26 decembrie 1989: TVRL anunță apariția Partidului Democrat (video)

Am arătat ieri (linc) ce povestea Cazimir Ionescu despre atmosfera existentă în sediul CC în 26 decembrie 1989, cînd printre revoluționarii de acolo apăruse o mișcare de contestare a FSN, declarată drept „contrarevoluționară” de conducători ai FSN, și cînd reprezentanți ai FSN erau huiduiți de revoluționari. La stațiile de metrou se făceau chemări către populație pentru a se aduna ca să manifesteze împotriva noii conduceri (contrar celor scrise de Ion Iliescu în „Revoluție și reformă”, conform cărora noua conducere era „unanim recunoscută”). Revoluționarii, nicidecum ceaușiștii, erau principala primejdie pentru puterea CFSN. Astăzi istoria se poate falsifica cu mai mult tupeu și apar articole de felul celor a lui Dan Turturică, conform cărora „există argumente serioase” că Iulian Vlad e omul care a vrut să blocheze forțele conduse de Ion Iliescu (linc), iar revoluționarii sînt prezentați ca oamenii lui Iliescu (am pățit-o personal, deși am scris cărți în care-l numeam pe Ion Iliescu „falsificator al istoriei” și am dat interviuri în care-l numeam „ocrotitor al criminalilor din 1989”; dar am văzut pe facebook că și Dumitru Dincă, revoluționar care a inițiat mișcarea din Piața Universității din 1990 și apoi a fost băgat în pușcărie de regimul Iliescu, e numit de tot felul de anonimi, probabil tineri care n-au trăit evenimentele, ca susținător a lui Ion Iliescu).

Pentru dezamorsarea situației, Cazimir Ionescu a acceptat să meargă la TVR cu un reprezentant al revoluționarilor care să anunțe acolo înființarea unui nou partid politic. Pînă atunci TVR prezentase ca mișcare revoluționară exclusiv FSN-ul. Prin acceptarea prezentării la TVR a Partidului Democrat format de revoluționarii din CC, Cazimir Ionescu a izbutit pe moment o parțială dezamorsare a tensiunilor. Domnul Ionescu domină discuția, îi oferă lui Adrian Ștefănescu cele „5 minute de faimă” lăsîndu-l să expună la TV platforma program a noului partid (ceea ce nu schimbă deloc realitatea că TVR rămîne sub control FSN), dar contestarea FSN nu venea de la platforma program ci de la anumite fapte concrete ale noii puteri. În final Cazimir Ionescu îi cere lui Ștefănescu ca revoluționarii să elibereze zona din fața CC pentru că „armata nu-și poate face datoria”. Datoria armatei era, se subînțelegea, să lupte cu „teroriștii”, și se vede cum pretextul teroriștilor a slujit la întărirea puterii FSN și înăbușirea contestărilor la adresa acestuia, contestări venite de la revoluționari, nu de la ceaușiști (care, în majoritate, nu știau cum să se pretindă mai credibil anticeaușiști și prigoniți ai dictaturii). Redau mai jos respectiva intervenție televizată.

Transcriere înregistrare: Continuă lectura

„Căpuşele revoluţiei” la N24TV (2). Puiu Nicolae Fesan: Hrebenciuc şi Sechelariu au primit certificate de revoluţionar fără să ceară (video)

Continuarea emisiunii despre „Căpuşele revoluţiei” de la N24 TV, cu Doru Braia, Puiu Nicolae Fesan şi Dumitru Dincă. Primul episod al acestei emisiuni, în care Dumitru Dincă îl acuză pe George Corstin, poate fi văzut tot pe acest blog. Mai jos, transcrierea cîtorva replici cu comentariile mele inserate cu litere cursive între parateze drepte.
Videourile Vodpod nu mai sunt disponibile.

more about „Fesan Puiu Nicolae la AN24TV 2/5, Hre…„, posted with vodpod

 

00:00 Dumitru Dincă: Să mă dea în judecată [George Costin] (Braia: Vă va da cu siguranţă. Mi-a dat un telefon şi mi-a spus că vă va da) În cazul în care este nemulţumit de ceea ce spun să mă dea în judecată. Poate fi comparat domnul George Costin cu Petre Ioan, de exemplu, de la „Tic-Tac”, cu Liviu Crăciun Viorel, cu Romeo Raicu, cu Radu Silaghi, cu Dan Iosif, cu Popa Ionel, cu Nicolae Dide, cu Mircea Dinescu, cu Diana Lupescu, cu Adrian Ştefănescu (Fesan: Şi Dide nici nu are certificatul preschimbat; Braia: N-a cerut), cu Viorel Curt? Deci Adrian Ştefănescu, Viorel Cociu şi Nicolae Viezure sînt oamenii care au făcut marşuri, care au plecat de la Piaţa Romană pe Ştefan cel Mare, platforma Obor cu Mecanică Fină şi aşa mai departe.

00:52 Doru Braia: Şi în opinia dumneavoastră înţeleg că aceste persoane sînt autentici revoluţionari?

01:00 Dumitru Dincă: Dacă împotriva domnului George Costin am un cui şi bine justificat, pentru oamenii ăştia bag mîna în foc şi sînt gata oricînd să mor pentru cele ce afirm. Oamenii ăştia au făcut revoluţie, oamenii ăştia au făcut-o conştient, deci nu au driblat cum se spune în fotbal. (Braia: Radu Filipescu) Mircea Dinescu (Braia: Ion Caramitru, care i-a fost alături), Mircea Dinescu a fost în data de 21 decembrie în stradă. Ion Caramitru, împreună cu Mircea Dinescu, împreună cu Sergiu Nicolaescu, împreună cu alţi oameni, cu Gelu Voican, cu toţi cei care au apărut pe la televiziune, în data de 22 decembrie au fost acolo şi au rupt porţile televiziunii.

01:54 Doru Braia: Aşa-i consider şi eu şi foarte multă lume din opinia publică, pe aceştia îi consideră autenticii luptători. Restul au fost mai mult sau mai puţin chibiţi, mai mult sau mai puţin trecători pe stradă la momentul X, mai mult sau mai puţin accidentaţi. Chiar aş vrea să comentez şi cu dumneavoastră domnule secretar de stat. Am citit mai multe nume prin cimitirul, aşa-numitul cimitir al eroilor. Eu spun aşa-numitul, pentru că eu acolo am găsit şi nume de miliţieni, şi nume de securişti, şi nume de militari, oameni care au ieşit din locurile lor de baştină şi de muncă împotriva revoluţionarilor de pînă în 22 decembrie ora 12 şi 8 minute [ora la care Ceauşescu a fugit cu elicopterul din sediul C.C.]. Eu aia o consider, pînă acolo lupta. După aia a fost beneficiul aflării în treabă.

02:52 Puiu Nicolae Fesan: De la 1052 a crescut eroilor datorită faptului că au fost asimilaţi şi cei care au murit în legătură cu evenimetele din decembrie, aşa li se spunea atunci. Deci a crescut numărul eroilor deoarece şi cei care au fost pe baricada cealaltă, aicea făceam o paralelă cu domnul Dincă şi spuneam „dom’le nu trebe să asemănăm pe Ioan fără de Ţară cu legea 42, Magna Carta cu legea 42. Aicea voiam eu de fapt să vă spun că oameni care au luptat împotriva revoluţiei au certificate şi beneficiază de prerogativele legii 341 sau au beneficiat de prerogativele legii 42, iar oameni care au fost şi au luptat în revoluţie dar n-au fost atît de şmecheri, cum se foloseşte pe aici un termen şi nu şi-au luat certificate, au rămas pe dinafară. Oameni adevăraţi.

[Secretarul de stat Puiu Fesan pare să nu cunoască art. 8 din Legea 341/2004 (disponibilă pe saitul SSPR), care spune: „De prevederile prezentei legi nu beneficiază persoanele, civili sau militari, care sînt dovedite a fi fost implicate în activităţile fostei securităţi ca poliţie politică, precum şi persoanele care au organizat, au acţionat, au instigat şi au luptat, sub orice formă, împotriva Revoluţiei din decembrie 1989„. Este anume datoria lui Fesan să elimine pe cei care au acţionat „sub orice formă” împotriva revoluţiei dintre cei care vor beneficia de preschimbarea certificatelor, dacă nu înţelege să-şi facă această datorie este foarte grav]

03:40 Doru Braia: În estimările dumneavoastră, cam cîte persoane dintre acestea ar putea fi aşa?

03:46 Puiu Nicolae Fesan: Eu cred că peste 30%.

03:48 Doru Braia: Deci din 23161 plus 28, să spunem 23190, 30%, păi ar fi deja vreo 6000, 7000? Atîţia sînt impostori, practic.

[Se pare că 23190 este numărul total al celor care au cerut preschimbarea certificatelor conform Legii 341/2004. Acest număr ar putea să crească ca urmare a prelungirii termenului de depunere a cererilor de către guvernul Tăriceanu, prin Ordonanţa nr. 1/2008]

04:00 Puiu Nicolae Fesan: Da, aşa este. Sînt oameni care au [neînţelegibil] la revoluţie, sînt oameni care au murit la revoluţie, sînt oameni care n-au avut nimic de-a face cu revoluţia şi şi-au făcut doar datoria, c-a fost ofiţer al armatei române, c-a fost ofiţer al Ministerului de Interne sau al securităţii, şi şi-a făcut doar datoria.

04:18 Dumitru Dincă: C-a fost salariat.

04:23 Doru Braia: Apropo. Ne-aţi pus la dispoziţie şi vă mulţumim pentru asta, întregul nomenclator al revoluţionarilor recunoscuţi, în ce condiţii vom mai cerceta şi veţi mai cerceta, şi cu stupoare am citit la poziţia 274 numele Viorel Hrebenciuc. E acelaşi cu şeful grupului parlamentar PSD?

04:49 Puiu Nicolae Fesan: Da. Cu părere de rău. (Braia: păi dînsul era mare grangure în PCR-ul de Bacău!) Dînsul nu cred c-a cerut vreo dată certificatul de luptător cu merite deosebite în revoluţie. Certificatul de luptător cu merite deosebite i-a fost dus dînsului, în 2002 (Braia: peşcheş). Nu cred c-a plătit. I s-a dus certificatul ca să arate cît sîntem noi de plecaţi, sau mai ştiu eu cum.

05:17 Doru Braia: Îl găsesc, o poziţie înaintea domniei sale, pe domnul Dumitru Sechelariu, vestitul baron.

05:25 Puiu Nicolae Fesan: Aşa este. În aceste duplicate apar.

05:28 Doru Braia: Aveţi cunoştiinţă, domnul Sechelariu, măcar în documentele alea care cu siguranţă sînt. Cum a fost redat ca revoluţionar?

05:32 Puiu Nicolae Fesan: Nu am dosarele şi dînşii nu au cerut preschimbarea certificatelor şi nici nu şi-au luat certificatele vreodată. Această fabrică de revoluţionari care a apărut în 2000-2002, sînt 761 de persoane care nu au …

[Conform art. 11 alin. 2 din HG 1412/2004 – normele metodologice de aplicare a Legii 341/2004 – cererea pentru preschimbarea certificatelor de revoluţionar se depune doar personal sau prin mandatar cu procură legalizată. Este o îmbunătăţire faţă de vechea Lege 42/1990, fiind de nădăjduit că nu vor mai apărea astfel de cazuri cu posesori de certificat care dacă sînt luaţi la întrebări declară că n-au cerut ei certificatul şi nu se ştie cine l-a cerut în numele lor. Într-o vreme pe saitul SSPR se puteau vedea toate cererile de preschimbare în ordine cronologică, inclusiv cu persoana care a depus respectiva cerere (titular sau mandatar), dar informaţia a fost scoasă de pe sait, s-a considerat că prea multă transparenţă strică]

05:46 Doru Braia: Să luăm cele două nume. Cît timp au deţinut certificatele legea 42 şi-a făcut efectele. Domnul Hrebenciuc probabil n-a plătit impozit, că dînsul a fost numai salariat la stat.

06:01 Puiu Nicolae Fesan: Nu. La vremea aia nu. Pe legea 42 era tăiat impozitul, dînsul a obţinut, i s-a făcut un duplicat în 2002 iar impozitul pe salar s-a tăiat în 1997.

06:13 Doru Braia: Dar pînă în 1997? (Fesan: păi n-a avut, pînă în 2002 n-a avut) A, n-a avut. Dar în 2002 i s-a adus aşa un certificat de luptător cu merite deosebite?

06:20 Puiu Nicolae Fesan: Da, i s-a adus. (Braia: Cine i l-a adus?) Se spune că fostul subsecretar de stat, domnul George Costin. Domnul George Costin a venit la mine chiar la început, dacă vă uitaţi în agenda mea este primul om care a venit în audienţă, a 2-a zi, uitaţi: George Costin, Bucureşti, marţi 26.07, cu o sută de dosare a venit la mine, şi a venit să-i fac o hotărîre de guvern prin care să încalc legea partidelor şi să-şi poată cumpăra spaţiul de pe strada Ghiocei, că vrea să-şi construiască acolo hotel. Şi a venit şi cu hotărîrea de guvern gata făcută, trebuia doar s-o trimit mai departe.

06:58 Doru Braia: E acelaşi domn Costin care se află acum în fruntea greviştilor foamei?

07:04 Puiu Nicolae Fesan: Sigur, dom’le, el este aceeaşi persoană. El este peste tot. Dacă ne uităm, el este omul care este preşedintele Blocului Naţional al Revoluţionarilor, el este omul care făcea certificate în 2002 că aşa spune ziarul, nu eu spun, uitaţi, presa spune, asociaţia „21 Decembrie” spune lucrul ăsta, „fabrica de revoluţionari”.

07:23 Doru Braia: Ia mai citiţi-ne ce mai scrie acolo.

07:26 Puiu Nicolae Fesan: Spune că fabrica de revoluţionari nu şi-a închis porţile şi funcţionează. Deci după 5 ani, după ce nu mai lucrează nici o comisie, nu mai există nici comisie guvernamentală nici comisie.

07:37 Doru Braia: Eu nu mai înţeleg nimic. Acest ziar este editat de asociaţia „21 Decembrie”? Înţeleg că asociaţia „21 Decembrie” i s-a alăturat domnului Costin acum.

07:49 Puiu Nicolae Fesan: Ei sînt prieteni acuma, nu ştiu. S-a schimbat (Braia: păi dînşii au scris ce au scris) Da, dînşii au scris, asociaţia „21 Decembrie”.

[Asociaţia „21 Decembrie” îl criticase pe Costin în publicaţia proprie în vremea cînd era condusă de Constantin Calancea. Odată cu schimbarea conducerii asociaţiei părţile s-au împăcat]

(Va urma)