Ştefan Andrei, ministrul de externe a lui Ceauşescu, şi unul dintre cei care a aprobat, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989, reprimarea cu foc a revoluţiei din Timişoara, a murit duminică 31 august, la vîrsta de 83 de ani.
Întreaga presă românească, inclusiv ziarul timişorean „Renaşterea Bănăţeană” (linc) afirmă: „Pentru că a făcut parte dintre demnitarii regimului comunist, Ștefan Andrei a fost arestat în 1990; a stat în închisoare timp de doi ani și cinci luni”, ca și cînd arestarea a fost pentru funcția deținută, nu pentru aprobarea reprimării cu sînge a revoluției. Nici măcar în presa timișoreană nu se mai pomenește de reprimarea cu sînge a revoluției din Timișoara. Citește în continuare „A murit Ştefan Andrei, ministrul de externe a lui Ceauşescu”→
„Numai prin cedarea masivă de suveranitate, Europa mai poate rămîne o putere economică şi militară. (…) Cînd nu ai forţă economică, nu poţi să fii nici forţă militară. Degeaba ataci Libia, că nu cîştigi războiul, iar securitatea este fundamentală. Securitate nu se poate decît cu bani, iar banii nu pot fi făcuţi decît cu o economie performantă. O economie fragmentată cu politici diferite în 27 de state nu ne face competitivi din punct de vedere economic. Trebuie să decidem repede, în următorii 2-3 ani, dacă vom crea Statele Unite ale Europei sau nu„, a declarat la Sulina preşedintele Traian Băsescu (linc). Citește în continuare „Traian Băsescu, duşman al suveranităţii naţionale a României”→
„Deşi în urmă cu doi ani avertizam într-un articol asupra caducităţii sale şi contra-reacţiilor pe care le-ar putea naşte, ulterior m-am lăsat convins, din simpatie şi respect pentru oameni remarcabili precum Teodor Mărieş, Sorin Ilieşiu ori prietenii din Societatea Timişoara. Am comis o eroare pe care ţin să o fac publică. Primul motiv pentru care mă despart de suporterii legii e perfecta ei ineficacitate. Pe cine lustrăm, de fapt, la douăzeci de ani după căderea regimului comunist? Pe Ion Iliescu? Cu nasul lui de vulpoi înnăscut, s-a „lustrat” singur la recentul Congres al PSD. Ce mare victorie repurtează democraţia şi anticomunismul dacă e înlăturat din ultima poziţie publică pe care-o mai deţine, cea de preşedinte al Colegiului Naţional al Instituţiei Revoluţiei Române?”, scrie Mihăieş. Citește în continuare „Legea lustraţiei, păreri ale lui Mircea Mihăieş şi ale mele”→
Se ştie că Vasile Milea, în şedinţa C.P.Ex. din 17 decembrie 1989, şi-a luat angajamentul să reprime revoluţia, ceea ce a şi făcut. Ordinul său de reprimare a revoluţiei cred că a apărut prima oară în presă în 1991, în „Curierul Naţional”. O copie a acestui ordin am procurat-o şi eu, din dosarul procesului Chiţac-Stănculescu, şi o puteţi vedea alăturat (de altfel, am publicat această copie în 2004, în cartea mea „Curtea Supremă – Procesele revoluţiei din Timişoara”).
Printre multele teorii diversioniste care au circulat despre revoluţie este şi aceea că armata a fost dezinformată, că a crezut că are de a face cu agenţi străini, cu indivizi infiltraţi din străinătate care doreau să atenteze la integritatea ţării. Aşa li s-o fi spus ostaşilor trimişi împotriva demonstranţilor, dar conducerea armatei, respectiv ministrul Vasile Milea, ştia foarte bine cu cine trebuie armata să se lupte. În cuprinsul ordinului, vrăjmaşul este definit cu cuvîntul „demonstranţii”. Nu „agenţii străini”, nu „diversioniştii”, ci „demonstranţii”. Faptul că vrăjmaşul era propriul popor a fost cunoscut de ministrul Milea de la bun început. Se explică în ordin şi unele ticăloşii făcute de aceşti demonstranţi: „împing bătrînii şi copiii în faţă”. Citește în continuare „O iniţiativă corectă a ziarului „Adevărul”: Jos plăcuţele cu Milea!”→
Blogul lui Marius Mioc 