Mimozele de la asociația „21 Decembrie” se simt ofensate de Moise Guran

După scrisoarea asociației „17 Decembrie” din Timișoara către membrii și simpatizanții USR (linc) au urmat mai multe reacții în societatea românească, o parte dintre ele pomenite deja pe acest blog (linc).

O reacție recentă a venit de la asociația „21 Decembrie” din București (condusă de Teodor Mărieș), care pe pagina ei de facebook a publicat un comunicat al consiliului director cu titlul „În atenția politicianului Moise Guran” (linc). Citez acest comunicat:

Asociația 21 Decembrie 1989 vă solicită Domnule Moise Guran să cereți scuze public pentru inepțiile și insultele aduse memoriei Eroilor, Urmașilor acestora, Răniților, Reținuților și eroismului Luptătorilor din sîngerosul Decembrie 1989.
Pentru a înțelege mai bine solicitarea noastră și pentru a avea punctul de vedere juridic al celei mai înalte instituții de profil din Europa, vă invităm Domnule Moise Guran să studiați multiplele decizii CEDO cu privire la evenimentele din decembrie 1989.
În speranța că solicitarea noastră va fi pe deplin înțeleasă, așteptăm scuzele dumneavoastră, neîntîrziat.
Consiliul Director al Asociației 21 Decembrie 1989.

Nu înțeleg despre ce insulte vorbește asociația „21 Decembrie”. În articolul care a stîrnit controversa, Moise Guran a numit pe cei care au fost uciși la revoluție „anticomuniști cinstiți” (linc).
Aici e diferența între asociația „17 Decembrie” Timișoara și asociația „21 Decembrie” București. Cei din „21 Decembrie” – niște mimoze senzitive care vor să li se ceară scuze, cei din „17 Decembrie” – nu vor nici un fel de scuze fiindcă nu-s chiar așa de sensibili (sensibilitatea huliganilor din 1989 nu trebuie supraestimată), dar sînt revoltați de minciunile lui Guran ori de prostia acestuia, motiv pentru care cer îndepărtarea sa din funcții politice gîndindu-se că pentru patria noastră e îngrijorător să ajungă în funcții în stat persoane mincinoase ori proaste.

Cronologia revoluției române, așa cum o propăvăduia Moise Guran: „Securitatea refuză să se implice în stradă”. Atît 16-17 decembrie 1989 la Timișoara, cît și 21 decembrie 1989 București sînt „diversiune externă”

Moise Guran, steaua politică în ascensiune a Uniunii Salvați România, nu a scris despre revoluție doar articolul (linc) care a pricinuit cererea asociației „17 Decembrie” din Timișoara de înlăturare a sa din conducerea USR (linc).

În decembrie 2014 Guran a publicat un alt articol, „Revoluţie sau lovitură de stat? De fapt, nu e chiar aşa simplu…” (linc). În articol dă o cronologie a revoluției, care e de fapt copiată după o carte a lui Alex Mihai Stoenescu. Despre cartea lui Stoenescu Guran scrie: „o lucrare istorică de referinţă în ceea ce priveşte anul 1989 în România. Vă invit să o cumpăraţi şi să o citiţi”.

Legat de Alex Mihai Stoenescu, pe acest blog am scris mai multe articole despre dumnealui, pe care le găsiți la pagina „Analize despre revoluția din 1989” (linc). Despre cartea „Istoria loviturilor de stat în România” – vol. IV – „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească”, din care citează Guran, am scris următoarele comentarii:
– “Prejudecăţile birocratice ale lui Alex Stoenescu” – comentariu la primul volum al acestuia despre revoluţie – “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (I)”, Editura Rao Bucureşti, 2004.
– “Securitatea în revoluţia din 1989, după părerea lui Alex Stoenescu” – comentariu la capitolul “Departamentul Securităţii Statului la începutul revoluţiei” din “Istoria loviturilor de stat în România – vol. IV (II)”, Editura Rao Bucureşti, 2005.
– Greşita distincţie a lui Alex Stoenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (I) – prima parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
– Greşita distincţie a lui Alex Stonenescu: “diversiune” şi “revoltă populară” (2) – a 2-a parte a comentariului la capitolul „Lovitura principală – Bucureşti 21 decembrie 1989” şi la alte referiri despre începutul revoluţiei din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).
– Căderea lui Ceauşescu, văzută de Alex Stoenescu – Comentariu la partea legată de căderea lui Ceauşescu din „Istoria loviturilor de stat în România” vol. IV (II) de Alex Mihai Stoenescu (Editura Rao 2005).

Din cronologia revoluției propăvăduită de Moise Guran, rețin următoarele idei de bază:

Două noi cărți ale mele, proaspăt ieșite de sub tipar. Triplă lansare de carte în 17 decembrie 2019 ora 17

Luna aceasta, la editura Partoș din Timișoara, am scos 2 noi cărți despre revoluție, cu care se inaugurează colecția „Nu vrem să aflăm adevărul despre revoluție, fiindcă îl cunoaștem” a acestei edituri.

Prima carte din această colecție se numește „Istoricii și revoluția din 1989: Minciuni, falsificări, manipulări” și cuprinde analiza unor manipulări pe tema revoluției lansate în spațiul public de persoane precum Alex Mihai Stoenescu, Larry Watts, Grigore Cartianu, Moise Guran, Cristian Troncotă. În carte sînt incluse facsimile de documente, articole de presă, declarații de martor din procesele revoluției. La sfîrșitul cărții este un indice de nume și un indice de organizații și instituții.

Cea de-a 2-a carte din această colecție se numește „Revoluția de la Timișoara prin mărturii”. Cuprinde exact ce zice titlul: mărturii ale unor participanți activi în revoluția din 1989. O parte din aceste mărturii au fost deja publicate în cărțile mele anterioare „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” (1997), „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei” (1999) și „Revoluția fără mistere. Începutul revoluției române: Cazul Laszlo Tokes” (2002). Pe lîngă mărturiile reeditate sînt adăugate și mărturii care încă n-au fost publicate pe hîrtie. Dacă în „Revoluția din Timișoara așa cum a fost” publicasem mărturii strict de la răniți, reținuți și rude și prieteni ale celor uciși în revoluție (toate acele mărturii sînt incluse și în noua carte), acum, la aniversarea a 30 de ani de la revoluție, am căutat să public o carte mai cuprinzătoare despre revoluția din Timișoara, motiv pentru care am adăugat unele mărturii din rîndul unor revoluționari care n-au fost răniți sau reținuți cît și din rîndul unor persoane din anturajul lui Laszlo Tokes, inclusiv mărturia lui Laszlo Tokes (acestea fuseseră cuprinse în cartea „Revoluția fără mistere”). Deasemeni, sînt incluse liste cu morții și răniții revoluției din Timișoara. Și aceste liste le publicasem anterior, dar, mai ales la lista răniților, am descoperit unele greșeli pe care acum le-am corectat. Totodată, fiindcă mulți răniți din revoluție au murit în cei 30 de ani care au trecut de atunci, acolo unde am avut informații am adăugat și anul morții.

După 30 de ani, „Europa Liberă” ne învață istoria revoluției din 1989 prin spusele lui Virgil Măgureanu

Unul dintre cei care au fost inculpați pentru crime împotriva umanității în dosarul mineriadei, Virgil Măgureanu (linc), a dat un interviu Sabinei Fati pentru postul de radio Europa Liberă (linc), în care povestește despre revoluția din 1989.

Interviul îl găsiți la lincul indicat. În principiu, ni se povestește despre Moscova atotștiutoare. Nu degeaba l-am numit acum vreo 10 ani pe domnul Măgureanu „anticaghebistul feroce” (linc). Amintesc doar că de multă vreme am atras atenția că Virgil Măgureanu este printre cei care dezinformează cu privire la revoluția din 1989. În 1994, cînd dumnealui conducea SRI-ul și se publicase raportul SRI cu privire la revoluția din 1989, am făcut o conferință de presă, în numele asociației „17 Decembrie” Timișoara a răniților și familiilor îndoliate din revoluție (în cadrul căreia înființasem „Comisia pentru Adevăr și Dreptate”), în care am arătat minciunile din acel raport și am cerut destituirea lui Virgil Măgureanu (linc). Textul acelei conferințe de presă l-am publicat și în cartea mea „Falsificatorii istoriei” (prima ediție 1994, a 2-a ediție 1995, apoi și în „Revoluția din Timișoara și falsificatorii istoriei”, 1999).

Altă scrisoare a mea către Alex Mihai Stoenescu, din 16 octombrie 2004

Redau o altă scrisoare a mea către Alex Mihai Stoenescu, din 16 octombrie 2004. Și această scrisoare, alături de scrisoarea din 13 septembrie 2004 deja prezentată pe acest blog (linc), a fost reprodusă de Alex Stoenescu în cartea sa „Interviuri după revoluție”, alături de scrisorile sale către mine (pe care nu le pot reproduce din motive legate de drepturi de autor) și de niște comentarii ale sale.

Cu litere cursive între paranteze drepte adaug niște comentarii ale mele.

Tot schimbul de scrisori a fost înainte ca Alex Mihai Stoenescu să lanseze volumul IV, consacrat revoluției, din „Istoria loviturilor de stat”.

Stimate domnule Stoenescu,

Scrisoarea mea din 13 septembrie 2004 către Alex Mihai Stoenescu

Am pomenit deja despre cartea „Interviuri după Revoluție” de Alex Mihai Stoenescu (editura Orizonturi, București 2016), în care îmi este dedicat un capitol (linc). În acel capitol sînt publicate 2 scrisori pe care le trimisesem lui Alex Mihai Stoenescu (pag. 87-99, 106-115), scrisorile pe care Stoenescu mi le trimisese mie, cît și unele comentarii făcute de Stoenescu pe marginea acestei corespondențe. Redau și pentru cititorii acestui blog prima dintre scrisorile mele. Între paranteze drepte cu litere cursive sînt comentarii ale mele de acum. Corespondența mea cu domnul Stoenescu a avut loc înainte de publicarea, de către dînsul, a cărții sale „Revoluția din decembrie 1989 – o tragedie românească” care reprezintă volumul IV din ciclul „Istoria loviturilor de stat în România” al acestui autor.

Stimate domnule Stoenescu,

Mulțumesc pentru scrisoare. Consider interesant să continuăm discuția referitoare la revoluția din 1989.

Ziarul „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” a fost publicat în 10 martie 2004, dar de reacționat la cele scrise de Jurnalul Național am făcut-o chiar mai repede, în forumul de discuții de la pagina de internet a acestui ziar. Intrați pe http://www.jurnalul.ro, de acolo pe forum și căutați la forumul „Agora” tema de discuție „decembrie 1989 și „manipulările lui Tucă” (deja tema s-a învechit și poate nu mai apare pe prima pagină) [acum nu mai găsesc pe internet forumul „Jurnalului Național”, care a dat faliment între timp, a renăscut sub denumire ușor schimbată iar arhiva electronică a fost preluată parțial de saitul antena3.ro]. Veți vedea că de multe ori reacția mea a fost la doar 24 de ore de la publicarea articolelor în Jurnalul Național. În 10 martie am publicat articolele publicate pe internet în ziar, dar și după 10 martie 2004 Jurnalul Național a continuat să scrie despre revoluție iar eu am continuat să dau replici. Deci, pe forumul de internet al Jurnalului Național veți găsi unele articole care nu apar în ziarul ce vi l-am trimis (au apărut însă în bilunarul timișorean „VIP în Banat”). Mai apoi mi s-a blocat accesul pe forumul Jurnalul Național, dar ziarul respectiv nici nu mai publică despre revoluție.

Șeful Coaliției pentru Familie, Mihai Gheorghiu, mare demascator de KGB-iști în trecut, acuzat la rîndul său de legături cu KGB-ul

A trecut referendumul și fac niște comentarii despre Mihai Gheorghiu, șeful Coaliției pentru Familie, pe care am considerat inoportun să le fac înainte de referendum, ca să nu se interpreteze că au legătură cu tema referendumului.

În 2015, în articolul „Dezbatere la Digi 24: Cine a făcut revoluţia română – KGB-ul sau securitatea?” (linc), am comentat cum Mihai Gheorghiu, într-o apariție televizată (linc), demasca implicarea KGB-ului în revoluția română, dar și în evenimentele din 1990 (un an agitat, cu 3 mineriade și multe alte tulburări). „Se vehiculează o cifră între 23.000 și 57.000 de trupe de comando sovietice – avem mărturia fostului prim-ministru Petre Roman – care au plecat din România în octombrie”, spunea domnul Mihai Gheorghiu la acea emisiune, acordînd valoare de adevăr spuselor fostului prim-ministru FSN. Domnul Gheorghiu fost deputat PNȚCD, este un mare antifesenist, și ca mulți antifeseniști ai zilelor noastre, nu prididește să explice cît de adevărate sînt spusele celor care în decembrie 1989 au fost la conducerea FSN. Ipoteza că șefii FSN din 1989 au mințit pare străină multor formatori de opinie din zilele noastre care se declară zgomotos antifeseniști și anticomuniști.

Arderea dosarelor KGB-iștilor. Lista cehoslovacilor omorîți în 1968 ca urmare a invaziei condusă de sovietici

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Din cartea mea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național” redau un alt capitol, legat de arderea unor dosare la unitatea militară a securității care se ocupa de țările socialiste, motiv pentru care a primit denumirea propagandistică „unitatea anti-KGB” (azi 90% din pensionarii securiști povestesc că anume la „unitatea anti-KGB” au lucrat). Codul penal numește această faptă „distrugere de înscrisuri” dar infracțiunea este deja prescrisă. Sînt convins că în decembrie 1989 nu numai la UM 0110 ci și în multe alte părți s-au distrus înscrisuri în momentul cînd securiștii și-au dat seama că Ceaușescu va cădea. La Timișoara, de pildă, pe lîngă cazul dovedit juridic (linc) al colonelului Ghircoiaș care a distrus înscrisuri cu răniții și morții revoluției de la spitalul județean (instanța l-a condamnat la 4 ani de închisoare dar constată că pedeapsa este grațiată în întregime, condiționat, prin art. 1 din Decretul-Lege nr. 23/1990 – linc), s-au distrus majoritatea declarațiilor luate celor reținuți în revoluție (doar dosarele trimise la București au scăpat). O operațiune de distrugere de dovezi legate de reprimare pare să se fi desfășurat din ordin centralizat, dar „Jurnalul Național” încerca să o prezinte ca o acțiune patriotică și anti-KGB-istă.

Din anumite surse am aflat că în actualele cercetări ale Parchetului din „dosarul revoluției” unii dintre cei audiați au reluat exact teoriile din „Jurnalul Național” pentru a-și justifica infracțiunea de distrugere de înscrisuri săvîrșită. În acest context consider potrivit să reiau cele publicate de mine în 2005 pe acest subiect. La sfîrșitul acestui articol adaug și lista completă a morților cehoslovaci de pe urma invaziei din 1968, publicată de Institutul Ceh pentru Studierea Regimurilor Totalitare.

Cu cine a vorbit generalul Guşă în C.C. cînd a refuzat ajutor străin? (video)

În conştiinţa populară românească s-a încetăţenit ideea că în decembrie 1989 generalul Guşă s-a opus intrării trupelor sovietice în România. Ca temei pentru această opinie a fost folosită o înregistrare video din C.C. din timpul revoluţiei în care se vede cum cineva vrea să vorbească cu generalul Guşă la telefon în ruseşte, Guşă spune că nu înţelege, apoi o fată prezentă acolo preia telefonul pentru a face serviciile de tălmaci, iar Guşă îi spune fetei să transmită că nu e nevoie de nici un ajutor. Iată un fragment din emisiunea „Naşul” cu Radu Moraru în care apare înregistrarea video din decembrie 1989 în sediul C.C., unde generalii Ştefan Guşă şi Iulian Vlad coordonau aşa-zisa luptă cu teroriştii. Dacă-mi amintesc bine, primul care a dezvăluit această înregistrare a fost Petre Mihai Băcanu, dar acum ea e prezentată ca dezvăluire a lui Radu Moraru, Grigore Cartianu sau Alex Mihai Stoenescu.

Între minutul 1:56 şi 5:44 este secvenţa înregistrată în C.C. în decembrie 1989. Generalul Guşă pretinde că nu ştie ruseşte dar totuşi ceva ruseşte ştie, că schimbă mai multe replici pe această limbă (poate nu vorbea fluent ori s-a gîndit că vorbitul în ruseşte în faţa revoluţionarilor din C.C. ar fi o gafă). Apoi telefonul este preluat de o fată care se afla în încăpere (o mulţime de revoluţionari se aflau în C.C. în acel moment) care va tălmăci mai departe.

„Jurnalul Național” intră în faliment

Lucrarea mea de popularizare a științei publicată în 2005, legată de campania publicistică din „Jurnalul Național”

Una din principalele oficine de falsificare a istoriei revoluției din 1989, „Jurnalul Național”, a intrat în faliment conform deciziei Tribunalului București (linc).

În 2004 „Jurnalul Național”, sub conducerea lui Marius Tucă, a declanșat o viguroasă campanie de rescriere a istoriei revoluției, cu articole aproape zilnice pe acest subiect. Aceasta m-a determinat să public ziarul-ediție specială „Revoluția din Timișoara și minciunile lui Marius Tucă” (10 martie 2004) iar apoi să scriu cartea „Revoluția din 1989 și minciunile din Jurnalul Național”, publicată în 2005. Întreaga campanie se desfășura sub lozinca „vrem adevărul despre revoluție”, lozincă folosită de altfel de toți falsificatorii istoriei.

Campania din „Jurnalul Național” era legată, după părerea mea, de rejudecarea procesului Chițac-Stănculescu care avea loc la acea vreme. Ziarul s-a manifestat consecvent ca un apărător al generalului Stănculescu și ca mijloc de presiune mediatică asupra instanței de judecată pentru a obține achitarea sa, ori după ce aceasta nu s-a produs, eliberarea din închisoare (linc).

Mentorul campaniei publicistice a „Jurnalului Național” a fost fostul informator plătit al securității Alex Mihai Stoenescu (linc). În 2009 acesta și-a mutat locul de acțiune la ziarul „Adevărul” condus pe atunci de Grigore Cartianu, ziar care începuse o nouă campanie despre revoluție, cu aceeași orientare și aceleași scopuri ca și cea din „Jurnalul Național”. Pe acest blog am semnalat prompt preluarea campaniei din „Jurnalul Național” de către ziarul „Adevărul”: Alex Mihai Stoenescu s-a transferat de la „Jurnalul Naţional” la „Adevărul” (linc)