1987. Consiliul parohiei reformate Timișoara acordă episcopului Papp dreptul de a numi preotul parohiei

4902pvtm010287Din arhiva de documente legate de Laszlo Tokes și biserica reformată din România care mi-a fost donată anul trecut, prezint acum procesul verbal al ședinței din 1 februarie 1987 a consiliului parohial din Timișoara. Tălmăcirea a fost făcută de domnul Zoltan Makkai, ziarist la săptămînalul de limbă maghiară Heti Uj Szo din Timișoara. Fostul preot, Leo Peuker, murise, iar preotul suplinitor Laszlo Tokes dorea să fie numit preot paroh în locul răposatului. Consiliul parohial hotărăște să acorde episcopului de Oradea, Laszlo Papp, dreptul de a numi preotul paroh la Timișoara. Prin urmare, parohia rămîne în grija lui Laszlo Tokes, dar acesta rămînea cu statutul de preot suplinitor. Dînsul se aștepta să primească numirea episcopului în funcția de preot paroh, dar respectiva numire n-a mai venit pînă la revoluție.

Proces verbal

Încheiat azi 1 februarie a.c. cu ocazia şedinţei consiliului parohial al Parohiei Reformate Timişoara. Şedinţa este prezidată de către Kovács József vicar protopopial, protopop adjunct. Sînt prezenţi: Untervéger Tibor prim-epitrop, Szalay Gusztáv epitrop, Tajti Illés, Kalamár István, Pataki Károly, Péter László, Suttka Erzsébet, Zrínyi Árpád, Kiss Ilona, Bancsov János, Bencsik Zsuzsánna, Szente Lajos, Iszlay István, Szalay Sándor, Lehőcz Károly, Muțiu Livia, Sepsyné Nagy Ildikó şi Gásza Julianna, membri ai consiliului parohial. Preşedintele constată legalitatea convocării şedinţei, îndeplinirea cvorumului necesar pentru luarea deciziilor şi deschide şedinţa. Continuă lectura

1987. Gyula Eszenyei raportează episcopului Papp despre situația de la parohia reformată a lui Laszlo Tokes

4901eszenyei090387maghDupă scrisoarea trimisă de văduva fostului preot Leo Peuker (linc), în care aceasta se plîngea de felul cum e tratată de noua conducere a parohiei, în frunte cu Laszlo Tokes, episcopul de Oradea Laszlo Papp i-a cerut consilierului său Gyula Eszenyei (în documente scrise în limba română folosea numele Iuliu Eszeneyei), care s-a deplasat la Timișoara, să-i raporteze despre situația de acolo. Prezint alăturat raportul respectiv. Tălmăcirea a fost făcută de domnul Zoltan Makkai, ziarist la săptămînalul de limbă maghiară „Heti Uj Szo” din Timișoara.

Preaonorate Domnule Episcop!

În legătură cu deplasarea mea la Timişoara, cu respect vă aduc la cunoştinţă următoarele:

1. Am luat parte la Adunarea generală a membrilor cu drept de vot a Parohiei Timişoara, care – fapt menţionat şi în cele două procese verbale întocmite – a decurs cu respectarea reglementărilor în vigoare şi în ordine, fără incidente.

2. Conform indicaţiilor primite ar fi trebuit să port o discuţie cu văduva defunctului preot, Peuker Leó, despre problemele semnalate în scrisoarea adresată Dvs. Continuă lectura

Doina Cornea și fiul acesteia, pe lista celor care au cerut drept la indemnizații de noiembriști brașoveni din 1987. Lista finală a cererilor depuse

„România Liberă” din 9 ianuarie 1990

„România Liberă” din 9 ianuarie 1990

Secretariatul de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist (SSRMLÎRC) a dat publicității lista finală a celor care au cerut recunoașterea calității de noiembrist brașovean din 1987 (linc), conform OUG 95/2014 (linc).

Anterior respectivei ordonanțe de urgență, care a fost deja aprobată de Senat (linc) dar este încă în dezbateri la Camera Deputaților, noiembriștii brașoveni din 1987 primeau (de fapt, mai primesc și anul ăsta) o indemnizație lunară de aproximativ 2000 lei cu aprobarea direcțiilor județene de muncă și protecție socială. OUG 95/2014 a impus obligația persoanelor respective să ceară recunoașterea calității de noiembrist brașovean din 1987 de la SSRMLÎRC, în răstimp de 120 de zile de la apariția ordonanței în Monitorul Oficial, adică pînă în 24 iunie 2015. Răstimpul respectiv este de decădere (art. II alin. 3 din OUG 95/2014). Cei care nu au depus cereri la timp la SSRMLÎRC își vor pierde începînd cu 2016 drepturile prevăzute de legea 341/2004, inclusiv indemnizația lunară (dacă nu cumva la Camera Deputaților OUG 95/2014 va suferi schimbări).

Conform art. 19 din Legea 341/2004, după cum a fost modificat de art. I pct. 23 din OUG 95/2014, are calitatea de „persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987” cel care dovedește cu înscrisuri oficiale că a fost privat de libertate în locuri de deținere, pentru efectuarea de cercetări care au avut una din urmările: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea în altă localitate ori deportarea. Drepturi conform legii primesc și cei care au calitatea de „soț al persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987” în cazul în care au fost supuși la „presiuni, din partea securității sau a miliției, pentru stabilirea domiciliului în localitatea în care se afla deportat soțul, indiferent dacă această urmare s-a produs sau nu”. Tot legea 341/2004 prevede drepturi și pentru „urmași ai persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987”. Am fost cam nedumerit de existența acestui text legal, căci din ceea ce citisem despre revolta brașoveană din 1987 (de pildă cartea „Ziua care nu se uită” de Marius Oprea și Stejărel Olariu, editura Polirom, 2002) nu găsisem menționată nici o persoană care ar fi fost ucisă în noiembrie 1987 la Brașov, fapt care ar fi fost necesar de menționat în lucrări de specialitate consacrate anume acestui subiect. Observ pe lista publicată de SSRMLÎRC o singură persoană care cere recunoașterea titlului prevăzut de art. 18 alin. 1 lit. c), adică de urmaș de persoană care a decedat în urma revoltei brașovene, anume Vuple (să fie eroare materială – Vulpe?) Pavel cu domiciliul în Brașov. Așadar, trebuie să fi existat și cineva ucis la Brașov în noiembrie 1987, al cărui urmaș este acest Vuple Pavel. Istoriografia românească pe subiectul noiembrie 1987 trebuie corectată. Continuă lectura

Braşovenii din noiembrie 1987

Brasovenii_RL090190Imediat după revoluţia din decembrie 1989, presa s-a ocupat şi de mişcarea muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987. 61 de persoane au fost condamnate după acea răscoală la pedepse cu executare la locul de muncă. Alte cel puţin 2 persoane au primit pedepse cu suspendare. „România Liberă” din 9 ianuarie 1990 publică o listă cu 74 de persoane (de fapt, 73, fiindcă Năstase Dumitru e trecut de 2 ori) care au fost pedepsite după respectiva răzmeriţă a braşovenilor cu repartizarea la alte locuri de muncă (în general, din alte oraşe, dar sînt şi 7 cazuri la care sînt indicate întreprinderi tot din Braşov, inclusiv actualul preşedinte al asociaţiei „15 noiembrie 1987”, Florin Postolachi). Ulterior, „România Liberă” din 12 ianuarie 1990 completează lista respectivă cu încă 10 persoane care fuseseră omise în lista iniţială. În total 83 de persoane.

După includerea braşovenilor din 1987 în Legea 341/2004 a revoluţionarilor, fapt care a dat celor care au avut de suferit în urma reprimării răzmeriţei din noiembrie 1987 drept la indemnizaţie ca şi pentru revoluţionarii din 1989, s-a înregistrat o creştere spectaculoasă a numărului celor despre care s-a descoperit că au suferit în urma acelor evenimente. Casa de Pensii comunica (linc) că în august 2012 au fost 217 persoane beneficiare de indemnizaţii conform prevederilor legale legate de revolta muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987. Numărul total a putut înregistra o creştere de atunci, căci data limită de depunere a dosarelor pentru recunoaşterea calităţii de luptător braşovean din noiembrie 1987 a fost 31 decembrie 2012, conform Legii 178/2012 (linc). De precizat că, dacă indemnizaţiile luptătorilor în revoluţie remarcaţi prin fapte deosebite nu se mai plătesc, măsura nu a afectat noiembriştii braşoveni din 1987 care primesc în continuare indemnizaţii. Redau articolele din ziar care pomenesc numele braşovenilor prigoniţi după 1987. Dau mai jos lista acestora (în paranteză întreprinderile la care au fost surghiuniţi), ţinînd cont şi de corecturile apărute în „România Liberă” din 12 ianuarie 1990. Am rearanjat lista pentru a respecta ordinea alfabetică. Comentariile mele sînt cu litere cursive între paranteze drepte.

Lista luptătorilor braşoveni din noiembrie 1987, cum era ea în ianuarie 1990 Continuă lectura

Politicieni, facem licitaţie: Cine dă mai multe drepturi materiale pentru anticomunişti şi recunoaşte merite anticomuniste mai multor persoane, va cîştiga concursul de anticomunism!

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2008 guvernul Tăriceanu acordase drepturi similare revoluţionarilor pentru braşovenii care în 1987 manifestaseră împotriva guvernului comunist. Parlamentul a respins această ordonanţă.

Preşedintele Băsescu n-a fost însă de acord cu parlamentul şi a refuzat promulgarea legii care a respins Ordonanţa de urgenţă 6/2008, trimiţînd-o la reexaminare. Motivele preşedintelui sînt:

1. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2008 a fost emisă în scopul acordării unor compensaţii morale şi materiale luptătorilor anticomunişti, participanţi la revolta muncitorească de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, persoane ce nu beneficiau, pînă la adoptarea acestui act normativ, decît de drepturi simbolice pentru sacrificiile depuse în lupta anticomunistă.
2. Din punct de vedere tehnic legislativ, actul normativ a fost emis de Guvern în mod greşit deoarece aduce modificări şi completări Legii nr. 341/2004, al cărei obiect de reglementare îl constituie acordarea de drepturi doar pentru participanţii la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, eveniment distinct de revolta muncitorească de la Braşov din noiembrie 1987.
3. Considerăm însă că, în vederea acordării drepturilor prevăzute de Ordonanţa de urgenţă nr. 6/2008, este necesară modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, nu modificarea Legii nr. 341/2004. Astfel, susţinem adoptarea de urgenţă a unui act normativ care să preia dispoziţiile privind acordarea de drepturi participanţilor la revolta muncitorească de la Braşov, cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2008, şi care să opereze modificări şi completări în mod corect legislaţiei în domeniu.
Citind dezbaterile parlamentare legate de respectiva ordonanţă, observăm că mai sînt cîteva categorii care cer drepturi similare, pentru a nu fi discriminate:

Ilie Petrescu (senator PRM): În 1981, în municipiul Motru a avut loc o grevă aproximativ de proporţia celei de la Braşov. În 1981 a venit conducerea partidului, Emil Bobu, în Motru, au fost sechestraţi şi au fost aruncate toate maşinile cu pîine care se trimiteau din judeţele Mehedinţi şi Dolj. Au fost daţi afară din unităţile miniere foarte mulţi oameni care au făcut şi puşcărie. Dacă se lucrează cu aceeaşi unitate de măsură, trebuie să fim corecţi şi cu acei minieri de la Motru din 1981, unde au fost mobilizate zece judeţe din zonele învecinate judeţului Gorj. Erau acţiunile caracterizate de sintagma „mai mult cărbune ţării” şi nu cred că numai luptătorii braşoveni trebuie să beneficieze de această facilitate dată de Guvernul Tăriceanu.

Mă întreb: de ce nu şi Valea Jiului ’77, de ce nu şi oricare alte acţiuni de acest fel din 1945 pînă în 1989?

În urma trimiterii spre reexaminare a legii, senatul a aprobat ordonanţa, dar nu prin schimbarea Decretului-Lege 118/1990 cum ceruse preşedintele, ci tot prin schimbarea Legii 341/2004.

Apare o competiţie între politicieni – care e cel mai anticomunist dintre ei. Anticomunismul politicienilor se dovedeşte prin acordarea, de la bugetul statului, a cît mai multor drepturi de anticomunist la un număr cît mai mare de oameni. Guvernul Tăriceanu are şanse să cîştige licitaţia – şi în cazul revoluţionarilor acesta susţinea (prin secretarul de stat Puiu Nicolae Fesan) acordarea drepturilor pentru 7000 de păzitori ai metroului din 23 decembrie 1989. Cică legea pentru braşovenii din ’87 nu se referă decît la 120 de oameni, dar eu cred că vor apărea minim 2000 cînd se va auzi că se pot obţine bani din participarea la manifestaţia din ’87.

Răsculaţii braşoveni din 1987 se încadrau în legea deţinuţilor politici. Aceştia primesc o indemnizaţie care depinde de numărul anilor de puşcărie. Cum răsculaţii din 1987 au perioade de detenţie relativ mici, şi indemnizaţia lor era relativ mică.

Diferenţe între revoluţia din 1989 şi Braşov ’87 există totuşi. În primul rînd de eficienţă – cei din Braşov ’87 au protestat împotriva regimului Ceauşescu, dar cu rezultate zero, pe cînd în 1989 chiar s-a izbutit răsturnarea guvernului. În al 2-lea rînd, faptul că în decembrie 1989 s-a deschis focul asupra protestatarilor, au fost peste 1000 de morţi şi 3000 de răniţi, în timp ce la Braşov ’87 şi în alte asemenea situaţii, din cîte ştiu n-a fost nimeni omorît. În al treilea rînd, există o diferenţă de imagine publică – prin acordarea titlului de „luptător în revoluţie” unui mare număr de persoane cu participare marginală la revoluţie, fapt pentru care clasa politică este responsabilă, imaginea publică a revoluţionarilor din 1989 este mai proastă decît cea a răsculaţilor braşoveni din 1987. Acest din urmă aspect se va corecta prin noua lege, căci goana după certificatele de luptător braşovean din 1987 şi previzibila acordare a acestor certificate pe criterii îndoielnice va izbuti să-i compromită şi pe braşovenii din 1987.

Şi o mică remarcă tehnică legată de textul ordonanţei despre braşoveni: La art. 1 pct. 3 se face referire la „urmaşii persoanelor care au decedat în urma revoltei”, cu precizarea că aceştia sînt soţul supravieţuitor, copiii şi părinţii (art. 18 lit. c şi art. 20 adăugate la Legea 341/2004). Aparent, precizarea este similară celei despre eroii martiri ai revoluţiei, dar la Braşov în 1987 n-a fost nimeni omorît. Însă, în cei 21 de ani trecuţi de atunci, multe persoane au murit, din pricini independente de revolta din 1987, iar ordonanţa lui Tăriceanu vrea să acorde drepturi şi rudelor acestora. Apare o discriminare faţă de cazul revoluţionarilor, în care beneficiază de drepturi doar rudele eroilor martiri ai revoluţiei (adică a celor a căror cauză a morţii e legată nemijlocit de revoluţia din 1989), nu şi rudele revoluţionarilor morţi ulterior revoluţiei din motive fără legătură cu aceasta (unii dintre aceştia n-au putut cere preschimbarea certificatului conform legii 341/2004, anume pentru că au murit). Sînt mii de asemenea cazuri, dacă se aprobă ordonanţa cu braşovenii se va putea cere apoi extinderea legii şi în cazul revoluţionarilor, că doar trebuie să eliminăm discriminările.