Daniel Zăgănescu despre „momentul zero” al revoluției: Am strigat „jos Ceaușescu!”. Tăcere mormîntală. Am strigat a 2-a oară. Cîteva glasuri răzlețe au răspuns. A treia oară cînd am strigat jos Ceaușescu a fost descătușarea, au strigat cu toții. (video)

Daniel Zăgănescu a dat interviu la Qub TV despre participarea sa la revoluția din Timișoara.

Ideile principale din interviu:

– Zăgănescu este poet, a apărut în volumul „13 poeți timișoreni încă vii” (dar pînă să apară volumul, 3 poeți au murit).

– A fost discret, nu a dorit să se bată cu cărămida în piept pentru faptele de la revoluție fiindcă sînt mulți de acest fel și nu ține pasul cu ei.

– În 15 decembrie 1989 era la restaurantul „Cina”, la bere, unde se întîlnea cu prietenii în fiecare zi. Se discuta despre literatură. Luam informații ce să mai căutăm prin librării. În 15 a fost diferit, s-a discutat numai despre Tokes. Tokes înmormîntase pe Meșter, un prieten a lui Zăgănescu. A auzit despre Tokes din 1986, că își făcea foarte bine meseria de preot. Prietenul său Zoltan Borbely avea legături cu Tokes. A fost împreună cu Zoltan Borbely și cu Radu Galea.

– Zoltan Borbely a fost mai ignorat în anii de după revoluție, poate fiindcă era maghiar. Galea a murit. Cînd s-a urcat pe tamponul tramvaiului, în 16 decembrie 1989, și a strigat „jos Ceaușescu”, s-a sprijinit pe umerii lui Zoltan Borbely și Radu Galea.

– Daniel Zăgănescu a copilărit în Piața Maria. Locuia chiar vizavi de casa bisericii reformate. Cînd era copil de 3-4 ani se juca ieșind în stradă și oprind tramvaiele.

– Tatăl său, Mircea Zăgănescu, a fost profesor universitar de fizică. Bunicul, Remus Zăgănescu, fost deputat liberal, secretar al Camerei Deputaților, a fost închis în anii ’50. Era din Giurgiu și familia a trebuit să plece de acolo. Bunicul a împărțit copiilor niște galbeni, le-a zis să plece din Giurgiu dar să nu spună unde pleacă. O perioadă nu a știut unde a plecat fiecare. Nu a ajuns să-și cunoască bunicul.

– În 15 decembrie nu a fost la Tokes, dar se povestea în zona centrală a orașului despre acest caz. Zoltan, care era de o inteligență fantastică, un tip citit, deși doar cu liceul, vorbea mult despre cazul Tokes. Fratele lui Zoltan a fost deputat [e vorba de Imre Borbely, fost deputat UDMR, a cărui relatare despre revoluție am publicat-o în cărțile mele „Revoluția, fără mistere. Începutul revoluției române: cazul Laszlo Tokes” și în „Revoluția din Timișoara prin mărturii”]. În ziua aceea nu au hotărît nimic, totul a fost spontan în 16.

– În decembrie 1989 nu mai locuia în Piața Maria ci în Circumvalațiunii.

– În 16 decembrie iar s-a întîlnit cu Zoltan Borbely și Radu Galea la „Cina”. Atunci au hotărît să meargă să vadă ce se întîmplă la casa Tokes. Începea să amurgească. A stat o perioadă, dar s-a plictisit. Erau oameni cu lumînări, cîteva sute. Printre cei de acolo, Ion Monoran, Nelu Crăciun, Daniel Vighi. Și-a spus că lumea nu s-a adunat pentru pastor, acela este doar un pretext. Totul e politic și asta trebuie spus. Monoran i-a zis să nu-și dea numele. Cînd s-a urcat pe tamponul tramvaiului, sprijinit de Zoltan Borbely și Radu Galea, a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mă tem de securitate”. Era real că nu se temea de securitate. Nici apoi, cînd a intrat în vîltoarea evenimentelor și nu mai era timp, era adrenalina.

– Pastorul Tokes a vorbit înainte ca el să strige. Ne-a îndemnat să plecăm. El a fost pretextul, cel care a aprins scînteia.

– Cînd s-a urcat pe tamponul tramvaiului a spus că e Daniel Zăgănescu și, pentru a da încredere oamenilor, a spus că e student, dar nu era student. A strigat „nu-mi este frică de securitate. Jos Ceaușescu!”. Liniște mormîntală. „Dacă zbura o pasăre auzeai fîlfîitul aripilor”. A strigat a 2-a oară „jos Ceaușescu!”. Cîteva voci răzlețe au răspuns „jos Ceaușescu!”. A treia oară cînd a strigat jos Ceaușescu a fost descătușarea, au strigat cu toții.

– Tramvaiul s-a oprit și a deschis ușile. Lumea a coborît și mare parte a rămas acolo. Vatmanul voia să plece cu tramvaiul. Atunci s-a tras pantograful. Vatmanul era disperat, l-au liniștit că nu i se întîmplă nimic.

– A îndemnat să se meargă la Consiliul Județean PCR. S-a gîndit că nu au ce căuta în complexul studențesc, că acolo puteau fi blocați.

– El a avut ideea cu județeana de partid, dar unii s-au dus în complex. Pe Zoltan Borbely, Radu Galea și Ion Monoran nu i-a mai văzut la județeana de partid. În grupul care a mers spre județeana de partid erau unii care tot încercau să-i oprească prin fel de fel de vorbe. În grupul acela erau 100, 100 și ceva de oameni. Se mai alăturau oameni. Erau tipi care voiau să dea pretexte miliției și securității. Dădeau cu umerii în ușile județenei de partid ca și cînd ar fi vrut să le spargă. I-a spus unui asemenea tip să nu mai facă chestii din astea că îi pune în situație proastă. Respectivul i-a tras o lovitură ca un profesionist, l-a pus jos. Veniseră scutierii și insul striga „luați-l pe ăsta”. Dar scutierii erau ocupați să-i bată pe alții și el a scăpat. Apoi a plecat, n-a mai participat la manifestație. S-a dus la tatăl său să-l anunțe că „a făcut ceva rău”, apoi a plecat la un prieten (care a fost judecător), unde a stat noaptea respectivă. A aflat cu multă întîrziere de la tatăl său că respectivul prieten, după ce plecase de la dînsul, a mers la tatăl său și i-a cerut acestuia 10000 lei că altfel îi pîrăște fiul la securitate. Tatăl i-a dat 6000 lei, cît avea în casă. Respectivul „prieten” nu mai trăiește, nu îi spune numele.

– În 17 a mers în centru. Restaurantul „Cina” se închisese. S-a întîlnit cu Borbely și Galea.

– A observat că era urmărit de două persoane. Probabil nu aveau ordin să-l aresteze ci doar să-l supravegheze.

– În 17 a fost pe treptele catedralei cînd s-a tras. În fața lui a căzut cineva, nu știe dacă a murit sau nu.

– În centru era vînzoleală continuă. Zoltan Borbely a mers pînă la cordonul de soldați de lîngă primărie și s-a oprit lîngă fiecare soldat și se uita în ochii lui pînă soldatul lăsa ochii în pămînt.

– După ce s-a tras cînd era pe treptele catedralei, a fugit de acolo în spatele catedralei. Era cu Vali Bechean. Un TAB venit din Piața Maria trăgea. Vali credea că sînt cartușe oarbe, dar apoi au văzut cum a sărit scoarța dintr-un copac atins de glonț.

– A mers la un prieten, Manciu, care stătea în cartierul Soarelui, la care a stat pînă în data de 18. Cînd au trecut pe lîngă spitalul județean li s-a pus arma la cap și li s-a spus să meargă pe un anumit traseu.

– A încercat să intre și în clădirea Operei, de vreo 2-3 ori, dar nu a fost primit. Nu știe pe ce criterii se făcea trierea. A stat în fața Operei.

– Dintre cei din Operă îi știa doar pe [Tudorin] Burlacu și pe Gigi Lungu [Gheorghe Lungu, rănit în revoluție, președinte al asociației „17 Decembrie”], dar nu i-a văzut în 16.

– Trecea pe lîngă Operă, crede că în 18, era singur și voia să ajungă la tatăl său, cînd i s-a pus arma la cap. A spus unde vrea să ajungă, i s-a spus să meargă pe la catedrală și apoi în dreapta. Acolo s-a tras după el, s-a aruncat în spitalul de copii unde erau mai mulți oameni. A stat la spitalul de copii, în cușca portarului, vreo 2 ore.

– A rămas și noaptea în fața Operei, cînd cei din Operă spuneau lumii să rămînă că altfel ei vor fi lichidați. Au rămas puțini, vreo 20-30 de oameni.

– Cînd l-au împușcat pe Ceaușescu era acasă, la televizor, și a început să plîngă. Nu voia nici o crimă din partea revoluționarilor.

– Nu a fost chemat după revoluție să dea declarații. Doar pentru patalamaua de la guvern a dat declarație.

– Are în pregătire un nou volum de versuri – „Sughite secundarul”.

Mai citește:
– Cum s-a aflat în lume despre evenimentele de la Timişoara (William Totok)
– Începutul revoluţiei din Timişoara – Oprirea tramvaielor (George Lînă în dialog cu Ion Monoran)
– Revoluția din Timișoara (înregistrări audio-video)
– Revoluția din Timișoara (documente)
– Revoluția timișoreană (mărturii)

• revoluţia română din 1989