Judecătoria Timișoara a finalizat de redactat și sentința din procesul amenzilor primite de mine în 8 și 15 noiembrie 2020 (am contestat 2 amenzi într-un singur proces). Una dintre amenzi – cea din 15 noiembrie 2020 pentru nepurtarea măștii – a fost anulată, cealaltă – din 8 noiembrie 2020 pentru participare la adunare de protest neautorizată – a fost menținută. Acum la toate cele 6 amenzi ale mele luate în perioada pandemică care au fost contestate la Judecătoria Timișoara s-au dat sentințele. 4 amenzi au fost anulate, 2 menținute. Mai am un proces pe aceeași temă la Judecătoria sectorului 5 București. Voi face apel la această sentință cu privire la amenda care a fost menținută.
Vedeți articolele anterioare legate de acest proces:
– Am fost amendat la mitingul împotriva restricțiilor covid de la Timișoara
– Încă o amendă, primită de mine prin poștă
– Am contestat amenzile primite de la jandarmerie. Îl cer ca martor în apărare pe Nelu Tătaru, ministrul sănătății. Deasemeni, cer expertiză judiciară pentru a se stabili dacă obligația de a purta măști în aer liber este o măsură care să micșoreze riscul asupra sănătății populației
– Procesul pentru amenzile din 8 și 15 noiembrie 2020, amînat pentru 3 decembrie. Excepțiile de neconstituționalitate și nelegalitate depuse de mine
– Procesul pentru amenzile din 8 și 15 noiembrie 2020. „Salvarea de vieți omenești puse în primejdie de politicile sanitare dezastruoase ale guvernului cît și apărarea Constituției și a legalității sînt interese publice majore iar apărarea acestora este legitimă, ceea ce exclude caracterul contravențional al faptei”
Remarc în motivarea judecătoriei ideea că refuzul primăriei, adresat persoanei care a cerut aprobarea adunării de protest din 8 noiembrie 2020, nu e un act cu caracter individual, deci excepția de nelegalitate invocată de mine legat de refuzul primăriei este inadmisibilă, cît și faptul că ce a scris jandarmul în procesul verbal se bucură de prezumția de veridicitate, deci nu există vreo nevoie ca jandarmeria să aducă dovezi despre cele afirmate – în speță faptul că am fost somat să părăsesc adunarea, că am refuzat să semnez procesul verbal și că persoanele din jur au refuzat cooperarea cu jandarmii, motiv cu care se explică lipsa unui martor la procesul verbal. Prezența mea la adunarea de protest a fost recunoscută de mine, deci nu era subiect de dispută.
Redau mai jos sentința Judecătoriei Timișoara:
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TIMIŞOARA
Secţia I Civilă Cod operator 2881
Dosar nr. 31647/325/2020
SENTINŢA CIVILĂ NR. 14201
Şedinţa publică din data de 06.07.2022 Instanţa constituită din:
PREŞEDINTE: GORUN ROXANA-DENISA-CRISTINA GREFIER: COROGEANU MARIANA DORINA
Pe rol se află soluţionarea cauzei civile privind petentul Mioc Marius Remus şi intimatul Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş, având ca obiect plângere contravenţională.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 10.06.2022, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 22.06.2022, respectiv 06.07.2022.
INSTANŢA,
Deliberând asupra plângerii de faţă, constată următoarele: Citește în continuare „Sentința Judecătoriei în procesul amenzilor din 8 și 15 noiembrie 2020”