Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Scrisoare insultătoare trimisă lui Laszlo Tokes în 1991 septembrie 6, 2017

Filed under: politica românească — mariusmioc @ 8:01 am
Tags: ,

În arhiva legată de Laszlo Tokes și biserica reformată din România, care mi-a fost donată anul trecut, am găsit și o scrisoare trimisă de un anonim din Viena (Austria), care pretinde că reprezintă națiunea română. Scrisoarea este adresată către „Părințelul blestemat vînzător al neamului și pămîntului românesc – L. Tokeș”, iar la expeditor are trecut „Națiune Romînă – Dacia, 1030 Wien Landstr. 48, Wien – Austria”.

Expeditorul nu știa că după revoluție Laszlo Tokes n-a mai locuit la Timișoara și a trecut la adresa destinatarului Timișoara. Există și ștampila poștei din Timișoara, cu data 26.11.1991. Acolo cineva a cunoscut adresa corectă, a șters peste Timișoara și a scris alături „Oradea, Craiovei nr. 1”, care este adresa episcopiei reformate din Oradea, unde Laszlo Tokes devenise episcop. Plicul a fost redirecționat la Oradea, există și ștampila poștei din Oradea. (more…)

 

Ion Iliescu, Petre Roman și alți șefi FSN trimiși în judecată în dosarul mineriadei din 1990 (video din 13 iunie 1990) iunie 20, 2017


Hop și eu cu întîrziere vă anunț că în 13 iunie 2017 Parchetul de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție a trimis în instanță dosarul mineriadei din 13-15 iunie 1990, în care figurează ca inculpați fostul președinte Ion Iliescu, fostul primministru Petre Roman, fostul viceprimministru Gelu Voican Voiculescu, fostul șef al SRI Virgil Măgureanu, fostul șef al Direcției Procuraturilor Militare Mugurel Florescu, amiral (rez) Emil (Cico) Dumitrescu, Cazemir Benedict Ionescu (fost vicepreședinte CPUN, acum membru în colegiul CNSAS), Adrian Sârbu (șef de cabinet a lui Petre Roman în 1990, apoi fondator al ProTV și Mediafax), Miron Cozma (fost șef al sindicatelor miniere), Matei Drella (șef de sindicat minier), Cornel Plăieș Burlec (ministru adjunct al minelor în 1990), general (rez.) Vasile Dobrinoiu, colonel (rez.) Petre Peter, Alexandru Ghinescu (director la IMGB în 1990).

În mod normal nu ratam știrea asta, dar am avut niște probleme medicale care m-au făcut să suspend pentru o perioadă activitatea pe acest blog.

După cum am arătat într-un articol mai vechi (linc), în dosarul mineriadei din iunie 1990 a existat în 2009 o rezoluţie (linc) de neîncepere a urmăririi penale, care a fost atacată de 7 contestații din partea unor părți vătămate din dosar, toate aceste contestații fiind respinse de ÎCCJ în anii 2010-2011. Ulterior a urmat judecarea la CEDO a cauzei Mocanu și alții împotriva României (linc), și apoi dosarul a fost redeschis. Redeschiderea s-a făcut prin schimbarea încadrării juridice a faptelor la infracțiuni contra umanității, ceea ce a îngăduit eliminarea prescripției ca motiv de încetare a procesului penal. (more…)

 

Scrisoarea fostului episcop reformat Laszlo Papp către Petre Roman, 19 martie 1990. Tokes a luat contact cu „elemente partizane ale naționalismului utopic” septembrie 9, 2016


DSCN5099În 19 martie 1990, fostul episcop reformat de Oradea, Laszlo Papp, îi scria o scrisoare lui Petre Roman. Scrisoarea a fost repartizată la cabinetul viceprimministrului Gelu Voican Voiculescu, și a ajuns și la episcopia reformată din Oradea (unde un oarecare Ferencz Szatmari îi face o tălmăcire în maghiară). În acea perioadă la Tîrgu Mureș aveau loc primele ciocniri interetnice de după revoluție. În conducerea episcopiei reformate exista un vid de putere – Laszlo Papp demisionase, iar Laszlo Tokes avea să fie ales episcop în locul său abia în 9 mai 1990.

Redau scrisoarea și tălmăcirea ei în maghiară pentru cititorii acestui blog. Ea face parte din lotul de documente pe care l-am primit recent și despre care am pomenit (linc). Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

433/II/PR/27.3.90 [se pare că e numărul și data de înregistrare de la Guvernul României]
Cabinet VPM [viceprimministru] G. Voican 28.3.90 [pare să fie data cînd scrisoarea a ajuns la cabinetul lui Gelu Voican Voiculescu]

Domniei sale
Domnului

Petre Roman
Președintele Consiliului de Miniștri

București

Mult Stimate Domnule Președinte

Vă aduc la cunoștiință cu tot respectul următoarele:

(more…)

 

Redeschiderea dosarului mineriadei din iunie 1990 (4 video) octombrie 22, 2015


Actualizare 22 octombrie 2015, ora 13,15: Întreaga presă, toate televiziunile, au pomenit că Ion Iliescu a fost pus sub urmărire penală în dosarul mineriadei, dar remarc în comunicatul Parchetului (linc) că, deși se spune că în dosarul mineriadei s-a reluat urmărirea penală, nu e nominalizat nimeni ca învinuit ori inculpat. Mai mult, așa cum observă domnul Mangu, comentator pe acest blog, urmărirea penală a fost reîncepută de procurori militari, în timp ce Ion Iliescu și Virgil Măgureanu sînt civili, fiind îndoielnic că procurorii militari au competență în a-i pune sub acuzare. Ca urmare, nu sînt convins că într-adevăr Ion Iliescu a fost pus sub acuzare, chiar dacă întreaga presă românească pretinde asta. Aștept să văd nominalizați, într-un comunicat oficial al Parchetului, nu într-o știre Mediafax, cine sînt inculpații din dosar, ca să mă conving. Au mai fost situații cînd întreaga presă românească, autointoxicîndu-se și preluînd unii de la alții, a dat știri false. A se vedea:
Aşa-zisul plan de desfiinţare a Institutului Revoluţiei Române: Eu am avut dreptate, presa bucureşteană a greşit
Dezvăluirile lui Vladimir Bukovski despre revoluţia română şi jurnalismul de tip Mediafax
Mă întreb totodată dacă Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și alte persoane despre care presa pretinde că sînt inculpați în dosar nu pot invoca autoritatea de lucru judecat a hotărîrilor judecătorești pomenite mai jos în acest articol, fiindcă scoaterea de sub urmărire penală a fost apoi confirmată și prin hotărîri judecătorești definitive ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Poate prin schimbarea încadrării juridice care s-a făcut se poate ocoli această autoritate de lucru judecat, nu sînt avocat să știu exact. Dar dacă acea autoritate de lucru judecat rămîne, înseamnă că urmărirea penală nu se mai poate face împotriva celor care fuseseră deja urmăriți, ci doar împotriva unor alte persoane, necunoscute. De pildă, împotriva unor fantomatici agenți străini despre care vorbesc Talpeș și Voican Voiculescu.

FSNiun90

Ion Iliescu este urmărit penal în dosarul mineriadei din 1990 pentru infracțiuni împotriva umanității, anunță Mediafax (linc). Conform Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție, reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității s-a soldat cu moartea a 4 persoane și rănirea a altor 3 prin împușcare, precum și cu vătămarea corporală și lipsirea de libertate a aproximativ 1000 de persoane.

Încă din 2012 am remarcat declarația lui Ioan Talpeș, fost consilier a lui Ion Iliescu, de a arunca vina pe agenturili străine pentru ce s-a întîmplat în iunie 1990. „În 13 iunie a fost o lovitură care urmărea să sisteze ce s-a decis la 20 mai (data alegerilor din 1990 – n.r.). Printre cei care au declanşat violenţele au fost agenţi ai altor state, cum ar fi francezi, care doreau o altă formulă de guvernare. S-au amestecat şi ruşii, dar nu prea tare, iar unguri au fost cu certitudine. În schimb, americanii n-au avut nimic de a face cu ce s-a întîmplat (…) Francezii doreau o altă formulă de guvern. S-a dorit ca Radu Câmpeanu să fie prim-ministru. Există înregistrări!”, spunea domnul Talpeș (linc).

Ideea agenturilor străine care ar fi vinovate de întîmplările din iunie 1990 este susținută acum și de fostul viceprimministru Gelu Voican Voiculescu, care pomenește de o „conivență americano-sovietică” (linc). E contradicție cu ce spunea Talpeș, că „americanii n-au avut nimic de-a face”, dar cititorii acestui blog știu deja: cînd e vorba de scos basma curată vinovații români ai unor întîmplări din istoria recentă, aruncatul vinii pe agenturili străine e o metodă bună care n-are nevoie nici de dovezi, nici de coerență. S-au arestat atunci cam 1000 de persoane, chiar dacă nu există cetățeni străini între ei asta nu împiedică să fie lansată varianta propagandistică a agenturilor străine. Fostul regim comunist de la Chișinău, cînd acuza România de punere la cale a evenimentelor din aprilie 2009 (asemănătoare cu cele din iunie 1990 de la București), măcar fusese capabil să găsească una bucată cetățean român (linc) printre sutele de arestați din timpul tulburărilor, dar Ioan Talpeș ori Gelu Voican Voiculescu n-au nevoie de asemenea mărunțișuri, căci presa românească nu le cere dovezi.

Fostul director SRI Virgil Măgureanu nu a dat amănunte cu privire la discuțiile pe care le-a avut la parchet, dar s-a exprimat că „e benefic că s-au reluat cercetările” (linc).

Recent Ioan Talpeș a reluat, în oficina de dezinformare „Adevărul” (linc), teoria agenturilor străine și cu privire la decembrie 1989, fără însă să dea vreo dovadă, ci doar plîngîndu-se de starea presei românești, „explozia asta a tabloidelor, cu toate minunile şi cu toate acuzele care nici măcar nu trebuie demonstrate”.

Iată o filmare în care se poate vedea unul dintre cei împușcați din Ministerul de Interne în 13 iunie 1990: (more…)

 

Ziarul „Adevărul”, după mitingul din 12 ianuarie 1990: „Revoluţia are nevoie de calm!” octombrie 12, 2015


Bunea_Adev140190În 12 ianuarie 1990 a fost a doua încercare de răsturnare a regimului Iliescu, după cum am explicat deja pe acest blog (linc). La Timişoara, schimbarea conducerii fusese realizată (linc). Imediat după mitingul din 12 ianuarie 1990, ziarul „Adevărul” se alătură eforturilor FSN de calmare a populaţiei, de a o convinge să renunţe să mai facă tot felul de mitinguri. Exemplific acest lucru prin articolul lui Mircea Bunea – „Fără violenţă!” apărut în „Adevărul” din 14 ianuarie 1990. Cu litere cursive între paranteze drepte am inserat comentarii ale mele.

Fără violenţă!

Vineri seara în parcajul de lîngă Palatul telefoanelor din bucureşti mai puteau fi văzute automobile cu caroseriile calcinate şi ciuruite de gloanţe. [Referitor la evenimentele de la Palatul Telefoanelor, vedeţi pe acest blog cercetările parchetului:
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (1)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (2)
– Bucureşti. Palatul Telefoanelor (3). Moartea actorului Horia Căciulescu]

Pe Calea Victoriei mai erau mormane de moloz. Pereţii clădirilor din jurul fostului C.C. mai rînjeau ştirb şi hîd prin bezna ferestrelor de la care s-a tras în demonstranţi. [A se vedea pe acest blog cercetările parchetului cu privire la evenimentele din jurul fostului C.C.:
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (1)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (2)
– Bucureşti. Moartea lui Jean Luis Calderon
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (3)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (4)
– Bucureşti. Răniţi şi ucişi în zona CC (5)
– Bucureşti. Un securist rătăcit în CC]

Piaţa Palatului gemea de lumea care aprindea lumînări în amintirea celor jertfiţi strigînd „fără violenţă!” în încleştarea cu josnicia, ura şi cruzimea ceauşiste. Micile făclii menite să lumineze simţirea întreagă a covîrşitoarelor pierderi suferite pîlpîiau a reculagere. Părea că unda aceleiaşi cucernice emoţii îi copleşise pe toţi. (more…)

 

Un moment istoric aproape uitat: greva din decembrie 1990 de la Timişoara, în care se cerea adevărul despre revoluţie ianuarie 27, 2014


FDAT1În decembrie 1990 a avut loc la Timişoara un eveniment istoric aproape uitat astăzi: unele fabrici din oraş au intrat în grevă, cerînd, fapt unic în istoria României, nu măriri de salariu ci adevărul despre revoluţie. Un lucru care pare ciudat astăzi, dar era în spiritul punctului 9 al Proclamaţiei de la Timişoara (linc): „Timişoara nu a făcut revoluţie pentru salarii mai mari sau pentru avantaje materiale”. Reamintesc că la acea vreme aproape toate fabricile erau proprietate de stat.

Iniţial începuse o grevă studenţească, organizată în toată ţara de Liga Studenţilor condusă de Marian Munteanu. Singurul loc în care muncitorii s-au alăturat studenţilor a fost Timişoara. Faptul a fost în mare parte ignorat de restul ţării. Televiziunea Română, aflată sub control FSN, nu pomenea despre greva de la Timişoara decît după ora 12 noaptea. Alte televiziuni nu existau la vremea respectivă. În aceste condiţii greva a fost un eşec, FSN menţinîndu-se la putere. Tensiunea care exista în Timişoara la acea vreme e dovedită de fapte precum fugărirea deputatului FSN Claudiu Iordache (actualul director al Institutului Revoluţiei Române) pe străzile oraşului, de către cetăţeni care-l considerau trădător al revoluţiei pentru că aderase la FSN. Respectiva experienţă l-a determinat pe domnul Iordache să ia în parlament cîteva atitudini în care cerea deconspirarea securităţii şi i-a creat o oarecare faimă de dizident în cadrul FSN.

Redau un manifest din perioada grevelor timişorene distribuit de Comitetul Civic Timişoara, care cuprindea Forumul Democrat Antitotalitar Timiş, Alianţa Civică şi Federaţia Timişoara a Sindicatelor. Aceste organizaţii sprijineau greva şi prin manifestul respectiv doreau să întreţină nemulţumirea populaţiei faţă de conducerea politică FSN-istă, pentru a încuraja participarea la grevă. Cu aceleaşi scopuri, pe versoul manifestului era reprodus un articol care apăruse în săptămînalul „România Mare” sub genericul „Timişoara, ruşinea României”. Întreg manifestul este xeroxat în condiţii destul de proaste, cum erau multe xeroxuri în anul 1990. Cu litere cursive între paranteze drepte sînt comentarii ale mele.

Protest

Forumul Democrat Antitotalitar Timiş împreună cu Alianţa Civică şi Federaţia Timişoara a Sindicatelor îşi manifestă protestul faţă de cele cuprinse în articolele „Timişoara, ruşinea României”, „Huliganii”, „Stimate d-le primar al oraşului de pe Bega”, „Societatea Timişoara, un viespar”, „La închiderea ediţiei”, „Judeţul Timiş, condus de o cîrpă” din publicaţia de scandal „România Mare”.

Protestăm împotriva următoarelor idei cuprinse în aceste articole: (more…)

 

Octavian Paler – Iluziile au durat numai o lună. „Dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului. A fost răsturnată … de către popor, ieşit spontan pe străzi” ianuarie 2, 2013


Articol al răposatului Octavian Paler, publicat iniţial în „România Liberă” din 25 ianuarie 1990 (linc). Puterea FSN-istă mai fusese contestată şi pînă atunci (vezi 26 decembrie 1989 – prima încercare de răsturnare a regimului Iliescu – linc şi manifestaţiile din 12 ianuarie 1990), dar acum era prima dată cînd un ziar important precum era „România Liberă” (cred că avea 1 milion de exemplare tiraj, la vremea aceea lumea fiind foarte interesată de ziare) contesta făţiş noua putere. Articolul a contribuit la pregătirea manifestaţiei anti-FSN din 28 ianuarie 1990, care a fost urmată de contramanifestaţia din 29 ianuarie şi apoi de înlocuirea CFSN cu CPUN. În contrast cu teoriile actuale care acuză FSN-ul că ar fi complotat pentru răsturnarea lui Ceauşescu, articolul lui Octavian Paler susţine că „dictatura a fost răsturnată fără participarea Frontului”. La fel ca în Proclamaţia de la Timişoara care va urma în martie 1990, contestarea FSN se bizuie pe ideea lipsei de implicare a liderilor FSN-işti în răsturnarea lui Ceauşescu. În căutare de legitimitate, liderii FSN-işti vor lansa apoi legendele despre pretinsa lor conspiraţie anticeauşistă, legende pe care încearcă să le impună în conştiinţa publică şi prin intermediul Institutului Revoluţiei condus de Ion Iliescu.

În 1945, cînd s-a format Guvernul Groza, aveam optsprezece ani şi-mi era silă de politică. Îmi trăiam sfîrşitul adolescenţei, retras printre cărţi, fără să înţeleg prea bine ce se petrecea. În ianuarie 1990, înţeleg, din nefericire, că povestea riscă să se repete, că acestei mult prea încercate ţări i se poate refuza din nou viitorul. Atunci, în 1945, ceea ce a decis a fost pumnul lui Vişinski. Acum al cărui pumn a căzut în balanţă? O vom şti, probabil, cîndva. Marţi seara, o seară neagră pentru mine, am fost tentat să mă retrag iarăşi printre cărţile mele. Ce rost are? mi-am zis. Lumea aceasta nu e făcută pentru idealişti. Dacă nu dau curs acestei tentaţii, sau nu-i dau încă, e din pricină că revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că sîntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Din păcate, am avut dreptate să mă tem în ultimele săptămîni de ceea ce se semnaliza din culise. Marţi seara am avut confirmarea. Am urmărit consternat reportajul transmis de televiziune de la şedinţa Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Consternat nu numai de decizia Frontului de a se prezenta în alegeri, ci şi de modul în care s-a adoptat această decizie; prin ridicare de mîini, de parcă era vorba de o hotărîre oarecare. În plus, senzaţia, extrem de angoasantă, care mă urmărea, era că totul avea ceva din aerul şedinţelor fostului partid comunist. A fost pentru mine, mărturisesc, seara spulberării iluziilor. Acum, în ce mă priveşte, înclin să cred că acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrînd în faza ei oficială. Şi cui să reproşez această teribilă dezamăgire? Adevărul e că unii dintre liderii Frontului au declarat demult, încă de la 31 decembrie, cînd nici un partid nu era înregistrat legal, că Frontul intră în campanie electorală! E vina noastră, că n-am fost atenţi, că ne-am lăsat derutaţi de declaraţiile altor lideri ai aceluiaşi Front, care ne asigurau – de ce oare? – că nu vor să candideze, că înţeleg caracterul provizoriu al „mişcării” din care fac parte. (more…)