A murit Ion Caramitru. Maestrul se vacsinase antic0vid (video)

Ion Caramitru, personalitate marcantă a revoluției din 1989, membru CFSN, vicepreședinte CPUN, fost ministru al culturii (guvernarea CDR 1996-2000), a murit în 5 septembrie 2021 (linc), după aproximativ o lună de internare în spital.

În 21 ianuarie 2021 Ion Caramitru a anunțat că s-a vacsinat antic0vid. Bănuiesc că atunci a primit prima doză, și probabil după vreo lună a primit și doza a doua.

În luna mai, în calitate de director al Teatrului Național, s-a remarcat prin faptul că acest teatru a organizat primul spectacol din România la care nu erau primiți decît spectatori vacsinați (linc). E vorba de un program-pilot de introducere a discriminării pe bază de vacsinare. La spectacolul respectiv, cu piesa „Dineu cu proști”, a participat și primministrul Florin Cîțu (linc), ca semn de susținere de către guvern a acestui program-pilot. Piesa respectivă a fost rebotezată de public „Dineu cu vacsinați”.

Cu 4 zile înainte de moartea actorului, pe saitul activenews a apărut articolul „Misterele infectării lui Ion Caramitru” (linc), în care se arăta că infecția în sînge de care suferea acesta nu părea să cedeze, în ciuda internării sale de mult timp (din 10 august) la spital. Bănuiesc că o personalitate ca el a avut parte de cele mai atente îngrijiri medicale.

Amintesc că într-o discuție despre vacsinare purtată în centrul Timișorii în 10 iulie 2021 a cărei înregistrare video am prezentat-o și pe acest blog cu titlul Corupția din sistemul medical și vacsinarea (video – linc), spuneam: „există teorii, eu nu pot să spun că nu sînt chiar așa de specialist dar am citit teorii pe internet, care sînt cenzurate, că aceste vacsinuri, punînd organismul să îți provoace anticorpi, este un efort pentru organism și atuncea organismul nu mai are puterea pentru imunitatea generală. Deci se concentrează numai pe anticorpii ăștia contra proteinei spike a c0r0navirusului și dacă apar alte infecții, de alte chestii, deja nu are putere. Imunitatea e slăbită față de alte chestii. Și atuncea mor oamenii de alte infecții”.

Pe acest blog m-am referit deseori la activitatea lui Ion Caramitru din revoluție și de după revoluție:

– Ion Caramitru la CC (1): Sînt oameni trimişi de noi. Opriţi focul! Toţi civilii să vină cu armele înapoi, se crează debandadă!
– Ion Caramitru la CC (2): Nu vă jucaţi cu armele. Bărbat: În strada Nuferilor situaţia este critică. Cîteva blindate să se deplaseze pînă acolo
– Ion Caramitru la CC (3): Să avem grijă de palat, în el e muzeul de artă
Ion Caramitru: Înainte de a da cuvîntul reprezentanţilor miliţiei şi securităţii, să prezentăm noua ediţie a ziarului „Scînteii”. TVR 22 decembrie 1989 (video)
Ion Iliescu citeşte la TVR programul CFSN şi componenţa acestuia (video)
Emisiune TVR din 1997 despre certificatele de revoluţionar: S-au tipărit 53765 certificate şi nu s-a predat nici un certificat alb (video)
Ziarul „Adevărul” îl ponegrește pe Ion Caramitru (2 video)
– Am avut sentimentul că există terorişti şi nu existau. În studioul 4 se lucra la 2 capete
– Securistul nostru, care se ocupa de 3 teatre, a devenit luptător cu merite deosebite în revoluţie
– Am fost indus în eroare de soacra lui Mircea Geoană. În dosarul pe care a obţinut certificatul de revoluţionar eu sînt dovada cea mai bună, nu mai are un act atît de precis
– La SSPR n-au vrut să-mi dea Monitorul Oficial cu cele 17000 de titluri de revoluţionar
– Ne trebuie un lider pentru FSN şi acesta este domnul Caramitru
– Nici partidele istorice, nici Iliescu, n-au dorit în 1990 vizita regelui Mihai
Ion Caramitru în decembrie 2009 (7). Sînt disperat de ce se întîmplă în legătură cu politica în România (video)

Mai citește:
A murit Romulus Cristea, revoluționar din 1989 și ziarist
– A murit generalul Marin Oană
– A murit Mirko Atanackovici, fostul consul al Iugoslaviei la Timișoara în 1989
– A murit Corina Untilă, fostă președintă a asociației „17 Decembrie”
– A murit Pompiliu Alămorean, primul primar ales al Timișoarei după revoluție
– A murit Alexandru Tacu, fost deținut politic ieșean
– A murit George Stanca, ziarist, scriitor, rapidist și revoluționar din 1989
– A murit Emil Dumitrescu, poreclit Cico, fost membru al CFSN (2 video)
– A murit Alexandru Ferkel, copil al eroului-martir al revoluției Ștefan Alexandru Ferkel-Șuteu
– A murit Vasile Bărbat, rănit în revoluție și fost deputat
– A murit Mihai Ispas, fost membru al CFSN
– A murit Ion Ghinea, rănit în revoluție în 17 decembrie 1989 în Calea Lipovei
– A murit Ioan Itu, revoluționar bucureștean și fost ziarist la „Tinerama”
– A murit Doina Cornea, dizidentă de pe vremea comunismului și membră CFSN
– A murit Constantin Olteanu, fost membru C.P.Ex. și ministru al apărării comunist
– A murit Gheorghe Zainea, președinte al asociației „Jilava 21-22 decembrie 1989” (video)
– A murit Iulian Vlad, șeful securității ceaușiste
– A murit Tudor „am fost un dobitoc” Postelnicu
– A murit Lorin Fortuna
– A murit Niculae Mircovici, membru al CPRD
– A murit fostul general Victor Atanasie Stănculescu
– A murit generalul de securitate Gianu Bucurescu. Declarația sa din dosarul revoluției
– A murit tatăl lui Laszlo Tokes
– A murit Adrian Paul Dumitrescu, fost deputat și președinte al asociației „21 Decembrie 1989” din București
– A murit Ştefan Andrei, ministrul de externe a lui Ceauşescu
– A murit Emil Bobu, fost membru al Biroului Permanent al C.P.Ex.
– A murit Mihail Lupoi
– A murit ziarista Maria Petraşcu, autoarea unui film despre revoluţia din Braşov
– A murit George Marinescu, crainic TVR în 1989
– A murit Adrian Călin, rănit în revoluţie
– A murit Cristian Paţurcă
– A murit Nicolae Bădilescu
– A murit Mihai Chiţac
– A murit Valentin Ciucă, unul din cadavragiii revoluţiei din Timişoara
– A murit Traian Vrăneanţu
– A murit colonel (r) Marin Teodorescu
– A murit Mile Cărpenişan, jurnalist de război timişorean
– Ada Milea: Ceauşescu n-a murit

11 gânduri despre „A murit Ion Caramitru. Maestrul se vacsinase antic0vid (video)

  1. Pingback: A murit Ion Caramitru. Maestrul se vacsinase antic0vid (video) – Stiri Verticale

  2. patzaichin si caramitru
    aceeasi zi acelasi spital,Elias:
    sa nu fie mana criminala la mijloc
    (il socotim si pe caramitru ca fiind „celebrity”,
    cu posibil impact emotzional general,
    asa „se lucreaza” cu masele).

  3. apropos:
    „cazurile” de tratament cu antibiotic-anoxicilina
    cu durata de 1 an(!!!!!)
    nu sunt o exceptzie extraordinara
    -asta referitor la restringerea criminala a tratamentului cu antibiotice,
    cu algocalmin-un medicament folosit pe scara ultra-larga de peste 60 de ani!!!!!
    tendintza este clara:
    medicamentele „orfane” fara „drept de autor”,cele fara „marca inregistrata”
    („augmentin” e marca inregistrata, de obicei pt. amoxicilina)
    SUNT SUPUSE DISPARITZIEI PROGRAMATE,PLANIFICATE!
    („lacalut” e doar marca inregistrata,un nume de reclama,nu contzine nimic aparte fatza de crema de ghete).

  4. ranitidina-alt medicament disparut printre alte cateva sute;
    ca substantza chimica se poate procura la un pretz de aproape nimic….
    INVERS:
    -iata adevaratzii traficantzi:
    „stronghold”-antipurici,capushe,raie,etc pt. „animale de companie”
    (de casa…) se vinde cu…..12’000’000 lei gramul,
    1’200 de lei gramul,
    de 4 ori mai scump decat cocaina!!!!!!!!!!!!
    (shantaj,deci:ori vrei purici in casa ori plateshti ori cumperi de la concurentza:
    „regent” interzis in evropa,foarte eficient,poate in turcia sa mai apuci,
    aviz amatorilor de vacantze+shopping).
    (COMENTARIU ASTA CU „STRONGHOLD” A APARUT PE G4MEDIA SI A FOST STERS IN 24 DE ORE,
    adevarul supara satanale!)

  5. „1 cent pe minut
    (daca cumperi cate 400 de minute pe Luna)”.
    revenim:
    care a murit mai prima:
    patzaichin sau caramitru?!
    din ce cauza?
    (sheful Institutului National de Medicina Legala din romania e un sirian).

  6. la algocalmin a aparut justificarea interdicitziei
    „pericole”
    -pe cand si la auto-mutilarea cu vaccin anti-hpv,anti-covid,anti-draci-laci?!
    este totusi cu acordul victimei….ca la bdsm!
    („lactatele bradet”-asa au „gestionat criza” si au astupat urechile….)

  7. nu!
    e o speculatzie infecta identica cu cea asupra „purtatorilor asimptomatici”,
    e sinistra reflectare,un targ cu mortzii,
    cele 2 tabere sunt de aceeasi natura:
    a murit cu vaccin=a murit cu virus!
    (cum spuneam:educatzia bolshevica e de vina!)
    REVENIRE:
    -poate patzaichin SI caramitru au murit
    dupa cum s-a mai intamplat
    DIN CAUZA LIPSEI OXIGENULUI,
    tzevi infundate,supape stricate,
    NE AMINTIM INCA DE TIRUL SANITAR AL MORTZII!!!!!

  8. Pingback: Doctorii Joseph Mercola, Stephanie Seneff și Judy Mikovits explică de ce a murit Ion Caramitru. Posibile alte efecte adverse ale vaccinurilor anticovid – Stirea Zilei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.