Reţinut pînă în 22 decembrie

Din cartea mea „Revoluţia din Timişoara aşa cum a fost” redau mărturia lui Mihai Sandu, cu care am fost coleg de celulă în beciul Miliţiei judeţene. În timp ce în 20 decembrie 1989 arestaţii aflaţi la penitenciar au fost eliberaţi, ceea ce a şi contribuit la mitul „Timişoara – oraş liber din 20 decembrie” (linc), în beciurile miliţiei judeţene (clădire comună cu a securităţii) au rămas mai departe revoluţionari arestaţi, cărora nu li s-a dat drumul decît după fuga lui Ceauşescu.

Mihai Sandu s-a născut în 2 august 1966 în comuna Tudora (judeţul Botoşani). În 1989 era excavatorist la IELIF, iar în 8 iulie 1995, cînd am discutat cu el pentru această declaraţie, era şofer la Aquatim. Iată declaraţia sa (cu litere cursive între paranteze drepte sînt adăugirile mele):

Sîmbătă 16 decembrie 1989 pe la 18,30-19 m-am întors cu trenul de la Dudeştii Noi. Nu circulau tramvaiele. Am luat-o pe jos pînă în Piaţa Maria. Acolo erau o mulţime de oameni care discutau despre cazul Laszlo Tokes. Eu cu soţia, copilul şi cumnata am rămas acolo.

Dezinformări despre Ion Monoran în ziarul „Adevărul”. Eroi martiri ai revoluţiei apăruţi post-factum

„Escrocii revoluţiei” (linc) se numeşte un articol publicat de Mălin Bot pe saitul ziarului „Adevărul” în 22 iulie 2011 (probabil apărut şi în ediţia tipărită, dar fiindcă nu cumpăr acest ziar, voi face referire la sait) şi pe blogul personal (linc). Articolul aminteşte cu pietate de poetul Ion Monoran, al cărui nume e purtat de o stradă din Timişoara, şi care a oprit un tramvai în Piaţa Maria din Timişoara în 16 decembrie 1989, contribuind astfel la creşterea numărului de persoane din acel loc (cu călătorii coborîţi din tramvai) şi astfel la izbucnirea revoluţiei. Apoi, în ton cu linia generală a ziarului dictată de redactorul şef Grigore Cartianu, sînt înfieraţi revoluţionarii care au beneficiat de legile speciale votate de parlament. „Pentru oameni ca Monoran, cel mai pervers lucru pe care puteau să-l păţească după 1990 a fost politica perversă a privilegiilor şi pomenilor acordate revoluţionarilor”, scrie Mălin Bot.

Europa Liberă, 22 decembrie 1989: „Puterea a fost preluată de Frontul pentru Salvarea Patriei, sub conducerea fostului ministru de externe Corneliu Mănescu (…) Bate astăzi în România un vînt puternic dinspre NE; este vîntul de libertate” (audio)

Continui prezentarea emisiunilor „Europei libere” din decembrie 1989 cu emisiunea din 22 decembrie 1989, ora 12,30, imediat după fuga lui Ceauşescu din CC. În emisiune se anunţă căderea lui Ceauşescu. Interesant în această emisiune e că, în contradicţie cu scenariile post-factum care au fost răspîndite în opinia publică şi care spun că de multă vreme era stabilit ca Ion Iliescu să preia puterea în momentul căderii lui Ceauşescu, aici se anunţă că puterea a fost preluată de… Corneliu Mănescu, activist PCR dizident care iscălise „scrisoarea celor 6”. Cei de la Europa Liberă erau habarnişti asupra evenimentelor din Bucureşti şi încercau şi ei să pună cap la cap diferite informaţii, uneori contradictorii, care ajungeau la ei pe diferite căi. Altă idee interesantă afirmă şi Emil Hurezeanu, preluînd o ştire din buletinul meteorologic: „Bate astăzi în România un vînt puternic dinspre NE; este vîntul de libertate”, dar apoi precizează că vîntul de libertate vine din chiar inima acestui popor. Nicolae Stroescu-Stînişoară îşi exprimă părerea că „execuţii sumare şi metode violente de a încerca rezolvarea problemelor, inclusiv a vinovăţiilor capitale nu sînt metodele pe care le-ar dori românii înţelepţi şi care ar fi în interesul evoluţiei noastre ulterioare şi a neamului”. Se ştie că nu s-a ţinut seama de această opinie.

Căderea lui Ceaușescu comentată de redactorii Europei Libere.

Fă clic pentru a asculta emisiunea pe saitul postului de radio Europa Liberă (65 minute 17 secunde)

Linc de rezervă

Transcrierea înregistrării:

Ceauşescu s-a luptat cu poporul (din „Flacăra lui Adrian Păunescu”)

Al doilea articol pe care l-am publicat în „Flacăra lui Adrian Păunescu” referitor la revoluţia din 1989 şi republicat în cartea mea „Libertatea şi politrucii”. Cu litere cursive sînt fragmentele care au fost eliminate de redacţie din textul publicat (ele au apărut însă în „Libertatea şi politrucii”), iar între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentariile mele de acum.

Ceauşescu s-a luptat cu poporul

Victor Ponta vrea tragerea la răspundere a conducerii TVR. Exact ca Adrian Păunescu, pe vremuri

PSD cere audierea în parlament a conducerii TVR pe motiv că nu a transmis înmormîntarea lui Adrian Păunescu și că ar fi „aranjat o emisiune de denigrare” a acestuia, anunţă „Evenimentul Zilei” din 8 noiembrie 2010 (linc). Şeful social-democraţilor, Victor Ponta, a calificat ca fiind un „act antiromânesc” gestul TVR de a îngădui unor critici ai răposatului să se exprime în cadrul unei emisiuni.

Înmormîntarea lui Adrian Păunescu a fost transmisă de alte posturi TV, cine a dorit să o urmărească a avut posibilitatea. În condiţiile în care la mai toate posturile TV se făcea cultul personalităţii poetului, faptul că a existat o televiziune care a dat glas şi unor opinii critice despre acesta mi se pare un gest de normalitate. În decembrie 1989 s-a vărsat sînge anume ca să existe pluralism de opinii, pentru a cîştiga “dreptul de a huidui”, cum zicea Liiceanu. Azi vedem că pluralismul de opinii încă deranjează, domnul Ponta dorind ca despre răposatul său coleg de partid să poată fi exprimate doar opinii favorabile.

Atitudinea lui Victor Ponta, care vrea să ia la rost conducerea TVR pentru că n-a reflectat cum i-ar fi plăcut lui un anume eveniment, seamănă cu atitudinea pe care a avut-o în 2001 Adrian Păunescu însuşi. Am scris atunci despre asta în articolul „Libertatea şi politrucii”, care a dat titlul cărţii mele „Libertatea şi politrucii”. Găsesc potrivit să public acum acel articol şi pe acest blog. Numai parţial articolul face referire la Păunescu. Comentariile mele actuale sînt între paranteze drepte, cu litere cursive.

Libertatea şi politrucii

Ion Coman şi revoluţia (din „Flacăra lui Adrian Păunescu”)

Am făgăduit cititorilor blogului că voi prezenta aici colaborarea mea cu „Flacăra lui Adrian Păunescu”. Prezint acum primul meu articol din această revistă, pe care l-am publicat apoi şi în cartea mea „Libertatea şi politrucii”. Articolul a fost publicat de revistă însoţit de o notă a redacţiei. În „Libertatea şi politrucii” am adăugat şi o notă explicativă, pe care deasemeni o reproduc. Adăugirile mele de acum sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Adrian Păunescu la revoluţie (video)

De pe youtube, pus acolo de nikuelektriku, îl puteţi vedea pe Adrian Păunescu huiduit în decembrie 1989, cînd venise la TVR să-şi exprime ataşamentul faţă de revoluţie. Filmarea a fost difuzată la OTV.

Vezi şi:
– alte înregistrări din revoluţia bucureşteană la pagina Revoluţia din Bucureşti în înregistrări video
– Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi
– Adrian Păunescu către Ceauşescu, după interzicerea cenaclului Flacăra: „Să trăiţi, Măria Voastră!”
– Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

Comentarii ale mele mai vechi despre Adrian Păunescu

În articolul „Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi” (linc) am exprimat părerile mele despre Adrian Păunescu şi am reprodus şi un articol din cartea „Libertatea şi politrucii” care cred că sintetizează cel mai bine diferenţele de concepţie politică dintre mine şi poet. Din aceeaşi carte – „Libertatea şi politrucii” – reproduc acum alte articole în care m-am referit la Adrian Păunescu. Precizez că am colaborat cu Păunescu (pe lîngă emisiunea TV despre revoluţie deja prezentată pe acest blog) şi cu două articole la revista sa „Flacăra lui Adrian Păunescu”, articole deasemeni reproduse în cartea „Libertatea şi politrucii” şi pe care le voi publica mai tîrziu şi pe acest blog.

Adrian Păunescu luptă împotriva greşelilor trecutului

Adrian Păunescu către Ceauşescu, după ce fusese interzis cenaclul Flacăra: „Să trăiţi, Măria Voastră!”

În 22 mai 2008 ziarul „Cotidianul” publica (linc) o scrisoare scrisă de Adrian Păunescu către Nicolae Ceauşescu în februarie 1986. Momentul scrierii scrisorii este după ce cenaclul Flacăra condus de Păunescu fusese interzis, ca urmare a unui incident nefericit în care, la un concert al acestuia, se iscase o busculadă din care muriseră cinci persoane (nu cred că Păunescu personal poartă vreo vină pentru asta, aşa cum nu cred că are vreo vină în accidentul de maşină făcut de nevastă-sa, des amintit acum, şi în care au murit 3 persoane). Scopul scrisorii este, după părerea mea, de a-l convinge pe Ceauşescu să anuleze interdicţia pusă cenaclului Flacăra, şi poetul foloseşte metoda la care se pricepe cel mai bine: linguşeala (ceea ce nu-l împiedică să-i înfiereze pe „linguşitorii de toată mîna” care ar sta în jurul lui Ceauşescu). E un document istoric interesant, pe care-l reproduc mai jos. La scrisoare a fost alăturat şi un poem pe care deasemeni îl reproduc:

Stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu,

Adrian Păunescu, un om cu mari defecte şi mari calităţi

Azi dimineaţă a murit Adrian Păunescu. Poet talentat, conducător al „cenaclului Flacăra al tineretului revoluţionar” în perioada comunistă, Păunescu a marcat spiritual generaţia formată în ultima perioadă a „epocii Ceauşescu”. „Tineret revoluţionar” pentru Păunescu însemna tineret devotat revoluţiei comuniste, partidului comunist şi lui Nicolae Ceauşescu, dar în 1989 mulţi din tinerii care merseseră la spectacolele sale se aflau pe baricade, luptînd împotriva regimului comunist. Ideile de implicare civică şi de jertfă pentru ţară cuprinse în poeziile lui Adrian Păunescu au putut fi interpretate şi au fost interpretate de mulţi şi în sens contrar regimului Ceauşescu.