Ziarul „Tribuna” din 1894 (cînd era procesul memorandiștilor) pe internet

Pe un alt sait al meu, „Documente despre istoria românilor”, am pus scanări din ziarul „Tribuna” din 1894, anul în care a avut loc la Cluj procesul memorandiștilor, subiect care a ținut prima pagină în ziarul „Tribuna”. Puteți vedea scanările respective aici (linc).

Procesul memorandului (13). Discuții despre legitimitatea juraților și despre limba care să fie folosită la proces

Cu privire la Procesul memorandului, am mai publicat pe acest blog multe articole, cu extrase din ziarele vremii.
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”
– Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor”
– Procesul memorandului (12). Ungaria – revistă în limba română care făcea apologia statului maghiar milenar. „Își primi tot martirul leafa sa regulat”

Continui acum relatări despre proces cu extrase din ziarul sibian „Tribuna” din 28 aprilie (10 mai stil nou) 1894. Ni se povestesc hărțuirile la care erau supuși acuzații pe străzile Clujului și în legătură cu care trimiseseră o telegramă ministrului de interne ungar.

Arderea dosarelor KGB-iștilor. Lista cehoslovacilor omorîți în 1968 ca urmare a invaziei condusă de sovietici

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Din cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” redau un alt capitol, legat de arderea unor dosare la unitatea militară a securității care se ocupa de țările socialiste, motiv pentru care a primit denumirea propagandistică „unitatea anti-KGB” (azi 90% din pensionarii securiști povestesc că anume la „unitatea anti-KGB” au lucrat). Codul penal numește această faptă „distrugere de înscrisuri” dar infracțiunea este deja prescrisă. Sînt convins că în decembrie 1989 nu numai la UM 0110 ci și în multe alte părți s-au distrus înscrisuri în momentul cînd securiștii și-au dat seama că Ceaușescu va cădea. La Timișoara, de pildă, pe lîngă cazul dovedit juridic (linc) al colonelului Ghircoiaș care a distrus înscrisuri cu răniții și morții revoluției de la spitalul județean (instanța l-a condamnat la 4 ani de închisoare dar constată că pedeapsa este grațiată în întregime, condiționat, prin art. 1 din Decretul-Lege nr. 23/1990 – linc), s-au distrus majoritatea declarațiilor luate celor reținuți în revoluție (doar dosarele trimise la București au scăpat). O operațiune de distrugere de dovezi legate de reprimare pare să se fi desfășurat din ordin centralizat, dar „Jurnalul Național” încerca să o prezinte ca o acțiune patriotică și anti-KGB-istă.

Din anumite surse am aflat că în actualele cercetări ale Parchetului din „dosarul revoluției” unii dintre cei audiați au reluat exact teoriile din „Jurnalul Național” pentru a-și justifica infracțiunea de distrugere de înscrisuri săvîrșită. În acest context consider potrivit să reiau cele publicate de mine în 2005 pe acest subiect. La sfîrșitul acestui articol adaug și lista completă a morților cehoslovaci de pe urma invaziei din 1968, publicată de Institutul Ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare.

Statutul Fundaţiei Transilvania, înfiinţată în 1990 de Laszlo Tokes împreună cu Miklos Nemeth (fost primministru ungar) şi Andras Suto

Pe alt sait al meu, documente1989 (linc) am prezentat arhiva Fundaţiei Transilvania, înfiinţată în 1990 de Laszlo Tokes alături de personalităţi maghiare din Ardeal şi Ungaria, precum Miklos Nemeth (fost primministru al Ungariei) şi Andras Suto (scriitorul tîrgmureşean care şi-a pierdut un ochi în evenimentele din martie 1990). Domnul Istvan Bandi din Budapesta a tălmăcit actul constitutiv al Fundaţiei şi cîteva documente legate de înregistrarea acesteia. Prezint tălmăcirea şi cititorilor acestui blog. Arhiva mai completă a Fundaţiei – anume ce am recuperat de la răposatul Abraham Dezso, secretarul general al Fundaţiei – o puteţi vedea la lincul indicat mai sus.

ACT CONSTITUTIV

Episcopul reformat Tőkés László, scriitorul Sütő András, directorul Ábrahám Dezső prin voinţă comună hotărăsc să creeze

FUNDAŢIA INTERNAŢIONALĂ TRANSILVANIA.

Fundaţia sprijină persoanele care se repatriază în România, iar minorităţilor naţionale care trăiesc acolo le oferă sprijin în domeniul educaţiei, culturii şi reconcilierii sociale.

Fundația este deschisă, în acest fel toți cetățenii maghiari și străini, persoanele juridice și orice comunitate maghiară și străină poate să participe multilateral în atingerea obiectivelor, dacă sînt de acord cu scopurile statutare ale Fundației, sprijinindu-le material sau cu orice alte mijloace materiale și fizice, fie de natură spirituală sau fizică.

Fundaţia este o iniţiativă social-comunitaro-culturală apolitică; pentru îndeplinirea obiectivelor şi sarcinilor este gata să coopereze toate persoanele, organizaţiile, comunităţile care lucrează în vederea atingerii obiectivelor comune.

Activitatea fundaţiei este publică, în munca şi evaluarea activităţilor sale se bazează pe public, pe posibilităţile şi sugestiile controlului social. Fundația este o persoană juridică și este independentă în îndeplinirea sarcinilor sale.

Pentru atingerea scopulilor sale şi pentru a servi publicul, Fundaţia operează un Birou de Informare.

1. Numele Fundaţiei: FUNDAŢIA INTERNAŢIONALĂ TRANSILVANIA.

Procesul memorandului (12). Ungaria – revistă în limba română care făcea apologia statului maghiar milenar. „Își primi tot martirul leafa sa regulat”

Pe acest blog am prezentat deja mai multe articole din presa românească din Austro-Ungaria, care relatau despre procesul memorandiștilor și atmosfera existentă în rîndul românilor din Ardeal la sfîrșitul veacului al 19-lea. Vedeți articolele reproduse din ziarul „Tribuna” de la Sibiu din anul 1894:
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”
– Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor”

Prezint acum și o revistă anti-memorandistă. Este vorba de „Ungaria”, care apărea la Cluj și era condusă de Grigoriu Moldovan (sau Moldovan Gergely, cum iscălea în ungurește). Revista făcea apologia statului ungar milenar și promova printre românii din Ardeal supunerea față de acest stat. În numărul din ianuarie 1896 domnul Moldovan publică un articol de critică vehementă la adresa memorandiștilor și a celor care îi sprijineau. Redau acest articol.

Austro-Ungaria, 1894. Întemnițări și procese de presă

Din ziarul „Tribuna” din 5 octombrie 1894 (23 septembrie stil vechi) redau niște articole care relatează atmosfera politică a vremii.

Poporul și conducătorii sei

Temnițe se deschid și temnițe se închid. Temnițe s-au deschis și închis earăși nu peste mult în urma nebiruiților noștri luptători, membrii comitetului partidului național.

Temnițe s-au deschis în 17 Septemvrie închizînd în întunerecul lor pe 11 preoți români, cari Duminecă în 16 Septemvrie au plecat să-și facă osînda dictată pentru păcatul că-și cunosc chemarea.

Înălțătoare a fost de tot pentru inimile românești plecarea preotului Nechiti dincomuna Săbeșul-de-sus.

Încă Sîmbătă seara s-au adunat poporenii la casa bunului preot ca să-i zică părintelui lor sufletesc un „D-Zeu Ți-ajute”. Au stat la dînsul pînă tîrziu, și părintele Nechiti a dat dovadă despre un curagiu frumos și de o proverbială stare de spirit. Pe cînd, în urma unor vorbiri mișcătoare despre suferințele preoțimii și a Românilor în genere toți cei de față au erupt în lacrimi, pe atunci pe fața părintelui nu puteai ceti decît curagiu și bărbăție…

Tîrziu de tot se despărțiră de conducătorul lor vrednic. Și deja des-de-dimineață se auziră cuvintele: „să mergem cu toți la biserică ca să-l mai vedem pe părintele nostru”. După slujba D-zeească toți poporenii se îndreptară cătră casa parochială, așteptînd pe părintele lor ca să-i sărute mîna.

Și cînd părintele pleca, mulțimea întreagă cu lacrimi de dor în ochi, cu vaiete și plîns se adună în giurul lui zincîndu-i: „D-zeu să-ți ajute căci nu ai făcut nici un rău”.

A durat mult acest tribut al iubirii, căci chiar și copiii mici se îndesuiră prin mulțime și sărutară mîna părintelui. În fine trăsura pleacă încet ear părintele o urmează pe jos încungiurat de mulțimea poporului, care abia încăpea pe stradele strîmte. Sunet de musică și horele pătrunzătoare ale tineretului îl însoțiau. Astfel au ajuns pînă la capătul satului vecin, de unde mulțimea se reîntoarse, după-ce părintele a mulțumit pentru dragostea și alipirea fiilor sei sufletești, manifestată în acest suprem moment. Ajunși în mijlocul satului vecin (Sebeșul-de-jos) un șir frumos de fetițe tinere i-au ținut calea. Una din aceste copile drăgălașe pășește cătră părintele Nechiti ținînd în mînă o cunună frumoasă legată cu panglică tricolor, pe care o predete osînditului cu cuvintele mișcătoare: „să-ți faci cu voe bună osînda”. Onoarea aceasta a avut-o și bravul preot din dl. Traian Drac.

Ear femeile de aci și din toate comunele pe unde treceau, plîngînd își făceau cruce și ziceau osînditului „D-zeu să-ți ajute”.

Dar nu degeaba trăim în era „Kulturegylet”-urilor, căci ajunși în satul Nagy Sajo, unde sînt multe adunături de neamuri, osînditul avu onoarea să vază un exemplu caracteristic de cultură asiatică, ce s-a manifestat prin aruncarea cojilor de ouă asupra preotului nostru, însoțităde un neînțeles sunet asiatic, rezultatul instrucțiunii Kulturegylet-iste.

Această călătorie a părintelui Nechiti la temniță, a fost egal de sărbătorească cu cea întreprinsă în 10 Iunie, cînd a plecat la C[l]uj ca să-și audă din gura celor-ce fac „dreptate” osînda de 3 luni temniță ordinară.

Laudă părintelui Nechiti, laudă poporenilor sei.

Cărpinișanul

Un alt articol se referă la procesele avute de ziarul timișorean de limbă română „Dreptatea”:

Procesul memorandului (11). „Guvernul României nu numai că nu are sentiment pentru durerile noastre… dar din contră lucră pe mîna celor-ce ni-le fac și voește să împiedice pe cei-ce ne sar într-ajutor”

Am mai prezentat pe acest blog atmosfera existentă în rîndul românilor din Austro-Ungaria în anul 1894, cînd a avut loc procesul memorandiştilor. Vezi articolele precedente:
– Procesul memorandului (1). Erau adunaţi după cele mai minimale socoţi cel puţin 30000 de persoane
– Procesul memorandului (2). Toată suflarea românească este în giurul comitetului naţional, cel numit “ultraist”
– Procesul memorandului (3). Jurat: A luat parte acuzatul la deputaţiunea din Viena? Acuzat: Cu durere trebuie să vă mărturisesc că n-am luat parte
– Procesul memorandului (4). Faţă de agitaţia poporului român autorităţile administrative sînt prea pacienţi sau neputincioşi
– Procesul memorandului (5). Verdictul
– Procesul memorandului (6). Coroianu, Raţiu, Lucaciu ar trebui trimişi în Sîrbia, ca să înveţe de la românii de acolo loialitate, cinste politică şi patriotism
– Procesul memorandului (7). “Vă încredinţăm că toată suflarea românească este cu voi”
– Procesul Memorandului (8). “Pe calea apucată păşiţi înainte, căci noi avem cunoştiinţa deplină despre dreptatea sfintei noastre cause”
– Procesul Memorandului (9). “Tinerimea noastră, care scoasă din gura temniţelor unguresci a venit să caute mîngîiere şi încuragiare la fraţii de un sînge, este aruncată în temniţele României libere!”
– Procesul Memorandului (10). „Toate acestea le-am făcut pentru nemulţumirea poporului faţă cu vrednicii săi bărbaţi, dar pe calea păcii, ear nu ca Maghiarii care au făcut de o mie de ori mai mult pentru rebelul Kossuth”

Prezint acum articolul „Constatări dureroase” apărut în ziarul sibian „Tribuna” din 6 noiembrie 1894 (25 octombrie după stilul vechi). Liga pomenită în articol este „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, un ONG înființat în 1890 la București. Demonstrația studenților de la Constanța despre care e vorba este cea pomenită într-un articol din „Tribuna” din 5 octombrie 1894 reprodus deja pe acest blog (linc).

Constatări dureroase

Motru 1981 – o revoltă uitată de guvernanți. Pe cînd includerea acesteia în legea 341/2004? „Minerii din Motru au înscris una din cele mai mărețe fapte eroice”

Tendința guvernanților noștri de a extinde legea 341/2004, pentru a da drepturi altor categorii de revoltați împotriva regimului comunist în paralel cu micșorarea drepturilor acordate revoluționarilor din 1989, s-a concretizat în includerea în lege a unor capitole speciale pentru noiembriștii brașoveni din 1987 și pentru participanții la revolta din 1977 a minerilor din Valea Jiului.

Pe acest blog am criticat deseori acordarea de certificate de revoluționar unor persoane care nu se încadrează în prevederile legale. Deși normele de aplicare ale legii spun limpede că titlul de „luptător în revoluție remarcat prin fapte deosebite” se atribuie „persoanelor care s-au desprins din rîndul participanţilor şi au avut un rol deosebit, prin contribuţia decisivă, la victoria Revoluţiei, remarcîndu-se prin fapte deosebite în care şi-au pus viaţa în pericol” (art. 5 din HG 1412/2004), în destule cazuri acest titlu s-a dat unor simpli participanți care n-au avut fapte prin care să-și pună viața în pericol. Principiul inițial al legii – că de recunoștiința națiunii exprimată prin niște drepturi materiale sînt vrednici doar cei care și-au pus viața în primejdie pentru țară – s-a diluat în aplicarea ei practică pînă la ideea că toți cei care au protestat împotriva comunismului trebuie recompensați material.

„Complotul contrarevoluționar a lui Imre Nagy și al complicilor săi” prezentat pe alt sait al meu

Pe un al sait al meu, „Documente despre istoria românilor”, am încheiat prezentarea cărții „Complotul contrarevoluționar a lui Imre Nagy și al complicilor săi”. Cartea a fost editată de Editura Politică din București în 1959 și prezintă punctul de vedere al guvernului comunist maghiar cu privire la revoluția maghiară din 1956, care fusese înfrîntă. Cartea a fost tălmăcită după originalul maghiar editat de Biroul de Informații al Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare în 1958. Puteți citi paginile scanate ale cărții respective, împărțite pe capitole, după cum urmează:

– Prefață
– Complot antistatal, trădare de patrie, rebeliune
– Complot pentru acapararea prin violență a puterii
– Lichidarea bazei orînduirii democrat-populare
– Partidele burgheze, reacţionare şi fasciste îşi fac apariţia. Rolul lui Mindszenty în contrarevoluţie
– Imperialismul – principalul organizator al contrarevoluţiei
– Imre Nagy şi grupul său pregătesc trecerea la lagărul imperialist
– Imre Nagy şi complicii săi – conducătorii luptelor de ariergardă ale contrarevoluţiei
– Bestialitatea imperialiştilor care propăvăduiesc „umanismul”
– Poporul maghiar a apărat socialismul
– Cuprins, fotografii și erată

„Pe marginea prăpastiei” – prezentată pe alt sait al meu – Documente despre istoria românilor

Pe un al sait al meu, „Documente despre istoria românilor”, am încheiat prezentarea primului volum al cărții „Pe marginea prăpastiei”, tipărită în 1942 de regimul Antonescu, pentru a justifica zdrobirea rebeliunii legionare din 1941. Puteți citi paginile scanate ale cărții respective, împărțite pe capitole, după cum urmează:

– Sumar
– Lovitura de stat din septemvrie 1940. În loc de prefaţă
– Lovitura de stat din septemvrie 1940. Privire generală
– Lovitura de stat din septemvrie 1940. Legăturile generalului cu Garda
– Lovitura de stat din septemvrie 1940. Evenimentele premergătoare şi cele dela 6-14 septemvrie 1940
– Lista anexelor la capitolul „Lovitura de stat din septemvrie 1940″
– Memoriul lui Ion Antonescu către rege, de la sfîrşitul lui iunie 1940
– Scrisoarea lui Ion Antonescu către rege din iulie 1940
– Opinia publică românească şi verdictul de la Viena din august 1940
– Generalul Antonescu primeşte puteri depline. Proclamaţia sa către ţară
– Scrisoarea lui Antonescu către Carol al 2-lea, în care îi cere abdicarea. Manifestul către ţară al regelui cu prilejul abdicării