Slăbirea sistemului imunitar prin restricțiile covid (video)

Aceasta este o parte dintr-o filmare mai lungă (peste 1 oră) de anul trecut cu doctorii Dan Erikson și Artin Massihi, proprietari de clinici medicale din SUA (California), care a fost cenzurată pe youtube. Inclusiv filmarea cu subtitrare în românește pe care o pusesem pe canalul meu youtube, a fost cenzurată, fapt pe care l-am pomenit în articolul Listă filmări legate de problema covid cenzurate de pe contul meu youtube (linc). În filmarea completă se discuta mult despre c0vid și măsurile de opriri de activități, dar fiind de pe la începutul pandemiei datele folosite în acea discuție sînt în mare parte depășite. De aceea m-am gîndit că n-are rost să pun aici toată filmarea. Am găsit decupat din ea doar partea în care se vorbește despre sistemul imunitar, care este actuală și azi. Cu unele susțineri ale doctorului Erikson nu sînt de acord (anume, cînd susține epidemia de teste de laborator), dar în ceea ce privește funcționarea sistemului imunitar cred că explică foarte bine.

Transcriere înregistrare:

0:00 Dan Erikson: Vreau să vorbesc despre sistemul imunitar. Dr. Massihi și cu mine avem experiență de mulți ani în microbiologie, biochimie și virusologie. Este munca noastră de o viață să înțelegem problemele astea. Vreau să vă explic cîteva lucruri elementare despre cum funcționează sistemul imunitar. Sistemul imunitar se construiește prin expunerea la antigeni – viruși și bacterii. Cînd copiii scormonesc în pămînt, duc mîna la gură, virușii și bacteriile intră în trupul lor, iar ei își formează un complex defensiv, anticorpi IGG, IGM. Așa ni se formează sistemul imunitar. Nu pui un copil într-o bulă sterilă și îi spui să-și construiască sistemul imunitar. Ăsta e primul lucru pe care-l înveți la cursurile de imunologie și microbiologie. E ceva elementar. Cînd le spui oamenilor – stați în casă, dezinfectați tot ce atingeți – o să omori 99,9% dintre viruși și bacterii. „Poartă o mască, nu ieși afară”. Ce efecte au astea asupra sistemului nostru imunitar? Sistemul nostru imunitar e obișnuit cu atingeri. Bacteriile circulă între noi, la fel și virușii. Sistemul imunitar formează apărare împotriva lor zi de zi. Cînd mă lipsești de funcționarea zilnică a sistemului imunitar, acest sistem își reduce capacitatea. Cînd stau doar în casă, sistemul meu imunitar își micșorează capacitatea de a forma anticorpi. Mă ții în casă luni de zile, imunitatea scade tot mai mult. Acum sînt acasă, mă spăl permanent pe mîini, dezinfectez tot. Mă sperie lucrurile de care am nevoie pentru a supraviețui. Hai să respectăm știința. Asta e imunologia, asta e microbiologia, oameni buni. Noi doi avem împreună 40 de ani de experiență cu aceste lucruri. Ce v-am spus e ceva de bun simț în imunologie.
1:43 Ziarist: Deci carantina ne face rău?
1:47 Dan Erikson: Duce la scăderea sistemului imunitar. Nu poți să-ți construiești un sitem imunitar în asemenea fel. Dacă cineva are un sistem imunitar redus îl ferești de ceilalți pentru că nu-și poate forma anticorpii de apărare. Dar dacă ai un sistem imunitar normal, ai nevoie să interacționezi. Cînd copilul e în pîntec, e ocrotit. Cînd se naște, aproape nu are sistem imunitar. Anticorpii se dezvoltă prin atingerea gurii, feței, viruși, bacterii, răspuns imunitar, IGG, IGM. Așa îți dezvolți un sistem imunitar puternic.
2:16 Ziarist: Credeți că oamenii se tem prea mult?
2:18 Dan Erikson: Desigur. Dar asta e datorită a ce le spune presa. Eu le spun că rămînerea doar în casă duce la scăderea sistemului imunitar. Dacă o să ieșim toți din case cu un sistem imunitar slăbit și cu virușii și bacteriile care sînt peste tot, ce credeți că se va întîmpla atunci? Bolile o s-o ia razna. Și o să avem o explozie de boli în condițiile în care spitalele trimit acasă doctori și asistente. Asta nu e ceva de dorit dacă vrei o societate sănătoasă. E absurd.
2:44 Ziarist: Spuneți că dr. Fauci a greșit cînd a spus inițial că c0vid ar putea fi de 10 ori mai mortal decît gripa?
2:53 Dan Erikson: Inițial, acelea erau informațiile. Dar acum vedem numerele. Nu spun cine a greșit sau nu. Spun ce ne învață știința și ce spun cifrele. Răspunsul inițial a fost în regulă. Dar pe măsură ce primim tot mai multe informații, ne întrebăm ce-i asta; niciodată în istorie n-am răspuns în felul ăsta. De ce facem asta acum? Noi nu purtăm măști. Pentru că înțelegem microbiologia și imunologia și vrem un sistem imunitar bun. Nu vreau să mă ascund în casă, să-mi slăbesc sistemul imunitar și apoi să ies afară și să mă îmbolnăvesc. Este gripa mai puțin primejdioasă decît c0vid? Uitați-vă la mortalitate. Nu, nu este. Sînt asemănătoare în prevalență și în rata mortalității. Deci, spunem că acum, după ce avem atîtea informații, e timpul să ne întoarcem la muncă și să testăm oamenii. Țineți seama că testele îți dau o informație strict la un moment în timp. Sînt două căi de a scăpa de virus. Ori virusul e distrus, ori prin imunitate de grup. De sute de ani, imunitatea de grup ne-a ajutat să supraviețuim. Virușii omoară oameni. Gripa omoară. C0vid omoară. Dar oamenii dezvoltă imunitate de grup. Trupul nostru învață să învingă virusul. Pentru marea majoritate, 95% din populația globului, asta se întîmplă. Ne uităm la date, zone cu măsuri de izolare socială și fără asemenea măsuri. Avem multe date. Statistic nu apare vreo diferență relevantă dacă s-au luat sau nu măsuri de izolare socială. Atunci de ce facem asta?
4:22 Ziarist: Credeți că e sigur pentru California să anuleze măsurile de izolare?
4:27 Dan Erikson: Da, da. Eu ies afară fără mască. Repet: Vrei ca sistemul tău imunitar să se dezvolte sau nu? Dezvoltarea sistemului imunitar se face prin contact cu viruși și bacterii.
4:43 Artin Massihi: Sînt bacterii și floră microbiană normală la care trebuie să fim expuși. Bacteriile și virusurile care nu sînt virulente sînt prietenii noștri. Ele ne apără împotriva bacteriilor și virusurilor rele. Ne apără împotriva infecțiilor oportuniste. Toți avem nevoie de flora microbiană normală. Ce zicea doctorul Erikson e că atunci cînd te izolezi în casă pentru 2-3 luni, pierzi acea floră normală. Vă asigur, cînd vom redeschide, vor apărea un număr uriaș de boli care vor face ravagii, pentru că sistemele noastre imunitare au fost slăbite. Astea sînt cunoștiințe elementare de imunologie și virusologie.
5:23 Dan Erikson: Efectele secundare despre care am vorbit, molestarea copiilor, alcoolismul, pierderea veniturilor, toate acestea, după părerea nostră, sînt mult mai distrugătoare pentru societate decît un virus care s-a dovedit asemănător în felul cum se manifestă cu gripa sezonieră pe care o avem în fiecare an. Trebuie să luăm măsuri ca asemenea închideri ale economiei să nu se mai întîmple. Trebuie să înțelegem că în carantină se pun cei bolnavi, nu cei sănătoși. Trebuie să ne asigurăm că cine are de gînd să încalce drepturile constituționale trebuie să aibe motive serioase, nu doar niște teorii. Pot să mă duc la magazinul mare de acolo – erau 25 de oameni la coadă azi dimineață. Pot aștepta 10 minute la coadă. Dar nu pot merge la cafenea pentru 10 minute. Vi se pare logic? Pot să merg la Cosco, să fac cumpărături alături de sute de oameni, dar nu pot merge la cafenea. Deci firmele mari sînt deschise, firmele mici sînt închise. Nu există justificare științifică pentru așa ceva. Sînt alte motive pentru asta, dar n-au legătură cu știința. Vreau să spun asta limpede.

Mai citește:
– Efectul placebo și efectul nocebo. Caracterul criminal al creatorilor de panică
– Caracterul criminal al îndemnului „stați acasă ca să salvați vieți”
– C0r0navirus – primejdie sau epidemie de teste de laborator? (video)
– alte articole despre problema c0r0navirusului la pagina C0vid-19.

Un gând despre „Slăbirea sistemului imunitar prin restricțiile covid (video)

  1. Pingback: Slăbirea sistemului imunitar prin restricțiile covid (video) – Stiri Verticale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.