Autoritatea Electorală Permanentă m-a exclus din corpul experților electorali

După cum cititorii mai vechi ai acestui blog cunosc, am participat în mai multe rînduri la alegeri în calitate de președinte ori locțiitor de președinte de secție de votare. Particip la alegeri în aceste funcții încă din anii ’90 și ca urmare a acestui fapt după ce s-a înființat Autoritatea Electorală Permanentă am fost trecut pe listele acesteia în calitate de „expert electoral”, fără a mai trebui să urmez un curs special de pregătire. La ultimele alegeri, cele parlamentare din 6 decembrie 2020, am primit o amendă pe motiv că n-am purtat corect masca (linc). Continuă lectura

De la 7,4 milioane voturi anti-Băsescu la referendum, la 4,4 milioane voturi pro-USL acum

Rezultatele alegerilor parlamentare sînt cunoscute, toată presa vorbeşte despre marea izbîndă a USL. Într-adevăr, cu peste 50% din voturi cîştigate şi cu majoritatea absolută în parlament asigurată, USL a înregistrat o izbîndă. Continuă lectura

Rezultate alegeri parlamentare, secţia 211 Timişoara

La secţia 211 Timişoara, unde am fost preşedinte de comisie electorală, s-au înregistrat următoarele rezultate la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012:

Număr total al alegătorilor înscrişi în liste = 1156, din care 1148 pe lista permanentă, 3 au votat cu urna mobilă şi 5 pe listele suplimentare.

Prezenţă la vot = 314 (27,16%) Continuă lectura

Rezultatele alegerilor – ce au făcut clienţii noştri

Am publicat pe acest blog articolele:

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989 (2)

După publicarea listei parlamentarilor aleşi fac un sumar cu privire la rezultatele alegerilor în cazurile prezentate în acele articole:

– Petre Roman (PNL) a primit 4573 voturi din totalul de 18738 votanţi, clasîndu-se pe locul 2 în colegiul senatorial Europa-Asia. A ratat postul de senator.

– Ioan Talpeş (PDL) a primit 9764 voturi din totalul de 29462 votanţi. Deşi a fost pe primul loc în colegiul senatorial 7 Bucureşti a ratat postul de senator ca urmare a redistribuirilor.

– Eugen Bădălan (PDL) a primit 6942 voturi din totalul de 24982 votanţi. Deşi abia pe locul 2 în colegiul 2 cameră Brăila a dobîndit postul de senator prin redistribuire.

– Constantin Dudu Ionescu (PDL) a primit 5730 voturi din totalul de 15809 votanţi. Deşi a fost pe primul loc în colegiul 16 cameră Bucureşti a ratat postul de deputat ca urmare a redistribuirilor.

– Viorel Oancea (PDL) a primit 13555 voturi din totalul de 38891 votanţi. Deşi a fost pe primul loc în colegiul senatorial 2 Timişoara a ratat postul de senator ca urmare a redistribuirilor.

– Pompiliu Alămorean (Partidul Verde) a primit 1336 voturi din totalul de 41780 votanţi. A fost pe locul 6 în colegiul senatorial 1 Timişoara şi a ratat postul de senator.

– Tudorin Burlacu (Partidul Verde) a primit 582 voturi din totalul de 51994 votanţi. A fost ultimul în colegiul 3 senatorial Timiş şi a ratat postul de senator.

– Nicu Mihoc (PDL) a primit 5272 voturi din totalul de 28667 votanţi. A fost pe locul 2 în colegiul 1 cameră Tîrgu Mureş şi a ratat postul de deputat.

– Sergiu Nicolaescu (PSD) a primit 12728 voturi din totalul de 42814 votanţi. Deşi pe locul 2 în colegiul 1 senatorial Bucureşti a dobîndit postul de senator prin redistribuire.

– Vasile Blaga (PDL) a primit 25131 voturi din totalul de 52340 votanţi şi a dobîndit postul de senator pentru colegiul 5 Bucureşti.

– Răzvan Theodorescu (PSD) a primit 8465 voturi din totalul de 31665 votanţi. A fost pe locul 3 în colegiul 2 senatorial Bucureşti şi a ratat postul de senator.

– Dănuţ Ioan Fleacă (PNL) a primit 6571 voturi din totalul de 52340 votanţi. A fost pe locul 3 în colegiul 5 senatorial Bucureşti şi a ratat postul de senator.

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989 (2)

Despre Sergiu Nicolaescu (PSD), Vasile Blaga (PD-L), Răzvan Theodorescu (PSD) şi Dănuţ Ioan Fleacă (PNL)

Referitor la alţi candidaţi vedeţi şi prima parte a articolului de pe acest blog.

Sergiu Nicolaescu candidează din partea PSD la colegiul 1 Senat Bucureşti. În legislatura 1990-1992 a iniţiat Comisia Senatorială „Decembrie 1989”. În cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei” l-am numit pe Sergiu Nicolaescu „apărătorul criminalilor din decembrie 1989” (vezi aici). S-a manifestat pentru oprirea proceselor legate de revoluţie printr-o amnistie generală pe acest subiect, propunînd acest lucru cu prilejul audierii preşedintelui Ion Iliescu de către Comisia Senatorială „Decembrie 1989” (intuiţia mea îmi spune că însăşi scopul înfiinţării acelei comisii a fost crearea unui cadru pentru propunerea de amnistie). La moartea generalului-criminal Ştefan Guşă a propus în Senat un moment de reculegere în memoria acestuia. A scris mai multe cărţi despre revoluţie, puteţi citi pe acest blog recenzia la una dintre aceste cărţi – „Revoluţia, începutul adevărului”. Tot pe acest blog puteţi vedea o emisiune TV din 1996 despre revoluţie cu Sergiu Nicolaescu nervos.

Vasile Blaga este candidat PD-L la colegiul 5 Senat Bucureşti. Dînsul este posesor de certificat de luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite, a dobîndit şi preschimbarea certificatului după noua Lege 341/2004, avînd acum certificatul seria LRM-B numărul 00074. După cum scria „Gardianul” din 14 decembrie 2005, „evenimentele din decembrie 1989 l-au surprins pe Vasile Blaga în funcţia de director la Întreprinderea Mecanică Hyperion din Ştei. El a devenit atunci preşedinte al CFSN-ului local, apoi vicepreşedinte al CFSN Bihor şi, din 1991, preşedinte al FSN Bihor”. Şteiul este un orăşel din judeţul Bihor unde nu sînt foarte convins că a existat vreo revoluţie. Conform Legii 341/2004 luptător în revoluţie remarcat prin fapte deosebite este cel care a ocupat şi apărat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar. Cum în Ştei regimul totalitar, după cîte cunosc (să mă corecteze cititorii dacă greşesc) n-a organizat nici o rezistenţă, n-au existat acolo obiective de importanţă deosebită pentru rezistenţa regimului totalitar. Legalitatea atribuirii titlului de luptător remarcat prin fapte deosebite domnului Vasile Blaga mi se pare îndoielnică. Cei care au luat parte la manifestaţia de bucurie declanşată în Ştei la aflarea veştii fugii lui Ceauşescu ar merita titlul pur onorific de „participant la revoluţie”, prevăzut de art. 3 alin. 1 pct. c din Legea 341/2004, o diplomă care s-o arate la nepoţi şi atît. „Remarcat prin fapte deosebite” înseamnă altceva, nu o spun eu, o spune legea.

Interesant că pe vremea alegerilor pentru primăria Bucureştilor s-a făcut scandal în presă despre contracandidatul de atunci a lui Vasile Blaga, adică Sorin Oprescu, care îşi luase certificat de revoluţionar. Presa deontoloagă de pe malurile Dîmboviţei uitase să precizeze că Vasile Blaga se afla în exact aceeaşi situaţie. De asemenea, uitase să amintească că lui Sorin Oprescu i s-a respins preschimbarea certificatului de revoluţionar după verificările cerute de Legea 341/2004. O respingere justificată, căci faptele lui Oprescu se rezumau la acordarea de îngrijiri medicale răniţilor revoluţiei, conform meseriei sale de medic, şi la apărarea de „terorişti” a spitalului unde lucra, spital care pe bună dreptate nu a fost considerat „obiectiv de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar”.

Răzvan Theodorescu candidează din partea PSD la colegiul 2 Senat Bucureşti. Dînsul a fost director al Radioteleviziunii în 1990, perioadă în care aceasta avea monopolul informaţiei (nu apăruseră încă televiziuni particulare) şi în care s-a lansat lozinca „aţi minţit poporul cu televizorul”. Printre informaţiile difuzate de televiziunea română în acea perioadă se numără cea cu drogurile şi bancnotele false găsite în sediul partidelor de opoziţie. Din 2004 Răzvan Theodorescu a fost numit de Ion Iliescu în colegiul naţional al Institutului Revoluţiei Române. După cum scrie saitul Victor Stănculescu, Răzvan Theodorescu este unul dintre cei care au iscălit cererea de graţiere a lui Victor Stănculescu.

Dănuţ Ioan Fleacă candidează din partea PNL la colegiul 5 Senat Bucureşti. În revista „Totuşi Iubirea” nr. 25/1991 (condusă de Adrian Păunescu) acesta a iscălit un apel în favoarea unei amnistii generale pentru crimele din decembrie 1989. Faptul l-am consemnat în articolul „Înteţirea propagandei pentru o amnistie” din ziarul „Renaşterea Bănăţeană” din 28 iunie 1991.

Candidaţi la alegerile parlamentare, văzuţi din punctul de vedere al revoluţiei din 1989

Actualizare 8 octombrie 2010: Înlocuire înregistrare video de pe saitul trilulilu.ro cu înregistrare video de pe youtube.

Despre: Petre Roman (PNL), Ioan Talpeş (PD-L), Eugen Bădălan (PD-L), Constantin Dudu Ionescu (PD-L), Viorel Oancea (PD-L), Pompiliu Alămorean (Partidul Verde), Tudorin Burlacu (Partidul Verde), Nicu Mihoc (PD-L)

Petre Roman, prim-ministrul FSN „emanat” de revoluţie, candidează din partea PNL în Colegiul 1 Senat pentru diasporă, care include statele din Europa şi Asia.

Petre Roman este prim-ministrul care i-a avut în guvern pe generalii Chiţac şi Stănculescu, vinovaţi de crime în timpul revoluţiei de la Timişoara. Deşi informat asupra acestui fapt, i-a menţinut în continuare în guvern şi a desfiinţat comisia care cercetase evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. În prima parte a guvernării sale au apărut acei „terorişti” care chipurile voiau să-l readucă pe Ceauşescu la putere, dar care au dispărut fără urmă, nu înainte de a convinge populaţia de eroismul noilor guvernanţi care înfruntă focul acestor terorişti. Tot în timpul guvernării Roman s-a încercat falsificarea adevărului despre revoluţie prin ascunderea implicării în represiune a armatei şi declararea generalului-criminal Vasile Milea drept erou naţional. Cînd au apărut demonstraţii de stradă care cereau adevărul, participanţii la ele au fost acuzaţi că „destabilizează” şi înfieraţi ca posibili duşmani ai statului. Sub influenţa acestei propagande, mineri şi alte grupuri de muncitori au acţionat violent împotriva opoziţiei, în 29 ianuarie, 19 februarie şi 14-15 iunie 1990. Ziarul „Azi”, oficios al partidului FSN condus de Petre Roman, a declanşat în acea perioadă o campanie virulentă de ponegrire a celor care se opuneau FSN-ului. Din punct de vedere economic, guvernarea Petre Roman a fost cea mai dezastruoasă guvernare post-decembristă a României, atunci fiind puse bazele procesului inflaţionist iar produsul intern brut pe locuitor a ajuns în 1991 (anul căderii guvernului Roman) la numai 82% din cel înregistrat în 1989.

Ioan Talpeş, fost consilier a lui Ion Iliescu, candidează din partea PD-L pentru Senat în Colegiul 7 Bucureşti. Ioan Talpeş a fost şi continuă să fie un om de încredere al fostului preşedinte. În 2004 Ion Iliescu l-a numit pe Talpeş în conducerea Institutului Revoluţiei Române, dar acesta s-a retras de acolo. În prezent, Talpeş îşi exprimă admiraţia faţă de Ion Iliescu pe saitul său personal, la rubrica „Repere”: Ion Iliescu – politicianul fundamental pentru România după 1989, personalitate care, într-o stare de graţie a cerului, a avut şansa să acţioneze, cu succes, pentru a asigura continuitatea conceptului naţional şi geografic statal românesc, într-un moment în care majoritatea românilor nu au înţeles despre ce era vorba”.

Generalul Eugen Bădălan candidează din partea PD-L în Colegiul 2 Cameră Brăila. Conform „Jurnalului Naţional” din 26-28 octombrie 2004, în timpul revoluţiei Bădălan, ofiţer M.Ap.N., aflat la Arad, a poruncit maiorului Diaconescu să-i împungă cu baioneta pe demonstranţi, dar acesta a refuzat. La Arad nu s-a tras pînă în 22 decembrie 1989. I-am consacrat domnului Bădălan un capitol din cartea mea „Revoluţia din Timişoara şi minciunile din Jurnalul Naţional”. În decembrie 2007 Eugen Bădălan a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru un prejudiciu de 1,3 milioane euro. În martie 2008, procesul a fost suspendat, datorită unor excepţii de neconstituţionalitate.

Un alt candidat notabil este Constantin Dudu Ionescu, care candidează din partea PD-L pentru Camera Deputaţilor, în sectorul 4 Bucureşti. Dudu Ionescu a fost ministru al apărării, şi apoi al internelor în guvernarea CDR, din partea PNŢCD. În perioada în care făcea parte din guvern a propus „amnistia evenimentelor, a unora dintre lucrurile care s-au întîmplat în 1989 – evident, cele în afara caracterului penal”. O aberaţie – pentru că amnistiile se dau exclusiv pentru fapte care au caracter penal. Dacă o faptă n-are caracter penal nu e nevoie să fie amnistiată. De fapt, omul încerca să-i scape pe criminalii din decembrie 1989 (a criticat hotărîrea instanţei în procesul generalilor Chiţac şi Stănculescu cînd aceasta era la primă instanţă – vezi „Jurnalul Naţional” din 17 iulie 1999), dar pentru manipularea publicului a adăugat că propunerea nu se referă la fapte cu caracter penal. Dacă propunerea sa ar fi avut izbîndă, bineînţeles că în textul final s-ar fi eliminat fraza cu lipsa caracterului penal al faptelor amnistiate. După declinul PNŢCD Constantin Dudu Ionescu s-a înscris în Partidul Umanist (mai apoi Conservator) a lui Dan Voiculescu, dar acum văd că a ajuns la PD-L. Şi Dudu Ionescu a beneficiat de imensa onoare de a avea un capitol consacrat într-una din cărţile mele – „Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”. Mai jos puteţi vedea şi un protest al meu din 1997, la Televiziunea Timişoara, faţă de faptul că Dudu Ionescu participase la dezvelirea unui monument ridicat în cinstea generalului-criminal Ştefan Guşă. TVR Timişoara a cenzurat parţial protestul meu, anume nu a difuzat şi partea în care ceream explicit destituirea lui Dudu Ionescu.

Alt candidat PD-L este Viorel Oancea, care candidează în Colegiul 2 Senat Timişoara Est. În 22 decembrie 1989 Oancea (pe atunci maior M.Ap.N.) a apărut în balconul Operei ca să informeze demonstranţii că este alături de ei. Era la ora 9, înainte de fuga lui Ceauşescu. Conform cărţii lui Miodrag Milin „Timişoara 15-21 decembrie” (IPBT 1990, pag. 162) generalul Guşă l-a ameninţat pe Oancea cu tribunalul militar, iar procurorul militar Izdrescu s-a şi prezentat la unitatea militară a lui Oancea, pentru a face anchetă. Nu s-a mai făcut ancheta findcă a fugit Ceauşescu.
De remarcat că generalul Guşă îl atacă pe Oancea în interviul dat lui Pavel Coruţ (cartea „Să te naşti sub steaua noastră”, Editura Gemenii 1993) pe motiv că el nu reprezenta armata.
După revoluţie Oancea a ajuns colonel şi şef al poliţiei Timiş. A fost membru al Comisiei Guvernamentale de Anchetă despre evenimentele din Timişoara, poziţie din care a iscălit pentru trimiterea în judecată a generalilor Ştefan Guşă, Mihai Chiţac şi Victor Atanasie Stănculescu. După cum zice Rodica Giura, se pare însă că n-a participat efectiv la lucrările acelei comisii, ci doar a semnat pe materialul strîns de alţii. În 2007, Viorel Oancea a primit o diplomă de onoare din partea Institutului Revoluţiei Române condus de Ion Iliescu („Caietele Revoluţiei” nr. 1/2008, pag. 29).

Alt revoluţionar timişorean care candidează este Pompiliu Alămorean, la Colegiul 1 Senat Timişoara Vest, din partea Partidului Verde.
Pompiliu Alămorean a fost în 1990 primarul Timişorii. În 22 decembrie 1989, după fuga lui Ceauşescu, a fost printre cei care au ocupat sediul Securităţii Timiş. Pentru alte oraşe asta ar fi o faptă revoluţionară remarcabilă, dar la standardele din Timişoara e cam puţin, motiv pentru care Alămorean a fost acuzat că ar fi impostor şi că a ajutat impostori să primească certificate de revoluţionar prin asociaţia de revoluţionari „Fundaţia Revoluţiei”, pe care o conduce. A mai candidat de cîteva ori, de obicei nu obţinea decît vreo 1% din voturi.

Tot în judeţul Timiş, la colegiul 3 Senat, zona Sînnicolaul Mare, Jimbolia, Deta, candidează Tudorin Burlacu, din partea Partidului Verde.
Tudorin Burlacu a fost membru în Frontul Democratic Român şi este preşedintele asociaţiei de revoluţionari „Egalitate, Frăţie, Cooperare, Colaborare”. A fost şi membru al comisiei care dădea certificate de revoluţionar, am scris în treacăt despre asta. Despre Tudorin Burlacu, am găsit un pasaj interesant în scrierile lui Lorin Fortuna: „Am solicitat, cu aceeaşi ocazie, includerea Biroului Permanent al FDR în cadrul Consiliului Naţional al Frontului Salvării Naţionale, constituit la Bucureşti. Din nefericire, unul dintre cei care au dus acest mesaj, a decupat partea de jos a documentului şi, în locul rămas liber, a lipit o listă cu aproximativ 60 de nume de membri fondatori ai FDR (probabil pentru a figura şi el în cadrul acestei componenţe false a Biroului Permanent al FDR), creînd astfel şi o situaţie specială, deoarece lista, astfel modificată, avea mai mulţi membri decît cei din componenţa, de atunci, ai Consiliului Naţional a FSN. Ştim cine este acest om, care ne-a creat şi ulterior multe prejudicii, nouă şi Revoluţiei române, şi menţionăm că, din motive pe care nu le-am înţeles, respectiva persoană (Tudorin Burlacu) s-a bucurat ulterior de o atenţie specială din partea unor conducători ai FSN, şi, în special, din partea lui Ion Iliescu şi a lui Iosif Dan. Cert este că acel Consiliul al FSN s-a format neţinînd cont de documentul respectiv”.

Nicu Mihoc candidează la Colegiul 1 Tîrgu Mureş, pentru Camera Deputaţilor, din partea PD-L. În 1989 era actor la Teatrul Naţional din Timişoara, prilej cu care a recitat o poezie din balconul Operei din Timişoara. Pe acest blog a fost prezentată înregistrarea respectivă. Nicu Mihoc a spus manifestanţilor din Piaţa Operei din Timişoara, în 21 decembrie 1989: Fraţi români! Sînteţi minunaţi! Laşul din mine a [fost] învins! Ţin să vă anunţ că de 4 zile am stat închis în casă, neputînd participa aici din frică! Dar am venit alături de voi! (urale) Mă numesc Nicu Mihoc şi sînt actor al Teatrului Naţional din Timişoara (urale). Sînt născut în comuna Hălmagiu unde Iancu a poposit! (urale) Şi-acum, pentru voi, cele mai frumoase versuri pe care le-am găsit la această oră: Învingătorii nu mai au măsură / Şi-n cartea de istorie se-aşează / Şi doar învinşii au simţirea trează / Şi doar învinşii scriu literatură / Ei nu suportă fără (neînţelegibil) / Acelor care-nvinşii mint şi peste / Învinşii se ascund într-o poveste / Şi de acolo murmură şi-ntreabă / Învingătorii sînt sătui de toate / Şi cartea de istorie răsfrînge / Întreagă ridicarea lor prin sînge / Şi că mai mult ca ei nici nu se poate / Albac, dar sîngerează-nvinşii / [neînţelegibil; apoi sfîrşit înregistrare]. Nicu Mihoc nu a cerut certificat de revoluţionar (nu figurează pe saitul SSPR).

O porcărie care mai poate fi oprită: asigurarea obligatorie a locuinţelor începînd cu jumătatea lui 2009

Actualizare 26 iulie 2014: Înlocuit linc devenit nefuncțional la articolul din ziarul Adevărul.

Angela Toncescu, preşedinta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), a declarat: începînd cu jumătatea anului viitor, legea asigurărilor obligatorii a locuinţelor ar putea intra in vigoare. A rămas doar ca la sesiunea de toamnă Camera Deputaţilor să adopte legea.

Senatul a aprobat-o încă din 2007, cu 73 voturi pentru şi numai unul împotrivă.

Birocraţia este un cerc din care nu poate scăpa nimeni. Cei din vîrf consideră că cei de sub ei cunosc amănuntele, iar cei de jos consideră că cei din vîrf cunosc ansamblul, şi astfel toţi sînt păcăliţi reciproc, spunea Karl Marx, dar greşea. În acest caz, „experţii” care au lucrat la proiectul de lege cu asigurările obligatorii nu sînt păcăliţi deloc, ci îşi urmăresc interesele. După cum scria ziarul „Adevărul” din 20 iunie 2008, Angela Toncescu, preşedinta organismului birocratic de supraveghere a asigurărilor, a cîştigat, în calitatea ei de angajată a statului, peste 12 miliarde lei vechi pe an (echivalent cu 27000 euro pe lună), adică de 18 ori mai mult decît Traian Băsescu. Cum legea spune că „veniturile membrilor Consiliului de Supraveghere a Asigurărilor şi ale personalului de conducere şi executiv sînt echivalente veniturilor realizate pe posturi similare din piaţa de asigurări”, este firesc ca „experţii” din Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor să urmărească creşterea veniturilor în acest domeniu. Iar politicienii votează orbeşte ceea ce propun „experţii”, că doar avem o guvernare care susţine competenţa!

„Săptămîna Financiară”, într-un articol mai vechi pe această temă, remarca: „România este singura ţară europeană unde autorităţile vor să introducă asigurări obligatorii pentru locuinţe împotriva catastrofelor naturale. Sistemul a mai fost introdus în Turcia, cu sprijinul Băncii Mondiale, dar rezultatele au fost mai degrabă dezamăgitoare (…) În Japonia, care este lovită frecvent de cutremure, nu există un sistem de asigurare obligatoriu, iar primele de asigurare sînt mari, drept care mai puţin de 5% din japonezi îşi asigură locuinţele”.

Reprezentanţii Statului nu se mai mulţumesc cu impozitele, ci se consideră îndreptăţiţi să stabilească cum trebuie să-şi cheltuie românii şi banii rămaşi după plata impozitelor. Pentru început, prima de asigurare va fi mică, să nu se revolte lumea şi să accepte ideea. Apoi, an de an suma va creşte.

Remarc eficienţa manevrelor de culise ale reprezentanţilor firmelor de asigurări, care vor avea astfel un venit sigur fără să mai fie nevoiţi să facă eforturi pentru atragerea clienţilor. În cazul asigurărilor obligatorii pentru autoturisme, măsura are o logică: asigurarea obligatorie nu priveşte pagubele pe care proprietarul maşinii le provoacă propriei sale maşini (pentru asta există asigurarea CASCO facultativă), ci pagubele pe care un conducător auto neatent le provoacă unor terţe persoane nevinovate, care poate nici nu au maşină în proprietate. Este aşadar ocrotită persoana nevinovată care e silită să îndure riscul conducerii neatente a autoturismelor de către alţii.

Măsura propusă împiedică o diferenţiere a pieţii de asigurări conform riscurilor reale. Cetăţeanul care are casa în vîrful dealului trebuie să se asigure contra inundaţiilor, exact ca şi cel cu casa în lunca rîului. Cei care locuiesc în zone seismice vor plăti la fel ca şi cei care locuiesc în zone fără risc de cutremur. Dispare interesul de a alege locul construirii unor locuinţe în funcţie şi de riscurile dezastrelor naturale.

Adepţii asigurărilor obligatorii plîng de mila bugetului de stat, din care s-au dat ajutoare pentru sinistraţii de la inundaţiile recente. De ce din impozitele plătite de toţi cetăţenii să se dea ajutor inconştienţilor care nu şi-au asigurat casele?, se întreabă retoric propagandiştii asigurărilor. După adoptarea asigurării obligatorii, nu se vor mai da bani din bugetul statului în caz de dezastre naturale, totul va fi acoperit de companiile de asigurări, continuă aceştia.

Din bugetul statului se vor da oricum bani pentru ajutorarea sinistraţilor în caz de dezastre naturale majore. Statul român a dat bani chiar şi pentru ajutorarea sinistraţilor de la ţunamiul din Asia, e naiv cine crede că se va refuza ajutorul unor sinistraţi din România. Nu văd politicianul aflat în funcţie de răspundere într-un moment de dezastru natural care să declare că nu-i ajută pe sinistraţi, că respectivii îşi merită soarta fiindcă n-au încheiat poliţe de asigurare. România fiind o democraţie, politicienii au totuşi nevoie de voturi. La fel a fost şi în SUA, cînd după uraganul Katrina guvernul a dat bani pentru ajutarea sinistraţilor.

Pe de altă parte, ajutarea unor semeni aflaţi în dificultate este firească la un popor creştin ca al nostru. Cheltuirea banilor publici cu sinistraţii nu este o problemă care realmente să fi scandalizat opinia publică. Sînt multe alte lucruri pe care se cheltuie bani publici fără rost.

Suma de 20000 euro, prevăzută în lege a fi asigurată, nu acoperă nici costul unei garsoniere în Bucureşti, iar suma minimă de 10000 de euro e mai mare decît costul unor case din zona rurală, unde există şi destule case abandonate. Proprietarii caselor abandonate sau folosite foarte rar, care mai au o altă locuinţă la oraş, vor fi siliţi să cotizeze pentru asigurarea acelor case. Statul Maximal consideră proprietarii nişte inconştienţi, care nu-şi pot evalua singuri interesele, de aceea ei, birocraţii, trebuie să dicteze cu ce să-şi cheltuie oamenii banii. Alţi birocraţi vor fi necesari pentru verificarea încasărilor, depistarea şi pedepsirea celor care trag chiulul de la asigurarea obligatorie, şi parcă văd că din banii contribuabililor se vor plăti aceşti birocraţi, nu din banii firmelor de asigurări.

În schimbul făgăduielii iluzorii că nu se vor mai cheltui bani publici în caz de dezastre naturale, ni se cere practic să plătim de zece ori mai mult cu asigurări obligatorii pentru locuinţe.

Nu mă deranjează să dau bani pentru un amărît rămas fără casă din pricina unui cutremur sau viitură, dar mă deranjează nespus să fiu silit să cotizez pentru îmbogăţirea patronilor firmelor de asigurări, care oricum cîştigă mai mult decît mine. Nu-s invidios pe aceştia, să cîştige domniile lor cît mai mult, dar să cîştige convingîndu-şi clienţii prin oferte avantajoase, nu prin tragerea sforilor pentru obţinerea unor legi prin care cetăţenii sînt siliţi să-i îmbogăţească.

N-am nici o îndoială că firmele de asigurări dispun de însemnate bugete de publicitate. Mass-media, care e dependentă de încasările din publicitate, le va ţine partea. În ziare şi la televizor vom vedea tot felul de specialişti explicînd ce bună e noua măsură a guvernanţilor noştri.

Vin alegerile parlamentare uninominale anul ăsta. E cazul să cerem candidaţilor să-şi expună limpede poziţia în problema asigurărilor obligatorii ale locuinţelor (dar şi a altor cazuri de asigurări obligatorii), şi să votăm în consecinţă.