Am observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).
Între timp am procurat cartea, iată cîteva comentarii referitoare la capitolul legat de mine, căci n-am timp acum să comentez toată cartea:
În 2004 am schimbat într-adevăr niște scrisori cu Alex Mihai Stoenescu, pe care-l remarcasem ca mentor al campaniei de falsificare a istoriei revoluției din „Jurnalul Național”, campanie care mă determinase să scot un ziar – „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (Marius Tucă fiind șeful „Jurnalului Național”), ziar pe care l-am trimis și lui Alex Mihai Stoenescu (dacă-mi amintesc bine, l-am trimis și la „Jurnalul Național”, să ajungă și la Marius Tucă). Mai apoi am scos o întreagă carte legată de campania „Jurnalului Național” – „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” (editura Marineasa, 2005). (more…)
Începutul revoluției române din 1989 se leagă de adunarea mai multor persoane în jurul casei preotului Laszlo Tokes, cu scopul de a împiedica evacuarea acestuia din locuință. Laszlo Tokes însuși e cel care, la slujba duminicală din 10 decembrie 1989, a anunțat enoriașii că pe 15 decembrie e plănuită evacuarea sa. Cu privire la aceasta, au apărut ulterior diferite speculații. De pildă, Radu Portocală, în maculatura intitulată „România. Autopsia unei lovituri de stat” apărută în Franța în 1990 și tradusă în românește în 1991 (Editura Agora Timișoreană în colaborare cu Editura Continent), scria: „Cu o lună mai tîrziu – şi totul conduce la concluzia că ar fi vorba de ramura conspirativă – autorităţile ecleziastice, prin vocea episcopului reformat László Papp, decid mutarea disciplinară a pastorului Tőkés în satul Mineu. (…) Amănunt interesant: în România s-a aflat totdeauna despre cineva că a fost arestat, niciodată că va fi arestat. (…) Miliţia ar fi trebuit să pună în practică executarea sentinţei, dar Securitatea veghează de la distanţă şi lansează zvonul – la începutul lunii decembrie – că pastorul va fi arestat între 15 şi 17 ale aceleaşi luni” (pag. 31-32 la traducerea românească). Antonia Rados, în cartea „Complotul Securităţii. Revoluţia trădată din România”, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1999 (traducere după originalul apărut în Germania în 1990), capitolul „Cine l-a avertizat pe Tőkés?”, pag. 39-40, scria: „Tőkés era un pastor incomod (…) Încă din primele zile ale lunii decembrie i se adusese la cunoştiinţă că urma să fie mutat într-o comună îndepărtată. Dar însuşi faptul de a fi fost informat era cu totul neobişnuit, căci regimul n-avea obiceiul să-şi anunţe planurile de represiune în prealabil, secretul fiind păstrat cu stricteţe”. (more…)
În 5 octombrie, în aula filialei Timișoara a Academiei Române, am asistat la lansarea cărții „Factorul intern. România în spirala conspirațiilor” scrisă de generalul Aurel Rogojan, fostul șef de cabinet a lui Iulian Vlad, fostul șef al securității din 1989. La lansare a fost prezent și Iulian Vlad, căruia îi este consacrat un capitol al cărții. Evenimentul a fost organizat de Asociația cadrelor militare în rezervă și în retragere din Serviciul Român de Informații și face parte dintr-un turneu de promovare a cărții pe care domnii Aurel Rogojan și Iulian Vlad l-au întreprins în mai multe orașe. Înainte de Timișoara, dînșii organizaseră lansări ale cărții la Oradea și Arad (linc).
Domnul Adrian Kali, profesor de istorie la liceul Grigore Moisil (unul din liceele de elită ale Timișorii) și rănit în revoluție (linc), a publicat pe pagina sa de facebook (linc) poze cu mașinile jandarmeriei prezente în fața clădirii unde se desfășura lansarea, cu următorul comentariu:
Lansare de carte. Afară, în fața academiei. Două mașini parcate pe trotuar, cu însemnele unui anumit serviciu. Premierul Cioloș știe că aceștia au venit să-l protejeze pe Iulian Vlad? Vreau să văd reacțiile. S-a iscat scandal național pe tema lui Gabriel Oprea, însoțit, dar asemenea forțe la o lansare de carte? Haideți explicați domnilor tehnocrați!
Imagine din timpul lansării cărții, cu Corneliu Vaida în spatele sălii cu pancarda. Sursă foto – facebook
Asta a fost prima lansare de carte la care am fost legitimat de jandarmi, mi s-au notat datele, am fost filmat, fotografiat și filat în permanență de civili vigilenți!
Domnul Vaida a fost prezent în sală cu o pancardă pe care scria: „Iulian Vlad – Timișoara te repudiază, dar pubela istoriei naționale te așteaptă cît mai curînd”.
Altă pancardă, cu textul „Ieri apărați un dictator, azi cereți drept de autor! Mistificînd tot adevărul, mințind și jefuind poporul!” era purtată de Liviu Băcana (fost candidat la primăria Timișorii din partea Partidului România Unită; am înțeles că acum s-a retras din partid).
Fostul adjunct al șefului securității Timiș, Radu Tinu, descria astfel lansarea pe facebook:
A fost lansarea unui „best seller” al anului, intelectuali de marcă ai urbei au onorat cu prezența pe autor…. dar, „comme d habitude” … au venit și cîțiva, mai puțin stătători prin bibliotecă, își zic „revi”… și au perturbat cu jigniri și invective un eveniment ce se desfășura în aula filialei Academiei Române… no comment.
Personal am ajuns mai devreme decît ora anunțată, nu m-a legitimat nimeni iar jandarmii i-am văzut doar la plecare. Probabil ajunsesem înaintea jandarmilor. În prezidiul sălii, în calitate de prezentatori ai cărții, alături de autor mai stăteau Adrian Dinu Rachieru, Nicolae Țăran, Iulian Vlad, istoricul Ioan Hațegan și un domn care cred că este Ștefan Buzărnescu, anunțat pe afiș. (more…)
Continui prezentarea mărturiilor din cartea mea „Revoluția din Timișoara, așa cum a fost” (tipărită în 1997) cu declarația lui Virgil Boțoc, care povestește cum a aflat despre moartea fiicei sale Luminița Boțoc și despre cum i-a descoperit cu întîrziere cadavrul. Luminița Boțoc a fost găsită în ianuarie 1990 în groapa comună din cimitirul eroilor din Timișoara. Cazul ei a fost prezentat și în serialul documentar „Revoluția română în direct” făcut de Virgil Tatomir și Mihai Tatulici, fragmentul respectiv îl găsiți și pe acest blog (linc).
Virgil Boțoc s-a născut în 1952 în comuna Focuri, sat Fîntînele (județul Iași). În 1995 cînd am discutat cu el era cioplitor în marmură.
Fata sa, Luminița Florina Boțoc, s-a născut în 16 aprilie 1976 la Timișoara. Era elevă în 17 decembrie 1989, cînd a fost împușcată mortal în zona Calea Lipovei.
Boţoc Virgil (tată):
În 17 decembrie pe la ora 19-19,30 am auzit o coloană de manifestanţi care treceau prin faţa blocului (str. Pomiculturii – n.n.) strigînd „Jos Ceauşescu!”, „Români veniţi cu noi!”, „Şi voi sînteţi români!”.
Fetele Luminiţa, Cristina şi Lăcrămioara au coborît. Luminiţa s-a dus cu manifestanţii. (more…)
O altă declarație din cartea „Revoluția din Timișoara așa cum a fost”, aparținînd lui Liviu Lefter.
Liviu Lefter s-a născut în 22 aprilie 1950. În 1989 era șofer la IJTL (Întreprinderea Județeană de Transport Local) Timiș. A fost arestat și bătut în timpul revoluției.
În ziua de 17 decembrie 1989 în jurul orei 18.00 am mers cu bicicleta în Calea Aradului la un frate pentru a‑i povesti cele întîmplate în oraş sîmbătă seara, dar aici, afară era zarvă mare. Auzindu‑se trăgînd în oraş, am plecat acasă. Am luat‑o cu bicicleta pe Calea Aradului cu gîndul de a merge pe str. Cîmpina la Complex unde locuiesc eu, în spatele acestuia. Dar cum mergeam cu bicicleta cîntînd „Deşteaptă-te Române”, în faţa ITT (Întreprinderea Textilă – n.n.) am fost somat de un cordon de soldaţi care barau strada zicînd „Stai, dacă nu stai tragem”. M‑am oprit de îndată ce am fost somat cu puştile spre mine. Mi s‑a ordonat: „Lasă bicicleta şi pune mîinile după cap”. Aşa am făcut, s‑au apropiat de mine, unul de o parte altul de cealaltă parte, mi‑au sucit mîinile la spate şi au început să mă boxeze cu pumnii în stomac, ficat, piept zicîndu‑mi „De ce cîntai, nu‑ţi convine regimul?”. Apoi m‑au băgat la poarta ITT, m‑au căutat în buzunare, m‑au scos în curtea ITT, lîngă poartă spunînd să stau cu faţa la perete fiind păzit de o gardă de vreo 4 soldaţi care patrulau mereu pe lîngă mine. La poartă era o femeie probabil portăreasă, un cetăţean ce stătea permanent la telefon şi mai cineva cred că ofiţerul de serviciu plus gardienii în haină militară. Precizez că o parte din aceşti soldaţi se deosebeau de ceilalţi prin faptul că erau mai în vîrstă şi mai cruzi deşi nu aveau grade dădeau ordine la ceilalţi să fie atenţi şi să patruleze. Eu apelam la aceştia să‑mi dea drumul să merg acasă că mă aşteaptă cel mic. Nici nu mă băgau în seamă. Femeia aceea le făcea cafele şi le căra sticle cu vin. (more…)
Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” (tipărită în 1997) prezint o altă mărturie – a lui Cristian Rusu.
Cristian Rusu s-a născut în 20 aprilie 1975. A fost împuşcat în picior. Era elev în timpul revoluţiei.
Am adăugat în carte şi adaug şi aici fragmentul din Sinteza Parchetului Militar despre revoluţie, alcătuită în 1994, care se referă la evenimentele din Calea Aradului din Timişoara.
În 16.12.89 am fost la şcoală, pînă la ora 14.00. În drum spre casă m‑am oprit în centru, pentru a vedea ce se petrece. Cu tatăl meu, după ce a fost acasă, m‑am întors în centru, apoi (în jurul orei 16‑16.30) am ajuns la podul de la Maria, spre casa pastorului Tokes. Nu erau decît 2‑300 inşi şi am plecat din nou acasă. În 17.12.89, pe la ora 10‑11 m‑am dus din nou în centru cu tata. Am intrat în mulţime scandînd alături de ei diferite lozinci (la ora 12). În drum spre casa pastorului, la librăria de la Sinaia erau cărţi arse. Am ajuns în locuinţa pastorului, printre miliţieni. Pe coridor erau alţi copii mai mici. I‑am întrebat unde‑i locuinţa pastorului şi unul mi‑a arătat. Am pus mîna pe pat, era cald… Tata a aflat că nu mai este… Apoi am plecat, dar manifestanţii au mai rămas pe loc (vreo 500 pe la ora 13‑13.30). În centru m‑am întors împreună cu tata pe la ora 14, pe la Continental spre casă. Unii veneau dinspre complexul studenţesc pe str. K. Marx spre Muzeul Banatului. Un miliţian era între manifestanţi care‑i cereau să strige „Jos Comunismul, Jos Ceauşescu” iar el striga… În drum spre operă un grup se îndrepta spre Casa Armatei, pe str. Alba Iulia (era după 16.30). În piaţa Libertăţii în acel moment am auzit că se trage şi m‑am dus acasă. Înapoia magazinului Bega pe la CEC‑ul mare, nişte militari ne‑au cerut buletinele, după care au cerut şi ţigări… Tata le‑a dat, militarii au cerut să le arunce jos, pentru a nu fi văzuţi de superiori. Cu troleul 17 am plecat acasă. Pe la 17.30‑18 în stradă se scandau lozinci şi am ieşit afară. În Calea Aradului lîngă Complexul alimentar (peste drum), unii spărgeau geamurile, magazinele erau devastate (textile, alimentară, librărie, aprozar). (more…)
Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” (editura Brumar, 1997) redau declaraţia domnului Ştefan Luca.
Domnul Ştefan Luca s-a născut în 24 august 1959 la Cenei (judeţul Timiş). În 1989 era mecanic auto la Întreprinderea de Autoturisme Timişoara. A fost împuşcat în braţul drept şi în torace. În 1995, cînd i-am luat declaraţia, era pensionat cu gradul 2 de invaliditate ca urmare a rănii din revoluţie.
Duminică după masa, împreună cu nevasta (Luca Georgeta), am ieşit pe Calea Girocului. Pe stradă era multă lume care se perinda în sus şi în jos. În intersecţia dintre Calea Girocului şi Ştefan Plavăţ (acum Liviu Rebreanu) erau vreo 6-7 tramvaie blocate. Un tractor cu roţile dezumflate şi cu pari în remorcă bloca jumătate din şoseaua care vine dinspre spitalul judeţean. Vizavi de poşta din Calea Girocului erau 4 tancuri abandonate, cu butoaiele de motorină sparte. Pe jos era plin de motorină.
Din cînd în cînd, dinspre centru venea cîte o maşină militară, care neputînd să meargă spre poştă, întorcea în intersecţia cu Plavăţ. Apariţia măinilor militare provoca huiduieli şi înjurături în rîndul mulţimii. (more…)
Am observat că pe internet apar reclame cu noua carte a lui Alex Mihai Stoenescu cu „mărturii senzaționale despre evenimentele din decembrie 1989”, fiind pomenit în reclame și numele meu, iar apoi am găsit în „Cotidianul” un rezumat al capitolului din carte care mă privește, cu titlul: Marius Mioc: „Nu îi recunosc lui Iliescu vreun merit în răsturnarea lui Ceaușescu” (linc).
Comentarii recente