Dumitru Mazilu în „Le Monde”: S-a pretins că a avut loc o concurență între președintele Iliescu și mine, dar asta e fals… Nu putem scoate în afara legii nici un partid, nici Partidul Comunist nici altele

Ziarul francez „Le Monde” din 18 ianuarie 1990 a publicat un interviu cu Dumitru Mazilu, vicepreședinte al CFSN. Redau și pentru cititorii acestui sait acel interviu, în tălmăcire proprie. Cu litere cursive, între paranteze drepte, comentarii și explicații ale mele.

România: Amînarea alegerilor generale
Un interviu cu numărul doi al Consiliului Frontului Salvării Naționale
Domnul Mazilu explică criza din sînul noii puteri Continuă lectura

Tulburarea mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989. Parchetul General în 2017 şi Agenţia France Presse în 21 decembrie 1989

V-am prezentat deja comunicatul Parchetului de pe lîngă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la stadiul cercetărilor în dosarul revoluţiei (linc). După cum a spus în faţa jurnaliştilor procurorul militar Marian Lazăr (de la secunda 48 a înregistrării): „menţionăm că a fost identificată, inclusiv prin probe testimoniale, sursa sunetului cu efect de panică emis la data de 21 decembrie 1989 în timpul discursului lui Nicolae Ceauşescu, care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piaţa Palatului şi declanşarea protestelor din Bucureşti”.

Domnul Lazăr nu a dat mai multe amănunte despre ce fel de sunet e vorba, dar în presa anilor 1990 subiectul tulburării mitingului lui Ceauşescu din 21 decembrie 1989 a fost intens dezbătut, vorbindu-se în numeroase articole despre un zgomot de petardă care s-ar fi auzit şi care a creat panică în mulţime (un ziarist o numea „petarda fericirii noastre”). În articole ulterioare s-a vorbit şi de o funcţionare greşită a difuzoarelor, care după unele afirmaţii s-au scurtcircuitat, după altele în mod voit ar fi difuzat zgomote de tipul huruitului de tancuri. Continuă lectura

Ion Iliescu a refuzat să confirme existenţa unor mercenari străini. „Rezistenţa atroce a vechiului aparat pro-ceauşist a fost bine pregătită. Vor să creeze o situaţie de instabilitate prin teroare, lansînd atacuri împotriva uzinelor, spitalelor, televiziunii şi radiodifuziunii”

TL261289_nuajutorURSS„Tineretul Liber” din 26 decembrie 1989 preia o ştire Agerpres despre nişte declaraţii făcute de Ion Iliescu cotidianului francez „Le Monde”. Le prezint şi eu cititorilor.

Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice

Paris 25 (Agerpres). Noua conducere a României nu a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „acesta nu este necesar” – a declarat Ion Iliescu într-un interviu publicat luni după-amiază de cotidianul francez „Le Monde”, citat de agenţia France Presse.

„Nu am cerut ajutor militar Uniunii Sovietice. Sîntem în contact permanent cu Ministerul Sovietic al Afacerilor Externe. Acesta, ca şi noi, consideră că ajutorul militar nu este necesar. În această privinţă părerea noastră coincide pe deplin cu părerea sovieticilor”.

Ion Iliescu a confirmat arestarea lui Ceauşescu şi a cîtorva membri ai familiei acestuia, dar a refuzat să dea amănunte despre împrejurările în care a fost arestat dictatorul răsturnat. El a adăugat că au fost arestaţi aproape toţi membrii Comitetului Politic Executiv al partidului. „Ei vor fi judecaţi în momentul în care condiţiile vor permite acest lucru”. Continuă lectura

Tanjug, 26 decembrie 1989: Reprezentanţii Frontului Democratic Român au fost incapabili să precizeze numărul exact al victimelor din Timişoara. S-a estimat că în jur de 4000-5000 au fost ucişi şi 7000 sînt răniţi

După executarea lui Ceauşescu şi anunţarea, prin Televiziunea Română, a numărului de 60000 de morţi atribuit acestuia, în 26 decembrie 1989 agenţia Tanjug a încercat să verifice informaţia întrebînd cu privire la numărul victimelor pe reprezentanţii Frontului Democratic Român care preluaseră controlul la Timişoara şi organizaseră o conferinţă de presă. La întrebarea cu privire la numărul victimelor din Timişoara, reprezentanţii Frontului Democratic Român n-au putut da un răspuns clar, nici ei nu ştiau care e situaţia. Dar, sub influenţa celor anunţate la TVR despre cei 60000 de morţi, au estimat că la Timişoara ar putea fi 4000-5000 de morţi. Cine anume a făcut această estimare nu se precizează. În articol se face referire la Lorin Fortuna, dar nu se spune limpede că dînsul a făcut estimarea cu cei 4000-5000 de morţi. S-a mai vorbit la acea conferinţă de presă despre existenţa a 200 de securişti pro-Ceauşescu, din care 50 ar fi fost deja prinşi, 25 ar fi trecut de partea poporului şi 4 sau 5 ar fi fost omorîţi. lorin Fortuna, conducătorul FDR, este citat spunînd că ar fi exista şi 4 mercenari libieni care ar fi luptat de partea lui Ceauşescu. Mulţumesc domnului Richard Andrew Hall care mi-a semnalat documentul alăturat, care cuprinde traducerile în engleză făcute de guvernul american în 27 decembrie 1989 ale relatărilor unor agenţii de presă despre revoluţia română. Ofer mai jos traducerea:

Conferinţă de presă la Timişoara Continuă lectura

Chicago Sun Times din 19 decembrie 1989: „Un miting în România ia o întorsătură sîngeroasă”

Un nou exemplu despre ce scria presa străină despre revoluţia română. Azi prezint extrase din „Chicago Sun Times” de marţi 19 decembrie 1989. Comentariile mele sînt inserate cu litere cursive, între paranteze drepte.

Un miting în România ia o întorsătură sîngeroasă
Sînt relatări despre sute de morţi, graniţele sînt închise

de Victoria Stegic
Agenţia France Presse Continuă lectura

Culisele revoluţiei (5). În 18 decembrie, Timişoara părea înfrîntă (video)

A 5-a parte a emisiunii „Culisele revoluţiei” difuzată în decembrie 2003 la TVR Timişoara. Invitaţi: Virgil Măgureanu (fost director SRI), Radu Tinu (fost adjunct al şefului Securităţii Timiş), Remus Avramescu (reporter la TV Belgrad, printre primii ziarişti străini care au transmis despre revoluţia din Timişoara), Miodrag Milin (istoric timişorean, autor al mai multor cărţi despre revoluţie), Constantin Chiticaru (maior în rezervă, fost membru al mişcării CADA), Florin Kovacs (avocat, cîştigător al unui proces de daune legat de revoluţie), Adrian Sanda (fost membru al Frontului Democratic Român, avea să devină apoi secretar de stat la SSPR din partea PSD), Tudorin Burlacu (deasemeni fost membru al Frontului Democratic Român), Sorin Oprea (lider al mulţimii în 16 decembrie 1989, şef al gărzii Frontului Democratic Român), Marius Mioc, Costel Bursuc (pe atunci preşedinte al Asociaţiei Luptătorilor Timişoreni Arestaţi în Revoluţie). Emisiunea era transmisă în direct în Piaţa Operei.

Vezi şi primele patru părţi ale emisiunii:
Noi am mers cu gîndul „acum ori niciodată”.
Revoluţia n-a început de la Tokes. Enoriaşii au fost una, revoluţionarii au fost alţii
Acel scenariu cu aprilie ’90 care s-a vehiculat nu e atît de important
Să ne spună domnul Radu Tinu dacă şi-a realizat visul de a-l lovi peste coaie pe cheferist


Transcriere înregistrare: Continuă lectura

Richard Andrew Hall: Revoluţia română ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul „Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism (12). Ciudaţi „turişti”, dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor

A 12-a parte din lucrarea domnului Hall: “Revoluţia română din 1989 ca joc geopolitic de cafenea. Documentarul “Şah-mat” a lui Brandstatter şi ultimul val dintr-o mare de revizionism”.

Vezi şi primele unsprezece părţi ale acestei lucrări:
Mişcări de deschidere
El complotează, ei complotează, tu complotezi
Revizionism, sau cînd totul se dovedeşte a fi fost o iluzie
Zvonuri despre un documentar revoluţionar
Fundal la Brandstatter: “Vechea Europă”, “Noua Europă” şi istoria în lupta geopolitică contemporană
Şah-mat: “Un documentar palpitant care poate să-ţi distrugă încrederea în mass-media”
Reacţii interne şi externe la documentarul “Şah-mat”
Intervenţie ungurească în istoriografia revoluţiei române
Stai o clipă! Nu căzuserăm de acord că KGB-ul a făcut-o?
O enigmă securistă: “Turiştii” sovietici şi răsturnarea regimului Ceauşescu
Amintirile fostei miliţii şi securităţi despre turiştii străini

Pentru publicarea în altă parte a lucrărilor domnului Hall aveţi nevoie de aprobarea autorului, cu care puteţi lua legătura la hallria@comcast.net.

Opiniile din articol aparţin autorului. Intervenţiile mele sînt cu litere cursive, între paranteze drepte.

Ciudaţi „turişti”, dar încă mai ciudate, reacţiile autorităţilor Continuă lectura

Rich Andrew Hall – „Rescrierea istoriei revoluţiei. Triumful revizionismului securist în România” (2). 18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu

Un nou fragment din teza de doctorat din 1997 a profesorului american Rich Andrew Hall avînd titlul: „Rescrierea istoriei revoluţiei. Relaţiile într-un regim autoritar şi triumful revizionismului securist în România de după Ceauşescu”.

Pentru republicarea în altă parte a acestei teze este nevoie să cereţi aprobarea autorului, cu care se poate lua legătura la hallria@comcast.net

Episodul anterior: Ceauşescu pleacă în Iran

18-19 decembrie. Evenimentele din Timişoara în absenţa lui Ceauşescu

Considerînd importanţa acordată „turiştilor străini” în relatările inspirate de Securitate despre evenimentele din decembrie, este interesant să notăm acţiunile luate de regimul Ceauşescu în 18 decembrie 1989. La încheierea şedinţei de urgenţă a C.P.Ex. de duminică după masă, Nicolae Ceauşescu a anunţat:

„Am dispus ca toată activitatea turistică să fie întreruptă. Nici un singur turist străin nu va fi acceptat, fiindcă toţi s-au dovedit agenţi de spionaj. Nici măcar cei din ţările socialiste nu vor fi acceptaţi, cu excepţia celor din Coreea [de Nord], Cuba şi China. Fiindcă ţările socialiste vecine nu sînt de încredere. Aceia care vin din ţările socialiste vecine sînt trimişi ca agenţi” <Mircea Bunea, Praf în Ochi. Procesul Celor 24-1-2. (Bucureşti, Editura Scripta, 1994), pag 34>

Ca urmare, luni 18 decembrie, într-un stil tipic ceauşist, s-a anunţat că România nu va mai accepta noi turişti datorită „lipsei locurilor de cazare” şi fiindcă „condiţiile meteo nu sînt potrivite pentru turism”<Belgrade Domestic Service, 1400 GMT 20 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-243, 20 Decembrie 1989>. Ironic, singurii exceptaţi de la această interdicţie erau „turiştii sovietici venind acasă de la călătoriile pentru cumpărături din Iugoslavia”<Agenţia France Presse, 19 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-242, 19 Decembrie 1989>.

Este interesant de văzut cum fostul colonel de securitate Filip Teodorescu îşi ajustează caracterizarea situaţiei din Timişoara în 18 decembrie pentru a explica această schimbare: „În hoteluri erau puţini străini, cei mai mulţi părăsind oraşul în jurul prînzului [în 17 decembrie], cînd se conturau deja ciocnirile. Au rămas cei interesaţi să rămînă. Ne-a atras atenţia numărul nejustificat de mare de turişti sovietici, fie cu autobuze fie cu autoturisme. Nu toţi s-au cazat în hoteluri. Fie că părăsiseră autobuzele, fie că erau în maşini staţionate ca pentru înnoptare. Verificările la graniţă indicau intrarea prin punctele de trecere ale frontierei din Nordul Transilvaniei. Declarau cu toţii că sînt în tranzit pentru Iugoslavia. Explicaţia era plauzibilă, călătoriile în scop de bişniţă ale sovieticilor fiind cunoscute de toată lumea. Din păcate nu dispuneam de forţe şi nici condiţiile nu au permis, pentru a urmări activitatea măcar a unora dintre „turişti”<Filip Teodorescu, Un Risc Asumat: Timişoara decembrie 1989 (Bucureşti, Editura Viitorul Românesc, 1992), pag. 92>.

Aceasta ridică întrebarea: de ce, dacă turiştii sovietici erau principalii bănuiţi a fi în spatele revoltei, exact lor li se îngăduia mai departe intrarea în România? Una dintre cele mai clare respingeri ale „scenariului turiştilor” a venit de la un grup de ofiţeri [de armată] din garnizoana Timişoara. Într-o scrisoare deschisă ei întreabă:

„Dacă ei [turiştii] apăreau ca suspecţi pentru Securitate şi contrainformaţiile militare, de ce n-au încercat să-i ţină sub supraveghere? În acea perioadă securiştii şi C.I.-iştii n-au ştiut să-şi facă meseria? Au uitat cumva pentru ce erau plătiţi cu bani grei din bugetul de stat?”<Un grup de ofiţeri din garnizoana Timişoara, „FRICA DE PROPRIUL POPOR…” România Liberă, 15 octombrie 1991, 2a>

Aşa cum am menţionat mai devreme, printr-o interesantă răsucire psihologică foştii securişti atribuie uneori altora propriile lor acţiuni, în special unor convenabili şi fantomatici „turişti străini”. Unele din argumentele Securităţii par să se bizuie pe informaţii reale scoase din context şi plasate într-un alt context unde slujesc mai bine interesele instituţionale ale Securităţii. De pildă, comentariile corespondentului agenţiei de presă iugoslave Tanjug de la punctul de graniţă Vatin ne poate da un indiciu de unde a apărut ideea „turiştilor străini călătorind în coloane de maşini”:

„Oamenii care au petrecut azi timp îndelungat la acest punct de graniţă au spus că autorităţile române însoţesc maşinile particulare de turişti care se întorc acasă prin România. De obicei aşteaptă pînă se adună cinci sau şase maşini şi apoi le lasă să treacă într-un convoi însoţit de maşini oficiale ale autorităţilor române”<Belgrade TANJUG, 2137 GMT 20 Decembrie 1989, în FBIS-EEU-89-244, 21 Decembrie 1989, pag. 80. Dezinformarea este deseori considerată sinonimă cu „o mare minciună”, dar de fapt cele mai eficace dezinformări totdeauna conţin un sîmbure de adevăr. Deseori, fapte reale sînt prezentate în afara contextului>

În sfîrşit, ne amintim că ziariştii franceji, Portocală şi Weber, şi-au susţinut teoriile despre „intervenţia străină” referindu-se la declaraţia din instanţă a „maestrului prinzător de spioni” (colonelul de securitate Filip Teodorescu), că în timpul evenimentelor ar fi arestat „agenţi străini”. După cum s-a dovedit, Teodorescu a arestat într-adevăr nişte „agenţi” la o fabrică din Timişoara, dar aceştia erau membri ai DIA, Direcţia de informaţii a Armatei, şi nu agenţi străini<Despre acest ciudat şi uşor comic incident vezi „Frica de propriul popor …” şi Ilie Stoian – Decembrie ’89. Arta Diversiunii (Bucureşti, Editura Colaj 1993), pag. 17-18. În ciuda permanentelor sale susţineri despre rolul jucat de agenţii străini, Teodorescu recunoaşte că cei pe care i-a arestat erau ofiţeri DIA (Teodorescu, Un risc asumat, pag. 96). Împrejurările acestui incident rămîn neclare. Totuşi, ele pot fi un indiciu al rivalităţilor dintre instituţii care au influenţat evenimentele din decembrie>

În timpul zilei de luni, căutările din casă în casă şi arestările au continuat la Timişoara. Protestatarii au încercat să se adune din nou şi au strigat cea mai tragică lozincă a acestor zile: „Vrem morţii noştri!”. Forţele regimului au răspuns deschizînd iarăşi focul. Cel puţin 7 oameni au fost ucişi şi 100 răniţi doar în zilele de 18 şi 19 decembrie. Se zvoneşte că securiştii au împuşcat unii dintre răniţi în paturile lor de spital. Acest zvon pare să se confirme prin observaţiile unui ostaş al armatei care a fost martor la deshumarea a 27 de cadavre din Cimitirul Săracilor din Timişoara, în ianuarie 1990: unele din aceste cadavre purtau urme de răni tratate<Liviu Ştefănuţ, interviu de Dan Preisz, “Teroriştii Timişoarei” România Liberă, 21 aprilie 1994, pag. 6. Deşi colonelul de securitate Teodorescu tăgăduieşte vehement aceste susţineri, descrierea sa despre ce s-a întîmplat în timpul acelor zile la spitalul judeţean doar întăreşte asemenea bănuieli (Teodorescu, Un Risc Asumat, pag. 87-89). Lucrătorii spitalului au susţinut că Securitatea a făcut interogatorii brutale la care personalul medical n-a fost prezent, vezi comentariile Floricăi Curpaş în Titus Suciu, Reportaj cu Sufletul la Gură (Timişoara, Editura Facla, 1990), pag. 145>. Urmînd poruncile Elenei Ceauşescu, în noaptea de 18/19 decembrie au luat cadavrele a 40 de protestatari morţi de la morga spitalului şi le-au transportat la Bucureşti unde au fost incinerate<Incidentul este explicat în rechizitoriul procuraturii împotriva ofiţerilor de miliţie şi securitate arestaţi pentru amestec în represiunea de la Timişoara, vezi Teodorescu, Un Risc Asumat, 279-300>. Ca şi în noaptea de 16/17 decembrie cînd regimul a întreprins acţiuni absurde pentru a pretinde că nimic neobişnuit nu s-a întîmplat la clădirea comitetului judeţean de partid, reparînd toate stricăciunile din zonă, acest incident reflectă credinţa că „dacă nu există acte de identitate şi nici cadavre, înseamnă că n-au existat nici morţi”. Reflexele orweliene ale regimului nu l-au părăsit niciodată, nici măcar în cele mai mari momente de criză.

Comentariu propriu (Marius Mioc):

În 1991, urmare a zvonurilor despre invazia turiştilor străini în timpul revoluţiei, în numele „Comisiei pentru Adevăr şi Dreptate” a Asociaţiei „17 Decembrie” din Timişoara am cerut date de la hotelurile timişorene pentru a vedea dacă comparativ cu anul 1988 a existat vreo creştere semnificativă a numărului acestor turişti. De la fostul Oficiu Judeţean de Turism (OJT), transformat după revoluţie în S.C. „Banatul” S.A., datele mi le-a dat directorul Dorin Munteanu, care avea să devină apoi parlamentar PDSR, iar de la hotelul Pecotim care nu aparţinea OJT-ului datele mi le-a dat Lechin Jova, directorul executiv. La Pecotim nu aveau maşină de scris, de aceea adresa a fost scrisă de mînă.
După cum se vede din adresele de mai jos, comparativ cu decembrie 1988 noiembrie 1989 în decembrie 1989 au fost chiar mai puţini turişti străini. Scurt timp după ce dobîndisem datele de la OJT a ieşit pe piaţă teoria că acei turişti străini nu s-au dus la hoteluri ci au rămas peste noapte în maşini.

img_0008

img_0009

Trebuie spus că raportarea turiştilor străini la securitate era o activitate de rutină a hotelierilor. În 1991 cînd am făcut acea cercetare exista chiar şi nominal evidenţa turiştilor străini care stătuseră la hoteluri, dar n-am considerat important să cer date atît de amănunţite.

În ceea ce priveşte cimitirul săracilor, Rich Hall face o confuzie între morţii dezgropaţi la cimitirul săracilor, fapt întîmplat în 22 decembrie 1989, dar care morţi conform datelor medicinii legale nu aveau legătură cu revoluţia, şi morţii dezgropaţi în cimitirul eroilor în 15 ianuarie 1990, numai aceştia avînd legătură cu revoluţia. Deci, morţii de care vorbeşte Hall fuseseră descoperiţi în cimitirul eroilor, nu în cimitirul săracilor. Respectivii morţi fuseseră ridicaţi în 27 decembrie 1989 (după fuga lui Ceauşescu!) de la morga Spitalului Judeţean pe motiv că familiile lor nu-i ridicaseră pînă atunci (dar nimeni nu informase familiile că se găsesc aceşti morţi la morgă) şi fuseseră îngropaţi în 28 decembrie 1989. E vorba de 10 morţi, nu de 27. Mai jos dau extrase din presa timişoreană referitoare la groapa comună din cimitirul eroilor. Primele două imagini sînt din „Renaşterea Bănăţeană” din 16 ianuarie 1990 iar comunicatul comenduirii garnizoanei Timişoara a apărut în „Renaşterea Bănăţeană” din 18 ianuarie 1990.

img_0038

img_0039

img_0042

(Va urma)