Am fost amendat la mitingul împotriva restricțiilor covid de la Timișoara


Am anunțat pe acest blog că ieri 15 noiembrie a fost programat un nou miting la Timișoara împotriva restricțiilor covid (linc). Cu acest prilej am primit amendă 500 de lei pentru că n-aș fi purtat mască. Culmea e că de fapt am purtat-o și chiar mi-am început discursul la miting cu faptul că port mască fiindcă masca e anti-amendă dar nu ajută împotriva virusului.
În cadrul mitingului am prezentat filmare din Wuhan 2019 (am avut proiector și ecran), cînd poporul ieșise pe străzi și arunca cu pietre în jandarmi. Jandarmii mi-au spus întîi că am instigat cu chestia asta, le-am răspuns că e vorba doar de niște fapte istorice, iar prezentarea unor fapte istorice reale nu poate fi considerată instigare. Apoi mi-au dat amendă pentru nepurtarea măștii. Au mai fost cîțiva cărora li s-au reținut datele, înainte de a începe discursurile a fost și un domn (pe care nu-l cunosc) luat cu forța de jandarmi. N-am văzut toată altercația cu acel domn, i-am întrebat pe jandarmi ce a făcut și mi s-a răspuns că a zis jandarmilor că își bagă ceva în forțele de ordine.
Am 15 zile la dispoziție să contest amenda, ceea ce probabil o voi face.
Filmarea „instigatoare” pe care am prezentat-o la miting este cea cu protestul din Wuhan din 2019 care a fost prezentată și pe acest blog în articolul Protestele de stradă din 2019 din Hong Kong și Wuhan – motivul isteriei covid începută în China care a molipsit planeta (linc), și parte din cuvîntarea mea la miting s-a concentrat pe ideea din acel articol, anume că isteria covid a fost declanșată în China fără temei medical, dar cu temei politic, adică nevoia Partidului Comunist Chinez de a potoli demonstrațiile de protest din Wuhan. Idee cuprinsă și în cartea mea „Covid, minciuna veacului”.
Prezint mai jos o altă filmare (care n-a fost prezentată la miting; mă gîndisem s-o fac dar organizatorii au vrut să micșoreze timpul cu prezentarea de filmări, nici prima filmare n-a fost de fapt prezentată în întregime), cu locuitori din Wuhan, în martie 2020, închiși în apartamente și strigînd către demnitari ai Partidului Comunist Chinez veniți în vizită că totul e minciună.

Mai citește:
Nou miting programat la Timișoara: duminică 15 noiembrie ora 16. Filmări de la mitingul din 8 noiembrie (4 video)
– Protestele de stradă din 2019 din Hong Kong și Wuhan – motivul isteriei covid începută în China care a molipsit planeta
– Obîrșia isteriei covid – protestele din Wuhan, 2019 (video)
– Wuhan, China, august 2020: Distracție la maxim! (video)
„Chinejii rîd în hohote de proștii care au luat în serios teatrul din Wuhan”
– Noua mea carte: „Covid, minciuna veacului”
– alte articole despre problema coronavirusului la pagina covid-19.

4 gânduri despre „Am fost amendat la mitingul împotriva restricțiilor covid de la Timișoara

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.