Blogul lui Marius Mioc

despre revoluţia din 1989 şi ceea ce a urmat după ea

Membrii vechi ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române contestă numirea noilor membri de către Klaus Iohannis noiembrie 26, 2018


Pe portalul revoluției (linc) a apărut o petiție trimisă Administrației Prezidențiale de către membrii vechi ai Colegiului Institutului Revoluției, prin care este contestată numirea, de către președintele Klaus Iohannis, a celor 6 noi membri din acest colegiu, invocîndu-se nulitatea absolută  Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018. După cum am mai scris, președintele Iohannis a numit 6 persoane în conducerea Institutului Revoluției (linc), și anume pe Ion Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea și Dan Voinea, în locul a 6 membri ai Colegiului Național al acestei instituții care au răposat între timp ori și-au dat demisia.

Redau această petiție, înregistrată cu nr 8271 din 31 octombrie 2018 la Administrația Prezidențială.

Domnului Klaus Werner IOHANNIS, Președintele României,
Administrației prezidențiale

Noi, Petrică Dorin BALINT, Emilian Vasile CUTEAN, Emil (Cico) DUMITRESCU, Cazimir Benedict IONESCU, Eugenia IORGA, Mihail ISPAS, Dumitru MAZILU, Alexandru MIRONOV, Gheorghe PASTOR, Romeo RAICU, Petre ROMAN, Ioan SAVU, Adrian SANDA, Răzvan Emil THEODORESCU, Dan TOADER, Dorel VIȘAN, Valentin VOICILĂ, Gelu Voican VOICULESCU, membri cu mandat permanent și neretribuiți ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 – IRRD, vă prezentăm mai jos motivele de nulitate absolută ale Decretului prezidențial nr. 847/12 oct. 2018, privind completarea colegiului național, prin ocuparea locurilor vacante, publicat în Monitorul Oficial parte I nr. 871 din 15 oct.: (more…)

 

Emisiune din 1992 despre revoluție, cu Lorin Fortuna. Dumitru Dincă: Zecile de mii de oameni aduși la mitingul lui Ceaușescu au mers liniștiți către casă, îmi spuneau că sînt nebun. Iosif Dan: Pe baricadă au fost 100 de tineri… Paul Negruți ne-a spus deschideți ușa că a venit guvernul. Care guvern? Guvernul condus de Ion Iliescu. Petre Roman: (în 21 decembrie) doi tineri din Timișoara ne-au vorbit despre Timișoara (video) noiembrie 28, 2016


Actualizare 28 noiembrie ora 11,08: Lorin Fortuna va fi înmormîntat mîine 29 noiembrie 2016, ora 14, în cimitirul din Calea Lipovei.

Să ne amintim de recent dispărutul Lorin Fortuna vizionînd o emisiune TVR din 1992 în care apare și acesta. Emisiunea a fost pusă pe youtube de utilizatorul „luminaalba”, care observ că a pus pe youtube multe alte înregistrări video cu Lorin Fortuna. Emisiunea nu este prezentată în întregime. Moderatorul emisiunii a fost Mihai Tatulici. Iau cuvîntul în emisiune, în afara moderatorului (în ordine): Claudiu Iordache, Lorin Fortuna, ?, Dumitru Dincă, Dan Iosif, Petre Roman, Florin Filipoiu, Nicolae Militaru, Nicolae Dide, Adrian Nicolae, Alexandru Mironov, Zainea?, Teodor Brateș.

(more…)