Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Ianuarie 1990: „Renașterea Bănățeană” apără revoluția. „Oamenii de bună credință din întreprinderea Electrotimiș sînt indignați de încercările de destabilizare politică” … „Să nu uităm ținuta plină de demnitate a domnului Iliescu, cînd, în acea seară încărcată de groază, a acceptat să se urce pe carul blindat, în mijlocul acelei turme eterogene, turbate și nestăpînite, capabilă să dezlănțuie în acele momente o mare ticăloșie” ianuarie 28, 2019


După manifestațiile din 12 ianuarie 1990, care la Timișoara au determinat înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş (linc), iar la București au făcut ca puterea FSN să se clatine (linc), ziarul timișorean „Renașterea Bănățeană” din 16 ianuarie 1990 publică, sub titlul „Să apărăm revoluția! Să apărăm democrația!” un grupaj de puncte de vedere legate de evenimentele recente. Articolul publicat urmărește calmarea spiritelor și păstrarea încrederii populației în FSN. Bănuiesc că acest tip de articole au fost publicate de ziarele locale din toate județele, fiindcă peste tot în ianuarie 1990, presa era reprezentată doar de ziarele fostului regim, care adoptaseră nume noi. Chiar fără a fi siliți de cineva, ziariștii formați în vechiul regim în care nu aveau voie decît să laude conducerea politică, au avut tendința de a sprijini noul regim. Redau cele publicate de ziar. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să apărăm revoluția, să apărăm democrația!

(articol de Corneliu Popovici pe care nu-l mai transcriu)

Primim la redacție un APEL al Comitetului Frontului Salvării Naționale de la marea întreprindere timișoreană „Electrotimiș” [La acea vreme se înființaseră comitete ale Frontului Salvării Naționale în toate întreprinderile; FSN încă nu se înscrisese ca partid politic]. Îl reproducem pentru că prin el se exprimă ideea nobilă a apărării revoluției, a democrației noastre.

Toți oamenii de bună credință din întreprinderea „Electrotimiș” sînt indignați de încercările de destabilizare politică ce mai au loc la nivel național și simt nevoie să ia o atitudine fermă împotriva unor astfel de acțiuni periculoase. Prin aceasta vrem să sprijinim actualul guvern, care a dat dovadă de maturitate politică, claritate în gîndire și acțiune. Acești oameni, care prin deciziile luate, au făcut pentru poporul român mai mult decît toți ceilalți în 45 de ani, merită toată încrederea și sprijinul nostru. Ceea ce alții au dărîmat în 45 de ani de dictatură nu se poate reclădi în cîteva săptămîni. Acest proces necesită o durată mai lungă. Pentru a-l desăvîrși avem nevoie de: Calm. Fermitate în curmarea zvonurilor alarmiste și nefondate. Dialog organizat. Încredere în actuala conducere. Numai astfel ne vom putea realiza idealurile de democrație și libertate.
* (more…)

 

Dumitru Mazilu în „Le Monde”: S-a pretins că a avut loc o concurență între președintele Iliescu și mine, dar asta e fals… Nu putem scoate în afara legii nici un partid, nici Partidul Comunist nici altele ianuarie 3, 2018


Ziarul francez „Le Monde” din 18 ianuarie 1990 a publicat un interviu cu Dumitru Mazilu, vicepreședinte al CFSN. Redau și pentru cititorii acestui sait acel interviu, în tălmăcire proprie. Cu litere cursive, între paranteze drepte, comentarii și explicații ale mele.

România: Amînarea alegerilor generale
Un interviu cu numărul doi al Consiliului Frontului Salvării Naționale
Domnul Mazilu explică criza din sînul noii puteri (more…)

 

„Le Monde” din 16 ianuarie 1990 despre divergențele din CFSN decembrie 4, 2017


După mitingul din 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu (linc), ziarul francez „Le Monde” relatează, în numărul din 16 ianuarie 1990, despre divergențele apărute în interiorul Consiliului Frontului Salvării Naționale. Redau acest articol, în tălmăcire proprie.

România: răzgîndiri, atacuri la persoană
Divergențele cresc în sînul Consiliului Frontului Salvării Naționale
(more…)

 

12 ianuarie 1990 – cînd s-a clătinat puterea FSN. Darie Novăceanu: „Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării” octombrie 30, 2017


12 ianuarie 1990, decretată zi de doliu în amintirea mucenicilor revoluției, a fost ziua în care puterea FSN s-a clătinat. Doliul național a fost prilejul adunării unor mari mulțimi de oameni care să discute despre revoluție. Inevitabil, în discuții s-a ajuns și la întrebări legate despre ce s-a întîmplat în acele zile și nedumeririle apărute cu pivire la teroriști și la cei care au preluat puterea. De aici o parte a mulțimii venită pentru comemorarea victimelor revoluției s-a transformat în mulțime protestatară. Despre cele întîmplate în 12 ianuarie 1990 am scris deja pe acest blog, pe baza relatărilor din presa momentului:
– 12 ianuarie 1990 – înlăturarea lui Lorin Fortuna de la conducerea judeţului Timiş
– 12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu
– Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!”

Prezint acum articolul redactorului șef al ziarului „Adevărul”, Darie Novăceanu, despre mitingul din 12 ianuarie 1990, articol publicat în ziarul din 14 ianuarie 1990. Articolul urmează linia ziarului de calmare a spiritelor și susținere a FSN. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Să fim lucizi: Tiranul e mort!

Între euforie și luciditate, adunarea din Piața Victoriei a introdus pentru cîteva ore, nu numai în acest spațiu, ci în toată țara, anarhia, lichelismul și vînătoarea de capete. N-a fost un miting, nici o manifestație, cum cu multă eroare se mai susține. Aceasta presupuns ordine, atitudine politică limpede, platformă sau listă de revendicări la fel de limpezi și, neapărat, reprezentanți onești. Așa ceva n-a existat în Piața Victoriei. A fost doar o adunare, mă tem că nu chiar spontană; o înghesuială perfectă, stăpînită de geometria imundă a haosului, capabilă să pună în pericol destinul fragil al libertății abia cîștigate.

Nimic mai inoportun în ziua cînd patria și-a coborît drapelele în bernă și s-a rugat în toate bisericile ei, cinstind memoria eroilor care i-au adus această libertate încă fragilă.

Timp de șase ore, Piața Victoriei a devenit piața rușinii și profanării: multe din lozincile care s-au rostit țîșneau direct din gîtul sticlelor cu băuturi alcoolice. Unele erau îndreptățite, altele numai explicabile. Și înclin să cred că, poate, era bine ca Frontul Salvării Naționale să nu fi apărut deloc în fața acestei înghesuieli. Pentru că, dincolo de aceste lozinci, lucrul cel mai neadevărat și mai fără temei n-a venit din masă, ci de la Front, de la singurul microfon în stare de funcționare: „Noi sîntem poporul!”, a strigat Dumitru Mazilu, reprezentant al Frontului [vicepreședinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale în acel moment; în 12 ianuarie 1990 o parte din mulțime a cerut „jos Iliescu” și părea să sprijine preluarea puterii de Dumitru Mazilu], în momentul în care un gunoi cu aspirații politico-artistice cerea îndepărtarea din Front a unui alt reprezentant, absolut reprezentativ pentru acest Front [bănuiesc că se referă aici la momentul cînd s-a cerut îndepărtarea lui Ion Iliescu]. Dumnezeule! Vocea care a rostit acest neadevăr tragic, repetîndu-l de cîteva ori pentru ca cei fără discernămînt să și-l însușească și certifice, ar trebui să tacă pentru mult timp, să facă penitență și să ceară iertare poporului român. Pentru că poporul nu se afla în piață decît ca noțiune și n-a fost reprezentat în acest spațiu decît prin prezența celor cinstiți și demni față de ei înșiși. Nimeni în această țară nu mai are dreptul să confiște poporul în folosul său personal. Ajunge că timp de douăzeci și cinci de ani a stat confiscat de tiranul care a făcut ce a vrut într-o țară la fel de confiscată și ea, cu toate nopțile și zilele ei. Tiranul e mort. Nu mai vrem alt tiran! (more…)

 

Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!” octombrie 12, 2015


Bunea_Adev140190În 12 ianuarie 1990 a fost a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu, după cum am explicat deja pe acest blog (linc). La Timişoara, schimbarea conducerii fusese realizată (linc). Imediat după mitingul din 12 ianuarie 1990, ziarul „Adevărul” se alătură eforturilor FSN de calmare a populaţiei, de a o convinge să renunţe să mai facă tot felul de mitinguri. Exemplific acest lucru prin articolul lui Mircea Bunea – „Fără violenţă!” apărut în „Adevărul” din 14 ianuarie 1990. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Fără violenţă!

Vineri seara în parcajul de lîngă Palatul telefoanelor din bucureşti mai puteau fi văzute automobile cu caroseriile calcinate şi ciuruite de gloanţe. [Referitor la evenimentele de la Palatul Telefoanelor, vedeţi pe acest blog cercetările parchetului:
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu]

Pe Calea Victoriei mai erau mormane de moloz. Pereţii clădirilor din jurul fostului C.C. mai rînjeau ştirb şi hîd prin bezna ferestrelor de la care s-a tras în demonstranţi. [A se vedea pe acest blog cercetările parchetului cu privire la evenimentele din jurul fostului C.C.:
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC]

Piaţa Palatului gemea de lumea care aprindea lumînări în amintirea celor jertfiţi strigînd „fără violenţă!” în încleştarea cu josnicia, ura şi cruzimea ceauşiste. Micile făclii menite să lumineze simţirea întreagă a covîrşitoarelor pierderi suferite pîlpîiau a reculagere. Părea că unda aceleiaşi cucernice emoţii îi copleşise pe toţi. (more…)

 

Întrebări pentru Dumitru Mazilu, în ianuarie 1990 mai 3, 2012


În decembrie 1989, principalul concurent a lui Ion Iliescu pentru preluarea conducerii statului a fost Dumitru Mazilu. Cunoscut ca fiind semnatar al unui document critic la adresa regimului Ceauşescu (un raport depus la ONU), ovaţionat de mulţime, nominalizat de unii dintre cei care au luat cuvîntul ca unul din cei care trebuie incluşi în conducerea provizorie (Virgil Măgheruşan: „În conducerea provizorie trebuie să avem oameni siguri, care au suferit: Corneliu Mănescu, Mazilu” – linc), Dumitru Mazilu şi-a creat în sediul CC propriul său centru de putere şi grup de susţinere dintre revoluţionari. Prin cuvîntarea pe care a ţinut-o în faţa mulţimii s-a arătat dornic să rupă complet cu trecutul comunist („Ţara noastră n-a fost niciodată comunistă” – linc; Să se dea la o parte marxism-leninismul – linc), spre deosebire de Ion Iliescu care vorbise despre întinarea numelui Partidului Comunist şi a celor care şi-au dat viaţa pentru cauza socialismului (linc). Pînă la urmă Ion Iliescu l-a cooptat pe Dumitru Mazilu în CFSN, oferindu-i funcţia de vicepreşedinte. O anumită nemulţumire a domnului Mazilu că a fost pus pe locul doi cred că a existat, şi s-a manifestat în 12 ianuarie 1990.

12 ianuarie 1990 fusese declarată zi de doliu naţional în amintirea victimelor revoluţiei. Prilej pentru multe persoane de a se aduna în centrul oraşelor, mai ales acolo unde existaseră victime la revoluţie, şi a discuta despre evenimentele respective. Prilej pentru a se cristaliza nedumeririle legate de noua conducere, despre faptul că teroriştii care se credea că sînt arestaţi cu miile au cam dispărut, despre unele dezinformări ale noii conduceri (de pildă cea legată de numărul morţilor), despre prezenţa în cercurile puterii a unor acoliţi ai regimului Ceauşescu (Petre Mihai Băcanu remarca un asemenea caz chiar în ziua respectivă – linc). De aici s-a ajuns la manifestaţii de protest în principalele două oraşe ale revoluţiei – Timişoara şi Bucureşti. Mazilu a fost prezent în acea zi la Timişoara, şi a aflat despre manifestaţia care l-a înlăturat de la conducerea judeţului pe Lorin Fortuna (linc), iar seara s-a întors cu avionul la Bucureşti, unde se desfăşura altă manifestaţie de protest. Cu acest prilej, Mazilu a sprijinit la un moment dat protestele. Ulterior şi-a cerut scuze la TVR pentru atitudinea lui, dar asta nu l-a scutit de vehemente atacuri în presă, printre cere şi cel venit din partea locotenent-colonelului Petre Muşină din Piatra Neamţ, publicat în „Adevărul” din 14 ianuarie 1990. Reproduc acest articol:

Răspundeţi la întrebări! (more…)

 

12 ianuarie 1990, a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu aprilie 19, 2012


Dacă în 26 decembrie 1989 a avut loc prima încercare de răsturnare a guvernării FSN (linc), în 12 ianuarie 1990 a fost a doua încercare. Era zi de doliu naţional, cînd populaţia s-a adunat să cinstească amintirea victimelor revoluţiei, iar întrebările fără răspuns despre cele întîmplate în revoluţie, informaţiile care răsuflaseră despre faptul că bănuiţii de „terorism” au fost în mare parte eliberaţi şi prezenţa în noua conducere a multor activişti ai fostului regim au creat o stare de nemulţumire care a generat manifestaţii de protest în principalele două oraşe ale revoluţiei – Timişoara şi Bucureşti. La Timişoara mitingul a dus la înlăturarea domnului Fortuna de la conducerea judeţului (linc), iar la Bucureşti, pentru potolirea mulţimii care strigase şi „jos Iliescu!”, conducerea CFSN a trebuit să anunţe scoaterea în afara legii a partidului comunist şi să anuleze propriul decret prin care abolea pedeapsa cu moartea (mulţimea simţea că se doreşte scăparea vinovaţilor de crimele din decembrie 1989). S-a făgăduit un referendum pentru 28 ianuarie legat de pedeapsa cu moartea, dar acest referendum n-a mai avut loc. După ce s-a văzut scăpată de presiunea mulţimii, conducerea CFSN a anulat referendumul. Independent de ce am crede despre oportunitatea pedepsei cu moartea, a fost un moment psihologic important, fiindcă poporul român a fost minţit pentru prima oară pe faţă de noii conducători.

Reproduc relatarea despre mitingul din 12 ianuarie 1990 publicată de „Adevărul” din 13 ianuarie.

Mitingul din Piaţa Victoriei (more…)