Efectivul total al Securității în decembrie 1989. Numărul securiștilor omorîți sau răniți în revoluție

Am comentat deja o parte dintre documentele recent desecretizate de SRI, care cuprind informările trimise Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”:
SRI pretindea în 1992 că singurele filmări din revoluție pe care le deține sînt din Baia Mare, Alexandria și Tîrgu Mureș
Comisia Senatorială „Decembrie 1989” nu a fost interesată să afle dacă fosta Securitate a transmis mesaje diversioniste către televiziune, în timpul revoluției

Continui prezentarea documentelor de la SRI cu alte documente (extrase din volumul 9 – linc), pentru a lămuri cîte persoane erau angajate în instituția pe care unii o numesc „temuta Securitate”, iar eu am numit-o „tigru de hîrtie” (linc).

Conform situației numerice comunicate de SRI către Comisia Senatorială „Decembrie 1989”, în unitățile centrale ale Securității erau angajate 5966 de persoane, dintre care 3659 ofițeri, 471 maiștri militari și 1836 subofițeri. În subordinea comandamentului trupelor de securitate mai erau 2859 de persoane, pentru care nu se dau amănunte cîți dintre ei erau ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. În aceste trupe de securitate era încorporați și militari în termen care-și făceau stagiul militar obligatoriu. Bănuiesc că aceștia sînt majoritatea celor 2859 de persoane.

În structurile teritoriale ale Departamentului Securității Statului erau angajate alte 5438 de persoane, dintre care 3995 ofițeri, 170 maiștri militari și 1273 subofițeri. Securitatea județului Timiș, de pildă, avea 250 de angajați, dintre care 148 ofițeri, 12 maiștri militari și 90 de subofițeri. Remarc că Timișul era pe locul 3 în țară la număr de securiști, după București și Constanța (unde erau 272).

Cu alte cuvinte, Securitatea propriu-zisă avea un efectiv de 11404 persoane, dintre care 7654 ofițeri iar restul subofițeri și maiștri militari, iar trupele de securitate avea încă 2859 persoane, totalul general fiind 14263.

SRI a trimis Comisiei Senatoriale și o situație a securiștilor omorîți ori răniți la revoluție. În total, la revoluție au fost 16 securiști omorîți și 25 răniți. Dintre unitățile securității, USLA a avut pierderile cele mai mari – 7 morți și 3 răniți. Bănuiesc că e vorba aici de echipa lui Trosca, despre care am mai scris:
Iulian Vlad, cuvîntare la sediul USLA, 24 decembrie 1989: Moartea celor din grupul Trosca s-a produs într-un accident de nedorit (video)
Revista „22”: Traseul profesional a lui Trosca nu se intersectează deloc cu cel al generalului Militaru
Cazul Trosca și implicarea lui Victor Stănculescu

În rest, au mai existat cîte 2 securiști morți la Brașov, Sibiu și Direcția a 5-a (pază și apărare demnitari) și cîte unul în Harghita, Ialomița și la Direcția a 4-a (contrainformații militare). Deasemeni au mai fost răniți 2 securiști de la Securitatea municipiuliu București și cîte unul de la Brașov, unitatea specială „F” (filaj), Direcția 1 (informații interne) și Direcția a 4-a.

Știm acum cîte cadre avea Securitatea în 1989. Ar fi interesant să știm și numărul de azi al angajaților SRI, cît și al angajaților jandarmeriei, care este continuatoarea trupelor de securitate.

Mai citește:
O impresie greșită: În „dosarul revoluției” Parchetul ar fi considerat securitatea nevinovată
Securitatea lui Ceauşescu şi Basarabia. Activitatea lui Ion Stănescu, fondatorul „Unităţii anti-KGB” a securităţii
Securitatea, un tigru de hîrtie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.