Linc scurt: https://wp.me/PjejF-2EK
– Filmare din decembrie 1989 pe străzile Aradului
– Discuţii despre terorişti la spitalul din Arad (video)
– Cercetările Parchetului în dosarul revoluției (87). Arad
– Cristian Moisescu despre revoluția din Arad: Sîntem persoane atipice, la marginea societății (video)
Blogul lui Marius Mioc 
Aradul a avut in decembrie 1989 doi oameni providentiali – Valentin Voicilă şi mr. Neculai Diaconescu
Scris de Dorin Ocneriu
Am urmărit relatările şi discuţiile despre Revoluţia din decembrie 1989 de la Arad, prezentate cu zgârcenie în mass-media arădeană. Fiecare din părerile expuse acolo a avut un grad mai mare sau mai mic de obiectivitate, a fost mai fidelă sau mai puţin fidelă adevărului trăit şi ştiut doar de cei care au fost implicaţi în mod direct în acele evenimente. Însă mă frapează un lucru: nu se evidenţiază deloc faptul (absolut remarcabil şi nemaiîntâlnit în oraşele care s-au ridicat hotărât, în masă, în 21 decembrie) că la Arad nimeni n-a murit, n-a fost rănit, molestat sau arestat înainte de fuga lui Ceauşescu. Acest lucru se datorează mai multor oameni, aflaţi în funcţii de conducere în acele momente, dar în special actorului Valentin Voicilă şi maiorului Neculai Diaconescu (acum colonel pensionar, locuind în Sânicolau Mic). Voi încerca să argumentez aceasta în rândurile următoare.
Ca participant activ la multe din evenimentele acelor zile, retrăiesc în amintire clipele cumplite ale zilei de 21 decembrie 1989, ale nopţii care a urmat şi ale dimineţii de 22 decembrie. Eram tânăr ofiţer, comandant pluton MTR la Şcoala de ofiţeri de rezervă „Detaşamentul Păuliş” din Radna, Lipova.
Deşi nu se primise nicio înştiinţare oficial, încă din seara de duminică, 17 decembrie, ştiam adevărul despre evenimentele de la Timişoara. Ni-l spuseseră militarii întorşi din permisie din acest oraş. Ca şi ceilalţi colegi, nu credeam ceea ce se spunea la TV: agenţi străini, provocatori, huligani, etc. Ştiam că s-a pornit o revoltă populară de mare amploare şi eram îngrijorat de ce va urma. Aflasem cu durere că la Timişoara armata a tras în oameni. Aveam acolo foşti colegi de şcoală militară, camarazi despre care acum aflam că au făcut uz de armă împotriva propriilor părinţi şi fraţi. Eram zguduit şi mă rugam să nu mă găsesc şi eu într-un astfel de moment de cumpănă, în care să aleg între executarea ordinului sau glasul raţiunii şi al sufletului.
În dispozitiv la Arad
Dar iată că în dimineaţa zilei de 21 decembrie alarma sună în cazarma din Radna, iar trupele se adună pe platou. Ni se comunică: la Arad, muncitorii agitaţi de provocatori au ieşit în stradă şi se îndreaptă spre sediul Comitetului Judeţean de Partid. Regimentul din Cetate era slab încadrat cu ofiţeri şi trupă, aşa că Lipova devenise singura unitate capabilă să se opună manifestaţiilor ostile regimului ceauşist. Două companii (circa 250 de militari) se îmbarcă în camioane şi, flancate de mai multe TAB-uri, pleacă la Arad în jurul orei 10. Au urmat şi altele în orele următoare. Ajunşi în faţa sediului Comitetului Judeţean, suntem dispuşi în cordon pe trei rânduri în faţa manifestanţilor. Militarii nu aveau încărcător la armă, nici baioneta pusă, însă în genţile de la brâu aveau patru încărcătoare cu muniţie de război. TAB-urile aveau montate în mitraliere benzi cu muniţie de manevră, dar aveau pregătite şi cutii cu benzi cu muniţie de război. Ofiţerii erau dispuşi fiecare în spatele subunităţii pe care o comanda, încurajând militarii. Ordinul era să nu permitem manifestanţilor să pătrundă spre sediul Comitetului Judeţean, să nu răspundem la provocări şi să nu primim pachete, obiecte sau alte lucruri de la nimeni. Comandantul dispozitivului era maiorul Neculai Diaconescu, şeful de stat major al Şcolii de la Lipova.
Fără violenţă!
Din fericire, manifestanţii, la început în număr de circa 1500-2000, nu păreau a avea intenţii ostile, distructive, ci se limitau doar la a striga diferite lozinci anticeauşiste, anticomuniste sau de susţinere a Timişoarei. Stăteau la liniile de tramvai, între noi şi ei fiind o distanţă de circa 5-6 metri. Au improvizat o platformă pe care se urcau diverse persoane să vorbească mulţimii, toate având mesaje de revoltă împotriva regimului ceauşist. Cu timpul, actorul Valentin Voicilă s-a detaşat ca lider al manifestanţilor şi a preluat iniţiativa tuturor faptelor care au urmat. Mesajul transmis de el, care ne interesa şi pe noi, armata, era „Fără violenţă!”. Din ce eram la început foarte speriaţi, acum ne-am mai liniştit şi am convenit că dacă manifestanţii stau la locul lor, nici noi nu intervenim în niciun fel. Nu ne interesa prea mult ce strigau, îi priveam ca pe nişte inconştienţi care nu ştiau cu cine se pun. Pe Voicilă îl priveam cu milă, gândindu-mă că mâine va fi arestat ca duşman al orânduirii socialiste. Nu credeam că va pica Ceauşescu, cu atât mai puţin prin forţa unor oameni cu pieptul gol. Aş fi dorit ca totul să fie un vis urât, din care să mă trezesc şi să-mi continui existenţa cenuşie, dar liniştită, de până atunci.
Maiorul Diaconescu refuză executarea ordinului
Din păcate, spre seară evenimentele se precipită. Pentru că în piaţă se adunau tot mai mulţi oameni şi pentru că Elena Pugna, prim-secretar al CJ al PCR Arad, s-a dovedit a fi şovăielnică în reprimarea manifestaţiei, la Arad a venit Ilie Matei, prim-secretar la Timiş, un om dur, care reprimase manifestaţia din Timişoara. Acesta primeşte ca sprijin şi consilier militar pe maiorul Eugen Bădălan, ofiţer în comandamentul Diviziei de la Oradea, eşalonul superior al Regimentului din Arad. Aceste două persoane hotărăsc în jurul orei 20 să se treacă la împrăştierea prin forţă a manifestanţilor. Dar cine să o facă? Păi, militarii de la Lipova, singura forţă armată prezentă acolo. Numai că maiorul Diaconescu, comandantul detaşamentului lipovan, a refuzat să execute ordinul. De ce? Pentru că a realizat ce implicaţii grave presupune acest fapt, atât pe plan moral cât şi al siguranţei militarilor şi civililor. S-ar fi ajuns sigur la vărsare de sânge, ca la Timişoara.
Oficial, maiorul Diaconescu s-a prevalat de faptul că Şcoala Militară Lipova nu se subordona Marii Unităţi din Oradea, ci Direcţiei Cadre şi Învăţământ Militar de la Bucureşti. Deci, Bădălan nu-i era comandant direct şi nu-i putea da ordine, iar Ilie Matei, ca prim-secretar la Timiş, nici atât. Din fericire, nici prin alte reţele de subordonare nu s-a transmis vreun ordin de intervenţie, aşa că evenimentele s-au desfăşurat fără violenţe în toată noaptea şi în dimineaţa zilei de 22 decembrie când, în jurul orei 12,30 s-a anunţat că Ceauşescu a fugit cu elicopterul. Atunci, după o scurtă discuţie cu mr. Diaconescu, Valentin Voicilă şi revoluţionarii au fost lăsaţi să intre în sediul CJ, iar militarii s-au retras la camioane în spatele actualei Prefecturi, s-au îmbarcat şi au plecat la Lipova.
La Arad, până în seara zilei de 22 decembrie nu a fost niciun mort. Acesta este meritul a doi oameni providenţiali: Valentin Voicilă – care a reuşit şă convingă revoluţionarii să nu recurgă la violenţă – şi Neculai Diaconescu – ofiţerul care a avut curajul să refuze executarea ordinului prin care i se cerea să facă uz de armă împotriva manifestanţilor paşnici. Ce a urmat mai apoi, cum s-a ajuns la morţii şi răniţii din Arad şi din judeţ, ţine de absurdul unor evenimente ale căror umbre nu s-au luminat nici până astăzi.
Ca o ironie a soartei, fostul ofiţer obedient regimului comunist – Eugen Bădălan – a fost până mai ieri deputat în Parlamentul României din parte PD-L, iar salvatorii Aradului, Valentin Voicilă şi Neculai Diaconescu, îşi trăiesc viaţa într-un nemeritat anonimat, marginalizaţi şi sfidaţi de potentaţii care s-au căţărat pe piedestalul revoluţiei.
„Traiti tov. lent!”
Am fost in acele zile printre militarii deplasati la Arad,in plutonul domnului Plescan.Ce mai zile si nopti!!!Cit curaj au putut avea oamenii astia,cinste lor!Probabil traiesc cu constiinta faptului ca au actionat corect.
Imi amintesc cita admiratie aveam pt.dl.Voicila,Helmuth Duckadam si cei ce se perindau pe la acea tribuna improvizata.Nu am stiut pina acum de rolul jucat de dl.Diaconescu
Ma bucur ca „v-am descoperit” si sper ca sinteti bine.
Un an nou mai bun!
Doar azi, 16 ian. 2015, văd acest comment. Vă salut cu stimă. Mă bucur că vă amintiţi cu drag de lunile petrecute la Lipova ca militar, care au coincis cu participarea la rev. din dec. 1989. Dacă doriţi să mai ţinem legătura, trimiteţi-mi o cerere de prietenie pe facebook. S-auzim de bine, Dorin Ocneriu
BUN COMENTARIU FELICITARI COLEGA
Compania 7 pluton 2 lt maj Apetrei comandant de pluton. As vrea sa ne intalnim la Lipova