Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Rechizitoriul în procesul revoluției (6). Dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989. Sinuciderea ministrului apărării. Numirea în funcţia de ministru al apărării a gl.lt. Stănculescu Atanasie Victor. Părăsirea sediului CC al PCR de către cuplul prezidenţial Ceauşescu septembrie 12, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în dimineața de 22 decembrie 1989, sinuciderea fostului ministru al apărării Vasile Milea, numirea lui Stănculescu în funcția de ministru, ședința C.P.Ex. din dimineața de 22 decembrie și fuga Ceaușeștilor din clădirea CC. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
– Constituirea grupului dizident Iliescu
– Timișoara – autoritate de lucru judecat
Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada

În ceea ce privește moartea generalului Vasile Milea, Parchetul concluzionează că a fost o sinucidere. „S-a realizat chiar şi o reconstituire a stării de fapt existente şi s-a conchis că scenariul asasinării ministrului apărării s-a dovedit imposibil, singura concluzie viabilă fiind aceea a sinuciderii”. Se citează din nou din raportul Comisiei Senatoriale (care, reamintesc, a fost boicotată la Timișoara): „Dacă gl. Milea ar fi executat întocmai ordinul lui Ceauşescu şi ar fi deschis focul cu tot armamentul asupra revoluţionarilor, am fi avut mii de victime şi poate întreaga acţiune ar fi fost înecată în sînge”. Se susține astfel că regimul comunist ar fi fost capabil în 22 decembrie 1989 să oprească revoluția. Pentru mine, care în 16 decembrie 1989 m-am alăturat revoluției lîngă casa preotului Laszlo Tokes cînd erau acolo sub 200 de persoane, cu gîndul că e foarte posibil să răsturnăm regimul (nu știam sigur că vom izbuti să-l răsturnăm, dar consideram asta ca o variantă deplin posibilă), ideea că regimul ar mai fi putut să oprească revoluția în 22 decembrie 1989, după ce deja se revoltaseră mai multe orașe din țară și ieșiseră în stradă zeci de mii de bucureșteni, mi se pare aberantă. De altfel, însăși declarația lui Stănculescu, citată de Parchet, spune că la acel moment rezistența era inutilă și că printre cei din C.C. era o „panică pe care nu o vezi decît poate o singură dată în viaţă”.

Dar pe lîngă ce scrie Comisia Senatorială sînt amintite și cercetări proprii făcute de Parchet. Se lansează ipoteza: „Este foarte probabil ca încă înaintea sinuciderii ministrului apărării, pe fondul nemulţumirilor privind eficienţa represiunii, comandantul suprem să fi luat decizia numirii gl.lt. Stănculescu în funcţia de ministru al apărării”. Se sugerează astfel, fără să se spună explicit, că Milea s-ar fi sinucis după ce și-a dat seama că a căzut în dizgrația lui Ceaușescu. Martorul Silviu Curticeanu enumeră astfel ipotezele motivului sinuciderii lui Milea: „Ori s-a speriat de faptul că Ceauşescu l-a ameninţat că îl pune în faţa plutonului de execuţie, ori a văzut că armata nu-i mai răspunde şi nu mai poate face nimic, sau pentru că ştia că şi armata poartă o vină în legătură cu cele întîmplate”. (more…)

 

Dosarul revoluției: „Au fost trimise în judecată persoane ale căror conduite au fost constatate în intervalul 22-31 decembrie 1989” septembrie 9, 2019


Avînd drum prin București, m-am prezentat din proprie inițiativă la Parchetul General, pentru a vedea dacă nu există vreo comunicare pentru mine legată de dosarul revoluției, în care am calitatea de parte vătămată. Știam de la alte persoane, timișoreni răniți sau urmași ai celor decedați în revoluție, că au primit acasă hîrtii precum că s-a încercat să li se comunice niște acte legate de dosar, dar n-au fost găsiți acasă, așa că se pot deplasa la București să-și ridice actele, și dacă nu se prezintă în cîteva zile se consideră actele comunicate. Asta-i ceva tipic la procese penale, am pățit-o și eu în alte cazuri, cînd în loc să mi se pună în cutia poștală ce anume trebuie să mi se comunice, mi se pune o hîrtie că n-am fost găsit acasă și să mă prezint singur la instanță să-mi ridic actele. În unele cazuri știu sigur că eram acasă la momentul respectiv. Poștașul sau cine o fi fost însărcinat cu comunicarea ar fi trebuit doar să sune la interfon, dar n-a făcut-o. S-o fi gîndit omul că dacă mă găsește acasă trebuie să urce pînă la etaj să-mi comunice actele și îi era prea lene pentru așa ceva. Prin urmare a fost mai simplu să pună o hîrtie că nu m-a găsit acasă și să mă duc eu la instanță (în București) să-mi ridic actele.

Cunoscînd procedura standard a Poștei Române (sau a firmei care se ocupă cu comunicarea actelor de la instanțe – nu știu sigur că e Poșta), mă gîndesc: nu mai aștept să-mi vină în cutia poștală hîrtie că nu m-au găsit acasă, ci, fiindcă tot aveam drum la București, merg eu la Parchet să-i întreb dacă au ceva pentru mine. Și aveau comunicarea pe care o pun alăturat, unde adresa mea e trecută greșit – Calea Aradului 15, deși eu niciodată n-am locuit acolo și nici n-am indicat această adresă undeva. Fiindcă adresa era greșită, nu ajunsese la mine nici măcar comunicarea că n-am fost găsit acasă. (more…)

 

Guvernul Dăncilă a hotărît: Sediul Memorialului Revoluției revine la Ministerul Apărării. Asociația Memorialul Revoluției va mai avea drept de folosință maxim 5 ani iulie 22, 2019


Localizarea actualului sediul al asociaţiei Memorialul Revoluţiei din Timişoara, care va mai fi valabil maxim 5 ani

Prin HG nr. 281/2019 (linc) guvernul Dăncilă a hotărît să transmită clădirea de pe strada Popa Șapcă nr. 3-5 (cu intrarea de fapt de pe strada Oituz) din Timișoara, unde este sediul Asociației „Memorialul Revoluției” (linc), către Ministerului Apărării Naționale. În schimb, Ministerul Apărării Naționale va ceda către Ministerul Culturii clădirea din Piața Libertății, unde este comenduirea garnizoanei, cu scopul de a se face acolo un muzeu al revoluției.

Sediul asociației „Memorialul Revoluției”, unde este deja amenajat un muzeu al revoluției, era în custodia Ministerului Culturii. Fusese preluat de Ministerul Culturii de la M.Ap.N. anume cu scopul asigurării unui sediu pentru Memorialul Revoluției, care fusese evacuat din vechiul sediu aflat într-o casă naționalizată care a fost restituită proprietarilor. Printr-un contract între Ministerul Culturii și asociație, clădirea a fost transmisă în administrare Memorialului cu titlu gratuit, pentru o perioadă de 49 de ani, anume cu scopul de a funcționa acolo Centrul Național de Cercetare, Documentare și Informare Publică despre revoluția din 1989 al asociației Memorialul Revoluției. Acum M.Ap.N. își dorește clădirea înapoi și cedează în schimb Ministerului Culturii comenduirea garnizoanei. Clădirea din Piața Libertății pe care o primește Ministerul Culturii urmează să fie consolidată și reabilitată în vederea amenajării acolo a unui muzeu al revoluției. (more…)

 

Rechizitoriul în dosarul revoluției (5). Mitingul din data de 21 decembrie. Represiunea din noaptea de 21/22 decembrie 1989. Baricada iulie 8, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din București, în 21 decembrie 1989 și noaptea de 21/22 decembrie 1989. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu
Timișoara – autoritate de lucru judecat

Și în acest fragment se vede problema recurentă și de fond a rechizitoriului, de a se bizui pe cercetările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc contestarea activității acelei comisii chiar în perioada cînd își desfășura lucrările:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește organizarea mitingului din 21 decembrie 1989, Parchetul consideră că inițiativa i-a venit personal lui Nicolae Ceaușescu, în mod „spontan”. Este citată o declarație a lui Silviu Curticeanu, șeful Cancelariei Prezidențiale, care descrie felul cum Nicolae Ceaușescu a hotărît mitingul, cum a discutat cu Barbu Petrescu, primarul capitalei, pentru organizarea acestuia și surprinderea lui Iulian Vlad, șeful securității, cînd a aflat că se plănuiește acest miting. Cu alte cuvinte, ideea că mitingul a fost pus la cale de securitate cade.

Tulburarea mitingului este pusă pe seama unor benzi cu sunete de joasă frecvență care au fost difuzate din autospeciale ale UM 02348 București. Este citată mărturia ofițerului Ionel Dumitrescu, dată în 30 octombrie 2017 la Parchet, același martor precizînd însă că benzile magnetice respective nu apăreau ca fiind înregistrate în evidențele unității. De altfel, la scurt timp după obținerea acelei mărturii, Parchetul a dat și un comunicat (linc) în care anunțat că a lămurit dezorganizarea mitingului din 21 decembrie 1989 și declanșarea protestelor din București. Mi-am exprimat la vremea respectivă scepticismul față de descoperirile parchetului, în articolul Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989 (linc). (more…)

 

Rechizitoriul în dosarul revoluției (4). Timișoara – autoritate de lucru judecat iunie 27, 2019


Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod, legat de evenimentele din Timișoara. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
– Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
– Considerații generale. Contextul intern și internațional
Constituirea grupului dizident Iliescu

În acest fragment de rechizitoriu se preia, cu autoritate de lucru judecat, constatările din 2 procese legate de revoluția din Timișoara: „Procesul celor 25” (inculpat principal Ion Coman) – început în 1990, ș procesul Chițac-Stănculescu, început în 1997, după ce Ion Iliescu pierduse puterea politică. Există și alte procese ale revoluției din Timișoara care cred că ar fi trebuit amintite ca autoritate de lucru judecat: procesul Calea Lipovei, în care au fost condamnați generalul Constantin Rotariu. locotenent-colonelul Ion Păun și căpitanul Constantin Gheorghe pentru morții și răniții din 17 decembrie 1989 din zona Calea Lipovei din Timișoara – proces care întărește faptul că Ministerul Apărării Naționale s-a implicat în reprimare (Decizia 359/2002 a Curții Supreme de Justiție), dar și alte procese mai mici, cum ar fi cel al milițianului Vasile Bandula, condamnat pentru rănirea prin împușcare a lui Vasile Moldovan, în 18 decembrie 1989, în Piața Badea Cîrțan din Timișoara (Sentinţa nr. 1 din 28 septembrie 1990 a Tribunalului Militar Extraordinar Timişoara şi Decizia nr. 16 din 14 decembrie 1990 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti) – care întărește ideea că Ministerul de Interne s-a implicat în reprimare, fiindcă mai nou și implicarea Minsiterului de Interne e pusă la îndoială.

Parchetul observă corect că în prima fază nimeni din M.Ap.N. nu a fost inculpat. A fost tactica regimului Iliescu, în conducerea căruia făceau parte Victor Stănculescu (membru CFSN, ministru și membru în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”), Mihai Chițac (ministru) și Ștefan Gușă (membru CFSN și, conform lui Ion Iliescu – vezi „Ion Iliescu explică componența nominală a Comandamentului Militar Unic al FSN” (linc) și „Precizări suplimentare ale domnului Iliescu cu privire la componența nominală a Consiliului Militar Superior” (linc), membru și în Consiliul Militar Superior care a coordonat lupta „antiteroristă”, afirmație care se coroborează cu filmări din CC care-l arată pe Gușă dînd ordine legate de această luptă și cu declarații de martori), să ascundă implicarea M.Ap.N. în represiune. Declararea generalului Milea ca erou a fost parte din strategia FSN de falsificare a istoriei.

Ceea ce Parchetul nu spune este că FSN a încercat să evite tragerea la răspundere nu numai a celor din M.Ap.N. ci și a celor din securitate. În contextul anului 1990, cînd lumea era furioasă datorită morților de la revoluție, a fost imposibil pentru FSN să nu accepte deschiderea unor procese și prezentarea în fața publicului a unor inculpați. Au fost aleși mai ales inculpați din miliție, securitate și partid și doar ca excepție s-a acceptat deschiderea unui proces împotriva cuiva din M.Ap.N. (plutonierul Pavel Dumitru din Lugoj – linc, care a ajuns inculpat poate și datorită gradului mic pe care-l avea și faptului că în cazul său s-a putut susține că a tras din proprie inițiativă, fără ordin direct; dar chiar și în acest caz s-au făcut eforturi pentru a se obține o pedeapsă cît mai mică, promovîndu-se inclusiv un recurs în anulare). Dar FSN a ocrotit pe toți cei implicați în reprimarea revoluției. Am arătat acest aspect în articolul Cum a fost achitat colonelul Filip Teodorescu în procesul revoluției de la Timișoara (linc), dar el reiese și din numeroasele grațieri făcute de inculpatul Ion Iliescu (procesul Calea Lipovei, procesul C.P.Ex.). Aceste grațieri nici măcar nu sînt amintite în rechizitoriul Parchetului. Probabil fiindcă grațierea este o prerogativă legală a președintelui și nu poate fi încadrată la „crime împotriva umanității”, dar aceste grațieri snt o dovadă, fie și indirectă, în favoarea uneia din tezele rechizitoriului, anume existența unei înțelegeri între vărfuri decizionale ale M.Ap.N. și noua conducere politică a țării.

Redau mai jos următorul fragment din rechizitoriu.

III. Timişoara – autoritate de lucru judecat (more…)

 

Rechizitoriul în dosarul revoluției (3). Constituirea grupului dizident Iliescu iunie 21, 2019


Actualizare 23 iunie 2019: Mici schimbări în ordinea unor propoziții la comentarii.

Continui prezentarea rechizitoriului în „dosarul revoluției” printr-un nou episod: „Constituirea grupului dizident Iliescu”. Înainte de a prezenta fragmentul de rechizitoriu, fac cîteva comentarii legate de acest fragment.

Vezi și episoadele anterioare din acest rechizitoriu:
Inculpații, suspecții și obiectul cauzei
Considerații generale. Contextul intern și internațional

Și în acest fragment al rechizitoriului se dau citate copioase din lucrările Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989”. Reamintesc că activitatea acelei comisii a fost boicotată de asociații de revoluționari din Timișoara, boicot pe care chiar eu l-am inițiat. Am considerat că înființarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” la propunerea lui Sergiu Nicolaescu, membru al grupului care a preluat puterea în 1989, este parte din diversiunea menită să-i scape pe criminalii din 1989. Faptul că Sergiu Nicolaescu a folosit comisia pentru a propune o amnistie generală pentru evenimentele din decembrie 1989 (la audierea președintelui Ion Iliescu, în 16 decembrie 1994) îl consider o confirmare a intuiției mele.

Pentru acest aspect, citește pe acest blog:
– Polemica cu Sergiu Nicolaescu, legată de raportul Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” pe care o condusese
– Adresările Asociaţiei „17 Decembrie” către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” condusă de Valentin Gabrielescu
– Boicotarea Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” de către Asociaţia „17 Decembrie”
– Emisiune TV despre revoluţia din 1989, cu Sergiu Nicolaescu nervos
– Vizita la Timişoara a unor membri ai comisiei senatoriale „Decembrie 1989” (1994)
– Despre Chiţac şi Stănculescu, în 1999 (1). Comisia Senatorială „Decembrie 1989” a fost boicotată de revoluţionarii din Timişoara (video)
– 31 martie 1994, audierea mea la Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. „Prejudecata dumneavoastră este că trebuie să se afle adevărul despre revoluţie”

În ceea ce privește „grupul dizident Iliescu” caracterizat prin „total filosovietism”, Parchetul se bizuie pe laudele de sine ale unor presupuși membri ai acestui grup în fața Comisiei Senatoriale „Decembrie 1989” și pe unele declarații luate în 2017-2018 de către Parchet. Într-un singur loc se face precizarea că există și documente care se coroborează cu declarațiile – anume la Radu Nicolae se invocă 3 pagini provenite de la CNSAS, fără precizări despre conținutul acestora (instanța desigur are la dispoziție acele 3 pagini). (more…)

 

Hotărîrea instanței prin care se anulează certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană. „Fără a nega acțiunile pîrîtului Oană Marin ulterioare datei de 21.12.1989 de sprijinire a revoluției, Curtea nu poate ignora că acțiunile inițiale ale acestuia, astfel cum au fost dovedite în cauză, sînt încadrabile în categoria celor îndreptate împotriva Revoluției” iunie 19, 2019


Am primit în sfîrșit hotărîrea Curții de Apel Timișoara din procesul deschis de mine împotriva SSRMLÎRC și a generalului Oană Marin, prin care am cerut anularea certificatului de revoluționar al acestuia. E o luptă juridică care a durat 10 ani, în timpul căreia certificatul de revoluționar respectiv a mai fost anulat o dată de către SSPR (actualul SSRMLÎRC), apoi Președintele României a emis decret de anulare, apoi Oană Marin a atacat în instanță hotărîrea de anulare a certificatului și a cîștigat procesul, obținînd anularea anulării, iar apoi eu am dat în judecată SSRMLÎRC și pe Oană Marin pentru a obține iar anularea acelui certificat de revoluționar. Ceea ce am obținut în cele din urmă de la Curtea de Apel Timișoara, după ce tribunalul Timiș îmi respinsese de 2 ori cererea.

Vezi desfășurările precedente în acest proces, relatate pe acest blog:

– Acțiune în justiție pentru anularea certificatului de revoluționar al generalului Marin Oană
– SSRMLÎRC cere respingerea acțiunii mele în justiție legată de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană
– Întîmpinarea lui Oană în procesul legat de certificatul său de revoluționar. „Vă rog să respingeți acțiunea ca inadmisibilă, prematură, prescrisă, lipsită de interes sau, după caz, nefondată”
– Procesul legat de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană trimis la Tribunalul Timiș. Răspunsul meu la întîmpinări
– Tribunalul Timiș: Instanțele judecătorești nu sînt competente să anuleze certificatele de revoluționar. Procesul cu Oană și SSRMLÎRC
– Recursul meu în procesul cu generalul Marin Oană și SSRMLÎRC
– Cauza legată de certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană, trimisă la rejudecare
– Curtea de Apel Timișoara – hotărîre în procesul generalului Marin Oană
– Tribunalul Timiș respinge cererea mea de anulare a certificatului de revoluționar al generalului Marin Oană pe motiv de prescripție
– Tribunalul Timiș în procesul certificatului lui Oană: Dreptul reclamantului de a solicita anularea certificatului emis pîrîtului Oană Marin s-a născut abia în momentul pronunțării Deciziei Civile nr. 2986 / 10.04.2014 de către Curtea de Apel București… Tribunalul apreciază că prezentul demers judiciar a fost formulat cu încălcarea termenului de prescripție
– Recursul meu în procesul certificatului de revoluționar al generalului Oană
Hotărîre definitivă: Curtea de Apel Timișoara anulează certificatul de revoluționar al generalului Marin Oană

Redau mai jos Încheierea de ședință de la ultima înfățișare a procesului și Decizia Curții de Apel Timișoara: (more…)