Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Fost ministru al sănătății francez despre mafia industriei farmaceutice în contextul covid: „Unii se gîndesc la mortalitate, la suferință, alții la dolari” (video) august 5, 2020


Philippe Douste-Blazy (linc), fost ministru al sănătății din Franța, candidat la funcția de director al Organizației Mondiale a Sănătății în 2017 și fost subsecretar general al Națiunilor Unite (a 3-a persoană în ierarhia ONU) vorbește despre mafia industriei farmaceutice în contextul molimei covid. „Unii se gîndesc la mortalitate, la suferință, alții la dolari”, zice Douste-Blazy. Discuția a avut loc în contextul în care s-a descoperit că una dintre cele mai prestigioase reviste medicale internaționale, „The Lancet”, a publicat un studiu fals menit să descurajeze folosirea hidroxiclorochinei la tratamentul covid (revista și-a recunoscut greșeala și și-a retras studiul). Philippe Douste-Blazy a mai ocupat și funcțiile de ministru al culturii și ministru de externe al Franței. Este cardiolog ca pregătire.

Cu privire la hidroxiclorochină ca leac pentru covid, vedeți pe acest blog:
– James Todaro (doctor în medicină): 21 miliarde de motive de a discredita hidroxiclorochina ca tratament pentru covid
Doctori americani din linia întîi despre covid și hidroxiclorochină (leac pentru covid) (video)

Filmarea de mai jos am pus-o pe youtube, dar și pe bitchute pentru eventualitatea că youtube o va șterge. Lincul de pe bitchute unde găsiți filmarea e https://www.bitchute.com/video/kwOeU5g8blzY/

Transcriere înregistrare:
0:00 Reporteriță: Este greu de înțeles de ce oamenii de știință ar fi părtinitori.
0:07 Philippe Douste-Blazy: Exact! Este un subiect important. Este o mare întrebare pe care ne-o punem toți. Cunoașteți conferințele de la Chatam House din Londra?
0:16 Reporteriță: Amintiți-ne despre ce e vorba.
0:19 Philippe Douste-Blazy: E ceva foarte interesant. Sînt întruniri cu ușile închise, la care nu participă decît experți. Nimeni n-are voie să facă înregistrări ori fotografii. Numai experți sînt acolo. Top secret. Dar a fost o întrunire ziua următoare cu directorii revistelor științifice medicale, precum Lancet sau New Englad Journal of Medicine (Revista Medicală din Noua Anglie).
0:43 Reporteriță: The Lancet e revista în care a apărut studiul de care vorbim.
0:46 Philippe Douste-Blazy: Sînt reviste extraordinare. Cînd e ceva apărut în „The Lancet” are un prestigiu deosebit. De asta e ceva foarte important discuția despre care vorbim. Și a sfîrșit dezvăluită: Șeful de la „The Lancet”, Horton, a spus: Acum noi nu mai putem publica cercetări clinice fiindcă azi firmele farmaceutice sînt atît de puternice financiar și sînt în stare să folosească metodologii pentru a ne face să acceptăm la publicare articole care aparent respectă metodologia, dar care în fapt ajung la concluziile pe care aceste firme le doresc. E foarte grav!
1:29 Reporteriță: E foarte grav ce spuneți. Asta înseamnă că firmele farmaceutice fac presiuni, inclusiv financiare, asupra rezultatelor științifice! În cine am mai putea avea încredere azi?
1:43 Philippe Douste-Blazy: Din motivul ăsta vorbesc despre asta. Este unul dintre cele mai importante subiecte. Nimeni n-ar fi crezut. Am lucrat în cercetare 20 de ani din viață. N-aș fi crezut niciodată că șeful de la „The Lancet” ar fi putut să spună așa ceva. Și șeful de la „New England Journal of Medicine” deasemenea. Ei au zis chiar că e „criminal”, acesta e cuvîntul pe care l-au folosit. Asta înseamnă că, atunci cînd există o molimă precum covidul, în realitate sînt oameni, ca noi, care vedem „mortalitate”, cînd ești doctor, sau „suferință”, și oameni care văd dolari.

Mai citește alte articole despre evenimentele legate de molima cu coronavirus la pagina Covid-19.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.