Am contestat decizia Autorității Electorale Permanente de a mă exclude din Corpul Experților Electorali

După cum cititorii au fost informați, Autoritatea Electorală Permanentă m-a exclus din corpul experților electorali (linc). Am trimis acestei instituții, prin e-mail, o contestație la decizia respectivă. Probabil voi trimite contestația și prin poștă. Iată textul contestației mele:

Către Autoritatea Electorală Permanentă București, str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, 030084, registratura@roaep.ro

Spre știință: Biroul Județean Timiș al Autorității Electorale Permanente, bj.timis@roaep.ro

Subsemnatul, Mioc Marius (…), în temeiul art. 1 al Legii 544/2004 a contenciosului administrativ vă cer anularea părții care mă privește din Decizia nr. 10 / 26.01.2021 prin care am fost exclus din corpul experților electorali și reînscrierea mea în corpul experților electorali. În fapt: Prin decizia respectivă, care mi-a fost adusă la cunoștiință prin adresa nr. 273 din 10.03.2021 a Autorității Electorale Permanente – Biroul Județean Timiș, primită de mine prin Poșta Română în 22 martie 2021, am fost exclus din corpul experților electorali, alături de alte 23 de persoane care ar fi săvîrșit contravenții „în legătură cu alegerile sau cu un referendum”. Conform anexei la decizie, se invocă în motivare faptul că am fost sancționat contravențional de Jandarmerie conform procesului verbal seria JO nr. 2078178 din 6 decembrie 2020 (data alegerilor parlamentare la care am participat în calitate de locțiitor de președinte de secție de votare). Solicit anularea deciziei dumneavoastră ca nelegală și netemeinică din următoarele motive:

1. Prin procesul verbal respectiv am fost amendat în conformitate cu Legea 55/2020, nicidecum pentru vreo faptă sancționată de legea alegerilor. Anume am fost amendat pentru că masca care o purtam nu acoperea „în totalitate” nasul și gura. Presupusa contravenție pe care aș fi săvîrșit-o nu are legătură cu legea alegerilor. Am participat de un mare număr de ori (nici nu mai țin minte exact de cîte ori) la alegeri și referendumuri în funcție de președinte ori locțiitor de președinte de secție de votare, încă din anii `90. Astfel am și ajuns expert electoral. Nu au fost niciodată probleme în secția mea cu privire la procesul de votare ori la numărarea voturilor. Nici în data de 6 decembrie 2020 nu au fost probleme cu privire la felul cum mi-am îndeplinit atribuțiile legate de calitatea pe care o aveam de locțiitor de președinte de secție de votare, presupusa contravenție pe care aș fi săvîrșit-o avînd cu totul alt obiect, deci neputînd fi un temei pentru excluderea mea din corpul experților electorali.

2. Procesul verbal JO 2078178 din 6 decembrie 2020 prin care am fost amendat contravențional l-am contestat în instanță. Contestația face obiectul dosarului nr. 34004/325/2020 al Judecătoriei Timișoara, cu primul soroc de judecată stabilit pentru 20 aprilie 2021, după cum puteți vedea pe portalul instanțelor: http://portal.just.ro/325/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=32500000000498966&id_inst=325

Așadar, prin decizia dumneavoastră ați încălcat prezumția de nevinovăție, fiindcă atîta vreme cît procesul verbal de contravenție a fost contestat în răstimpul legal și nu există o hotărîre judecătorească care să confirme corectitudinea acelui proces verbal, nu se poate considera că sancțiunea contravențională care mi-a fost aplicată există.

Din motivele arătate vă cer anularea părții care mă privește din Decizia nr. 10 / 26.01.2021 prin care am fost exclus din corpul experților electorali și reînscrierea mea în corpul experților electorali. Cu stimă, Mioc Marius

Mai citește: – Autoritatea Electorală Permanentă m-a exclus din corpul experților electorali – Noua amendă primită de mine, ca locțiitor de președinte de secție de votare

7 gânduri despre „Am contestat decizia Autorității Electorale Permanente de a mă exclude din Corpul Experților Electorali

  1. Pingback: Am contestat decizia Autorității Electorale Permanente de a mă exclude din Corpul Experților Electorali mariusmioc – Xsmart News

  2. LEGEA DIN ROMANIA ESTE FOARTE STRIMBA SI NOCIVA CA CEI CARE O FAC SI O REPREZINTA IAR TU MARIUS CARE AI LUPTAT IN REVOLUTIE SI TIAI PUS VIATA IN PERICOL PENTRU EA IN 1989 SI PENTRU LIBERTATEA LOR A TUTUROR IN LOC SA TE RESPECTE SI SA TE APRECIEZE AZI ,ACEASI DICTATORI LA CIRMA TARII DAR PRIN URMASII NEPOTII LOR,CONTINUA SA NE OPRESEZE, FIE CA LUPTA TA SA LE DESCHIDA CREIERU SI MINTEA CARE S AU BLOCAT DOAR LA INTERESE SI MATERIAL,

  3. „corpul experților electorali”
    -pare a fi un sindicat de la metrou;acelasi corp banuim ca va raspunde si pentru voturile din sectorul 1 bucuresti…..
    pentru a a 4a oara:care a fost participarea la vot in sectia dvs.?!

    • N-am considerat importantă întrebarea dv. fiindcă a fost și la secția mea cam aceeași tendință ca în toată țara. Din 1181 alegători de pe liste (din care 16 pe liste suplimentare), s-au prezentat la vot 413, din care au fost 408 voturi valabile la Camera Deputaților și 406 voturi valabile la Senat. Țin minte că era un sait (cred că cel al Biroului Electoral central) unde se puteau vedea rezultatele alegerilor din fiecare secție și corespundea ce se publicase acolo cu ce îmi notasem eu.

    • „Corpul experților electorali” e prevăzut în lege. După revoluție a fost o perioadă cînd oricine nu era membru de partid se putea înscrie ca să devină președinte ori locțiitor de președinte de secție de votare, dacă are un anumit nivel de studii. La fiecare alegeri se depuneau cereri de cei doritori. Mai recent au dat legea prin care se înființează Autoritatea Electorală Permanentă, ca să nu mai fie liber pentru oricine să conducă secții de votare, ci numai pentru ăia acceptați de această instituție și înscriși în „corpul experților electorali”. Dar tot prin acea lege cei care conduseseră deja în trecut secții de votare au fost înscriși automat în acest „corp al experților electorali”. Cineva nou care vrea să ajungă acolo trebuie să urmeze un curs de pregătire și să dea un examen. Rămîne condiția să nu fie membru de partid. Numirea efectivă în funcție se face prin tragere la sorți dintre cei înscriși în corpul experților electorali, cu prilejul fiecăror alegeri. Tragerile la sorți se fac separat pe localități.

  4. banatu e fruncea!
    raspunul era important,intrebarea se putea tot repeta…).
    sa speram ca data viitoare votantii se vor abtine sa mai tot faca acte de prezenta….

  5. intre timp a aparut si un fel de raspundere penala pentru chiul….din „corpul expertilor electorali”
    (maxtor tine minte vechinii lui care mergeau in duminica orbului cu 3 trandafiri in piept la votare…o sa le aduca aminte…)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.