanescu Marian, Rostaş Gheorghe, Roşioru Daniel, Roşu Ciprian, Roşu Rodica, Roşu Stelian, Roşu Victor, Rujoi Gheorghe, Ruset Marinela, Rusu Laurenţiu, Rusu Marian, Rusu Sofia, Salomie Mircea-Ovidiu, Samir Galal Mohamed Ahmed, Sanda Vasile, Sandru Petru, Sandu Elena, Sandu Mircea, Sandu Radu Cristian, Sapera Constantin, Sass Ludmila, Savin Eugeniu, Savopol Daiana Crăiţa, Săvulescu – Filip Dumitru, Sârbu Mitică, Sârbu Tudoriţa, Scăunaşu Genu, Scînteianu Petrică, Scriba Alexandru, Sebe Vasile, Selincean Mihai, Seres Ana, Serghei Eftimie, Simion Angelica, Simion Cecilia, Simiz Stelică, Simon Laszlo-Albert, Slobozeanu Cristian, Soare Dumitru, Sofronie Daniel – Robert, Sos Liviu Lajos, Spătăriuc Gheorghe, Stamboală Costică, Stan Florea, Stănescu Gheorghe, Stan Ion, Stan Marian, Stan Traian, Stanciu (fostă Mătuşoiu) Ana, Stanciu Ecaterina, Stanciu Eugen Gheorghe, Stanciu Olimpia, Stancu Fernando, Stăncioiu Cristache, Stănculescu Vladimir, Stănescu Adrian, Stănescu Gherghina, Sterie Constantin, Stoian Ion, Stoian Maria, Stoian  Ion, Stoica Constantin, Stoica Dorel, Stoica Ilie, Stoica Mircea Viorel, Stoica Nicolae, Stoiculescu Mugurel, Strâmbeanu Elena, Szabo Ernest – Francisc, Szeri Octavian, Szolosi Eva, Şchiopu Dragomir, Şerb Marin, Şişu Gheorghe, Ştefan Doru, Ştefan Georgeta, Ştefan Gheorghiţa, Ştefan Ion, Ştefan Neculai, Tabacu Teodor, Tamaş Alexandru, Tatulici Gheorghe, Tăbăcaru Petru, Tălpeanu Ion, Tămaş Radu Simion, Tănase Bogdan Peter, Tănasi Paulică, Tănăsescu Marian, Tărăcilă-Adrian, Teglas Ghizela, Teişi Nicolae – Adrian, Telente Florian, Teodorescu Constantin, Teodorescu Doru, Teutoc Leon, Teutoc Leon, Tiţă Victor, Toader Mircea Vasile, Toma Florin, Tomuş Lucian, Tone Adrian, Trandafir Adrian Florin, Trofin Vasile, Truică Emilian, Tudosie Lăcrămioara, Tudosoiu Neculae, Tuţulescu Cornelia, Ţârdea Mihai, Ţecu Ion, Ţeghiu Vergil, Ţurlea Ovidiu – Octavian, Ţuţu Costel, Udrişte Ion, Ungureanu Costel, Ungureanu Radu, Ursea Marin, Valuţă Vasilica, Vanga Liviu, Vasile Gheorghe, Vasile Sorin Alexandru, Vasilescu Maria, Vasilescu Paul, Văcărescu Cristian, Văduva Gabriel, Viaşu Alexandru – Dragoş, Vieru Vasile, Vîlcu Gabriel Nicolae, Vîlnei Victor, Vlad Gheorghe, Vlad Neculae, Vlad Petre, Vlădulescu Dănuţ, Vlăduţu Dănuţ, Voicu Constantin, Voicu Cornel, Voina Aurel, Vulpe Ioan Graţian, Vulpe Pavel, Yasir Nouri Ahmed, Zagoni Pavel, Zamfir Liviu, Zeana Corneliu, Zorilă Marin.

Va menţine soluţiile de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Roman Petre (fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României) şi Brateş Teodor (fost redactor şef la Televiziunea Română) cu privire la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, precum şi soluţia de clasare cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal şi art. 445 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E :

  1. Respinge, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii cererii de redeschidere a urmăririi penale formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată de apărătorii intimaţilor Brateş Teodor şi Roman Petre.
  2. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Parchetelor Militare dispusă prin ordonanţa nr. 2556/C/2019 din 21 octombrie 2019 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie numai în ceea ce priveşte soluţia de clasare dată cu privire la plângerile formulate de numiţii: Abduraman Munir – Sonmez, Adam Marian – Doru, Agache Aurel, Agapciuc Ion, Al-Ştefanii Ion, Alb Mircea Emil, Albu Constantin, Albu Lucia, Albu Marian, Aldea Mircea, Alecu Niculae, Alexăndroaie Vasile, Alexe Nicolaie, Andrei Ion, Andrei Vasile, Andriciuc Radu, Androne Marin, Anghel (fostă Horhat) Alina Viorela, Anghel Elena, Apopei Mihai, Aramă Aurel, Arnăutu Corneliu, Artene Ilie, Arteni Mihăiţă, Baciu (fostă Moţăţăianu) Mihaela – Cristina, Baciu Florin – Mugur, Baciu Ionel, Bacrea Gheorghe, Badea Nicolae, Bahnean Gheorghe, Balaci Paulin, Baltag Gheorghe, Banciu (fostă Levinte) Valentina, Banyai Attila – Alexandru, Baron Valentin, Başa Alexandru, Bădărau Mihai, Bădilă Dumitru, Băescu Horia Ştefan, Bălan Mariana, Bălănean Ambrozie, Bălăşcău Vasile, Bărăgan Elena, Bărbulescu Cristian, Bărbulescu Eduart, Bedros Anghel, Beîuşanu Liviu Mihaiu, Beju Maria, Beliş Vladimir, Bene Vasile, Berinde Florin – Constantin, Bianu Costică, Biriş Teodor, Bîrsan Ioan, Bîrsan Valerian, Bîtlan (fostă Popescu) Reza Constanţa, Blăjan Mihai, Bodroghi Mihai, Bogdan Simona Maria, Borcea Titi, Bordei Corneliu, Borş Aurel, Botărel Toan, Botea Petre, Botoşer Nicolae, Braic Mitică, Brandsch (fost Ţompi) Vasile – Ladislau, Brebenea Liliana – Brânduşa, Brezuleanu Mihai, Brugger Csaba, Bubela Gigi, Bubuianu Sorin, Budescu Dumitru, Bugiu Niculae, Buican Ilie, Bulearcă (fostă Petre) Vasilica, Bulgaru Costică, Bulzan Liviu, Bunda Ioan, Bunea Dumitru Dorel, Burcă Cătălina, Buruiană Valerică , Busu Ionel, Busuioc Vergil, Buşe Ion ,Buta Sorin , Butuc Costică, Buzatu Ion, Candoi (fostă Anghel) Mihaela – Claudia, Caracas Florentin, Caraman Constanţa, Caraşca Eugen, Catană Costache, Cazacu Ana, Cazan Dan – Adrian Leonard, Cazan Victor, Călin Cătălin Constantin, Călin Niculae, Călugăriţoiu Păun, Căpăţână Ceylan (fostă Gherghiniş Mioara), Căpăţînă Vasile, Căprariu – Schlachter Dan, Căpraru Petre, Cătălin Gheorghe Constantin, Căuşanu Constantin, Câmpian Ioan, Cândea Ioan, Cârciumaru Gabriel, Chelner Eugen Ionel, Chicea Ioan, Chiosa Manea Aurel, Chiriţă Vasile, Cioacă Constantin, Ciochină Ion, Ciucă Florin, Ciul Ioan-Marinei, Ciulin Dragoş, Ciungu Ion, Ciurar Ioan, Cîrciumaru Atanasie, Cîrstoc Gheorghe, Cîţă Sandu, Clinciu Ioan Viorel, Cnezovici Spiru, Cociş Teodor, Cocîrlă Gheorghe, Cocoş Radu Dumitru, Cocu Iulian, Cojoacă Mitei – Daniel, Cojocaru Cătălin, Cojocaru Maria, Cojocaru Ovidiu Marius, Colban Nestor, Coman Florian – Radu, Coman Tiberiu – Horaţiu, Condescu Petre, Cone (fostă Petrişor) Diana – Liana, Constantin Angela, Constantin Ion, Constantinescu Marin, Coporan Aurică, Corbu Radu, Corcodel Dumitru, Cornăţeanu Neculai, Costache Augustin, Costandache Gheorghe, Costea Margareta, Coşarcă Petru, Coteţ Ioana, Coticopol Nicolaie, Cotrău Nicolae Ion, Covasan Sabin, Covlescu Ion, Crăciun Petru, Crihan Gheorghe, Cristea Alexandru Iulius, Cristea Grigore Vasile, Cristian Vasile, Crişan Dan, Croitoru Elena, Cruşoveanu Tudorel, Csiszer Vasilica, Cuatu Cătălin, Cucu Vasile, Dalip Erdin, Damache Valeriu, Dan Elisabeta, Dan Florin, Dan Marin, Danielescu Daniil, Daravoinea Emanuel, Dascaliuc Marcel, David Anton, Dănăilă Gabi, Dănescu Barbu, Dărac Marin, Deaconu Cristinel, Deca Petre, Deleanu Gheorghe, Despan Ion, Dicu Daniela Mariana, Die Florin, Dima Iulian – Dimitrie, Dina Cati, Dina Marin, Dinache Nelu, Dincă Teodor, Dinu Costel, Dioszegi Miklos – Erno, Dogaru Marian, Dona Constantin, Donosa Titus – Dan, Dorobanţu Marin, Dragănescu (fostă Jimboiu) Eugenia, Drăgan Nicoiae, Drăghici Rodica – Mihaela, Dreyer (fostă Segărceanu) Alexandrina, Drîmbă Vasile, Ducu Vasile, Dumitrache Nicolae, Dumitrache Valeria, Dumitraşcu Ioan, Dumitraşcu Mircea – Emil, Dumitrescu Calin, Dumitrescu Constantin, Dumitrescu David Cornel, Dumitrescu Virginia, Dumitru Gheorghe, Dumitru Ion, Dumitru Valeriu Anton, Enache Doru, Enache Grigore – Mihai, Enache Traian, Enăchescu Marian, Ene Niculae, Ene Sorin, Enescu (fostă Popa) Nadejdea, Enescu Mihai, Enescu Nicolae, Enuţă Ionel, Fabian Levente, Ferencz Emeric, Ferezan (fostă Raţă) Daniela Liliana, Fetea Petru, Filip Dumitru, Firimiţă Marian, Florea Petre, Foca Petrică – Lucian, Fodor Francisc, Fodoroiu (fostă Stăvaru), Georgeta, Furdui Doina Elena, Gabor Ioan, Gadină Elena, Galăţeanu – Zamfir Eugen, Găină Marian, Găleţescu (fostă Gălăţescu) Elena, Găzdac Ovidiu, Gârlea Gheorghe, Georgescu Mihai, Gheorghe Adrian, Gheorghe Dumitru, Gheorghe Lică, Gheorghe Mihai, Gherasim (fost Bădulescu) Petru, Gherghinesc, Gheorghe, Gherghiniş Marinei, Gherguţ Romeo, Ghica Victoria, Ghiniţă Mihaiu, Ghiţuică Ion, Gîlcă Nicu Ioan, Gîtlan Ion, Goran Valentin, Gorea Iulian, Gorgoteanu Gheorghe, Grama Aurel, Grădinaru Mircea, Griga Ioan, Grigore Gheorghe, Grigore Sorin Marian, Grigoriciuc Vladimir, Grigorie Tită, Grigoriu Eleonora, Grosu Marcel, Grozăvescu Daniel Petru, Gruia Maria, Guramba Ioan, Guţă Dumitru, Hanţ Persida, Hanţu Nicu, Hatim Ahmed Sabir Abdel, Hera Gheorghe, Heroviceanu Gheorghe, Herţilă Constantin Ion, Hoanţă Nicolae, Hodorog Petre, Hoffmann Eduard Gheorghe, Holban Teodor, Huidiu Gheorghe, Ianăş Mihail, Iancu (fostă Roşu) Mihaela Lidia, Iancu Cristian, Iani Mircea, Ibram Mamut, Ieran Nicolae Ilie, Igna Traian, Ignat Alexandru, Ignat Ervin, Ignat Viorel, Ilie Cătălin, Ilinca Mihai, Ioan Sterian, Ioana Constantin Lucian, Ioniţă Florin, Iolea Anda, Ion Ionel, Ion Niculae, Ion Constantin, Ion Nicuşor, Ionescu Cristian – Florian, Ionescu Elena, Ionescu Mihail, Ionică Vasile, Ioniţă Constantin, Ioniţă Constantin Daniel, Ioniţă Corneliu, Ioniţă Maria, Ioniţă Oliver, Iordache Eugenia, Iordache Florin, Iordache Niculae, Iosif Marin, Irhazi Zoltan, Ivan Dumitru, Ivan Gelu, Ivan Ioan, Ivan Nicoliţă Ana, Ivanovici Constantin, Ivaşcu Emil, Jelcu Jean, Jilcă Nicolae, Jocea Ioana, Judeţu Alexandru, Jurge Ioan, Kele Mihai, Knox Vianne, Konya Iosif, Kovacs (fost Notar) Mircea, Labici Vasile, Lăcătuşu Aurelia, Lazăr Marian, Lazăr Nicolae, Lazăr Niculaie, Lazăr Vasile, Lăcătuşu Vasile, Lăzărescu Florea, Lepădatu Lucica, Leşu Ionel, Loioş Marian, Luca Adrian Radu, Luca Cristian, Lungianu Corneliu, Luniţă Viorel Costel, Lupaşcu Gheorghe, Lupoaie Constantin, Lupuşoru Constantin, Mabruk (fostă Anghel) Georgeta, Macău Manea, Mache (fostă Mitriţă) Constanţa, Macovei Ion, Magetz Mihai, Magher Mihai Mario, Magyar Remus, Maier George, Manache Marian Cristi, Mancaş Gheorghe, Manda Valeriu, Manole Iulian, Marian Ioan, Marin Niculae, Marinache Petre, Marinescu Ion, Marinescu Mihai, Marinescu Nicolae Ştefan, Martie Sabin, Matei Vasile, Măciuceanu Cezarina, Mărginean Vasile Dan, Melniciuc Vasile Dorel, Micle Alexandru, Mihai Cezar Sorin, Mihai Constantin, Mihalache Ion, Mihalcea Constantin, Mihalcea Ştefan, Mihălceanu Viorel, Milăşan Teodor, Milea Vasile, Militaru Vasile, Milu Nică, Mircea Ion, Mirică Emilian, Miron Gheorghe, Mitea Ioan Luca, Mitroi Gheorghe, Mitroi Petre, Mitu Nicolae, Mitulescu Gheorghe, Miu Alexandru, Miu Ion, Mîzgaciu Gheorghe, Mocanu Ionel, Moga Sorin Teodor, Moglan Petrică, Moldovan Ovidiu, Moldovan Radu, Moldoveanu Maria, Moldoveanu Niculae – Decebal, Molnar Laszlo, Morărescu Robert Gheorghe, Moroşanu Tivilic Marian, Moruz Mitruţă, Motrescu Vasile, Moţăţăianu Carmen-Gabriela, Muha Eduard Gheorghiţă, Muntean Florin, Muraru Petre, Mureşan Nicoiae, Murgan Marius Aurelian, Nadu Octavian, Nagy Carol, Nan Aurelia, Neacşu Ion – Florentin, Neagu Gheorghe, Neagu Laurenţiu, Nechifor Mihai, Nedelcu Anica, Nedelcu Valerică, Negoi Florică, Negru Vasile, Nică Constanţa, Nicoară Sorin Viorel, Nicolau Vasilică, Nicolescu Nicolae, Nicolescu Ovidiu Dan, Nicolescu -Vlăsceanu Mihaiela – Cristina, Niculescu Ionel, Niculică Florian Dan, Nistor Daniel Marius, Nişulescu Dan Mugur, Niţă Adrian, Niţă Mihai, Niţă Felician Costel , Niţescu Dragoş Sorin, Niţescu Vasile, Niţu Dumitru Lucian, Niţu Traian, Oaie Daniel, Oancea Ion, Oancea Niculae, Oblu Ion, Odăiaşu Dumitru, Odăiaşu Emil – Marius, Olaru Constantin, Olaru Neculai, Olovinar Gheorghe, Oltean Teofil, Olteanu Edmond Alexandru, Olteanu Ion, Oniga Ioan, Oniga Ioan, Oniţa Valentin, Onofrei Liviu, Oprea Eftimie – Roberto, Oprea Vergică, Oprişan Gabriel, Osama Galal Mohamed Ahmed, Paizan Ionel, Pamfil Pascal, Pantazi Nicolae, Paraschiv Sanda, Paraschiv Victor, Paraschivescu Mihnea – Niculae, Paşca Valentin, Pascali Gheorghe, Pascu Costel, Paşcu Ana Maria, Paşcu Annemaria, Paşcu Nicolae, Patraşcu Dumitru, Pavalaşc Gheorghe, Pavel Eugen, Pălăşan Nicolae – Florin, Pălăşanu Daniel Gheorghe, Păsat Valentin, Pătraşcu Ion, Pătraşcu Liviu, Păuna Dumitru, Pandea Vasile, Pârvu Constantin, Pârvulescu Adrian, Pârvulescu George, Penelea Sorin, Petcu Gheorghe, Petre Liviu, Petre Sorin, Petrea Nicu, Petrea Ştefan, Pilat Constantin, Podilă Florian – Adrian, Pop Ioan Ovidiu, Popa Adrian – Petru, Popa Camelia, Popa Cătălin Mihai, Popa Constantin, Popa Constantin, Popa Gheorghe, Popa Horia – Radu, Popa Niculina, Popa Stelian, Popescu Nicolae, Popescu Sorin, Popescu Victoria, Popoacă Rada, Postelnicu Petre, Postoiu Lucian, Postolache Alexandru, Preda Constantin, Preda Ionuţ, Predescu Nicolae, Predoiu Marian, Presecan Daniel, Prică Ana, Puşcaşu Traian, Radu Constantin, Radu Emil, Radu Gheorghe, Radu Titus, Radu Vasile, Radu Vasile, Răducanu Mihai, Răducanu Ştefan, Rădulescu (fostă Tatu) Victoria, Rădulescu Vasile, Rizea Cornel, Rîpan Eugen, Rîşnoveanu Ilie – Virgil, Roman Adrian, Romanescu Marian, Rostaş Gheorghe, Roşioru Daniel, Roşu Ciprian, Roşu Rodica, Roşu Stelian, Roşu Victor, Rujoi Gheorghe, Ruset Marinela, Rusu Laurenţiu, Rusu Marian, Rusu Sofia, Salomie Mircea-Ovidiu, Samir Galal Mohamed Ahmed, Sanda Vasile, Sandru Petru, Sandu Elena, Sandu Mircea, Sandu Radu Cristian, Sapera Constantin, Sass Ludmila, Savin Eugeniu, Savopol Daiana Crăiţa, Săvulescu – Filip Dumitru, Sârbu Mitică, Sârbu Tudoriţa, Scăunaşu Genu, Scînteianu Petrică, Scriba Alexandru, Sebe Vasile, Selincean Mihai, Seres Ana, Serghei Eftimie, Simion Angelica, Simion Cecilia, Simiz Stelică, Simon Laszlo-Albert, Slobozeanu Cristian, Soare Dumitru, Sofronie Daniel – Robert, Sos Liviu Lajos, Spătăriuc Gheorghe, Stamboală Costică, Stan Florea, Stănescu Gheorghe, Stan Ion, Stan Marian, Stan Traian, Stanciu (fostă Mătuşoiu) Ana, Stanciu Ecaterina, Stanciu Eugen Gheorghe, Stanciu Olimpia, Stancu Fernando, Stăncioiu Cristache, Stănculescu Vladimir, Stănescu Adrian, Stănescu Gherghina, Sterie Constantin, Stoian Ion, Stoian Maria, Stoian Ion, Stoica Constantin, Stoica Dorel, Stoica Ilie, Stoica Mircea Viorel, Stoica Nicolae, Stoiculescu Mugurel, Strâmbeanu Elena, Szabo Ernest – Francisc, Szeri Octavian, Szolosi Eva, Şchiopu Dragomir, Şerb Marin, Şişu Gheorghe, Ştefan Doru, Ştefan Georgeta, Ştefan Gheorghiţa, Ştefan Ion, Ştefan Neculai, Tabacu Teodor, Tamaş Alexandru, Tatulici Gheorghe, Tăbăcaru Petru, Tălpeanu Ion, Tămaş Radu Simion, Tănase Bogdan Peter, Tănasi Paulică, Tănăsescu Marian, Tărăcilă-Adrian, Teglas Ghizela, Teişi Nicolae – Adrian, Telente Florian, Teodorescu Constantin, Teodorescu Doru, Teutoc Leon, Teutoc Leon, Tiţă Victor, Toader Mircea Vasile, Toma Florin, Tomuş Lucian, Tone Adrian, Trandafir Adrian Florin, Trofin Vasile, Truică Emilian, Tudosie Lăcrămioara, Tudosoiu Neculae, Tuţulescu Cornelia, Ţârdea Mihai, Ţecu Ion, Ţeghiu Vergil, Ţurlea Ovidiu – Octavian, Ţuţu Costel, Udrişte Ion, Ungureanu Costel, Ungureanu Radu, Ursea Marin, Valuţă Vasilica, Vanga Liviu, Vasile Gheorghe, Vasile Sorin Alexandru, Vasilescu Maria, Vasilescu Paul, Văcărescu Cristian, Văduva Gabriel, Viaşu Alexandru – Dragoş, Vieru Vasile, Vîlcu Gabriel Nicolae, Vîlnei Victor, Vlad Gheorghe, Vlad Neculae, Vlad Petre, Vlădulescu Dănuţ, Vlăduţu Dănuţ, Voicu Constantin, Voicu Cornel, Voina Aurel, Vulpe Ioan Graţian, Vulpe Pavel, Yasir Nouri Ahmed, Zagoni Pavel, Zamfir Liviu, Zeana Corneliu, Zorilă Marin.
  3. Menţine soluţiile de clasare dispuse la punctul 2 al Rechizitoriului nr. 11/P/2014 din 5 aprilie 2019 al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faţă de Roman Petre (fost membru al Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi prim-ministru al Guvernului României) şi Brateş Teodor (fost redactor şef la Televiziunea Română) cu privire la infracţiunile contra umanităţii prevăzute de art. 439 alin. 1 lit. a), g), i) şi k) din Codul penal, precum şi soluţia de clasare cu privire la infracţiunile de omor, prevăzută de art. 188 din Codul penal, omor calificat, prevăzută de art. 189 lit. a) şi f) din Codul penal, genocid, prevăzută de art. 438 alin. 1 lit. a) şi b) şi alin. 2 din Codul penal, infracţiuni contra operaţiunilor umanitare şi emblemelor, prevăzută de art. 442 alin. 1 lit. b) din Codul penal şi utilizarea de metode interzise în operaţiunile de luptă, prevăzută de art. 443 alin. 1 lit. b) şi c) din Codul penal şi art. 445 din Codul penal.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în cameră de consiliu, azi 27 noiembrie 2019.

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, Valentin Horia Şelaru

MAGISTRAT ASISTENT, Mădălin Marian Pușcă

GREFIER, Baciu Gabriela Elena

Red/tehnored, VHS/MMP/ 2 ex
4.02.2020

Un gând despre „Decizia ÎCCJ din „dosarul revoluției” prin care s-a respins reluarea urmăririi penale față de Petre Roman și Teodor Brateș

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.